Amar și amuzant în același timp acest război al justiției cu poporul pe care ar trebui să îl slujească. Niște oameni care au uitat că sunt plătiți să facă ceva au ajuns să se creadă mai presus de orice și de acolo emit judecăți pe care oameni cu discernământ nu ar trebui să le emită.
Un alt exemplu de judecător cu opinii aici.
Judecătoarea a povestit că de zece ani nu mai prea iese în public. Ea încearcă să evite opinia publică. „Mă gândesc de 10 ori înainte de a ieşi la o cafenea pentru că nu ştiu dacă nu voi fi înregistrată când mă plâng de volumul de muncă.Am renunţat să merg la petreceri sau la nunţi. Ştiu, îmi rămân înmormântările…. Vârsta, de…”
„Vă spun că îmi este frică. O frică bolnăvicioasă, care mă paralizează şi mă lasă fără aer. E momentul să vă rog să vă opriţi! Am încercat prin toate mijloacele legale, pe toate căile, atât de limitate, să vorbesc şi să atrag atenţia. Şi eu şi, iată, tot mai mulţi colegi, hăituiţi şi ameninţaţi. Să spun adevărul, cu orice risc. Să arăt cu degetul, în primul rând spre noi. Astăzi aflu că, în următoarele zile, ar trebui să îmi fie frică să ies pe stradă”, a scris Stoicescu pe Facebook.
OK. Da, neplăcut. Dar hai să o luăm pe puncte.
De ce sunteți hăituiți?
De curiozitate, de ce cred judecătorii că sunt hăituiți?
- De la pensiile alea nemeritate, votate de politicieni ca să obțină sentințe mai blânde? Li s-a cumpărat justiția și acum se plâng că nu e drept.
- De la întinderea actului de justiție pe ani pe zile, de multe multe multe ori absolut gratuit? Oare de la asta?
- De la scris motivări de tipul “copila de 13 ani și-a dat acordul să fie violată”?
- De la sutele de politicieni corupți scăpați, după ani de procese?
Și mai pot continua.
Volumul de muncă
OK, aveți mult de muncă. Hai să rezolvăm asta. Că e mai simplu decât pare. Hai la grevă până se schimbă legea. 1 lună cercetarea, 1 lună procesul. Termene unul după altul, azi, mâine, poimâine, gata procesul.
De ce este nevoie de 7 ani să se judece un proces de furt? Că nu ai nevoie de mai mult de 1 înfățișare. Ați scris voi textul? Nu. Ați plătit pe cel care a scris textul? Nu. Bun, vinovat.
Poate este timpul pentru legi mai clare, care să ducă la un volum mai mic de muncă.
Da, știu, îmi fac un deserviciu că mă apuc să mă iau în gură cu judecători, pentru că am un alt proces pe rol, dar parcă merită să plătesc 2.000€ daune (din banii voștri, cititorilor, că voi o să donați) ca să subliniez ipocrizia judecătorilor și procurorilor atunci când ies în spațiul public și ne spun că justiția poate fi înfăptuită doar în 7 ani pentru un proces simplu și doar dacă judecătorul are pensie specială și se poate pensiona la 48 de ani, caz unic în Europa.
Oamenii sunt supărați pe judecători pe bună dreptate. Că judecătorii refuză să accepte asta ține doar de ei. Nu se poate și respectat și pensionat la 48 de ani după 20 de ani de muncă substandard.

majoritatea judecatorilor ajung judecatori pentru ca sunt tocilari. la examene li se cere memorare mecanica. Din pacate nu se cere si gandire critica.
De la mine din clasa e un coleg care initial a lucrat in armata si apoi a facut drept si e judecator acum.
Jur ca pe gandire critica ti-e frica sa il lasi sa treaca strada singur, minte de militar de cariera anii 90.
Daca ramanea in armata peste 2 ani iesea la pensie, dar asa mai are vreo 13 sa iasa ca judecator.
N-am nimic cu el, s-a descurcat in viata, dar mi-e mila un pic de cei care ajung la el sa ii explice una alta, ca el nu stie sa zica o gluma, iar glumele care i le zici e bin sa i le si explici
habar nu ai ce vorbesti. ar fi usor daca ar fi doar memorare mecanica.
intr-adevar, probabil ca in anii 90-2000 era usor, ca doar din coduri trebuia sa inveti (civil si penal, nu stiu daca si procedura era), dar usor-usor, au adaugat tot felul de alte probe – de rationament logic, psihologice si nu d-alea ca la scoala de soferi, d-alea ca la SRI. da, probabil cand a intrat colegu’ tau, se intra cu toceala, acum nu mai e asa
Ca la SRI? Oau! Probabil ca au de rezolvat si problema celor 3 corpuri.
Doamne, fix asa am avut o discutie cu un politist care a facut apoi dreptul si acum e procuror. Doamne pazeste ce ochelari de cal avea.
Gogule, ia du-te la SRI si da testarea psihologica preliminara si apoi pe cea complexa. Sa vedem daca treci de ele. Nu mai fa glume doar din plictiaseala.
Hopa…s-a autosesizat tanti din structurile statului. Probabil pentru multi, ceva gen testare psihologica la SRI reprezinta maximul posibil pe aceasta lume. Am cunoscut oameni din SRI, unii foarte inteligenti, dar nu poti fi top la toate aspectele, pe unele imi dadeau lectii, la altele ii priveam ca pe copii. Plus ca de la o varsta nu mai conteaza atat de mult ce IQ ai, daca nu compensezi cu un gram de intelepciune.
Claudia, da tu un test psihologic la SRI fara sa ai pile in sistem si dupa aia mai vorbim. Testarea psihologica e metoda prin care se filtreaza candidatii ca sa intre doar cine trebuie.
@Claudia Doamna Colonel… cu respect raportez.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/fosta-angajata-sri-condamnata-pentru-delapidare-i-a-trimis-1-milion-de-lei-ziubitului-de-pe-net-din-fondurile-operative.html
Hai sa mai adaug eu un motiv: LIPSA MOTIVARII!
Fara motivare NU se poate aplica decizia.
Conform legii, motivarea trebuie sa apara si comunicata partilor in termen de 30 de zile de la sentinta.
Numai ca exista cazuri de ANI DE ZILE in care motivarea nu apare.
Avem luata si *UE de la CEDO pe tema asta
Motivul invocat de catre judecatorii extrem de obositi si stresati este de cele mai multe ori: supraincarcarea instantelor si numarul redus de grefieri sau judecatori.
Transmiteti i doamnei care se plange ca NU exista in lege nici un fel de sanctiune pentru intarzierea de mai mult de 30 de zile a motivarii …
Cu alte cuvine: NE DOARE IN PL de voi si de lege si de tot!
Asta trebuie sa fie cu adevarat foarte stresant! Eu zic sa li se tripleze salariile si sa se penzioneze la 32 de ani…
Deci tu crezi ca in ăia 7 ani judecătorul ala nu mai are și alte procese? Sigur, o sa intre in fiecare zi in sala cu același proces (ca doar unul are, nu vreo sută pe ședință, in general si o ședință pe săptămână) că și are săli (un complet intra dimineața de la 9 și se grăbește cât poate ca la ora 13 e programat următorul) și avocații o să înțeleagă, n-o să mai vorbească mult de tot ca să vadă clientul pe ce a dat banii și după ce iese din ședință (in lumea reală pe la ora 16, unii si pe la ora 20, in visele tale nu știu) o să se apuce să facă pronunțări până la 12 noapte si a doua zi o să fie fresh să o ia de la capăt! Si asta până la 65 de ani sau, mai bine 80! Voi vă auziți când vorbiți? Dacă zici că ai proces probabil că ai intrat intr-o sală de judecată și ai văzut munții de dosare cărate cu căruciorul de supermarket. Cum se împacă asta cu viziunea ta? Să protesteze judecătorii până nu se mai judeca românul pentru toate tâmpeniile? Interesant e și că nemulțumirile oamenilor vin mai ales din penal (nu experiențe proprii, ci ce li s-a servit la tv), dar munca este enormă și in civil, numai că pe aia n-o mai vede nimeni!
nici unul dintre noi nu a fost niciodată într-o sală de judecată și toți credem că judecătorii au un singur proces care se întinde pe 7 ani. mulțumesc de prezență.
lia sapuniera, tu esti?
cucoana, nu pricepi ca voi lucrati pentru oamenii din tara asta?
daca tara spune ca nu poate sa va mai plateasca asa de mult, daca oamenii sunt nemultumiti de felul cum se imparte dreptatea, tu vii si faci analiza pe texte de pe un blog? alte idei n-ai?
munții aia de dosare din cărucioare se pot micșora doar prin puterea lor.
si eu am stat pentru o succesiune simplă, 3 ani cu aproape 10 înfățișări. făceam drum de 100km ca sa aud „este prezent X? Nu. Ok, amânăm pe data de +6 luni” (succesiune cu toți moștenitorii în viața, prezenți în sala)
A trebuit sa moara o judecătoare, un moștenitor si sa despăgubesc pe restul ca sa se poată încheia procesul.
Având în vedere ca sunt viitori judecători pe aici – sunt curios care este motivul pentru care se amână procesele – aparent nemotivat .
e fascinant cum apare cate o categorie din asta si incearca sa explice cum munca lor e cea mai incredibil de speciala, cea mai incredibil de grea si in cele mai incredibil de grele conditii. ce nu spun persoanele astea e ca jobul ala al lor e o alegere, nu le place, aia e, lumea e mare. plus ca fac munca aia prost si foarte prost, isi bat joc de oamenii care le platesc salariile prin modul in care incearca sa obtina beneficii imense pt rezultate de cacat. nu am vazut judecatori suspendand procese pt legi prost facute prin care au fost scapati infractori, nu am vazut procurori concediati pentru ca au facut dosare de doi lei si infractorii au scapat, nu am vazut magistrati cu dosare de coruptie pe modelul jegurilor din sanatate cu raportarile zero pe nosocomiale etc. nemernicii astia au primit sustinerea unor oameni cand era clar ca politicienii vor sa isi bage bocancul in justitie si ca multumire acum vor sa explice ca ei sunt oricum mai presus fata de toti si toate. muie!
Dna, Savonea, dvs sunteti??
Din experienta proprie de martor, un agent comercial a furat niste produse si a facut niste facturi false pentru neste firme, printre care si aia reprezentata de mine. Si a trebuit sa merg sa confirm ca facturile alea nu au ajuns la noi si nu am primit produsele alea. Normal zic, asta e, facem sa fie bine. Doar ca a fost la 100 km distanta si judecatorul m-a pus sa fac drumul asta de 3 ori (!!!) ca sa confirm ca intradevar nu stiu nimic de facturile alea.
In conditiile in care agentul ala furacios a recunoscut fapta (1), a semnat o intelegere cu firma de la care a furat ca le returneaza banii (2), intre timp a plecat in strainatate sa lucreze si sa faca banii aia, asa ca nu a fost prezent nici macar o data la proces, (3) in final firma pagubita si-a retras plangerea.
Nu e o problema ca partile in final s-au inteles intre ele in final, doar ca mie mi-a sunat ca o procedura care e creata si intretinuta de sistemul judiciar cu scopul de hartuire a martorilor. Scopul fiind reducerea cazurilor din statistica oficiala – cazurile dispar.
Rezultatul e ca in Romania nu exista coruptie, nu exista erori medicale, nu exista erori judiciare, nu exista plagiat, nu exista furt, nu exista trafic de droguri, etc.
Exista doar plangeri neconfirmate de justitie. Care sistem judiciar e construit fix pentru asta: sa duca in derizoriu actul judiciar fix ca in manualul KGB de ocupare a unei tari.
Bineanteles judecatorii si grefierii si procurorii ar putea sa faca ceva – sa propuna schimbari. Dar nu o fac!
Ce schimbari:
.
1. Daca martorii sunt in alt oras – si trebuie confirmat ceva, ar putea sa mearga la cea mai apropiata judecatorie sau notariat si sa confirme acolo, notarul sau judecatorul de urgenta sa bifeze pe formular si sa il ataseze online la dosar.
2. Fiecare caz sa aiba un check list – comunicat de la inceput. Daca sunt bifate toate sa nu mai fie motiv de amanare. Si documentele care lipsesc sa poata fi adaugate oricand de parti tot online – cu semnatura electronica. Ai nevoie de o expertiza – cand e gata se adauga in dosar, nu trebuie un termen doar ca sa zica una din parti – avem expertiza la dosar, vrem un termen sa o citim. Cand e termenul toata lumea sa stie despre ce e vorba in dosar.
3. Dosarul sa aiba un sumar creat de AI, stagiar, etc si care sa fie vizibil tot timpul de catre toate partile. Gen – dosar de furt, dovezile sunt aduse la dosar, identitatea e confirmata, bunurile sunt recuperate, exista recunoastearea faptei la dosar – urmatorul termen e x, probabilitatea e ca pedeapsa sa fie 1 an cu suspendare. Atasat check list si documentele.
4. Fiecare judecator/procuror sa aiba public statistica dosarelor – cat dureaza, care e valoarea pagubei, care e probabilitatea sa decida A sau B. Se pot vedea daca sunt judecatori sau procurari cum apar care daca valoarea e peste 1 milion decid prescrierea faptei de coruptie
5. Ar trebui sa fie pe specializari temporare – judecatori care sa lucreze un numar de ani pe cazuri de (x). Asta inseamna ca le e mai usor sa citeasca dosare similare. Apoi dupa un numar de ani sa schimbe pe divorturi sa zicem. Sunt cateva domenii – e aiurea ca acelasi judecator sare intr-o saptamana de la una la alta.
idei or mai fi, unele mai bune. Doar ca nu apar de la judecatori.
Din proprie experiență: avertziorul de integritate trimite cam tot ce e necesar pentru punerea în mișcare a acțiunii penale DNA.
DNA ia o pauză de studiu..
Cei denunțați fac prompt(rețeta Firea) plîngere penală denunțătorului la parchetul local.
DNA(vizitat dulce de foști, actuali, viitori și firma de avocatură a celei mai frumoase corupte din Romania) transmite denunțul parchetului local.
La nivel local cauzele sunt anchetate atent 5 ani.. sau mai mult
La final denunțătorul află că faptele de care e acuzat nu există sau nu au gravitatea cerută de lege.
Cei denunțați continuă activitatea politică și socio-economică în limitele legii, mai ales dacă legea inchide ochii, bea cafea cu ei la simpozioane și uneori băuturi mai tari la diverse cumetrii.
Brosky – de ce ai avut nevoie de un proces pentru o succesiune simpla? E cumva mai ieftin?
Dar de comentat pe bloguri mai aveți timp?
Se știe primul termen de judecată cu 3 luni înainte, după 5 ani de cercetare penală. Acuzatul se prezintă și zice că nu a avut timp să angajeze avocat. Soluția: dosarul se amână 4 luni ca să poată angaja avocat săracul acuzat.
Soluția la soluție: uitați aici avocatul nostru din oficiu. Are termen o săptămână să se pună la curent cu dosarul, ne vedem miercurea viitoare. Nu aveți voie să renunțați la el.
„Nu lasa pe maine ce poti face azi, lasa pe poimaine sau pe saptamana viitoare, ca poate pana atunci se prescrie” – proverb judecatoresc
@Tudors – mama mea a avut grija de bunica mea în ultimii 20 de ani de viața (bunica a murit la 98 ani) în timp ce restul moștenitorilor nu au fost implicați.
După moarte, mama mea a avut grija în continuare de gospodărie (în termeni legali – a acceptat succesiunea) pe când restul moștenitorilor la fel – nu au fost implicați.
Cand am vrut sa facem succesiunea la notar fiecare moștenitor a avut pretenții cu toate ca nu au avut grija de părinții lor si de gospodărie după moartea părinților.
Așa ca a trebuit proces cu martori care trebuiau sa declare ca da, te-au văzut în curte, da, ai avut grija de casa si de pământ, nu, nu i-am văzut pe X si Y în ultimii ani.
Ca si sfaturi pentru cei care au părinți în vârstă si sunt mai mulți moștenitori:
– faceți succesiunile pana sunt părinții în viața. Daca părinții nu vor sa lase anumitor moștenitori, contract de vânzare-cumparare la valoarea pieții cu extras bancar, etc – singurul care nu poate fi atacat.
– nu faceți prin donație sau cv la preț mic – poate fi atacat de ceilalți moștenitori.
într-un final a trebuit sa despăgubesc ceilalți moștenitori la valoarea pieții pentru ca nu mi se mai merita sa mă duc tot la câteva luni câte 100km sa stau la coada si sa aud același lucru. Financiar am ieșit ca si cum aș fi cumpărat pământul la valoarea de piață – cu toate ca oficial l-am moștenit.
@Lia, stim ca sunt o multime de dosare. Dar pare ca tie iti lipseste gandirea aia critica pe care teoretic ar trebui sa o aiba judecatorii.
Daca citeai cu atentie articolul lui Vali, intelegeai ca el propune ca volumul de munca sa fie redus. Uite cateva idei pentru procesele civile (care desigur pot fi adaptate si corectate):
– dai partilor implicate maxim 2-3 termene sa aduca toate actele / toate dovezile la dosar. Si termenele astea sa fie de 2-3 saptamani, nu jumatate de an;
– dupa perioada in care se pot prezenta dovezile, nu se mai accepta nimic si se judeca procesul in baza a ceea ce s-a depus pana atunci;
– daca ulterior apar alte dovezi / alti martori, poti face apel.
PS: eventual poti sa ii dai un termen de pregatire ceva mai lung paratului, ca sa aiba timp sa isi pregateasca apararea. Dar doar la solicitarea expresa a acestuia.
In schimb, reclamantul se presupune ca a adunat toate dovezile necesarea inainte de a initia procesul.
@Andrei, pentru toate astea trebuie modificări legislative, JUDECĂTORII NU DAU LEGI, LE DĂ PARLAMENTUL!!! Deocamdată, pe legislația actuală trebuie sa primești la dosar tot ce vrea partea să depună. Iar cealaltă parte are si ea dreptul să le primească și să aibă și timp să le studieze, că dacă îi pui teancul in brațe în sală și nu-i dai termen să le studieze te mănâncă cedo, așadar dacă vrem altfel trebuie schimbate legile, deocamdată lucrăm cu materialul Parlamentului.
@Lia draga , lucram cu parlamentul si legile actuale.. ok… VOI ce faceti toti acolo ? o gloata de oameni cu putere si functii, de la CCR la toate functiile pe care le aveti, va plangeti ca saracii parlamentari va tin in loc si legile sunt complicate si povesti si povesti si povesti.
MUNCITI !!! cuvantul asta il intelegeti? M U N C I T I si schimbati ceva.
dar e usor sa stai ca trantorul si sa nu gandesti nimic si iti vezi de patratica ta. si apoi sa te plangi la unii care n-au nici o putere sa schimbe ceva, decat votul. iar voi, cum spuneam cu toate parghiile si resursele necesare, faceti pe victima.
@Lia Inteligento, eu mă judec de TREISPREZECE ANI cu statul român pentru niște despăgubiri din Basarabia, de mă mir că nu s-a plictisit avocatul. Ți se pare normal ca un proces să dureze ÎN HALUL ĂSTA?
Să nu vă mirați dacă veți ajunge să fiți alergați pe stradă și să ziceți mersi că ați scăpat cu atât…
@Brosky, sunt de acord cu tine ca justitia romana e un cacat penibil, dar in cazul tau nu prea cred ca avea ce face.
Ce putea face mama ta era sa-i ceara bunicii sa faca un testament in care sa ii lase ei casa (sau despre ce avere era vorba). Martorii in cazul asta nu prea pot ajuta, regula de impartire a mostenirii e clara.
Exista cazuri incurcate, de ex. un frate al bunicii a fost luat cu japca de rusi, probabil in Siberia si legal era disparut. Cand o alta ruda a murit fara copii, mostenitori legali au devenit si bunica-mea si fratii ei. Succesiunea pur si simplu nu s-a putut face ptr. ca disparutul nu avea certificat de deces, deci legal nu era mort si evident ca nu putea fi prezent la succesiune. A ramas total in coada de peste, ptr ca mostenirea era doar o suma nu prea mare de bani si ceva gablontzuri si au impartit-o neoficial. Problema e cu imobiliarele unde nu merge mica intelegere.
Mai e o un mic aspect mai delicat: favoritismele parintilor. De ex. fiica are grija de parinti dar fiul e printzishorul care duce numele mai departe (stiu caz) si parintii evita clarificarea mostenirii tocmai ca sa nu-i zica fetei sa-si puna pofta in cui.
Herr H, despagubirile din Basarabia s-au dat cu dedicatie, te judeci degeaba. Voi nu bagati la cap ce tot spune Lia, ptr. voi nu se poate, de aia „dureaza” asa mult, poate intelegeti apropoul si renuntati singuri.
Mhaaaha, il stiu pe Pelivan ala, e leadership dinala. A chemat odata la interviu o prietena, pentru marketing specialist la el la hub, auzi, HUB. Tipul se crede taica-su lu’ ala de a scris The 4-Hour Work Week sau ceva. A fugit fata, la propiu a fugit, dupa 15 minute. Doamne feri sa ai proces cu ala, mai bine te judeci cu Trump!
„Volumul de muncă. OK, aveți mult de muncă. Hai să rezolvăm asta.”
Cresterea rapida a varstei de pensionare pana la 65 de ani rezolva simplu aceasta problema, pentru ca vom avea mai multi judecatori.
Daca ati sti cat este de obositor sa amani 5 procese pe zi …..
P.S. : in societatea romaneasca a avut loc o schimbare de paradigma: In orice conflinct, cearta, teapa etc – ii zici fraierului”da-ma in judecata” si se linisteste ca stie orice proces dureza de la 5 ani la infinit, vei pierde timp si neuroni, vei fi umilit prin instante si poti sa pierzi cu dreptatea in mana. Mai ales cand vezi cazuri gen Iorgulescu, Almanahe sau Secureanu, tu ca om normal si cinstit te intrebi daca mai ai vreo sansa daca intri in malaxorul astora.
Nu pensiile si salariile sunt marea problema ci ca de banii astia nu mai produc nimic bun pentru societate. Nu cred ca s-ar opune nimeni daca judecatorii ar avea cele mai mari salarii din europa dar si sistemul juridic ar fi cel mai bun si eficent din Europa. Nu ca ….”au dreturi Castigate”
Am main spus pe aici….Dacă ar putea cineva să facă o investigație ref. dosarele ANRP care stau cu anii sai zeci de ani nerezolvate dar se rezolva extrem de rapid când e data in judecata de un intermediar…cu câtă ‘celeritate’ dau decizia judecătorii în cazurile astea… ‘inexplicabil’ de rapid …
Vedeți că și-a făcut doamna Bica cont de TikTok…puteți să o întrebați si pe ea pe acolo…
Eu am întrebat-o de ce era prietena cu Udrea, daca știe câți bani a luat Udrea de la ANRP, daca din cauza acelor bani a făcut pușcărie…nu mi-a răspuns…
Si că tot urmărește Valica ‘influencerii’, uitați bhai țăranilor aici cine a revenit, și cu muzica buna :
https://vm.tiktok.com/ZNdKC3oAa/
Și cu Duster, da ?
Las ca se pare ca o putem intreba fix pe dna savonea direct pe acest blog…
suntem suparati pe buna dreptate pe voi ba, ca sunteti niste privilegiati care nu va faceti treaba. faceti busy-work, va prefaceti „ocupati”, dar pe noi ne intereseaza rezultatele, iar rezultatele nu se vad.
cei 15% din tara asta care sunt oameni decenti si mai inteleg ceva din viata asta, fiindca nu le curge scuipat din gura de prosti ce sunt vad foarte bine ce faceti voi cu treaba asta pe care o numiti justitie. si s-a umplut paharul, s-a atins punctul de fierbere, prea multi Secureni, prea multe cai extraordinare de atac care par ca nu se mai termina.
Daca eram in locul lui Bolojan porneam de la umatoarea lege: toti judecatorii se pensioneaza dupa legea generala, aceeasi formula de calcul, aceeasi varsta ca la restul romanilor. Vor avea pensii mari datorita contributiilor pe salariul lor mare.
Pentru ca magistratii sunt mai speciali, li se acorda un bonus la pensie egal cu valoarea cosului mediu de trai. Mi se pare de ajuns! Pensia este pentru cei care ajung la o varsta si nu mai pot munci, iar societatea civilizata le asigura mijloace de trai.
Inteleg ca de la CSM au venit vesti ca ei sunt de acord cu 60% din BRUT. Daca faci un calcul grosier: taxele pe salariu sunt de 45% (modo-groso), deci pensia unui magistrat ar fi cam 90% din salariu, asta in conditiile pentru un om obisnuit pensia este ~35% din salariu (cu perspective din ce in ce mai nasoale pentru viitor)
Ca sa le iau piuitul as mai adauga la lege:
– daca esti in vreun fel condamnat (afectezi restigiul magistraturii), pierzi pensia speciala
– daca nu iti motivezi sentintele in termenul dat esti penalizat la salariu in luna urmatoare.
– daca statul roman este condamnat la CEDO sa plateasca despagubiri ca urmare a sentintelor tale date gresit, judecatorul plateste 10% din despabugire
Vezi ca ultima deja se aplică de mult, caută in ședințele CSM sesizari Ministerul Finanțelor, asta sunt. Și nu e 10%, e 100%. Pentru condamnarile date pe legislație greșita (adică majoritatea condamnarilor) nu răspunde, bineînțeles, nimeni! Că doar una dintre cele 3 puteri e cu răspunderi, examene, muncă și sacrificii, restul sunt doar cu privilegii, iar celelalte pensii speciale nu deranjează pe nimeni, fix in ale magistratilor, care erau deja modificate pentru viitor inca din 2023, s-a oprit lumea!
@Lia: Ai exemple de cazuri cand un judecator a platiti despagubirile? Sa zicem in ultimii 5 ani, cate astfel de cazuri au fost?
Ca idee, toata lumea este pornita pe magistrati din cauza ca s-a sarit calul prea mult. Vezi cazurile de care vorbea Vali mai sus si multe altele. Pe langa asta, breasla a ales sa fie resprezentata de Savonea si Costache. Ai auzit-o pe Costache cand spunea cat de speciali sunt magistratii si ca 11 mii pensie e o suma mica? Stii cum suna asta in urechile celor cu salarii mici? Stii cum se simte cand citesti despre tot felul de speciali cu apartamente prin Dubai?
Si, restul de categorii cu pensii speciale trebuie revizuite. S-a inceput cu magistratii pentru ca ei au iesit ca paduchele in frunte.
Hai ca ai citit aici si despre speciali cu apartamente open space pe la Berceni, și ăla luat in rate pe 30 de ani, sa nu mai selectam doar ce ne place! Vezi că a publicat CSM pe site la ei cât ia un judecător in funcție de gradul instanței, pe la judecătorie ia vreo 13 mii și asta după ceva vechime. Dar mult mai fain sună când pun cele 20-30 de salarii mari ale șefilor și alea fără nicio comparație cu alte țări!
https://adevarul.ro/politica/ilie-bolojan-a-anuntat-ce-va-face-mai-departe-cu-2481703.html
Prim ministrul țării spune aici că magistrații si-au acordat reciproc (pe principiul eu îți dau ție, tu îmi dai mie) drepturi salariale restante care au costat statul român 2 miliarde de euro.
2 miliarde de euro. Deci nu salariile curente, acelea stabilite prin lege, ci salarii stabilite prin hotărâri judecătorești, adică sume în plus față de cele în plată.
Iar acestea fără sumele care se reflectă in pensii, pentru că atunci când creste salariul unui magistrat activ, crește și pensia unui magistrat pensionat. Nu știu daca mai exista această prevedere si in prezent, dar a existat 100%, si având in vedere că pensiile se achita retroactiv pe 3 ani (termenul de prescripție), cu siguranță mai sunt sume de achitat si in prezent.
Repet, 2 miliarde.
https://www.g4media.ro/inalta-curte-de-casatie-si-justitie-propune-un-acord-pentru-justitie-si-stabilitate-institutionala-instanta-suprema-cere-si-acordarea-unei-cote-compensatorii-din.html#comments
Iar aici Înalta Curte cere „cote compensatorii” pentru magistrați. Ce or fi alea, numai ei știu.
Dar daca exista bani necheltuiti in justiție, nu mai bine se angajează mai mulți magistrați, ca să nu mai fie așa de ocupați cei din prezent, acesta fiind unul din motivele des invocate?
Cu ce îl ajuți pe un magistrat super ocupat, dacă îi dai bani mai mulți?
Îi scade asta volumul de muncă?
Nu mai bine îi aduci un coleg nou, cu care să împartă munca?
Cu ce il ajuți pe beneficiarul actului de justiție, cetățeanul plătitor de taxe si impozite, nici nu mai întreb…
La final, doar un gând:
Dacă (e doar o presupunere) Uniunea Europeană ar da 1 miliard de euro pentru justiție, bani care ar putea fi cheltuiți discreționar, pe ce credeți ca i-ar da CSM, ICCJ, etc.: Ar angaja mai mulți magistrați în sistem, ar face condiții de lucru mai bune (sedii mai moderne, digitalizare, etc. etc.) sau pe pensii si salarii?
@Lia, imi place ca raspunzi doar la ce iti convine. Vezi ca TicTac a mai intrebat daca ai si exemple de judecatori care au platit despagubiri pentru sentintele date gresit.
Sa inteleg ca acolo, desi stii sigur ca se aplica, nu reusesti sa gasesti niciun exemplu?
@Andrei, exemple de nume n-as avea voie oricum să pun pe net, dar poți vedea pe site la CSM (csm1909.ro) secțiunea activitate, sedinte secție pentru judecători, de exemplu in cea din 16 oct s-au discutat sesizări ale MF pe problema asta.
@Lia, nu ai voie sa pui pe internet exemple de nume, desi spui ca ele sunt publice pe site-ul CSM? Care este logica aici?
Macar link-uri de pe site ai voie sa dai? Sau si alea sunt secrete, desi spui ca sunt publice?
Daca eram in locul lui Bolojan porneam de la umatoarea lege: toti judecatorii se pensioneaza dupa legea generala, aceeasi formula de calcul, aceeasi varsta ca la restul romanilor. Vor avea pensii mari datorita contributiilor pe salariul lor mare.
Pentru ca magistratii sunt mai speciali, li se acorda un bonus la pensie egal cu valoarea cosului mediu de trai. Mi se pare de ajuns! Pensia este pentru cei care ajung la o varsta si nu mai pot munci, iar societatea civilizata le asigura mijloace de trai.
Inteleg ca de la CSM au venit vesti ca ei sunt de acord cu 60% din BRUT. Daca faci un calcul grosier: taxele pe salariu sunt de 45% (modo-groso), deci pensia unui magistrat ar fi cam 90% din salariu, asta in conditiile pentru un om obisnuit pensia este ~35% din salariu (cu perspective din ce in ce mai nasoale pentru viitor)
Ca sa le iau piuitul as mai adauga la lege:
– daca esti in vreun fel condamnat (afectezi restigiul magistraturii), pierzi pensia speciala
– daca nu iti motivezi sentintele in termenul dat esti penalizat la salariu in luna urmatoare.
– daca statul roman este condamnat la CEDO sa plateasca despagubiri ca urmare a sentintelor tale date gresit, judecatorul plateste 10% din despabugire
Ce tot zici acolo? Zici că te-ai născut ieri. Cele trei puteri dintr-un stat care în teorie ar trebui să fie separate și să se echilibreze, la noi sunt mână în mână și o mână spală pe alta (aici se aplică punctele alea cu scăpat politicieni, făcut puțină pușcărie și apar la scurt timp „metode de atac extraordinare” care suprascriu o sentință definitivă etc.).
Când deodată una dintre puteri începe să facă figuri și să strice deal-ul tu ce crezi, ăia afectați nu or să riposteze? Că bătălia reală este între aceste puteri nu cu poporul. Poporul să tacă pentru că ei au votat mizeriile de politicieni, că pe judecători nu-i votează nimeni.
Dacă vrei să se schimbe ceva nu mai vota partide gata să se pună în pat pentru putere și bani cu partidele care au distrus țara, inclusiv cu deal-uri de genul.
Partidul ala care nu „e gata sa se puna in pat” cu celelalte partide, cu politistii, cu judecatorii etc. si sa fure impreuna inca nu s-a inventat. Daca tu crezi ca AUR e partidul ala, atunci si tu te-ai nascut ieri.
Am pe cineva in familie expert judiciar, are multe dosare de 4-5 ani si inca se mai amana. Imi povestea ca a depus expertiza intr-un dosar de partaj din 2021 in octombrie acum si au dat urmatorul termen in februarie 2026.
Se pare că a venit și ziua decontului, ăștia corupți dintre judecători și procurori au noroc că românii sunt prea moi și nu vine cineva să-i ” apostrofeze” .
Ministerul justiției sau CSM sau CCR sau cine dracu vrea ar trebui să facă un barometru de opinie al populației referitor la activitatea sistemului de justiție, costuri / beneficii și care sunt principalele probleme văzute și de societate cât și de cei care au „beneficiat” de actul de justiție în România iar după ar trebui să se ia cu mâinile de cap și apoi să se apuce de treabă.
Să te plângi de condiții și volum de muncă și să nu faci nimic este de căcat sincer.
Bani multi, muncă multă cică și rezultate spre deloc. Bașca pensionare anticipată și beneficii peste măsură.
Ăștia sunt cu sufletul în Rai și pwla e in curul astora de cotizează.
S-a făcut, dar a inclus doar opiniile personale ale celor care chiar au avut de-a face cu sistemul, nu și pe ale celor care își iau informațiile de pe tiktok. E pe site la CSM, e mult mai bun decât ma așteptam, dar ce-i drept nu ma așteptam la prea mult când văd cât de spălați pe creier sunt cei din jur și câți bani se bagă pe toate căile în campania asta de denigrare!
@Lia, nu ne dai si noua un link sa citim, sa ne informam?
Ca tot acuzi oamenii ca se informeaza doar de pe TikTok, dar nu vrei sa ajuti cu nimic ca informatiile „reale” sa fie mai usor de gasit.
e pe „C:\Users\lia.savonea\Documents\CSM_barometru.docx”
@Andrei, pe site-ul CSM sunt absolut toate, comunicate, statistici, se transmit si live ședințele, mai mult nu putem face că noi n-avem nici buget de hârtie igienica la bude, darămite de băgat in informarea gugustiucilor. Lasă că bagă partidele bani in propaganda, iar adevărul rămâne îngropat doar pe site la CSM și încă pe la câțiva obscuri, în timp ce minciuna e in prime time peste tot pe la tv.
@Andrei, uite link pentru statistica despre percepția publică https://www.csm1909.ro/PressRelease.aspx
Mai puteți urmări si pe facebook activitatea unor membri CSM, Alin Ene si Claudiu Drăgușin (care a făcut, împreună cu un alt coleg, aplicația rejust, că nici bani de it-ști nu avem, măcar acum nu ne mai notam termenele in carnețel) și Adrian Toni Neacșu, fost judecator. Explică foarte clar totul, cu statistici, trimiteri și cifre, nu propaganda si populism!
Acesta e linkul, cel anterior se duce pe prima pagină, iar statistica e pe pagina 4, la final. Se vede că site-ul e făcut de magistrați, nu de profesioniști în IT.
https://www.csm1909.ro/PageDetails.aspx?FolderId=12158
ceva recent sunt rapoartele pe justitie:
https://www.csm1909.ro/pagedetails.aspx?pageid=267&folderid=3570
@Lia, aici se discuta despre opinia cetatenilor legata de activitatea sistemului de justitie, iar tu dai ca exemplu un raport legat de opinia cetatenilor legata de independenta justitiei.
In caz ca nu faci diferenta, iti explic mai pe scurt:
– 44% dintre cetateni sunt de parere ca justitia este independenta (care este oricum un procent sub media UE).
Dar aici toata lumea se plange inclusiv de incompetenta justitiei, care este un lucru diferit. Iar daca faci acolo un sondaj, s-ar putea sa ajungi mult sub 44% incredere.
Adica magistratii sunt relativi independenti, iar asta inseamna ca greselile pe care le fac sunt pur si simplu din incompetenta.
Eu sunt confuz . Doamna Judecător e nemulțumită de o stare a lucrurilor de care în mare parte magistrații sunt responsabili ? Probabil nu au pârghiile să rezolve tot dar totuși problemele de care se plânge sunt în zona lor de activitate , deci nu văd cum ar putea să se plângă tocmai de asta .
E fix ca in orice alt domeniu, lipsa adevarului duce aici. Daca pur si simplu judecatorii faceau ceea ce trebuia sa faca, sa fie de partea dreptatii si atat, acum lucrurile erau mult mai simple. De ce crezi ca cei corecti au fost mereu marginalizati si anchetati si alte alea, pentru ca aia nu aveau probleme de genul asta… „vai dar sa vezi ca nu e chiar asa de simple” …e o lege, e chiar alba sau neagra in 99% din cazuri, daca tu incerci sa schimbi asta atunci ajungi in situatii in care te tot plangi si tot amani fara sens.
Unde ati vazut un job in care sa amani deadline-urile fara explicatii de fel si chip, de exemplu CCR a amanat de 2 ori legea asta cu pensiile speciale ale magistratilor, dupa care ne-a zis ca de fapt ca a fost nu stiu ce termen de consultare incalcat… pai daca iei oamenii de prosti in halul asta de ce te miri ca ei reactioneaza. Deci a fost nevoie de 2 amanari ca sa ne zici ca oricum era fara rost ce s-a facut ca a incalcat termenul… de ce nu ai zis asta din prima?
CCR nu sunt tocmai ce aș numi justiție.. este un organism politic, cu interese politice.
Amânarea a avut ca scop faultarea lui Bolojan. De asemenea, motivarea a venit fix in ziua congresului in care s-a ales Grindeanu.
Judecătorii nu au rolul de a „fi de partea dreptății” si ce alte exprimări pompoase de compuneri de clasa a doua mai aveți, ci doar de a aplica legea, aia pe care o face Becali sau pe cine mai trimiteți in Parlament. Nu se pot pronunța pe baza de emoții și smiorc, ci doar pe bază de probe, așadar e mai mult despre a avea probe, decât despre a avea dreptate in mod absolut, pe aia doar la Dumnezeu o găsești!
Deci @Lia, pe baza legii se dau clasari pentru cazuri de viol?
Pe baza legii se tergiverseaza dosare pana la prescriptie?
Pe baza legii se fac plangeri penale catre oameni care su spus public ca magistratii au beneficii prea mari decat cele care li s-ar cuveni?
doamna @Li(gi)a, cred ca ar fi fost mai productiv sa folositi altfel timpul alocat discutiilor pe forumuri.
„Judecătorii nu au rolul de a „fi de partea dreptății” si ce alte exprimări pompoase de compuneri de clasa a doua mai aveți, ci doar de a aplica legea, aia pe care o face Becali sau pe cine mai trimiteți in Parlament. Nu se pot pronunța pe baza de emoții și smiorc, ci doar pe bază de probe, așadar e mai mult despre a avea probe, decât despre a avea dreptate in mod absolut, pe aia doar la Dumnezeu o găsești!”
Doamnă Lia, cu riscul de a fi catalogată patetică, recunosc că e cel mai cutremurător comentariu pe care l-am citit de mulți ani. Noi, muritorii de rând, ăia de vă plătim privilegiile, proștii ăia deasupra cărora vă situați, credeam in naivitatea noastră că judecătorii judecă după dreptate. Acum, că ne-am luminat si noi in sfârșit, eu una clar am făcut-o, zic să schimbăm in primul rând denumirea breslei din „judecători” in „aplicatori de legi”.
Să sperăm că, in foarte puțini ani, AI vă va înlocui complet că nu-i mare lucru să introduci legi in memoria computerului si pe urmă să creezi spețe pe care să le rezolve. N-avem nevoie de speciali pentru asta. Si sigur dosarele se vor rezova mult mai repede.
Mă scuzați dacă v-am deranjat!
Damiash una
Vă dați seama ca lia asta,chiar daca nu i savonea si probabilitatea e pesye 90%sa si fie,daaar divaghez,chiar daca nu e savonea zic,ciudatenia asta umanoidă pe nume lia face parte din sistem,e cel mai probabil magistrat,are căcălău timp sa comenteze pe bloguri daaar n are destul timp sa si faca dracu treaba + ca n are 2 neuroni functionali sa inteleaga argummente xe bun simt cum at fi cel care spune ca daca tot protesteaza sa protesteze si pt legi mai clare pt ca ar putea,nu de alta.
Acum sa ne dam sema ca sunt destui „magistrati” fix ca făptura asta si ce mișto ar fi sa te judece unu.
Fi-mi-ar scârbă!
In mare problemele cu sistemul de justitie sunt cam aceleasi cu cele din sistemul medical. Ani si ani de zile s-a mers pe ideea ca daca salariile vor fi maricele, sistemul va performa, fara ca nimeni si nimic sa se uite un pic dincolo de asta. Insa la fel ca si in sistemul medical soc si groaza s-a descoperit ca degeaba dai salarii, daca nu incepi intai cu chestiile bazice:
1. Dosarul electronic o minune a tehnologiei, aparent nu functioneaza. Sunt diverse marturii din zona in special ale avocatilor implicati in zona asta. Aparent ce este in dosarul electronic nu este actualizat cu ce se depune in instanta si tot asa. Tot aici adauga si faptul ca dosarele sunt in continuare legate cu sfoara si plimbate prin holuri si instante.
2. Multe dintre sediilor judecatoriilor sunt inundate in esenta de dosare si la asta mai adauga alte probleme de tipul lipsa caldurii sa nu mai zic de grupurile sanitare. Plus ca spatiul este uneori la comun.
3. La nivel de judecatorii si nu numai exista o oarecare criza de specialisti IT care sa gestioneze diverse lucruri. Umbla vorba ca sunt judete care imprumuta specialisti de la alt judet, iar anumite calculatoare ar folosi in continuare windows 7.
4. Date fiind problemele enumerate de mai sus, programarea diverselor sedinte se face intr-un mod haotic. Pe sistemul sti ca ai termen azi, dar nu sti concret la ce ora vei intra.
Lucrurile astea sunt oarecum stiute si puse de cateva ori pe tapet, dar pe nimeni n-a interesat asta ci efectiv s-au uitat fix pe partea de beneficii. Categoric in zona legilor judecatorii ar putea face ceva si faptul ca nu au tras diverse semnale de alarma ii face culpabili, dar zona administrativa nu mai tine de ei ci in esenta de minister si de vointa politica. Or politicienii si nu numai sunt de parere ca daca dai salarii de messi in sistemul de justitiei gata si-au facut treaba, din pacate nu-i asa.
Acum revenind la discutia despre pensii speciale si tot ce tine de ele. Lucrurile sunt foarte simple, cel putin pentru mine. Nu am o problema cu faptul ca un fost magistrat are o pensie apropiata de salariu pe care l-a avut, atata timp cat acesta iese la pensie de la 65 de ani in sus. Insa am o problema cand acesta iese la 48-55 de ani si brusc se duce in avocatura si cumuleaza venitul cu pensia. De fapt am o problema pentru orice pensionar din zona asta care odata iesit la pensie brusc revine in campul muncii. Fix despre asta este discutia si cam aici ne invartim in toata polemica iscata in ultimele zile. Categoric in zona de finantare a acestor pensii se pot face diverse inovatii fiscale pentru a mai degreva bugetul de stat, dar nu despre asta este vorba. Ci fix despre faptul ca unii sunt mai egali decat alti cand vine vorba de varsta de pensionare.
Care timp liber? Eu inteleg ca magistratii nu au deloc timp liber si atunci cand au sunt extrem de obositi. Ca asta este motivul pentru care nu mai pot lucra dupa varsta de 50 de ani, extenuarea cronica.
Si cu toate astea putem sa vedem chiar aici ca au destul timp pt comentat pe bloguri.
Și eu m-am săturat de discriminarea magistraților.
Ca să rezolvăm asta vrem să ieșim toți la pensie la 50 de ani. O pensie de 65 la sută din ultimul salariu brut mi se pare rezonabil.
asa e, de-acord, sa fim solidari.
Nu iese in public, nu iese la o cafea cu prietenele, nu se duce la nunti, botezuri si alte alea. Pai pentru ce plm, are nevoie de 300 de milioane pensie?! Da, 300 de fkicing mlioane vechi are pensie o procuroare pensionata, vecina de salon cu bunica-mea la caminul de batrani. Fara vreo relevanta, n-a venit nimeni la ea in vizita de 2 ani.
Magistratii aplica legea.
Legea spune clar cand intervine prescriptia, ce conditii trebuie sa fie in sala, cand se poate amana o sedinta si tot asa. Asta scrie acolo, nu e la latitudinea lor.
Da, exista si abateri – iar cine greseste trebuie sanctionat. Aici intra si magistratii corupti, fara discutie.
Dar ideea de baza e alta: legea trebuie schimbata, iar magistratii nu sunt cei care o scriu.
Acum, ganditi-va putin: cine are interes sa loveasca in sistemul de justitie, sa descurajeze tinerii sa devina magistrati, sa mentina un volum urias de munca si legi imposibil de inteles?
Un dosar poate sa stea ani de zile „in sertar” la procuror, apoi ajunge la judecator si… surpriza, s-a prescris. Cine e de vina?
Oamenii vad doar stirea „s-a prescris” si incep sa injure judecatorii, fara sa stie tot traseul.
Asta e realitatea in Romania.
Nu sunt de acord cu pensionarea la 48-50 de ani si nici cu pensiile speciale.
Dar sunt de acord ca magistratii sa aiba salarii decente si sa poata lucra in timpul liber unde vor, daca nu mai primesc pensii speciale. E normal.
Din pacate, suntem pacaliti constant – ba de televizor, ba de presa online, care in mare parte e cumparata tot de partide.
Ni se arunca zilnic subiecte „soc” ca sa nu mai vedem problemele adevarate.
Si, din pacate, cadem in plasa asta aproape in fiecare zi.
Asta cu volumul mare este o fenta care le convine de minune judecatorilor si procurorilor si o sa explic facand o paralela.
Am lucrat pe un proiect unde monitorizam/instalam/etc niste sisteme. Se mergea pe sistem de tickete si trebuia sa rezolvam 95% din tickete in 48 de ore maxim altfel plateam penalitati.
Ticketele se generau automat sau erau introduse manual. Cele automate erau cele mai multe, peste 95%: se restarta un server, trebuia repornita o baza de date, etc. 5% erau tichete manuale dar grele: trebuiau studiate multe loguri, facute instalari complexe, etc.
Noi mereu eram acoperiti ca si munca de cele 95% de tichete usoare, clientul insa avea probleme si intarzieri din cauza celor 5%.
–
Cam asta este si situatia judecatorilor si procurorilor. Din ce rezolva ei 90% din dosare sunt cacaturi de 2 lei: daca ai picat cu bicicleta pe strada si te ranesti se face dosar penal, daca conduci beau este dosar penal, tragi o besina pe strada, dosar penal. Apoi si la procese civile, prea multe probleme simple merg prin tribunal.
–
Dar magistratilor le convine treaba: cum sa nu ies la pensie la 48 de ani cand am rezolvat atatea dosare ? Voi stiti cat stres a fost sa citesc in diagonala niste spete si sa pun o semnatura si o stampila/apostila ?
De ce CSM nu a avut si nu are vreo parere despre numarul mult prea mare de dosare ? Pt ca le convine situatia. Se pot justifica ca muncesc mult cand de fapt muncesc putin.
Plus schema cu „dosarele au sute, chiar mii de pagini” si le iei la rasfoit si gasesti ca de fapt dosarul contine documente fotocopiate in 2-3 exemplare. Sa iasa la numar tovarasi.
Magistratii sunt tot romani, cum sunt sunt si politicienii, politistii, medicii, profesorii, angajatii din administratii si firme private, etc, cred ca nici daca erau alesi sociologic nu reprezentau asa bine tara asta, doar ca acum e randul lor sa fie pe acest val
Ieri am pierdut un proces civil legat de niste terenuri. Am castigat pe fond, dar am pierdut la apel. Asta dupa ce procesul a fost amanat de vreo 2 ori. Nu mai zic cat a costat avocatul. Soarta nu a fost de partea mea. Pentru mine, nu toti judecatorii isi merita acele salarii si pensii foarte mari. Te lupti in instanta si nu stii daca castigi. Daca judecatorul a fost corect sau nu. Pe scurt, legea imi acorda niste terenuri gratuite, conform unei legi speciale. Dar judecatorul a zis ca nu merit acele terenuri, desi pe fond am castigat. Sper ca doarme linistit(ă) noaptea, stiind ca a luat de la gura unei persoane cu handicap sărace.
Bai da ce le mai sufla-n-cur judecatorilor domnul presedinte Nicusor Dan!! Spune ba „Nesimtirea asta cu pensiile voatre speciale nu mai poate continua!”, n-o sa-ti ia boii de la bicicleta sau diploma de la olimpiada!
In acelasi timp nu a avut rusine cand a declarat ca invita „neformal” ca companiile sa faca legi in domeniile lor de activitate. Nu inteleg ce kkt inseamna „neformal” cand a dat declaratia in public, fiind si filmat. Ah si presa aia buna care ne place noua sa credem ca nu e echivalentul pt noi a Antenei3, nu au avut o problema cu declaratia asta. Au trecut peste ca trenul in gara.
Presiune socială nejustificată.
https://www.g4media.ro/nicusor-dan-intalnire-cu-liderii-coalitiei-de-guvernare-si-sefii-csm-in-plin-scandal-al-justitiei-cauzat-de-reducerea-pensiilor-procurorilor-si-judecatorilor-conferinta-de-presa-la-ora-1200.html
Cazul meu:
Ma da in judecata primaria capitalei ca sa platesc taxa de concesiune pt terenul de sub talpa blocului.
Iau actele si ma duc la primarie: bai, nu sunt eu acela, eu am cumparat (de buna credinta) la a 3a mana dupa ce s-a terminat blocul, am act de proprietate cu cota parte indiviza de x mp pt care platesc impozit deja la primaria de sector. Au ras de mine….noi suntem la servici si avem obligatie.
Contractul de plata a concesiunii pt terenul de sub bloc era intre primaria capitalei si firma care a construit blocul, deci eu n-aveam nicio treba in acest contract. Era o intelegere intre alte 2 parti.
Incepe procesul. De ce? Judecatorul, dupa mintea mea, trebuia sa citeasca actele si sa zica din prima: mars ma d’acilea! Il cautati voi pe ala cu care s-a facut contractul de concesiune, nu pe ala care sta acum in bloc.
6 ani si ½ a durat procesul, cu 3 infatisari in fiecare an, cu aceleasi acte de la inceput, NU SUNT EU ACELA.
Concluzia mea: justitia este mama lui Stefan cel Mare: de esti tu acela, nu-ti sunt mama eu!
A intrat pelivan in gaura si are nevoie de bani, d-aia te-a dat in judecata? Ca firma lui minune, KIWI cacat are profit negativ de vo’ 1 milion de lei si ambele lui firme au 0 angajati. Successe pe toata linia.
Daca vorbim despre scrisoare catre jude, raman valabile versurile de neegalat in intreaga literatura romana ale maestrului dani:
„Curvo, sunt nevinovat
Curvo, n-ai să-mi dai mandat”
Pe magistrați din păcate reputația îi precede. Lumea a ajuns să îi urască datorită mizeriilor pe care le fac.
https://hotnews.ro/partidele-si-presedintele-se-consulta-cu-magistratii-judecatorii-si-procurorii-pluseaza-dar-ce-propune-coalitia-daca-cineva-crede-ca-poate-sa-puna-presiune-pe-clasa-politica-permanent-s-2107350
Ia uitați ce negociază magistrații.
Cică perioadă de tranziție de 20 de ani și pensie de 65% din brut, față de 55% din brut cât e acum.
Până la urmă nu va fi reformă, va fi creștere
Cum era bancul ăla: e adevărat că vi s-a dat o mașină? E adevărat, dar nu era mașină, era bicicletă și nu mi s-a dat, mi s-a luat
Curat murdar, coane Fănică!
Nicușor e totuși matematician, nu îl prostesc ei cu faze din astea. Dacă era simion, ăla se uita ca curca în lemne și zicea ceva de suveranitate și independență și semna ok
https://hotnews.ro/partidele-si-presedintele-se-consulta-cu-magistratii-judecatorii-si-procurorii-pluseaza-dar-ce-propune-coalitia-daca-cineva-crede-ca-poate-sa-puna-presiune-pe-clasa-politica-permanent-s-2107350
Ia uitați ce se negociază aici.
Perioadă de tranziție de 20 de ani și pensie de 65% din brut față de 55% din brut cât este acum.
Până la urmă, în loc de reformă, vom avea creșteri de pensii
Cum era bancul ăla: e adevărat că ați primit o mașină? E adevărat, dar nu era mașină, era bicicletă și nu mi s-a dat, mi s-a luat
Curat murdar coane Fănică.
Legat de volumul de munca, am sa dau si eu un exemplu, de la tribunalul sindic (unde se judeca insolventele):
In urma cu 4-5 ani, un judecator avea cam 40-50 de dosare pe sedinta, termenele curgeau cam la o luna, in maxim 6 luni era gata totul, mai ales in dosarele simple.
In prezent, un judecator de la sindic are cam 20 de dosare pe sedinta si maxim la 9:30 iese din sala, termenele se dau cam din 4 in 4 luni, minim 2 amanari la final, asa ca un faliment dureaza de la un jumate in sus.
Cum s-a ajuns aici? Pentru ca se poate.
Am clienti care au cerut intrarea insolventa unor parteneri de afaceri rau-platnici si dupa 3 luni nici nu s-a deschis insolventa – practic aia au mutat totul pe alte firme si se mai recupereaza cucu flasc.
Am client care a cerut insolventa pentru a stopa macar penalizarile – nici macar termen nu are.
Sa mai zic ca sunt judecatori care nici macar legea insolventei nu o stiu?
Sa mai zic ca ruda unui judecator are firma de insolvente si primeste cam toate dosarele care vin fara lichidator ales?
Hai sa mai dau un exemplu, din civil.
Dat in judecata Wizz, pentru niste compensatii pe care refuza sa le plateasca. Dosarul primeste termen peste 3 luni.
La termen, adunat toata familia care calatorise, mers la judecatorie, dar … cineva uitase sa citeze si Wizz-ul, deci nu s-a indeplinit procedura. Urmatorul termen, peste 4 luni.
Doar ca era octombrie, judecatorii erau in greva (ilegala, dar cine sa judece legalitatea grevei lor?), asa ca am primit o noua amanare, pentru ianuarie 2026. Dosarul electronic spune ca Wizz-ul inca nu a fost citat.
Si Wizz fiind companie maghiară, o sa spuna ca nu e de competenta României sa se judece aici. E ca si cum as da eu in judecata Rockstar North ca au amanat GTA 6. In Scotia au concediat niste oameni ca au vrut sa lucreze de acasa si sa faca parte intrun sindicat. Se gaseste scandalul pe youtube. Cica asta ar fi motivul real pentru amanare.
este directiva europeana, daca este o companie din UE, o poti da in judecata la instanta de care apartii.
@zoso – daca iti spun niste povesti, te ia durerea de cap… Ti-am zis ca ii trimit o scrisoare deschisa lui Nicusor, lui Bolojan, doamnei aleia de la CSM, la CCR samd. Am trimis-o! Presa din bcc mi-a intors spatele, inclusiv marii investigatori jurnalistici.
Avem un amic comun. I-am cerut numarul tau de telefon dar se cam codeste. Intelegi ca nu pot sa dau aici public detaliile. Daca te intereseaza, si gasim vreo metoda… eventual cand vin prin Brasov, da un semn. Adresa de email din profil e valida.
deci presei poți să-i trimiți informatia pe mail, dar mie nu, mie vrei la telefon…
Nu boss, vreau face to face :)))
Gata, ti-am gasit adresa de email. Era la „despre”.
Iti trimit un material in cateva zile, si cand ai timp imi spui daca e de interes.