Old man yells at cloud

Am citit puțin prin comentariile articolului anterior – cel cu doamna care făcuse AVC în timpul serviciului. Am văzut multe păreri care spun, într-un fel sau altul, că n-ar fi trebuit să se spetească atât de mult. Toate părerile alea sunt scrise de oameni de sub 40 de ani.

Haideți să vă explic ce se întâmplă cu noi pe la 35 de ani. Ne dăm seama că memoria nu ne mai funcționează chiar atât de bine ca înainte. Dăm de cap problemelor mai greu. Atenția nu mai e nici ea la cote înalte și într-o zi realizăm că obosim cam repede urcând scările până la etajul II. Tot ceea ce făceai la 20 de ani acum ia de două ori mai mult efort. Problema e că ritmul impus de capitalism nu se schimbă pentru tine doar pentru că ai făcut 35 sau 40. Mergi la locul de muncă și tot atât va trebui să tragi ca la 20 de ani. Mai mult – ai colegi mai tineri care nu doar că țin pasul dar unii excelează. Dacă ești la bandă și ei fac 100 de șuruburi manual, tu faci 70. Iar după ce faci 70 te duci acasă și te culci, nu mai ieși în oraș la chef, ca înainte.

O altă chestie mișto după vârsta de 40 de ani e că – indiferent cât de cool ai fi tu – majoritatea colegilor tăi de lucru sunt undeva sub 35. Nu că te-ar exclude ei pe considerente de vârstă, dar imaginează-ți că dacă ieși cu ei la o cafea pe o terasă va trebui să vorbești despre Cardi B și TikTok. Și da – vei încerca – dar tot comparații cu Madonna ajungi să faci, de se uită ăia la tine ciudat și te întreabă cine e Madonna. Încerc să zic că vei fi deja dintr-o altă cultură și-n cel mai bun caz te vei rezuma la discuții despre teme comune. ”Teme comune” fiind aici ”lucru” și atât.

Tot pe la 30-35 de ani începi să observi că, încet-încet, nu-ți mai răspund firmele când trimiți CV. Pentru că echipa lor e formată preponderent din tineri iar tu ești ăla sau aia care nu se va integra din considerente de vârstă. Strici sintalitatea echipei. Te salută ăia cu ”săru’mâna” și managerul știe că-i va face să se simtă stânjeniți. Așa că nu te vor mai prea suna înapoi doar dacă n-au de ales. Dacă se pune problema de a lua pe unul de 25 sau pe tine, îl vor lua pe cel de 25. Nu pentru că ar fi mai bun, ci pentru că 1. se integrează și adaptează mai ușor și 2. e mai ușor de convins când vine mărirea de salariu să accepte mai puțin. Tu la 40 ai familie și nu-ți permiți să lucrezi pe salariu de barista; ăla de 25 de ani însă da. Iar angajatorii știu chestia asta

Undeva între 35 și 40 de ani se închide ultima ușă. Mă refer la faptul că trebuie să ai un noroc imens să îți poți schimba locul de muncă. Dacă după 40 te-au dat afară sau a dat firma faliment, șansele să mai găsești loc de muncă în același domeniu sunt aproape nule. Nu contează cât știi, ce știi, pe cine știi, nu contează ce realizări ai avut la vechea firmă. Dacă se pune problema între tine și cineva de 29 de ani nici nu mai are rost să mergi la interviu, că oricum nu-l iei.

Femeia din textul anterior avea 50 de ani și-am citit comentarii în ton de ”nu o șantaja nimeni să lucreze”. Absolut toți oamenii care au scris chestiile acelea vor avea surpriza vieții lor la vârsta aia. Pentru că nici pe ei nu-i va șantaja nimeni și tot vor ajunge rupți acasă. Și vor lucra în weekend și vor sta silențioși pe măsură ce li se tot dau atribuții neremunerate. Se vor uita la colegii mai tineri care fac în două ore ceea ce ei fac în șase și vor sta peste program.

După vârsta de 35-40 ai puține șanse să mai găsești un job nou. Fie lucrezi pe cont propriu, fie ai deja angajații tăi, fie ai ajuns milionar cumva. E una din astea trei.

Când împliniți 30 de ani faceți un mic experiment: ieșiți în oraș o noapte cu oameni care au 18 sau 20 de ani. Vedeți dacă puteți ține ritmul lor ca înainte: săltat din bar în bar, dans patru ore cu opt beri în tine, ajuns acasă la 5.30 dimineața. Va fi trist – vă garantez. Faceți apoi aceeași chestie la 35. Apoi la 40. Apoi gândiți-vă că mergeți să vă distrați, nu să lucrați 8 ore intens. Așa – să vă faceți o idee despre cum va fi.

Pe la 36-37 de ani am început să apreciez cum se cuvine somnul de amiază. Ăla de mi se părea timp irosit pe la 20 de ani. Și mă gândesc la femeia aia de 50 de ani și mă mir că a rezistat atât în funcție. Fac 43 anul acesta și o manetă internă cu două faze: somn și lucru. E motivul pentru care n-am mai scris pe-aici de vreo 2 luni: sunt pur și simplu sleit pe la ora 20.00. M-aș uita la un serial dar mi se închid ochii. Cititul de beletristică mi se pare un lux acum. M-aș duce într-o excursie la vară, dar calculez de prin toamnă chestia asta și numai nu-mi iese cu timpul.

Și repet – nu e vorba de a fi ”workaholic”; e vorba de faptul că de la o vârstă nu mai ești atât de fresh cum erai la 20 de ani. Ce făceai la 20 în 3 ore îți ia acum un 8 ore lejer. Așa și femeia aceea de 50 de ani: stătea peste program pentru că altfel rămânea fără job. Nu la modul ”merg în altă parte”, ci la modul ”te descurci până la pensie”.

/Update: Cea mai recentă statistică din România pe care am găsit-o – ianuarie 2022 – ”Cei mai multi someri aveau intre 40 – 49 de ani (60.955), urmati de cei cu varsta intre 50 si 55 ani (48.627), la polul opus aflandu-se persoanele intre 25 – 29 de ani (13.134)”. I rest my case și restul e bla-bla. Și cum cineva cerea ferm ”documente” cu care să argumentez, luați și studiul ăsta făcut acum jumătate de an de cei de la eJobs și care zice fix ceea ce zic și eu. După care citiți comentariile.