Aș vrea să se lămurească legislația cu privire la cuțite…

În Londra, băieții sunt panicați un pic de înjunghierile din ultimele zile, așa că vor să interzică de tot portul cuțitelor.

La noi, legislația e incompletă și, bănuiesc eu, intenționat lăsată așa, pentru a permite poliției să aplice amenzi cum dorește.

Art. 372 din Codul Penal

Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase

(1) Fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;

b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice;

c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant

se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

Unghiera e făcută pentru a tăia. Cutter-ul e făcut pentru a tăia. Foarfeca de grădină e făcută pentru a tăia. Dacă mă prinde pe stradă poliția cu o foarfecă de grădină îmi dă amendă?

Briceagul este cuțit?

Aș vrea o lege care să spună "cuțitul sau briceagul cu lungimea lamei de peste 6cm e considerată armă și e interzis portul", să pot lua un briceag care are sub 6 și să mă știu în siguranță. Pentru că momentan umblu cu un Kershaw Chill, care e foarte mișto și nu știu ce să zic și să cred. Am întrebat doi polițiști, fără să le arăt briceagul, fiecare credea altceva și aplica legea așa cum o vedea el.

 

 

 

londra-cutit

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

104 comentarii

  1. Eu nu inteleg de ce sa porti cutit pe strada?Pentru ce?

    19
    • poate il duce la ascutit, poate vrea sa il dea de pomană sau să il amaneteze

      82
    • Daca faci asta cutitul se tine intr-o protectie, cutie etc.Nu am auzit pe nimeni sa fie amendat deoarece duce un cutit la ascutit sau amanet.

      25
    • ti-ai luat un nou set de cutite de bucatarie si cumva trebuie sa le duci pana acasa…il ai in rucsac in metrou?! pac amenda sau spaga

      30
    • Al meu mănâncă doar fructele decojite (merge, pere, etc) si le cere când suntem plecați. Așa că port unul ceramic cu cea mai mică lamă disponibilă (în teacă si poi în rucsac).
      Sunt de acord cu Vali – este nevoie de o clarificare – si apoi dacă este nevoie sa iau un alt fel de unealta care sa servească scopului si pentru a ma situa în limitele legale o voi face.
      In acelasi timp, cel care dorește să facă ceva ilegal cu un cuțit îl va durea 2 metri în spatele casei de repercursiunile stipulate acolo – închisoare bla-bla SAU AMENDA!

      41
    • Pentru ca nu pot sa mi-l fac acasa si tocmai mi l-am luat de la magazin.

      11
    • La ei e cerc vicios, se gândesc că poartă alții

      13
    • Eu am un „multi-tool” din ala care are si briceag. Il tin in ghiozdan pentru ca nu se stie niciodata…

      41
    • orice cioban de bucuresti are nevoie de brisca la el sa taie slana cand face un popas intre mijloacele de transport.
      se intinde pe banca in statia de ratb cu acoperis verde inaugurat de primarita smart, sparge o ceapa, scoate brisca, taie telemeaua si slana si baga un pranz inainte de a lua urmatorul metrou spre Pipera Swamps unde da cu sapa.

      68
    • @CristiXe valabil rationamentul si pentru arme si cu totii stim unde e america, the safest country in the world right? Pe cand la noi fiind interzise mai greu sa ii vina unui aspumele is sa scoata gunu, ca ne scuzati am avut un moment de inconstienta si l-am troznit pe asta, ma duc eu la nebuni un pic da mortu e mort.
      Pe de alta parte discutia e compelxa si are multe aspecte…

      13
    • Sa ii iei gatul unuia care vrea sa iti ia gatul cu cutitul. The American Dream

      52
  2. NOU
    #12

    Zice doar de locuri unde se adună lume pt distracție, arene sportive, piscine, autobuze etc. Acolo nu iei cuțitul la tine. In rest, e ok :)

    11
  3. cutitaș afară, taser prin casă

    20
  4. Kershaw ala e clar briceag de sutz, de ala din filmele cu Piedone. Insa am vazut ca tendinta este utilizarea ciocanului, cred ca si aici ar trebui restrcitii, de greutate probabil.

    11
    • Lasand gluma deoparte, sa stii ca in Londra, ca tot a dat Vali exemplu, este interzis si ciocanul, fie el chiar si in rucsac si te intorci/duci cu el de la munca.

      10
    • @cezarica: asta inseamna ca Pomohaci are interzis in Londra?

      10
  5. Eu as tine dupa mine un victorinox sau un opinel, dar la fel e neclara situatia. In alta ordine de idei, daca ma obisnuiesc sa tin in geanta un cutit, uit de el cand ma duc la aeroport. Si parca n-as vrea sa il pierd.

    00
    • Dar care este logica sa mergi cu un cutit dupa tine, la ce il folosesti?

      05
    • „daca ma obisnuiesc sa tin in geanta un cutit, uit de el cand ma duc la aeroport”

      păi nu mai bine o lingură?!

      02
    • Nu-l folosesti la nimic in 99% din timp. Dar uneori e util, mai ales victorinox-ul. Si daca ala e arma alba eu sunt puscas marin.

      11
    • „care este logica sa mergi cu un cutit dupa tine, la ce il folosesti?” SA OMORI OAMENI, in puii mei, daca iti cer banii si telefonul.
      Sa-i bagi cutitul in gat, pentru asta mergi cu un cutit dupa tine.
      Sa-i tai tendoanele la maini, ‘tu-l in gura de borât.
      Am un prieten care are cutit militar, cu teaca ce se pune la spate, in lungime pe curea. Nici nu-l vezi. Omul are 60 de kile… orice cutit in gat e un idiot mai putin pe strazi.
      Porti cutit sa tai rotile alora de parcheaza pe loc de handcapat, sa zgarii masini, sa…
      Acum te-ai lamurit?

      Cutitul e echivalentul pistolului din State.

      100
    • Riiiight….

      03
    • Eu am avut intr-o geaca de iarna o surubelnita uitata de catvea zile in urma de cand am facut draqu stie ce pe la masina si cand am ajuns la scaner la aeoport sa-mi pice fata, iti dai seama ce explicatii sa le mia ofer oamenilor, pe de alt aprte mi0am revenit cand am vazut acvariul cu unelte de diferite marimi unde aruncau astia sculele.

      50
    • pentru ca victorinox-ul meu are o gramada de alte chestii pe langa cutit si in general sta 99% nefolosit in geanta de laptop (il scot inainte sa plec la aeroport).
      Dar pentru acele 1% cand trebuie sa desfaci un ambalaj, sa cureti o portocala, sa desfac ceva (pot desface si conserve cu el) e foarte util si la birou.

      10
  6. Pt EDC am un Leatherman Wingman, macar e multifunctional si l-am folosit in multe situatii. O legislatie care sa nu lase loc de interpretari este de dorit in toate domeniile, nu doar ce reprezinta o arma alba si ce nu (problema absolut minora in RO)

    10
  7. Am mai discutat aici (sau la Cetin, nu mai stiu exact) despre folosirea substantelor iritant-lacrimogene (prevazute in acelasi articol din Codul Penal litera c), in speta spray lacrimogen (nu paralizant, nici nu cred ca se pot procura cele paralizante) patit fiind de curând.
    Spray-ul il poate procura oricine de pe net, problema vine in momentul când il si folosesti (in cazul meu autoaparare).
    Eu am un toc special pt a purta acest gen de spray la brau in momentul când merg cu bicicleta, motivul pt care il port fiind pt a ma apara de caini. Practic e la vedere, am mers cu el peste tot, nu am avut probleme.
    In momentul când l-am folosit in scop de autoaparare (nu pe caini, ci pe „ciori”) am primit amenda pt folosirea unor astfel de obiecte periculoase in locuri publice.
    Revenind, nu cred ca e o problema sa ai la tine obiecte de genul enumerate mai sus atata timp cat nu mergi in cluburi, la concerte, la evenimente sportive cu ele. Problema e grava când folosesti sau ameninti pe cineva cu ele, si încadrarea e diferita.
    Pana una alta da, ramane la latitudinea politiei daca primesti sau nu amenda pt portul acelui briceag

    00
    • Cat a fost amenda?

      00
    • Am folosit spray lacrimogen pe un recalcitrant care m-a blocat pt ca am parcat pe „locul lui” (nu aparuse inca legea cu concesionarea locurilor de parcare, el parcase acolo de mai demult si a considerat ca e „al lui”).
      Mi-am cerut scuze, am cerut sa isi mute masina, el a devenit violent, asa ca am dat doua jeturi ca sa evit o bataie cu pumni. In secunda doi am sunat la 112, am explicat situatia pe scurt, iar in maxim 3 minute a oprit un echipaj. Le-am explicat si lor situatia, le-am aratat spray-ul, etc., in timp ce tipul tot urla ca am spray si ca l-am omorat, vaicareli, tipete, circ. Agentul i-a dat omului 1 minut sa isi mute masina ca sa nu ii scrie amenda. M-au salutat si au plecat cum au venit. I-a durut undeva de spray-ul meu. Cred ca a contat felul calm si politicos in care am vorbit.

      40
    • Minimă, cred ca 100 lei. Sper sa nu ma insel.

      00
    • ce amenda? ca din cate imi aduc aminte, Baxt s-a ales cu dosar penal din cauza ciorilor alea!

      00
    • Nu, am scapat de dosar ca si-au retras aia plangerea. In schimb, daca provoci leziuni grave cazul se preda in penal obligatoriu. Am scapat printre urechile acului.

      10
  8. Ar trebui specificat care cuțite se încadrează la unelte mai mult și care sunt proiectate pentru atacat, sau care sunt mult mai ușor de folosit pentru asta. De ex: să aibă tăiș doar pe o parte, să aibă lama scurtă reglementată la o anumită lungime standard, să nu se poată deschide cu o singură mână ( cu astea să nu ai voie în locuri publice). De asemenea ce om normal are la purtător cuțit cu lamă mai mare? înțeleg că ai în mașină, la scule, etc dar nu la tine, e dubios.

    10
  9. Cutitul e ultima pb. Pb se acutizeaza in UK si tin de saracie si inadaptare. O graza de tineri cioroi sau albi nu au nici o ocupatie si nici o posibilitate sa se angajeze. Si atunci o sa fie tot mai multa crima organizata sau dezorganizata, rascoale, etc. Poti sa ai cutit de 6 cm sau de 20 cm(macar :) ), o sa fie tot mai nasol.

    00
  10. Doar pentru tine e neclar.

    1. Ăla e Codul Penal care cuprinde infracțiuni, care nu se sancționează cu amendă contravențională de poliție ci cu închisoare sau amendă penală, de instanță. Deci nu poate polițistul să te amendeze pentru asta, dar poate să îți deschidă dosar penal.

    2. Acolo scrie foarte clar și limitat care sunt locurile în care este interzis portul armelor albe. Nu la club, nu în instituții publice, nu la adunări publice, în rest nu e nicio restricție, i.e. pe stradă, în magazine etc.

    3. Acolo unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge. Dacă nu spune cuțitul peste 5 cm, atunci orice obiect special fabricat pentru tăiere, înțepare sau lovire este interzis. Da, și unghiera, și peeler-ul de cartofi, și foarfeca de grădină. Dar numai în acele locuri limitativ enumerate, nu pe stradă.

    00
  11. Off-topic dar on-topic: Lamnia livreaza in Romania? Ce zic baietii de la vama?

    00
  12. vorba lui Gaben, de ce sa risti un dosar penal cu un cutit, topor sau maceta, cand poti umbla linistit cu o drujba? orice politist sau jandarm care te vede, se gandeste „a, uite unul care are o treaba gospodaresca”, cand tu de fapt esti Ash versus evil dead…

    20
    • Omg!

      00
    • Din pacate in filmele de groaza se minte cu nerusinare. Drujba normala se blocheaza urat cand tai carne si devine rapid inutilizabila. :(

      10
    • Da, poți să treci de carotide dar la coloana se blochează toate, drujba nu e buna de nimic.

      10
    • Fini cunoscători sau doar bine documentați?

      20
    • ciocane, e pe net un clip cu unul de decapiteaza doi columbieni (parcă) cu drujba. Los Zetas, ceva de genul.
      Caută-l, ca eu nu mai pot să-l văd a doua oară.
      Ăla e fake? (m-as bucura să fie).

      00
    • @ciocanul: esti in eroare boss,am despicat io asta iarna pe Ghitza porcul in doua jumatati,fara nicio problema.E drept ca si lantul(Stihll) era nou pus.
      @Cristi: ala cu columbienii e vorba doar de unu pe care-l taie cu drujba.Pe ala din stanga,il decapiteaza cu un cutzitoi nu prea ascutit.

      00
  13. Cica in Olanda se pune problema altfel: poti umbla si cu sabie atata timp cat necesita 3 operatii ca sa o poti folosi. Daca ai briceag, o operatie e scosul din buzunar, a doua e deschiderea lui. Deci daca il tii impachetat in ceva esti ok. Ideea e sa nu il poti scoate pe neasteptate. Ceea ce nu ai nevoie daca il folosesti exclusiv ca unealta.

    10
  14. Eu cred ca e vorba de plasare de produse aici. :D

    00
  15. Sint curios care e opinia lui legata de portul Kirpanului.

    00
  16. mie mi se pare destul de clar textul referitor la UNDE poți să ai cuțit la tine, adică pe stradă/trotuar/domeniu public. Atât timp cât nu intri cu el in parc, autobuz, cinema, institutii publice, conform articolului citat de tine, nu comiți nici o infracțiune. Gândește-te puțin că se vând cuțite de vânătoare și macete in magazine de specialitate (camping, outdoor etc). Ar fi absurd să îți cumperi unul și să răspunzi penal din momentul în care ai ieșit din magazin până când ajungi acasă la tine pentru că îl ai asupra ta.

    Eu așa o gândesc, pare să aibă sens, nu?

    00
    • Sa zicem ca imi iau cutit din Decathlon. Decathlon-ul e in mall. Mall-ul e loc de agrement/autorizat pentru activitati de agrement?
      De fapt, stai, ca trebuia arestat direct soferul care a adus marfa in Decathlon.

      00
    • @alunelu: Daca iei un cutit din Decathlon il primesti ambalat intr-un blister de plastic foarte greu de desfacut cu mana goala.

      00
  17. În funcție de țară sunt considerate mai multe caracteristici pentru a determina dacă ai voie să porți un briceag pe stradă:

    * lugimea lamei
    * dacă lama se blochează în poziția deschis
    * dacă lama poate fi deschisă cu o sigură mână
    * dacă lama are vârf ascuțit (spre deosebire de un „butter knife”)
    * dacă lama are două tăișuri
    * dacă lama are deschidere asistată de arc, gravitație, inerție etc (vezi switchblades, gravity knives, balisongs etc).
    * etc

    Kershaw ăla al tău bifează cam multe puncte din listă.

    Apoi zici:

    Aș vrea o lege care să spună „cuțitul sau briceagul cu lungimea lamei de peste 6cm e considerată armă și e interzis portul”, să pot lua un briceag care are sub 6 și să mă știu în siguranță.

    Partea cu „știutul în siguranță” spune că tu chiar porți cuțitul ăla ca pe o armă. Deci despre ce vorbim aici? Și o șurubelniță este armă dacă înjunghii pe cineva cu ea.

    00
  18. Tocam frunze la câini, sa fim serioși. Nu am auzit pe nimeni sa fie amendat de catre poliție pentru ca mergea pe strada cu un cuțit in plasa, in ambalajul original.
    Nu sunt absurzi nici polițiștii, iar cuțitarii despre care vorbești (din Londra), sunt departe de a fi considerați niște mielușei cu unghiere ascunse pe la șosete. Uita-te peste pozele poliției, sa vezi ce baionete si cuțite de vânătoare sunt confiscate.
    Cat despre panica, i-a un wizzair ieftin, mergi la Londra sa bei o bere, apoi plimba-te la pas, pe la 10-11pm, prin Hackney. Aștept sa vad articolul de dupa :)))

    00
    • De asta, daca voi alege sa port dupa mine un cutit, va fi unul de la Ikea, cu lama molibden-vanadium. E „cutit de dezosat”, care poate face si buzunare… pentru pui de Kiev, bineinteles.

      Dar daca in loc de cutit port o surubelnita Philips 0.0, crom-vanadiu, dar lunga… intru „in cadrul legii”? Ca o gaura in gat nu trebuie sa fie mai mare in diametru decat un cap de surubelnita fina…

      00
    • Am uitat sa va prezint „cutitul de dezosat”. Nu, nu e „arma alba”, e cutit de dezosat, wtf!? Lama e din molibden/vanadiu, exact ce trebuie.
      https://www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/70289168/

      00
  19. Eu am luat ieri un cutit dupa mine sa tai un salam de biscuiti.
    Daca eram in Londra…

    00
  20. Oare la mall ai voie sa agiti iataganul prin aer?

    01
  21. Produsul asta e legal sa-l porti dupa tine?
    Are 21cm:

    Puii mei, ORICE e „arma letala” daca esti suficient de dement. Paine uscata bine, data in tâmplă, o piatra de pe jos, o creanga din copac… cu ORICE poti face rau…
    Pixul e legal? Ca daca sar pe tine si-ti bag un pix in ochi sau in ureche… si tot asa.

    Pe vremea lui ceasca erau penarele alea din lemn cu „MikiMouse”. Un tampit de coleg i-a dat un penar din ala in cap altui coleg. A nimerit cu coltul in tampla…

    10
    • Asa, chiar, legat de pixuri. Sunt pixurile alea „tactice”, tactical pen parca. Iti trebuie ceva indemanare, dar cu unul de ala poti omori un om. Am vazut (pe youtube, of course) destule demonstratii cu minuni de astea, ba un geam de masina spart, ba un covor sfartecat, ba pixul ramas infipt printr-o mocheta. Cu pixurile inca e voie, nu?

      20
  22. Lucram intr-o fabrica sudcoreeana cu un tovaras bulgar, dimineata la poarta un galbejit mai zelos il cauta pe asta peste tot, pe fundul gentii asscuns un iatagan lama 20¸+cm ,politie scandal etc ”gospodin ce gura masii faci cu ala de ce-l porti ? Pai acasa asa avem toti, am si uitat ca-l am acolo” Unele traditii trebuie respectate

    00
    • Primul meu „briceag” (care era un cutit mic de bucatarie) cred ca l-am primit de la varul meu. Aveam vreo 11 ani.
      M-am jucat cu el toata vara, am cioplit la crengi… bai, dar niciodata nu mi-a trecut prin cap sa cioplesc oameni.
      Nepotul meu, 11 ani, ghici ce cadou a primit recent? Briceag VictorInox.
      Nepotu’ e mai boier, el are si doua pistoale airsoft, plus o pusca din aia semi-automata „tip NATO”, tot airsoft. Adica, pe la 20 de ani, cu antrenament de la 11 ani, ar fi… ce?
      ––
      Rahat, primaru’ lu’ peste sa reduca numarul de dementi de pe strazi, nu sa interzica cutitele de bucatarie si surubelnitele.

      20
    • @nicu: nu la toti bulgarii e la fel, au zonele lor. Mi-a povestit o data un bulgar cum l-a rugat prietena lui de atunci sa ii caute in rucsac si sa ii dea bricheta. Si asta gaseste in rucsacul tipei un cutitoi aproape ca o sabie mai scurta. Tipa ii explica ca era un cadou de la ma-sa. Asta, fiu de doctori, de familie buna a ramas usor socat.
      La noi in Oas traditia e la fel, se umbla inarmat cu cutit chiar daca nu cauti bataie.

      00
  23. N-am nimic la subiect. Așa că fac puțin off topic.
    Poate faci o postare sa fie mai vizibilă cu doua întrebări:
    Când se acordă prioritate la trecerea de pietoni, că de luat amenda iei oricum…? ințeleg că din lege prioritate dai doar pietonilor de pe sensul tau de mers. Adică, daca pe o strada cu o banda pe sens se angajează în traversare pe sensul celălalt nu are prioritate până nu ajunge la linia de demarcație dintre benzi.
    Și doi, pe autostradă este un semn cu ploaie și reducere la 80km/oră. Când consideri că trebuie să rulezi cu 80km/oră? La orice picătură de ploaie? Cât de tare trebuie sa ploua sa reduci legal viteza? Cum aproximezi? Când îți iei amenda?
    N-am găsit nimic clar..prin lege se spune ceva și în realitate îți iei amenda(ok, o poți contesta dar…)
    Scuze de off, poate este cineva luminat și mă lămurește.

    10
    • Din cate stiu, dai prioritate pietonilor din orice sens traverseaza, cu exceptia cazului in care exista refugiu. Atunci dai prioritate doar celor de pe sensul tau.
      La a doua intrebare nu stiu, eu iau semnul ala ca pe o sugestie.

      10
    • In plus fata de ce a zis Giani, as adauga ca nu e obligatoriu sa dai prioritate pietonilor care circula pe trecere pe sensul opus, daca drumul are mai mult de o banda pe sens (chiar daca nu exista refugiu).
      Amenzi de mai dau (pe probate) si daca nu astepti ca pietonii sa urce pe trotuar, chiar daca au trecut de masina ta. Sunt multi soferi care la o secunda dupa ce le-a trecut ultimul pieton pe langa coltul masinii deja sunt in a 2-a.

      00
    • Ce ar fi sa ne concentram pe a respecta leagea, nu in evitarea ei?
      Pentru toate astea, sunt oameni care s-au straduit cat de cat sa le faca si cu un scop.
      Nu spun ca sunt perfecte, dar e mai bine decat deloc.

      Daca derapezi pe autostrada pe ploaie si la peste 80 km/ora esti de vina. Semnul ala era acolo ca sa iti arate viteza la care esti in siguranta. Si tu trebuie sa aproximezi umezeala de pe asfalt, nu picaturile pe metru cub.

      Si incearca sa te pui si in pielea unui pieton, eventual in varsta care nu apuca sa treaca strada si e luat pe sus de un Vitezomanu’ Gica sau un adolescent care, de pe sensul celalalt de mers ajunge pe al tau mai repede decat ai anticipat.

      Stiu ca si eu m-am bagat (mea culpa), dar hai sa comentam On Topic :)

      00
    • Văd că unii nu apreciază întrebarea.
      Dacă nu va interesează, puteți să o ignorați.

      Nu cred că sunt singurul care am aceste dubii și sunt convins că mulți nu știu legea. Urmarea, peste tot, chiar și la drum cu 2 benzi pe sens, la pietonul ce se angajează în traversare pe sensul opus, chiar de la primul pas, sunt unii care din partea cealaltă a străzii rup frâna.

      Las aici:
      Art 100
      b) neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvai ;

      @ Mucea – știam și eu de refugiu. Însă la ce vad acum, s-au restrâns prioritatea doar la banda ta – sau banda pe care te afli pe sensul de deplasare.

      Ideea este, frânăm sau nu? Amendă sau nu?

      00
  24. Legea nr. 295 din 28 iunie 2004 adăugită prin Legea nr. 417/2007 privind regimul armelor şi al muniţiilor detaliază și inventariază clar categoriile de arme, de la cele de foc până la cele neletale, inclusiv armele albe:

    2. La punctul I, după poziţia 2 se introduce o nouă poziţie,
    poziţia 21, cu următorul cuprins:
    „21. arma albă – acel obiect sau dispozitiv ce poate pune în
    pericol sănătatea sau integritatea corporală a persoanelor prin lovire,
    tăiere, împungere, cum ar fi: baionete, săbii, spade, florete, pumnale,
    cuţite, şişuri, boxuri, castete, arbalete, arcuri, bâte, măciuci şi bastoane
    telescopice;”
    3. La punctul IV, după poziţia 7 se introduce o nouă poziţie,
    poziţia 8, cu următorul cuprins:
    „8. arme albe cu lamă – armă care îndeplineşte următoarele
    criterii:
    a) lama este fie solidară cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce
    îi permite să facă corp comun cu mânerul său;
    b) are tăiş dublu pe toată lungimea sa;
    c) lungimea este mai mare de 15 cm;
    d) lăţimea este mai mare sau egală cu 0,4 cm;
    e) are un mâner prevăzut cu gardă.”

    Mai mult, Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de încălcarea unor norme de convietuire socială, a ordinii si linistii publice specifică următoarele:

    Art. 11. – Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava, urmatoarele fapte:
    1). portul, fara drept, în locurile si împrejurarile în care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica, a cutitului, pumnalului, sisului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confectionate anume pentru taiere, împungere sau lovire, precum si folosirea în asemenea locuri sau împrejurari a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confectionate pe baza de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru socuri electrice;

    00
    • Deci orice cutit este arma alba.

      00
    • Orice cuțit care îndeplinește TOATE criteriile de la punctul 8 este considerat armă albă cu lamă: lamă dublă, mai lung de 15cm, mâner fix, gardă la mâner etc. Art. 11 din Legea nr. 61/1991 specifică faptul că ”în locurile și ÎMPREJURĂRILE”. Ceea ce înseamnă că dacă-ți porți cuțitul în rucsac venind pe jos de la iarbă verde nu te va aresta nimeni. Dacă-l scoți în piața mare ca să-l tai pe față pe cel care te-a călcat pe pantoful lăcuit atunci deja vorbim de infracțiune.
      Cuțitul îl poți purta în portbagaj. Legea n-o interzice, chiar dacă e armă albă. Folosirea lui însă este condiționată de acel ”locurile și împrejurările”. Dacă o să tai slănină cu el la picnic bănuiesc că nu vei avea probleme. Dacă-l scoți din teacă ca să-l arați unor prieteni pe bancă în parc – din nou – e OK. Dacă strângi în pumn mânerul și alergi prin supermarket după cumpărători cu vădita intenție de a tăia pe cineva asta intră deja la acel ”locurile și împrejurările”.

      00
    • Corect, nu e arma alba cu lama; dar e arma alba, dupa cum am spus mai sus. Asta inseamna ca, daca il scot din teaca sa il arat unor prieteni in parc, e dreptul politistului sa decida daca imprejurarea asta „ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica”. Daca politistul decide ca eu as putea sa stranut si sa il intep pe prieten, nasol pentru mine.

      10
    • Greșit. Aia e legea veche din 91 este modificata pentru a fi mai clară
      Delia Tisman 30 Iulie 2016
      Infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prevăzută în art. 372 NCP, nu are o normă corespondentă în Codul penal din 1969, însă, pentru o parte din conţinutul său normativ, corespondentul îl reprezintă art. 2 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi art. 29 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.

      Infracţiunea analizată face parte din acea categorie de infracţiuni care, anterior noului Cod penal, erau prevăzute în legi penale speciale şi aveau o mare frecvenţă în practică, motiv pentru care legiuitorul a hotărât să le introducă în noua lege penală generală.

      în noul Cod penal, infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase este prevăzută într-o formă simplă (alin. (1) al art. 372 şi două forme agravate {alin. (2) şi (3) ale art. 372.

      în conţinutul normativ al infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase a fost preluata doar o parte – faptele arătate la pct. 1 – din incriminarea prevăzută la art. 2 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

      Comparativ cu norma corespondentă din legea penală anterioară, se constată o serie de modificări ce au fost aduse atât asupra conţinutului, cât şi asupra structurii infracţiunii analizate.

      O primă modificare priveşte obiectului material al infracţiunii, care, dacă în vechea reglementare era format din arme albe, în noua reglementare cuprinde, pe lângă armele albe, alte două categorii de obiecte periculoase, şi anume: arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitivele pentru şocuri electrice şi substanţele iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant. Se poate reţine că, în noua reglementare, obiectul material al infracţiunii analizate are o sferă de cuprindere mult mai largă comparativ cu cea din legea veche.

      Din categoria armelor albe, în textul de incriminare actual sunt enumerate cuţitul, pumnalul şi boxul, însă această enumerare nu este limitativă, deoarece în text este folosită expresia „sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire”. în enumerarea din textul de incriminare anterior erau indicate, alături de cuţit, pumnal şi box, şi şişul şi castetul, dar, în condiţiile în care acestea intră în categoria obiectelor confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, este evident că, în continuare, ele pot reprezenta obiectul material al infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

      Ca şi în reglementarea anterioară, elementul material al laturii obiective poate fi realizat fie printr-o acţiune de purtare de obiecte periculoase, fie printr-o acţiune de folosire de astfel de obiecte, acţiuni care în reglementarea anterioară erau situate pe acelaşi nivel al gravităţii, pe când în noua reglementare sunt plasate pe poziţii diferite, acţiunea de purtare realizează forma simplă a infracţiunii, iar acţiunea de folosire are un caracter mai grav, fiind prevăzută ca formă agravată (alin. (2) al art. 372 NCP).

      O altâ modificare priveşte condiţia de loc şi, respectiv, de prilej al comiterii faptei. Astfel, pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii examinate, este necesar ca portul, fără drept, al obiectelor periculoase să se petreacă într-un loc sau într-o ocazie dintre cele expres şi limitativ arătate în textul de incriminare, şi anume: în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement, în mijloace de transport în comun, la adunări publice sau la manifestări cultural-sportive. Textul de incriminare din legea veche (art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991) nu conţinea precizări la fel de clare cu privire la locul comiterii faptei, ci utiliza expresia „în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică”. Această expresie acoperă locurile şi ocaziile indicate expres în norma de incriminare din noul Cod penal şi, în plus, şi alte locaţii şi ocazii care, prin natura lor sau datorită anumitor împrejurări concrete, prezintă riscul punerii în primejdie a vieţii sau integrităţii corporale a persoanelor ori al tulburării ordinii şi liniştii publice.

      Condiţia esenţială pentru existenţa infracţiunii, regăsită şi în reglementarea anterioară, este aceea ca acţiunea de purtare a obiectelor periculoase (în forma simplă), respectiv de folosire a unor astfel de obiecte [în forma agravată de la alin. (2)] să se iacă fără drept. Cerinţa legii este îndeplinită atunci când obiectul periculos este purtat, folosit de o persoană care nu este îndreptăţită, potrivit legii, să îl poarte, respectiv să îl folosească.

      Prima formă agravată a infracţiunii, prevăzută la alin. (2) al textului analizat, se deosebeşte de conţinutul constitutiv al formei simple prin activitatea prin care se realizează elementul material al laturii obiective, care, de această dată, presupune acţiunea de folosire.

      Cea de-a doua formă agravată, prevăzută la alin. (3), diferă faţă de forma simplă prin condiţia de loc al comiterii faptei. Astfel, în cazul acestei forme agravate,

      acţiunea de purtare, fără drept, a obiectelor periculoase trebuie să aibă loc în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral. De observat că această forma agravată se reţine doar în cazul acţiunii de purtare, nu şi în situaţia folosirii vreunuia dintre obiectele periculoase în locaţiile indicate în textul formei agravate.

      Legea penală mai favorabilă. Prin regimul sancţionator, pentru faptele înca-drabile în forma simplă a infracţiunii, legea nouă este mai favorabilă, deoarece prevede o limită maximă a închisorii (1 an) mai mică faţă de cea din legea veche (2 ani), în timp ce, pentru faptele încadrabile în formele agravate ale infracţiunii, legea veche este mai favorabilă, întrucât pedeapsa prevăzută (de la 3 luni la 2 ani sau amendă) este mai blândă faţă de cea din legea nouă (de la 6 luni la 2 ani închisoare sau amendă, în cazul formei de la alin. (2), de la 1 la 3 ani sau amendă, în cazul formei de la alin. (3)].

      00
  25. Parca „pe strada” suna un pic diferit de „adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun”, nu?

    00
    • Recent a fost o stire cu cutite gasite in masinile unora ce s-a lasat cu dosare penale. Masini oprite pe strada.

      10
    • Poate mergeau la o manifestare cultural sportiva, stii tu, din alea cu mireasa minora. :D

      10
    • Reținerea acelor cuțite găsite în mașini a fost un abuz ușor de demonstrat doar citind legea din noul cod penal. Mașina nu este un loc în care este interzisa purtarea de cuțite.
      Pot sa am in portbagaj 20 de săbii 30 de topoare 10000 de cuțite. Am fost oprit la un filtru și au găsit ditamai cuțitul cu lama de 32cm. Îl am pentru tăiat lemne la pădure porci la Crăciun și fraieri la scandal.

      30
  26. NOU
    #92

    Când mergi în drumeții sau la grătare e foarte util. Eu țin iarna și toamna un fel de victorinox la mine care are și un briceag mai lung, iau amendă sau nu ?
    Dar o sabie ornamentală va ma fi legală?
    Sunt de acord numai cu armele de vânătoare și pistoalele pentru civili fără semi-automate că n-ai ce face cu Kalașnikovul.Mergi la un poligon dacă ai chef să faci pe Rambo.
    În Japonia se omoară ăia din Yakuza cu sabia pentru că iei ani grei de închisoare pentru DEȚINEREA unei arme și sper să nu ajungem vreodată chiar acolo.

    00
  27. O sa fie ca in South Park! Cand se drogau aia cu pisat de pisica si au interzis pisicile. A scris cineva mai sus, cine vrea sa faca rau nu se sfieste de lege sau gaseste o alternativa in secunda doi. Cand autoritatile ajung la faze din astea gen hai sa interzicem ceva inseamna ca nu sunt in stare sa previna respectiva situatie si nu umbla la cauze ci la efecte. Nu vedeti ca la nemti nu mai exista atacuri teroriste? Toti sunt nebuni dar terorist nu a fost nici unul. Si cam multi nebuni la nemti in ultima vreme, ala cu avionul, ala de la Munchen de acum cateva luni plus asta de acum 2-3 zile se aduna o lista frumusica.

    01
  28. @ Razan T.C. – ai punctat clar si la obiect!
    Caracteristici plus ce anume vrei sa faci cu el.
    Daca ai un cutit, briceag sau maceta in rucsac, atata vreme cat nu scoti obiectul cu intentia de a face rau sau nu mergi in locuri unde exista probabilitatea de a fi utilizat astfel (stadion, manifestatii, etc.), atunci stai linistit. Idem avion :)
    Sansele ca sa fii controlat inopinat pe strada sunt minime si chiar si atunci, daca ai o explicatie logica si te exprimi linistit, nu ai probleme.

    00
  29. Parca au si acum o chestie numita „stop& search”, de se iritau niggerii ca ii opreste prea des militia sa le scotoceasca prin buzunare.

    A police officer has powers to stop and search you if they have ‘reasonable grounds’ to suspect you’re carrying:

    illegal drugs
    a weapon
    stolen property
    something which could be used to commit a crime, such as a crowbar

    You can only be stopped and searched without reasonable grounds if it has been approved by a senior police officer. This can happen if it is suspected that:

    serious violence could take place
    you’re carrying a weapon or have used one
    you’re in a specific location or area

    10
  30. Asta o fi bun boss?Ca nu se observa bine ca ar fi cutit.

    In alta ordine de idei,daca tii la obrazul tau,trebuie sa ai ceva finutz,gen:
    http://autoknife.com/index.php?l=product_detail&p=1947

    00
  31. De ce să rămân eu ăla prost fără cuțit când toți de lângă mine au unul ? De bucătărie sau de bucurie, de protecție sau frecție ! Poți purta orice asupra ta atât timp cât nu periclitezi integritatea cuiva !

    00
  32. In primul rand poti sa porti ce vrei cu tine atata timp cand nu il folosesti asupra cuiva, si in plus trebuie vazut, ca sa fii sigur, cel mai mare cutit care este intr-un patent multifunctional, daca sa zicem lama are 10 cm atunci un bricheag nu trebuie sa fie mai mare. Plus e ideal sa nu fie automat caci in alte tari sunt ilegale cutitele acelea. Desi tinand cont ca exista magazine in care poti cumpara pana si o maceta, nu mai stiu ce sa cred. Ca arma poti folosi si un pix de metalla noi „arma alba”e definita cam vag.

    00
  33. Buna ziua.
    Legea romana ar trebui sa distinga intre detinere si folosire. Sau intre folosire pe proprietatea ta si folosire in alte locuri. Cu mentiunea ca nu poti iesi la fereastra casei sa tragi cu pusca, pistol, arc, etc. unde si cand ai chef.
    Cred ca exista contexte sau situatii – umbli printr-un cartier rau famat, pe la 2 noaptea – cand o arma alba prinde bine. Ca sa te aperi, atat.
    Detin, ca orice om normal, o multime de obiecte care pot fi clasificate drept arme albe. Nu le port in afara casei, nici in casa, dar le detin. Legea romana privind armele, cu completarile din 2016, ma obliga sa declar mare parte din ele, si sa obtin permis pt detinere. Cine vrea sa omoare, nu are nevoie de obiecte pe care legile le categorisesc drept arme. Un pix in carotida e destul. Oricum, obligatia de a declara nspe obiecte care fie sunt arme albe, fie pot fi asimilate cu ele, nu mi se pare democratica deloc.

    00
    • Ăștia din clanuri umblă cu săbii și pistoale și noi trebuie „să plecăm capul „?! Decât să fiu „UCIS de autor neidentificat” , mai bine mor de gât cu ăla! Dacă eu nu o mierlesc, JUSTFICAREA ESTE: „AM VRUT SĂ UȘUREZ MUNCA ORGANELOR DE ANCHETĂ ” !🤣

      30
  34. NOU
    #104

    Daca ma ataca un amstaff din senin si am un cutit la mine si il implant in gat sau ii tai capul cu el e problema? adica daca eram un copil de 5,6 ani ma putea omori, aplic aceeasi moneda inapoi si e legitima aparare nu?

    20

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube