Știu asta din 2014, de când i-am luat un interviu. Plus, am stat în spatele lui la coadă la cafea o dată, când a fost să plătească avea în portofel valută, mai specific ruble și leva*.
Lăsând gluma la o parte, când crezi că Geoană nu poate fi mai prost de atât omul se dă peste cap să dovedească contrariul. La aproape orice ieșire se face de râs cu câte ceva.
Contextul este că context.ro au publicat o anchetă despre Rareș Mănescu, fostul șef de campanie al lui Mircea Geoană, pe vremea când Geoană nu își anunțase candidatura, pentru că Geoană este deștept și noi proști. Toată lumea care citea știri acum 10 ani știe cine este Rareș Mănescu. Presa a scris pe larg despre afacerile lui și ale soției. Să îl pui șef de campanie trebuie ori să fii prost, or să-ți fie impus. Și chiar și așa, tot nu îl pui. Că faci următoarea schemă:
– Salut Rareș, ieșim la o cafea, să discutăm ceva?
– Nu pot acum, sunt plecat din țară.
– Ah, tare, pe unde ești?
– La Nikki Beach.
– Ok, dă un semn când revii.
Vă vedeți, discutați ceva, după care trec 2 luni.
– Rareș, vino încoace, că avem o urgență!
– Nu pot, sunt plecat din țară.
– Unde ești?
– La Nikki Beach.
– OK.
Și orice om cu o urmă de creier se întreabă ce dracu e Nikki Beach și ce caut Rareș acolo așa de des. Ce face, are un job part-time acolo? Duce paharele la masă pentru grupul de la Monaco? Ah, de aia e acolo? Ce mișto, hai să îl pun șef de campanie!!! După care ieșim și spunem că nu ne-am uitat cine este. Ori sunt foarte proști, ori foarte ticăloși.
Și ca să se apere, Geoană spune că Attila Biro, unul dintre jurnaliștii care au făcut ancheta, face parte dintr-o grupare care a încercat să îl asasineze pe fostul premier bulgar.
Ca un băiat bun, Mănescu a donat pentru fundația soției lui Geoană, care în perioada asta face, ca o coincidență, tot felul de activități.
Teoria mea este că Ciolacu l-a scos pe Geoană din joben ca să distragă atenția de la el.
Aș vrea să îi întreb pe vloggerii care l-au invitat în podcast, se simt un pic proști că i-au făcut campanie acestui maimuțoi incompetent? Că l-au zugrăvit în omul profesionist, al doilea barista dela NATO, pregătit să conducă România?
* de unde știu eu cum arată rublele? altă întrebare!
once prostănac,
always prostănac!
Nu ca l as fi votat dar este socant sa vezi atata amatorism din partea omului 2 „al lumii”.
Asaera la Prelipceanu a mai oferit o mostra suprema de tembelism calificat nereusind sa raspunda diplomat la o chestiune pur diplomatica ce putea fi explicata foarte usor daca chiar era un maestru al diplomatiei asa cum se recomanda.
Mi se pare ca Prostanacul este fix ca un corporatist din ala care urmeaza orbeste regulile si daca cumva il scoti din asta nu mai valoreaza absolut nimic.
Intrebarea mea legitima este cum plm a ajuns asta sa faca_cafele la NATO?
Abia asta mi se pare ingrijorator ca de Presedinte al Romaniei nu mai poate fi vorba si cred ca s a prins si el si tocmai de aia a devenit asa nervos.
Terminati cu numarul 2. Ala a fost un compromis pentru NATO sa apropie estul Europei si s-a nimerit sa fie pe lista scurta.
băi, voi nu știți să citiți? că dacă era, îl chema Attilatătă Birov…dăăăăh
Sentimentul meu foarte apasat este ca Geoana, lasand la o parte trompete precum Simion si Sosoaca, este cel mai periculos dintre candidatii importanti. As fi mai linsitit cu Ciolacu (simbolul imposturii pesediste) presedinte si nu-mi vine sa cred ca scriu asta.
Mai demagog decat Sosoaca (aia e macar coerenta in delirul ei), mai facatura decat Ciolacu, mai prost decat Ciuca, mai inconsistent decat madam Lasconi, mai disperat dupa putere, functii si recunoastere decat toti la un loc.
Ai uitat „mai agent rus decat Simion”.
Sentimentul meu este ca tocmai de asta e bagat la inaintare, ca sa fie mai bun Ciolacu
Mai prost dăcât ăă, Ciucă?
Ăăă, să nu exagerăm cu exageratul!
Mi se pare ca se discuta prea multa pt o nulitate ca Geoana,nu inteleg de ce naiba toata presa s-a aprins asa tare in ultima perioada…Omul v-a fi un loser toata viata lui…
Lasa impresia ca a fost cine stie ce intelectual si chiar si dupa mihaela dragostea mea a parut a fi o alternativa solida la alde base si azi la ciolaci si eroi pe hartie de la talibanii dracului.
Poate de aia atata zarva cu gangavul asta.
Alternativa solida la basescu? :)) Daca nu o lua pe o panta aiurea la finalul mandatatului, Basescu daca candida acum, castiga fluierand.
Va fi sau nu v-a fi . PSD nu are,prin tradiție,acces la funcție, Ciucă nu are suficient electorat, ceilalți sunt prea mici. Pun banii pe Geoană.
bă, terminați in plm cu scris greșit „va”, că mă dor ochii!!!!!!!!!!!
Nu am scris eu primul
Da, alternativa solida. Pentru ca atunci in turul doi, base a castigat nu cu foarte multe voturi in fata, plus au mai fost ceva discutii despre voturile de prin diaspora, oricum nu conteaza.
Da, la vremea aia a fost o alternativa, si acum ar fi fost daca nu isi arata veleitatile remarcabile de bou impachetat.
Domnu Vali, cine va suparat?
„plus au mai fost ceva discutii despre voturile de prin diaspora, oricum nu conteaza.”
Pai daca nu conteaza, de ce pu|a mea ai mai mentionat?
Asta e o tactica intalnita in randul boomerilor: Mentionezi ceva dupa care spui ca „in fine, nu conteaza” – implicit speri sa insinuezi ceea ce ai spus, fara sa fii contrazis (de asta „nu conteaza” e defapt „nu ma contrazice”). Se practica intr-o vreme la A3 si RTV:
„Avem informatii, oricum nu conteaza, ca protestatarii ar fi primit 100 de lei de persoana si 50 de lei de caine”
@Vali acuma am vazut am scris in graba
Se discută mult, pentru că omul nu candidează el așa, în pură calitate de… Geoană. Unii spun că ne-campania lui electorală, de un an încoace, aia cu cartea etc. e susținută financiar de tot felul de potentați din mediul de afaceri autohton. Deci, probabil, unii ar fi direct și pragmatic interesați să le iasă câștigător calul… ăăă… candidatul pe care au mizat.
Apoi, dl Ciolacu-Cel-Neconflictual, tace și le face. Că doar nu o lăsa un prostănac (e un citat!) cu ceva carte să strice apele pregătite pentru un absolvent ilustru la Scoala Vieții.
„Teoria mea este că Ciolacu l-a scos pe Geoană din joben ca să distragă atenția de la el.”
Si functioneaza de minune, in mai toate sondajele Geoana si Ciolacu intra din pacate in turul 2. Nu stiu de ce dar am impresia ca si Simion e tot asa, ramura a PSD-ului din umbra.
Inseamna ca sansa noastra e sa votam cine e real pe locul 3, poate poate reuseste sa intre in turul 2. Sper ca aia e Lasconi si nu Sosoaca, dar unde sa vedem un sondaj pe bune ca toate’s comandate politic?
Sub nicio formă și în nicio circumstanță Lasconi nu e sub javra aia de o tonă… să mă scuze javrele.
Nu fi fatphobic ca nu e frumos, are probleme cu glanda.
Scribus, salivară!
Probleme cu glanda pe naiba… Baga in ea ca-n cantina!
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Pe loc repaus, tovarase
Nu atribui agenturilor ceea ce poate fi simplu explicat prin prostanacism.
cadeh, incearcă să nu fii prost.
cadeh: daca nu esit troll (daca esti, esti unul foarte slab), explica in ce pula mea au investit rusii in noi?
In partidele politice, in presa, in influenceri…
Aoleo, nu stiam de ce sughit incontinuu de la prima ora. Pai ce-am zis sefule ca sa-mi iau biciuiala asta?!.. eu chiar asa cred (sunt sigur, nu ca cred ) ca Geoana ne e trantit de americani, ca aia au foarte mare nevoie de o curva disciplinata si cu temele facute deja, aici in Roamania. Tocmai de aia l-au si ales, ca e o curva, si ca e disciplinata. Pe cine vroiati sa o puna, pe Kovesi sau pe Bolojan?! si cand americanii isi doresc ceva, cam obtin tot timpul. Iar rusii investesc la vedere in Simion, ca trebuie sa se multumeasca cu curva asta subversiva, pentru ca e maxin ce pot scoate din alegerile astea. Si da, americanii de rand sunt noii rusi. In materie de prostie, zic. Pentru ca da, sunt extraordinar de prosti. Ia-le autostrazile si portavioanele si fa-le whiskey-ul 2$ sticla si vezi apoi ce mai ramane din ei in 5 ani. Rusul pur, sau intr-un caz mai fericit, un roman.
Daca cautati pe google
-„Laura codruta kovesi candideaza la ue”
O sa gasiti zeci de articole din 2019 despre candidatura sa.
Acum cautati
-„Mircea Geoana candideaza la nato”
Nu o sa gasiti nici macar o stire. O sa gasiti doar ca A FOST NUMIT de catre Stoltenberg.
Prostovanul a primit acel post cadou.
Prostovanul nu a castigat in viata lui o functie ci a fost impins de la spate si toate, dar absolut toate functiile pe care le-a avut in viata sa au fost pe PILE.
Cel mai amuzant lucru despre Geoana: daca ii pui o intrebare incomoda scoate automat porumbelul din gura. Cum nu e lasat sa recite incepe sa scota prostii pe gura. La o confruntare cu cineva care stie ce sa intrebe asta e mancat, asa cum l-a mancat si Basescu.
Un om care nu invata din greseli, ba mai mult, le repeta si mai face si altele, nu e altceva decat un prostovan.
Foarte corect. Pilele s-au numit ta-su, ditai gheneralul. De Securitate.
@Psionics: nu ca as vrea sa-i iau apararea lui Geoana, dar ce ai zis tu li se aplica tuturor candidatilor. Poate Lasconi sa fi castigat ceva pe persoana fizica, dar restul? Nu au fost cu totii numiti? Si iarta-ma, dar intre a fi numit de catre Stanescu si a fi numit de catre Stoltenberg e o mare diferenta, oricat de prostanac ar fi :))
@punk
Asa e, dar Geoana si-a facut o imagine de om capabil care nu intamplator a ajuns adjunct la Nato. Ei bine nu a ajuns intamplator dar nici printr-un conurs sau ceva, ci pe pile. A ajuns acolo si ce a facut? Ceva concret? Nici el nu poate sa spuna. In ultimul an de mandat a facut campanie electorala plimbandu-se prin romania si la romanii din diaspora pe banii Nato. Un prostanac, un nimic pana la urma.
@Psionics: adica cum face Ciolacu, numai ca el o face pe banii romanilor :)))))))))
Mircea Geoană a fost propus pentru postul de secretar general adjunct al NATO de către fostul secretar general al organizației, Jens Stoltenberg, în 2019. Această numire a avut loc ca parte a procesului de selecție internă la nivelul NATO, unde liderii alianței au căutat o persoană cu experiență diplomatică și în afacerile internaționale, iar Geoană, fost ministru de externe al României și fost președinte al Senatului, a fost considerat potrivit pentru acest rol.
Deși propunerea sa a fost aprobată la nivel internațional, susținerea din partea României a fost, de asemenea, esențială pentru ca Geoană să fie luat în considerare pentru acest post.
Din România, susținerea pentru numirea lui Mircea Geoană în funcția de secretar general adjunct al NATO a venit în principal din partea președintelui Klaus Iohannis. În contextul nominalizării sale în 2019, Iohannis a subliniat în mai multe rânduri faptul că România avea un interes puternic de a-și promova și sprijini candidații în poziții importante pe scena internațională, inclusiv la NATO. Iohannis l-a susținut pe Geoană datorită experienței sale diplomatice și a rolurilor importante pe care le-a avut anterior, inclusiv cel de ministru de externe și ambasador în SUA.
Pe lângă președintele Iohannis, alți oficiali români din sfera diplomației și apărării au susținut candidatura lui Geoană, considerând că aceasta ar fi o oportunitate importantă pentru creșterea vizibilității României în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Un alt motiv pentru care nu am cum sa il votez pe Mircea siii se adevereste inca o data teoria mea care spune ca „Orice atinge Iohanis e kkt si ce nu e se transforma in kkt”
Regele Midas, varianta mioritica.
ChatGPT, is that you?
daca intra in turul 2 cu ciolacu atunci geoana va fi presedintele romaniei
dacă.. Geoană ar trebui să învețe de la ficus și să tacă inteligent. Numai așa are șanse să ajungă în T2.
geonuțu, iți spun eu cine e manescu. manescu a furat, dar n-a facut nimic. pentru ca are alergie la munca, de-aia sta toata ziua la nikki beach.
Hatz geonutule.
Bah… Lasa-l naibii pe Geoană. Știe toată lumea. Cine e bruneta?
Cum cine? Nu ai cont pe Patreon sa citesti despre Influenkaritze
Eu ma intreb ce cauta Angela Merkel in poza
Scrie pe poza, prostanacule!
Sotii Manescu au ciordit 3 sferturi din Sectorul 6 (el a fost primar acolo), se faceau niste combinatii incredibile acolo acum 15 ani.
Așa!! Nu știam de unde mi se pare cunoscut numele. Ăsta era denumit, parcă, primarul fantomă fiindcă nimeni nu-l văzuse vreodată și erau destui cetățeni ai sectorului 6 care ar fi jurat că nici nu există. :))
Geoană a absolvit școala „Pentru că merit”. Nu contează că e prost și lepră. El merită. Aristocrația securistă e o formulare vagă. Familia lui merită e mai clar. Aplicați filtrul ăsta oamenilor politici. Klaus nu merita? Ciolacu nu merită și el? Nu așa aleg serviciile candidații? Evident o exagerare grosolană din partea mea.
Primarul și consiliul local Sector 1 au decis să acorde burse de merit tuturor elevilor claselor 1-4 cu domiciliul în S1. Pentru că respiră.
Cultura pentrucămeritocrație.
Nu va legati de Geoana, a zis ca el a condus NATO ani de zile, cel putin asa zicea intr-un comunicat pe fb.
noi sa fim multumiti ca suntem contemporani cu mircea
ps: ba’ cum dreaq dupa 35 de ani tot de securici dam …
dacă toată viața ai fost purtat in brațe, știi să mergi pe jos?
așa și geoană. toată viața i-au picat joburi.
Fiindcă copiii șefilor noștri au ajuns șefii copiilor noștri.
a mai scapat unu:
https://hotnews.ro/fostul-ministru-psd-al-sanatatii-nicolae-banicioiu-achitat-de-instanta-suprema-in-dosarul-in-care-este-acuzat-de-dna-ca-a-luat-mita-aproximativ-800-000-de-euro-1806104
Popcorn – check!
Cola – check!
Circ – check!
Ciolacu e pe locul intai ca, deh, PSD.
Votantii PSD ar vota si o maimuta daca ar purta geaca cu PSD.
Acum depanam amintiri din copchilarie despre Geoana.
E spion, nu e spion.
E prostanac, nu e prostanac.
Lasconi e sapata de partidul ei de ciumafleti (ciumeti/natafleti).
I-ar da un branci pe scari, dar ce sa manance si gura lor?
Pe Ciuca il trag de urechi penelei ca poate poate creste si el.
Dar saracul nu se poate ridica mai sus de la cata slanina militareasca are pe ceafa.
Militar de cariera, cu experienta in teatru de operatii, si arata ca un butoi de untura.
Familia Simion/Sosoaca sunt ca in reclama la probiotice: esti gripat (cu Simion) si iei antibiotice? Nu vrei sa ai si diaree (Sosoaca), nu?
Bai, noi cu cine votam?!?!
poate ne explica Mircea Geoană de unde avea Aspen Institute Romania buget anual de aproape 2 milioane de euro ca anul acesta e posibil sa fie dublu.
nevasta lu’ Geoana e leit Iliescu smr
„Domnul Geoană a îndeplinit funcţia de secretar general adjunct al NATO în perioada octombrie 2019 – septembrie 2024. Toţi angajaţii NATO trebuie să obţină o autorizaţie de securitate de la autorităţile lor naţionale pentru a-şi putea prelua atribuţiile în cadrul organizaţiei, iar dl. Geoană a făcut acest lucru”, a precizat NATO pentru News.ro.
„În perioada în care a fost secretar general adjunct al NATO, domnul Geoană a lucrat în mod consecvent în sprijinul Alianţei transatlantice şi în apărarea valorilor democratice ale NATO”, a mai transmis oficialul NATO.
Aici s-a încheiat totul. Deci omul e curat. E benefic pt RO să îl aibă președinte, pentru că NATO stă în spatele lui, indiferent ce operațiuni de presă se tot manifestă. Ba chiar omul devine simpatic dacă este atacat din toate părțile. Cel mai evident este curva PNL care disperă că vor dispărea odată ce umflatul lor ia sub 7%
Bhei, ați văzut ce a dat-o la depunerea semnăturilor ? Că trebuiau să fie pe un stick ? Și că că preș o să facă totul pt digitalizare ? 😀
Asta e deosebirea dintre el și USR, el își plătește consultanții…pe madam Lasconi au lăsat-o de izbeliște colegii…