Am ieșit azi cu mașina, după câteva zile de pauză.
Situația1. Tanti la telefon pe banda1. Mers cu 30 în urma ei câteva sute de metri, nu era posibilitatea să mă încadrez pe b2. Claxon. Nici o jenă. Apare posibilitatea, semnalizez, o calc, se face galben și probabil roșu. Ce vede polițistul? Că un prost a trecut pe roșu. Nu vede nimic altceva. Absolut nimic.
Situația2. Fată ~25 ani, venea înfiptă spre trecerea de pietoni, o văd din timp, frânez, autobuzul care venea din sens invers frânează și el, fata se oprește și scoate telefonul. În buza trecerii. N-a ridicat ochii să vadă că o așteptam. Am trecut mai departe. Ce vede polițistul? Păi, dvs. sunteți de vină, trebuia să o așteptați două minute să verifice telefonul.
Situația3. Mers în spatele unei coloane conduse de o mașină de școală care mergea cu 24km/h prin oraș. Pentru că nimic.
Plus, parcă s-a mărit numărul de oameni opriți peste tot, un pic, să mă dau eu jos, să se dea mama jos, să fiu prost un pic și să mă înjure lumea că e parcare la 30 metri.
Ah, da, și e plin de stranieri care joacă un joc dubios tare. Au faze la care te aștepți să fie români și totuși nu sunt și două minute mai târziu fac una mai nasoală.
Exista tratament. Conduci zilnic in Bucuresti cateva ore, obligatoriu in decembrie. Apoi, traficul din Brasov va deveni brusc tolerabil.
vin de 2 ori pe luna laBV, e minunat, nu stai in trafic nu e cald (38 azi la bukhale), aglomeratia de ora de varf e „jale” practic faci 18 minute in loc de 14 dintr-un cap in altu.
Lasand gluama la oparte, se merge tare, pe bulevardele largi se merge tare, ca e vorba de mitici sau riverani nu are nimeni treaba cu hai un 55, 60, nope, lejer 80+.
Giratoriile sunt moartea pasiunii zici ca sunt ca animalele de la lidl cand se deschide o casa noua, ai intrat si de obicei unii vin lansati ca mai ca se dau jos sa te ia la bataie ca e dreptu lor ca de aia au murit la revolussion – sunt o gramada de accidente in rondurile alea, imi poveste odata un uberist ca sutn pre amulte accidente domne in ronduri la bv el tocmai intrand intr-unu si nici macar nu s-a uitat in stanga.
In rest, traficu din bv e 10% ca si aglomeratie/distante fata de bukharystan
Am observat si eu ca in Brasov se intra in giratorii de parca s-ar juca ruleta ruseasca
fă cunoștință cu prioritatea de mașină ieftină.
Gen asa? https://www.facebook.com/LauncestonMemes/posts/roundabout-street-yeet/3069037763157156/
eu am fost azi in bv si nu mi s-a parut mai racoare ca in bucuresti.
traficul ok (spre deosebire de bucuresti in cazul asta).
giratoriile in schimb.. au ceva specific. nu stiu sa numesc ce anume, dar nu de bine
Pe mine ma cam ingrozeste Brasovul, mai ales daca vii din Toamnei pe b1 si trebuie sa iesi repede pe Victoriei. Practic in 100 metri trebuie sa treci peste 5 benzi.
@Andrei: „Practic” ai vreo 4-500 de metrii in care te poti incadra de pe banda 1 pe banda 3 (pana la semafor) apoi de pe 3 pana pe 1 pana intrii pe Victoriei. Hai ca nu e asa greu.
Exista si varianta cu autobuzul daca benzile sunt prea multe si ne pierdem de la 2 in sus.
La 1 și 3 ai greșit.
Trebuie să fii mai calm…. Și mai empatic
E oraș, nu circuit de viteza.
40 kmh e deja o viteza mare pentru orice oraș aglomerat al României.
Relax, ești prea înverșunat.
Niște ceai de tei ajută.
Nu exista specificata în codul rutier, nici o limita minima de viteză.
Nu poți sa ii zici judecătorului, atunci când vei apare în fața lui, la tribunal… Știți, era unul în fața mea care circula cu 30 kmh și a văzut negru în fața ochilor, nu am mai raționat nimic, mi a dat blue screen și de aia am făcut ce am făcut, domnule judecător, îmi pare rău.
Astfel de argument nu ține în sala de judecată.
Oare ce s-ar intampla daca am avea si noi pe anumite strazi limite de viteza de 30 km ca in orasele alea din Vest pe care le admiram atat de mult?
@Andrei G. In București, cam toată zona rezidențială are limita la 30 (evident, nu se ține cont ).
Excepție fac bulevardele .
@cos&min, esti foarte departe de adevar. Nu stiu ce intelegi tu prin zona rezidentiala, dar sunt foarte putin strazi in Bucuresti unde ai limita de 30 km/h.
Poate mă înșel eu, dar in două zone din două sectoare diferite, in care stau sau am treabă, sunt pline străzile de indicatoare de genul ăsta:
https://www.google.com/maps/@44.486099,26.0943792,3a,75y,219.33h,82.45t/data=!3m6!1e1!3m4!1s6eA-WoxHk8pLzfdCJbPRfQ!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu
„Zona” înseamnă zonă rezidențială.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Legat de situatia 1 si situatia 3, cel mai enervant e cand e unul in fata ta care merge incet si cand ajungi in dreptul semaforului el apuca sa treaca iar tu trebuie sa te opresti fiindca se face galben/rosu. Daca merge un pic mai repede treceati amandoi.
Daca lumea nu ar dormi la volan, dar in acelasi timp nu ar trece nici pe ultima secunda de galben riscand sa blocheze interesctiile, s-ar circula mult mai bine.
Uite si intr-o localitate din Cluj, la drumul principal https://www.google.ro/maps/@46.7889361,23.5288683,3a,22.5y,317.13h,90.58t/data=!3m6!1e1!3m4!1sI9nCOLcXFwe6RJiMsJXZvA!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu
Sunt destule si prin oras si pe judetene, doar trebuie sa te uiti la ele ca nu le respecta nimeni ca nu avem politie!
Asa e in toate orasele si cand e cald parca e si mai rau
daca ai media de viteza in oras mai mare de 20km/h tu esti de vina.
Eu ma mentin la 17-18km/h de ani buni. Majoritatea timpului in buc. E biine, nu ma duc la serviciu cu masina, si evit orele de dimineata/seara
Daca in stanga si dreapta drumului sunt locuinte, atunci 30 km/h e ok limita maxima, asa ca 24 e in limite decente. Daca e drum rapid prin localitate dar e interzis pietonilor prin parapeti, perdele de vegetatie, etc atunci 50 km e ok. Daca e in afara localitatilor (fara locuinte pe marginea drumului) atunci 70 daca e cu o banda pe sens sau 90 daca e cu 2 benzi. Daca e autostrada 120 km (hai 130).
Altfel e bine ca sa nu vrei sa conduci in oras. Asta e normalitatea. Astazi am mers fix tot asa 5 km si in prima faza m-am enervat. Ca au blocat pentru revizie 1 km de tunel si au restrictionat in plus la suprafata din 3 benzi pe una singura. Apoi mi-am zis ca a fost alegerea mea sa nu iau transportul in comun, bicicleta sau trotineta. Asa ca m-am calmat si m-am bucurat de peisaj.
In ce tara cu apa calda sunt regulile astea? ca la noi sigur nu sunt.
Asta am observat si eu de vreo doua saptamani, parca e ceva in aer…
indicele temperatura-umezeala
La 2 as fi dat un claxon scurt – hai traverseaza, ca te-am vazut.
Poate că nu era atât de „claxonabilă”
Si ea sa zica precum paznicii de la mega image: mergeti, mergeti :))
Mai trist este ca si in situatiile in care nu ti se acorda prioritate tot tu esti de vina.
La punctul 1 e si varianta alternativa in care vita accelereaza cand incerci sa o depasesti/devansezi….
Ha, cel putin 5 cercopiteci nu stiu ca dpdv legal nu ai voie sa maresti viteza cand esti depasit. Hai cu minusuri sa vedem si noi cati au luat permisul pe o guma de mestecat.
Mihai, corect. Dar asta daca cel depasit a observat ca e depasit. De exemplu, sunt foarte atent in oglinzi cand e linie discontinua pt ca pot fi depasit. DAR NU ma uit cand am linie continua si ies din localitate si se trezeste gheorghe ca vrea el sa depaseasca pe linie continua: Nu l-am vazut ca depaseste ca nici nu ar trebui sa depaseasca acolo.
ps: nu veni cu argumentul ca ambulanta, masina de pompieri, politia, etc. Alea au girofar pornit + SONOR, altfel nu au prioritate.
Si eu m-am saturat:
1. Merg cu 60, semafor la 300m in fata pe rosu. Ma depasesc 9 din 10 si apoi pun frana tare.
2. Merg cu 60 ma apropii de STOP. Sunt depasit inainte de intersectie si pune frana tare.
3. Ma apropii de trecere, pieton pe trecere si franez usor din timp. Ala din spate schimba banda si o calca…si apoi frana tare sa nu omoare pietonul. De parca franam asa aiurea.
4. Merg cu 100 pe DJ, drum drept, asfalt lin, ala la 2 m in spate. Nimeni, absolut nimeni pe contrasens la 1 km in fata.
@4 si cand vine coloana din fata il vezi ca ii da semnal blana…….. why?
Am sesizat ca in general soferii se uita la masina din fata si cam atat. Ce se intampla cu 2-3 masini mai in fata e mister. In 300 de metri pana la semafor mai e loc de accelerare. Apoi sunt suparati ca un set de placute de frana ii tine doar 15000 km.
Si azi, s-a facut galben, am franat, era timp. Meseriasul din spatele meu a schimbat banda si s-a dus pe rosu. La urmatorul semafor am ajuns in paralel cu el si am avut un schimb de priviri. Parea putin jenat. Dar sunt sigur ca in mintea lui el traverseaza mai repede orasul decat oricare altul.
Si ai uitat 5. cei care te depasesc si franeaza tare ca ei au de facut dreapta. la prima intersectie.
5. Iesi de pe o strada cu cedeaza, intr-un bulevard aglomerat. Abia vezi ceva de masinile parcate. Dupa 15 secunde ala din spate incepe sa te claxoneze sa te bagi, ca stie el ca ai loc. Dupa 30 de secunde trage nervos in stanga ta, pe contrasens, gesticuland ceva. Succes complet, acum tu nu mai vezi nimic de el, si el nu are loc sa iasa decat pe banda a doua. Dupa alte 30 de secunde el taie nervos 3 benzi in claxoanele disperate ale alora care vin si se opreste in coloana, 50m mai incolo.
pt punctu 4 e f simplu, o scoti din viteza sau ridici de pe acceleratie pana se prinde pripasu ca e ceva in neregula si te depaseste din scurt forjand tedeiu si se duce repede – decat sa stai cu el kilometrii intregi presandu-te ca ricky martin
Asa fac si eu, la fel ca tine. Nu pun frana, fiindca este periculor, dar reduc viteza ridicand pedala de acceleratie pana ce din spate se decide sa ma depaseasca.
Incepator, vreo 6 luni. Conduceam pe-un DJ cu viteza “legala”. Ghilimele ca pt mine ar trebui sa fie 70, dar eram la 90. In fata mea nimeni, din fata mea nimeni, in spate unu care se lipise la 2 metri de mine. Nu stiam drumul, nu mai trecusem pe-acolo. Vine o portiune de curbe destul de urate, de-alea cu limitare succesiva 70-50-30… ma conformez cu semnu’. Asta din spate incepe sa faca spume de babuin cu limbrici… mergea in spatele meu de 5+ km si drumul parca era tras cu laserul pe portiunea aia. Gesturi, claxoane, ca acuma nu mai putea depasi, linie continua si padure… dupa vreo 2 minute face ca toti dracii si depaseste pe continua… o placere… “mergeam si eu la consum, bossulica” -babuinu’ probabil.
Am o chestie cu putinii (e drept) care nu vor sa traverseze, dar stau fix pe marginea trotuarului, langa trecere. In unele cazuri opresc, le fac semn sa traverseze, imi fac semn ca nu vrea. Ii intreb prin semne de ce stau acolo? Unii inteleg, altii sunt in comunicare cu marele spirit Cthulu, nu au ei timp de lucruri atat de pamantene
1. Sorry, dar nu trebuie sa dam vina pe cei care merg mai mult decat regulamentar (nu exista limita minima de viteza in oras und ee limita de 50) pentru greselile noastre. Exact ca aia care dau vina pe cei care nu ii dau talpa pe dn si sunt „nevoiti” sa-si riste viata sa depaseasca.
2. Cu un claxon scurt se pote lamuri treaba.
3. La traseu, politistul ne-a zis ca nu avem ce cauta cu mai mult de treapta a 3-a. Poate respectivul elev era la primele sedinde.
Stii ca nu ai voie sa claxonezi aiurea prin localitate? Doar pentru evitarea unui accident iminent…
@Marinel
Nu conduc mult prin Bucuresti, cand am treaba prin oras chiar nu fac urticarie daca folosesc transportul in comun, dar stii ca sunt multi prosti si adormiti in trafic? Asa de multi! Vorbeam cu un vecin care e instructor auto ca vreau sa fac orele alea necesare sa am permis si pe manuala – da, am permis cu cod 78 pentru ca de aia aveam la momentul respectiv bani si instructorii sunt impartiti pe manuala si automata, si nu imi poate gasi loc pentru 6 ore decat in septembrie. E prea ieftina scoala de soferi si prea usor de trecut examenul in RO, de aia avem atatia soferi prosti.
Nu mi se pare Ok abordarea asta. Nu trebuie sa fii maniac pe strada, dar exemplul deschis mi se pare in cealalta extrema. Cine merge asa, daca nu este un egoist nepasator inseamna ca nu se simte confortabil cu 50km/h in oras, si asta poate insemna ca are o problema de dexteritate sau de teama de a conduce in trafic mai agitat. Trebuie circulat regulamentar in primul rand si apoi sa contribui la fluidizarea traficului, nu sa fii un obstacol. Sa vezi cum te invita politistii care dirijeaza circulatia la oro (in Buc, in cazul meu) sa “hai mai repede ca nu esti singurul care vrea sa treaca pe aici la ora asta”.
Eu cu treapra a doua am 80km/h si am un motor normal. Am verificat pe DN, nu in oras. Punctul 3 este menit sa domoleasca vitejii care fac raliu in oras. 50km/h pe strazile unde asta e limita maxima nu inseamna raliu.
Scuze, am apasat send din greseala in timp ce editam. “dirijeaza circulatia la ore de varf” in loc de “la oro”.
@Cosmin: uite ca poate eu am copil in masina si nu vreau sa iau toate gropile si sinele de tramvai ca sunt unii grabiti. Exista b2, ura si la revedere. Ca pe urma tot la semafor ne vedem :))))
Man, cum vine articolul ăsta…
Weekendul ăsta am condus în țară după ceva pauză, e jale. Băi, nimeni nu conduce legal, (inclusiv eu, pentru că nu poți, nu ai cum, te zboară de pe drum). Am văzut două accidente (unul urât pe centura capitalei, mașină zob, descarcerare și scaun de copil mic), era să am și eu accident, iar per total a fost un șoc reîntoarcerea.
Am condus o lună într-un loc unde, să-mi bag picioarele, lumea e zen la volan, nimeni nu claxonează, nimeni nu e agresiv, așteaptă chiar după șoferi melci și pietoni abulici, no hurry. În prima săptămână ești setat pe modul RO, îți vine să te enervezi când îi vezi așa, dar apoi te relaxezi și e așa de bine!
Ca referință, eu am o chestie de la asigurări care-mi monitorizează comportamentul. În general eu sunt mai chill, și în țară scot un scor undeva pe la 6.7 (sub 7 e ideal). Acolo am scos 5.4, așa de calm se merge (bine, tu, Vali, ai face apoplexie acolo)
Cred că doar norocul face să nu avem mai mulți morți, la cât de tare și agresiv se merge.
Problema in RO este ca avem aproape exclusiv doar doua tipuri de soferi – aia care sunt adormiti la volan sau conduc din joi in Paste si le e frica de orice si aia care cred ca aproximativ orice cu un motor mai mare ca Dacia Logan e masina de curse cel putin si se baga agresiv si de multe ori inutil.
Am fost in weekend spre Valenii de Munte, mergeau aia cu 35-40 km/h constant de iti veneau toti dracii. Duminica pe seara m-am dus spre Ruse si la intoarcere m-au depasit atat de multe Dacii care mergeau cu 140 km/h de parca ii urmareau turcii de le-am pierdut numarul. Vreun politist pe undeva pe traseu macar pe ideea ca e usor sa dai o amenda, sa faci o spaga, sa iei un permis intr-o zona unde stii ca astia o calca de nu se poate? Nope, nici unul, erau probabil la pensat.
@adyzah
Sunt curios, poți oferi mai multe detalii despre asta?
„… Ca referință, eu am o chestie de la asigurări care-mi monitorizează comportamentul… „
@Eugen, faci ca Vali, îi scoți în față pe mocăiți de parcă ar fi o proporție de 1:1 între ei și maniaci. În realitate ăștia sunt foarte puțini, da, te mai întârzie, te mai încurcă, dar știi ce se întâmplă prin alte părți? Lumea așteaptă, ÎN ORDINE, să-i depășească. Vrei să știi în România de câte ori am văzut scenariul cu coloana din care ies 3-4 nervoși în același timp (intercalați, evident) și iese o chestie periculoasă?
@George, nu zic firma, că e posibil să mă certe Vali, dar caută ”asigurare CASCO gps”. Eu am făcut chestia asta pentru că știu cum conduc și cam bănuiam că scot scor bun. Am avut tot timpul 40% reducere. Mai e un prag de 20% dacă ești între 7 și 8.
@adyzah
Din experienta mea relativ limitata e cam 1:3 la vijeliosi vs mocaiti. La mocaiti ii includem pe aia care stau pe telefon mai mereu ca au ei ceva important de trimis pe WhatsApp la stop sau in general, pe aia pe care ii uita Al de Sus pe banda a doua pentru ca peste 3km trebuie sa faca la stanga sau ca pur si simplu nu isi dau seama unde se afla, pe aia care merg literalmente sub limita legala mereu si toti ametitii care stau cu ochi in navigatie ca nu stiu care e stanga si care e dreapta. Sunt absolut sigur ca nu sunt un sofer extraordinar, dar in mare parte incerc sa nu incurc lumea inutil.
Legat de nr 1 :
politist in intersectia dirija traficul, tot tipa la soferi sa o calce sa treaca mai repede prin intersectie, unde sa o calce nu stiu ca era aglomeratie peste tot era ora 18.
Diversi soferi cu telefoanele in mana lasau telefonul de la ureche pana cand treceau de politist. Politistul se uita la ei si dadea din mana a lehamite la modul „nu te mai ascunde cu telefonul mobil ca oricum nu am unde sa te trag pe dreapta sa te amendez” Si uite asa, doar eu am vazut in cateva minute vreo 5 dintr-astia lejer. Ce inteleg soferii aia ? exact.
Nu ti-a zis nimeni pana acum ca „esti tu prea agresiv in trafic!”?
Ne mai miram ca politistii prind din ce in ce mai multi soferi (ize) care se masturbeaza la volan?
Link / pics / tiktoks or it didn’t happen!
Au maini lipicioase?
Eu am decretat că „urăsc să conduc” doar în primul an, în cel cu lămâița în geam, în București fiind. Eram începătoare, mai greșeam, mai încurcam traficul, mai aveam și numere de provincie la mașină, ce de hate mi-am luat în perioada aia de la unii participanți la trafic, ce de încurajări la exersat mai abitir cu cratița și nu cu volanul, nici nu vreau să-mi amintesc. Glumesc, îmi amintesc și mă amuz. Dar am ajuns să iubesc să conduc, chiar și în condiții mai vitrege, precum traficul bucureștean. Eu sper că nu chiar ai ajuns să urăști să conduci. Ar fi păcat să se fi întâmplat asta, presupunând că iubeai sau măcar îți plăcea să conduci înainte.
Femeile isi iau hate pentru ca stau pe telefon la volan. E ceva de speriat.
@IonutO
Ai fi surprins cati barbati stau pe WhatsApp sau Messenger in timpul condusului. Am mers ca pasager la un drum mai lung cu o cunostinta, era ala in focuri, combina 3 in acelasi timp. Nu sunt sigur ca i-a iesit ceva, dar omul era mult prea preocupat fata de ce ar fi trebuit sa faca, gen sa conduca.
Se stă pe telefon în trafic, de partea ambelor sexe, ceva de speriat. Acum n-aș putea băga mâna în foc dacă femeile o fac mai mult ca bărbații sau invers, dar impresia mea e că interacțiunea cu telefonul este cam la fel. Și o altă impresie e că semnificativ mai multe femei vorbesc la telefon, pe când semnificativ mai mulți bărbați butonează. La semafoare sau chiar și în mers. Impresile se pot transforma în ipoteze și se pot testa, la o adică, pentru niște concluzii mai aproape de realitate.
Eu sunt uimit cate masini cu dotari de cel putin „handsfree” in masina (cam orice e peste Golf5 in sus) …si toti vorbesc la telefoane. In mod special, cu cat e masina mai noua, cu atat mai mult se foloseste telefonul in loc de sistemele de tip handsfree ale masinii. Si eu m-am chinuit pe G4 sa imi pun Navi cu microfon ca sa am handsfree in masina. Prostul de mine…
De la vladica la opinca, de la ultimul bombardier pana la presedintele tarii toata lumea stie ca valoarea unui om este data de cati oameni poti sa deranjezi fara sa patesti nimic. Unii pot scapa daca deranjeaza cativa soferi in trafic, altii scapa daca deranjeaza vietile a sute de mii de oameni.
„Plus, parcă s-a mărit numărul de oameni opriți peste tot, un pic”
Azi dimineata unul care bloca b1 in sensul giratoriu, nu in fata, nu dupa, fix in mijlocul giratoriului, nu, nu avea accident, nici motorul mort, pur si simplu acolo a lasat masina pe avarii.
A facut coloana de 500m prostovanul si nu intelegea de ce claxoneaza lumea.
„Ma enerveaza aia care merg incept si ma forteaza pe mine sa depasesc”
…
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26401590-accident-grav-hunedoara-doi-motociclisti-murit-treilea-fost-ranit-toti-cetatenie-maghiara-dupa-soferita-intrat-depasirea-unei-coloane-masini.htm
Legile nu sunt facute pentru a fluidiza traficul. Curios ca la examen esti penalizat daca conduci prea incet in mod nejustificat, dar nu este nici o lege care sa penlizeze asta.
Bine’ nu e ca si cum o lege ar schimba ceva, ca asa avem lege si pentru b2 lovers, semnalizarea cu 50m inainte si lumini pe DN ziua, sunt curios cat % din amenzi sunt pentru articolele astea.
nu există Uber în Brașov?
Vin din Franța spre RO. Condus in Franța- Decent, Germania Decent, Austria-Boi care accelerează cand ii depășești, Ungaria- iei flashuri cand ești in depasire cu 140km/h si cu semnal. Dupa Nădlac ești depășit pe stanga si dreapta + flashuri, deși rulezi cu 130 pe Gps… Cireșarii de pe tort sunt românii care fac coadă la vigneta in Ungaria, Austria si Germania. Am vignete luatr de pe net de o luna, pt Fetești, România, HU , Austria si Elveția.
Boss, daca esti depasit pe dreapta este clar ca gresesti. Legea spune ca trebui sa circuli pe banda 1.
Asa ca las-o mai moale cu criticile, ca de fapt tu esti ala care conduce ca o cizma.
@Andrei G – merci boss pentru lectia de condus! De abia astept sa intru in Romania si sa fiu depășit pe banda de urgență de șoferii români cu Golf 4 si experiență pe autostrăzi.
Ai logică de șofer ce circulă pe contrasens pe autostrada!
@Zorro, acum o dai in balarii doar pentru ca ti-ai dat seama ca ai vorbit tampenii. Poate ca sunt 1-2 dobitoci care depasesc pe banda de urgenta, insa eu sincer nu am vazut niciodata pe nimeni care sa faca asta la peste 130 km/h. Si nici nu am auzit pe nimeni care sa fie depasit pe banda de urgenta.
Asa ca este mult mai probabila varianta in care tu stai pe banda 2 cu 130 km/h facand pe justitiarul soselelor si vin unii care te depasesc pe dreapta, pe banda 1.
Asa e, Andrei, daca nu ai auzit si vazut tu e clar ca nu se intampla. Pacat ca se intampla mult prea des, iar incidenta creste pe masura ce treci din Austria in Ungaria si apoi in Romania. In special cand e aglomerat. Daca prin sudul Germaniei si prin Austria singurii disperati sunt de regula (cum bine spune cineva mai jos) soferii din Elvetia, din Ungaria incolo e cam fiecare pentru el.
Uite, pe bucata Gyor – Budapesta cele doua benzi pe sens sunt adesea insuficiente pentru ce trafic e. Invariabil, se gasesc cativa mocaiti sa depaseasca tiruri cu maxim 100-110 si astfel se formeaza coloana in spatele lor foarte repede. In timp ce eu si alti oameni normali asteptam ca masinile mai lente sa se dea la o parte pentru a ne putea continua drumul cu viteza maxima legala, apar si disperatii, care aleg sa ne depaseasca pe dreapta, uneori luand-o chiar si pe banda de urgenta. Chestia asta se intampla de minim 2-3 ori de fiecare data cand trec pe acolo.
Am mai scris aici acum multa vreme ca pentru mine semnalul ca am intrat in Romania e faptul ca incep sa iau flash-uri in timp ce depasesc tiruri cu viteza peste cea legala.
eu am mai zis, vali e martor, și cred că și el gândește și aplică ce zic eu. Poliția e inexistentă, deci avem liber la condus după legea junglei
În ultimele 3 luni am condus atât prin Buc cât și prin țară astfel:
– folosit banda de bus pt fentat fraieri, stâlpișorii nu sunt în codul rutier și nici nu există vreo sancțiune clară, în lipsa indicatoarelor
– trecut pe roșu oricând este posibil (când fac dreapta și știu timpii semafoarelor, când nu e nimeni noaptea, când mă grăbesc, când e aglomerat și blocat totul)
– stat pe telefon că ce dracu să faci când e totul blocat
– unde se poate, 150 în oraș, 250 pe autostradă
– parcat pe locurile de reședință ale altora pe unde ajung, fiindcă nu consider că 50 lei pe lună le dă dreptul moral să ceară exclusivitate, mă piș pe ei și mă amuz cum fac spume că e locul lor, ia să plătească prețul real, de 10x mai mult, atunci să comenteze nu la pomeni d-astea
– nu semnalizez decât ieșirea din giratorii, îmi place să impun regula europeană și să încurc cercopitecii
– singura atenție sporită pe care tre să o aveți sunt motopolițiștii, aceștia vânează încălcări de linii continue și alte chestii minore și fug după tine să îți ceară șpagă, dar de obicei în areal limitat (victoriei, ștefan cel mare, unirii, pe-acolo)
@Flat, să mori tu că motopolițiștii aleargă după contravenienți pentru șpagă. Băi, io m-am săturat de idioți ca tine care auncă cu căcat în polițiști și se supără pe ei când încalcă regulile de circulație pe sectorul de drum respectiv.
A auzit el o legenda urbana cum ca politistii pe motocicleta vor spaga. Desi daca il intrebi probabil o sa spuna ca nu a fost oprit niciodata de un astfel de politist pentru ca a fost atent si nu l-au prins. Dar totusi stie ca daca l-ar opri, automat i-ar cere spaga.
Incearca Slatina olt si ai sa fii multumit de orice alt oras dupa.
Eu mor pe idioții de la noi din sat care opresc la brutăria vieții pentru un covrig sau o pâine.
https://www.google.com/maps/@45.3769982,23.2833371,3a,75y,270h,90t/data=!3m6!1e1!3m4!1sKDyZeEasGrzpjzr6qW45jQ!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu
De obicei este liber în dreapta dar sunt idioți&idioate care îți lasă mașina exect în dreptul brutăriei pentru că: Da ce boss, îmi iau un covrig și plec. A fost pus un semn de oprirea interzisă acolo, poliția care este la vreo 200 de metri mai în sus a mai dat amenzi… n-ai cu cine. Acum 3 zile un camion de vreo 20 de tone era să-l facă pe unu pachet acolo pentru că și-a adus aminte că nu are pâine acasă și a frânat brusc în fața brutăriei + mașină pe contrasens.
Am condus 1600km Olanda – Croatia:
– Olanda: limita 100, mers chill relaxat
– Germania: cu si fara limite in functie de zone. Nimic spectaculls. Mers decent 140 pe gps.
– Austria: foarte haotic. Zone cu limite clare, zone fara, mereu trebuia sa stau sa verific care e limita de viteza. Foarte prost semnalizat. Foarte stresant. Zone de 120, dupa care zone de 100 care incep cu camera de viteza. Platesti vigneta, platesti si tunele. #fckaustria Also multi soferi de elvetia agresivi. Primele flashuri si depasiri prin dreapta vazut dupa mult timp.
– Slovenia: autostrazi incredibil de bune (drumuri secundare mai valurite). O tara civilizata, curata. Nimic de reprosat, doar soferii elvetinei again.
– Croatia: o Grecie mai dezvoltata si mai scumpa. Se merge tare ca in Romania. Fiecare cu cat vrea. Limitele de viteza sunt pentru fraieri cel putin in zona de litoral.
Urmează Croatia – Romania. Revin.
..revino-ți…cu calm n-o sa arăți ca torționarul ăla din „Cel mai iubit dintre pamînteni”…și ăla se criza cînd trecea de deținutul cu numărul 100
Am venit la un moment dat in Brașov in vacanța, o săptămâna. Seara, sa fi fost ora 22, am luat un taxi.
La sensul giratoriu de lângă spital, intra unul cu numere de Cluj in noi. Avea puțin peste 100km/h. Am scăpat doar cu ambii genunchi invinetiti in bordul mașinii pentru ca aveam centura si stăteam pe partea opusa impactului. Taximetristul a ajuns in coma la spital. Si-a revenit după jumate de an.
Eu era sa fac de doua ori accident in weekend:
1. Mă întorceam de la tara in superbul judet Dâmbovița, când mai in fata oprește unul în localitate pe banda (sa coboare cineva, nu mai știu exact). Încetinesc și eu, că vad coloana in spatele lui care mai stătea să-l depășească, trec unul, doi, trei până când ajung eu aproape de ei și cel din spatele lui se oprește că na, veneam eu. Ce face un idiot cu un harb mai din spate? Se pune să depășească el doua mașini că nu sta el coloană. Pun frână subit, evitat la limita, claxon și înjurături.
2. Pe DN, oprește autobuzul in statie dar era jumate in statie jumate pe prima banda. Din instinct și pentru că am mai patit-o, încetinesc pentru că sunt prosti care de obicei se baga subit in fata ta ca sa scape de stat în spatele autobuzului. Îl las pe unul sa se bage, ajung la doi metri de autobuz și eu, subit un alt idiot trage de volan sa se bage și el. Frână, efectiv m-am oprit în dreptul lui, eram la câțiva cm îl și claxonam, și ce face omul? Da din mana de parca ‘lasa ba că e ok, nu s-a întâmplat nimic’ și aia e.
Din ce am observat, in weekend oamenii sunt mult mai idioți. Grăbiți, neatenți, șoferi de weekend, nu știu, dar e ceva in aer
Aici lucrurile sunt mai calme. Dar regula e: ai prioritate, lasi pe altul sa treaca. Ai cedeaza trecerea, te bagi usor.
Sunt multe intersectii unde nu ai vizibilitate din drumul cu cedeaza trecerea. De obicei eu merg cu 30 km/h prin acele zone si-i las pe nefericiti sa iasa. Si nu stiu daca e din cauza mea, dar si pe mine ma lasa lumea sa ma bag cand ies din drumul fara vizibilitate.
Una peste alta, daca drumul nu are vizibilitate, ii lasi sa iasa.
foarte bine punctat vorba aia, ăștia suntem, cu ăștia defilăm