Un cetățean care vrea să facă și el un bine pentru comunitate ne-a solicitat mai multor blogări să facem o campanie apropo de donarea de sânge. Cum nu e pe bani sau glorie, am zis să mă bag.
Aparent, după ce s-a încheiat pandemia, nu se mai poate dona sânge sâmbăta. În acea perioadă era posibil, acum doar când mai face vreo firmă spălare de brand, altfel nu. Omul nostru spune că ar fi totuși util să se facă și sâmbăta, pentru că nu toată lumea poate să meargă în timpul săptămânii să doneze sânge. Legal se dă o zi liberă pentru donare sânge, dar în realitate nu e chiar așa ușor pentru că:
- Nu toți angajatorii sunt dispuși să-ți dea ziua aia liberă, ceartă-te cu ei;
- Nu toți lucrează undeva unde pot dispărea așa, câte-o zi. Poate ești macaragiu și nu se poate lipsi patronul de tine, că nu e ca și cum ai avea macaragii de rezervă;
- Există posibilitatea să fii refuzat, odată ce ajungi la centru. Motive ar fi anemie, glicemie, ciclu, medicamente etc. Și ai pierdut o zi;
Argumentația din partea cealaltă ar fi că nu avem bani. Omul nostru insistă pe ideea că nu putem fi chiar atât de săraci încât să nu existe un centru unde se poate dona sâmbăta, măcar în București, cel mai mare oraș al țării.
Bani pentru placebo-uri de iod în caz de catastrofă nucleară s-au găsit. S-or găsi și pentru 50 de zile plătite în plus pe la angajații unor astfel de centre.
Dacă știți pe cineva, dacă aveți o pilă, dacă aveți influență sau posibilități, dați informația asta mai departe, poate se rezolvă.
@Eftimie – vorbesti de bugetari. Trebuie sa se intample „ceva” ca situatia sa se schimbe!
Corecție: să se întâmple ceva lor sau apropiaților lor.
Fix asta am văzut și eu, nu pot sa donez sânge la sfârșitul săptămânii desi vreau și nu am probleme de sănătate care sa mă împiedice.
„Bani pentru placebo-uri de iod în caz de catastrofă nucleară s-au găsit.” = furat, fără dosar ulterior, Rafila knows it.
Am mai scris asta undeva, candva: spitalele se plang de lipsa de sange dar centrele de donare au program L-V, 8-13. (valabil pre-pandemie)
La CTS Bucuresti programul e putin modificat fata de cum stiai:
Primire donatori: L-V / 7.30-13.30
CTS Bucuresti, care ar trebui sa fie cel mai mare centru, cel mai cel. Intr-o cladire ce sta sa cada. Noroc de sponsorizari ca au mai aranjat un var, un scaun de donare mai bun, un pahar cu apa.
Eu nu inteleg de ce spitalele nu au o zona de donare pe loc. Da, centrele de donare se pot in continuare ocupa de stocare si distribuire, dar sangele sa se poata colecta la spitale. Tin ce le trebuie pe loc si restul, un transport la centrele actuale.
@Radu, spitalele ar putea face asta, dar „n-au personal”. Numai ca transfuzia directa se face numai în caz de extrema urgență. De obicei, aceia care donează „cu dedicatie” pentru o anumita persoana, merg la centru, donează și primesc un tichet pe baza căruia se eliberează de la banca de sânge punga necesara. Pentru ca sângele donat azi ajunge la un pacient peste 6 luni, timp în care este testat pentru tot felul de chestii
Hai ca a adunat 4 likeuri comentariul meu pana sa il stergi – te-a invatat bine la secta. Tot ce nu e confortabil, ascuns sub pres.
Regula nr. 4 de sub căsuța de comentarii. (P.S. Nu folosiți locul ăsta pentru frustrări personale fără legătură cu subiectul)
Subiectul este largirea accesului la o procedura medicala. Si doar ti-am adus aminte de ultimul post al tau aici despre.. ghici ce? Restrangerea accesului la o procedura medicala.
Cristian, chiar daca esti bine intentionat, asta e un caz clasic de whataboutism – nu suntem de aceeasi parere cu el legat de o procedura medicala, ii anulam parerile despre o alta.
Viata nu poate fie doar alb/negru, pot sa dau mai departe ideea asta si sa fiu pe dos cand vine vorba despre avort, fara sa fie o problema.
Cristian are o zi grea, dupa anul si mai greu in care Eftimie nu a fost pe aici. Cristian a fost deposedat de „dreptul” lui de a-l mui pe Eftimie timp de 365 zile, asa ca s-a activat imediat. Altfel nu se explica de ce insista cu 10 comentarii in mai putin de o ora, chiar daca i se spune „niet”.
Sunt multi Cristiani pe aici, care, din vina unor donatori generosi, nu au avut ocazia sa-si ia la revedere de la noi acum un an, asa ca trebuie sa-i intelegem. Un an de frustrari continue, de insomnii, de viata amara, ca sa ajunga tot in Trash?? Dar el are ceva de spus, si TREBUIE sa-l ascultam! Obligatoriu.
@Nico, ai apucat sa vezi comentariul meu initial ca sa constati ca e un e un caz clasic de whataboutism in care ii anulez parerea? Ahh nu.. ok atunci.
p.s. tocmai am crescut cu o treapta sustinerea lunara la patreon la blog: https://www.patreon.com/zosoro (va instig sa faceti la fel)
Nu de alta, dar cand interactionez cu speciali ca fluture si eftimie care sunt f sensibili si nu pot suporta altceva in afara de pupaturi direct in p*** – imi dau seama ce valoros e de fapt zoso ca blog si persoana publica.
@fluture Interesant cum de la primul tau post/articol pe blog dupa acest scurt exil ai reusit in scurt timp sa coalizezi in jurul tau toti sosocarii antivaccinisti si antirestrictii care mai comenteaza pe aici pe blog. Food for thought pentru momentele cand vei citi si tu articolul lui Vali cu titlul Falimentul moral al societății, la care direct sau indirect reusesti sa contribui (indirect scriu pentru ca e foarte posibil sa ignori saunsa nu reailzezi consecintele actiunilor tale).
On topic, la locul meu de munca se fac periodic dealungul anului actiuni de donare de sange in colaborare cu centrul de transfuzii, vin asistenti de acolo si amenajeaza cu pat si tot ce este necesar ca procesul sa decurga normal, iar actiunea asta dureaza timp de o saptamana, de Luni pana Vineri. Angajatorul incurajeaza aceste actiuni, si nu au fost probleme niciodata in a lua acea zi libera prevazuta prin lege in luna corespunzatoare donarii.
Cetateanul ar putea face o sugestie de genul firmei/institutiei unde lucreaza si s-ar putea sa aiba parte de o surpriza placuta, fara a mai fi nevoie de a tine centrele de transfuzii deschise si sambata.
„Dacă nu vine muntele la Mahomed, atunci merge Mahomed la munte“
Cristian, ce legatura are donarea de sange cu donarea de bani pe patreon?
A donat cineva in Iasi, pentru un prieten,,,venise din Bacau. Avantaje prezentate la intrare…printre cele scrise in articol cu ziua libera, analize gratuite etc…abonament de calatorie valabil o zi pentru mijloacele de transport in comun in Iasi.
Dar…atentie…se da doar celor cu buletin de Iasi :)))
Te doare mintea…
Ciudat. In Brasov nu e asa – se ofera toate beneficiile (reducere transport / zi libera/ analize gratuite) ,chiar daca nu ai buletin de Bv. In fond, de ce ar conta?.
Confirm pentru Brasov, se dau toata beneficiile indiferent de domiciliu. Probabil vor sa faca economie.
se dau si daca nu ai buletin de iasi. trebuie sa duci o adeverinta de la locul de munca la furnizorul de transport in care sa specifice ca donatorul X are locul de munca pe raza municipiului Y. Daca ai buletinul direct pe orasul respectiv nu mai e nevoie
Eu donez în Iași de aproximativ 6 ani și am observat că în general companiile sunt deschise ca angajații să meargă la Centrul de Transfuzie (mai sunt campanii când și vin grupuri mari de la jandarmi/pompieri/militari să doneze de ex).
Chestia nașpa pe care am văzut o e alta: că atunci când încerci să mergi cu 10 oameni la donat ajung să doneze doar 3, deși le explici foarte bine înainte că trebuie să fie hidratați, odihniți, fără tatuaje mai noi de 6 luni ,fără afecțiuni cardiovasculare etc etc etc .
Ce schimbare majoră ar fi dacă ar ține deschis și Sâmbătă?
Că Gigi care scapă de la corporație vineri merge direct în club și Sâmbătă zice să facă pe samariteanul și să meargă la donat deși e rupt în două de mahmur merge degeaba…
Mi s-ar părea mai util să există un chestionar cu 20/30/X întrebări cu DA sau NU și în momentul în care ai răspuns cu NU la o întrebare știi din prima că nu mai e nevoie să bați un drum până la Centru degeaba (o să mai bagi o fisă peste X zile).
Pentru că există anumite mici detalii care nu sunt trecute pe nicăieri, cum ar fi :
->dacă ai schimbat 2-3 partenere în 6 luni și nu ai un set de analize preliminar la ține care să ateste că nu ai luat vreun crocobaur e foarte probabil să nu te lase
->contează ce operații ți-ai făcut în ultimele 6 luni ,ce fel de anestezie s-a folosit
->ar fi okay să nu ai frică de ace și să nu faci urât pe acolo când te înțeapă (cauzezi doar o bătaie de cap pentru personal)
->mulți nu mănâncă ce trebuie sau cum trebuie dimineață și sunt trimiși de doctor să mai bage o savarină,un suc,o cafea să crească glicemia sau tensiunea și se întârzie procesul de donare (până merge la magazin, până mănâncă,p ână îl testează din nou doctorul și mai află că e hipoglicemic ….)
Așa o să știi din prima că din 50 de oameni din firmă pot merge doar 10 și scapi de o bătaie de cap destul de mare (părerea mea)
Pai exista un chestionar pe care trebuie sa-l completezi înainte de controlul medical si testarea pre donare. Bine, controlul medical e o gluma proastă, dar dacă din chestionar reiese ca ar fi vreo problema, nici nu mai intri la control
Acum 15 ani am vazut intr-un mall de suburbie din Paris un centru de donare de sange. Daca ai nevoie de ceva de la oameni, du-te tu la ei. Nu astepta sa vina ei la tine!!
Si nu batea politia pe donatori? (inainte sau dupa ce donau sange?) Probabil dupa, ca tot erau mai fara sange-n instalatie…
Bani nu sunt dar in centrele de donat sange sunt prea multi angajati care stau degeaba. Am avut un soc cand am vazut cati oameni inutili sunt acolo si cat spatiu ocupa degeaba.
# PARTER:
1) Tanti care sta la usa la parter sa semnezi condica. Mi-am lasat si geaca acolo deci poate pazeste garderoba, dunno.
# ETAJ 1:
2) Tanti care iti baga datele in calculator. Va mai explic talentul ei la tastatura?
3) Tanti care iti recolteaza sangele pentru analize preliminare (aici cred ca mai era o tanti extra asistenta dar nu tin minte)
4) Tanti care iti face interviul medical. Nu mai adaug ca n-am completat eu formularul ci m-a intrebat ea ce a crezut ca e relevant din chestionar. N-aveam fata de puscarias asa ca nu m-a intrebat daca am stat la mititica.
# ETAJ 2:
5) Tanti care recolteaza sangele.
1+2 pot fi indeplinite de o persoana. 3+4 tot la un loc.
Le-am apreciat ca au avut campanie de donat intr-o sambata si au zis ca e greu ca nu au personal ca a trebuit sa vina o zi extra ca plm. Eu as tine inchis vreo 2 zile in timpul saptamanii ca sa fie deschis sambata. Chiar as dona mai des dar n-am timp si chef sa imi frec o zi de munca ca s-ar putea sa ma ia ameteala dupa donare.
pe mine m-a „ajutat” doamna de la receptie, careia nu prea-i pasa si nu mi-a zis ca trebuie sa iau bilet de ordine dupa ce am completat chestionarul si m-am asezat la rand… urmand sa fiu certat 30 de minute mai tarziu cum ca de de nu am bilet de ordine…
dragilor, venim aici sa incercam sa ajutam, fara nicio urma de ingamfare, am uitat ca trebuie sa iau bilet de ordine(nu ma duc lunar la donat). puteau pur si simplu sa ma intrebe sau sa mi-l puna pe tava cu documente.
Nu știu prin alte cente cum este, dar eu când am donat în București am primit doar rezultatul analizelor care se refera la BTS, adică sunt ok, ca de aia m-au si acceptat sa donez. Peste tot vad ca beneficiu „analize gratuite” și nu înțeleg dacă s-a schimbat ceva de anul trecut pana acum sau analize* înseamnă de fapt doar verificarea de boli sexuale.
Pentru mine personal ar fi contat foarte mult sa primesc și rezultatul analizelor uzuale de sânge, ar fi scutit un drum la alta clinica.
din cate stiu sunt la cererea ta si se elibereaA dupa un nr de zile si mergi tu sa le ridici de la centru
Eu le-am putut vizualiza online. Mi-au făcut niște analize de bază + anticorpii covid (era final de 2020).
Analizele pentru BTS sunt scumpe rău :))
Pe mine ma seaca faza ca mereu cand se promoveaza donatul aud “hai si doneaza, DUREAZA DOAR 10-15 MINUTE”. Da, dureaza 15 minute donarea in sine, dar nu zice nimeni ca stai in plm 2 ore pana ajungi in sala de donat. Am donat de macar 15 ori, cel mai rapid cred ca a fost 2 ore asteptarea insa am avut si zile cu 3 ore. Ca dracu gandit sistemul, practic trebuie neaparat sa iti strici jumate de zi.
Ai stat 2-3 ore pentru ca te trezesti la 9 probabil. Ajungeam la 7.15 si la 8.15 eram deja in drum spre metrou.
Din pacate, s-a „emancipat” CTS buc si au sistem care te anunta cand sa intri, in baza unei ordine fara sens. Ultima oara aproape m-am prins ora 9 acolo. Sistemele prin care te cheama doctorul cand are el chef si nu intri la foc automat sunt cele mai Mari mizerii inventate
Nu e după dispoziția și cheful angajatorului, legea îl obligă să dea ziua aia liberă
Corect, ziua aia e obligatorie să fie liberă. Dacă omul ăla vine la muncă după ce a donat sânge și i se face rău la locul de muncă, vin N agenții în control și dau amenzi cu nemiluita pentru orice.
Ai si tu dreptatea ta, dar legea ii obliga si sa dea 6% la educatie, legea ii obliga si sa informeze populatia, legea ii obliga la multe lucruri bune si pe politicieni si pe angajatori si pe toti, din pacate unii aleg sa mearga pe principiul „ce o sa imi faca daca nu respect, ca doar il cunosc pe gigel de la partid?”
Spun asta din postura cuiva care a avut parte si de „Te-ai gasit tu sa te duci la donat de parca eu deaia te platesc sa iti iei libere” dar si la firma actuala unde te si incurajeaza sa faci asta, asa ca sunt oameni si specimene, depinde peste ce dai.
Ziua da sambata pentru donare e una din cele mai bune idei sa stimuleze donarea de sange si nu inteleg de ce nu fac asta cu toate ca au lipsuri mari la stocurile de sange.
Am mai vazut o faza care se practica si poate de aici se explica de ce ii doare la basca:
Aaaa tatal tau trebuie sa intre in operatie si trebuie 2 litri de sange – cauta 5 persoane sa doneze sange si cand esti acolo zici ca e pentru cutarescu.
Problema de stoc rezolvata din punctul lor de vedere si merg pe premisa asta ca fiecare o sa gaseasca oameni sa doneze pt cei apropiati.
Azi am fost sa donez, si ma gandeam la oamenii care chiar au nevoie de sange. Nimeni nu intelege ca orice durere in cot poate fi o mega-durere cand ai o belea, tu sau ai tai, si incepi sa suni, sa trimiti mesaje ca de data asta ai tu nevoie de sange. Dar abordarea asta pompieristica e catalogata „descurcare” in mentalul mioritic, nimeni nu intelege ca mai bine previi un incendiu, in loc sa instruiesti pe toata lumea cum sa il stinga. Si toti suntem resemnati, traim in bula noastra, citim blogul magnatilor cu topoare, ne batem pe burti (sau muschi, lucrati la sala, ca avem abonament corporate) ca suntem above average, job bun, casa ok, masina, telefoane, gadgeturi, beneficii, abonamente la clinici private… Pana iti cade o tencuiala in cap, la beraria aia artizanala/burger place/alt rahat la moda, si atunci vine nino-nino si te plimba ca pe dl Lazarescu, pt ca ii doare in falus de abonamentele tale private si statutul tau de „eu nu merg la spital de stat”. Si atunci intelegi (?) ca toate cacaturile astea functioneaza pentru ca suntem toti complici.
Bonus, cand ma apuc sa semnalez diverse probleme pe la X institutii, mereu se intampla 2 lucruri:
1. Indiferent de subiect, cunoscutii, care imi spun ca vor o tara ca afara, nu inteleg demersul meu, „ca oricum nu se schimba nimic”. Adica vrem o tara ca afara, dar sa se faca, sa nu fie nevoie sa trimitem noi un cacat de mail.
2. Rezistenta la schimbare a reprezentantilor institutiilor: cu siguranta mizeria din parcul ala nu trebuie semnalata la adp, ci la alta primarie, si cu siguranta nu se va schimba nimic. Ah, groapa pe sosea? Nu, nu e la noi, e la ailalti. Treceri de pietoni nemarcate? Nu e la rutiera, incercati la mos craciun…. Ati prins ideea.
Atata timp cat stam cu mainile in san, lucrurile nu se vor schimba IN BINE. Atata vreme cat noi nu miscam un pai, nu putem avea pretentii „sa se faca”. Daca tu nu zici ca e o problema, eu nu am o problema.
Dar e greu, consumi spre 30 de minute pentru a semnala chestii si a relua discutiile, iar alea 30 de minute sunt impartite pe mai multe saptamani. Nu toti isi permit luxul de a risipi 30 de minute, toata lumea e ocupata, judecand dupa nr de persoane care butoneaza la volan, pe bicicleta, in lift, la metrou, la restaurant, etc…
„placebo-uri de iod în caz de catastrofă nucleară”
De unde asta cu placebo?
Din nestiinta. Nu ar fi nici primul nici ultimul. Iodul este recomandat în toate ghidurile de protecție radiologică (inclusiv dezastrul recent de la Fukushima), dar unii știu mai bine.
Iodura de potasiu îți protejează doar tiroida și doar în caz de accident la o centrală nucleară. E utilă dacă lucrezi la Cernavodă și e o problemă.
Nu în caz de atac nuclear/aruncat în aer centrala nucleară.
Donez frecvent de vreo 3 ani. Patru sau cinci donări pe an. Cred că ar ajuta enorm ziua de sâmbătă. Însă dacă vineri e până la 11 , ce pretenție sa mai ai sa fie deschis și sâmbătă 🤦
Pe mine mă enervează altceva. Cine o fi făcut smenul ăla cu cardurile de bonuri in loc de bonuri să ii mă f.ut in rasa lui. Bonurile mai dădeam cate unu la vreu amărât. Cu cardul vieții, daca nu îl folosești tot o dată nu mai știi ce mai este pe el. Să nu mai zic că te roagă să îl duci înapoi după ce l-ai folosit.
Iti instalezi aplicatia alora de la carduri si ai soldul.
Cardul propriu zis te roaga ca sa-l reincarce tot ala, sa nu „emita” la fiecare tura inca unul nou.
Nu cred sa mai tina mult cu bonurile alea si alte beneficii materiale pt ca era nuj ce regulament, acu e asa o zona gri.
Daca ai card de bonuri de masa tot la sodexo, aplicatia lor nu suporta inca unul deci nu vei stii niciodata ce sold ai pe cel de la donat. Eu personal am patit cu card primit la donat sa fie gol, nu am putut sa cumpar nici ceva de 10 lei plus multe alte lucruri idioate la sistemul asta.
„Există posibilitatea să fii refuzat, odată ce ajungi la centru. Motive ar fi anemie, glicemie, ciclu, medicamente“
Nu ar trebui sa fie asta o problema, daca te informezi inainte cum e cu donarea asta de sange. Si te informezi, ca ai 4G, vorba aia…
Am pus un comment anti la articolul asta.
Eftimie, scuze, am crezut ca articolul e postat de Fluture, ca a fost pomenit recent. Please ignore, lui ii era adresat.