VW ar merita să moară, dar…

Mare parte din industria auto europeană e legată de Germania, care are mulți producători, mulți cumpărători și a putut cumpăra politicieni care să protejeze această industrie.

Și producătorii germani au crescut și s-au extins în toată Europa, unde guvernele se înghesuiau să le dea subvenții și scutiri de taxe. Inclusiv în România sunt fabrici care produc piese pentru mașini care se vând în toată lumea.

Problema cu producătorii germani, și VW în special, e că în ultimii 20 de ani, cam de când a îmbătrânit Piech, au lansat numai mașini făcute de contabili. Pentru cine nu cunoaște termenul, asta înseamnă că au optimizat la sânge tot ce se putea și au pus mereu profitul în fața a orice alt factor, iar asta a dus la niște mașini cu un design trist, impersonale și, cel mai important, urâte de către șoferi. De asta vedeți acum în topurile cu cele mai vândute mașini din România (și din Europa pe alocuri) coreene, frantuzești și japoneze, ceea ce era de neconceput acum 10 ani, pentru că orice chestie costa la VW. KIA arunca cu porturi USB peste tot prin mașină, VW aveau unul, iar al doilea pe bani, și nu merge doar ăla, trebuia cumpărat pachet de sute de euro. Același lucru se întâmplă și cu electricele, scot mașini urâte, proaste, ineficiente, făcute tot de contabili. Un caz similar se întâmplă la Boeing.

Problema care apare acum, ilustrată bine de The Economist, e că s-ar putea să ne ducem pe copcă un sfert de continent dacă ăștia dau faliment.

De meritat ar merita să dea faliment, nu mă înțelegeți greșit, că nu se poate să știe coreenii și japonezii să facă mașini mai bune decât nemții. Și pentru scandalul cu dieselul, și atunci meritau să falimenteze un pic. La fel cum și Renault merită să dea faliment, pentru că, iată, cumpărătorul vrea 4×4 automat, și tu nu îi dai, ca să nu-ți canibalizezi nu știu ce. VW sunt mai isteți, ei se canibalizează între ei, de aia au Audi A4, A5, A6, A7, în loc să se uite spre viitor și să bage 10 miliarde în ceva util, ei erau ocupați să lanseze mașini noi cu 10cm mai lungi decât ce aveau în ofertă. Un alt exemplu de prostie în formă continuată este că nu puteai să-ți iei senzori de parcare pe mașină, trebuia pachet de 10% din valoarea mașinii.

Revenind la electrice, nu au pe nimeni să îi ajute cu denumirile? eTron? ID4? Au angajat maimuțe la branding?

Dar da, dacă încep să sughițe, ar fi bine ca Elkann să aibă un plan de rezervă și să intervină el, pentru că dacă lumea rămâne fără loc de muncă, în Vest nu mai au bani să cumpere mașini noi și noi în Est nu mai avem bani să cumpărăm mașinile vesticilor.

 

 

masina-masini-cars Image by standret on Freepik

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

149 comentarii

  1. Too big to fail era parca expresia corecta pentru astia! Cum spuneai, intra VAG-ul in colaps, in principiu vor inchide aia mici, furnizorii care traiesc din firmituri.

    Problema insa este si la cumparator care accepta mizeriile respective (senzori la 10% din pretul masinii / USB la Pachet cu stergatoare, etc). Cum ar fi ca un an de zile, clientul european sa dea cu flit , nimeni nu moare daca isi tine masina existenta inca un an in plus. Nu ar duce acest lucru la o regandire a business-ului?

    Legat de Duster, de ce si-ar faulta Renault productia din Franta (unde sindicatele chiar conteaza) cand in RO, cu o spaga mica la cine trebuie ai liniste si poti vinde si noul model la 19k euro chel?

    BTW… se pare ca odata cu scaderea ecoticketului la 5K, a scazut si pretul Spring-ului ;-)

    https://vanzari.dacia.ro/exploreaza-gama/spring.html?utm_source=site&utm_medium=paginaprodus&utm_campaign=spring

    Comentariu apreciat.603
  2. Vezi ca e articol pe Hotnews despre parcul auto national, care are media de varsta de 15 ani doar.

    In rest da, au tinut cu dintii de profit si au preferat sa faca cartel care sa infraneze progresul si concurenta, pentru a pastra profitul pe termen cat mai lung.
    Acum paradigma se schimba si sunt total nepregatiti.
    Mai mult, modelul de dezvoltare (cu f multi furnizori externi), nu le permite deloc sa fie supli in miscari.
    Cred ca cea mai mare evolutie in materie de interfete este Android Auto si Carplay, care au ucis rapid sistemele interne, proaste si foarte scumpe de navigarie.
    Tineti minte cand pentru a avea LCD “mare”, trebuia obligatoriu sa cumperi navigatia de 3000 eur? Adesea nici nu erau harti pentru Romania!

    La VAG optionalele erau extrem de multe si extrem de scumpe, adica ajungeai sa dublezi pretul masinii daca selectai tot ce se putea.

    Comentariu apreciat.993
  3. VW a anunțat ca reintroduce butoanele fizice.
    Pentru anunțul acesta merita sa mai trăiască un pic…

    Comentariu apreciat.14215
    • Nu, nu merită. Pentru că o să crească prețul cu 100€ pentru niște butoane de 5€

      Comentariu apreciat.10021
  4. Unui T ROOC de nici 4000 km a trebuit sa I fac refil la uleiul de motor (1,5 l)
    Am intrebat: “de ce?”
    Raspuns: “Rodajul motorului ca-I nou”
    Am spus ca rodajul in 2023 nu se mai face ca la Dacie acum 40 de ani ci se face “chimic” si mi s-a raspus: “acum, asa este!”
    Am intrebat: “daca pun cate 1l jumatate de ulei la fiecare 4k km, ce ulei mi se mai schimba la 30.000 de km?”
    Raspuns: “Tot Uleiul!”
    Intrebat: “de ce revizia se face la 30k si nu la 15?”
    Raspuns: “Asa recomanda producatorul”
    Concluzie: T ROC-ul s-a vandut cu 6000km la pret mai mare decat cel de achizitie.

    Comentariu apreciat.13811
    • Am i30, 1.4 benzina, 200k din care 115k pe gpl. Nu pun nici 100g între schimburi la 10k, iar uleiul pare nou, evident nu castrol. Motul sau eneos.
      Fiat ducato motor 2,4 diesel, manca 1lt/10k nou. La 100k cam 1lt/8k km. La 450k 1lt/4k.
      Iveco daily motor 3.0 diesel nu mănâncă ulei deloc. 130k km acum și tot nu trebuie completat! Schimb de ulei la 50k km….

      WV merită să moară. În chinuri.
      Pentru orice ofertă nemțească de mașină există o contraoferta asiatică mai bună și mai ieftină. De la aygo la LFA, GTR, Genesis, Lexus….

      Comentariu apreciat.8425
    • @AlexAndru și l-ai informat pe cumpărător despre problema asta?

      Indecis. Tu ce zici?3613
    • Asa cu „uleiul pare nou”…e maxima lunii ianuarie pe acest blog. Orice ulei nou, daca ai mers 100 km cu masina, e negru.

      Indecis. Tu ce zici?4950
    • @GuestStar
      Stai inistit, ca VW are problema cu motorul care mananca ulei de cand lumea. Am auzit prima data de povestea asta de la un cineva care isi luase Audi nou si îi spuneau ca este normal sa fie asa la masinile noi. Si asta se intampla in 2007. Ei au inca problema asta.

      Comentariu apreciat.417
    • Cand ma luam de cativa fanboy skodari de pe aici, se stiu ei care sunt ca umbla cu bidonul de 5l in portbagaj faceau spume la gura. bajetii Era amuzant. Oricum din partea mea sa isi bage banii in cotetele alea in continuare. Se vor satura la un moment dat si mecanicii auto de ei si figurile lor din cap si din punctul ala vor trece pe masinile chinezesti, pentru ca dupa mintea lor alea sunt urmatorul ieftin si bun ca si skoda. Si ce surpriza vor avea si cu astea :))

      Indecis. Tu ce zici?2341
    • Am celebrul motor 1.4 TSI si nu am bagat niciodata ulei suplimentar in afara de revizia anuala. Totusi, umblu cu bidonul in portbagaj ca sa nu fiu sofer de VAG special :))

      Comentariu apreciat.7211
    • Eu am Passat B8 diesel 2026 la 165k km si nu papa ulei deloc

      Indecis. Tu ce zici?1421
    • Gogu vrei sa iti arat ulei la 10k “nou” si nu negru? Evident il schimb la 8-10k nu la 50 si nu pun kkturi.

      Indecis. Tu ce zici?1421
    • @andreid asta cu faimosul consum de ulei e la motoarele pe benzina aka spaima romanului. Doamne fereste sa „pape” ulei intre schimburi ca un 1l e 50 lei. Stai sa vezi cand trebuie sa reumpli lichidul de parbriz….

      Sunt si alte care consuma ulei intre revizii, ceea ce e si normal. Stiu de la prieteni de Honda Civic si Mazda 6, si la fosta mea Mazda 3 mai completam din cand in cand dar lumea aduce in discutie mereu problemele pe care le aveau motoarele VAG acum 18 ani.

      Revizia la 30k in loc de 15 se face mai la toti producatorii de ceva timp dar stie mai bine romanul decat producatorul ce trebuie facut.

      @Andyan nu exista bre fanboys Skoda, doar saraci care nu si-au permis Passat :)

      Indecis. Tu ce zici?2644
    • Mai bine consum ulei dacat sa consum segmenti !
      A5 Coupe si da, manuala!

      Indecis. Tu ce zici?2019
    • @ev21, si eu la fel ca @punKreas, am motorul 1,4 TSI si nu am probleme cu consumul de ulei. Nu este nevoie sa completez deloc intre rezivii (care au loc intre 12 mii si 15 mii de km).

      76
    • @Andrei G nimeni nu are „probleme” cu consumul de ulei dar in functie de motorizare si exploatare poate fi nevoie sa mai completezi intre schimburi. E consumabil plm.

      1017
    • Prefer oricand o masina la care sa nu fie nevoie sa completez cu ulei.

      207
    • skoda mea nu consuma nimic, pe zona de ulei. Ceva imi zice ca e datorita condusului tip pensionar, nu ca as avea eu noroc

      211
    • @Andrei G nu intelegi rolul uleiului. Ia-ti masina electrica si ai scapat.

      @animaloo avem aceeasi masina si tu probabil ai consum de benzina 6.5-7 si eu 9 :)

      411
    • @ev21 Nu Nu e normal sa consume motorul ulei intre revizii. Da tu continua sa crezi ca e ok treaba asta ce sa zic.

      208
    • @Gogule, vezi că e pe benzină /gpl. Nu tractor. Dacă nu conduci ca pe circuit, nu are de unde să fie negru.
      În plus am specificat că nu pun castrol. Sau ce mai e main stream in uleiuri… Pentru că sunt contrafăcute. Nu au cum să nu fie. Eu pun Motul sau Eneos. Ce e mai ieftin la momentul respectiv. Am pus și selenia. Chiar a fost bun

      412
    • @Andyan cum am zis mai sus, in functie de exploatare poate sa consume si e normal sa completezi cateva sute de ml dar ramai tu la agenda ta ca despre asta e vorba de fapt :)

      514
    • @Fisherman: m-ai facut curios. Recomanda-mi te rog o masina (coreeana sau japoneza) care sa inlocuiasca Touaregul meu din 2017, ca eu n-am gasit.
      Ma astept sa aiba motor de maxim 3L si minim 250 DP, autonomie spre 1000km, suspensie pe aer, 4×4 real (aka daca ma duc pe dealuri sa nu raman pe acolo), acceleratie decenta, scaune incalzite (toate), clima in 4 zone, portbagaj de minim 600L si cui de remorcare.
      Undeva la pret similar de nou e Toyota Landcruiser care e pe aproape doar ca e body-on-frame si comfortul e atroce, are motor de 5L benzina si autonomie pe la 500 km.
      Kia/Hyunday nu au ceva similar ca dimensiuni iar Genesis nu se vinde in Romania (pe langa ca nu are suspensie pe aer pe nici un SUV).

      Indecis. Tu ce zici?1927
    • @ev21 Agenda mea e ca am luat o data teapa cu minunata marca skoda cumparata de noua.Am prieteni care si-au luat la randul lor tepe dar cu sh-uri , insa aici intervin mai multe criterii sa zicem subiective de evaluare. Not anymore, fool me once shame on you, fool me twice, prost eu.
      Agenda ta, e ca traiesti in denial.

      711
    • @Andyan nu e niciun denial si cum zici tu e subiectiva treaba.

      Eu am avut Mazda si am fost dezamagit maxim de service, m-a lasat masina de 3 ori in drum dar tot Mazda am vrut sa iau apoi, n-a fost sa fie. N-o sa zic niciodata ca Mazda e naspa ca mi s-au intamplat mie niste evenimente.

      Eu si @animaloo avem aceeasi masina si discutand cu noi probabil vei afla doua experiente diferite deci sa pui pecetea ca Skoda is bad mi se pare amuzant.

      95
    • @Marius – vii cu o lista de cerinte foarte specifice si vrei un echivalent de la alti producatori. De ce ar face un producator clima pe 4 zone in 2 metri patrati in acelasi timp cu 4×4 de urcat pe dealuri? Chiar crezi ca sunt multi oameni interesati de ambele aspectesi dispusi sa plateasca pentru asta? Nici pe aia nu autonomia nu am inteles-o, de ce e asa important sa ai autonomie 1000 de kilometri, vine apocalipsa si fugim fara pauza undeva? De cate ori in viata ai avut tu 4 oameni intr-o masina (ca altfel nu iti trebuie clima cu 4 zone) si ai condus 8 ore fara pauza? Zic 8 ore care inseamna mers cu 125 la ora in medie, 8 ore fara pauza de buda.

      E chiar asa important sa ridicam in slavi masina personala?

      Comentariu apreciat.4213
    • @Andyan tu esti baiatu’ cu nuskoda.ro?

      36
    • @ev21, inteleg foarte bine scopul uleiului, dar daca pot sa am o masina la care nu este nevoie sa completez dupa fiecare drum, o sa o aleg in defavoarea unei masini similare la care completez constant cu ulei.
      Si nu este vorba de cei 70 de lei cat costa un litru de ulei, este vorba doar de confortul de a nu sta mereu sa verifici nivelul.

      101
    • @Andrei G ah, clasica proasta informare. Nu completezi dupa fiecare drum, iti arata in bord cand uleiul se apropie de minim si completezi 3-500ml sau mergi asa ca doar nu esti singura masina care fumega pe strada :)

      Eu in 3 ani am completat o singura data deci e departe de a fi un stres.

      310
    • @Bigbear:
      4 sau 5 oameni (si copii printre ei) cam odata la 2 saptamani vara cand ma plimb pe la competitii de triatlon de la Izvorani (cam 1h) pana la Constanta (vreo 2-3h) sau Targu Mures (vreo 5-6h) sau Timisoara (vreo 7-8h) sau Ungaria/Austria/Serbia.
      Din cand in cand ture pe coclauri.
      Iarna e schi tot la distanta de Bucuresti.

      In conditiile in care la granita e un razboi, da prefer sa tratez subiectul ca pe o apocalipsa si sa ma pot cara la distanta cat mai mare cat mai repede.

      In conditiile astea Touaregul e cam cea mai ieftina masina din clasa. Alternativa fiind Land Rover sau eventual Mercedes GLE/G pentru ca BMW e cam praf la 4×4 prin noroaie.

      Si din moment ce masinile astea (Touareg/Q7/Cayenne, Range Rover/Defender, GLE/G, X5/6) se vand inseamna ca exista cerere.
      Coreenii vand catre cumparatori mai stransi la punga care vor un SUV/crossover ca masina de familie si se multumesc cu un 4×2 pentru noroi pe ulita sau zapada prin Bucuresti.

      Indecis. Tu ce zici?823
    • @ev21
      „Eu si @animaloo avem aceeasi masina si discutand cu noi probabil vei afla doua experiente diferite deci sa pui pecetea ca Skoda is bad mi se pare amuzant.”

      Poate ai ratat partea in care am scris ca am avut skoda. Treaba cu evaluarile subiective se aplica cand vb despre masini sh pe care nu le-ai condus tu sau eu sau care o fi de la inceput de noi. Ori cand la caruta aia a trebuit sa i se inlocuiasa prima data lantul de distributie la minunatul motor TSI si turbina in faza a doua, asta pana in 35000 km, luata de mine din reprezentanta de noua si condusa, te rog nu imi veni sa imi spui altceva decat faptul ca masina aia e o cazatura din start.
      Da,da stiu, lemon car, da,da dar nu pana in fucking 35000 km. Si ca sa imi zica ala de la service ca pt modelele alea aveau buletine de rechemare pt 52 de pb diferite, mai mici si mai mari si ca le faceau updare de sw asa clandestin fara sa ii comunice proprietarului nimic la reviziile obligatorii din garantie.
      Dar cum spunea, mult succes cu ele baieti, trebuie sa traiasca si mecanicii auto din ceva.

      @zidanne Nu sunt ala, stai linistiti ca probleme cu roabele alea are mai multa lume decat va place voua sa admiteti.

      115
    • E fain Touaregul, la granita mie cu Golf o sa imi ceara 10 mii de euro spaga sa trec, iar tie 30 de mii.

      253
    • @Dr. Love Da, dar altfel dai aia 30k stand intr-o masina cu suspensii pe aer si bancheta spate incalzita, parca nu te mai doare sufletul asa de tare stii cum zic?

      1110
    • Also sa ai impresia ca mergi cu Touaregul ala pe unde merge un LandCruiser trebuie sa fii putin special.

      245
    • @Andyan: eu inteleg ca sansele ca voi astia mai tineri sa nu intelegeti ce cititi sunt mari, dar daca eu spun ca singura alternativa japoneza la Touareg este LandCruiser si tu intelegi ca eu vreau sa fac concurs de off-road problema e la tine.

      @DrLove: daca am reusit sa evit armata la 20 de ani cand era obligatorie banuiesc ca ma descurc mai ieftin decat tine acum cand nu mai sunt incorporabil.

      1019
    • @Marius – nu am inteles exact raspunsul in cazul meu. Ai mers cu 4-5 oameni si copii 8 ore pe drum fara pauza de mers la buda sau dezmortit? Ca altfel nu inteleg de ce ai nevoie de 1000 de km autonomie, un plin se face in sub 10 minute.

      92
    • Pai sa eviti armata pe timp de pace…orice prost poate asta. Nu, nu fac nicio aluzie, desigur. Pe timp de razbel e olecuta mai greu.

      142
    • AlexAndru

      Intervalul de service in grupul VW este flexibil. El se face intre maxim 30.000 km si maxim 2 ani. Insa fiecare masina are senzor care calculeaza gradul de uzura al masinii si iti apare martor in bord pentru schimb ulei in functie de cum a fost exploatata masina.

      Sunt unii care vin in service pentru schimb ulei la 5-6.000 km pentru ca asa ii informeaza masina prin martorul bord specific si altii care vin la 20.000 km. Nu toti conduc la fel de bine pe cum cred si in plus uzura masinii e mai mare daca tu cu masina faci doar 5 km pentru a-i duce pe copii la scoala si stand mai mult in trafic.

      40
  5. deocamdată prin DE sunt tot pe primul loc la vânzari si in general asa le merge bine, e clar ca au facut eforturi mari sa economiseasca, dar probabil si in viziunea unei strategii de viitor (fabrici noi, electrice accesibile)
    https://www.forbes.com/sites/neilwinton/2023/03/19/volkswagen-positive-for-2023-profits-but-doubts-build/?sh=e085083265a0

    614
    • Sunt pe primul loc , dar in cadere libera. Vand cu vreo 2 milioane de unitati mai putin decat acum 5 ani. Intre timp hyundai/kia au urcat pe locul 4 si se preconizeaza ca o sa-i detroneze in viitorul apropiat. :)

      Comentariu apreciat.448
  6. Posesor de Kia Ceed JD 2016, 1.6 benzina. In 8 ani si 115K KM s-a schimbat doar cureaua de accesorii care a fost la recomandarea celor de la reprezentanta deoarece incepea sa aibe semne de uzura.

    In rest, absolut nici o piulita sau plastic nu am schimbat. In 2016 cand m-am uitat la Golf / Opel / Renault efectiv nu m-am putut atinge de ceva din oferta lor iar cireasa de pe tort a fost la configurarea de Opel Astra – 50 EUR ca sa aplice logoul de plastic pe spate „Ecoflex” sau ceva de genul.

    Pe langa asta, am mai luat un rahat de Mitsubishi Spacestar din 2003 sa nu handralesc Kia si oricum aveam nevoie amandoi din familie de masini. Toata-i praf estetic dar merge brici, schimbata majoritatea directiei si sistemul de franare si e brici pentru mers la cumparaturi / transportat prostii de la magazine de bricolaj.

    Comentariu apreciat.327
    • KIA cu 7 ani garantie rules. Suntem la a treia KIA(2 Ceed si un Sportage) in familie si pot vorbi din experienta. 10 ani de la achizitie nu te doare capul cu grija ei. Completare de ulei intre revizii? hahahahaha… ce-i aia?

      Comentariu apreciat.654
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1853
    • …cilindri și saegmenți…

      Indecis. Tu ce zici?723
    • Subscriu am un ceed are cam 150k nu are nici pe draq. Am avut 2 accenti crdi unu l-am vandut la 275 nu avea nici pe draq merge si acuma, mai am unu care are 112. Ala vede apocalipsa si dupa

      164
    • @cosmin, sunt convins ca noile variante de Sportage sunt mai fiabile, dar acum vreo 12-13 ani erau praf. Avea seful meu de atunci o Kia Sportage si timp de un an cred ca a fost lunar cu ea in service. Noroc ca majoritatea problemelor se rezolvau pe garantie, dar tot nnu era placut sa ramai mereu in pana cu masina. Dupa un an a vandut-o ca deja era prea obositor sa nu te poti baza niciodata pe masina.

      64
    • @Marinel, pe prima am vandut-o pentru ca avea 14 ani ala momentul vanzarii. Ce-i drept mai puteam trage de ea inca 4-5 ani fara probleme dar era depasita tehnologic pentru nevoile mele. Cunosc pe cineva care avea o Kia Ceed si facea taximetrie cu ea. La 500k km nu bagase in ea decat consumabilele si nu voia s-o schimbe curand.
      Celelate 2 Kia sunt inca in familie si vor ramane mult timp de acum incolo.

      166
    • @cosmin, prietenul ala al tau taximetrist te-a mintit cu siguranta. Nu exista masina folosita in regim de taxi care sa nu aiba nevoie de nici o reparatie (in afara de consumabile) dupa jumatate de milion de kilometri.

      Daca ar fi atat de fiabile, ar fi orasul plin de Kia Ceed pentru taximetrie/Uber/Bolt.

      185
    • Din ce scrieți voi înțeleg că Hiunday/kia in cațiva ani vor ajunge la fel de fiabile ca Loganul. Stai sa afle taximetristii :))

      30
  7. Masina din imaginea ce ilustreaza articolul nu e Nissan Qashqai?

    223
  8. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 4585
    • mergi la moskva

      Indecis. Tu ce zici?2515
    • NOU
      #58

      Dar avem alternative!

      Rusia, Africa, America de Sud, Orientul Mijlociu, toate zone unde curge lapte si miere si este visul oricarui roman sa imigreze acolo. Nu? Nu…?

      Comentariu apreciat.3912
    • @andrei99: nu v-ați plictisit de scriptul ăsta cu „certificat verde”?
      E totuși 2024.

      Indecis. Tu ce zici?2213
    • Normele de poluare in general sunt doar un alibi pentru a omori concurenta.
      Vezi cum fac sau vor sa faca acum pe electrice: masinile alea polueaza zero in oras, dar vor sa stie ce surse de energie s’au utilizat pentru construirea lor – daca sursele sunt poluante, pac taxe. 😂😂😂

      145
    • @ Cristian se vorbeste de multa vreme de conceptul From Cradle to Grave care estimeaza impactul produslui in fiecare faza a lui de la materie prima la produs scos din uz. sau LCA (Life Cycle Analysis). Mai ales in domeniul productiei de ciment si nu numai, chiar si la constructia unui drum. Da , mnoh unii nu vor ca cica ar scoate in evidenta cat de poluante sunt unele etape gen deseurile produse de masinile electrice…

      62
  9. VW merge bine in Europa pentru ca politica de masini a companiilor e de a cumpara masini din grupul VW.
    Esti un pic de sef, ai A6.
    Un sef mai mic, ai A5.
    Ceva functie de executie, Passat sau echivalent. Mai nou Tiguan.

    Fiind masini de firma, trebuie sa fie anoste.
    Trebuie sa poti diferentia, prin cei 10 cm, pozitia si vechimea in firma.
    Sef mai mic si mai nou, poftim A4 sau A5.
    Sefut cu vechime, poftim A6.
    10 cm in plus la masina pentru 5 ani in plus in firma.

    Fiind masini de firma, nu pot fi foarte scumpe.
    Echiparile de baza sunt chele.
    Daca ai ceva ani in firma, mai primeste un bonus la bugetul de masina si atunci intra si un display mai mare.

    Ah, Passat sau Tiguan nu sunt masini de familie. Sunt in principal masini de firma si angajatii isi cara familia cu ele.

    Daca VW ar trebui sa dea faliment, altele sunt motivele, nu faptul ca au un design anost si ca nu ofera dotari.

    Indecis. Tu ce zici?3538
  10. „Inclusiv în România sunt fabrici care produc piese pentru mașini care se vând în toată lumea.”
    In Romania mai sunt si o multime de firme de IT care fac soft pentru producatorii germani de masini. Daca pica diviziile de automotive, se pot inchide trei sferturi din ele.

    Comentariu apreciat.664
  11. Cam de 15 ani tot grupul VW face niste masini urate si cu enorm de multe probleme la diverse componente; Cutiile DSG pe motorizari de 190 CP(Ateca, Karoq, Kodiaq, Tiguan,ETC) cu defectiune absurda din fabrica din cauza unor suruburi interne stranse la cuplul gresit, injectoare la TDI care crapau pe capete, EGR, faruri aburite ca puteau inota pestii prin ele, digital cockpit-uri care crapau pe capete, sisteme infotaiment care necesitau update de soft la fiecare 3 luni, pierderi de ulei pe la toate semeringurile, pierderi de antigel la pompele de apa…. Pe langa toate astea masini extrem de urate incat umba vorba ca restul designerilor din piata umblau la psiholog sa-si revina dupa ce vedeau „noile linii” din gama VW.
    Si-o merita cu varf si indesat dar pacat ca vom avea de suferit cu totii…

    Indecis. Tu ce zici?3410
  12. Problema VAG reprezinta insasi problema Germaniei in aceste momente.Pana prin 2005, hai sa zic cu indulgenta 2010 masinile VW aveau un avantaj destul de mare in fata celorlalte si anume fiabilitatea. Mai mult in extrem de multe tari est-europene a existat cultul ca te-ai ajuns daca ti-ai luat un Passat.
    Insa pe undeva au intrat contabilii hrapareti care au luat niste decizii destul de cretine pentru brand si tot ce insemna VAG, dar cu un oarecare profit pe termen scurt. In primul rand au cautat sa deschida fabrici de sub-componente in diverse tari din Europa, unde salariile erau mici. Apoi au inceput cu diverse decizii care sa faca sa le aduca bani din serviciile de post-vanzare, gen anumite consumabile se schimba mai des si sunt mai scumpe, garantia s-a stabilizat la clasicul 3 ani, dar cu multe conditii. Configuratia de optiuni si multitudinea de pachete si modul in care le selectai, au fost dintotdeauna acolo ca la mai toti producatorii europeni. Am omis special problemele cu DSG intrucat e o poveste in sine care arata oarecum lipsa de viziune a conducatorilor inainte de vremurile actuale.
    Reala problema pentru VAG a aparut dupa diesel-gate cand producatorii coreeni si japonezi au venit cu o idee nemaivazuta pana atunci. Mai precis masini fiabile, pachete simplificate de optiuni la un pret competitiv. Daca ma apuc sa compar VW Golf cu Hyundai I30, Kia Ceed, respectiv Toyota Corolla, sunt destul de sigur ca modele asiatice sunt mai interesante decat Golf-ul. Incepand de la fiabilitate, dotari si culminand cu garantia aia de peste 3 ani pe care acele modele asiatice o dau.
    Insa VAG nu mizeaza foarte mult pe tipul asta de client, ci se bazeaza pe cateva chestii simple:
    1. Flote din companii. Este indeajuns sa te uiti pe strada si sa vezi ca in zona masinilor de firma VW-urile inca exista si sunt folosite cum sunt folosite;
    2. Nostalgicii dupa vremurile la inceput de 2000;
    3. Patriotii germani care simt ca asa isi ajuta economia;
    Pur si simplu atata timp cat elementele de mai sus vor exista, VAG va putea face niste bani frumosi cu niste masini de o calitate discutabila. Insa vremea lor se stinge si vor trebui sa faca una alta pentru a mai inova. Si cea mai mare inovatie ar fi simplificarea pachetelor si ajustarea preturilor la realitatile curente.

    Comentariu apreciat.662
    • Problema a inceput de la eur5-6, cand au preferat sa fure decat sa investeasca in tehnologie, care nici macar nu era ceva SF: era adblue = uree, dar pe excel dadea prost.

      Apoi au tot micsorat cilindreea si sunpus turbine, tot pentru a se incadra in EUR6, tot fara investitii in tehnologie.
      Nici la hibride nu s-au lasat convinsi, mai ales cand lupta anti-Diesel a luat abrupt o panta neplacuta.
      La EV incearca sa foloseasca aceleasi metode si componente depasite, iar rezultatul lasa de dorit.
      Toti saliveaza la modelul de afacere Tesla (productie, tehnologie, vanzare), dar o astfel de transformare poate avea loc doar prin faliment.
      Sunt contracte bababe si complexe, angajati, sindicate.
      Toti se vor opune schimbarii, pentru ca schimbarea inseamna moartea lor.
      Deci da, marii colosi clasici vor tinde catre un faliment lung si dureros inainte de a renaste.

      Comentariu apreciat.414
    • @Bocanila
      Declinul pentru ei a inceput fix in momentul in care au ales sa faca saving-cost la orice. Cand si cum s-a intamplat nici nu mai conteaza, ci arata lipsa de viziune dublata de incompetenta. A te apuca sa faci saving-cost in orice companie/afacere, arata ca tu ti-ai cam atins limitele si te afli intr-un platou, deci singura directie este in jos nu in sus.
      In tot acest timp asiaticii au facut ceea ce VAG putea sa faca, dar a ales sa n-o faca. A conceput masini placute ochiului cu ceva dotari interesante, la niste preturi pe care VAG nu le-ar fi oferit vreodata. Orice masina VAG ai compara-o cu o masina asiatica la dotari asemanatoare diferentele de pret sunt exorbitante. „Marele” Touareg a ajuns sa coste chiar si 100k eur.
      Nu stiu cum va fi viitorul pentru ei, intrucat aparitia unui nebun la conducere ar putea sa le schimbe un pic modul de gandire si mai ales modelul de afacere. Problema reala este ca legislatia europeana plus toti actorii implicati in afacere nu o sa fie prea incantati de asta. Asa ca probabil se vor chinui in continuare cu masinile lor electrice obosite in speranta ca vor da lovitura ca un cartofor inrait dupa o speciala.

      Comentariu apreciat.324
    • Aici e explicat mai bine ce s-a intamplat de fapt in VW si care e situatia cu producatorii din China – https://www.forbes.com/sites/neilwinton/2023/09/20/the-only-way-is-up-for-volkswagen–report/

      36
  13. VW trebuia sa ramana masina poporului. S-au dus spre premium cu preturile, dar in zona aia alte margi sunt mai ravnite.

    Comentariu apreciat.460
  14. Nokia?!

    183
  15. Se discuta aproape exclusiv despre VAG in contextul masinilor „nemtesti”, dar nemtii au si Opel, BMW sau Mercedes, ultimii practic fiind deja chinezi. Apoi, orice masina nemteasca e de fapt produsa din subansamble importate din cel putin 50 de locatii diferite, din care niciuna nu e pe teritoriul Germaniei.

    123
  16. Lumea nu stie multe chestii si e normal, ca in principiu suntem cum suntem si o stim pe a noastra. Da la capitolu auto coreenii rup si vin chinezii pe tot ce inseamna quality fiabilitate si mai ales electrificare. Pana si musk a zis ca in 2030 tesla o sa fie unu din cei mai mari producatori din lume nici macar pe locu 1 ca stie f clar ca BYD o sa il rupa la vanzari. Ca idee tot ce tine de vw in china e facut de …. Saic motors ca sa vesi cei care produc MG care sunt scuma si la noi ( si care au inceput sa vanda in draci) da o sa aflati anu asta cand o sa le vedeti peste tot. Sau anu viitor.
    https://autolatest.ro/stiri/dimensiunea-mg-motor-dacia-a-vadut-in-2023-atat-de-multe-masini-cam-cat-a-vandut-saic-mg-motor-intr-o-singura-luna/

    513
    • Pai nu prea ca majoritatea statelor or sa implementeze legi sa nu mai dea bonus eco masinilor din afara europei..om vedea

      52
    • Sa spun?
      Vezi ca articolul ala e o chestie penala de 2 lei in cel mai pur stil CCP China. Deci pute. Compara CONCERNUL SAIC cu Dacia care este sub a cui umbrela?!!? Aud gigele? E parte din Grupul Realult-Nissan. Iar ca sa fie treaba treaba tranteste asa pe final de articol preturile la MG4 normal. Chiar nu ma prind de ce sunt ele acolo… da da. trecem articolasul la publicitate nemarcata cu template dat de ceva echipa de marketing si ne trezim, da?

      81
  17. Pestele de la cap se impute. Nu ma refer la management ci la legile federale ce au dat puteri nemasurate si comunistoide sindicatelor. Nu doar ca nu poti da afara oameni, nu poti nici sa-i muti pe alte proiecte, nu poti sa maresti salariile in functie de performanta, e ceva de nedescris. Nu mai ai voie nici note de evaluare sa le dai angajatilor, e incurajata lenea si putoarea. China si Coreea nu au asemenea probleme.

    Indecis. Tu ce zici?1124
    • Ceva nu se potriveste in comentariul tau.
      Sindicatele au puteri „comunstoide”, dar o tara comunista precum China nu are astfel de probleme.

      Poate cumva puterile si drepturile sindicatelor nu au nici o legatura cu comunismul si doar suntem noi obisnuiti sa numim asa tot ce nu ne convine?

      Comentariu apreciat.302
    • Când meritocrația dintr-o firmă nu mai este respectată se întâmplă socialismul. Adică ăia buni nu mai trag căruța că au salariu ca ăia de nu fac nimic; nu mai există răspundere pentru munca ta, poți să faci orice rahat, nu trebuie calitate ; nu mai poți da afară merele stricate, așa că se strică tot.
      De proști ăia de la Toyota promovează meritocrația, și orice muncitor poate spune o idee despre procesul de producție sau ergonomie….
      În firma unde lucrez, patronul a observat că dacă ia în considerare problemele ridicate de service/garanție și le rezolvă, firma are de câștigat prin calitatea produselor și serviciilor și mai puține intervenții în garanție. Evident asta înseamnă că produsul durează mai mult, cu maxim 5% de preț de producție în plus, adică nu mai vinde atât de des. Însă vorbim de produse cu durată de viață de minim 15 ani, așa că nu e chiar o problemă. Dimpotrivă.

      110
  18. Anul trecut a fost record de mașini second cumpărate din România – 600 de mii, față de cca. 550 de mii aduse din alte țări. Raport APIA.
    Nu prea știu motivele, dar bănuiesc că mașinile de aici au fost mai tentante ca preț decât cele aduse de afară, că există suficient de multe firme care își reîntineresc flotele, că există multe mașini pe piață, că puterea de cumpărare/creditare a persoanelor fizice a crescut destul de mult și își cumpără local mașini noi pe care, după un interval delta T le vând.

    30
    • Pai ai de ales intre masina SH cu 4 cilindri, eventual diesel si una noua cu motor de ascutitoare (0.9l). Celebrul Duster are motor in 3 cilindri / 1l

      https://gadget.ro/detalii-oficiale-dacia-duster-3-2024-preturi-echipari-si-motorizari/

      22
    • Da, a fost deblocarea de dupa covid. Dar cam gata, s-a terminat cu schimbarea de flote si alte urgente. Creditarea e autoflagelare, mai raman cei ca mine, cu cash, care au asteptat sa vada cand se calmeaza piata. Dealerii inca sunt cu cel putin un pas in urma realitatii. Am fost saptamana trecuta sa vad o masina, pret in jur de 25000. Zic ok si care e ultimul pret? Imi zice ca mai pot lasa 500 de euro cel mult. Pun pariu ca peste o luna-doua ma suna sa imi spuna ca mai lasa din pret.

      146
  19. Vali, te rog sa nu mai rostești blasfemii și să compari sfintele mașini nemțesti cu leproșii de japoneji și coreeni, care după ce că o au mică, mănâncă și orez, și nici creștini ca noi nu sunt!

    Comentariu apreciat.314
    • Suprinzator, dar cea mai extinsa religie din Coreea de Sud este crestinismul.

      215
    • Nu stiu ce sa zic…nu cred ca e adevarat ce spui.

      56
    • Eu am mentionat doua popoare, astfel ca:
      According to the 2016 census conducted by the Korea Statistical Information Service, of the 44 percent of the population espousing a religion, 45 percent are Protestant, 35 percent Buddhist, 18 percent Roman Catholic, and 2 percent “other.”
      Departamentul de Stat (SUA).

      In Japonia, situatia e cu mult mai trista pentru crestini:
      https://www.britannica.com/topic/Japanese-religion
      Ămi cer scuze la domni!

      11
    • @Irod, esti un om liber si poti sa crezi sau sa nu crezi. Asta nu inseamna ca nu este adevarat ce am spus eu.

      17
    • „Nu e ortodoxi ca noi maica!”

      @Irod
      De pe Wiki, nu stiu cat de exacti sunt:
      Religion in South Korea is diverse. Most South Koreans have no religion. Christianity (Protestantism and Catholicism) and Buddhism are the dominant confessions among those who affiliate with a formal religion.

      According to a 2021 Gallup Korea poll, 60% identify with no religion, 17% with Protestantism, 16% with Buddhism, 6% with Catholicism, and 1% with other religions.

      40
    • Pai nu e adevarat, trebuie sa te bazezi pe ceva cand spui chestiile astea.
      a pus si gicu argumentul (multumesc).
      In japonia situatia e si mai clara.
      Am scris un comentariu despre mai devreme, dar trebuie aprobat…

      32
  20. Să fim serioși, mașinile japoneze/ coreene nu sunt cu nimic mai fiabile. Doar că proprietarii tac mâlc.
    Amicul, proprietar de KIA (garanție 7 ani tată!) turbează de frustrare, că nu poate modifica/ adăga destinația în navigația Android Auto, doar dacă oprește mașina, motorul și deschide ușa.
    Folosesc mașini de la VW (toate brandurile, mai puțin Lambo) de prin 2005. Nu am avut probleme (evident service făcut la timp și la ei) niciodată. Mașinile sunt logice, design plăcut, fără ”oceane” de plastic și utilizabile. Livrează ce promit.
    Am avut neșansa să am Toyota de serviciu. Mi-am blestemat zilele.
    Iar schema cu dieselul a fost doar o schemă. Când voi schimba mașina actuală, tot diesel o să iau. Fiindcă merge.

    Indecis. Tu ce zici?3141
    • Probabil ca nu sunt mai fiabile masinile japoneze / coreene, doar ca au proprietarii pretentii mai mici tinand cont de pretul redus.
      Insa masinile coreene in special depasesc masinile nemtesti la dotari incluse in varianta de baza.

      221
    • deci problema amicului tau e ca nu poate aduaga destinatia nu ca ii cade motoru la 60k ca la vw nu?
      si in other nius o sa aflati iar curand, subaru o sa aiba 8 ani garantie fara limita de km bumber to bumber.. hai sa ii vad pe fani egr/turbo/dpf-vw ce o sa mai zica acuma

      179
    • Iata cum ies la suprafata VAG fanboys. Nu merita sa intrii in polemica cu ei pentru ca sunt in denial.

      1414
    • @Zsolt – ai voie sa folosesti telefonul in timp ce conduci? Nu? Si atunci de ce ai avea voie sa folosesti Android auto pe masina? Care este diferenta intre Android auto pe ecranul masinii si telefonul in stativ fix langa acelasi ecran?

      711
    • @Bigbear, diferenta este ca in masina, mai ales la drum lung, se mai intampla sa ai si un pasager in dreapta care poate cauta diversedestinatii turistice.

      102
    • @Andrei G – pasager care nu poate face asta pe telefonul lui ci doar pe unitatea centrala, nu? Si drumul nu se stabileste de la inceput ci din mers, brusc si intempestiv. Iar daca am stabilit sa schimbam destinatia si sa mergem in alta parte sigur nu putem sa ne gandim din timp si sa ne oprim undeva pe marginea drumului ci doar din mers.

      Eu ador confortul insa nu credeti ca incepem sa aberam cu toate detaliile astea?

      716
    • Cum am spus, am avut mașini de la toate brandurile V AG (mai puțin Lambo). La nici una dintre ele nu ”mi-a căzut motorul la 60k”. Toate funcționează și azi la următorul proprietar, unele dintre ele fiind din 2005. Deci balivernele turnate de hateri nu țin.
      Asta cu ”dotări în varianta de bază” am supt-o bine la Renault. Mamă, mamă ce dotată era. Și ce se bucurau când mă vedeau în service la fiecare 3-4 luni….
      În Android Auto poți adăuga destinații din lista celor recente sau din categorii. Sau prin comandă vocală la anumite mașini. Dar la KIA nu se poate. Nu știu pe ce lume trăiți, probabil că nu ați văzut Android Audto la viața voastră…. Dar vă pricepeți la mașini…
      Dar nu-i bai, de decenii i se cântă prohodul nemților. Și tot aici sunt. Și produc mașini frumoase, practice și rezistente.

      104
  21. Problema cu VW e că mașinile par cam de căcat, din punctele de vedere care mă interesează pe mine: interiorul, prețul, dinamica.

    Înainte să îmi dau demisia de la firma la care lucrez, trebuia să schimb mașina. Mai nou, firma ne cam obligă să trecem pe electrice, lucru care mi-a stricat planul de a lua o CX-60. Dar am făcut o serie de test drive-uri cu electricele momentului, iar ID4 a fost de departe cel mai prost. Mai lent decât restul, mai incomfortabil decât restul, mai scump și mai puțin echipat decât majoritatea. M-am uitat, cât timp eram în reprezentanță, și la alte VW-uri – toate mai scumpe și cu o calitate percepută mai slabă decât alternativele.

    Bine, faza cu cumpărat pachete de sute de euro pentru un port USB nu e doar la VW. Dacă vrei Driving Assistant pe i4 trebuie să iei și tapiserie de piele. Că au legătură.

    Indecis. Tu ce zici?1914
  22. Am luat anul trecut mazda cx-30 cu head up display, faruri matrix led, scaune si volan incalzite, cutie automata, motor 2L skyactiv X 186 CP si economic, interior cu materiale premium ….la pret de Skoda Kamiq fara dotarile de mai sus si motor 1.5 turbo.
    N-am mai vrut europene pt ca sunt scumpe si ofera putine.

    Comentariu apreciat.324
    • Skoda? Ai zis Skoda? noo way nu are cum sa gasesti ceva mai bun decat visul umed al tuturor corporatistilor care au bani doar de logan dar impresii ca au dat de marca ok la bani putini.

      515
    • sa ne zici cum arata volanul dupa 10.000 km,cum crapa ornamentntele de plastic din bord,cum te lasa imediat hayonul electric,cum iti sare vopseala la prima atingere

      716
    • @pedalierul…37.000 km, aproape 2 ani, nu are nimic. Si am hayon electric, nu are nimic. Un far s-a stricat in primele 6 luni, motorasul de regleaza nivelul, s-a schimbat pe garantie

      80
    • @pedalierul După 3 ani și 30k de mile volanul e la fel, ornamentele de plastic? Hahaha nu e WV boss, 80% interiorul e acoperit în piele sau cum se cheamă materialul acum ,vopseaua rezistă după ceva bombardări de pietricele pe autostrăzi; și toată astea la modelul următor de CX30 după cel de bază.

      Am avut doar un amortizor de schimbat, datorită străzilor din UK care sunt mai rele ca cele de procreaca din valenii de jos în ultimul timp . Garanția a rezolvat elegant.

      45
    • Cum te descurci cu spatiul la portbagaj? Care e dinamica masina? (cum schimba, cum se sta pe curbe, cum e la viteze mari)? Care e consumul mediu? Alte chichite care deranjeaza?

      40
  23. Eh, mai e o problema. Doar masinile nemtesti au peste 300 CP, restul se cam blocheaza la 200, si greutatea tot creste. Ah, si nu vreau masini cu motor de 1.2l si 250 CP, turbo ala moare repejor. Cred ca masimile nemtesti ar disparea daca ar fi masini frantuzesti / asiatice cu 280-300 CP, cu dinamica buna – si nu, nu ma refer la Nissan GT-R, ci la masini de familie, SUV-uri mici si medii etc.

    De aia vand nemtii cu optiuni scumpe, ca daca vrei motor mediu spre mare esti obligat sa cumperi de la ei, nu fiindca interiorul sau optiunile ar fi mai bune.

    217
    • Ce să faci cu un motor mediu spre mare? Liniuțe la semafor? Depășiri in curbă sau pe linie continuă?…. Isteți….

      11
  24. Raspunsul vag e pur economic, n-au crezut in ecologie si s-a vazut, cumva au dreptate, de ce sa vanda cele mai eco masini cand oamenii vor motoare de 2-3litri si oricum unii anuleaza dpf, de ce sa te bagi pe electric sa vinzi cand ice-urile se vand bine in continuare, in fapt asta e si motivul pt care ev-urile lor sunt asa scumpe, nu cred ca e momentul sa treaca pe electric. Asta se intampla cand te ajuta statul, faci ca renault dacia spring la 20k. Dar cred ca i-a prins schimbarea din urma.. ce urmeaza e interesant

    90
    • Acei unii sunt doar romanii.Sau hai est-europenii unde regulile si normele de poluare sunt asa, mai optionale.

      79
  25. VAG are probleme extrem de mari (pe surse) si se vede singura in faliment in curand.
    Cauza: fail la masinile electrice si la software

    314
  26. Am Kia Ceed SW 2015, 112000 Km, nu consuma ulei, n-am băgat altceva de un kit de ambreiaj, ulei și filtre. Alături, la vecin un Sportage 2019, diesel de 2 litri și 67000, vândut ca am luat un CX 30, motor Skyative X ce are deja 18000, nu papă niciunul ulei. Nici dacă mă aleargă nu mai cumpar mașini germane, n-am cumpărat de circa 15 ani și mă simt bine cu ce am. Și nu sunt așa urate precum astea de la VAG. Așa ca pot vinde cui vor, însă calitatea e pe plua și scumpe la ce oferă. Iar la trotinetele electrice, chinezii îi mănâncă pe pâine, curând și pe Tesla. Curios însă, după reducerea tichetului, începând cu Dacia la 5K euro, Kia cu 10K, samd, toți au anunțat reduceri masive, prin urmare pretul era umflat de toată lumea.

    22
    • Bai am fost acum 2 ani la Mazda in militari. Era un baiat care isi luase Mazda3 cu motorul de 186 cai. Deja era a doua oara cand i se oprea masina in drum si cerea sa fie dusa la reprezentanta cu platforma.

      Le povestea tuturor care intrau in showroom. Aia de la vanzari faceau spume, ca n-aveau ce-i face. Super funny!

      143
    • @Gogu Dacă aș povesti de câte ori i s-a oprit mașinile din grupul VAG (și la a Skoda și la VW) managerului meu și ce sictir chiae și în UK au aia de la service îmi iau hate pe viață de la fanboys

      75
  27. Trecut de la Opel benzina la VW GTE, astept si cardul de la primarie pentru incarcare gratuita, deci „all good” pina acum.

    55
  28. Cât să păcălești clientul? Cât? Că VW și Skoda doar asta au făcut :))

    66
  29. Superb 3, DSG, 2020 ~ 110.000 de km. In ultimele 6 luni s-a dus volanta, 2 tampoane motor, senzor abs, cap planetara, acum are ceva vibrație pe la cardan. 90% mers extraurban, stil normal.

    Superb 2, 2010, ~ 370.000 de km, nimic schimbat, nici ambreiaj, nici direcție, nici alte aiureli. Doar frane și revizii. Merge brici. 90% extraurban.

    Mazda cx5, 2021, vreo 40.000 de km, pornește când vrea, daca vrea. Dusa la reprezentanta, merge o perioadă și iar incepe. Mai consuma și ulei.

    Renault megane, 2010, 260.000 de km, merge fără să protesteze, fara consum de ulei, 80% oraș.

    Mai bine o mașină puțin mai veche dar in stare foarte buna, decât una noua sau relativ noua, cu care îți mănânci nervii sau banii.

    100
  30. @ GoGu, cred ca știu cine e, unul care nu înțelege plecarea de pe loc la manuala. A urlat și pe forumuri, până când nimeni nu-l mai citește. Whatever, am automată, nu vreau să “simt” mașina! 😉

    21
  31. A tras cineva mai sus o bășină cu clima pe 4 zone..in mod real acum, la ce te ajuta clima pe 3 zone sau pe 4 zone ? Care pot fi diferențele reale de temperatura ambientala resimțită într-un spațiu închis, necompartimentat, de dimensiunile unui habitaclu de mașină ?
    O alta bășină cu stropi e aia cu uleiul ” al meu l-am scos curat, ca nou, la 10k km „…pai nu și-a făcut treaba bosulică, daca l ai scos curat. Alta cu 2 variante extreme : „a mea nu consuma ulei” , ” a mea consuma 1 l la 4k km si e normal”. Nu, nu e normal nici unul din cazuri, și avem 2 răspunsuri: 1. Varianta normala: consuma, e normal sa consume, se arde, se diluează in benzina/motorina, nu s-a inventat motorul perfect etanș, dar consumă cantități insesizabile între 2 schimburi. 2. Varianta vw-istilor care au abțibild cu ” no smoke no fun ” : nu, nu e normal sa consume 1 l la 4-5-6-7000 km, ai probleme la un motor cu proleme din naștere, dar ai vw ( visul romanului ) și te minți singur că e ok, in timp ce întrebi pe forumul dedicat cum faci anulare de egr și dpf.
    P.S. : mure vw !

    84
    • aia cu clima e o mizerie. și 2 zone e prea mult.
      și rahatul ăla cu scaune cu memorii e o porcărie. am văzut la un moment dat 4 memorii. garantez ca nu a folosit nimeni niciodată setarea aia.
      ștergătoare? cât mai proaste.
      încălzit locul unde stau ștergătoarele? neah.
      guri de aer obligatorii în spate pentru mașini lungi, gen SUV sau break? neah.
      buzunare în portbagaj, să pun căcaturi? nu
      agățători în portbagaj, să nu mai zboare cumpărăturile? neah.

      dar am
      butoane de umblat in meniul mașinii pe volan, că fix asta vreau în mers.
      4-5 moduri de condus.
      senzori de parcare care mă avertizează la +30km la oră că am obstacol în față când cade un fulg de nea pe ei.
      selecția farurilor pe manetă, când ar trebui să fie un buton simplu de „faruri ceață”
      interior magnet de praf.
      mască față și spate cât mai dintr-o bucată, ca să costă 2.000 lei să o schimbi în caz de accident minor.
      rezervor cu bușon de care trebuie să rotesc. de ce plm nu se face cu capac, să apăs pe masca exterioară și să se deschidă?
      design cât mai cretin la butoanele din bord. parcă e un concurs.
      schimbător de viteze cu manetă. de ce? la ce folosește mai exact?
      suspensii foarte proaste la mașini noi.
      semnalizare 1/10 din mărimea farului. nisan cașcai, de pildă.
      lumini puse sus, să nu vezi dacă bate soarele in ele când semnalizează.
      cup holder pus aiurea.
      controale multimedia pe consola dintre scaune (la bmw și audi), că fix acolo stăteau cel mai bine.
      torpedo unde abia ai loc de câteva acte și o napolitană.
      buzunare pe portiere unde nu ai loc de sticla de 0.7.
      lipsa semnalizator secvențial.

  32. Offtopic un pic. Ma uit pe YouTube la baiatul de la atelierul de detailing care face reviewuri la masini. Impecabile prezentari, cam lungi uneori, dar ramai cu niste lucruri interesante dupa. Are un mare talent oratoric, vorbeste bine si fara sa se repete, fara aberatii. Eu ce a zis Youtubu, daca tot te uiti la baiatul asta, ia incearca-i si pe ceilalți, ceva mașini cu Luci Popa, baiatul ala de la masina potrivita. Fereasca sfantul, dupa ce te uiti la review-urile facute de atelierul de detailing, am impresia ca ceilalți fac content pt categoria de varsta 6-10 ani. Am impresia ca Vali se aseamana mult cu Vlad. Mi-ar placea sa vad o colaborare in vreun fel.

    155
    • Lui Vali nu-i place de Vlad tocmai ca da prea multe detalii tehnice. Dar amandoi sunt fani japoneze benzinare, desi unul le prefera manuale.

      81
    • Ma uit de ani de zile, am foarte mult timp liber. Probabil daca te uiti de ieri ti se pare wow.
      Vlad Micsunescu se repeta tot timpul, are aceleasi idei fixe cu diesel si masini germane de cacat, benzina si japoneze Dumnezeu. Este cel mai subiectiv prezentator auto de pe youtube, si asta intr-un mod foarte agresiv.
      Mai toate prezentarile lui au aceleasi expresii, aceleasi frustrari, aceleasi povestioare – El nu prezinta roata e rotunda ci detalii tehnice, Magna Powertrain, concernul FIAT care e cel mai tare, Giulia masina perfecta in care s-au bagat 5 miliarde pentru dezvoltare, nu conteaza timpul 0-100 ci 100-150 ca doar asa se conduce la Bucuresti, Toyota cu inovatiile ei istorice, Lexus oricare – automobilul suprem, Honda lui de 20 de ani care rupe orice dar nu merge cu ea ca consuma mult.
      „Marele talent oratoric” inca nu stie la aproape 40 de ani cand sa foloseasca „datorita” si cand „din cauza”. Stau dovada sute de clipuri.
      Dar are talibanii lui, martorii lui Vlad, care ii sorb vorbele, il pupa in cur non stop, il cer presedinte (am observat ca e la moda in comentariile youtube sa ceri presedinte orice papagal din asta youtuberist) si ii distrug pe cei care nu sunt de acord cu parerile lui/lor.
      De la Atelierul de Detailing imi place Cezar – foarte priceput si nu e taliban.
      Apropo, am un Peugeot 508 relativ nou – nu sunt fan nemtesti, japoneze, italiene, frantuzesti etc., imi plac masinile frumoase.

      98
    • eu i-am zis lui Vlad când a venit pe aici că toți ăia din gașca aia au văzut mașini doar in filme. pentru că sunt prea setați pe specs și (au) experiență minimă la condus. și îmi bazez cele spuse după ce m-am uitat la review la rav4 și la subaru.

      m-am uitat la review la Subaru XV/Crosstrek pus pe 1 decembrie de Luci Popa. modelul nou. a intrat un pic pe offroad și a fost impresionat de capabilități, că mașina nu se opintește și cutia e foarte bine etajată. ori, asta făcea și XVul meu, mașină veche de 10 ani.
      n-a scos-o pe autostradă, că acolo vedea și consumul de V6 și cum se opintește motorul.

      de asta nu mă uit la reviews decât fugitiv. îi înțelegi și pe ei, testează atâtea mașini încât nu știu care e care.

    • Stoica vorbeste tu o ora si-un pic fara script, fara prompter in fata unei camere si ia o sa vezi ca mai incurci si tu un din cauza si datorita. Plus ca este placut sa auzi un om care vorbeste despre un subiect, oricare ar fi el, fara un script si sa nu zica ăh si îh la fiecare doua vorbe, ca de exemplu Dragos Pătraru. Care in timpul emisiunii înregistrate cu prompterul in fata e fluent, iar in momentul in care il vezi intr-un podcast sau „vorbeste liber” din 3 cuvine doua sunt ă-uri. Pe Cezar nu-l pot urmari tocmai din cauza felului in care vorbeste, dar bineînțeles ca fiecare cu ale lui. Nu zic ca Vlad este Dumnezeu, dar personal, cand ma uit la un review despre o masina, imi place sa aud „toata povestea”, nu doar are faruri, usi si portabagaj, iar motorul e in fata si aici e volanul. Daca vreu un reviewu detaliat despre interior deobicei ma uit la Doug DeMuro ca sa vad/aflu ce face fiecare buton.

      25
  33. Bun, și eu ce să cumpăr?
    Buget 25k euro, plus minus.
    Îmi trebuie până pe final de 2024 o mașină nouă (exclud cele SH de 2-3 ani din cauza reviziilor la 30k km, deci șanse mari să prinzi un exemplar rulat exclusiv pe ulei din fabrică), să încapă 4 persoane adulte + portbagaj de minim 400l, garda la sol peste 15cm (circul regulat pe drumuri cu denivelări), lățime maxim 1.8m (loc parcare îngust) și lungime sub 4.3m, motor benzină si/sau hibrid de 120-150cp, exclus 3 cilindri, cutie automată obligatoriu, cu scaune comode pentru șofer înălțime 1.85m și ergonomie de oameni normali + ceva minim dotări.

    Sunt dispus să fac rabat la consum, design exterior și diverse briz-brizuri opționale.
    Pe listă am Skoda Kamiq 1.5 DSG, varianta facelift care trebuie să apară în curând. TRoc sau Taigo sunt mai slabe calitativ la preț similar. Mai cochetez cu CX30 deși e deja prea lung pentru mine + am buget doar de model chel. Noul CHR e prea scump + în spate pare din nou claustrofob, cu mânere pe care nu le pot ajunge copiii. Duster nou e prea mare, iar Sandero Stepway & Ford Puma nu au motor, pe lângă alte deficiențe. S-Cross și Captur sunt antice, îmi aduc aminte de Loganul II pe care urmează să îl înlocuiesc. Altceva?

    30
    • Esti sigur ca gasesti Kamiq 1.5 la banii aia?

      Cam greu ce vrei tu: masina spatioasa dar mica, cu garda la sol mare si motor puternic pentru clasa ei unde majoritatea sunt in 3 cilindri la 993cmc.

      50
    • Nu exista ce vrei tu, eu sunt cam tot pe acolo si ma orientez spre Karoq (acum ia si tu masina dupa martie, ca pana atunci vreau sa iau eu). CX-30 are portabajul mult mai mic. De asemenea, nu toata lumea care vinde masina pana in 60-70k km nu le-a intretinut.
      Nu va plac voua break-urile, dar alea sunt cele mai ok privind consum/aerodinamica spatiu. Depinde de model, dar garda la sol cateodata e ca la cross-overe si spatiu ai nu ce face cu el.
      Scala are 14.9 garda la sol si zic ca e destul daca nu merge pe macadam zilnic. Mai greu sa o gasesti super echipata. Nu toata lumea care vinde masina pana in 60-70k nu le-a intretinut.

      10
    • Vezi Kia X-Ceed, 1.5 T automata. Cre ca sunt echipari pe la ~25k, not-so-full fara piele.

      Mai exista Toyota Yaris Cross. E cu motor 1.5, da nuj catz cilindri are.

      40
    • Kamiq 1.5 DSG prefacelift este pe stoc în bugetul meu:
      https://stoc.skoda.ro/car/C-2023-0769403-RO

      Notat Xceed. E o opțiune.
      Yaris Cross e prea înghesuită și la interior lasă de dorit.

      00
    • As baga un ochi si la Nissan Juke, daca te impaci cu aspectul. Este printre putinele ce le mai poti lua cu motor aspirat + hybrid. E foarte fasnet in oras, mere si la un drum mai lung. Xceed este interesanta iarasi, am avut ambele masini inchiriate, prefer Nissan, nu stiu de ce, o fi de la latura mea feminina. Pur si simplu pe viraje iti da mai mult curaj Nissan, desi prima impresie este ca Xcced e mult mai rafinata. Dupa 120 kmh devin sesizabil zgomotoase amandoua, dar venit din Logan ti se vor parea nave spatiale. Apoi Vitara este o iarasi interesant, condus si ala, am avut 1 an unul cu cutie automata. Sunt fiabile, dar rafinament spre 0, la modelele noi zice lumea ca ar fi rezolvat unele chestii de antifonare si tinuta de drum. Dar asa ca si confort sa stii ca CHR este cam cea mai ok, simti la drumuri mai lungi suspensia spate care e cu brate independente si cam face diferenta, restul in clasa ei sunt toate cu punte spate. Daca poti trai cu interiorul ala (zici ca a uitat cineva un foen pornit pe volan si bord, sunt toate curse in jos), e de luat. Daca poti trai cu exteriorul Juke si suspensia usor rigida, e o masina rapida si mentenanta scazuta. SI daca asa tare conteaza dimensiunile, vezi si Honda Jazz. Surprinzator de mare in interior, au ceva varianta cocotata si vine de la prima echipare cu ACC adaptiv in standard, am ramas afis cand am vazut. Interiorul este calitativ, asamblare exemplara.

      10
    • CX-30 e mic, înghesuit pentru acel pret, Karoq e surprinzător de spațios (portbagaj, pasageri din spate) pentru bani mai puțini – doar să reziști la configurare cu cele 500 de opțiuni.

      00
  34. Eu am devenit fan Peugeot. Prin 2012 am petrecut ceva timp la ei cu un proiect, tocmai când lansau noul 208. Am vobit puțin cu inginerii de acolo, oamenii ziceau că au schimbat complet abordarea să scape de eticheta de mașină care se strică des. De atunci am condus o grămadă, 208, 308, 308SW, 508SW. Mașinile au fost mereu beton, un 308 l-am dus la 170k și 508-ul actual are aproape 100k.

    Probleme? Da, electrice, dar nimic permanent. Uneori rămân farurile aprinse pe o parte. Alteori se panichează calculatorul când e mai confuz ACC-ul și aruncă un check engine light. Alteori se resetează media din mers. Dar când pornești mașina din nou dispar toate problemele.

    04
  35. Ce fain, am black luxury car si habar nu aveam =))

    00
  36. Sunt inca prea mari si au foarte multe flote, vor trai mult din piese si revizii ani de zile de acum incolo. Au si fanbase, Golful e un vehicul istoric, Skoda e masina de mandrie a cehilor, Audi este o marca premium cu istorie. Pierd teren, depinde de ei cat de repede se trezesc, caci daca o sa aiba la un moment dat caderi serioase, efectul se va rostogoli ca un bulgare de zapada pe lantul de distribuție (pun intended)

    00
  37. Nici asiaticii nu stau mai bine, Hyundai are probleme majore cu recalluri și mașini oprite în drum, doar că vând mai mult în Asia + State și nu ajung la noi poveștile.

    10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube