Suntem de zahăr…

Plouă de două zile în Brașov.

Pentru un oraș în care plouă des, avem prea mulți oameni nepregătiți. Nu există banalele pelerine sau umbrele. Se merge prin ploaie în teneși sau șlapi și apoi se miră de ce răcesc. Anul trecut mi-am luat cea mai mare umbrelă posibilă, ceva de 80 lei, încap 3 oameni lejer sub ea, adică fix toată familia. Plus geci de ploaie. Plus adidași mai înalți pentru copil. Dar nu. Ieri mă uitam la două fetițe, erau ciuciulete, inclusiv caietele cred că se udaseră, că aveau ghiozdane de cârpă. Frumos.

Și pentru că nu au minima logică de e echipa copiii, opresc mereu în ușă, oriunde ar fi. Azi era omor în fața intrării la școală, iar la 50m erau 5 locuri de parcare goale. Fi-miu și-a tras gluga de la geacă pe cap și dus a fost, printre idioții care se înghesuiau pe două benzi să lase copilul cât mai în ușa școlii.

Să nu cumva să îl plouă pe copil 30 secunde. Dar să fie înfofolit până la gât, inclusiv n mașină.

img_4066

 

Și am mai observat ceva: e o boală să o lași pe mama sau pe nevasta în ușa hypermarketului și apoi să te duci să cauți parcare. OK, de înțeles, se mișcă greu. Dar după o oră de umblat prin magazin, baba era vioaie și bine dispusă la casă, nu dădea semne de dureri sau oboseală.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

41 comentarii

  1. Stai sa vina ninsorile… Atunci sa vezi distractie!

    00
  2. Ultima fraza e normala, femeile par ca invie atunci cand intra in magazine. In culturi mai primitive din Africa, care nu au inteles exact fenomenul shopping, au existat cazuri de femei moarte, duse de familii in magazine, in speranta ca vor invia.

    00
    • shoppingu e mai bun ca sexu, dovada definitiva

      00
    • NOU
      #7

      Nu e mai bun ca sexul, e chiar sex. Adica nevasta iti f… la cumparaturi toti banii.
      Stiti bancul ala vechi cu barbatul de succes si femeia de succes?
      Un barbat de succes este acel barbat care produce mai multi bani decat poate cheltui femeia, iar o femeie de succes este cea care s-a maritat cu faierul asta”.

      00
  3. Nu e vorba ca baba se misca greu, ci ca sunt sacosele grele. Si e lene mare sa cari cumparaturile cu caruciorul si sa-l duci inapoi. Sau sa-l lasi acolo, sa faca si homeless-ii o fisa cinstita.

    00
  4. Doamne Fereste s-o lasi în mijlocul parcării și să-i zici „ia coș și ne întâlnim la intrare”. Asta e blasfemie!

    00
  5. Tipul ala de parinti care ar parca direct in clasa de ar putea, ar pune camere video in clase ca sa vada tot ce face copilul, absolut tot.

    00
    • NOU
      #12

      Nu, sunt doar nesimtiti carora li se pare normal sa opreasca fix in usa unde au treaba. La fel au procedat de cand au permisul.

      00
  6. NOU
    #13

    Exista cadru legal de a fi pedepsiti ? Parca in lege scrie ca nu se considera oprire pentru imbarcarea/debarcarea pasagerilor

    00
    • Daca ai semn de oprire interzisa nu cred ca mai trebuie precizat si pt ce.

      00
    • NOU
      #15

      (2) Nu se consideră oprire:

      a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv;

      00
  7. Ieri era Decathlonul plin de parinti cu copchii la cumparat cele mai bengoase chestii de ploaie, pelerine, pantaloni cargo, bocanci de la Quechua. Totusi plm toata vara nu ti-ai dat seama ca o sa mai vina si ploi si acu ca a plouat doua zile il echipezi de parca pleaca in excursie cu Bear Grylls ?!

    00
    • Toata vara nu gasesti bocanci si haine de noiembrie in decathlon, gasesti slipi si ratuste gonflabile de plastic. Magazinele aduc marfa in general pentru sezonul / anotimpul respectiv. Tu de ce plm te-ai dus in decathlon ieri, cand ploua, si nu te-ai dus toata vara?

      00
    • Cauta niste slipi omu’, ce sari asa in sus?

      00
    • Da, sigur. Si cand baga produse de craciun din octombrie si d-alea de pastea din februarie… Sigur, de sezon.

      00
    • baaáaa a bagat astia caramizi rosii la reduceri in decathlon

      00
    • Nu cumperi in avans pantofi, ca e loterie la copchii. Poate ai estimat bine si ii vin bocancii.sau poate a avut doua luni bune peste vara si a crescut ca fat frumos, n-ai de unde sa stii. Asa ca iei fix ce trebuie cand iti trebuie.

      00
  8. Probabil era fericita ca si-a gasit crema depilatoare :))

    00
  9. tiai dreq de minunati
    Unde plm se ascund toti mai multi ca perfectii astia de pe net mah? Ca in lumea reala romania e plina de cocleti

    00
  10. Ploaia asta nu prea da semne ca vrea sa se opreasca. Sunt curios cat mai dureaza pana se inunda zona Stadionului.

    00
  11. Parca te pregatesti de Apocalipsa. 🙂
    Mai da-o incolo de ploaie ca prea o faci sa arate ca ploaie de meteoriti, putina apa la chiloti nu strica.

    00
  12. Bun venit in Romania anului 2016.

    00
  13. La tenesi inteleg, ti se uda si apoi racesti daca nu-i schimbi, da’ de ce-ai raci daca mergi in slapi prin ploaie?

    00
  14. Umbrela aia e buna, presupun ca o iei cu tine la plaja vara, nu?
    Bricolaj tip: furi o bordura, dai o gaura in ea, bagi umbrela in gaura si o pui pe masa afara.

    00
  15. E adevarat ce se zice, ca Clujul e Bucurestiul Ardealului, iar Brasovul e Calafatul Ardealului? Intreb, ca nu stiu.

    00
  16. Hm, si-atunci, la ora 8, cand se umple tot Scheiul cu masini, cand se transforma Muresenilor si Poarta Schei, din strazi, in mari parcari, aia ce mai e?

    In fine, au decalat orele de incepere la licee/scoli, ca sa nu mai fie asa balamuc.

    00
  17. puteti zice ce vreti voi despre pederasti dar nu puteti nega ca ei conduc masinile foarte incet si cu cea mai mare atentie cand trec prin fata scolilor

    00
  18. Deci e adevarat, nu mai exista nici un copil care sa se duca pe jos la scoala

    00
  19. zoso, ceva recomandari pentru geci de iarna?
    caut ceva impermeabil, rezistenta la vant, usoara si cel mai important sa tina de cald la temperaturi joase. Daca se poate sa nu fie vreun verde fosforescent. gasesc ceva decent in 500 lei, unde?
    multumesc.

    00
  20. Mai simplu. Plouă nu-l duci la școală și gata. Că doar nu se termină scoala mâine și nu mai apucă și fi-tu. Se mai bucură și el de homeschooling.

    00
  21. Asta vorbeam si eu dimineata, ca a venit frigul brusc si o sa se umple spitalele de pacienti cu gripa si alte derivate. Cum sa fie 17 18 grade si tu sa umblii intr-o gecuta de „piele” cu un tricou amarat pe dedesubt, in timp ce purtatoarele merg de parca sunt gaini plouate, cu capul intre umeri si cu mainile inclestate de zici ca se pregatesc de box…cat despre partea cu magazinele, nu suport sa ma lase in fata usii, chiar eu ii zic sa opreasca unde o fi, dar nu in fata intrarii…mi-e cumva rusine sa fac asa ceva… Apropo de asta, ieri ne-am trezit cu o cucoana care din senin opreste in fata noastra, dupa care incearca sa parcheze vreme de cam un minut trecand la milimetru de botul masinii noastre, doar ca sa coboare direct in magazin/chisosc, desi mai putea sa mearga doi metri sa faca dreapta si sa nu incurce traficul, fiindca fiind soseaua ingusta au trebuit si cei de pe sensul celalalt sa astepte … si o alta auzita, un nene cu dubita, astepta ca o blonda sa parcheze masinuta de teren, tot asa, la intrarea intr-o vila, ca sa.mergi 10 m pe jos e greu. Omul asteapta linistit, pana cand aia incepe sa dea cu spatele din ce in ce mai mult. O claxoneaza, aia nimic. Ii „sterge” bara omului, parcheaza intr-un final, asta se duce la ea la geam , moment in care constata ca dna vorbea la telefon…ii bate in geam, aia nimic, ba chiar se intoarce cu spatele la el. Omul lasa nr lui de telefon la portarul vilei si pleaca acasa. A doua zi e sunat de sotul…se intalnesc si o intreaba omul pe cucoana de ce nu l-a bagat in seama. Aia fiind cu barbatelul, incepe cu aberatiile” pai daca nu ma injurati va raspundeam…” asta ii zice ” pai eu v-am lasat sa parcati linistita, nu v-am claxonat pana cand nu am vazut ca o sa intrati in mine si cum as fi venit sa va injur dupa aia, vi se pare ca as fi genul?” Raspuns cucoana blonda ” pai mai bine m-ati fi claxonat de la inceput ca sa stiu ca sunteti acolo”….?!?!? Intre timp femeia deja se dusese sa declare ca ea a fost aia lovita…

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.