Se joacă la rupere zilele astea

Așa, de culoare, ieri, 19 iunie 2014, am ajuns să credem un condamnat pentru tentativă de omor, cu multiple dosare penale, când spune ce îi trece prin cap în fața presei, dar nu declară nimic procurorilor.

Dacă aveți curiozitatea să urmăriți toate momentele de la A3 cu Bercea, Bășică și Izaura, veți fi observat câteva chestii:

  • doamna Izaura are niște răspunsuri foarte calculate și evită pe alocuri să spună chestii concrete, care ar putea-o incrimina. pentru o țigancă analfabetă, care se exprimă cu extrem de multe greșeli, poate părea că este învățată ce să spună pentru a menține interesul viu, dar pentru a se feri de pericole legale.
  • Pavel Abraham, general, fost chestor al Poliției Române, este avocatul lui Florin “Bășică” Anghel. Omul e retras din Poliție, poate apăra pe oricine, dar nu bate deloc la ochi asta. Pe bune, chestor, profesor universitar, apărător de suedeji cămătari?
  • Bercea a spus că au fost dați bani Codruței Koveși și Liviei Stanciu, două figuri importante ale justiției române. A spus asta presei, dar procurorilor nu a declarat nimic. Și aici e o cheie interesantă. Omul a realizat că nu mai scapă și că trebuie să facă ăia 8 ani de pârnaie. Nu îl costă nimic să facă un pic de circ pentru televiziuni. În fața procurorilor însă, e nasol dacă spui tâmpenii. Se traduc în ani de închisoare. De aceea el poate spune orice și Izaura nu confirmă, că știe jocul.
  • Săracul Ursu, cum are el mutra aia de porc inteligent și pune uneori întrebări care încurcă invitații și îi pot aduce tăieri de salariu.
  • A3 fac ce știu ei mai bine. Iau un subiect bun de tot și trag atât de mult de el încât îl fac irelevant, crezând că îi fac un bine lui domn profesor Voiculescu. Dar nu-i fac. Pentru că…
  • Toată lăbăreala asta cu suedejii puși să mintă că procurori și judecători au luat nu fac decât să încrânceneze și mai mult niște…procurori și judecători. Și degeaba va urla după condamnarea lui dom’ profesor A3 ca justiția e coruptă, pușcăria tot trebuie să o cunoască.
  • Trecem prea ușor cu vederea faptul că 600.000€ sunt foarte mulți bani, chiar și pentru oamenii cu bani. Un afacerist cinstit îi poate face sau îi poate pierde într-un an. Băieții ăștia vorbeau de banii ăștia la un tun. Un tun, țac pac, 600 mii. Fără plan de business, fără taxe, fără agitații, fără acte.
  • Asta nu înseamnă că Băsescu nu trebuie să plece. Însă, ce face Ponta fără el? Cine candidează de la PSD?
  • Și mai e ceva. DNA tocmai l-au reținut pe fratele președintelui. Președintele s-a dezis de fratele său, în timp ce Ponta nu se poate dezice de Duicu, Mazăre, Năstase și alții. Asta e diferența dintre Băsescu și Ponta.

 

20140620063749979

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

73 comentarii

  1. Normal ca se joaca la rupere. Totul sau nimic. Dar cum bine spunea cineva sistemul in astfel de situatii se mobilizeaza sacrifica pe oricine si castiga. DNA o sa castige cu sau fara domnul presedinte. Multa lume nu stie cata ura au strans procurorii aia si cate resurse s-au cheltuit ca sa se ajunga aici. Nu se fac pasi inapoi.

    00
  2. NOU
    #2

    eu inca nu pricep ce legatura are asta cu TRAIAN Basescu. Daca pana la sfarsitul scandalului se dovedeste ca TRAIAN Basescu a avut ghinion de un frate mai poznas si el nu stia?Ii plateste cineva daune morale lui Basescu? Isi va cere scuze antena3 pentru ca distruge imaginea romaniei cu un scandal artificial creat de ei?Pentru astia care ma veti informa cum merge treaba in tarile civilizate va amintesc ca ambasada SUA si cele Ue considera ca probeleme romaniei sunt coruptia si saracia nu scandalurile artificiale create de antena3. Daca vroiau americanii sau europenii sa ne anunte ca sunt suparati pe Basescu o faceau, Au facut-o de fiecare data cand aveau ceva de spus indiferent de politician. Pana acum singurii suparati sunt voiculescu si gasca.

    00
    • Aceeasi legatura pe care retinerea unor baieti din subordinea lui Nastase, fara a se dovedi implicarea directa a lui Nastase – vezi Trofeul Calitatii -, a avut-o cu Nastase. Aceeasi legatura pe care retinerea unor baieti din subordinea lui Dragnea, fara a se dovedi implicarea directa a lui Dragnea – vezi fraudare referendum- a avut-o asupra lui Dragnea. Modul in care merge DNA-ul azi nu e „a stiut sau nu” ci „era si el acolo sus, astea s-au intamplat sub el, presupunem ca stia”. Plus ca nah, Traian e informat mereu de toti si despre toate, e usor unlikely sa credem ca n-o stia p-asta…

      00
    • NOU
      #4

      @Jordan

      cred ca faci o analogie falsa.Confuzi o RELATIE DE RUDENIE cu o RELATIE SEF-SUBORDONAT. O relatie de rudenie nu implica nimic legal. Insemana ca tu si respectivul aveti o ruda comuna.O relatie subordonat sef are consecinte legale. Iar alta minciuna pe care ai spus-o a fost ca nu au existat acte la Nastase. Nastase chiar a semnat acte.De asemenea subordonatii lui Nastase l-au turnat la proces. La fel si pe Dragnea. nu s-a gasit nici un document semnat de Basescu in legatura cu bercea. De asemenea Mircea nu l-a incriminat pe Traian basescu in fata procurorilor.

      00
    • nu uita ca si de obama s-au luat … ca fra’su de prin hawaii a facut nu-stiu-ce boroboata cu droguri … l-au frecat si l-au ras-frecat, pana si-au dat seama ca o fac degeaba. :)

      00
    • @branzovenescu – hai sa fim seriosi, relatie de subordonare e una dar nu inseamna ca daca baiatul de la Enel imi da in cap in casa si imi fura ceasul directorul de departament e vinovat :). Problema e, in ambele cazuri, daca cel aflat intr-o pozitie superioara – si, sa fim sinceri, presedintele e intr-o pozitie de genul asta – a cauzat fapta celul aflat intr-o pozitie inferioara. Si nu, nici la Nastase aia n-au spus ca Bombonel i-a pus, ba dimpotriva.
      Problema e corect pusa asa: Mircea Basescu e pielea pewlii re influenta in justitie. Daca a luat bani, e clar ca a luat fiindca a spus ca Traian va interveni, altfel cine s-ar fi dus la el sa-i dea bani daca era vorba exclusiv de ce poate face el? Intrebarea care ramane e daca Traian a spus ca se baga sau fabuleaza Mircea? Asta e singura intrebare la care ar trebui sa avem un raspuns inainte de a-l judeca pe Traian, dar vezi tu, la toti ceilalti smenari s-a spus ‘nu conteaza, sefu, trebuia sa stie el ceva’, ca a fost mai simplu.

      00
    • NOU
      #7

      @jordan

      ” si, sa fim sinceri, presedintele e intr-o pozitie de genul asta – a cauzat fapta celul aflat intr-o pozitie inferioara ”

      nu exista nici o dovada in sensul asta. nu exista nici o dovada ca basescu a cauzat nimic,

      ” Si nu, nici la Nastase aia n-au spus ca Bombonel i-a pus, ba dimpotriva.”

      ba da. au fost martori care l-au turnat.tocmai asta e diferenta. si la nastase s-au gasit bani

      ” Intrebarea care ramane e daca Traian a spus ca se baga sau fabuleaza Mircea”

      bazandu-te strict pe dovezi TRAIAN Basescu nu e implicat in caz.punct

      ” Asta e singura intrebare la care ar trebui sa avem un raspuns inainte de a-l judeca pe Traian, dar vezi tu, la toti ceilalti smenari s-a spus ‘nu conteaza, sefu, trebuia sa stie el ceva’, ca a fost mai simplu. ”
      iar faci o analogie falsa. la ceilalti smenari gen nastase au fost procese de ani de zile cu mii de pagini de documente si zeci de martori intervivati. Documentele includeau:semnaturi,contracte care se pot verifica usor. Aici avem doar o familie de interlopi si pe MIRCEA Basescu. Nici un document,nici o adeverinta, nici un contract,nici o chitanta. Nici un ban chiar.Avem doar o inregistrare facuta cam ilegal in care Mircea putea sa abureasca.

      00
    • @branzovenescu Problema este ca justitia si DNA-ul stiau din 2011 de banii luati de Mircea Basescu si nu au facut absolut nimic pana cand scandalul nu a transpirat in presa. Nici macar o audiere la DNA ca sa clarifice problema (poate Mircea era nevinovat !) Asta se cheama protectia infractorului si aici apare raspunderea presedintelui. O fi ales domnia sa justitia cand are de ales intre justitie si frate-su’, problema este ca de 3 ani justitia a ales pe fratele Basescu in detrimentul justitiei. Ori (ca sa reiau parte din mesajul tau) justitia este una din problemele gasite tarii noastre. Nu conteaza ca spui intr-una de justitie independenta cand de fapt cand e vorba de familia ta se constata ca regula nu se aplica si ea se aplica doar la adversarii tai.

      00
  3. retinerea lu’ Mircica in an electoral = sah la PSD

    00
    • ce tare. deci fratele presedintelui e infractor, presedintele stia, pentru ca e presedinte si e obligat sa stie, prin servicii, dar ia uite ce sah la psd. ce imbecili spalati pe creier

    • Adevarul e ca cineva care are doar 2 viteze :
      — e arestat fratele presedintelui? Huo basistii imputiti
      — nu e arestat fratele presedintelui? Ai dracu basisti imputiti

      e mai putin spălat la creier de o ura bolnăvicioasă..

      00
    • arhi, n-ai tu cum sa intelegi. Tu ai votat cu Mircea Dinescu

      00
    • @ion: cand, unde si pentru ce a candidat Mircea Dinescu?

      00
    • @Arhi

      Daca oamenii nu ar fi satuli de ambele parti, ar fi destul de logic ce spune omul, il jignesti aiurea. Ne place sau nu ne place de Basescu, in povestea asta a procedat cum nici un membru PSD nu a procedat. Asta ii confera cel putin o bila alba.

      Baietii din PSD nu se dezic nici macar de prietenii lor cand acestia intra in categoria „infractori”, de rude apropiate nu mai vorbim.

      00
    • Diaconu, Dinescu, nu contează. Important e să fie victimizat pe antena3

      00
    • @arhi, ziceai intr-un post mai devreme ca urasti extremistii. Explica te rog cum te simti cand te urasti pe tine?

      00
  4. cine este tipul din dreapta?

    00
  5. Daca la Basinel nu au reusit sa dea bani cu rezultat scoaterea lu Moindialu de la racoare acum incearca sa dea la PSD-ei prin Voiculescu insa cum mai buni decat banii e moartea dusmanilor, A3 profita si incearca sa-l ingroape ls Basinel… Lupte cu cacat in politica romaneasca cu oameni de cacat inhaitati cu oameni cu o culoare de cacat.

    00
  6. A3 e de rahat stim cu totii, populism si prostie mai mare ca acolo nicaieri, dar dupa parerea mea base ar trebui sa plece demn acum, asta cred eu ca ar merita orice popor din orice tara dupa asa ceva. Ca ii face loc la prostu ala n-ar mai trebui sa conteze, oricum cuiva o sa faca loc anul asta.

    00
    • Asa cum a plecat un plagiator dovedit ca facea trafic de influenta cu Duicu intr-un birou la Guvern ? Sau acel personaj al carui conducator de lucrare plagiata e la puscarie acum ?

      00
    • Serban , esti lucid si ai dreptate ! Poporul asta nu-l merita pe Dl. Presedinte Basescu – inalt , frumos , integru , un adevarat exemplu de echilibru , cinste si corectitudine ! Nu stiu ce ne facem de la toamna ! Sunt disperat …. !

      00
    • again, obama nu si-a dat demisia cand l-au prins pe fra’su cu ceva droguri prin hawaii … de ce-ar face-o basescu? :-)

      00
  7. NOU
    #24

    @serban

    ce a facut TRAIAN basescu sa plece?

    00
  8. branzovenescule iti dai seama ca e stupida intrebarea ta?

    00
  9. Ba da numa de l-am vedea (si) pe dom’Profesor coleg cu nastase…

    00
  10. Mda, tocmai ne-ai facut o paralela intre doua lepre (la ultimul punct). Oricat de dubiosi ar fi martorii care se perinda pe la tv (?! – nu stiu de ce acolo si nu la tribunal), oricat de elucubrata si de incalcita e toata afacerea asta, eu tot cred ca base stia de la bun inceput de toata tarasenia, ba chiar cred ca a si dat ok-ul pentru ea. Faptul ca omul e manjit nu il face pe puie monta dezirabil. Din tot balciul asta, sunt doar 2 chestii care trebuie scrise cu litere mari de tot:
    TRAFIC DE INFLUENTA
    PRESEDINTELE AVEA CUNOSTINTA DE O INFRACTIUNE SI NU A FACUT NICI O SESIZARE
    Restul e cancan

    00
  11. Basescu e in gard de anul trecut. A3 ne baga in cap ca el a stiut de la SRI. Aici e o capcana mica si urita. Chiar daca stia de la SRI si il lua la mui pe fracso, A3 urla ca foloseste SRI in interes de clan. Asa ca a tacut si abia acum a putut sa-l lase din brate pe fracso. Diferenta e ca de revelion, Base stia iar A3 nu.
    Si … ce-ar fi sa iasa inregistrarea acelorasi discutii dar facute de altii si nemontate/ montate altfel? Cred ca de aia Abraham le da pe rind, ca sa nu risipeasca munitia. Singura lui munitie.

    00
  12. Pe urma, mai e una foarte grava. Ponta e michimausu teleghidat – Basescu stie, Basescu zice. Basescu demisia si cam atit. Tara aia responsabila in care vreau eu sa traiesc ar fi avut un prim ministru care vedea ca pe plaiul stramosesc umbla benchea zeci de tone de bani negri si ia masuri coerente pe subiect. Ca ii ia Base sau ca ii ia Ponta, ma doare-n cur. Daca n-ar fi banii negri, nu i-ar lua nimeni.

    00
  13. si, la final, bomboana: in zona politica cre’ ca e fibrilatie maxima. Pun mina-n foc ca alte sute/mii de suedeji au alte sute/ mii ore de inregistrari cu alti zeci/ sute de baieti cu functii.

    00
  14. NOU
    #33

    @serban

    stupid este sa acuzi pe cineva fara dovezi. Spune-mi de ce il acuzi pe TRAIAN Basescu?

    00
    • Mircea Basinescu recunoaste ca a incasat (si chiar a si returnat fiindca nu i-a iesit) 250.000 euro pt. a facilita trafic de influenta la Parchet si Curtea Suprema. De la Bucuresti institutiile astea. El sa faciliteze, adica. Un putzoi care incaseaza comisioanele trimise de frate-sau intr-un birou din portul Constanta.

      De asta e vinovat Traian Basescu. De trafic de influenta. Si ala nereusit :)

      00
    • @woe
      Deci, unde in descrierea facuta de tine este vorba de Traian Basescu?

      00
  15. Si daca pleaca Traian si Mircea e arestat/condamnat, o sa se spuna „Justitia n-ar fi reusit asta daca era Base presedinte, deci Justitia nu e independenta”. Proba de foc a independentei Coanei Justitia este cu Base presedinte.

    00
  16. Basescu trebuie sa plece, dar nu pentru povestea asta. Omul ala e la inchisoare si acum, deci nu s-a baga nimeni cu influenta pentru a-l scoate de acolo. Traficul de influenta din capul inapoiat a lui frat’su care trebuie pedepsit cu inchisoarea, nu i se poate pune lui in carca. Basescu trebuie sa plece pentru ca a frecat menta 3 mandate si a sustinut oameni la fel de corupti si hoti precum cei dinaintea lui cu execeptia ca astia au stiut cum sa o faca legal si democrat. Lantul de arestari si munca din spatele DNA din ultima vreme nu i se datoreaza lui sub nici o forma, a sustinut miscarea asta e clar (ca altfel nu ar mai fi fost presedinte) dar el e un executant. Vantul ce curata frunzele vine din vest.

    00
  17. „When you play the game of thrones, you win or you die. There is no middle ground.”

    Cersei Lannister / Games of Thrones.

    00
  18. A, deci e nasol si batator la ochi ca Abraham ii apara pe aia in calitate de avocat. Ca aia s-au incuscrit cu fratele presedintelui e doar un amanunt pe care nu-l ia nimeni in seama. Cred ca mai mult ar trebui sa discutam de inregistrari si de faptul ca DNA-ul si institutiile s-au activat abia dupa ce acele dovezi incontestabile au ajuns in presa. Dar nah, acum se incearca fel si fel de diversiuni, se incearca sa se mute discutia in zona in care trebuie sa vedem cine e-n spatele scandalului. Probabil Voiculescu si Antena 3 a facut lobby ca fratele presedintelui sa se incruscreasca cu Mondialul. Tot ei l-au determinat pe Mondial sa-si injunghie nepotul, astfel incat sa ajunga la bulau. Si Voiculescu in complicitate cu Antena 3 au pus la cale intalnirea din biroul lui Mircea Basescu, acolo unde se discuta pe fata de faptul ca ala trebuie neaparat sa scape de inchisoare.

    00
  19. Ceea ce mă amuză pe mine în perioada asta este că, exceptând o suavă limbă până în străfundurile colonului de la o doamnă de pe la Evenimentul Zilei, tot respectul doamnă, sunteți tare, toți campionii băsismului pentru care Traian era lumina vieții lor tac mâlc. Domnul colonel Turcescu, Dănuț „nu știu gradul” Tăpălagă, Pora, Fati, Turturică… s-au ofilit.

    În rest, americanii au o vorbă. It ain’t over ‘till the fat lady sing. Acum, așteptăm grăsana.

    00
    • Eh, calitate, nu cantitate – asa limba pana in strafunduri n-a prins nici Nastase, nici Ilici, si teama mi-e ca nici Ceausescu…cu corbi, hoit si inima sfasiata de frate.

      00
  20. Mircea Basescu a luat bani de la suedeji ca sa le dea tzeapa. Siiigur ca da.

    Eu chiar cred ca a vrut sa ii ajute… dar aia erau prea in cacat. Si au cazut toti in cacat. Tragedie!

    00
  21. NOU
    #43

    Astept cu nerabdare ca inspectorii ANAF sa intre in problema. Bercea vorbeste cu nonsalanta de sute de mii (chiar 2 milioane) de Euro dati spaga. Daca i-a avut, desigur erau bani liciti, deci declarati la Fisc. Daca nu… ori nu i-a avut, deci calomnie si marturie mincinoasa, ori erau iliciti, deci justitia si Fiscul ar trebui sa aiba sa faca oarece in sensul asta.
    Domnul avocat militian Abraham ar avea ceva mai mult de munca, deci mai mult de incasat.

    00
  22. Ca bine zici de bani, @Vali. DNA, SRI si ce-o mai fi ca servicii prin tara asta, par ca nu vor sa se intereseze de unde au clanurile astea atatia bani. Angajati pe undeva nu sunt, firme inregistrate legal nu au, Si asta e atat in .ro cat si in afara. Aia putinii care-si traiesc viata in mod cinstit au ales sa stea departe de clanuri si asta se vede in stilul lor de viata, cu o casuta normala, o masinuta ca tot omul etc.
    Tot iuresul asta impotriva lui Basescu arata cat de orbi isi permit unii oameni sa fie. In loc sa se intrebe inainte de toate, de unde plm a avut ala 600k euro sa dea spaga, ei vorbesc de acuzatii pt trafic de influenta si altele.
    Ar fi destul de misto acum ca DNA sa ia la puricat tot clanul ala si toate conexiunile pe care le are. Pentru ca aici nu mai e de Base’, PSD, PNL, aici e mult mai complex. Cand cineva are 600k euro de dat spaga si locuieste intr-o zona in care PSD-ul a avut mereu majoritate de voturi, multe intrebari apar.

    00
  23. Da, Zoso, se joaca la rupere, ai dreptate, dar e bine ca am aflat ca Traian Basescu, presedintele Romaniei, face parte dintr-un clan mafiot. E bine ca oamenii au aflat ce si cine se invarte in jurul sefului statului. Indifirent cata cerneala online va curge, TRAIAN BASESCU are un frate care a luat niste bani de la cei mai periculosi interlopi din Romania. „Da, ma, stie fratimiu, cum sa nu stie”?

    Mircea Basescu: „Sambata sau duminica voi merge la Bucuresti”.

    00
    • Deci, cum ai tras tu concluzia ca T Basescu e intr-un clan mafiot? Pentru ca asa ii mintea M Basescu pe aia ca sa ii abureasca?

      00
  24. Eu zic sa ne linistim si eventual fiecare dintre noi sa isi cumpere o capra.

    00
  25. Jocurile Jiltului?

    Faza cu dezicerea de frate a amuzanta. Poti sa zici orice de Mircea, nu si ca ar putea fi creierul unei operatiuni.

    00
  26. Ultimul punct l-am remarcat si eu,
    intradevar e esential

    00
  27. Nu cred ca presedintele s-a dezis de fratele sau. Public declara, ca nu-l doare gura. Faptic insa sunt prea inlantuiti unul de altul. Presedintele ca si Ponta minte de ingheata apele. Exemple sunt nenumarate: plecand de la demisia in 5 minute si ajungand la declaratia de avere. La Revolutie aveau ambii frati Basescu, sute de mii de dolari, stransi doar din munca cinstita (salarii mari [sic]). Aveau milioane de lei depuse la CEC. La primul mandat de presedinte Basescu declara vreo suta de mii e dolari avere. Ceva nu e in regula. Cat despre Ponta sugruma economia in loc sa o lase sa functioneze. Minte cu seninanate ca reduce si anuleaza taxele, in timp ce de fapt apar taxe pe stalp. Cred insa ca Ponta nu va face greseala lui Nastase (sa musamalizeze dosarul Flota, cand putea sa-l condamne) si nu-l va slabi pe Basescu. Il adoarme cu senator pe viata, cand de fapt cel mai probabil ii varuieste o celula cu vedere la soare pe la Jilava sau Rahova. Oricum vorba titlului, se joaca la rupere zilele astea. Sunt curios cine are oasele mai tari.

    00
    • Nu s-a dezis.. chiar a dat ordin justitiei sa nu se bage peste frate-su. De-aia e ala acum in puscarie.

      Cate minte va lipseste, bai fratilor! De aceea gandeste Mircea Badea in locul vostru.

      00
    • @StefanV Nu mai sunt demult naiv. 24 de ore in arest nu e o condamnare definitiva. De altfel si Mircea Basescu spunea ca planul era sa stea Bercea cat se judeca in arest, sa-i dea un an, si gata toata lumea e multumita: presa si politicienii. Se poate aplica si in cazul sau. Nu crezi? Nu trebuie sa gandeasca pentru mine Mircea Badea si nici tu. In plus, Traian Basescu a spus ca el poate gratia pe oricine fara sa dea vreo justificare. Pot presupune un proces ultrarapid, o condamnare rapida si o gratiere in secunda 2, pentru ca sangele apa nu se face. Tot ce putem face e sa asteptam continuarea.

      00
    • @erni
      Toate argumentele pe care mi le insiri aici sunt supozitii, presupuneri. Nu putem avea o discutie serioasa pe supozitii si imaginatie.

      Cand vei incepe sa gandesti vei putea avea si discutii serioase. Pana atunci insa….

      00
  28. cu toata propaganda pe care o faci sefu tau tot o sa se duca la parnaie

    00
  29. Cam ciudata schimbarea lui Ponta de astazi fata de cum era ieri. Poate si-au dat seama ca s-a ajuns cam departe si ce e dus la extreme nu miroase a bine… :)

    00
  30. io am vazut in filme ca aia cei mai rai isi dau in gat fratii, parintii, surorile la sfarsit. si la noi viata bate filmu, asa ca las-o jos ca macane :)). daca nu era lucrat bine de tot carnatii ii dadeau inainte cu tupeu ca mircica e santajat. hai jet… ca depasiti orice limita.

    00
  31. Asa baieti…so pe zoso…recunoaste ba ca ai luat si tu din aia 250k

    00
  32. Te stiam fan basist declarat. Te-ai sucit ?
    Mi-e o sila mare de toti cei care nu au putut intelege inca despre ce e vorba :
    Romania e o tara a clanurilor.
    Azi e vorba de clanul basescu, maine de altul.
    Nu e loc de alte intrebari si mirari.

    00
  33. @branzovenescu Esti cel mai tare apartor a lui TB.

    Inca nu realizati ca din ’90 incoace am avut doar infractori la conducere (Am avut un moment chiar sa cred ca Constantinescu a fost OK, dar pina la urma nu a fost sa fie) ? Momentul ’90 a fost o mare infractiune (culminind cu gluma de proces si asasinarea lui Ceausescu, in loc sa extraga informatii si sa ii puna la puscarie pe toti comunistii implicati), care nici azi nu s-a curatat, pentru ca daca s-ar curata oameni ca TB nu ar exista astazi !!! Mi-as dori o justitie care sa verifice toti miliardarii astia de carton, care au aparut peste noapte, si problema datoriei externe a Romaniei va fi rezolvata in mai putin de 30 de zile. Realitatea este nu ca justitia nu e independenta, justitia nu exista in Romania. Inca nu am vazut up proces in Romania cind un miliardar e anchetat (nu trebuie sa ii bage in puscarie pentru frauda, comsuma banii degeaba statul roman), si toata avera lui, familiei confiscata, imobilele vindute si banii inapoi la buget, si miliardarul pus sa munceasca. Cind o sa vedeti asa ceva in Romania atunci puteti zice ca justitia exista. A3, B1, TVR, Protv sunt doar niste marionete platite de interese, si maninca rahat sau improasca cu rahat, dupa nevoi, nimic altceva. Deci, concluzia este, 99% dintre politicienii romani ar trebui sa fie in spatele gratilor daca Justitia exista si este independenta, inclusiv TB. Cei 1% dintre politicieni sunt sau prosti sau nu au access la ciolan.

    Au fost politicieni chiar au vrut binele Romaniei (fara nici un interes): Coposu si Ratiu (probabil si altii dau au fost eliminati rapid de sistemul neocomunist care este in Romania acum).

    Iliescu este cel mai vinovat de ce este azi in Romania !!!

    @branzovenescu NU mai exista politiciei cinstiti in zilele noastre, cineva trebuie sa fie foarte naiv sa creada asta, principala calitate (necesara) sa fii politician este sa stii sa minti.

    Numai bine. Treziti-va odata si vedeti realitatea !!!

    00
    • NOU
      #64

      ” NU mai exista politiciei cinstiti in zilele noastre, cineva trebuie sa fie foarte naiv sa creada asta, principala calitate (necesara) sa fii politician este sa stii sa minti. ”

      nu toti politicienii sunt in aceeasi oala.unii mai fac ceva.sa pui toti politicienii in aceeasi oala e ca si cum i-ai pune pe gheorghe gheorghiu dej,cuza,carol I si iliescu in aceeasi oala.basescu a mai facut ceva pentru justitie motiv pentru care e apreciat de vestul civilizat.Basescu nu e sfant dar nu poate fi dat afara de la presedintie pentru ceva CE NU EXISTA DOVEZI.DE asemenea Ponta e inregistrat cu fapte directe si tot acolo e.

      00
  34. Sumele alea nu bat veci: ba sunt 2 milioane bă 600k ba 250k ba prin intermediar ba n-au ajuns banii. O fi un sambure de adevăr dar e cam gogonata.

    Concluzia nu contează in ochii unui uselist convins. Dacă își da base demisia sa o cerem si pe a lui ponta.

    00
  35. NOU
    #66

    „Traian Basescu stia de „santaj” de un an. Doar ca nu e santaj. suedeju’ voia banii inapoi. Traian Basescu le-a trimis DNA pe cap pentru ca aia isi voiau banii lor.
    Deci Basescu Traian e vinovat de complicitate la inselaciune si macar de complicitate la inducerea in eroare a justiei.”-mircea badea pe facebook

    sunt si eu curios:Badea are dovezi pentru ce spune? Ca a acuza pe cineva de fapte penale fara dovezi e calomnie. basescu ar putea face bani buni de la trustul lui voiculescu cu un avocat decent.si e si rasist.

    00
  36. Hai Basescu la putere
    ca sa-ti dam niste lovele

    00
  37. @branzovenescu
    „basescu a mai facut ceva pentru justitie motiv pentru care e apreciat de vestul civilizat”

    E gresit. Basescu nu e apreciat de vestul civilizat, nimeni dintr-o tara mica nu e apreciat de „vestul civilizat”, e utilizat de vestul civilizat pentru interesele pe care le are Europa si America acolo in Romania. Sa nu crezi ca „vestul civilizat” e interesat de Basescu pentru ca face ceva pentru justitia din Romania . Nici Basescu, nici Ponta nu au facut nimic, si uite-te in istoria adevarata a Romaniei numai tradatori de tara am avut, oameni fara coloana vertebrala, cei care au avut coloana au fost executati sau inlaturati rapid.

    Macar daca iti vinzi tara fi baiat destept si vinde pe bani grei, nu te multumii cu firimituri de la masa altora.

    Este atita coruptie in Romania ca nu se poate curata (poate 95% dintre romani ar lua spaga daca ar putea, cine nu ia spaga este considerat prost, deci spaga este o virtute in Romania), decat prin reinstalarea unei noi justitii, noi oameni si daca ar fi dupa mine as pune magistrati nu romani, de ex. germani, sau din Norvegia, Suedia la fel si politisti. Asa nu va mai exista spaga (sau oameni curuptibili) si justitia cu adevarat ar fi independenta si dreapta.

    Imi doresc mult sa cred ca in Romania se poate trai democratic si fara comunism dar nu prea cred asta…

    Numai bine

    00
  38. La fix am luat bilet de avion.One way.
    Sa nu uitati becul aprins!

    00
  39. Eu daca as fi in locul lui Mircica as declara ca i-am mintit pe suedeji ca il scot afara pe bercea universalul si ca le-am cam dat teapa. In cel mai rau caz ia 2-3 ani cu suspendare pentru inselaciune. Pe de alta parte, magraonii ar trebui sa demonstreze „cu acte” ca au obtunut respectivii bani „de undeva” altfel vor avea o problema cu fiscul.
    Pe de alta parte, daca nu vor avea cum sa demonstreze sursa banilor, mirciulica basica ar putea declara ca a primit 250,000 de dolari de la „Monopoly” sau 250,000 de dolari la te miri ce joc online de genul „Farmville”.
    Si in incheiere… se mai indoieste cineva ca nu il prinde Craciunul pe felix in libertate?

    00
  40. In primul rand nimeni nu-si pune problema de unde a avut Bercea banii ?
    De unde stiu eu ca au existat banii aia ? (la Adamescu de exemplu banii de spaga s-au virat prin banca si era foarte usor de corelat)
    Eu trebuie sa ii dau crezare unui om care este condamnat 8 ani pentru tentativa de omor si mai are inca zeci de dosare de evaziune fiscala si altele? Proba video in principiu nu ar trebui sa se ia in considerare mai ales ca a fost facuta fara autorizatie de un tert (una e sa fie facuta de experti cu proces verbal etc etc , una e sa fie facuta de Basica fiul lui Bercea Mondial).
    Discutand pe probe (publice , nu stiu ce e in dosar) totul se bazeaza pe presupuneri si probabil pe declaratii subiective.
    Deocamdata banii (600.000 EURO) nu cred ca pot fii dovediti cu acte, deci nu exista.
    Fapta de trafic de influenta nu a avut efectul dorit deoarece Bercica a luat 8 ani si de inchisoare. Mircea Basescu a promis (ipotetic) dar nu a rezolvat .
    Parerea mea este ca Mircea Basescu a fost presat de insistenta rromilor si in sinea lui a zis „daca ia cu suspendare , pastrez banii – daca nu vad eu ce oi face ” , asta ipotetic vorbind pentru ca nu stim daca Bercea chiar ia transmis banii.
    Si daca s-a intamplat cum s-a preconizat in presa , ce legatura ar avea Mircea Basescu cu Traian Basescu. Daca o ruda de a mea a avut probleme cu legea asta nu inseamna ca eu primesc mai putine drepturi in cauza actiunilor rudei mele.

    00
  41. Fraților, da’ de Nana, nimic, nimic?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile