Vox populi despre baterii

Plecând de la acest comentariu, mă gândesc că există persoane ce nu fac parte neapărat din lumea prosumatorilor care ar vrea să știe care e faza cu noua lege a bateriilor și cum e ea văzuta de actualii prosumatori.

În primul rând, full disclaimer, nu am înțeles exact ce vrea legea să se întâmple. Poate pentru că sunt eu prost, poate pentru că nici ce-au votat-o nu au habar. Ce vă spun mai jos e mai degrabă bârfa de pe grupurile specifice de Facebook și știm cu toții ce valoare informațională există acolo.

Teoria acestei legi este că ar rezolva, măcar parțial, problema dezechilibrelor din rețeaua de energie electrică semnalată de ANRE. Acum, sunt sigur că există printre voi cineva mult mai în măsură să explice ce sunt acele dezechilibre, cum se manifestă și ce efecte au. Ce pot eu să spune este că, aparent, ziua noi producem și nu are cine să consume acea producție, iar noaptea mergem și luam la greu din rețea, că avem de unde. Asta face rețeaua instabilă, nepredictibilă, ceva.
Legea vrea să mă oblige pe mine să am baterii pentru că, teoretic, în loc să dau în rețea ziua, le încarc și în loc să iau noaptea din rețea, le descarc. Asta ar însemna că pentru rețea eu nu prea exist, și ea se poate adapta la restul consumatorilor.

Practica este puțin diferită. Pentru început, legea e scrisa aiurea, adică nu e clară. În ea sunt menționate 2 valori de putere instalată peste care ar trebui instalate baterii cu o diferență semnificativă: 3kW vs 10kW. Unii au interpretat asta ca fiind per faza: monofazați la 3kW, trifazați la 10kW – nu se menționează nicăieri, e doar ce înțelege fiecare.
Apoi, legea spune că se aplică tuturor prosumatorilor, adică și celor care au sistemele deja instalate, dar din ce reiese din articolul Hotnews, chestia asta ar cam fi neconstituțională

Doi la mână, 99% dintre prosumatori nu știu să automatizeze încărcarea bateriilor. Asta înseamnă că vor încărca bateriile până în prânz iar când producția e maximă, tot în rețea vor da. Ce-i drept, vor consuma noaptea din ele, dar atât.

Revenind la titlu, lumea habar nu are, doar își dă cu presupusul. Mulți spun că până în 2027 mai e, și că vedem noi atunci. Alții, ca și cel din articolul de la care am plecat nu sunt deranjați de faptul că vor fi limitați la 3kW injecție în rețea.
Îi avem desigur pe cei care sunt siguri că este o conspirație BigBattery pentru a vinde baterii. Aceștia sunt alimentați de cei (deși sunt cam aceeași) cred susțin că distribuitorii țin în mod voit tensiunea din rețea sus pentru ca invertoarele să intre în avarie și să nu mai producă.

Eu în 2023 a consumat 34% din ce am produs iar energia solară a reprezentat 47% din totalul consumat. Realist vorbind nu e bine, acele cifre sunt prea mici. Faptul că 66% din producția mea s-a dus în rețea nu e tocmai bine pentru rețea. Desigur, pentru mine e bine, că am stoc suficient să acopăr ce consum noaptea și iarna, când, conform stats, am consumat 54% din total.
Ar trebui să fie invers, să consum cât mai mult din solar și cât mai puțin din rețea, dar nu am niciun motiv să-mi schimb stilul de viață pentru a acomoda acest fapt.

De ce nu îmi pun baterii? Pentru că nu are sens din punct de vedere financiar. Cum invertorul existent nu e compatibil cu ele, ar însemna o investiție majoră pe care aș recupera-o cu mult după ce aș fi pus în situația de a schimba bateriile. În martie 2023 am cerut o ofertă pentru a putea adăga baterii sistemului meu: 32.000RON. Acum mă aștept să fie cel puțin 40k.

Produc atât de mult ziua încât ies măcar pe zero după ce trec 24 luni de la facturare și încep să-mi dea și ei bani mie, nu doar eu lor. Atât, la asta se rezumă pentru mine și multi ca mine. Nu avem de ce să dam banii pe baterii dincolo de confortul faptului că ne salvează de la eventualele avarii în alimentarea cu energie. Merită acest confort opt mii de euro?

Acum, dacă ar veni cu program AFM pentru baterii prin care să mă ajute cu o parte din investiție. Dacă ar exista un program de buyback pentru cei ai căror invertoare nu suportă baterii. Dacă ar veni cu niște facilități care să încurajeze băncile să ofere credite avantajoase pentru astfel de investiții, sigur m-aș pune la coadă.

Nu am luat încă o decizie cu ce voi face. Aștept legea finală și o interpretare clară a ei pentru a decide dacă bag banii în baterii sau limitez injecția la 3kW. Ce fac însă e să rup AC-urile pe timp de zi pentru a răcori casa și a duce procentul de auto-consum mai sus. Iunie arată asa:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

72 comentarii

  1. Nu avem de ce să dam banii pe baterii dincolo de confortul faptului că ne salvează de la eventualele avarii în alimentarea cu energie. Merită acest confort opt mii de euro?

    Stiu ca te refereai la avariile la punctul tau de consum, dar de fapt ar fi trebuit sa te referi la avariile locale/regionale/nationale. Si asta nu e vb de „confort”, este deja o problema economica majora. Un blackout de jumatate de zi presupune pierderi imense financiare. Daca te uiti la istoria recenta a blackouts pe tarile dezvoltate, vei vedea ca 70% din ele sunt din cauza supraincarcarii retelei. Supraincarcare care ar fi atentuata, pe langa panouri, ghici cu ce… ahamz, baterii.

    Uita-te astazi la curba de pret de la OPCOM, maine seara avem 560 euro la ora 21. Si asta pentru ca toti gandesc ca tine: „frate bag curent ziua, trag seara si noaptea la clima”. Si atunci se duce pretul in sus, cat poate el de sus. Eh, daca ai fi avut baterii, incepand cu ora 8 ai fi „tras” din baterii, urmand ca abia pe la ora 10-12 sa tragi din retea.

    Uite aici pret misto pentru PZU OPCOM

    Legea in sine nu este proasta, practic asta se si vrea: aplatizarea curbei de consum de ora 9 seara mai ales pe timpul verii. Ca nu vor multi prosumatori sa o respecte pentru ca ei considerau „gridul” ca fiind propria baterie, asta e altceva. Si oricum autoritatile nu se asteptau ca atat de multi oameni sa isi puna panouri atat de repede.

    Poate ar mai trebui lucrat la legea respectiva, directia e buna, dar multi sunt prea analfabeti functional ca sa o inteleaga.

    Comentariu apreciat.11610
    • Dap, autoritatile sunt mereu luate prin surprindere.

      Comentariu apreciat.366
    • Pai da legea asta ar fi buna de pus asa. De la 1 ianuarie cine isi pune panouri sa fie obligat sa marcheze si niste baterii. marimea lor stabilita de niste specialisti dupa niste norme. Gen ai panouri de X iti pui baterii de Y.

      Si dupa distanta, la care trebuie puse de casa, sau daca le pui in casa ham ham miau miau…..ca astea mai iau si foc….sau daca le punem in casa unde punem un quick disconnect pt pompieri……ne mai si gandim, nu dam niste legi asa din topor.

      Comentariu apreciat.356
    • @IonutAlt, nu e vorba de legi din topor. Este ce se avanseaza, apoi se mai rafineaza. Din ce vad Burduja chiar are interes sa iasa totul bine, si incearca sa nu se ajunga la damage control. Ceva preventie face. Daca era altul poate nu se auzea nimic de o astfel de lege, si te trezeai ca intram in blackout localizat sau chiar national. Daca erau 500 MW la prosumatori nu era neaparat o problema, dar deja se duc spre 2000, aia inseamna 20% din puterea instalata la nivel national, inclusiv centrale pe carbune, gaz, hidro, eolian etc. Este enorm, din punctul meu de vedere. Iar pe electric si 3% abatere poate cauza blackout, pentru ca intra in protectii circuitele, uneori in cascada. Daramite 20%.

      Legat de pompieri si altele, nici alte tari nu stiu foarte bine ce sa faca cu bateriile. A invadat Rusia pe Ucraina si toti se grabesc sa implementeze descentralizarea productiei de energie. E un fel de cursa, install now, worry later.

      Indecis. Tu ce zici?2119
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1565
    • Problema esențială este alta – industria e moartă și nu are cine absorbi acest surplus de energie ieftina din timpul zilei. Că după ora 17 majoritatea industriei pune cheile jos si ar fi destulă energie ieftina și pentru seara, pentru tot poporul.

      Comentariu apreciat.294
    • @Marinel: nu e moarta, doar ca e letargica. Uita-te noaptea la 4 ce consum este, pe la 5000 MW, iar in varful zilei pe la 8-9000 MW. Am putea spune ca gospodariile = 3-4000 MW si industria in banda (3 schimburi) => 4-5000 MW. Se vede chiar si pe 1 Ian consum de 4000 MW, deci avem industrie destula in banda. Dar da, s-ar putea mult mai bine.

      93
    • Octaviane hotărăștete odată, ori 3% fluctuație strică rețeaua, ori este destul de flexibilă să reziste la 100% (5000 noaptea și 9000 ziua), din cifrele tale.
      Toată producția ce nu e controlată de „băieții deștepți” sunt bani pierduți.
      Ar fi mai bine să facă stații de pompare ca proiectul tarnița. Ziua împinge apa la deal în rezervor și noaptea o folosește. Dar de ce să nu plătească fraierii de prosumatori, că au bani, dacă și-au permis panouri, să-și permită și baterii.

      Eu când o să-mi pun, cu subvenții sau nu, în minim de 3kw baterie tot pun. Că e mai bine așa…

      1610
    • @Fisherman sesizez ceva probleme functionale de inteligenta. Ce legatura are flexibilitatea generala a consumului retelei cu cei 2000 MW ai prosumatorilor care reprezinta 20% din puterea totala? Bossule, cand consumul scade, scade si productia si invers. Ele trebuie PERFECT sincronizate, altfel vor fi abateri de la frecventa nominala de 50 Hz si exista pericol de desincronizare cu alte sisteme europene, care te dau afara din retea imediat ce sesizeaza probleme suficient de mari incat sa le perturbezi lor activitatea. In ziua de Pasti jumatate din parcurile foto din Cehia erau inchise pentru ca nu consuma mai nimeni curent electric. Noi avem norocul ca se poate modela Hidroelectrica dupa productia prosumatorilor, cu alte cuvinte face echilibrare primara si secundara.

      Hai sa iti dau un alt exemplu, poate asa pricepi:
      Un accident cu 3 masini poate bloca alte mii de masini cu orele. Inlocuieste 3 masini cu 3% si mii de masini cu mii de MW. Drumul, cu liniile de curent. 3% disparuti din SEN se acopera instantaneu din import, daca este capacitate disponibila. Apoi trebuie acoperiti intern urgent, existand riscul abaterii de la frecventa.

      Si las-o mai moale cu „baietii destepti”, ca nu totul e o conspiratie. Nu te opreste nimeni sa faci un parc fotovoltaic sau o baterie maricica cu care sa faci reglaj tertiar sau secundar pe SEN. Ai fi primit cu bratele deschise, e nevoie de stocare ca de apa. Dar sa pui 10 panouri pe acoperis si apoi sa urli ca nu esti lasat sa faci bani de baietii destepti, suna un pic a problema mentala.

      Comentariu apreciat.588
    • Asta e genul de comentariu (Octavian, miezul nopții) care merită un articol. Deși autorul _pare_ informat, expune un aer de superioritate și eșuează în a convinge și în a educa „masele”, atârnând câte o insultă mai mult sau mai puțin voalată la adresa interlocutorilor. Păcat. Dacă ne-am pune ego-urile deoparte am ieși în câștig toți.

      41
    • Octavian, mai fugi la orele alea de fizică de unde ai lipsit…..
      Și fugi de aici cu tâmpeniile tale. 3% fluctuații creează probleme…. Mi se pare că ești un pesedist sub acoperire cu ceva cunoștințe despre subiect datorită slujbei, dar nu înțelegi de ce se întâmplă. Ai auzit lucruri dar nu ai capacitatea mentală de a le înțelege…

      514
    • Dacă iei in calcul doar costul economic al unui black out.. ups.
      Am in comună 6 persoane dependente de un concentrator de oxigen; pentru oricare din ei un black out devine o loterie cu șanse mai reduse decat 6/49.

      51
  2. Ce ma astept sa se intample in viitorul relativ apropiat e sa se introduca tarife variabile in functie de ora, astfel incat consumatorii sa aiba un incentive sa-si ajusteze profilul de consum (poate incarci masina noaptea cand e ieftin, sau daca esti prosumator tii cont de asta cand incarci sau descarci bateria). Asta probabil presupune un efort semnificativ si de schimbare a contoarelor, si de schimbare a legilor, si de comunicare, eforturi care vor trebui justificate de pierderi si dureri de cap suficient de mari date de sistemul curent.

    Comentariu apreciat.331
    • „să se introducă”?

      Eu citeam facturile de la RENEL acum 15-20 de ani si existau tipurile astea de tarife (monom cu rezervare diferentiat pe 2 zone orare).

      Mă îndoiesc că au dispărut între timp…

    • Asa este, urmeaza sa se introduca SMI (sistem de monitorizare inteligenta) defalcat pe ore de consum. Practic cei care nu vor sa isi puna acum baterii, isi vor pune de nevoie, pentru a evita costuri draconice cu consumul de electricitate. Vom vedea si la blocuri / apartamente baterii mici, cel mai probabil, la ce diferente de preturi pot sa fie.

      Facturarea pe curba de consum transfera de facto si riscul comercial de la Furnizor la clientul final. Pe scurt, furnizorii nu se vor mai „arde” ca dau pret de zi si in cursul serii cand pretul e si de 10 ori mai mare (vezi ziua de maine, 11 iulie 2024 – ora 21). Asa ca va fi o facturare preferata si impinsa de toata lumea, inclusiv de furnizori si producatori.

      182
    • Prin „sa se introduca” ma refeream la consumatorii mici. Pentru mine personal un Wh are aceeasi valoare indiferent de ora, asa ca nu ma forteaza nimeni sa-mi adaptez patternul de consum. Nu stiu insa ce trebuie facut ca average nea Caisa sa fie aware de tariful dinamic, dar sunt sigur ca sub o forma sau alta se va intampla.

      85
    • Nu inteleg, daca noapte este ieftin inseamna ca e ok sa produc ziua, cand e scump. Daca produc ziua, de ce atunci imi impun limite? „Ca nu duce reteaua”… sa faca in muma lor retea.

      1413
    • NOU
      #18

      Asta cu sa incarci noaptea cand e ieftin n-am inteles-o. Pai daca incarci ziua din panouri nu e gratis? De ce ar fi noaptea ieftin ca duduie termocentralele?

      142
    • Dacă ai panouri, da. Dar dacă n-ai?
      O termocentrala pornește în 4-6 ore, deci nu merita oprită. Dacă noaptea nu există consum, dar termocentrala merge, e normal sa fie preț mic noaptea.

      121
  3. Partea cu dezechilibrele e putin mai complicata. O sa incerc sa fiu cat mai concis.

    Pentru a asigura „curent” la fiecare consumator (adica sa ai un sistem stabil) trebuie ca in fiecare moment puterea consumata sa fie egala cu puterea injectata. Cum nu mai suntem pe vremea raposatului sa fie controlat brutal (oprit) consumul, productia trebuie sa urmeze consumul. Cine se asigura ca asta se intampla? Transelectrica. Cine efectiv creste si coboara productia? Producatorii calificati dispecerizabili (cei ce pot controla productia). Cum sunt platiti? Transleectrica se straduieste sa echilibreze cu cele mai mici costuri. Acestea sunt platite producatorilor dispecerizabili (90% din bani se duc la Hidroelectrica, Oltenia si OMV).
    Cum impacteaza prosumatorii? Pai avantul in instalare a dus la 2 efecte: a scazut consumul extras din retea la pranz si a aparut o noua capacitate de productie in sistem: a prosumatorilor (care la pranz injecteaza masiv). Asta inseamna ca la pranz preturile in piata de tranzactionare zilnica (pzu) au scazut masiv ajungand la negativ (platesti sa „descarci” energia in retea). Dar in acelasi timp in echilibrare cineva trebuie platit sa isi opreasca productia proprie pentru ca prosumatorii sa injecteze in retea. Astfel am ajuns la un paradox: la pranz energia se „vinde” cu pret negativ iar seara (cand consumul e crescut) preturile la energie urca la cer.

    Autorul are dreptate: bateriile trebuie folosite cu cap, scopul acestora este sa fie incarcate la pranz (cand sistemul are prea multa energie) si descarcate seara (orele -20-23) cand sistemul nu are energie. Toata ideea de prosumator e cu atat mai profitabila cu cat consumi mai mult din propria energie (fara sa o injectezi in retea).
    Poate se merita un articol pe acest subiect. Ceva clar, fara teorii ale conspiratiilor.

    Si da, un lucru este sigur: va creste pretul bateriilor – la fel ca si in alte domenii unde exista o impunere de serviciu/produs.

    Comentariu apreciat.951
    • O solutie rapida de pansare a situatiei ar fi interzicerea racordarii la retea incepand cu 1 ian 2025 a invertoarelor nedispecerizabile. Pe scurt, sa fie capabile sa fie controlate invertoarele prosumatorilor de catre operatorul de distributie. Dar cum romanul si-a cumparat cele mai ieftine chinezarii de pe net… Va fi destul de greu sa aduci dispecerizarea pentru invertoarele deja existente. Dar se poate face ceva la cele ce urmeaza sa fie montate.

      Indecis. Tu ce zici?3617
    • Octavian: cred că aici mănânci căcat cu lopata.

      Dacă vrei să fii prosumator (adică să dai curent înapoi în rețea), nu poți cumpăra ce invertor vrei tu de pe aliexpress și să-l montezi…

    • Ar fi o idee asta, insa operatorul nu are de unde sa stie cat vrea gigel sa consume imediat din ce genereaza si pe cata energie disponibila se poata baza pentru dispecerizare. O varianta cu asta e sa zici ca ai mai putina energie disponibila decat e in realitate astfel incat sa ai in mod real de unde sa pompezi in retea cand e nevoie.

      80
    • Prețurile alea negative au fost în câteva ore, în câteva zile de weekend sau de sărbători legale. Să nu manipulam printr-o generalizare, ca și cum ar fi o regulă. Avem deficit de producție oricum, iar soluția nu e penalizarea prosumatorilor, ci să facă statul mai repede hidro în pompaj, nu neapărat Tarnita.

      193
    • Znuff de ce esti prostut? ca sa nu jignesc mai tare. Arata-mi tu un Growatt dispecerizabil boss. Este in lista la OD-uri (daca stii ce sunt alea), dar din pacate nu este dispecerizabil. Si sunt o gramda asa, care sunt efectiv nedispecerizabile. Si da, poate unele pot fi comandate, dar nu toate pot fi comandate la fel, nu toate folosesc acelasi api si limbaj de programare pentru a fi comandate la fel etc. Cu alte cuvinte OD-urile vor fi nevoite sa isi ajusteze pentru 20 de tipuri de invertoare softurile, pentru a le putea dispeceriza.

      Cand ma refer la faptul ca 80% sunt nedispecerizabile ma refer si la faptul ca este greu sa le faci dispecerizabile, pentru ca trebuie sa investesti sume mari de bani, timp mult si nervi de otel ca sa ajungi sa le poti comanda. Si apoi vine Romanul Dac pur care nu a dat el 3000 lei pe invertor ca sa ii zica ENEL cum sa produca el curent. Ala e next level, si chiar daca invertorul e dispecerizabil, el devine nedispecerizabil (macar pentru o perioada). Ma intelegi sau trebuie sa iti desenez?

      Indecis. Tu ce zici?328
    • Tin sa a spun ca exista chiar standard pentru:

      – dispecerizarea invertoarelor
      Remote Controlable for grid operators according to 2030.5 and DER. – din changelog Fronius

      – dispecerizarea statilor de incarcare EV; in Germania doar statiile ce permit control extern (aici e o varza totala, ca nu e definit) sunt sponsorizate de stat.

      Problema este ca implementarea lasa de dorit, adica distribuitorii nostri sunt extrem de departe de asemenea SF-uri, putem zice ca abia suntem cu un inceput de digitalizare.

      Ceea ce nu intelegeti voi este ca prosumatorul de rand da curent vecinilor cu care imparte acelasi trafo, rar trece pe linia de medie tensiune curentul.

      problema e data de parcurile fotovoltaice, care trimit direct in liniile de medie tensiune.

      Oricum, ideea cu bateriile e o cretinatate, mai ales ca estimez eu, 90% din tara are invertoare Huawei, care functioneaza exclusiv cu bateriile lor – LUNA, baterii foarte scumpe.

      Si mai e o problema de practica.
      Daca cumpar de ex o baterie de 10kWh si am unde sa o pun, aceasta se incarca vara in 2 ore si o folosesc de la 20-80%, deci 6kWh pentru a ii prelungi perioada de viata.
      Nu rezolv nimic dpdv al injectiei in retea sau al consumului de pe seara/noapte in timpul verii, cand AC merge non-stop.

      140
    • Octavian, foarte bună ideea ca STATUL SĂ AIBĂ CONTROL ASUPRA PROPRIETĂȚII PRIVATE! În China sau râsia. Dar nu într-o țară democratică.

      Indecis. Tu ce zici?928
    • @Fisherman, omule, tu chiar esti analfabet. DE CE URLI IN PIZDA MA-TII? In primul rand nu face statul asta ci Operatorii de Distributie. In al doilea rand, decat sa nu injecteze nimeni ca sunt 255 volti in priza, se va limita productia la 50% ca toata lumea sa injecteze ceva. Nu se poate controla invertorul, nu va injecta, simplu. In al treilea rand asta se intampla deja in lumea civilizata, cum e Australia. Dar tu esti mai prost asa, un adevarat Dac Liber :)))

      From the 28th of September 2020, new embedded generation installations such as residential and commercial solar systems in South Australia were required to comply with a number of new requirements under the Smarter Homes program including the ability to perform remote disconnection of solar inverters.

      148
    • Sa ne tinem caii, zic.
      Statul controleaza oarecum injectia prosumatorilor in retea prin tensiunea retelei. Invertoarele nu mai injecteaza daca tensiunea e peste 250–si-ceva si asta e reglementat

      142
    • Octavian, la proști trebuie să țipi. Că uneori se trezesc. Nu e cazul tău, tot prost ai rămas, dovadă jignirea inutilă.
      Deci statul dă o lege prin care o entitate (privată sau nu, dacă mâine statul naționalizează distribuitorii) decide ce să fac eu cu producția mea, pe proprietatea mea!
      Mi se pare că nu înțelegi conceptul de PROPRIETATE PRIVATĂ! ÎN PIZDA MĂTII DE COMUNIST! Vezi, și eu pot! Acum bate-mă cu experiența…..

      918
    • Omulet, sa stii ca mai nou cam toate sistemele PFV ofertate de mine in ultima vreme pe la prosumeri includ si una pana la 3 baterii pentru in functie de necesitati. Din pacate romanasii nostri sunt experti la toate…si nu prea le convine.

      00
  4. @ Octavian: peste 70% sunt huawei deci fezabil controlul. Acolo se va ajunge oricum.

    171
    • Uita-te pe grupul de prosumatori, sa vezi ce chinezisme au multi din ei… Dar multe sunt Huawei, asa este. Insa apar probleme pe partea de securitate cibernetica acolo. Oricum este o problema complicata si autoritatile romane au fost luate prin surprindere de atat de multi prosumatori. Cam cum se intampla anual cand ninge. Bine ca nu mai ninge :))

      Indecis. Tu ce zici?2211
    • „Insa apar probleme pe partea de securitate cibernetica acolo. ” – poti detalia ce probleme?

      94
    • Lasă-l, Octavian vorbește prostii din auzite.

      Nu e ca și cum ANRE nu are o listă cu toate modelele de invertoare aprobate pentru montaj.

      Dacă te lăsa să pui ce invertor voiai tu, atunci mai înțelegeam problema lui cu oamenii care au cumparat chestii ‘ieftine’, dar când ANRE te limitează în a monta doar invertoarele aprobate de ei, atunci e responsabilitatea lor.

    • @sin: probleme pe partea de porturi deschise, firmware cu probleme etc. Vezi aici:
      https://decode39.com/4936/china-solar-pv-eu-cyber-attacks/

      @znuff: probabil n-ai pus in viata ta mana pe un ASA, daramite sa il configurezi. Nu stiu daca imi poti recita din cap layerurile OSI, dar asta e o alta discutie. Cert este ca sunt ingrijorari la nivel de conducere UE. Probabil si aia vorbesc din auzite. Stie Znuff de pe Zoso mai bine.

      Comentariu apreciat.4412
    • ba, voi n-ati vazut niciodata o lista a invertoarelor agreate de operatorii de distributie? uitati cateva firme: Guangzhou Sanjing, Shanghai Chint, Dongguan Sofar, Easun, Yuhuan Sunpro si alte chinezarii.

      201
    • octavian, znuff, nu aveți niște win98 de instalat?

    • Articolul ala este FUD la adresa echipamentelor, fara nici un fel de dovezi. Pleaca de la premisa ca pun chinezii malware in invertoare, care vorbesc prin magie cu niste servere in China.

      17
  5. Din toate comentariile de mai sus pare ca cea mai buna varianta e sa iti iei numai baterii fara panouri, daca o sa fie preturi pe intervale orare. Si iei de la cei care au investit in panouri si folosesti cand e scump.

    Comentariu apreciat.493
    • Asa este, insa tot vei plati componentele de transport, accize si taxe pe ce “tragi” din retea. Plus ca adaugi un ciclu bateriei. Daca o tii in conditii optime, LiFePo4 tine 6000 cicluri, aia inseamna cam 0.5 ron / Kwh de energie introdus+scos din ea. Deci 1 Kwh te va costa cel putin 1 leu, daca va fi gratis curentul pentru ora respectiva. In plus, ai nevoie de un invertor care sa stie sa faca demand response, plus un script care sa comande invertorul in functie de ce preturi sunt cand sa se incarce si cand sa descarce. Ca idee, sunt cateva firme in Ro care stiu sa faca ceea ce am scris eu in comentariul acesta. Si costurile sunt astronomice pentru PJ, daramite pt PF…

      Comentariu apreciat.335
  6. Pe vremea mea… pe cand inca mai studiam una-alta era la mare… cautare conceptul de Virtual Power Plant https://en.wikipedia.org/wiki/Virtual_power_plant
    Vorba aia: prea multa libertate… strica

    31
    • Teoretic același lucru se poate face cu mașinile electrice. Ții mașina în priza toată ziua (acasă sau la birou), și ea se încarcă sau donează curent în funcție de necesitățile rețelei.

      80
    • @Lucian, o idee buna cand bateriile pot fi schimbate ca la nio.. insa cum nu pot fi pt ca mor producatorii auto cu ele de gat pt ca 90% din baterii sunt facute de chinezi.. ne kkm pe noi si asteptam sa nu puta

      60
    • Intreb si eu specialistii de p-aci:
      Inteleg ca se poate configura sistem de fotovoltaice fara baterii dedicate dar pe care-l poti imperechea cu un EV via EV-charger. Si EV poate functiona pe post de battery pack cand ai nevoie prin casa in caz de pene sau daca nu vrei sa consumi din retea pe timpul noptii.
      Exista un astfel de sistem? Stiti ce presupune o instalatie de felul asta?
      Cand voi schimba ICE actual cu o cascarabeta electrica mi-ar placea sa o „integrez” intr-un sistem de felul asta.
      Multumesc.

      22
    • @Tom: ce vrei tu se numeste un V2G, adica Vehicle to Grid. Si Vehiculul, si invertorul sau de incarcare trebuie sa fie capabile amandoua sa livreze in retea. Din ce stiu eu, Ford avea asa ceva, pe F150. Momentan nu este foarte raspandit pentru ca nu exista „lider” in domeniu, si nici nu prea exista norme pe care altii sa le urmeze. Cel mai probabil va veni si la Tesla asa ceva. Inca nu se stiu foarte multe.

      72
  7. „Doi la mână, 99% dintre prosumatori nu știu să automatizeze încărcarea bateriilor. Asta înseamnă că vor încărca bateriile până în prânz iar când producția e maximă, tot în rețea vor da. Ce-i drept, vor consuma noaptea din ele, dar atât.”

    – daca nu consuma din ele, o sa se incarce, ca e logic.
    – ideea de prosumator e sa faci bani cu panourile de ti le-ai instalat

    Acum, legat de dezechilibre si de ce ar avea sens sa ai baterii:
    – cum ai zis si tu, poti consuma din ele inainte sa ai nevoie sa tragi din retea
    – dezechilibrul apare atunci cand ai o cerere foarte mare pe care nu o poti acoperi instant. in mare, curba de productie urmareste curba de consum, insa pentru producatorii traditionali, ei nu pot da o termocentrala mai tare sau mai incet (sa ma exprim plastic) din buton. Si atunci daca nu exista consum, ei produc in gol, ca trebuie sa fie pregatiti pentru consum. si daca ei nu au cerere pe timp de zi, ce vand noaptea e foarte scump, ca trebuie sa amortizeze si gazul/pacura arsa pe timpul zilei cand nu vindeau la nimeni, si atunci e mult mai scump MWh de la ei, si nu prea vrea nimeni sa cumpere MWh scump.

    Este foarte complicata piata de energie si rolul fiecarui producator in sistem, nu e chiar ca „unii destepti nu mai fac bani si de aia trebuie puse baterii”.

    212
    • Se poate rezolva problema la nivel national cu o investitie relativ mare, un baraj de acumulare care sa pompeze ziua si noaptea sa ii dea drumul la vale prin turbine.
      Solutia este de pe timpul lui Ceausescu si se numeste baterie ECO.
      Dar vreau Ciolacu sa investeasca 1 mld Eur pe asta sau mai bine sa bage cate mld in pensii speciale ?

      70
  8. Am incercat sa gasesc informatia dar nu am reusit… in Romania nu se plateste curentul exportat?

    52
    • în România se face compensare cantitativa la energie activa, prosumatorul plătind taxele pe kw luati pana când ajunge pe zero cu kw activi.

      dacă ia mai mult decât da, plătește precum un consumator.
      dacă da mai mult decât ia, primește banii la 24 de luni de la facturare.

  9. o sa dispara compensarea cantitativa.

    100
  10. Statul ar face orice numai sa nu investeasca in facilitati de stocare a energiei. Proiectul de centrala cu pompare de la Tarnita zace prin cine stie ce birou. Alte centrale precum cele de pe Olt, la fel.
    Exportam ziua excedentul de energie la preturi mici si importam seara energie scumpa de la bulgari (noroc cu centrala de la Kozlodui).
    In loc de investitii se incearca aruncarea pisicii in curtea prosumatorilor. Sa-si faca fiecare stocare, de parca fiecare a prevazut din constructia casei spatiu pentru asta. Bonus, sa vedeti ce distractie e cand pleaca un incendiu de la baterii.

    Indecis. Tu ce zici?276
    • Romania suntem toti, deci prin juxtapunere SEN (Sistemul Energetic National) suntem toti. Toti tragem la aceeasi caruta. Daca vrem curent ieftin, preturi stabile, energie din surse verzi, trebuie sa facem toti posibilul sa ajungem la aceste idealuri. Asta include statul sa faca ce ai spus tu mai sus, iar prosumatorii sa isi puna si baterii. Nu te supara, dar sunt multi prosumatori care fac o mini afacere din energia electrica. Era unul pe grupul de prosumatori care se plangea ca are 4 locatii a cate 25 Kw si nu sta nimeni pe acolo si curentul lui e deja vandut de Enel si el isi ia banii peste 2 ani. Deci omul ala producea undeva la 500 Kwh pe zi, ca apoi sa urle ca isi ia banii greu. Productia respectiva nu ar fi existat daca nu era legea cu bani de la furnizor. Un prosumator este o persoana fizica sau juridica ce are si consum de curent la punctul de productie, similar sau sensibil mai mic decat productia din panouri.
      Cu alte cuvinte:
      – Nea Ion care a „parcat” 100k euro in panouri ca sa ia bani de la stat ca nu avea incredere in bursa de valori NU E ACELASI LUCRU cu SC X SRL care este fabrica de lacatate si a luat 100k euro de la banca sa isi reduca costurile cu curentul pe timpul verii, consumand 50 kw pe ora, iar surplusul dat in retea.

      214
    • @Octavian Ma gandeam la utilizatorul casnic normal, care isi produce curent doar pentru gospodarie, eventual incarcat hibrida/electrica. Ce spui acolo e un caz extrem. Ar trebui tratate separat aceste situatii si eventual introduse categorii de prosumatori. Eu consider ca pt uz casnic un 15kW e suficient.

      112
    • Asta include statul sa faca ce ai spus tu mai sus, iar prosumatorii sa isi puna si baterii.

      Când statul a pornit programul Casa Verde trebuia să ofere din start și subvenție pentru baterii. Erau mai puține sisteme PV în total, dar SEN era mai echilibrat datorită bateriilor.

      Era unul pe grupul de prosumatori care se plangea ca are 4 locatii a cate 25 Kw si nu sta nimeni pe acolo

      Cu alte cuvinte, mai întâi a convins Enel că la cele 4 locații are consum de maxim 25 kW, chiar dacă nu stă nimeni acolo (ca să justifice apoi puterea injectată). Interesant mod de gândire.

      154
  11. Nu ma pricep, dar imi place sa citesc pe tema asta. Ar merge articole pe teme de genul asta, „problemele romanilor din perspectiva unuia care s-a lovit de ele, comentate de alti romani”.

    180
    • Ar fi un sir interminabil :))))))

      93
    • pai tu de ce crezi ca scriu pe aici? După articolul cu Home Assistant mi-au zis mulți ba ca am prea mult timp, prea mulți bani sau ambele.

      îmi place sa las românii sa îmi spună cum greșesc.

  12. Sau si mai elegant, in beNelux urmeaza sa se implementeze cat de curand tariful de injectie, platesti daca injectezi in retea. Dap, cine s ar fi asteptat la asa ceva? Ori pui baterii ori in pod 4-5 antminere sa consume surplusul cand produci prea mult. Trist unde se va ajunge …

    144
    • Recunosc, sunt total afon pe subiect, dar citind articolul asta mi se parea solutia cea mai fireasca. Daca faptul ca injectezi curent la varf produce mai mult rau decat bine, cum dracu sa te mai si plateasca statul pentru asta.
      Ai panouri, consuma tata din ele cat vrei tu, asta e beneficul tau, nu afaceri cu statul.

      40
  13. Ar avea cine sa consume curentul ala, doar ca nu unde e produs. Si ca sa il transporti pana la consumatorul mare, trebuie investitii in infrastructura. HA!

    Am un sistem cu baterie, pana in ora 10 dimineata e incarcata complet daca e soare afara. Dupa 10 tot in retea bag tot ce nu consuma AC-ul si frigiderul sau ce rahat mai consuma curent ziua cand nu esti acasa.

    Am pus baterie doar pentru a putea fi offgrid ca la locatia aia distributia e praf si pica relativ desi si cand ti-e lumea mai draga.

    50
  14. Fun fact: creca 80% din prosumatori au invertoare Huawei (din varii motive, in principal ca erau ieftine si pe stoc cand au pus ei). Ei, astea nu merg decat cu baterii High Voltage, de la Huawei. Baterii care sunt cele mai scumpe de pe piata. gen 2k€ la 5kW Bafta la cumparaturi acuma. +500€ BMS. +500€ backup box ca sa faca switch-ul si sa alimenteze invertorul cand nu ai grid. Nu mai zic ca daca invertorul nu e hibrid, trebuie schimbat.

    Si du-te cu cheltuielile astea la oameni care au dat 2000 de lei contributia lor. Prevad carca de panouri si invertoare de vanzare pe olx daca chiar se implementeaza chestia asta.

    110
  15. Am pus și eu prin 2022 (cred) 12 panouri de 400W și un invertor monofazat Huawei Sun 2000 de 6 kW cred + acte de prosumator la EON.
    Am pus și o pompă de căldură acum 2 ierni…
    Mare beneficiu nu pare să fie deocamdată adică tot vin facturi de la EON pe care nici ei nu cred că le înțeleg …
    Întrebare acum oare se poate pune încă un invertor off-grid cu baterii între casă și invertorul Huawei cu ceva baterii mai ieftine gen Pylontech care să insularizeze casa în caz de cade rețeaua?

    10
    • Problema e comunicare intre sistemul de management al bateriei si invertor. Sunt acele invertoare hibride de la Huawei. Stiam ca astea merg cu LG chem si seria Luna 2000 de baterii. Nu stiu de Pylontech sorry.

      00
    • @Bogdan da, poti instala un Victron Multiplus de ex (prin AC coupling); are suport pt. mai multe tipuri de baterii de 48V. Cand cade reteaua vei avea mini-grid-ul tau iar invertorul on-grid Huawei va functiona in continuare.

      00
  16. surplusul de curent din panouri se poate stoca in mina de sare din Turda

    30
  17. Situatia devine foarte imprevizibila (ca sa nu spun haotica) atunci cand coafezele emit judecati de valoare despre echilibrarea SEN. Uzand numere auzite la KanalD.
    Gen:
    – producem mai multa energie electrica decat consumam (fix acum cand scriu, se importa 870 MW. )
    – 2000 MW reprezinta 20% din puterea instalata nationala. ( puterea electrica instalata inationala este 10.000 MW?!?!?)

    20
  18. E, se pot face multe lucruri, care să rezolve problema.
    La alții se fac, la noi se dă cu parul.
    Plus că mi se pare o tâmpenie să încurajezi „case verzi” cu miliarde de euro, pentru ca apoi să le limitezi injecția.
    Nu mai bine găsești o soluție de stocare, consum suplimentar, etc?
    Cum pana mea există preț negativ (înțeleg justificarea tehnică, dar nu practică)?
    Vă dau un exemplu: ai prea mult curent în weekend?
    Baga, tată, de exemplu, niste trenuri gratuite sau cu pret foarte mic, care să transporte cetățeni, turiști, tiruri, etc.
    Sau, da, încurajează omul să-și programeze mașina decspalat la amiază, laun preț mai mic, etc, etc.
    Soluții pot fi multe, da e mai ușor de dat cu paru…

    10
  19. La cum se prezinta lucrurile, dupa ce am parcurs informatiile din articol si comentarii.. Cred ca ar fi o paine de mancat cu un business ce face storage (daca ai si panouri, si mai bine), sunt sisteme de stocare ce ajung la 70% eficienta:

    https://newatlas.com/energy/baromar-compressed-air-underwater/

    Iar astea mici, “de casa” au 63%.

    Iar ca sa vinzi pe bursa ar trebui sa produci min 500kw, astea inseamna cca 500-550k eur cost proiect, si o suprafata ocupata de cca 2ha.
    In schimb, storage-ul cu aer comprimat ar costa la ce preturi am gasit cca 300k eur.
    Daca vinzi in intervalul 20:00 si 23:00, ajungi la breakeven in 4.5 ani :)

    Iar daca doar stochezi, si nu mai bagi banii in solar panels, break even in 2 ani

    Just an idea

    11
  20. Pai e simplu, e alta perspectiva, nu am spus-o ca proiect de stat ci ca initiativa antreprenoriala, business privat ce rezolva o problema reala , din piata.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile