Webstock 2015 – noua generație

  • Cred că e primul an în care văd mai mult de 75% fețe noi. Ceea ce e bine, pentru că generația de acum 5 ani a ajuns în posturi de decizie, fie la client, fie în agenții, și rău, pentru că erau destul de mulți care nu știau cine sunt. Știau de blogul meu, dar nu mă știau la față.
  • Foarte bună dezbaterea Working with Brands, cu Oana Bulexa (The Practice), George Buhnici, Ioana Macoveiciuc, Monica Botez (Golin) și Chinezu. Bloggerii tineri au aflat că au nevoie de doi ani de scris pentru a ajunge să facă bani. Și că nu e cazul să sară pe prima ofertă financiară pe care o primesc. Probabil la următoare conferință le voi spune ce am învățat în 10 ani de blogging.
  • Foarte multe gagici mișto prin agenții și prin blogosferă.
  • Foarte multe bloggerițe de beauty și de fashion. Unele îmbrăcate cu gust, altele la categoria grea. Și am observat că sunt încântate să interacționeze cu branduri în schimbul acelui goodie bag.
  • Am plecat la 5am din Brașov, la 7.30 eram la Marriott. Am condus lejer, era liber peste tot.
  • Bateria portabilă de smartphone e sfântă.

A mai scris Ciucă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

40 comentarii

  1. daca tot ai zis de baterie, faci te rog un bine si recomanzi una? (magazin din .ro)
    As vrea sa tina 1-2 reincarcari ale telefonului, echivalentul a cateva ore cu trenul care are prize , dar ofcorse nu functioneaza…

    00
  2. Spelling la Ioana Macoveiciuc :)

    00
  3. Am fost și eu în sala aia dar nu am rezistat până la sfârșit. Multe figuri de toate părțile.inclusiv din primul rând de pe partea stângă.în opinia mea totul e încă pe prietenii și afinități.sau dacă ești în trust și faci cross media, deci nu contează ce trafic ai.sau scrii multe patetisme și te citesc gâștele. Sau te întâlnești cu agențiile la tine acasă. Sau lucrezi la protv și îți iei clienții de acolo pentru blogul tău și călătorești pe banii companiei, in vreme ce unii strâng ban pe ban să ajungă la târguri să scrie despre ultimele gadgeturi (știi că e un trust condus de un comunist cu mustață care a interzis tuturor redactorilor șefi sau neşefi să mai aibă blog propriu, probabil taman cam din cauza asta…). Sau ești hater și la tine pe blog spui că toți sunt proști, idioți, grași și urâți dar faci asta de 10 ani și ai succes. Si link building de la siteuri cu autoritate tot așa se face pe la noi, prin prietenii. Să fim serioși…Așa că ajung la asta cu –>nu ar strica unora și puțină modestie și toleranță, inclusiv ție, bai,zoso..

    multe fețe noi, așa e, care nu reușesc sa învețe de la ăia vechi decât că trebuie sa fie plini de figuri. să vorbești cu ei și atunci să vezi ce bine au învățat lecția.cu siguranță unii s-ar bucura să câștige și banii de hosting, dar nu au atâta noroc,la ei mereu răspunsul agenției este „vai, nu mai avem bugete”.e bine ca în Fashion and beauty măcar ai șansa să primești goodies, nu toți vor colecție de pixuri și stickuri sperând ca în final o să le vină rândul la campanii plătite, ca în rest se rezumă la a scrie din pasiune. Până atunci sunt numiți piscotari dar ei rezolvă problema audienței la evenimente si agențiile cred că sunt belea de bune și își merită salariile.iar banii îi opresc pentru ele și pentru siteurile,revistele și vedetele de succes. dar..noi sa fim sănătoși!

    00
    • „sau scrii multe patetisme și te citesc gâștele”

      Si dupa aia scrii o carte, si aceleasi gaste o cumpara:). Acesta este un pamflet…

      Sa te astepti la multe minusuri, adevarul doare…

      00
    • „cu siguranță unii s-ar bucura să câștige și banii de hosting, dar nu au atâta noroc”
      Spune-mi, te rog, esti lenes de meserie? Ca eu stiu ca nu e doar vorba de noroc, cat conteaza si munca pe care o depui ca sa te afirmi. Nu locuiesc intr-un oras mare unde sa pot sa cunosc personal oameni din agentii de publicitate, dar am avut rabdare sa invat sa scriu advertoriale bune, facand voluntariat si participand ani de zile la tot felul de concursuri. Abia dupa munca vine rasplata, cand esti omniprezent cu articole de calitate SI bine optimizate, fiind oficial imposibil de neochit de vreo agentie. Nu-ti zic nimic cu gand rau. Sper sa vezi partea plina a paharului.

      00
    • Ioana nu,nu sunt „leneș de meserie”.nu iti mai imagina că toți stau si asteapta sa le pice din cer.nu ma aflu in categoria aia si nu sunt nici de ieri de azi in online. poate tocmai pentru ca nu ești de prin zona Bucureștiului nu cunoști cum se rezolva pe aici treburile.unii au campanii să și refuze alții abia reușesc sa obțină răspunsuri la mailuri,și nu pentru ca sunt idioți.multe agenții dau flit și după ani în care s-au folosit de tine.de ex, cum se face ca la unii nu ajunge niciodată un produs în teste pentru articole relevante și atunci când exista interes.lista aia e prea scurta și nu da șanse multora să se ridice.e bine să nu accepți puțin de la branduri,dar ca sa te ridici uneori și acel puțin ajută, și doar ca motivație. Apoi înțeleg și de ce bloggeri cu ştate vechi sfătuiesc să nu te dai pe puțin când ești la început. Nu e mereu din grija pentru ăia mici ci pentru că uneori aia strică piața scăzând cerințele.

      00
    • @Cami, hai sa-ti spun eu de ce nu ti-as raspunde la un mail.
      Pentru ca nu raspund la mail-uri al caror autor nu stiu ca o propozitie se incepe cu o litera mare, ca dupa un semn de punctuatie se lasa spatiu, ca nu se hotarasc daca scriu cu diacritice sau fara, ca nu au un fir logic in exprimare. Cu atat mai mult cu cat acel scris este chiar job-ul lor.
      Deci nu!

      00
    • @corny ;)) lasa, ca există spații după semnele de punctuație.și litere mari la inceput de propoziție. Scriu cu diacritice dar am un autocorect nărăvaș. Firul logic nu există în toată povestea, de aia nici nu il regăsești.;))) totul e fără logică, asta spun si eu. Și argumentele tale nu țin. Eu îmi recitesc mailurile, dar uite ca mai omit sa fac asta la comentarii. Tu lucrezi în agenție sau….;)) iti arat eu emailuri de la agenții care nu sunt vreun exemplu să ne bată la fund. Deci nu! Sau nu îmi mai pasă

      00
  4. Din ce in ce mai bine cu Webstock-ul asta.

    00
  5. *ce baterie folosești :D?

    00
  6. Draguta fata din poza 2. Cine e?

    00
  7. cine-i gagica aia din poza 3?

    00
  8. Viata-i grea ma yoso, nu toti te stiu.

    BTW, mai ia niste gât de la arhi si pune la tine :))

    00
  9. Pai cum faci tu bani daca ai poza in penultima poza poseta, stai la ponturi :))))).

    00
  10. Sa lasam vrajeala, e clar ca voi participati doar pt. fresh pussy, cum altfel!? ….

    00
  11. Beauty sau fashion, e penibil sa ti se vada chilotii prin rochie.

    00
  12. Eu am vrut sa te salut, dar pe drum m-am intalnit cu Arhi care m-a trimis la ursi. Apoi m-am gandit ca tot grupul e asa.
    Dar mi-a zis Ioana Radu ca esti de nota 10, ca ai glume in repertoriu. La anul il evit pe Arhi si trec prin zona ta sa schimbam 2 vorbe.

    00
  13. NOU
    #34

    cititorii vor mai multe gagici, mai putin imbracate

    00
  14. NOU
    #37

    As always,Tataru inca se crede in Simpsons:)
    App @zoso de`aia te citesc pe tine si nu pe tatarashu,tu inca ai un ceva pueril in tine,el deja are doar „fan club”:)
    In rest,blog ne blog …e bine sa vezi tinere minti:)

    00
  15. Noua generatie in actiune:
    http://imgur.com/gOR8vbC
    Poate ii mai pulesti putin ca merita cu varf si indesat.

    00
  16. Domnisoara din poza numarul 12, o cunoaste careva? Ajunge sa o privesti si deja iti face ziua mai buna.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)