You kids need to understand a few things…

Am dat întâmplător peste o postare pe Reddit în care un tânăr se plânge că el a făcut IT-ul, dar nu-și găsește job. Mie mi se pare absolut ilară, dar gândul imediat următor e că foarte mulți din noile generații gândesc fix așa. Ce mi-a atras atenția e fix partea asta pe care am mai auzit-o vehiculată altfel de oameni diferiți în contexte diferite:

„Eu? Pai eu am invatat la scoala ca ultimul terminat inca de la 12-14 ani. Am avut mereu note bune, am fost din cand in cand si pe la concursuri/olimpiade, am intrat la Politehnica AC Bucuresti si am facut totul ca la carte (fara restante, invatat, muncit, etc).”

1. Faptul că ai avut note bune și ai învățat mult nu înseamnă automat că meriți un loc de muncă. Cât de bine înveți și cât de bine lucrezi sunt două lucruri diferite. Notele tale din facultate sau liceu nu trebuie să coreleze cu salariul de după. Au zero relevanță într-o țară ca România. Concursurile și olimpiadele – zero relevanță. Dar – revenind – și de-ai fi strălucitor, nimeni nu-ți datorează un loc de muncă. Sună cinic – știu – dar asta e realitatea din teren.

Școala, societatea, filmele, cărțile – toate îți dictează că dacă tragi tare și înveți bine vei avea un viitor strălucit. Chestie care, teoretic, se aplică în țări precum cele nordice, nu la noi. E irelevant că ai avut zece pe linie în România, la fel cum e irelevant cât de mult ai învățat în școală atâta vreme cât în școală materia e cu 15 ani în urmă. Școala te învață eventual că, în caz că ai noroc și prinzi ceva ok, deții un atu în plus față de alții care au mai puțină școală. Diploma nu e o garanție a locului de muncă ori a unui viitor glorios iar societatea nu-ți datorează chestii doar pentru că ai fost la olimpiade. Oricine îți spune altceva fie te minte, fie e naiv. Ceea ce ți se predă și ceea ce vei face la job sunt în 99% din cazuri chestii diferite iar criteriile cu care te-ai obișnuit în școală (efort, meritocrație) nu se aplică sub un angajator. Cei mai mulți tineri se dumiresc rapid că efortul și munca în corporație sunt recompensate cu și mai multă muncă; nu cu promovări și salarii mai mari cum îți arată filmele americane. Din simplul motiv că nu trăim în America și că nici America aia pe care o vezi în filme nu mai există de vreo două decenii.

2. Degeaba ești strălucit dacă nu deții unele chestii. Una din cel mai folositoare chestii pe care le poți deține în România sunt pilele. Valorează mai mult decât orice altceva ai putea tu livra. Pentru că pilele te ajută să sari peste rând la interviu și să obții un post în fața altora care reprezintă concurența. Pilele te ajută să menții un job chiar dacă ești un angajat păgubos. Tot pilele te ajută să iei salarii mai mari sau să ai anumite beneficii pe care ceilalți nu le au.

Partea nasoală cu pilele e că vin cu niște neajunsuri. Dacă pilele dispar, dispari și tu. Dacă vin pilele să-ți ceară favoruri, tu trebuie să te execuți fără crâcneală. Și de obicei vor veni să-ți ceară fie chestii neplăcute, fie ilegale, fie măcar dubioase din punct de vedere moral. Chestii care riscă să-ți aducă mai multe probleme decât sperai și pe care le vei acoperi cu alte pile. Care la rândul lor vor apela la tine într-un cerc de-ăsta dement din care se prea poate să ieși cu arsuri de gradul al treilea.

O altă chestie nasoală cu pilele e că se află de ele. Nu le ia mult colegilor să se dumirească cum ai ajuns printre ei. Și vorba se duce. Pierzi respectul celor care trag cu adevărat și riști ca, oriunde ajungi ulterior, lumea să știe cât și cum valorezi în realitate încă de dinainte de interviu. Poți deveni absolut glorios în ceea ce faci, poți trage mai tare ca doi oameni la un loc, și pata aia a pilelor tot acolo va rămâne până la finalul vieții tale. Orice realizare vei avea pe baza propriului efort va fi privită cu neîncredere și atribuită acelor pile.

Al doilea atribut valoros după pile e determinarea. Degeaba ai cap, memorie, energie, educație dacă n-ai determinare. Prin determinare înțeleg abilitatea de a urma un țel indiferent de piedicile care ți se pun în cale. Plouă, tună, e greu, e ușor – tu-ți faci treaba și-o faci excelent. Poți fi tobă de carte și să ai un IQ de invidiat dacă nimic nu te face să pui acele atribute în practică. Ai eșuat? Încerci din nou. Ai eșuat iar? Încerci a treia oară. Cade treaba din nou, dar de data asta te lași păgubit? Nu ai destulă determinare și călătoria ta se încheie aici.

Al treilea atribut de dorit aș zice că sunt banii. Sau măcar o oarecare stabilitate financiară. E ușor să aplici la 50 de locuri de muncă atunci când știi că, de nu obții niciun interviu, tu un an sau doi tot ai ce mânca sau cu ce plăti facturile. Altfel gândești, altfel te prezinți la interviu, altfel negoicezi salariul și altfel lucrezi pe urmă. Dacă șeful tău știe că tu nu faci foamea în caz că te pune pe liber, nu mai poate blufa cu eliberarea postului pentru că tu ai îndrăznit să te plângi că tragi cât patru oameni și ești plătit cu salariul minim pe economie. Nu-ți place un loc de muncă? Te duci la altul. Că – de nu găsești rapid – tu tot ai din ce trăi. Unui om care trăiește de pe o zi pe alta însă îi poți pune în cârcă orice vrei, că acceptă; iar angajatorii știu asta.

Al patrulea lucru pe care trebuie să-l ai e norocul. Pentru că degeaba ai cap, educație, bani și pile dacă ai și ghinion. Norocul înseamnă un loc de muncă decent, cu colegi decenți, cu salarii date la timp și un patron cât-de-cât OK. Norocul e să prinzi anunțul de angajare înainte să dispară. Sau să se îmbolnăvească altul în locul tău când e ziua interviului. Norocul e să nimerești la o firmă care cere să faci în Python fix ceea ce știi tu deja să faci ori să te angajezi într-un loc care nu dă faliment după opt luni.

A cincilea atribut de folos e imaginația. E cea care îți permite să jonglezi cu informația pe care o deții pentru a rezolva probleme inedite. Te ajută să ieși din situații în care n-ai mai fost și să faci inferențe ce se pot dovedi a fi benefice pentru viitorul tău. Imaginația e cea care te lasă să visezi la un loc de muncă mai bine plătit sau la o reconversie profesională dacă e cazul. E cea care te lasă să-ți închipui dacă nu care cumva e mai bine peste hotare sau în alt oraș. Fără imaginație ești redus la a efectua task-uri repetitive într-un mod din ce în ce mai eficient, dar ajungi la blocaj complet dacă trebuie să înveți ceva nou. Fără imaginație poți reproduce ceea ce ai învățat, dar nu poți aplica acea informație în contexte noi. E foarte utilă și în a-ți forma mental un scop înalt de care să te ții și care să-ți pună determinarea în funcțiune. Imaginația te lasă să realizezi în ce alte moduri poți profita de setul tău de skill-uri.

3. Societatea nu îți datorează lucruri. Chiar de ai atributele de mai sus și chiar de ai educație și cunoștințe asta nu înseamnă automat că vei primi ceea ce ți se cuvine. Vei descoperi că e frustrant ca poate ai făcut o școală sau te-ai perfecționat ani de zile, că ai lucrat intens și că – deși toate semnele și regulile dictau că meriți mai mult – numai nu iese. Și vei ieși în stradă, vei da vina pe guvernanți, familie, angajator, pe sistemul corupt, profesori, pe cei din Vest, vei da vina pe tine, colegi, economie. Și vei ajunge după niște ani la aceeași concluzie: cu sau fără pile, noroc, bani, educație, cu sau fără abilități și resurse, viața nu-ți oferă garanții. Sunt atribute de dorit care te ajută poate să ajungi undeva, dar nu reprezintă o garanție. Afirmații precum ”am făcut totul ca la carte” îi vor face pe alții să râdă. Cu cât mai repede te împaci cu gândul că viața nu-ți datorează chestii, cu atât mai ușor va fi.

Și da – e nasol: școala ți-a spus una iar viața ți-a arătat alta. Părinții te-au asigurat că dacă tragi tare iese bine și n-a fost așa; e frustrant. Te-ai dus la patron și ți-a tras țeapă sau l-ai votat pe X că ți-a promis măriri de salariu și-acum ai rămas cu buza umflată. Îți vine să spui că nu e corect. Și ai avea dreptate – nu e. Nu e deloc corect. Până trec încă niște ani și ajungi la aceeași concluzie oricum o întorci: nimănui nu-i pasă. Vei da de mii de oameni care cad de acord cu tine că nu e corect și că societatea te-a mințit. Ori care au trecut prin aceleași chestii și care empatizează cu tine. Iar după un deceniu tot acolo ajungi: la ”societatea nu îți datorează nimic”. Nici corectitudine, nici dreptate, nici o viață mai bună, nici înțelegere. În teorie sună bine. Pe hârtie le ai: educație, drepturi, abilități. După care ridici capul din hârtia aia, te uiți pe geam și e ca și cum legile fizicii nu se mai aplică: cad lucrurile în sus, penele sunt mai grele ca plumbul, muștele zboară mai rapid ca avioanele. Ți s-a spus că există reguli, le ceri și realizezi că nu-ți dă nimeni. E pentru că – repet – în realitate viața nu-ți datorează chestii. E cinic, e nasol, e nedrept, dar ”e”.

Citatul de mai jos e din ”Fight Club”-ul lui Chuck Palahniuk și e cel mai coerent răspuns pe care îl ai la postarea aia de pe Reddit:

“We’ve all been raised on television to believe that one day we’d all be millionaires, and movie gods, and rock stars. But we won’t. And we’re slowly learning that fact. And we’re very, very pissed off.”

Și da – știu – e dezarmant și cinic și nasol. Vă întrebați probabil ”ce rost are atunci?”. Iar răspunsul – vă va arăta viața – e cât se poate de simplu:

Pentru că nu aveți de ales.

99% dintre voi nu v-ați născut bogați. Sau frumoși. Sau într-o țară civilizată. Sau într-o eră mai acătării din punct de vedere economic. 99% dintre voi nu veți câștiga potul cel mare la loterie, nu veți lansa startup-ul ăla care va depăși OpenAI la încasări. Majoritatea nu porniți nici măcar cu un start decent în viață. Unii veți avea un ghinion de-a dreptul monstruos, poate. Dar, cu timpul, tot la ”nu avem de ales” ajungeți. Că alternativa e să vă puneți turcește pe jos, în parc, și să așteptați să se reseteze jocul.

Ce puteți face? Adevărul e că puține lucruri țin de voi. Nu voi decideți dacă vă nașteți în familii cu avuție sau dacă moșteniți avere. Nu voi decideți cum merge economia sau când și unde vă nașteți. Unele chestii precum un anumit procent din IQ și o parte din determinare sunt hotărâte la nivel genetic, așa că și acolo aveți puține de spus. Control limitat aveți asupra următoarelor: ce educație înglobați; ce scop vă setați care să vă alimenteze determinarea; ce caracter aveți; cum alegeți să vă purtați cu alții; ce alegeri faceți în viață și când; cu ce oameni vă împresurați; când și cum renunțați sau încercați altceva; cât și cum vă echilibrați raportul plăcere/muncă, distracție/efort; cât și cum vă cultivați abilitățile. Și cam aici cred că se termină lista. Însă e îndeajuns cât să vă ofere un avantaj în viață.

Sursă poză de atac: globallingua.ca