35 de ani de la accidentul de la Cernobîl

Am fost interesat de accident cu mult înainte de seria de la HBO.
M-a interesat subiectul de pe vremea când Elena Filatova era şi mai necunoscută decât e azi.
Nu am văzut serialul pentru că… poate concura cu imaginile reale?

Accidentul de la Cernobîl… este rezultatul politicii „nu-mi spune nimeni ce să fac”, „știu eu mai bine”, „nu avem nevoie de sfaturi și recomandări”.
Dacă rușii ar fi acceptat „să le spună cineva ce să facă”, poate ar fi fost mai bine.

Iar această tristă aniversare ar putea însemna ceva şi pentru „daci”, gândesc, raportându-ne la ce se întâmplă azi în toată Lumea.

În 1986, ca români, am avut noroc că s-a schimbat direcția vântului. Alfel, Nordul țării ar fi arătat puțin diferit azi. În Iaşi, acum aproape 30 de ani am văzut un copil cu trei degete la o mână. Părinţii dădeau vina pe Cernobîl.

Când eram foarte interesat de subiect, și căutam să citesc tot ce prindeam, văzând primele două clipuri am plâns.
Eroi. Nu mai avem eroi, nu (mai) știm ce sunt ăia, nu (mai) avem exemple reale de eroi.
Dar ei sunt. „Lichidatorii”.
Nu cred că în timpul vieții noastre vom (mai) întâlni oameni care să își dea viața pentru o cauză nobilă, așa cum au făcut-o lichidatorii.

Omenirea e în criză majoră de eroi adevărați.

 

 

„Materiale originale” mai pot fi găsite aici.
E un clip care m-a impresionat video „Last Day of Pripyat” 18M mpeg file. Filmat în oraș, un reportaj despre Pripiat. Nimeni nu știa despre gravitatea exploziei. Pe film se văd „flares” de la radiații.

 

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

104 comentarii

  1. Recomand canalul asta de youtube.

    https://www.youtube.com/c/Telecondocumentary/videos

    Are mini documentare foarte interesante despre Chernobyl.

    00
  2. conspiratie a americanilor sa dam vina pe rusi. nu a fost nici o explozie!!!

    00
    • chiar ma intrebam cum de nu intelegem cand adevarul este declarat chair de un … Noname

      00
    • NOU
      #4

      Stii ca asta a fost una din pistele de cercetare ale KGB, adica un posibil sabotaj american? Sigur, in conditiile in care stiau ca asa ceva era practic imposibil, si cunosteau foarte bine defectele tipului de reactor folosit la Cernnobil… Dar asa sunt comunistii intodeauna. Niciodata nu sunt ei vinovati. Si daca sunt, sigur a fost o conspiratie, o agentura ceva… .
      Chiar la un moment dat rusii spuneau cim o sa faca ei in contrapartida la serialul american un serial in care o sa arate cum un brav ofiter KGB a desjucat complotul de a arunca in aer mai multe centrale atomice sovietice, dar aia cu Cernobil nu i-a iesit…

      00
    • moteky – ti-ai scapat sarcasmul pe jos…

      00
    • Mnoh… hai sa iti zic eu ceva:
      Faimosul buton de oprire de urgenta AZ5 care actiona in prima faza ca o pedala de acceleratie nucleara.
      De coeficientul de vid pozitiv (asta a fost un defect grav al RBMK 1000)
      Despre faptul ca spre sfarsitulul unui ciclu de lucru (spre sfarsitul ciclului de combustibil nuclear, cand acesta urma sa fie inlocuit) respectivul reactor era intr-un echilibru super fragil si ca era de ajuns o simpla eroare pentru un incident major. Si despre faptul ca tehnicienii din camera de control faceau maratoane la manetele si intrerupatoarele de control.

      00
    • Vali N., tu stii ca ce ai spus acum e exact cu ce spun medicii de inalt nivel despre coronavirus in perioada asta, pe cand majoritatea populatiei te injura in gand ( ca pe doctori) si viseaza la conspiratii americanesti, bill gatesiste sau te miri ce ganduri bolovanoase! :)) nu te mira daca te suduie vreunul pe aici :D

      00
  3. Cred că mare parte din oamenii care au participat la acțiunile din primele zile nici nu știau în ce se bagă.

    00
    • Nu, nu au stiut. Si chiar daca unii au stiut, tot au facut-o, pentru binele tuturor. Adevarati eroi.

      00
    • 500.000 de soldați adusi din toată Ucraina, pentru un minut de căciulă pe acoperis. Chiar nu știai, nu îți imaginai ce e acolo?
      A fost un rus, unul din cei 500.000, care s-a urcat de trei ori pe acoperiș. Îmbrăcat tot in plumb.
      Spune-mi că omul ăla nu e erou.
      Sunt interviuri cu supravietuitori: Aveam 30 de secunde de om, sa facem ceva. Se deschidea o ușă, intram pe un teritoriu complet necunoscut, aveam 30 de secunde sa acționăm. Foarte multi au luat o lopata de moloz si l-au aruncat in gaură. Atat. Au traversat o țară pentru atât.
      Chiar nu știau in ce se bagă?
      Iar pentru că idioții de la conducere au refuzat ajutorul oferit, cu atât mai mult mă face sa urăsc un sistem de acest fel.
      „Spionaj”… nu, prostălăilor, să nu murim toți! Idioților.

      Citisem o poveste despre cum suedezii au detectat radiatii la centralele lor. Alarmati, au facut jde controale… si-au dat seama ca radiatiile erau la aia care intrau in centrala, nu la cei care ieseau. Asa au ajuns la concluzia ca e ceva din exterior.
      Ce distanta e intre Ucraina si Suedia? La ce nivel erau radiatiile in toata zona, de le aduceau pe talpi (in praf) operatorii din centrale? Ca tara, CA OM, ce faci cand simti ca poti omorâ jumatate de Europa?
      Nu exista comunism. Nu e nevoie sa mor si eu impreuna cu tine, daca esti prost. Fii prost singur, nu e nevoie de „comunism” cand tu te crezi mai cu moț decat restul. Macar de-ai fi…

      00
    • URSS voia să pară că este o forță și se descurcă ei singuri. Că nu au nevoie de ajutor extern. Pun pariu că dacă cereau ajutor și spuneau tot adevărul, totul se termina mult mai repede și găseau naibii niște roboti care să poată funcționa pe acoperiș. Dar puterea lor de înțelegere a fost depășită de acest eveniment. Iar URSS a plătit cu existența sa pierderea războiului cu acest inamic ”invizibil”.

      00
    • Exact! Cred ca insusi Gorbaciov a spus ca Cernobil a fost sfarsitul Uniunii Sovietice.

    • Încerc să imaginez cum ar fi arătat lumea estică, dacă nu era accidentul… Oare azi dansam în sincron pentru Ilici și Tanti Nina?

      00
    • NOU
      #14

      @Mihail: nu… Nu uita ca dupa Cernobil a fost si dezastrul din Afganistan. URSS si comunismul nu puteau tine pasul cu economia capitalista. Gorbaciov a vazut asta dar era deja prea tarziu.

      00
    • Se zvonește că „Dezarmare, pace!” a fost un curent inițiat chiar de comuniști, care nu mai puteau ține pasul cu Vestul.
      Au convins inclusiv opinia publică din State despre asta… bine, nu ca ar fi fost greu, după incidentul Cuba.

      00
    • NOU
      #16

      @Cristi: nu ca se zvoneste, conform propagandei sovietice, URSS era bastionul mondial al pacii, americanii fiind cei care asmuteau la razboi… In fond, si acum propaganda rusa spune ca singurul stat care a folosit vreodata o arma nucleara impotriva altui stat sunt SUA (ceea ce e adevarat… in mare…).
      Dar asa cum spuneau si latinii „si vis pacem, para bellum”, cum sa faca altfel bietii comunisti cu un dusman atat de perfid, decat sa se inarmeze la rndul lor????

      00
    • Da, dar si rușii au detonat o bombă… și ce mai bombă.

      00
    • La fel a fost si cu Kursk

      00
  4. De fapt în ziua aia, au dat țiganii din Chernobyl foc la gunoaie.

    00
  5. Trebuie să recunoaștem că serialul de pe HBO ne-a făcut mai curioși despre Cernobîl. Ok, știam și înainte de serial în mare parte ce s-a întâmplat, dar nu știam cât de aproape a fost de o explozie și mai mare dacă miezul ajungea la apa de sub reactor și cât de curajoși au fost cei 3 voluntari care au golit bazinele, nu știam de ce a explodat (fiind foarte paralel cu fizica, am înțeles explicația lui Legasov).
    De altfel, m-a interesat fiecare personaj real și povestea acestuia și așa am aflat că tipul mai grăsuț care le-a ținut ușa celor 2 a supraviețuit până în 2008 sau că soția pompierului a supraviețuit tocmai pentru că bebelușul din pântec a absorbit cea mai mare parte din radiații și tot așa.

    Oricum, recomand cartea Voices from Chernobyl de Svetlana Alexievich. Acolo sunt descrise scene mult mai înfiorătoare decât au fost în serial

    00
    • Eroi au fost cei care au coborat in subsolul reactorului avariat sa actioneze vanele de eliberare a apei. Daca n-o faceau urma o a doua explozie cu urmari mult mai grave.

      00
    • NOU
      #22

      Recomand și cărțile Midnight in Chernobyl de Adam Higginbotham și Cernobîl. Istoria unei catastrofe nucleare de Serhii Plokhy

      00
    • serialul a fost util in primul rand pt generatiile nascute dupa. aia care habar nu au ce a fost pe vremea respectiva

      00
    • punkreas, da si nu, eu cred ca o buna parte din oamenii interesati de evenimentul de la cernobal sau chiar de mult mai recentul fukushima daiichi au fost interesati de chestiile astea cu mult timp inainte de miniseria hbo. aia care doar s-au uitat la film si emit pareri de oameni de stiinta sunt doar o parte, dar nu as spune ca majoritatea.

      ca exemplu, eu ma uitam la chestii despre cernobal de cand am vazut un documentar despre belarus si au mentionat zona de excluziune de la ei. stiind inca de pe atunci ca vreau sa vizitez zonele alea, am inceput sa mai citesc una-alta, sa mai ma uit la ceva materiale pe net. si asta e cu muuuult muult timp inainte de hbo.

      00
    • @Ender: Exact! În logica asta ar trebui să se facă un film/serial și despre ororile comunismului, pentru generațiile astea mai tinere care se mânjesc de „era mai bine înainte” pe la bot, fără să aibă habar despre ce vorbesc. Dar ceva cu actori în vogă, făcut la modul hollywoodian, să prindă la mase, să le reamintească prin ce a trecut o parte a omenirii. Și să fie pe repeat câțiva ani, până intră în mainstream. Nu seriale lungi și plicticoase, gen „Memorialul Durerii”, care e un documentar foarte mișto, dar care nu are priză la populația peste o anumită vârstă. Și nici în genul „The Soviet Story” care poate lăsa impresia de manipulare americană.

      00
  6. Serialul merita vazut. Eu sunt fan filme de groaza, desi nu se incadreaza in aceasta categorie acest serial mi-a dat acelasi feeling pe parcursul tuturor episoadelor.

    00
    • Sincer mi se par mai horror genul de filme care prezintă o societate de genul cum a fost cea URSS, decât alea în care un criminal umblă să omoare oameni.

      Într-o societate de genul, pe lângă foame și frica de partid, parcă cel mai mult mă deprimă chestia asta, că n-ai nici o perspectivă, nici o speranță pentru viitor…

      Totul e gri, n-ai nici o tragere de inimă pentru că totul vine de la partid, prin partid, n-ai unde să evoluezi, să crești, tot cei cu pile și avânt proletar ajung mai sus oricum, regulile sunt neclare și foarte fluide, se schimbă de pe o zi pe alta în funcție de ce proletar mai urcă o treaptă de putere și rotește cadrele iar…

      00
    • @manu144x: dar ce zici de o societate precum cea din URSS, în care, colac peste pupăză, chiar umblă un criminal căutând să omoare oameni? Citește despre Chikatilo, unul dintre ce mai prolifici criminali în serie, din istorie. Altă mizerie pe care sovieticii au încercat inițial să o ingroape, pentru că în societatea lor perfectă nu puteau exista exista criminali în serie, doar în occidentul decadent se putea întâmpla asta. S-au facut și niște filme, nu foarte reușite, niște documentare, unele mai bune, unele nu. Printre cele mai bune materiale, recomand cartea scrisă de Richard Lourie – Vânătoarea Diavolului. Filme – meh: Child 44, cu Tom Hardy, dar nu e cine stie ce. Mai degrabă Citizen X cu Donald Sutherland.

      00
  7. Am stiut ca e un articol scris de tine din momentul in care mi-a aratat Feedly: zoso blog -> „Am fost interesat de accident cu mult înainte de seria de la HBO” :)

    00
    • Am fost interesat de accident cu mult înainte de seria de la HBO

      …cam de când mi-a crescut o a treia mână.

    • Prin tangență, interesat de istoria reală a comunismului. De ce urăsc comuniștii… unul din motive e pentru ca in comunism e plin de proști care se cred deștepți, care ajung in funcții înalte – de exemplu în fruntea Statului – si se cred zei.
      Pentru cine nu știe (am mai scris povestea asta), intr-o „vizită de lucru” la Cernavoda, Ceașcă a văzut peretii redactorului, din beton, și a spus „Cum e posibil, tovarăși, noi dorim sa facem economii iar voi faceti așa risipă? Să faceți peretii cu 30% mai subțiri!”
      I-a explicat unul, până la urmă, că nu poți face economii chiarla orice.
      În cazul Cernobîl, suedezii au detectat imediat radiatii, senzorii din centralele lor. Au sunat peste tot „prin zona”, toți au negat incidente.
      Cand s-a aflat, s-a oferit ajutor internațional de urgență. Rușii au continuat sa nege, sau sa zică „nu avem nevoie, ne descurcăm”. Dati click pe ultimul link din articol, clipul cu ultima zi in Pripyat… copiii ăia, ce vina au că trăiesc într-o țară condusă de tampiti?
      Acum noi… ce vină aveam, copii fiind, că trăiam intr-o țară condusă de un tâmpit?
      De asta am fost atât de interesat de subiect. Poate că am gândit personal, atunci.

      00
    • @Cristi:
      „pentru ca in comunism e plin de proști care se cred deștepți, care ajung in funcții înalte – de exemplu în fruntea Statului – si se cred zei.”
      Povestea merge mai departe, până în zilele noastre.

      00
    • Intrati pe redditt pe subreditturile comuniste si incercati sa le explicati chestiile astea sa vedeti acolo disonanta cognitiva.

      00
    • @Cristi, fix asta a dus la nivelele mari de radiații, pereții prea subțiri sau lipsă. E mai ieftin așa… Sunt șanse atât de mici să explodeze… Doar dacă niște unii apasă pe butoane într-o anumită ordine… mai mare șanse să cadă luna de pe cer…

      00
    • Sovieticii au refuzat ajutorul occidental la fel ca autoritatile ruse (cativa ani mai tarziu) in cazul submarinului Kursk. Aceeasi atitudine „noi stim mai bine, Occidentul vrea sa ne fure secretele etc”

      00
    • @Cristici: uita-te si la serial, merita.

      <>

      Au continuat sa minta legat de nivelul radiatilor si cand au primit ajutoarele din Vest. Au trimis nemtii un „robot” (tractoras cu telecomanda) sa curete acoperisul – pe care ulterior au actionat „lichidatorii”, robot care s-a stricat in 10 secunde pentru ca pur si simplu era echipat doar pentru radioactivitatea declarata de comunisti.

      00
    • M-a batut internetul… Intre parantezele alea voiam sa citez asta:

      Cand s-a aflat, s-a oferit ajutor internațional de urgență. Rușii au continuat sa nege, sau sa zică “nu avem nevoie, ne descurcăm”

      00
  8. NOU
    #38

    „Accidentul de la Cernobîl… este rezultatul politicii “nu-mi spune nimeni ce să fac”, “știu eu mai bine”, “nu avem nevoie de sfaturi și recomandări”. Dacă rușii ar fi acceptat “să le spună cineva ce să facă”, poate ar fi fost mai bine.”
    Eu am inteles ca rusii stiau ca au o problema, dar pe principiu lui „stiu eu mai bine”, intr-adevar, au mers pe burta si pe principiile „sanatoase” si „de clasa” adica : „mai bine ascundem mizeria sub pres ca nu ne vede nimeni” si „taci si inghite”.
    Si au inghitit saracii de ei…. Si ucrainienii inca inghit…

    00
  9. Rușii ca rușii, că erau comuniști și acolo planul cincinal era mai presus de orice (și accidentul de la Mayak a fost pur și simplu băgat sub preș și uitat). Dar ce să mai zicem de japonezi, care și-au făcut centrală pe țărm, în țara care a consacrat termenul „tsunami”…

    00
  10. Discutam acum o luna cu o pshiholoaga:

    De ce omul simte nevoie de glorie?
    De ce simte nevoia sa fie erou?

    Toti simtim asta!
    Fie ca exstragem gloria prin sport de performanta, munca sau jocuri video.

    O intrebam pe aceasta doamna daca exista alte animale care sa aiba asemenea nevoi.
    Nu a stiut sa dea vreun exemplu.
    Da, exista animale care se sacrifica pentru puii lor, dar acolo eu cred ca e mai mult instinct.

    Sa iti spun sincer, am facut lucruri nesabuite in trecut, riscandu-mi viata incercand sa ajut pe cineva.

    Insa, la rece, nu cred ca as repeta.

    Si, intr-adevar, daca s-ar face un sondaj, nu multi ar fi dispusi sa fie eroi!
    Nici macar in teorie, nu mai vorbesc de momentul critic cand multi ne facem mici si bagam capul la cutie oricum.

    @Eftimie, tu ai fi fost dispus sa iti dai viata pentru o cauza nobila? Care ar fi aia?

    00
    • Imi trebuie ochelari!
      @Cristi, intrbarea era petntru autor, in cazul de fata tu. :)

      00
    • Avem nevoie de eroi pentru a putea avea un termen de comparație pentru noi. Sa raportăm existența noastră la ceva, sa avem o scală.
      Am… mi-e si rusine sa mai spun aici ca am in pregătire un text (ca tot zic asta), dar chiar am unul, despre nevoia de conflict a rasei umane. Opinii. La ce ne raportăm azi, suntem „eroi” in capul nostru pentru ca „luptam cu sistemul”= nu purtăm mască? E diar un exemplu.
      Dacă mi-as da viața pentru ceva, si ce ar fi aia… pentru a reface o scară de valori? Pentru a ajunge un etalon? Pentru ca „eroul suprem” să nu fie Selly „Wow! se luptă cu sistemul, stie el cu educația, cu din astea!”, ci altul, cu alt motiv.
      Nu zic că avem nevoie de încă un război pentru a ajunge să avem iar eroi… Uite, medicii din prima linie din perioada asta, primii medici, voluntarii de dinainte de vaccin. Eroi. Avem nevoie de ei inclusiv ca eroi, pentru a schimba puțin scara de valori a eroismului.
      Lipsa de eroi reali, si nevoia lor (!) se vede in popularitatea filmelor cu supereroi.

      00
    • De ce oamenii simt sa fie ei eroi?
      Adulatia si admiratia ulterioara?

      De la hercule si ahile si pana azi, realitate sau fictiune.
      De ce de ce vrem sa fim eroi?

      00
    • Eu personal nu simt nevoia sa fiu erou. Dar daca ar fi sa aleg, „zoon politikon”, as alege să trăiesc intr-o lume populată de eroi, nu de bețivi (de exemplu). Mi-ar plăcea sa trăiesc în Star Trek, nu in filme in care Bucur mănâncă ciorbă.
      Aș vrea ca la TV sa se vorbească despre faptul ca Romania a exportat în China, ca valoare in bani, mai mult decat a importat (stiri pe DW), nu să aud zilnic cum se moare de foame.
      Un erou poate fi un exemplu pentru o generație.

      00
    • Lipsa de eroi reali, si nevoia lor (!) se vede in popularitatea filmelor cu supereroi.

      Fals. Total fals.
      Niște gigei geniali (fără să fiu ironic, chiar geniali) s-au hotărât să facă filme cu eroi din benzile desenate. Nu aveau succes uriaș dar nici rate-uri, până-n 2000/2001. Superman-ul cu Reeves era o amintire de pe vremea Războiului Rece și se făceau teste cu tematica supereroilor. Pentru noi, est-europenii, noi nu știm ce-s supereroi & nici copilărie pe așa ceva n-am avut. E si acum greu să-i explici lu’ fii-tu sau fii-tii care-i treabă cu supereroii din America, trăind în România.

      Pe urmă, în 2001, Spiderman & 9/11.
      Eu și acum cred că regizorul filmului, în privat, cu foștii producători, se consideră unul dintre cei mai norocoși oameni de pe planeta a tuturor timpurilor fiindcă a salvat & revigorat industria cinematografica pe speța supereroilor & că nu a făcut o tematica centrala a filmului cu WTC.
      De atunci, laitmotivul terorismului domina filmele cu supereroi. Când a fost criza economica, gigeii geniali și-au dat seama că trebuie să schimbe narativul (Superman Returns, X3 și Spiderman 3 nu erau pe culmi, iar Batmanul omului bogat dar justițiar nu mai putea coexista cu schimbarea narativa fiindcă în lumea reală bogații nu sunt ca Batman in vremuri de crize economice).

      Așa că s-a retușat cu hocus pocus, planete, universuri, zmei și demiurgi ai morții, obiecte magice ale distrugerii ș.a.m.d.
      Cumva, încă s-a păstrat laitmotivul inițial al terorismului.

      00
  11. Poate că întrebarea ar trebui să fie și opusul:

    Societatea de azi, merită eroi? Avem ce salva? Avem pentru ce lupta ca să dăm mai departe urmașilor?

    Fără să intrăm în SF-uri, dacă ne-ar vizita ceva extratereștrii, cu ce argumente le-am demonstra că merităm să nu fim anihilați? Că merităm să ne perpetuăm?

    00
    • Merita, nu merita, bine si rau sunt simple concepte pe care noi oamenii ni le-am inchipuit si inventat. Daca maine o specie de insecta ar deveni pradatorul alfa pe pamant, crezi ca i-ar pasa daca meriti tu sa te perpetuezi sau nu ? Sa fie ceva lacuste mega rezistente ce manca si iarba si carne si tot ce misca si nu pot fi distruse. La fel pot sa vina si extraterestrii care fie o sa te haleasca fie o sa-i doara-n cur de noi. Mereu noi ne proiectam gandirea si simtirea noastra asupra a ceea ce exista in jur fara nici o baza.

      00
    • Daca ne invadeaza extraterestrii, o scoatem pe Sosoaca la inaintare. N-au cum sa reziste alienii la asa ceva ;-)

      00
    • Nu neaparat o insecta, merge si un virus… oh, wait!

      00
    • @ciocanul

      Nu are nici o legătură, pentru că discutăm aici de ființe conștiente, nu de insecte, care sunt ceva mai avansate decât niște roboți.

      Întrebarea mea era în contextul unor presupuși extratereștrii, care chiar dacă da, ar fi superiori tehnologic, asta nu înseamnă că n-ar avea rațiune și conștiință. E o diferență enormă.

      Știu că e la modă să ne comparăm cu animalele, dar nu sunt pe ideea aia, nu există nici o comparație între un om și un animal care acționează pur instinctual.

      Iar exemplul ăla recurent cu bocancii și furnicile e la fel de tâmpit.

      00
  12. Bio-roboti

    00
  13. Mie mi-a placut cum si-a revenit natura la Cernobal.

    In loc de mutanti si Deathclaws, acolo e practic o rezervatie naturala infloritoare.

    00
    • Doar ca nu prea știm care e media de viață a animalelor de acolo, comparativ cu aceleași specii dar din zone diferite. Care e incidența cancerelor in caprioarele si lupii de acolo.

      00
    • Sunt şi albine?

      00
    • @Cristi

      Cata vreme e o populatie care se reproduce cu succes, incidenta cancerelor ma astept sa scada cu timpul.

      00
    • Din nefericire nu este chiar asa.Multe specii de pasari au inceput sa dispara , somnii din apele din zona sunt de trei ori mai mici decat cei din zone neafectate de radiatii, deci sunt niste probleme chiar daca vegetatia pare bogata.

      00
  14. Accidentul de acum 35 de ani, arată perfect cum funcționa sistemul sovietic/comunist.

    – Design prost, făcut dinadins in-house, fără niciun fel de tehnologie ”imperialistă”.
    – Nu-i punem sarcofag de protecție, că ale noastre nu bubuie. Numai alea americane.
    – Facem cât mai multe reactoare, nu contează că ar putea bubui de prostie. ”Tovarășul” atom e ”prietenos”, nu ne el face rău nou.
    – După ce le facem, le testăm de-a f***-i mă-sa și dacă merg cât de cât, sunt bune. Nu contează că se mai topesc, sau că scapă radiați. Proaste, proaste, dar produc și curent.
    – Ne dăm seam că pot bubui, dar mai bine ștergem informația din lucrările științifice și ne facem că plouă.
    – Avem câteva accidente serioase, dar noi mergem înainte.
    – Punem un director de centrală care nu are treabă cu domeniul, dar e probabil obedient și își face planul. Ba chiar îl și depășește.
    – Punem un inginer-șef cu diplomă de fizician nuclear luată prin poștă. La fel ca ăștia de au tot felul de diplome pe la noi și nu știu cum le-au obținut.
    – Punem puști de 25 de ani, cu două luni de experiență, să controleze reactoare nucleare, pentru că atomul e sigur.
    – Ne pișăm și pe minimele reguli de siguranță trecute de ruși în documentațiile tehnice. Poate ar fi fost o diferență, cine știe.
    – Nu avem un dozimetru mai mare, pentru că în Uniunea Sovietică nu se întâmplă catastrofe nucleare, ca la americanii imperialiști.
    – Nu recunoaștem că reactorul a bubuit, deși dozimetrele se ard de la nivelele EXTREM DE MARI de radiații.
    – Nu evacuăm orașul, pentru că de ce?
    – Nici după ce află toată lumea, nu recunoaștem tot adevărul și mințim statele care ne-ar putea ajuta. A se vedea cazul robotului Joker. Poate se găsea un robot să facă curat pe acoperiș și nu mai era nevoie de oameni.

    Am citit în cartea Midnight in Chernobyl că Aleksandr Akimov, șeful de tură din acea seară, ajuns la spital, își dorea cu tot dinadinsul să își schimbe job-ul. Nu voia să audă de domeniul nuclear. Din păcate, el, și mulți dintre colegii lui care au participat la test din noaptea aia sunt în lumea celor drepți. Toți s-au expus, neștiind, la nivelele imense de radiație. Ei, împreună cu pompierii și ”lichidatorii” accidentului sunt adevărații eroi. Oameni care au salvat întreaga omenire de la un dezastru apocaliptic.

    Noi am avut un noroc fenomenal că nu am construit 2 sau chiar 4 reactoare RBMK la Cernavodă. Asta s-a datorat faptului că Ceaușescu nu era așa fan mare al Moscovei, altfel puteam păți și noi la fel. Și la noi erau tot felul de ”tovarăși”, care voiau ei să braveze, să ia prime și să fie promovați. De aia se tot mințea, mai ales în agricultură.

    00
    • Unul din puținele lucruri la care a făcut bine Ceaușescu a fost Cernavodă, mai exact evitarea tehnologiei rusești cu orice preț.

      Ce aș fi eu curios, a fost vorba strict politic, sau Securitatea l-a informat de slăbiciunile tehnologiei folosită de ruși? Adică am avut experți care au zis că e periculoasă? Sau motivul a fost să nu fim dependenți de sovietici pentru uraniu?

      00
    • Cred că știa, ceva, ceva, dar nu tot adevărul. Cu toate astea, el a fost mereu sceptic în ceea ce privește URSS. Asta de când URSS ne-a vrut țară agrară. De aia a construit el fabrici și uzine, ca să arate că el e independent de Moscova și face ce vrea… Leana.

      00
    • @manu144x – In 2019 am călătorit pe avion, din întâmplare, alături de unul dintre proiectanții unităților I si II de la Cernavodă si mi-a povestit atunci ca fuseseră trimiși 2 ani la studii/experienta on site în Canada pt a prelua tehnologia CANDU, care atunci ar fi fost considerata printre cele mai sigure. Pe plan politic e cam dificil de răspuns întrebării tale, putem doar presupune.

      00
    • @manu144x – Decizia a fost luata in principal pe considerente economice. Argumentele politice au fost secundare. Canadienii au castigat contractul cand ne-au facilitat un imprumut avantajos de 1 mld USD pentru demararea lucrarilor. Prezenta securitatii la negocieri a fost relativ discreta, au ascultat/urmarit/inregistrat toti participantii dar nu au intervenit si nu au transmis vreun punct de vedere. Obsesia lor a fost sa nu aiba loc contacte informale intre canadieni si romani, motiv pentru care au cerut ca intalnirile sa se desfasoare in Romania, nu in Canada. Probabil a existat temerea ca o spaga modesta din partea canadienilor ar avea efecte majore asupra flexibilitatii negociatorilor romani. Informatiile le am de la o persoana care a participat la negocieri, unul din reprezentantii RO a carui semnatura e pe acordul de finantare.

      00
  15. Un prieten a fost acolo acum cativa ani. Radiatiile inca erau destul de mari, multe “ruine” erau aranjate pt turisti ca un fel de muzeu in aer liber. Insa scopul antenei gigantice nu l-a aflat inca….

    00
  16. https://spetcu.wordpress.com/2016/06/12/cernobil-sau-drumul-de-la-atomul-
    pasnic-la-un-disneyland-radioactiv/
    Daca te intereseaza uite un articol destul de bun.

    00
  17. Cristi, cauta informatii despre « lichidatorii » de la Fukushima. Vei gasi MULTI oameni care s-au dus acolo stiind foarte bine ca vor muri. Si asta la 25 de ani dupa Cernobîl. Eroi – in fine, oameni dispusi sa moara pentru altii – vor exista mereu. Eu sper doar ca nu vor mai accepta sa moara in razboaie incepute de doi idioti care nu se inteleg.

  18. pe mine m-ar tenta sa ma fac erou .. dar nu de dragul semenilor ci ca sa scap de prostii din jurul meu ! :)

    00
    • și cauți recomandări?

    • NOU
      #79

      Sunt sigur ca si el se crede erou din aceleasi motive: https://www.bbc.com/news/av/world-europe-16920035

      00
    • sunt 8 melearde de oameni pe pamant ! cat de multi tre’ sa fie ca sa fie „prea multi” ?! si, culmea, dupa ce ca sunt asa de multi au devenit cu totii si foarte „pretiosi”; fiecare se crede buricul pamantului – iar cei mai multi sunt clar niste cacati cu ochi ! .. nu o sa ma fac terorist niciodata dar nici nu o sa empatizez cu cateva meleoane care mor (unii de prosti ce sunt) si pe care oricum nu-i stiam si mi se rupea de ei.

      00
  19. Interesul pentru Cernobal mi l-a trezit seria S.T.A.K.E.R., ma asteptam sa fie mai populara aici.

    00
  20. Daca vrei eroi in domeniul asta cauta-i la Fukushima. Gasesti vreo 50.

    00
  21. NOU
    #85

    Cristici, ai început bine și ai terminat-o-n sentimentale.
    Mulțumesc pentru recomandări. Chiar dacă m-a interesat și tot am studiat subiectul, e prima oară când aud de Elena Filatova.

    00
  22. Spune si in clipurile puse de tine ca sarmanii aia nu stiau in ce se baga. In plus, erau soldati, nu cred ca au avut optiunea sa refuze cand li s-a cerut sa faca ce-au facut. N-au fost eroi, doar ghinionisti.

    00
    • Nu, au fost eroi. În opinia mea au fost eroi. Au avut opțiunea să nu urce pe acoperiș, așa apare și în serial, dar nu au fost mulți care au dat înapoi.

      00
    • Mihail, ai facut armata? Sau stii ce e ala ordin? Nu e ca in multinationala, unde poti alege pe care manager il gadili sub talpa. Iar in cazul in care chiar era optional asa cum zici: Probabil ca erau si ei constienti ca daca refuza, nu vor mai avea cine stie ce viata dupa.
      Serialele nu sunt “reliable source of truth”.
      Trolezi sau asta e nivelul?

      00
    • „We were all lined up and told, ‘who doesn’t want to go on the roof, step forward’. But only a couple of us did,” he says.

      https://www.abc.net.au/news/2019-06-22/chernobyl-what-it-was-really-like-on-top-of-reactor/11223876

      Asta o spune un lichidator, nu serialul.

      Ca s-a spus doar de forma, asa o fi fost. Nimeni nu a renuntat, dar asta nu inseamna ca, teoretic, nu puteau.

      00
    • De ce, Oana? Tu ai făcut armata? La comuniști, sau la „occidentalii” de după 89? Nu mai mânca rahat, că nici în armată nu te poate obliga nimeni să te sinucizi. Sunt niște limite, dacă nu vorbim de Canal sau BD.

      00
    • Desigur ca sunt niste limite. Cum au fost si la lovitura de stat din 89 cand au trimis soldatii sa dea jos popicele de la agenturile straine.
      Tot marketingul asta cu eroii ( nu le neg titulatura) e putin cam exagerat.

      00
  23. Recomand video-urile Intaiului Academician Travel-Vlogher de la Chernobyl:

    https://i.ytimg.com/vi/sc5DKKhTlow/maxresdefault.jpg

    00
  24. Da avem eroi si inca multi dar nu sunt destul de mediatizati.
    Medicul de la Piatra Neamt de exemplu.
    Plus ceilalți medici care au luptat cu un virus necunoscut timp de un an de zile.
    Cei de la pfizer care au descoperit vaccinul si tot asa.

    00
  25. Vin cu una noua … nespusa. :) Accidentul s-a intamplat din cauza unul test si nu la functionare normala. Daca nu-i manca in cur sa faca testul nu se intampla reactia. In plus testul a fost facut si noaptea de catre personal mai slab instruit. Lectia aditionala de invatat: daca ceva merge nu schimba sau modifica, lasa-l asa cum este ! :)

    00
    • Noaptea ca tontii

      00
    • @Ciocanu, Pe principilu las’ ca merge si asa era si tehnologia comunista.

      Daca comentariul era /s sa imi fie cu iertare :D.

      00
    • Oricum, la un moment dat tot se întâmpla ceva. Ăsta nu a fost primul accident de la Cernobîl, au mai fost vreo unul, dacă nu chiar două înainte. Un reactor, cred că 2, s-a topit (meltdown) în 1982-83.

      Iar reactorul deja picase testul de vreo două-trei ori, superiorii nu mai aveau răbdare. Bruhanov, Diatlov și Formin se gândeau la prime și promovări. Și niciunul nu știa (sau știa parțial) că ar putea fi probleme.

      Mai fuseseră niște incidente și la Leningrad, care au fost puse sub tăcere. Dacă informația ar fi ajuns și la urechile celor de la Cernobîl, și știau de acele probleme, poarte fi putut fi evitate.

      00
  26. Cand s-a intamplat eram in armata, ne-a adunat pe toti si ne-a spus f pe scurt ca s-a intamplat ceva-accident in URSS, nuclear/radiatii si au distribuit pastile K la noi toti. Cum nu era FB Messng. si era moda scrisorilor, obisnuiam sa scriu scrisori acasa. Am mentionat ceva de genul „tampitii de rusi au facut-o lata, s-a intamplat nus’ce accident nuclear, dar nu va ingrijorati, santem bine, ne-au dat antidot”. Ei bine, scrisoarea aia n-a mai ajuns niciodata acasa, in schimb am fost convocat la o mica discutie cu comandantul unitatii. Am scapat ieftin, ala de fapt avea ceva-nostalgii cand a auzit din ce oras eram eu, isi petrecuse tineretea acolo. Doar mi-a zis la urma: ai grija ce scrii acasa.

    00
    • Mi-ai adus aminte de decembrie 89, cand eram in armata. In jur de 16-18 decembrie s-a intors din concediu un coleg din Timisoara. Ne-a spus ca se intampla ceva infricosator, dar nu a putut sa ne spuna ce – avusese deja o discutie cu CI-stul unitatii

      00
    • @kilroy: Da, dar mai bine era pe vremea lui Ceasca! :)

      00
  27. Eroi au fost, eroi sunt încă
    Şi-or fi în neamul românesc!
    Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
    Românii orişiunde cresc.

    00
  28. Numai mie mi se pare că Bănicioiu, la Colectiv, s-a inspirat de la sovietici cu „avem de toate, nu ne trebuie nimic”? Negarea incompetenței și lipsurilor, în mintea lor îngustă, rezolvă problema.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.