Am dat întâmplător peste o postare pe Reddit în care un tânăr se plânge că el a făcut IT-ul, dar nu-și găsește job. Mie mi se pare absolut ilară, dar gândul imediat următor e că foarte mulți din noile generații gândesc fix așa. Ce mi-a atras atenția e fix partea asta pe care am mai auzit-o vehiculată altfel de oameni diferiți în contexte diferite:
„Eu? Pai eu am invatat la scoala ca ultimul terminat inca de la 12-14 ani. Am avut mereu note bune, am fost din cand in cand si pe la concursuri/olimpiade, am intrat la Politehnica AC Bucuresti si am facut totul ca la carte (fara restante, invatat, muncit, etc).”
1. Faptul că ai avut note bune și ai învățat mult nu înseamnă automat că meriți un loc de muncă. Cât de bine înveți și cât de bine lucrezi sunt două lucruri diferite. Notele tale din facultate sau liceu nu trebuie să coreleze cu salariul de după. Au zero relevanță într-o țară ca România. Concursurile și olimpiadele – zero relevanță. Dar – revenind – și de-ai fi strălucitor, nimeni nu-ți datorează un loc de muncă. Sună cinic – știu – dar asta e realitatea din teren.
Școala, societatea, filmele, cărțile – toate îți dictează că dacă tragi tare și înveți bine vei avea un viitor strălucit. Chestie care, teoretic, se aplică în țări precum cele nordice, nu la noi. E irelevant că ai avut zece pe linie în România, la fel cum e irelevant cât de mult ai învățat în școală atâta vreme cât în școală materia e cu 15 ani în urmă. Școala te învață eventual că, în caz că ai noroc și prinzi ceva ok, deții un atu în plus față de alții care au mai puțină școală. Diploma nu e o garanție a locului de muncă ori a unui viitor glorios iar societatea nu-ți datorează chestii doar pentru că ai fost la olimpiade. Oricine îți spune altceva fie te minte, fie e naiv. Ceea ce ți se predă și ceea ce vei face la job sunt în 99% din cazuri chestii diferite iar criteriile cu care te-ai obișnuit în școală (efort, meritocrație) nu se aplică sub un angajator. Cei mai mulți tineri se dumiresc rapid că efortul și munca în corporație sunt recompensate cu și mai multă muncă; nu cu promoții și salarii mai mari cum îți arată filmele americane. Din simplul motiv că nu trăim în America și că nici America aia pe care o vezi în filme nu mai există de vreo două decenii.
2. Degeaba ești strălucit dacă nu deții unele chestii. Una din cel mai folositoare chestii pe care le poți deține în România sunt pilele. Valorează mai mult decât orice altceva ai putea tu livra. Pentru că pilele te ajută să sari peste rând la interviu și să obții un post în fața altora care reprezintă concurența. Pilele te ajută să menții un job chiar dacă ești un angajat păgubos. Tot pilele te ajută să iei salarii mai mari sau să ai anumite beneficii pe care ceilalți nu le au.
Partea nasoală cu pilele e că vin cu niște neajunsuri. Dacă pilele dispar, dispari și tu. Dacă vin pilele să-ți ceară favoruri, tu trebuie să te execuți fără crâcneală. Și de obicei vor veni să-ți ceară fie chestii neplăcute, fie ilegale, fie măcar dubioase din punct de vedere moral. Chestii care riscă să-ți aducă mai multe probleme decât sperai și pe care le vei acoperi cu alte pile. Care la rândul lor vor apela la tine într-un cerc de-ăsta dement din care se prea poate să ieși cu arsuri de gradul al treilea.
O altă chestie nasoală cu pilele e că se află de ele. Nu le ia mult colegilor să se dumirească cum ai ajuns printre ei. Și vorba se duce. Pierzi respectul celor care trag cu adevărat și riști ca, oriunde ajungi ulterior, lumea să știe cât și cum valorezi în realitate încă de dinainte de interviu. Poți deveni absolut glorios în ceea ce faci, poți trage mai tare ca doi oameni la un loc, și pata aia a pilelor tot acolo va rămâne până la finalul vieții tale. Orice realizare vei avea pe baza propriului efort va fi privită cu neîncredere și atribuită acelor pile.
Al doilea atribut valoros după pile e determinarea. Degeaba ai cap, memorie, energie, educație dacă n-ai determinare. Prin determinare înțeleg abilitatea de a urma un țel indiferent de piedicile care ți se pun în cale. Plouă, tună, e greu, e ușor – tu-ți faci treaba și-o faci excelent. Poți fi tobă de carte și să ai un IQ de invidiat dacă nimic nu te face să pui acele atribute în practică. Ai eșuat? Încerci din nou. Ai eșuat iar? Încerci a treia oară. Cade treaba din nou, dar de data asta te lași păgubit? Nu ai destulă determinare și călătoria ta se încheie aici.
Al treilea atribut de dorit aș zice că sunt banii. Sau măcar o oarecare stabilitate financiară. E ușor să aplici la 50 de locuri de muncă atunci când știi că, de nu obții niciun interviu, tu un an sau doi tot ai ce mânca sau cu ce plăti facturile. Altfel gândești, altfel te prezinți la interviu, altfel negoicezi salariul și altfel lucrezi pe urmă. Dacă șeful tău știe că tu nu faci foamea în caz că te pune pe liber, nu mai poate blufa cu eliberarea postului pentru că tu ai îndrăznit să te plângi că tragi cât patru oameni și ești plătit cu salariul minim pe economie. Nu-ți place un loc de muncă? Te duci la altul. Că – de nu găsești rapid – tu tot ai din ce trăi. Unui om care trăiește de pe o zi pe alta însă îi poți pune în cârcă orice vrei, că acceptă; iar angajatorii știu asta.
Al patrulea lucru pe care trebuie să-l ai e norocul. Pentru că degeaba ai cap, educație, bani și pile dacă ai și ghinion. Norocul înseamnă un loc de muncă decent, cu colegi decenți, cu salarii date la timp și un patron cât-de-cât OK. Norocul e să prinzi anunțul de angajare înainte să dispară. Sau să se îmbolnăvească altul în locul tău când e ziua interviului. Norocul e să nimerești la o firmă care cere să faci în Python fix ceea ce știi tu deja să faci ori să te angajezi într-un loc care nu dă faliment după opt luni.
A cincilea atribut de folos e imaginația. E cea care îți permite să jonglezi cu informația pe care o deții pentru a rezolva probleme inedite. Te ajută să ieși din situații în care n-ai mai fost și să faci inferențe ce se pot dovedi a fi benefice pentru viitorul tău. Imaginația e cea care te lasă să visezi la un loc de muncă mai bine plătit sau la o reconversie profesională dacă e cazul. E cea care te lasă să-ți închipui dacă nu care cumva e mai bine peste hotare sau în alt oraș. Fără imaginație ești redus la a efectua task-uri repetitive într-un mod din ce în ce mai eficient, dar ajungi la blocaj complet dacă trebuie să înveți ceva nou. Fără imaginație poți reproduce ceea ce ai învățat, dar nu poți aplica acea informație în contexte noi. E foarte utilă și în a-ți forma mental un scop înalt de care să te ții și care să-ți pună determinarea în funcțiune. Imaginația te lasă să realizezi în ce alte moduri poți profita de setul tău de skill-uri.
3. Societatea nu îți datorează lucruri. Chiar de ai atributele de mai sus și chiar de ai educație și cunoștințe asta nu înseamnă automat că vei primi ceea ce ți se cuvine. Vei descoperi că e frustrant ca poate ai făcut o școală sau te-ai perfecționat ani de zile, că ai lucrat intens și că – deși toate semnele și regulile dictau că meriți mai mult – numai nu iese. Și vei ieși în stradă, vei da vina pe guvernanți, familie, angajator, pe sistemul corupt, profesori, pe cei din Vest, vei da vina pe tine, colegi, economie. Și vei ajunge după niște ani la aceeași concluzie: cu sau fără pile, noroc, bani, educație, cu sau fără abilități și resurse, viața nu-ți oferă garanții. Sunt atribute de dorit care te ajută poate să ajungi undeva, dar nu reprezintă o garanție. Afirmații precum ”am făcut totul ca la carte” îi vor face pe alții să râdă. Cu cât mai repede te împaci cu gândul că viața nu-ți datorează chestii, cu atât mai ușor va fi.
Și da – e nasol: școala ți-a spus una iar viața ți-a arătat alta. Părinții te-au asigurat că dacă tragi tare iese bine și n-a fost așa; e frustrant. Te-ai dus la patron și ți-a tras țeapă sau l-ai votat pe X că ți-a promis măriri de salariu și-acum ai rămas cu buza umflată. Îți vine să spui că nu e corect. Și ai avea dreptate – nu e. Nu e deloc corect. Până trec încă niște ani și ajungi la aceeași concluzie oricum o întorci: nimănui nu-i pasă. Vei da de mii de oameni care cad de acord cu tine că nu e corect și că societatea te-a mințit. Ori care au trecut prin aceleași chestii și care empatizează cu tine. Iar după un deceniu tot acolo ajungi: la ”societatea nu îți datorează nimic”. Nici corectitudine, nici dreptate, nici o viață mai bună, nici înțelegere. În teorie sună bine. Pe hârtie le ai: educație, drepturi, abilități. După care ridici capul din hârtia aia, te uiți pe geam și e ca și cum legile fizicii nu se mai aplică: cad lucrurile în sus, penele sunt mai grele ca plumbul, muștele zboară mai rapid ca avioanele. Ți s-a spus că există reguli, le ceri și realizezi că nu-ți dă nimeni. E pentru că – repet – în realitate viața nu-ți datorează chestii. E cinic, e nasol, e nedrept, dar ”e”.
Citatul de mai jos e din ”Fight Club”-ul lui Chuck Palahniuk și e cel mai coerent răspuns pe care îl ai la postarea aia de pe Reddit:
“We’ve all been raised on television to believe that one day we’d all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won’t. And we’re slowly learning that fact. And we’re very, very pissed off.”
Și da – știu – e dezarmant și cinic și nasol. Vă întrebați probabil ”ce rost are atunci?”. Iar răspunsul – vă va arăta viața – e cât se poate de simplu:
Pentru că nu aveți de ales.
99% dintre voi nu v-ați născut bogați. Sau frumoși. Sau într-o țară civilizată. Sau într-o eră mai acătării din punct de vedere economic. 99% dintre voi nu veți câștiga potul cel mare la loterie, nu veți lansa startup-ul ăla care va depăși OpenAI la încasări. Majoritatea nu porniți nici măcar cu un start decent în viață. Unii veți avea un ghinion de-a dreptul monstruos, poate. Dar, cu timpul, tot la ”nu avem de ales” ajungeți. Că alternativa e să vă puneți turcește pe jos, în parc, și să așteptați să se reseteze jocul.
Ce puteți face? Adevărul e că puține lucruri țin de voi. Nu voi decideți dacă vă nașteți în familii cu avuție sau dacă moșteniți avere. Nu voi decideți cum merge economia sau când și unde vă nașteți. Unele chestii precum un anumit procent din IQ și o parte din determinare sunt hotărâte la nivel genetic, așa că și acolo aveți puține de spus. Control limitat aveți asupra următoarelor: ce educație înglobați; ce scop vă setați care să vă alimenteze determinarea; ce caracter aveți; cum alegeți să vă purtați cu alții; ce alegeri faceți în viață și când; cu ce oameni vă împresurați; când și cum renunțați sau încercați altceva; cât și cum vă echilibrați raportul plăcere/muncă, distracție/efort; cât și cum vă cultivați abilitățile. Și cam aici cred că se termină lista. Însă e îndeajuns cât să vă ofere un avantaj în viață.
Sursă poză de atac: globallingua.ca
Un articol binevenit.Maturitatea raportată la realitate e greu de dobândit.
foarte bun! multumim!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Deci tu îl sfătuiești pe absolventul premiant de IT să facă 10 ani de drop shipping si Uber cate 10 ore pe zi dacă poate și la, ~35 de ani să își deschidă o firma de chibrituri?
Eventual să stea cu mă-sa pana atunci? Să nu cheltuie bacșișul adunat?
Excelent.
Eu chiar acum am venit dintr o tura prin oras si e un vant afara si un frig de mori si pe banca dormea un sarman acoperit cu tot felul de haine groase. Nu am pile, nu am averi, nu am un job de vis, dar pot sa i multumesc la Dumniezau ca sunt in situatia in care sunt.
Este mai mult decat rezonabil ce spune dom’ Coloja!
just play the hand you were dealt.
La cacealma!
Despre asta e vorba.
It’s 7 deuce but at least it’s suited.
Fake it till you make it!
Foarte bine punctat.
Din generatia mea, cam toti olimpicii au ajuns cu joburi mediocre si cariere mediocre. Cei care au reusit cu adevarat sunt aia care luau 6-7-8 la scoala. Unii au ramas in Romania, alti au plecat, inclusiv in US, unde au facut bani cu lopata.
Din generatia mea toti olimpicii au ajuns super bine mai putin unu care lucreaza in prezent pe 10k ron pe luna si e foarte religios.
Atat prin Romania cat si prin alte tari.
Asa ca nu e totul alb sau negru.
Nu e obligatoriu sa ajungi mare daca esti olimlic dar nici nu trebuie automat sa zicem ca doar aia de 6-7 se realizeaza.
@Deea: Și eu am observat aceeași chestie. La generația mea cel puțin. Ăia de erau de 10 au dus-o tare prost. Cu vreo excepție sau poate două, mai toți. Fata de 10 curat din generală e asistentă medicală. Trei oameni de 10 în generală, toți trei profesori sau educatori (doi la sat, unul la oraș). Fetele de 10 din prima facultate – una e în străinătate și-o duce mult mai rău ca noi, românii; celelalte au job-uri OK-ish dar nu cu artificii – bibliotecare and stuff. La celelalte facultăți e tot așa: cei foarte buni n-au ajuns foarte sus. Cei de 7-8 stau mai bine ca ei. Unul sau doi plecați din țară o duc mai decent.
@weeeq
De cand 10k ron pe luna inseamna ca o duci rau in Romania?
@dny: comparativ cu restul de olimpici din clasa, omu castiga cel mai putin. La asta ma refeream.
Si era si cel mai bun la invatatura, iq foarte mare(am dat teste de inteligenta la scoala si a luat cel mai mare). La un moment dat a trebuit sa dea skip la o olimpiada nationala ca se suprapunea data cu alta olimpiada nationala.
Consider că, din pǎcate, şcoala și părinții te învațǎ că dacă vei avea bani vei fi fericit, dar nimeni nu te învață cum sǎ fii fericit! Bani, bani, bani! Nu faci bani, ești prost! Ia uite la ea ce prost a ajuns, asistentǎ medicală. Băi, și era cu 10 pe linie! Dar a întrebat-o cineva dacă e fericită? Poate asta a fost menirea ei. Poate se motivează ajutând oamenii. Poate chiar asta o face fericitǎ și poate nu sǎ-și etaleze maşina sau sǎ mǎnânce la 3 stele Michelin. Nu. Criteriul de bazǎ trebuie sǎ fie banul. N-ai bani, nu eşti bun de nimic!
Din păcate 10.000 pe luna nu mai e atât de mult în ziua de azi. Mă refer la salariul net, fără minim + restul în plic dacă ești anagajat sau minim + dividende dacă ai firma ta.
Dacă nu ai deja o locuință, hai poate și o mașină (deși acolo e discutabil), dacă ai copii și dacă stai într-un oraș mare aș zice ca undeva peste 20.000 net, poate chiar 25.000 lei net înseamnă o viață confortabilă. Și când spun suma asta, repet, e salariu pe CIM nu tot felul de artificii financiare prin care castigi pe termen scurt dar nu ai pensie, nu ai concediu (de odihnă sau medical), te coasiguri pe soție la CNAS și alte scheme. Dacă ești pe SRL și încasezi sumele astea, mai pune 10.000 lei.
Știm cu toții cat costă viața, locuințele și cu cât au crescut prețurile. Și aș vrea să cred ca aici nu e Reddit, unde puștani de <25 ani argumentează cum trăiești ok cu 6000 lei după ce ai plătit chiria, întreținerea, cheltuielile cu mașina și ai cumpărat în bulk legume de la LIDL sa îți gătești pe o săptămână.
@Catalin: De acord cu tine – banii nu-s totul. Chestia însă e că m-a întâlnit cu ea acum vreo 4 ani și nu părea deloc fericită. Și mi-e greu să îmi imaginez cum, în România, cineva ar visa să devină asistentă medicală pentru că – chipurile – așa ar ajuta ea oamenii. Adică… mă foarte îndoiesc că ăsta era visul ei, sincer să fiu. Cunoscând realitatea din spitalele de acum.
@Catalin „Nu faci bani, ești prost!” asta vad astia tineri pe youtube si pe insta la toti influencerii.
@Razvan. Evident e posibil să nu îi placă și să facă asta pentru că trebuie. Ce vreau să spun e că se pune accentul mult prea mult pe bani şi pe tot ce e material, decât pe a învǎța sǎ trǎiești și sǎ te bucuri de viațǎ, şi sǎ fii fericit. Ți se bagǎ în cap de când eşti mic cǎ dacǎ vrei sǎ fii fericit, trebuie sǎ ai bani mulți și asta le rezolcǎ pe toate. Complet fals! Banii trebuie sǎ fie doar un mijloc, nu un scop în sine!
Premiantii scolii nu sunt si premiantii vietii…
Încearcă să te angajezi la Romatsa fără pile
sau la Ancom, sau la Consiliul Concurentei sau la …..orice pozitie platita din bani publici
a zis cineva rotld?
Cel mai greu e sa realizezi ca nu are sens sa te compari cu ceilalți fiindcă nu ați avut același start, parcurs etc. Unora li s-au așezat lucrurile mai bine decât tine, ce poți face e sa scoți maximul din situația ta și sa crești de acolo, chiar dacă maximul situației tale, nu e maximul situației altcuiva. Lucrează minimul necesar atunci când nu contează și da totul atunci când contează și îți aduce beneficii
Si da si nu. Uneori sa-ti faci jobul cat mai aproape de perfectie poate fi singura ta satisfactie posibila.
Am citit postarea pe Reddit. Instructiva, daca e reala.
Omul pare foarte prost plasat psihologic. E ca o nevasta muista (nu in sensul bun), care se tot plange cat de putina recunoastere primeste raportat la cate face. Si toaca, toaca, pana nu o mai suporta nimeni. Motiv sa se planga si mai mult.
In oglinda, imi pot imagina un individ cu 8 clase care se descurca si obtine pana la urma tot ce-si doreste doar pentru ca nu vine cu aceasta combinatie nasoala de frustrare si indreptatire.
Buna ideea articolului. Un pic prea lung pentru gustul meu, dar ok.
Domnu Coloja de ce strici weekendul IT stilor? Acesti electricieni ai Metaversului….
Asta ai inteles tu, ca articolul asta e doar pentru it-isti?
Ce nu stie nepotu e ca aia care au inceput devreme in IT au si inceput sau terminat facultate tehnica (in majoritatea cazurilor) inainte de 2008. Piata muncii era crunta atunci, in general, dar in special pentru cei care veneau pe filiera tehnica. Apoi a urmat perioada de criza post 2008, iar a fost rupere. In mod real facultatile tehnice au redevenit atractive in jur de 2013-2015, cu un varf in 2018-2019 – atunci s-a intrat pe baza de examen sau note extrem de mari la Poli. Apoi a luat-o in jos, intrandu-se pe dosar din nou la majoritatea facultatilor. Fereastra de timp a fost foarte mica, in realitate foarte multi s-au dovedit doar foarte maleabili sau norocosi ca au picat intr-un anumit context.
Pe ce as pune eu accent mai mult, chiar daca in artiol este doar putin mentionat este intregul spectru de soft skills. Pentru studentii care au terminat cu medii mai mari de 8.5-9 departajarea asa se face. Nu mai conteaza ca e 8.7 sau 9.2. Daca imi vine un junior d-asta care incepe sa-mi dea cu pumnul in masa ca el merita il dau afara pe usa in secunda doi.
Cred ca este o greseala pe care o fac foarte multi dintre cei foarte tineri, se compara cu oameni de 30-35 de ani care au deja experienta si multi ani de venituri, iar apoi ii ia depresia ca ei nu sunt in aceeasi situatie profesionala si materiala.
Si un ultim comentariu, sa se mai duca si-n plm (product lifecycle management – ca sa nu creada Vali ca injur) itistii aia imbecili care au ajuns sa castige bine intr-o mod inexplicabil decat de noroc si context, iar apoi dau lectii de viata. Cand vezi cate un prost d-asta care nu stie sa bea apa fara sa dea pe el ca face mii de euro pe luna, iar tu nu ai loc in piata inteleg de ce te pot apuca un pic spumitele.
Exact. Prin 2008 eram in anul 3 si ambii parinti au ramas fara job si a trebuit sa ma angajez ca sa supravietuiesc dar si sa le trimit si lor bani. Joburile de „webmaster” pe vremea aia se plateau cu max 15 milioane la negru, nimeni nu facea carte de munca (am lucrat la negru la firma actualului politician Reniță). Pe vremea aia faceai de toate de la CorelDraw, bannere in Flash, PHP, baze de date si hosting si toate astea trebuia sa le inveti pe langa facultate. Chiriile erau la all time high, plateam 350 euro pe 2 camere in Obor in care stateam 5 baieti si umblat la sfarsitul lunii prin Mosilor sa cautam cel mai avantajos schimb valutar. Invatam tot ce tinea de job, viata, relatii etc din mers ca nu aveam resurse si nici modele de urmat.
Nigtwalker, ev21, total de acord. Fix asta e problema in mare. Cei care se plang vor sau nu realizeaza ca incearca sa arda etape.
Primul meu job era platit cu 1000 RON + niste banuti pentru ore de noapte in conditiile in care chiar stiam sa fac treburile pentru care eram platit si lucram si ture de noapte. Incearca sa propui astazi unui junior asa ceva(ajustat la inflatie si salariul minim actual) si vezi cat de fuge. 😂
Intotdeauna a fost greu la inceput, dar depinde cat de repede intelegi asta si ce masuri iei ca sa mergi mai departe.
pe reddit în fiecare zi iese unul din casă și e mirat de ce găsește: https://www.reddit.com/r/Romania/comments/1hysare/cum_pot_unii_crede_asa_ceva_si_de_unde_v%C4%83d_toate/
Ciudat ca nu i-a recomandat taximetristului un curs de electrician sau instalator ca sa mai iasa din bula asta de conspirationisti motorizati. Sau macar un uber in timpul liber.
Good points dar eu as schimba partea cu pile sau refraza in „networking” — un lucru care e foarte important si foarte ignorat de multi mai ales din IT. Pilele implica faptul ca leprele sunt ajutate de alte lepre intr-un sistem corupt dar eu ma refer la oameni capabili si muncitori care stau cu capul in cutia lor si nu sunt interesati de ce e in jur.
Buna ziua. Anul acesta am un verisor ce termina politehnica calculatoare.
Parintii lui au 12 clase fara bac, si ma-sa chiar e proasta, picand bacu de 3 ori prin 2005-2007 cu toate ca platise spaga sa il ia.
Era vremea cand la liceele de la sat cine dadea bani primea rezolvarile pe hartie sa le copieze.
Cumva copilu a iesit peste medie fata de parinti.
Acum parintii au venit la mine sa imi zica sa vorbesc sa fie fii-su angajat unde lucrez ca doar termina facultatea si daca ai diploma esti angajat, nu?
Si ei si copilul sunt foarte revoltati, ca le-am zis ca avem angajarile blocate si nu asa merg treburile. Ei efectiv credeau ca daca ai diploma automat te ia o firma. Si asta i-au insuflat si copilului.
Acum zic ca facultatea nu ii ofera un job si ca a facut-o degeaba si ca facultatile sunt inutile.
Daca luai o spaguță de la ma-sa, dar nu-l angajai doar continuai o traditie din familie. Uite asa ne pierdem radacinile.
Ce spaguta sa iau, ca nu asa merge, ca eu sunt simplu doar care a avut norocul sa prinda anii buni sa intre in domeniu. Eu acum nu as mai putea sa intru cu ce stiam in perioada aia. Sunt foarte constient.
Faza era ca acesti parinti cred ca ei nu au ajuns la facultate fiindca nu au dat spaga cui trebuie. Asa ca implicit eu am ajuns unde sunt(inclusiv la lucr tot cu spaga doar ca am avut noroc sa dau cui trebuie.
Acum la faza cu norocul nu sunt ei departe de adevar, ca noroc am avut da spaga n-am dat.
Ca sa va imaginati ce ani ciudati erau anii 2014-2017 cand a inceput boomul in tot it-ul nu doar web:
-m-am angajat ca intern in anu 3 de facultate pe vara. In principal ca era obligatoriu de la facultate sa iti gasesti. Am inceput alaturi de alti 10 studenti cu contract. Din cei 10, 2 nu s-au prezentat deloc iar unul a venit o zi si a aflat ca trebuie sa vina zilnic 4 ore si el a zis ca nu poate ca nu e din oras si ca daca ar putea sa vina o data oe saptamana. Deci dupa saptamana 1am mai ramas 7. La finalul celor doua luni am ramas 5 ca doi au mai renuntat. Si eram toti medii si mediocri, nu varfuri. Salariul era 700 de lei.
Dupa 2 luni la toti 5 ce nu am renuntat ne-au prelungit contractele si dupa facultate direct full time.
In momentul de fata e si alta situatie economica si nu numai. Firma la care eram atuncu avea nevoie de oameni, si aveau activitati low level unde aveai nevoie de juniori. Acum firma are 600 de oameni vs 50 cat avea atunci si au si activitati mai grele de facut, nu doar monkey job pt juniori si studenti.
Si daca atunci veneau proiecte pe banda rulanta, acum nu prea mai vin.
Dar cum zicea si domnu Coloja, daca termini o facultate nu exista placa cu „eu merit”. In fapt in lume in orice nu exista „eu merit”. Nu, nu meriti nimic doar fiindca existi, restu sunt basme frumoase.
Recomand doua carti care ajuta la intelegerea lumii mai mult decat parerile-impresiile-atitudinile parintilor :
1. Barking Up the Wrong Tree: The Surprising Science Behind Why Everything You Know About Success Is (Mostly) Wrong
https://www.amazon.de/-/en/Barking-Wrong-Tree-Surprising-Everything/dp/0062416049
(e scrisa cu un font f f mic cred ca intentionat ca sa te chinuie)
2. What Got You Here Won’t Get You There de Marshall Goldsmith
https://www.emag.ro/what-got-you-here-won-t-get-you-there-de-marshall-goldsmith-9781401301309/pd/DGYP1SBBM/
Felictari pentru articol, bine venit pentru generatia noua
Foarte motivant articolul. Te motiveaza sa mergi in gara si sa te arunci in fata primului tren.
Te arunci ca sa pleci din tara sau te arunci ca sa ajungi sa programezi cu ingerii?
Oricare ar fi, nu faci treaba cu trenurile CFR, mai ales in gara fiind.
Voi doi presupuneti ca si vine trenul in general 😂. Astia te incurca cu intarzierile astronomice si daca ai ganduri negre… nu mai pun viteza de melc turbat cu care intra in gara intr-un final…
@Psionics: Preferai motivaționale de tipul ”Iubirea învinge” sau ”Aruncă-mă la lupi și am să mă întorc conducând haita?”. N-ai destule de-astea pe Facebook – le vrei și aici? E plin netul de oameni care te îmbată cu apă caldă, de te simți super-bine pe urmă. Asta până dai piept cu realitatea.
Don Coloja, sa nu-mi spui ca nu conteaza si increderea de sine. Ai zis oarecum asta dand exemplul acela cu avutul unui buget pt zile negre, ca astfel nu vei sta cu caciula in mana in fatza sefilor si sefutzilor si ajungand sa accepti orice mizerie. Cred ca e important sa stii si blufa si sa nu pari vulnerabil. Odata ce ce dai impresia de frica si de nesiguranta vei fi mancat de viu.
Apoi mai e important sa stii cand sa taci si cand sa vorbesti, si daca vorbesti sa nu spui tampenii. Sa-ti pastrezi interactiunea cu colegii si cu sefii intr-o zona Goldielocks, nici prea cald si nici prea rece dar optimp ca sa ramai in viata si sa te dezvolti.
Iar „Apoi”, conteaza enorm si in ce familie te nasti si ce valori morale si financiare iti sunt transmise mai departe.
Si cel mai important, conteaza anturajul pentru ca:
Cand o arzi cu o combinatie in portbagaj
Primul lucru pe care-l faci suni la anturaj
Dai de belea el e primul care stie
Ii preferi pe 10 ai tai in loc de altii o mie
De cand erai mic toti au vrut sa spuna o vorba buna:
Cine se-aseamana se-aduna
@Psionics:
Nu prea poți avea determinare fără încredere în sine.
Eu îmi desfășor activitatea intr-un domeniu în care networking-ul (relatii/prieteni/cunoscuți) ajuta mult. De fiecare data oportunitățile de lucru, posturi libere apar prima data în „comunitate”: caut un inginer…nu cunoști?
Mi se pare foarte normal sa cauti angajati printre cunostinte, sa cauti oameni care au un background. Altfel poti sa te pomenesti cu angajati premianti/olimpici despre care o sa constati ulterior ca de fapt sunt niste lepre.
Cred ca e putin si romantata viziunea ta, Razvan. In mare sunt de acord cu tine, insa cred ca problema e ceva mai simpla. Tinerii de azi nu mai inteleg procesul, nu mai inteleg ca intai iti e relativ nasol si apoi iti e ok si asta nu se intampla de pe azi pe maine. Nu mai au rabdare si vor sa arda etape.
In special cei cu pregatire formala spre IT… Cand ies din facultate sunt fie imaturi(la nivel de elevi de liceu) fie entitled(din lipsa de cuvant mai bun in romana). Si nu spun asta din banuieli si auzite, spun asta din perspectiva unuia care a tot angajat si crescut juniori in domeniul asta multi ani.
Fie au pretentii salariale nerealiste, fie au pretentii de tehnologii nerealiste, fie nu pot lucra intr-o echipa pentru ca nu sunt capabil sa colaboreze/negocieze/invete cu/de la alti colegi.
Cumva, procentul de juniori care cresc foarte mult, invata tot felul de skill-uri si fac o treaba fantastica nu vor veni din facultati tehnice.
@ARP: Da – e și asta adevărat: că generațiile noi sunt diferite și au un simț al auto-îndreptățirii foarte ridicat. Merg pe ce le dictează TikTok și Instagram că ar fi acolo afară, au așteptări nerealiste, low social skills, au șoc cultural când văd că e greu sau că salariul nu e ceea ce credeau ei că va fi. Din ce-am văzut e o problemă generațională prezentă și dincolo de ocean, nu doar la noi.
Explicația, zic eu, e că ei au avut acces la foarte multe elemente culturale de când Internetul e ieftin și accesibil. Orunde te uiți pe net dai de haine de marcă, mașini, faimă, promisiuni de îmbogățire rapidă. Ori ei nu știu că netul mediatizează extremele, nu neapărat realitatea. Că așa cum la MTV sau Fashion TV vedeam oameni cu bani pentru că ăia erau de interes și nu pentru că aia era realitatea din teren, la fel – ceea ce văd ei online nu e prezentat pentru că ar fi neapărat răspândit ci tocmai pentru că nu e. E ceva rar, dar de interes. Problema e că – raportat la lumea lor mică – frântura aia de interes care e cu artificii și sclipici e îndeajuns de mare cât să le creeze impresia că reprezintă și restul planetei. Cumva li se pare că dacă 1.000.000 de oameni au bani și ei pot să aibă bani; că 1.000.000 sunt mulți. Și nu le explică nimeni că suntem 9 miliarde și cât e diferența dintre un milion și nouă miliarde. Când ești bombardat zilnic de povești de succes ajungi să crezi că-s mai dese decât sunt în realitate. În plus, oamenilor nu prea le place să afle chestii nasoale. Vezi comentariul lui Psionics de mai sus. Ne dărâmă chestiile astea; nu ne plac. Așa că le evităm și ne întoarcem la ăla care are 16 mașini în garaj și ne învață pe Instagram cum să facem bani din crypto and stuff. Că ăla nu ne zice că n-avem șanse ci ne zice că le avem.
Când nu aveam acces la media-on-demand, pe vremea televizorului cu program fix, de voie, de nevoie mai socializai cu cei din imediata ta apropiere. N-aveai de ales, că la TV nu erau multe. Și de la ăia mai aflai una-alta și făceai o medie și puteai diferenția între ”o ia miliardarul ăla din ‘Pretty Woman’ pe aia de pe stradă și-o face femeie” și realitate. Acum însă nu. Generațiile noi nu prea socializează în afara online-ului, așa că sunt ferite de lumea de afară. În detrimentul lor.
Pe langa faptul ca multi dintre cei care mai fac azi o facultate,n-au mai crescut cu lipsuri,ca vor totul mai repede,mai bine ai mai mult e dat de:
Nascuti in anii 2000 cand la noi a inceput sa fie mai bine.
Ce vedeam noi in filme americane pe pro,astia au trait. Vacante la greci,aki,masini,jucarii si lipsa lipsurilor
Care sunt smart,invata in 2 ani cat stiu eu dupa 10 de lucru,daca vor.
Povestea asta imi aduce aminte de o fosta colega din liceu ce invata bine. S-a mutat in Anglia si a terminat acolo o facultate. Isi facuse un prieten si urma sa isi faca o familie. Cred ca si lucra in Anglia, nu sunt sigur. A murit subit acum vreo 3 ani. Am aflat de la alti colegi din liceu si de pe facebook. Tocmai asta e ideea: ca iti faci planuri, si viata are alte planuri pentru tine. Eu de atunci imi fac doar planuri ce le pot realiza. Degeaba visam la salarii de mii de euro, si vile cu piscina, daca sansele sa le realizam sunt de 0,1%. Scriu asta avand o durere de cap si gandindu-ma daca o sa prind si eu 70-80 de ani. Sa fim recunoscatori pentru ce avem. Less is more!
Am avut un loc de munca unde am ajuns ajutat de cineva, dar colectivul era super, ne ajutam unii pe altii, oricum nu IT. Ideea e ca un coleg era mai retinut si, dupa ceva timp, mi-a zis si de ce. Stia cum am ajuns, sau banuia, dar postul respectiv era vizat si de el, fiind mai bine salarizat. Dupa ce a trecut timpul si a vazut ca ma descurc si ma implic, ajut la randul meu pe ceilalti, mi-a zis: fata, la inceput nu puteam sa te sufar, acum cand am vazut ce ai facut in tot acest timp, mi-am dat seama ca sunt fericit ca te am colega, putea sa vina in locul tau altineva mult mai rau, lenesa, delasatoare, dar am vazut ca muncesti,ajuti si te-ai integrat minunat in colectiv, asa ca mi-ai schimbat punctul de vedere fata de tine, in bine. Probabil ca sunt cazuri rare, dar se intampla si asa.
Cred ca nimeni nu a comentat pe ideea principală din postarea aia, si anume ca nu se mai ofera joburi in IT, si ca si-a luat teapa cu facultatea. Aici ar fi interesant de analizat, daca e adevarat, cum se putea evita asta, care e trendul pe piata muncii pe termen lung, etc.
Pentru nu asta se intampla. Da, job-urile in IT sunt ceva mai rare, dar asta pentru ca acum e ciclul ala de piata angajatorului unde nu se mai fac oferte doar pentru ca respiri si stii cum arata iconita de la Chrome.
Se mai scot din piata angajatii care nu aduc nici o valoare si sau care sunt prea scumpi pentru ce fac.
Sunt atat de multe arii in IT incat imi pare imposibil sa nu te orientezi. Pe langa asta mai ai oricand optiuni sa incerci pe cont propriu cu freelancing sau ceva serviciu.
@Vlad: Cum se putea evita? Așa cum am evitat și eu – analizând trecutul recent în vreo 15 minute.
1990 – toată lumea lua cu asalt Medicina. Rămăsese de pe timpul lui Ceaușescu ideea că medicii sunt ăia repectați și cu bani. A ieșit nasol, că nici acum nu e loc pentru ăia care au terminat atunci.
Anul de grație 1995 – toată lumea dădea la Drept și se visa avocat. Cinci ani mai târziu existau de 3-4 ori mai mulți avocați și scăzuseră tarifele considerabil. Încă 10 ani mai încolo și erau și mai mulți. Ăia noi nu aveau nicio șansă ar cei vechi n-o mai duceau ca în anii ’90.
Anul 2000 – se dădea la Litere. Toți se visau traducători/translatori/autori. Gemeau universitățile de ce concurență era la Litere. 25 de ani mai târziu oamenii ăia încă lucrează la Lidl, că s-a dovedit – din nou – că unde-s mulți puterea de cumpărare scade.
2004-2005 – Informatica și ASE-ul. Bătaie pe locuri la ASE, bătaie la Info. Și Farmacie, dacă bine îmi amintesc. Este că e plin de informaticieni și economiști și farmaciști acum? Este.
Logica e simplă: când ceva sună prea bine cel mai probabil va ieși foarte prost. N-ai cum să intri într-un domeniu profitabil cu încă 8000 de trupe de asalt la umăr și să ieșiți cu toții bine. E imposibil. Se perimează. Scade valoarea acelui ceva în care te bagi. E logică elementară: dacă un pepene valorează 100 de dolari iar eu mă pun să vând pepeni împreună cu alți 8000 de oameni care vor și ei bani făcuți rapid, peste un an ce șanse mai am să vând și eu pepeni cu 100 de dolari bucata?
Cam așa e și cu informaticienii din noua generație: li s-a promis, au tras, au luat țeapă. Doar că era predictibil.
În 2009 apăruse NVidia Jetson Nano și-am văzut ce poți face cu un AI rudimentar. În 2012 deja mă reprofilam de pe IT pe psiho că știam că nu mai are cum să țină mult. Oriunde mergeam dădeam de tineri care-mi vorbeau de vise de glorie din programare și job-uri la Google. Și erau mulți. Așa că, logic, am pus doi cu doi și-a reieșit că în 10 ani nu doar că nu voi mai avea energia tinereții lor, dar cel mai probabil nu voi mai câștiga din IT nici cât să pot să supraviețuiesc lunii următoare. Că vor fi fost deja prea mulți într-o piață care – uite – deja făcea progrese în AI.
Best decision ever.
Apropo de asta, ce crezi despre AI ca posibilitate de a inlocui treptat inclusiv pe cei din domeniul psihologiei?
@Răzvan T. Coloja,
A tinut inca 10 ani dupa ce te-ai reporfilat tu, iar din astia vreo 5 au fost excelenti. Ai ratat toata perioada de glorie a IT-ului romanesc.
Incerc sa-ti zic ceva, dar nu o lua ca pe o insulta, te rog: daca erai baiat destept la finalul acestor 10 ani te puteai retrage fara probleme.
Si eu radeam de un prost care povestea cum tocmai si-a cumparat el bitcoin la doar 300 de dolari bucata si cum asta o sa-l scoata din saracie. Ghici cine a iesit din saracie si ghici cine e prostul, de fapt, in aceasta mica povestioara.
Nu asta e ideea principala si nici nu este adevarat. E plin de oportunitati doar ca nu mai e de ajuns sa fi terminat o facultate si sa ai puls ca sa obtii un job platit cu mii de euro.
@nightwalker: o poveste cu NFT-uri cunoști?
@nightwalker:
Sunt foarte mulți ”dacă” acolo în ce zici tu. Ceea ce descrii tu sunt ”best case scenarios”: dacă prindeam, dacă aveam, dacă cumpăram. La modul ăla pot și eu spune că dacă puneam numerele cutare la lotto în 2015 acum eram milionar.
Știi – sună foarte bine poveștile astea cu ”dacă” atunci când expui doar partea roz a lor. Dar hai să pun problema așa: dintre toți ăia cu Bitcoin câți sunt milionari și câți au pierdut defapt mai mult decât au investit? Sau hai – ăia cu NFT-uri. Dintre ăia din IT, câți au nimerit bine și câți (ăia mulți) au dat la bandă aiurea? Că ce spui tu mai sus e un fel de ”dacă dădeai cu târnăcopul fix acolo, vezi că dedesubt era aur”. Gen – acum că știi deja ce-a fost îmi spui cum ar fi fost ”dacă”.
Păi hai să pun problema atunci așa: dacă investeam în NFT-uri vreo $40.000 atunci când păreau toți convinși că-s viitorul și fluieram acum a pagubă? Dacă mă angajam acum la ATOS neștiind cum încearcă acum să dea afară oamenii fără salarii compensatorii, ei fiind undeva prin faliment? Sau – să-l luăm pe băiatul din postarea aia – dacă făcea altul fix ca el și paria pe IT și-acum sufla aiurea în frunze? Ei – arată-mi 3 cazuri de succes din Bitcoin și-ți arat vreo 3000 de eșecuri mult mai răsunătoare ca alea. Tu vii să-mi spui că ”trebuia să pui pe 24 roșu” după ce-a picat bila pe 24 roșu, lol. Ceva de genul.
La fel de bine pot și eu să zic că ar fi trebuit să investești tot ce ai în acțiuni NVidia. Doar că n-ai investi prețul unui apartament în acțiuni prin 2010; l-ai investi acum, când știi ce și cum a ieșit profitabil.
O altă chestie e că, încă dinainte să pice IT-ul, eu deja câștigam mai bine ca un IT-st din ce fac acum. Că mă crezi, că nu. La modul că mi s-au oferit oportunități destule în IT în ultimii 10 ani și le-am refuzat pe toate; inclusiv alea din străinătate. Sună bine ”Linuxist în Nuremberg” până mergi acolo și-i plin de găști de imigranți, faci un calcul de-ți dă că statul german îți ia aproape 50% din ce câștigi din care deduci cazarea, mâncarea (2 euro era cafeaua la aparat lol) și rezulta că în România nu doar că ieșeam în profit, dar nici nu luam noaptea un șiș între coaste. M-au chemat, m-au cazat la hotel de 4 stele vreo 4 zile, mi-au arătat sediul, PC-urile, mi-au fluturat pe sub nas ce oportunități am eu să-mi iau prin ei certificări VMWare (la vremea aia), după care mi-au trântit suma și-am început să râd. Stăteam în camera de hotel și mă uitam pe anunțuri și reieșea că ies în pagubă și de merg la Samsung în același oraș, pe un post mult mai bine plătit.
Asta apropos de pariuri ratate.
Nu trebuie să pariezi și să iasă glorios. Trebuie să pariezi și să nu iasă dezastruos. Părerea mea.
Imi aduc aminte ca generatia mea (1987) a primit discursul: „Scoala e jobul vostru, asa cum si parintii vostri au jobul lor, trebuie sa invatati bine ca doar parintii vostri va imbraca si va hranesc!” Much logic, great success!
Săru-mîna lu matale,nenea Vali ai expus perfect realitatea.Mulțumesc
Bun de tot, recunosc ca uneori uit chestia asta si ma mai imbat cu apa rece. Multumim domnului Diogene pentru post. 😉
Asta cu facut facultatea de IT e la fel ca Finante Banci in anii 2000 si REI pentru aia cu parinti cu istorie. S-au dus ca focile acolo, si dupa aia se plangeau ca nu gasesc mai mult de casier la banca. Oh well. La fel si astia tinerii.
In alta ordine de idei, nici cu unii „vechi” nu mi-e rusine. Vezi specialii aia 2 pe care mi s-a pus mie pata. ITisti „de 20 de ani” si deja au imbatranit urat, fac gatekeeping si tot ce e nou e cah, hype, crypto. Ca au ratat ei trenul, si acum fac fix ca bosorogii aia care stiau „FIZICA BA, nu calculatoare”… Oh well. Ceva ceva roata ceva ceva.
Baga si Cadastru si Constructiile din 2005 pana in criza. Si dupa prin 2010-2011 cine termina, termina intr-un moment prost.
Cred ca ai uitat unul din atributele de baza pentru a reusi in societatea zilelor noastre. Daca te uiti la cei care sunt in varf, elementul comun mi se pare evident: lipsa totala de empatie, capacitatea si disponibilitatea de a calca pe cadavre, a minti, injunghia pe la spate, fura etc. Practic, ai sanse mult mai mari sa reusesti in viata daca esti sociopat. Sigur, nu e o corelatie de 100%, mai sunt si oameni normali care ajung sus si mai sunt si sociopati care raman jos. Dar sa fii sociopat in general ajuta. Nu inseamna doar ca esti dispus sa faci rau celorlalti, straini, ci si ca ai un apetit irational pentru risc, fara sa-ti pese de ce li s-ar putea intampla celor din familia proprie.
@None: Da – așa e: ajută mult dacă nu ai empatie. Iei decizii mai rapid și mai bazate pe logică decât pe emoțional. Nu te dărâmă chestiile atât de ușor.
Caut pilă să mă angajez 2 ani la Transelectrica.
https://www.reddit.com/r/GetMotivated/comments/79465k/image_just_dont_give_up/
Vad ca multi zic pe threadul ala ca ar fi troll
Cei care vor sa termine cu 10 facultatea fara sa faca altceva ca-i incurca in „invatarea lor” vor avea surpriza mare ca pe nici un angajator nu-l intereseaza media cu care au terminat.Cei care fac internship-uri (platite sau nu) , iar astea nu sunt putine, sau care-si iau job-uri part-time , chiar si in call center sau asemanator, vor avea tot timpul un avantaj si nu-si vor pune problema de job dupa absolvire
Eu ma intreb daca chiar e nevoie de un eseu de 2000 de cuvinte pt a exprima cateva idei.
Hai s-o lasam balta ca nu e vina lor.
Dragutii de la PSD s-au crezut destepti si au taiat scutirea pentru IT, ca „nu are nevoie”. La care companiile straine s-au uitat mai indeaproape la ce face statul roman
(mai precis discriminare fiscala la PFA-urile avand obiect de activitate IT-ul, care platesc mai mult decat restul pentru ca, de ce sunteti ba asa destepti)
si a mai vazut si ca vin alegerile si ca astia or sa probabil mareasca taxele dupa aia, si probabil tot pe IT, daca tot au inceput si le merge.
Si s-au decis ca ia sa suspende un pic angajarile la birourile din Romania, pana vedem in ce directie merg lucrurile.
Propun sa le dea Ciolacu locuri de munca celor care au terminat facultatea in 2024, ca PSD a inceput.