update: am discutat cu Attila și mi-a servit placa Obae. O aveam și eu de dinainte, am făcut documentare, am găsit documentul singur fix după ce l-au făcut alții public, deși fusese publicat pe 24 octombrie, din astea. Pentru că, de obicei, sursele lor nu sunt genul celor care pot fi citate. Wink wink. Am […]

Attila Biro e reporter special la Gândul și unul dintre cei care ne-au ținut la curent în timp real cu desfășurarea procesului privatizării ICA. Am fost interesat de aspectul tehnic al relatărilor, în special cum reziști 12 ore online și cu ce. Domule Biro, bună ziua și bine v-am găsit. Am înțeles din relatările dvs. […]

Pe vremea când protestau la Universitate și nu îi băga nimeni în seamă, le-am dat ideea de a bloca una din unitățile puterii. Amicul Cosmin a organizat apoi lanțul uman din jurul Parlamentului, cu care a făcut un pic de vâlvă. După care mișcarea #unițisalvăm a dat-o în bălării, cu marșuri prin cartiere, ocolind sistematic […]

O anchetă normală, dar parcă prea ieftină: locurile de candidat la Parlament din partea Partidului Poplar Dan Diaconescu sunt de vânzare. Ştirea nu e că sunt de vânzare, ci că ele costă 50.000€. Ar merge o anchetă din asta şi prin PSD sau PDL, că Boldea sau Tuşa alţii nu au ajuns pe bune acolo […]

chiar pe prima pagină a forumului BMW tronează un editorial agramat al proprietarului forumului. mişto de tot. fondul parte important, ignoraţi forma. cui îi pasă, eu doar făceam conversaţie… să acopere vizita? a naibii americana asta, e greu de tradus în româneşte. to cover the visit a devenit să acopere vizita. “campania celor de la […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube