E plin de copii cu energizante pe stradă…

Îi văd mereu. Bagă un din ăla de 2 lei între ore sau înainte de ore, că sunt prea mici să bea cafea. Unii bagă și cafea, că așa au văzut la părinți. Până când…

„S-a declarat decesul, s-a anunţat Poliţia, iar cazul va fi evaluat post-mortem de către IML. Din declaraţiile colegilor care se aflau la locul intervenţiei s-a evidenţiat că tânărul de 17 ani consumase băuturi energizante, aproximativ patru doze, şi fumase în noaptea respectivă două pachete de ţigări”, a spus poliția.

Că așa e în tabără. Te mai anturezi cu unii, te mai lasă profesorii nesupravegheat, găsim pe cine să dăm vina, mai puțin pe părinți. Jocurile video, influencerii, ciorba de burtă, situația socio-economică, mai puțin părinții. Reclama de la TV e de vină.

Mai erau copii în tabăra aia. Nu a băgat nici unul 4 energizante. Sau dacă a băgat, e încă viu. E selecție naturală, până la urmă. Unii rezistă, pe alții îi duce capul, alții își întreabă părinții. E la fel ca ăia care mor în accidente. Sunt zeci de mii care conduc și totuși doar puțini conduc mai tare decât le e bine, și pleacă dintre noi.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

79 comentarii

  1. Weakling! La vârsta lui băgam 10 Red Bull fără probleme!

    /s

  2. lipsa de cultura….

    daca auzea si el faimosul dicton latin poate mai traia si acum….’trei in pula mea’.

    Comentariu apreciat.1527
  3. Îi văd zilnic pe bus, cu câte o doză în mână și mă uimește și pe mine popularitatea porcăriei ăștia. Soluții? Nu știu, poate să nu mai vândă minorilor? Eu naivă, știu.

    Comentariu apreciat.8311
    • >>Îi văd zilnic pe bus

      Pe bus? Ori chiar le da aripi, ori esti tu pe ceva.

      Comentariu apreciat.7417
    • Pe mine mă uimește popularitatea pt că gustul drăciei mi se pare absolut infect.

      Comentariu apreciat.271
    • Sunt pline terasele de copii la bere . Si pt asta e o lege in vigoare. Ti se pare ca o aplica cineva ? Ai auzit tu de vreun copil sau local amendat pentru asta ? Crezi ca pt energizante ar fi altfel daca s-ar legifera situatia?

      51
    • @MoșOpincă, apropos de ultima propoziție,
      ăăăă, cum să zic, n-am văzut niciun act normativ care sa interzică unui minor să bea alcool.
      Am văzut doar texte care interzic unor adulți (sau persoane juridice) să ofere (gratuit sau contracost) alcool minorilor.

      91
    • LEGEA nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*)

      Art 2 :Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
      ….
      22) servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor;

      23) consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

      Ce face acasa, sau pe la prieteni e alta treaba. Eu ma refeream la un loc public. Acuma, sa imi zici daca e sau nu legal ca un minor sa bea o bere la terasa, sau prin alte locuri publice, ca poate eu inteleg gresit.

      60
    • pe mine ma lasa mereu masca o expresie din legile romanesti.

      ‘se interzice nu stiu ce in urmatoarele locuri:a, b, c si alte locuri stabilite prin lege’

      pai asta e legea in plm. enumera-le pe toate ca altfel lasi loc de interpretari si abuzuri.

      71
    • @Thebblack, uneori se introduc astfel de termeni în actul normativ la nivel național pt a permite anumite dispoziții mai restrictive în hotărâri ale consiliului local (primăriei), de exemplu.

      De exemplu, consiliul local poate decide să adauge niște spații fizice în plus la cele menționate în legea generală sau poate decide ca în anumite spații fizice să se aplice restricții doar în anumite momente/cu anumite ocazii.

      De exemplu, ăăăă, grădina de vară, unele localități mai au așa ceva. De obicei chestia implică un spectacol și niște spectatori la mese, care beau și mănâncă una-alta.
      Consiliul local poate decide ca în cazurile în care în grădina de vară se țin concursuri/festivaluri tematice/spectacole date de minori, să se interzică alcoolul, chiar dacă în acea locație fizică, în mod obișnuit este permis alcoolul.

      Se fac aceste adăugi pt că uneori să se permită unele adăugări, în funcție de necesități și context, prin acte mai simple, fără să fie necesar întregul tărăboi al modificării unei legi.

      Sau, de exemplu, intr-o lege specială pe un anumit aspect (x) se fac trimiteri la legi speciale pe alte aspecte (y, z și h), pentru că ele sunt interconectate.
      Nu poți să introduci în legea privind aspectul x toate bucățicile din legile privind aspectele y, z și h, că ar ajunge aproape toate legile cât un volum din ultimele din Harry Potter.

      De exemplu, acum 2 articole am comentat că informațiile de natura secretului bancar pot fi furnizate de către bănci în condițiile prevăzute de art 113-114 din oug 99/2006 (actul normativ general de organizare a activității bancare).

      La art 113 lit c se prevede, citez aproximativ înțelesul textului: se furnizează date de natura secretului bancar acelor instituții publice care au dreptul să le primească, în condițiile legilor speciale.

      Acest articol face referire la legile speciale de organizare și funcționare ale instituțiilor publice.

      În baza acestui articol băncile pot furniza informații către:

      – ANAF, conform dispozițiilor prevăzute de codul de procedură fiscală; sunt câteva articole acolo pe tema asta destul de stufoase;

      – executori judecătorești, conform dispozițiilor prevăzute de codul de procedură civilă; alte câteva articole stufoase; (în cazul executorilor, la art 113 mai este o literă specială pt ei, dar e mai puțin detaliată decât codul de procedură civilă, așa că angajatul băncii, de la departamentul dedicat, ar trebui să aplice nu doar litera pt executori, ci și să coroboreze lit c) cu dispozițiile codului de procedură civilă)

      – organelor de cercetare penală, se coroborează cu dispozițiile codul de procedură penală; alte articole, mai multe.
      Sincer, aici e posibil să fie un pic de circ, deoarece codul de procedură penală folosește sintagma „activitate financiară” (dacă îmi amintesc corect) și cei mai mulți polițai și procurori înțeleg prin asta doar extrasul de cont.
      Așa că mulți (cel puțin când munceam eu pe asta) cereau mandat de la judecător doar pt extrasul de cont, alte informații credeau că le pot cere, așa, oricum.
      Doar că, așa cum am comentat la articolul anterior, definițiile pt client și pt informație de natura secretului bancar sunt muuuult mai vaste și exhaustive, potrivit legii de organizare a băncilor.

      Mai sunt și alte instituții către care băncile pot da informații, dar nu mi le mai amintesc. Astea erau cele mai dese pt care foloseam litera c).

      De asemenea, există posibilitatea apariției unei instituții noi care să aibă dreptul să primească date bancare sau modificarea legii de organizare a unei instituții vechi, prin care i se conferă dreptul să primească date bancare.

      Dacă în legea băncilor ai o trimitere generală la legile speciale ale altor instituții, nu mai trebuie să:
      1. aglomerezi legea băncilor cu toate condițiile posibile în care diverse instituții au dreptul să primească date
      2. Nu e necesar să modifici legea pensiilor de fiecare dată când apare o instituție nouă care are dreptul ăsta sau de fiecare dată când o instituție veche primește dreptul ăsta prin modificarea propriei legi.

      Am dat exemplul ăsta că pe treaba asta am pus pâine pe masă și am plătit rata la casă 8-9 ani de zile. :)

      De asemenea, e posibil să fie și alte motive pt care sunt precizări de genul ăla care te enervează pe tine, dar:
      – nici eu le le știu pe toate
      – sunt în concediu și nu-s focusată pe genul ăsta de probleme
      – e 10 seara, creierul meu nu mai e așa de sprinten ca la 8 dimineața. :)

      40
    • @MoșOpincă, my bad. In cazul ăsta ai dreptate.

      10
  4. energizate + tigari electrice + alcool + orice sintetice le cad in mana. Sa iti mai zic si de ‘friends with benefits’ sau cum se face BJ pentru oricare din alea de mai sus?

    Comentariu apreciat.4716
    • M-am nascut prea tarziu. In tineretile mele trebuia sa muncesti mult ca sa primesti un BJ. Cu siguranta nu era suficient un energizant si 2 pahare de alcool.

      Comentariu apreciat.754
  5. ce sa mai si zici? stiu colegi de liceu care au facut nasoale nasoale nopti intregi, saptamani intregi si nu au patit nimic… in acelasi timp stiu colegi care faceau sport, bagau baschet si fotbal si au murit de inima la 20-21 de ani… morala? sa stii si sa iti zica parintii tai ca sa stii, ce instalatie au ei si ce instalatie mai au altii prin familie, sa stii la ce riscuri te supui daca bagi energizant din ala legendar de la profi de 1.49 de lei doza… cu altr cuvinte, vorbiti cu copilu’ explicati si faceti sa inteleaga

    Indecis. Tu ce zici?4337
    • nu cred ca e valabila asta cu mostenirea ereditara. bunica-mi a fumat vreo 20 de ani si a murit in chinuri groznice de cancer la plamani extins apoi peste tot. maicamea are acum 69 si fumeaza de la 18, din facultate si n-am auzit-o niciodata tusind, macar. taicamiu 66, joaca volei saptamanal. iar eu am astm bronsic de 35 de ani. plm sa-l mai inteleaga le Barbos cu algoritmul si genetica lui.

      Comentariu apreciat.7411
    • Eu am făcut astm bronșic acum 5 ani, dintr-o prostie. Apartment cu tapet, nu am observat mucegaiul pe el. Simțit, nimic. Doctorul nu m-a diagnosticat corect, un cretin, că la început, ar fi fost reversibil. Și uite așa m-am trezit cu o boală pe viață de la 29 de ani. Dar am avut și istoric de alergii severe și astm în familie. Dar, fără să fiu expusă la mucegai o perioadă îndelungată, nu aș fi făcut. Am avut rude ce au murit la 50-60 ani, boli de inimă, alcoolism, cancer. Am o bunică ce are 79 de ani, diabet, BPOC, fumătoare de o viață, și trăiește, greu, dar e independentă. Tată cu 2 pachete pe zi, 53, tușește de mama focului, dar e ok. Cred că e un cumul de factori, ereditari, noroc, mediu.

      Indecis. Tu ce zici?228
    • @deea tata o sa ajunga foarte probabil la 70 de ani cu aparat de oxigen după el, ca al meu

      Si nu stiu cine te-a pacalit ca astmul la adulti este reversibil. Asta e din aceeasi categorie cu homeopatii care zic ca vindeca astmul.

      712
    • Trl, astmul, diagnosticat în faza incipienta, cu tratament, evident, pe o perioadă de câteva luni, este reversibil. Și mi-au zis-o un medic pneumolog și alergolog. Iar tatăl meu, ținând cont că plămânii pe radiografie îi arată bine și nu au leziuni, sunt șanse mici. Pentru sfaturi medicale, apelați la medici, nu la sfaturi pe net. Dacă medicul greșește, mergeți la altul până găsiți unul competent.

      90
    • ciocio, un sfat mult mai bun e sa inveti copii sa mearga regulat la controale. Asta cu ereditatea e relativa.

      80
  6. Tigarile cresc tensiunea iar cofeina si celelalte substante din energizant cresc pulsul. Supradoza de tigari + energizant probabil au cauzat ori anevrism ori stop cardiac.

    Comentariu apreciat.645
  7. Citeam mai demult ca se discuta la nivel european parca sa se impoziteze mai mult energizantele si bauturile dulci si sa introduca si alte masuri tocmai ca sa reduca din consum in randul minorilor. Sunt convins ca nu sunt chiar sanatoase.

    Indecis. Tu ce zici?1713
  8. Să vezi ce fierți sunt minorii să își ia suc PRIME de 35 de lei de la GNC (magazin de suplimente de culturiști)

    171
  9. Si daca dai vina pe parinti, toti stim ca la 14-17 ani nu te asculta copilul.

    Pana la urma nu te poti pune mereu impotriva selectiei naturale.

    Comentariu apreciat.6611
  10. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 2359
    • Profitul se face unde e fabrica, deci nu vad care e problema. Nu e suficient TVA-ul?

      69
    • Și fabrica Dots e în Ungaria. Profitul e tot pentru revizitionism sau numai ne fac în ciuda că ei au 50 de sortimente de Dots și noi numai unul?

      168
    • „Luați labele de pe țara asta…”

      59
    • Radu, daca statul consuma mai multe resurse pentru a trata de răul produs de acel produs clar nu este suficient numai tva-ul care apropo a fost de 9% anul trecut.
      Cofeina sintetica este periculoasa, voi dați cu minusuri și consumați în continuare otrava de la unguri!
      Știați ca energizantele astea sunt interzise în tarile din vest?

      Indecis. Tu ce zici?2112
    • Departe de mine să contest partea cu privire la sănătate. Am băut și eu vreun an când aveam 20 ani și 2 job-uri + facultate. Dar acum nu suport mirosul.

      Două puncte totuși. Cred că vorbești de Red Bull:
      1. Tinerii aia nu cred că asta au băut. Cel mai probabil alternative la o treime din preț.
      2. Este interzis în 3 tari din lumea vestică. Trei, atât.

      Comentariu apreciat.301
    • Referitor la minusuri, cred că le-ai luat pentru cum ai pus problema. Fabrica e în Ungaria, produce profit acolo (deși corporație fiind sunt sigur că scot ei profitul cumva să sponsorizeze toate sporturile pe care susțin) și mai important produce locuri de muncă direct și indirect.

      Dar fabrica nu e deținută de ungari sau de Orban. E deținută de corporația Redbull

      35
    • Fabrica nu e Red Bull, este Hell și e deținuta de Orban 100%, se produce atât Hell marca lor cat și pentru alte firme, în realitate vând de peste 100 milioane de euro în România.
      Știu de la cineva care a lucrat acolo într-o poziție foarte înalta, Orban & servicii este un fel de Putin în Rusia, un om foarte periculos pentru România.
      Vedeți ca confundați marca Red Bull cu marca Hell. RedBull are o cifra de afaceri la jumătate fata de Hell si un profit de 2 milioane de euro adică de 3 ori mai mare.
      In fine, vad ca pe romani nu ii deranjează ca Ungaria drenează bani din România prin anumite firme, și apoi acei bani se întorc în România pentru a susține interesele Ungariei. Incredibil cat de multi idioți în România, pana și ungurii get beget știu ca Orban joaca murdar în România.
      Nu e nici o legătura ca serviciile de informații maghiare și agenția maghiară de promovare a investițiilor sunt integrate!
      Am dat un exemplu, dar sunt mult mai multe companii din Ungaria care asta fac, sufoca firmele romanești le iau locul și apoi își fac de cap.
      Hai noapte buna!

      Indecis. Tu ce zici?2416
    • si pentru ca necesita aprobare va dau aici si sursa:
      https://www.listafirme.ro/red-bull-romania-srl-16539193/
      RED BULL ROMANIA SRL cu sediul in Bucuresti
      cifra de afaceri 188 677 767
      profit 10 822 220

      https://www.listafirme.ro/hell-energy-srl-18963836/
      HELL ENERGY SRL cu sediul in Mures.
      cifra de afaceri 318 760 732
      profit 3 853 140

      Trec peste faptul ca firma din Ungaria are profit pe 2022 si 2021 de 100 mii euro iar firma din Austria tot 2 milioane de euro.

      Se merita pentru 100 mii euro sa acceptam otrava ca aliment? Produsele astea au beneficiat de 9% tva pentru ca sunt considerate produse alimentare.

      158
    • @George (si restul), este ca nu te asteptai sa Hell sa bata RedBull in Romania? Acum te rog sa ne spui ce sport sponsorizează Hell?

      78
    • O iei un pic cam agresiv față de mine și nu mi-e clar care e justificarea.
      Da, nu știam cine e no. 1 la băuturi energizante in România. Nici nu știam că există Hell. Nu știu nici cine e la băuturi carbogazoase sau alcoolice sau țigări.

      Nu înțeleg dacă problema ta e doar cu Hell sau cu toate băuturile energizante. Sunt de acord să fie vândute doar celor peste 18 ani.

      Sunt de acord și să le interzicem. Dar unde ne oprim? Cât din bugetul de stat se consumă pe tratat comorbidități provocate de consumul de tutun? Alea ar trebui interzise de acum 50 ani. Cât din bugetul de stat se consumă pe afecțiuni declanșate de consumul de alcool?

      12
    • George …cat incaseaza statul din accizele aferente tutunului si bauturilor alcoolice ? Cat „lobby” (spaga la noi ca ii mai curat spus) se da pentru asta prin politic ? Crezi ca cineva se va atinge vreodata de astea ? Mai ales cat ambele reprezinta o taxare indirecta foarte eficienta a populatie . Daca s-ar interzice maine tigarile si alcoolul, poimaine ar intra de 100 de ori mai multe tigari si lazi de bautura ilegal in tara… si statul ar ramane si fara bani, si sa repare problemele generate de noua situatie. Ti se pare ca perioada prohibitiei din SUA a adus ceva bun pentru omul de rand ?

      Solutia nu e interzicerea (care nu ar putea fi facuta doar la standarde de lume araba) ci controlul riguros al distributiei (de parca asta nu ar fi o gluma in ziua de azi in Ro). Oricum o dai, astia cu Hellu’ in cap reprezinta viitorul nostru.. Eu zic ca vin vremuri grele.

      50
    • @MosOpinca din păcate, cel puțin la tutun acciza nu acoperă costurile cu tratamentul pentru cei care sunt afectați de consum.

      Sunt conștient că interzicerea nu ar aduce nimic bun. Războiul împotriva drogurilor demonstrează contemporan asta.

      Aș zice să nu ne transformăm în niște moși irascibili care consideră tineretul niște idioți. Așa s-a zis efectiv despre fiecare generație dar nivelul de trai și speranța la viață a crescut constant (e drept, nu uniform pe glob dar aici e discuție lungă).
      Și pe vremea noastră erau idioți, distribuția e similară. E mai ușor să îi vezi pe ăștia. Ai noștri acum aduc la putere în toată lumea naționalismul extremist și răspândesc conspirații.

      00
  11. Da, cine are copiii stie. Doare, doare mai rau ca un cancer sa-l vezi mort la 17 ani.

    Ore fara limite, de la plimbat in parc, citit, facut mancare, dus la scoala, pregatit, imbracat si plimbat si si si si tot ce mai e a fost un efort nemarginit pentru parinti.

    O ratare a parintilor, a colegilor, a scolii, societatii.

    Comentariu apreciat.6412
  12. Nu gasesc textul de lege, dar acum vreo luna in fata mea la Mega Image casierul nu a vrut sa ii vanda un energizant unui baiat din fata mea pentru ca era minor.

    L-am intrebat pe casier daca e interzisa vanzarea si mi-a zis ca da, si ca in caz de control magazinul si-ar lua o amenda sanatoasa pe care i-ar pasa-o lui. Ciudat ca nu gasesc legea pentru asa ceva, doar stiri din 2020 despre o posibila interzicere.

    Bine, si daca ar fi interzis tot in Romania suntem deci nu ar conta.

    Comentariu apreciat.505
  13. Băi, da. Câte discuții cu fii-miu de 11 ani că ăia din clasa beau și eu nu-l las să bea.
    Băi băiatule!

    Comentariu apreciat.871
  14. https://www.canr.msu.edu/news/permissive_parenting_style

    Studies have found links between permissive parenting and increased alcohol use among teenagers as well as higher rates of school misconduct and lower levels of academic achievement.

    Dar HEI! Cine sunt parinti moderni?

    Comentariu apreciat.368
    • Permissive parenting = stupid fucks, nesiguri pe ei si plini de „hai sa nu le zicem nu copiilor, ca ii abuzam”. De regula ii vezi in haite, si sunt mai vocali chiar si decat… VEGANII! yep, se poate.

      10
  15. E tare greu să ii faci sa te asculte la vârsta adolescenței. Mulți beau tâmpenii de genul. Am avut surpriza să constat zilele trecute, în parc, că un puști bea un energizant / simulacru de Cola la doză, ceva ieftin. Nu m-am putut abține și l-am intrebat câți ani are (12) și de ce bea asa ceva. Ca o baba comunistă. La vreo jumătate de ora, gașca fiului meu s-a dus la Profi-ul de lângă și câțiva copii (9 ani) au venit cu aceeași mizerie de Cola. Mimetism. Ne-am activat și bineînțeles că dozele au ajuns la gunoi. Am vazut asta și la părinții care pun reguli si sunt aproape de copii, de la o vârstă încolo copiii fac ce face grupul, nu ce le spui tu ca parinte. E o caracteristică a adolescenței. Ba mai mult, cu cât interzici mai mult, cu atât au tendinta sa eludeze regulile.

    Poate că soluția stă în educație pentru sănătate, la școală sau în afara ei, adaptată la realitate, la comportamentele adolescentilor.

    Aș paria că sunt mulți părinți care habar nu au ei înșiși că mizeria aia de enrgizant te poate omorî.

    Si poate ca daca toți comercianții ar refuza să vândă alcool, țigări și energizante (si as mai adauga pe listă junk food si anumite bauturi carbogazoase) poate că si munca părinților ar fi mai ușoară.

    Comentariu apreciat.337
    • Cica asa sunt programati genetic oamenii. Ca la varsta adolescentei sa inceapa sa creada ca fratii/ parintii sunt idioti. Asta era benefic pentru vremurile in care traiau in triburi mici pentru a evita incestul. Astfel ei plecau spre alt trib.

      190
    • Partea amuzanta e ca neavand abilitatea de a demonstra contrariul chiar au dreptate

      80
  16. Pai daca energizantul e in mana la toti influensării dă pă tiktok

    https://streamable.com/8zijr4

    174
  17. Este cu zahar, deci o sa ii creasca pretul cu 20%. Ar trebui oricum si la asta acciza ca la tutun, am avut o perioada cand eram dependent de redbull.

    113
  18. La 17 ani două pachete de țigări fumate…curat legal, nimeni nu pare impresionat că minorul a avut acces la țigări. Nici măcar maică-sa…

    Ăl de a vândut țigările unui minor e vinovat ca Piedone la Colectiv?

    209
  19. Niciodată nu am înțeles abuzul de băutură, țigări, droguri etc. Cel de energizante e tot la fel de nociv, poate chiar și mai, pe termen scurt cel puțin… Nu m-am lăudat niciodată câte beții am tras și alte cele, de la vârste fragede, mi se pare pueril.

    Indecis. Tu ce zici?1227
  20. Ghinion! Aia e! Și nu sunt cinic sau insensibil. Părinții se implică, explică, interzic, îndrumă cât pot, cum pot, dacă pot. Dar nu au ce face mai mult. Și pe vremea noastră era la fel. Poate nu aveam energizante încă, dar alcoolul și tutunul, ba chiar și drogurile, erau acolo. Unii le consumau în exces, alții moderat, alții deloc.
    Să fim serioși, ne întâlnim aici și dezbatem problema din punctul de vedere al adulților, al părinților sau bunicilor chiar, dar uităm cum eram în adolescență și copilărie, cât băgam la cap din ce ni se spunea de către adulții din jur (adică mai nimic), cum ne influența anturajul, câte tâmpenii făceam din teribilism și prostie, câte mizerii băgam în noi. Unii nu mai pot participa la această discuție serioasă acum fiindcă i-a lovit atunci ghinionul, fix ca pe copilul din articol. Noi, restul, am scăpat… Teoretic….Pentru că la unii urmările se văd mai târziu, nu așa, pe loc, rapid.
    Evident că nu era singurul din tabăra aia care consuma așa ceva. Si nici ultimul nu va fi.
    Ar trebui luați toți copiii din anturajul lui, toți copiii din tabără, toți colegii lui, toți vecinii și cei care îl cunoșteau prin cartier, și puși să se uite 10 minute la cadavrul lui acolo în sicriu sau la morgă și să li se explice simplu de ce a ajuns ăla acolo. Ar avea mai mult efect decât orice teorie făcut de părinți sau măsură luată de stat.

    Comentariu apreciat.583
  21. Nu sunt sigur, dar cred că i-am văzut prin oraș. Erau în grupuri mici, fiecare cu drumul lui, fără profesori. Da, e drept, erau prin campus.

    49
  22. „Te mai anturezi cu unii, te mai lasă profesorii nesupravegheat, găsim pe cine să dăm vina, mai puțin pe părinți. Jocurile video, influencerii, ciorba de burtă, situația socio-economică, mai puțin părinții. Reclama de la TV e de vină.”

    Nu zic ca nu e (si) asa, dar pana la urma, ce asteptari ai ?

    Multe familii, la 2 ani dupa nasterea copilului, „duc” doua cariere, care, chiar si cu WFH, cumuleaza de multe ori 80-100 ore lucrate pentru cele doua servicii, pe saptamana.

    La astea 80-100, se adauga orele de naveta (daca exista), pregatirea de dimineata (calcat haine – daca e cazul, imbracat, machiat, etc), cautarea de haine potrivite (cu nivelul ierarhic, varsta, schimbarile corpului, etc, etc), si altele.

    Pe scurt, familia asta (sume de timp pentru 2 adulti), ajunge usor la 130-150 ore consumate pe saptamana pentru a activa la cele doua servicii.
    Adaugam somnul – sa zicem 6 ore pe noapte pentru fiecare, si ajungem la 6x2x7=84 ore/saptamana.

    Deci 214-234 ore/saptamana consumate pentru serviciu si somn.

    DARRR mai avem:
    – curatenia si mentinerea caminului
    – gatitul , mancatul, si curatenia de dupa gatit
    – achizitia / cautarea de elemente noi/inlocuiri necesare caminului
    – mers la doctori (dupa 40 de ani cam toata lumea merge la doctori)
    – revizii, reparatii pentru automobilul familiei (daca exista)
    – mers la biserica, club, sau orice alte forme de adunare la care participa unul sau ambii parinti (daca e cazul).
    – ETC , ETC , ETC.

    Cate ore are saptamana ? 7×24 = 168. 168×2 = 336 ore existente pentru ambii adulti.

    ===

    Din cele de mai sus, mie mi se pare ca intr-o familie cu 2 cariere, azi, 2023, este FOARTE GREU sa mai gasesti timp pentru copil, si acel timp va fi fragmentat, slabit, obosit, si vai de capul lui.

    Indecis. Tu ce zici?297
  23. Dacă vreți să vă măriți şansele să vă „asculte” copilul, arătați poze/filme pe subiect, fie că e despre alcool, droguri, condus şmechereşte. Cu cât mai şocante, cu atât mai bine, pe principiul Reflecții Rutiere (cei mai bătrâni ştiu).

    La mine a mers uns cu pocnitorile. Două poze de la UPU cu palme sfârtecate au făcut minuni. Am văzut ieri o poză cu Amy Winehouse gen before & after, am salvat-o pentru mai târziu.

    Comentariu apreciat.393
    • Mereu am fost de parere ca ceva tough love cum descrii tu e ce trebuie (si din motivele expuse de @Alexx mai sus), ca prea e toata lumea pe pozitiv si cantat in struna pe orice subiect. O sa ti se spuna ca traumatizezi copilul, ca nu esti parinte modern, de-astea.

      202
    • Acum mulți ani, în adolescența mea târzie, o cunoștință povestea că și-a dus fiica (tot adolescentă, dar puțin mai tânără) la spital să vadă o puștoaică salvată de la suicid, pe motiv că a părăsit-o iubi.

      Pe model hard „nu merită să-ți distrugi viața pt un prost, are balta pește”.

      Am mai auzit de modelul asta: poze și filmulețe hard de tot cu ce se poate întâmpla când șoferul a băut sau nu porți centura.

      91
    • @ab Depinde si de om. Mie daca imi faceau ai mei asta m-ar fi apropiat de sinucidere si mai mult, as fi simtit ca nu dau doi bani pe suferinta mea si ca nu ma inteleg. Nu as recomanda comportamente care sa’i invalideze sentimentele copilului. Pana la urma despartirile dor foarte tare, mai ales la varsta aia, iar pentru cei dintre noi care sunt mai sensibili sau au anumite vulnerabilitati chiar este o ditamai trauma care iti poate afecta viata grav … mai mult decat problemele alea pe care adultii le vad ca fiind „reale”.

      12
    • Eu as face Requiem for a dream vizionare obligatorie cel tarziu in cls. a 10-a.

      60
    • @Nm.bradu, fata doamnei nu suferea în momentul ăla, nu se despărțise de iubit, nici măcar n-avea iubit în momentul ăla.
      Gestul a fost… profilactic, să zicem.

      De asemenea, gestul mamei nu minimiza/invalida o eventuală (viitoare) suferință a fiicei sale.
      Încerca să-i spună că oricât de tare ar durea o despărțire și oricât ar suferi, să nu facă gesturi atât de drastice ca o sinucidere. Viața ei este mai importantă, dintr-o suferință de genul ăsta îți poți reveni, dar din moarte nu.

      00
  24. Fuck around -> Find out

    120
  25. pustiu nu manca de cateva zile. Baga 2 pachete de tigari/zi. Baga si 3-4 energizante.

    -> ENERGIZANTELE E DE VINA.

    *maximu meu au fost 7redbull intr-o zi. Dar, am avut cam jumatate de an in care doza zilnica era de 2RB. Aveam camara plina de baxuri, deci era destul de comod sa am acces la el.
    M-am oprit in momentu in care am simtit ca pompa de sange face putin zgomot

    23
    • cine naiba avea bani si de mancare in tabara?!
      normal ca preferai berea, tigarile si tariile decat sa pierzi bani pe mancare….plus ca daca fumezi iti trece si foamea…

      40
  26. Nuj cum sa zic, dar la 17 ani lumea baga lucruri mult mai periculoase decat 4 redbull, valabil atat pentru noi pe vremea noastra, cat si pentru cei de astazi. Eu am crezut ca avea 10 ani de e atata mirare.

    Nu’i okay nici sa iti cresti copilul sa ajunga un inadaptat care sa le spuna prietenilor la 17 ani „eu nu beau energizant, ca mi-a zis mama ca se moare”. Sau, invers, ca mine, de am bagat in mine toate tampeniile si am avut toate adictiile fiindca ai mei erau panicosi si pisalogi si ma futeau la creier ca totul e rau si periculos.

    43

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile