Weekendul pe scurt…

Niște vecini de pe stradă au pus pe AirBNB un corp de casă, renovat sexy și rustic așa, au pus acolo “no parties”, l-au închiriat și s-au trezit cu două familii de cetățeni respectabili care ascultau muzică în curte din mașina parcată pe stradă. Atât au știut, atât au făcut. Sunt curios câte stele primește locația și cum au împărțit amenda.

Mai sunt curios cum românii pleacă undeva și nu se uită o clipă în jur. Bă, mai aud muzica dată la maxim pe strada asta, cum e la mine în cartier? Bă, dar oare dacă nu o aud înseamnă că o pot da eu mai tare? Că fraierii ăștia sigur nu au stație ca a mea…

Orașul e plin de trotinete și biciclete electrice, conduse de oameni/turiști care n-au nici o treabă cu reguli de circulație, vestă verde sau bun simț. Cea mai adorabilă discuție am văzut-o între doi adulți trecuți binișor de 40, opriți ea pe trotuar, el pe trecerea de pietoni, el plângându-se că a obosit de la mersul pe bicla electrică.

Una tot cu turiști: obișnuiți ca la ei acasă, fără trotuare, merg ca găinile fără cap pe stradă. Vedeți mai jos două perechi de speciali, cu ditai trotuarul în stânga lor, mergând pe lângă mașini.

20200315-0915

M-am simțit bine când s-a pus verde și nimeni nu a presat, nimeni nu a claxonat, toată lumea a așteptat să treacă bătrânul, care se mișca destul de greu.

20200315-0916

Câinele vecinului e iar în călduri. Și apreciez asta mai mult acum, nu ca acum 5 ani. Serios. E un animal. Latră de 2-3 ori pe ani, face asta un pic și se potolește. E mult mai rezonabil decât rahații și rahatele care circulă prin oraș cu muzica blană și când intră la ei pe stradă o lasă mai încet, să nu deranjeze vecinii. Restul orașului dă-l dracului.

Un alt vecin și-a luat o gioarsă de Opel, genul de mașină pe care dai maxim 3.000€. Mașina are alarmă, să nu cumva să îi fure cineva bijuteria de bolid, și alarma e setată prost și se declanșează aiurea, de la vânt, de la ploaie puternică, de la bășini de furnici. Prostia și fudulia merg mână în mână.

 

042804112604

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

41 comentarii

  1. Ești invidios ca nu ai alarmă

    00
  2. Turiștii! Acea plagă a Brașovului, elementul care nu lasă orașul să se dezvolte. Citind articolele lui Vali qm ajuns la concluzia că Brașov e capi ghiolbanilor! Asta in condițiile în care trăiesc în Constanța care se afirmă fără a fi nevoie și de turiști

    00
  3. Uite o idee de milioane de la baiatu, gratis azi. Ne spui cum se numeste cazarea de pe AirBnb din vecini si atunci cititorii tai cand merg la Brasov se vor caza acolo. Ei fiind de calitate nu vor da muzica la maxim si alte prostii din astea, nici nu-ti vei da seama ca sta cineva acolo. Castigi tu, castiga vecinii ca vor avea clienti si castiga si castiga si turistii ca poate mergi la ei o portie de coaste pe gratar. Singura ta grija va fi ca sa nu afle si influenteritele si sa vina ele pe acolo si sa-ti arunce mizerii peste gard.

    00
  4. Mpare rau sa te dezamagesc dar batranul ala ar fi traversat la fel de linistit si in Bucuresti. Vazut scena de zeci de ori. Soc si groaza, stiu.

    00
    • Ce gluma buna, mai ai din astea azi ?

      00
    • pe batranul ala l-am vazut traversand incet si in timisoara. se cam plimba batranul ala. cine naiba o fi?

      00
    • @Psionics
      In fiecare minut un om este calcat de masina.
      Saracul om…

      00
    • @Psionics: cum cine era? Iliescu boss 😅

      00
    • Daca si-a vandut masina care nu bate si nu troncane si care a stat mai mult in garaj, acum se duce pe jos la piata.

      00
    • @Dorel, azi dimineață am fost „claxonat” de biciclistul din spatele meu fiindcă se pusese verde la semaforul de biciclete de la Victoriei și n-am plecat instant. București e veatza!

      00
    • Confirm că din când în când, în București se întâmplă ce zice @Dorel.
      Maică-mea merge mai greuț din cauza unei probleme la un picior (vreo 3 operații, distracție). La un moment dat când nu făcuse destulă kinetoterapie nu reușea să traverseze strada pe un verde. De câte ori s-a întâmplat să fiu cu ea n-a claxonat, n-a țipat nimeni când se punea verde pt mașini și noi abia depășisem mijlocul șoselei. Nici când era singură, c-o întrebam dacă s-a descurcat, dacă a fost ik.

      00
  5. Asta pentru ca sunt o patura speciala de romani care se cred ei mai destepti si mai smecheri. Un al exemplu sunt aia fara masca in magazine. Daca ii atragi atentia (ca ba, sunt 300+ de cazuri pe zi – ca in zilele bune de carantina) se uita urat la tine si te injura. 99% ca tara asta nu o sa se schimbe niciodata.

    00
    • Nu ai cum sa spui nimanui nimic. Toti sunt liberi sa faca ce vor. E democratie. Restul – da-i in plm.

      Da – asta n-o sa se schimbe din pacate.

      00
    • Doar atât zic: amenda este de 2500 Lei pt. nepurtarea măștii în spații publice închise.

    • Ne povestea soacră-mea cum la un magazin de cartier intrase un pensionar fără mască. Vânzatoarea l-a rugat frumos să își pună mască, la care viteazul pensionar a început să o înjure cu Iohannis al ei. Niște oameni inteligenți și speciali…

      00
  6. Dacă n-are siguranță din aia pe volan, din lemn, n-are nici o valoare.

    00
  7. In weekend am avut musafiri, in curte la vecinul. Pentru prima data in anul asta dar cu acelasi repertoriu ca in anii trecuti: …uli, ..izde hahaieli, doamnele amuzate glumitele domnilor. Noi vecinii toleranti ca de, sa nu ne suparam, sa traim in armonie. Ce sa-i faci cind esti inginer sau, comandor de aviatie, prof universitar, e greu sa lasi confortul si sa mergi la gard sa-i bagi in pizda mamii lor de ghiolbani.
    Apropo, au si un ciine labrador care latra ca boul doar cind sint ei acasa, cred ca cere atentie, dar de fapt are viata de maidanez doar ca ata in curte. Astia se linistesc cu virsta sau nici o sansa cu latratul ?

    00
    • O data cu varsta, vecinii nu prea mai latra…

      00
    • Toti cainii latra pentru atentie cand sunt inchisi/legati mai ales. Am fix aceeasi situatie cu 2 vecini – al dracu’ si-au izolat ambii cainii in cotete fix langa mine ( nu dau detalii – dar credeti-ma ca au loc berechet sa-si tina cainii in alte parti). Nu latra decat cand isi vad stapanii… intr-un fel anume… de-ti vine sa sari gardu sa le crapi capu ( da stiu – sunt un monstru, chemati politia animalelor).

      Cainele e ca si un copil – tre’ sa-i dai atentie, sa te mai joci cu el, sa-l lasi liber si sa-l educi.
      Daca ti l-ai luat doar ca palmares ( sa te lauzi cu el la ghiolbanii care te viziteaza) atunci il chinui si pe el si pe altii …

      Si da – am si eu caine – un metis ( a se intelege maidanez) care nu latra la luna si nici la prieteni imaginari. Oare de ce?

      00
    • @geretus, l-ai mușcat și acu nu latră de frică.

      00
    • Labradorii cred ca sunt depresivi. Au vecinii mei unul care latra toata noaptea. Si cand se apuca de latrat incep toti cainii din cartier sa latre. Dupa vreo 10-15 minute restul cainilor se plictisesc, dar labradorul urla in continuare. Iarna nu se prea simte, dar vara cand dorm cu geamul deschis e teroare.

      00
  8. Nevastă-mea face parte din categoria de speciali din prima poză. I-am zis de nu ştiu cîte ori să nu mai fie vită de-aia pe care o înjur eu cînd sînt la volan. Dijaba.

    00
  9. Deci, micile bucurii ale vieții. Ia cu muștar, să nu ți se aplece!

    00
    • urmează articol în care steve jobs și my name is jeff bezos meditează când se bucură de înjurăurile din trafic

      00
  10. Lasa prostiile, zi cum sunt aripioarele alea!

    00
  11. tocmai mi-am achizitionat si eu un Peugeot la 3000 de E . Daca nu are alarma se mai numeste ”gioarsa” ?

    00
  12. Cum poti obosi pe bicicleta electrica? Obosesti stand in picioare si nefacand aproape nimic? Aveau gleznele dezgolite? Epilati brazilian pe tot corpul?

    00
    • A uitat să pună comutatorul de la baterie pe ON.
      A uitat să o încarce și s-a terminat bateria. Sau era o bicicletă vai de capul ei la care bateria nu ține mult mai ales dacă ai de urcat la deal.
      I-a făcut soția / prietena o glumă: a pus comutatorul pe OFF din mers și iar el a crezut că s-a terminat bateria (asta face bine la siluetă).

      00
    • sau 4. nu a mai făcut mișcare de un an

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube