Covasna ca centru turistic…

Periodic apar știri de genul ăsta despre diverse unități de divertisment din apropierea Brașovului și aș vrea să notez câteva idei pe tema asta.

Cel mai mare impediment în calea succesului turismului în Covasna ca județ și localitate este lipsa șoselelor. Partidul ăla pe care îl tot votează de 30 de ani nu a reușit să facă nimic în direcția asta. Să nu mai treci prin fiecare sat, să nu mai ai curbe unde trebuie să încetinești la 30km/h.

De ce e important asta? Pentru că publicul lor potențial nu sunt brașovenii sau focșănenii, cele două orașe mari apropiate de ei. Locuitorii din aceste zone deja știu de potențialul turistic, ba chiar unii evită să vorbească despre asta, pentru că de fiecare dată când au făcut-o au regretat. Excelentul restaurant de la Chichiș e plin de bucureșteni necivilizați în weekend, care nu sunt deloc conștienți de ce e în jurul lor și se poartă execrabil.

Așadar, publicul potențial este reprezentat de bucureșteni, care însă nu mai pot sau nu mai vor să mai conducă încă o oră până acolo. De cele mai multe ori nici nu au timp pentru asta.

De aceea ar fi bună o autostradă de la Brașov la Covasna, când va fi gata aia de la București la Brașov să fie și asta gata.

 

covasna

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

76 comentarii

  1. Da fix de-asta trebuie facuta o autostrada, sa mai aiba timp bucuresteanul sa bage ceva la matz si din covasna, dupa ce pleaca de la cazare din BV.

    Comentariu apreciat.16726
    • marius nu știe a citi.

    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 3679
    • Marius, tu crezi ca Zoso trebuia sa faca o analiza politico-financiara pentru aceasta idee? Pur si simplu a zis ce i-ar trebui (din punctul lui de vedere) judetului ca turismul sa fie incurajat.

      Normal ca nimeni nu ar raspunde, intr-o conversatie amicala, la intrebarea „De ce ar trebui autostrada/DX BV-CV?” cu „ca sa bage bucuresteanul la matz” 🙄.

      Indecis. Tu ce zici?1218
  2. Soseaua de la Reci la Covasna seamana cu circuitul de la Monaco. Plina de curbe. Avantajul e ca are asfalt bun. De fapt, In jud. Covasna aproape toate drumurile judetene se prezinta foarte bine (asfalt de calitate).

    Comentariu apreciat.665
    • Daca și-ar fi bătut joc de asfalt ca în alte părți, după prima iarna (acolo sunt locurile alea cu multi minus iarna) se făcea firimituri asfaltul.

      233
    • are asfalt bun pentru ca nu merge nimeni pe acolo lor sa il uzeze.

      Comentariu apreciat.4418
    • @Cristian, ce zici de utilaje agricole? Sau de camioane?
      In Covasna se face si turism medical. Acolo e un spital destul de cunoscut la nivel național.

      Indecis. Tu ce zici?269
  3. „iar data limită pentru depunerea proiectelor este 11 martie 2022”

    Si, s-au aprobat proiectele? :)

    230
    • NOU
      #10

      Dar unde e graba? De asta ne mișcăm mai încet în Ardeal. Să ne ajungă și Bucureștiul aka CNI din urmă.

      225
    • Publicat acum 23 de ore pe 4 aprilie, 2024
      De Sorin Secli.
      Hai ca a mai dat un os de ros sefului.

      70
  4. Imi plache gandirea asta „bucurestiocentrica” prin care bucuresteanul vrea ca toata tara sa fie un mare parc de distractii pentru el, legat prin autostrazi direct pana pe partie, pe coama muntelui sau pana la plaja.

    Comentariu apreciat.11630
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1743
    • Psionics, ai dreptate, localitățile trebuie ascunse oprintr-o rețea bine gândită de obstacole astfel încât să nu dea năvală cohortele de bucureșteni ca să-și lase banii lor infecți în aceste comunități.

      Comentariu apreciat.5716
    • Pai nu s-a inteles pana acum ca Bucuresti e buricul centrului miezului de la gogoasa? Ei tin toata tara in functiune cu munca din timpul saptamanii, in weekend au nevoie de relaxare.

      Comentariu apreciat.3812
    • Banii sunt ochiul dracului. Sa ne chivernisim cu ce avem noi, aici, la noi in cătun. Și sa punem capcane anti-tanc pe drumul de acces, sa ținem departe străinii.

      Apoi ne miram de ce majoritatea orașelor din România sunt efectiv moarte. Populație îmbătrânita și zero oportunități. De unde, tinerii pleacă imediat ce termina o școală și nu mai revin niciodată.

      Indecis. Tu ce zici?2311
    • Am intalnit in mai multe locuri din tara (cateva exemple: Moieciu, Busteni, Alba Iulia, Sovata, Ocna Sugatag) proprietari de pensiuni care refuza sa primeasca bucuresteni.

      Indecis. Tu ce zici?2625
    • Hahaha, ii cauta la buletin?

      203
    • Doar asa se pot intoarce o parte din banii cu care toata tara ii subventioneaza pe bucuresteni :D

      /s pentru unii

      78
    • @Rumbu: Depinde, in general la telefon m-au intrebat de unde suntem, cand le-am zis au spus „bun, daca nu sunteti din Bucuresti e ok”. La Sovata de ex. am mers fara rezervare, direct la fata locului, si le-am dat buletinul. Mi-au povestit ce au patit in sezonul anterior cu doua grupuri diferite de bucuresteni si de ce refuza sa mai primeasca.
      Sigur ca-si limiteaza sursele de venituri refuzand o anumita parte a potentialei clientele, dar parca nici castigurile alea nu mai sunt asa de mari cand trebuie sa renovezi complet dupa fiecare client sau cand iti pleaca alti clienti din cauza lor.
      Bine-nteles ca stiu si ei ca nu toti turistii bucuresteni sunt la fel, dar dupa ce te-ai ars de doua ori cu ciorba, sufli si-n iaurt. Cam cum isi strang femeile instinctiv geanta la piept cand urca un cetatean mai colorat in autobuz, desi el poate fi cel mai cinstit om din lume.

      Indecis. Tu ce zici?2410
    • @None: cine plm vrea sa stea la cazare in Moeciu sau in Busteni fara sa fie fortat de imprejurari? Ni-meni. Singura victima e bucuresteanu.

      144
    • @Jan: Am niste cunostinte care fac in fiecare an reuniune de familie in Busteni, deci probabil mai sunt care merg acolo de placere.
      Chiar acuma cerea careva pe r/CasualRO idei pentru activitati de cuplu si cineva i-a sugerat „drumetii la munte, pe trasee usoare, pentru incepatori. O recomandare personala este Telecabina Busteni – Cascada Urlatoarea”
      Eu n-as recomanda respectivul traseu, fiindca e mereu plin de lume si de gunoaie (si de bucuresteni – jk), dar altora se pare ca le place.

      94
  5. Eu as face altfel. Eu as declara peste 20-30 de ani max Covasna parc national in care nu mai ai voie sa construiesti nimic. Nu ai acolo un drum cu doua benzi sau vreo cale ferata electrificata, la ce sa te mai agiti acum ? Toti fug de acolo mancand pamantul. Se duc fie in orasele mari, fie se muta in cimitir. Lasi sa se impadureasca tot frumos, lasi ursi, caprioare, rasi, etc. Faci doar niste cabane si poteci de munte pe care sa mergi in drumetii ca in Retezat. O oaza de salbaticie. E un win win. :D

    Comentariu apreciat.5210
    • Deja vad sequel-ul de la I am Legend…

      152
    • Mergi agale pe o sosea abandonata si deodata iese un vampir din ala din tufe: „Ó, Istenem!”

      Comentariu apreciat.503
    • Sfantul Ghoerghe ar putea deveni o atractie cum e si Cernobîl. Ai putea sa te plimbi printre ruine parasite. S-ar putea face studii despre cum natura revendica spatiul. S-ar putea face tot felul de experimente. S-ar putea organiza acolo sesiuni de airsoft sau paintball.

      124
    • Eu am fost recent in Sfantu Gheorghe si chiar am ramas surprins de cat de fain e centrul vechi al orasului. Borduri noi de granit, din alea faine, nu panarame, piste de biciclete, autobuze noi. Au si o cofetarie super tare, M&M Cookie parca. Sigur, zona industriala e naspa, cam ca peste tot.

      155
    • @Gogu, pentru unii strugurii sunt cum sunt. Unii își dau cu părerea chiar daca nu au ajuns la Sf. Gheorghe. Orașul ăsta chiar e fain. Curat, liniștit, acum se lucrează la infrastructura (șosele asfaltate așa cum TREBUIE). In max 1 an va avea centura, deja au o zona comercială buna (asemănătoare cu cea de la Coresi, dar mai mica).

      123
    • Dă-o încolo, o chestie cu 7 km pe patru laturi va avea centură? Poate ceva ocolire sau ocolitoare, centură înseamnă să înconjori toată treaba. Hai să zicem că are o mini ocolitoare.

      13
  6. Stai sa vezi cand e vorba de Delta Dunării. Unica frumoasa alea alea. Infrastructura pwla. Dar na, cu infrastructura putea oricine.

    Indecis. Tu ce zici?268
  7. Mai mergi 10 minute și încearcă și Paprika de la Ozun. Cel mai bun gulyas, peste Chichis.

    195
    • Taci ma din gura! Ca deja stai la coada sa iei un gulas, acum mai vrei sa vina inca un val de hamesiti? :)

      Comentariu apreciat.425
    • Daca e vorba despre Gulyas Csarda, am fost pacalit deja de 2 ori acolo. Coastele erau niste chestii grase si gretoase scoase din garnita si parpalite putin in tigaie, supa gulas nu a fost deloc gustoasa, iar cartofii rondele au fost plini de ulei. Despre Paprika si, in general, despre mancarurile unguresti tip tocane/supe din csarda-urile/vendeglo-urile lor, am mai zis pe aici: baga la greu paste/creme gen Unilever pline de conservanti, MGS, sare, zahar, asa ca m-am invatat minte in ultimii 2 ani: cumpar vitel la 40 lei kg din piata si imi fac singur la oala cu presiune un gulas fara adaosuri. Bestial. Legume, carne, cartofi, nokedli de casa si boia. Si nu ma costa nici benzina dus-intors 50 km pana la Ozun.

      51
    • Să se facă drive thru!

      171
    • S-a cam dus si Paprika. In ultimii ani, de cand s-a transformat dintr-un han mic la margine de drum intr-un ditamai restaurantul, mancarea era cu totul alta. Ma refer la cantitate si calitate. Mult mai buna. Locuiesc la 10 km si eram client frecvent, mai ales sambata si duminica dimineata, mergea un gulas de juma` de kil dupa coniacul turnat pe gat in noaptea dinainte…

      163
    • Iar preturile…40 de lei o portie de sarmale, 20 de lei o prajitura…

      72
    • @Emil Ciorap: Da si tu reteta ca deja-mi ploua-n gura!

      01
  8. NOU
    #43

    Asa-i mane, ca-n toate tarile noima autostrazilor e turismul, sa ajunga gigel mai repede din bucuresti sa manance un gulas in secuime, nu transportul de marfuri.

    Comentariu apreciat.4217
    • Pe logica asta, nici autostrada Comarnic – Brasov nu e vreun must…sa ia trenul, da-i dreq de burgheji…

      Indecis. Tu ce zici?264
    • Autostrada aia e ca sa tina in viata valea prahovei. Primaria sinaia nu si-a tras autobuze si pasarela prin copaci din banii luati in martea sinaienilor. Le-a luat din banii bucurestenilor.

      123
    • Cum au mers un secol cu masinile, vor mai merge inca unul, daca sunt asa de fierti pe statiunile alea.

      Jdemiliarde aruncati aiurea pentru o prosteala, am mari dubii ca se va face vreo autostrada pe acolo in urmatorii 20 de ani.

      94
  9. Turism digestiv?

    Comentariu apreciat.272
  10. Până să facă autostradă poate asfaltează și ei tot DN13E, care dacă nu mă înșel a rămas singurul drum național care nu-i asfaltat pe toată lungimea lui.

    80
    • Până la Zagon e perfect. Problema e că între Zagon și Barcani e drum de „munte”. Au ceva de lucrat pe acolo. E mai degrabă drum forestier.
      Cine are o mașină de teren se va bucura de ce găsește acolo.

      73
  11. Până la Zagon e perfect. Problema e că între Zagon și Barcani e drum de „munte”. Au ceva de lucrat pe acolo. E mai degrabă drum forestier.
    Cine are o mașină de teren se va bucura de ce găsește acolo.

    42
  12. Judetul Covasna are 200k locuitori. Tot judetul!
    Si e frumos tare acolo pentru ca nu e inghesuiala.

    Meanwhile, prin Brasov ne dam cu tiroliana! Sa vezi ce krapelnita va fi in zona aia
    În sfârșit! Telecabină ultramodernă și restaurantul Panoramic reabilitat, modernizat și funcțional. Copos scoate 11 milioane de euro din buzunar pentru acest proiect (BizBrasov)

    102
  13. Am fost în orașul Covasna. Trist, m-am plimbat două ore pe străzi și am plecat mai departe.

    145
    • N-ai ce sa faci in Covasna. Noi ne bagam direct in hotel (Clermont) la piscinuta, jacuzzy, sauna, un bowling, biliard etc. Mancare buna…trece weekend-ul repede.

      215
    • e ceva sanatoriu pt boli de inimă. se face turim balnear.
      la fel cum tu nu (prea) ai ce face la Olănești/Călimănești/Căciulata/Govora dar în sezon sunt pline hotelurile alea.

      165
    • Singurul plus e că este în drum spre castelul Mikes.

      73
    • ps. eu am găsit să fac câteva trasee prin zonă vreme de câteva zile, că nu mă duc la munte să mă vântur pe asfalt, între blocuri/case.

      152
    • Calimanesti/Caciulata e full tot timpul, in ultimii 10 ani. Baile alea termale sunt Dumnezeu.

      Olanesti e o epava insa, din pacate.

      122
    • Orasul Covasna e locul in care ma opresc sa beau o cafea si sa-mi dezmortesc bucile dupa ce fac o tura cu motocicleta pe forestier de la Intorsura Buzaului la Comandau. Daca nu te deranjeaza 10 km pe drum forestier bun, poti ajunge din Covasna intr-un loc in care chiar merita sa stai cateva zile.

      53
    • TACI! și așa s-a dus buhnici acolo!

    • Sa fie sanatos, mi se barlane. Ma refer doar la carciumioara asta: https://maps.app.goo.gl/GGJTk9Z8UqfH1HdaA

      20
  14. Pai si daca o sa avem probleme cu mentenanta?
    https://zoso.ro/drobul-sare-autostrazile/

    22
  15. „Partidul ăla pe care îl tot votează de 30 de ani nu a reușit să facă nimic în direcția asta”
    recunosc, am stat putin pe ganduri daca e psd sau udmr :))

    181
  16. @metrou
    Nicușor castiga (trebuie) din nou PMB. Chiar crede cineva ca-i vor da pe mâna metroul? Va dati seama ca vor zbura toate pilele de partid, toate casieritele cu salarii de 5000 ron net, vor zbura firmele alea de paza si se vor pastra paznicii doar acolo unde e neaparat nevoie si atat. Astea asa la prima mână.

    195
  17. Mi se pare stupid sa faci acum o autostrada bucuresti brasov, cred ca mai productiv si mult mai ieftin ar fi sa faci brasov sibiu……sa poti duce productie din brasov pe tir inspre vest…

    asta daca vrem sa ne interconectam economia cu vestul nu cu restul.

    Calea ferata de la brasov la constanta e in stare buna si poate cara marfa rapid

    cat despre tursiti sa se duca la Sibiu, e partie si acolo

    85
    • Daca se fac centuri ocolitoare pe toate orasele o sa mearga mult mai bine traficul, preconizez eu si focusul trebuie sa fie aici, la scos traficul din comunele de pe drum.

      61
    • IonutAlt, pai daca oamenii au nevoie sa ajunga tocmai in comunele alea, cum ajuta centurile ? Pe cine ajuta, pe tiristii care merg direct catre Brasov ? Cati sunt aia din totalul traficului actual ?

      56
    • Fain ar fi sa te scoata din autostrada direct in fata hotelului.

      81
    • Deci, facem o simulare a vietii unui buzoian care sta in estul Bucurestiului peste 10 ani cand preconizam ca o sa fie gata A0 si A7. Ca sa ajunga din Bucuresti in Buzau, o sa o ia pe A2, apoi schimba pe A0, apoi schimba pe A3, apoi schimba pe A7. Deci, 4 autostrazi ca sa parcurga 90 de km :)

      61
    • @punkreas Și ca totul să fie complet, să aibă și A6, diesel.

      110
    • punKreas, zici ca schimbatul de autostrazi e vreo operatiune speciala. De cand s-a deschis ciotul ala de a0, din estul bucurestiului doar pe ala (via a3) ma baga waze spre si dinspre therme sau aeroport. 2 autostrazi pentru 35 de km, mult mai parfum. Si asta tot inseamna ca trec prin un sfert de bucuresti, cand s-o face legatura prin A2 o sa fie perfect.

      30
    • @Pasoptistul, orice centură/stradă ocolitoare are și străzi raze care intră în interiorul localității/zone ocolite.

      Așa cum o autostradă nu e doar o lungă șosea care leagă localitățile a și b, ci are o grămadă de ieșiri- șosele mai mici, către localitățile de la c la z situate mai aproape sau mai departe de autostradă, în zonele tranzitate de aceasta.

      20
  18. Ma uit pe harta si e in centru, deci pe jumate rezolvat. Urmeaza partea cu turistic. Daca la chestia din artticol se depuneau proiectele in 2022 inseamna ca s-a lasat cu NUP. Deci nu se mai face nici drum pana acolo

    30
  19. Nu prea stiu eu care e covasna si care e harghita ca ambele-s pline de unguri si le confund precum bacaul si brasovul ambele cu moldoveni, dar ce vreau sa zic e ca balvanyos, tusnad, chichis ala de care zici si altele din zona dau clasa la turism vaii prahovei si brasovului. Iar daca nu le place ca sunt bucuresteni la chichis las’ sa tolereze, ca si noi inca ii mai toleram pe aici si nu ii trimitem pe campia panonica….inca. Nem tudom.

    119
  20. „Pe cocoșeii de la ZF i-am dresat să înțeleagă că autostrăzile nu se fac pentru turism, ci pentru transport de bunuri, dacă reușesc asta și cu ăia de la Capital pot dormi liniștit.”

    2014

    70

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile