Vivre, Fusu, Cadogan la început de 2023

Continuă saga Vivre.ro, nimeni nu vrea să spună nimic, toți încearcă să bage gunoiul sub preș. Faze amuzante apărute între timp:

Fusu fusese aprobat ca membru în CA al Tradeville, cei care s-au ocupat de listarea Vivre pe bursă, apoi a fost zburat ca o măsea cariată.

“Se aprobă, prin vot secret, numirea domnului Călin Fusu în funcţia de administrator al societăţii –membru neexecutiv al Consiliului de Administraţie – pentru un mandat de patru ani începând cu data de 15.05.2022 şi până la data de 15.05.2026, acesta urmând a-şi exercita atribuţiile aferente funcţiei de administrator numai după obţinerea deciziei de aprobare emise de autoritatea de Supraveghere Financiară.

În acelaşi Monitor însă se arată că decizia acţionarilor AGA din 12 mai 2022 a fost să o anuleze pe cea din 15 aprilie 2022 şi se aprobă prin vot secret numirea lui Adrian Ioan Rus în CA-ul societăţii. (sursa)


Domeniul vivre.ro e deținut de o persoană fizică, către care probabil compania plătește drepturi. E o schemă veche, dar care încă mai funcționează. Nu înțeleg de ce Fusu n-a văzut-o din timp, că vorba aia, el se pricepe la internet.


Vivre cheltuia 1,2 milioane euro pe lună cu adusul clienților pe site.

Datele din raportul financiar aferent anului 2021 arată că societatea a avut cheltuieli cu publicitatea şi protocolul de aproape 72 de milioane de lei, comparativ cu 20,5 milioane de lei în 2020. Până la finalul anului 2021, aceste costuri au fost trecute în bilanţ ca şi cheltuieli în avans, dar ulterior au fost trecute la cheltuielile anului curent, de unde au apărut şi problemele financiare. (sursa)

Acum, eu nu mă pricep, am întrebat prin piață, unii zic că e mult, alții zic că nu. OLX a cheltuit 2 milioane pe câțiva ani ca să ajungă lider pe segmentul lor.


Monica Cadogan s-a dus la Purcari, unde scaunul i se clatină la aflarea știrilor despre ce a patronat la Vivre.

Că așa e viața, nu poți să zici că nu știai ce se întâmplă acolo. Ori știai, deci nasol, ori nu știai, deci incompetență.


Amenințările lui Fusu sunt adorabile. Eu înțeleg că e și reputația lui în joc, mai ales că de data asta jocul se joacă cu jucători reali, nu e ca pe vremuri, când a decis într-o noapte să închidă Neogen.ro, că pierdea bani.


Cineva de la Alpha Bank nu doarme bine, cu investiția asta beton.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

24 comentarii

  1. Cand am vazut „Cadogan” in titlu, m-am gandit la un nene din Australia pe care il urmaresc pe youtube. Ghinion…

    158
  2. Teapa clasica. Cand nu a mai mers treaba s-au hotărât sa scufunde sandramaua cu mana lui Fusu. Tema de casa: de verificat cheltuielile pe ultimii 4 ani. Ceva imi spune ca s-au scos bani frumosi din Vivre pe servicii conexe, consultanță etc.

    Comentariu apreciat.1073
  3. Nu vreau sa agit apele doar repet ce ziceau unii mai demult … puteti sa investiti si pe BVB, nu doar pe bursa din state. Va pup, ma duc sa imi refac abonamentul la STB.

    Comentariu apreciat.788
    • @succes cu STB-ul. Vivre nu e listata pe BVB ci au emis obligatiuni. Nu te da interesant ca nu e cazul.
      Pe de alta parte, nu inteleg pe cei care cumpara obligatiuni corporative de la companii din RO tinand cont de cat de tepari suntem

      Indecis. Tu ce zici?3640
    • Eu m-am bagat la MAM Bricolaj ca mi-am luat odata de acolo niste amortizoare de sertar exact ce trebuia.

      167
    • Pai da, BVB e plin de tepari ca Fusu, in timp ce in State sunt numai bisnismeni integri precum Musk.

      Comentariu apreciat.4111
    • Du nu inteleg pe cei ce cumpara obligatiuni corporative/ fonduri închise de investiți in general! Însă ii înțeleg pe emitenți!

      Cu cât îmbătrânesc mai mult cu atât am mai mult chef sa dau țeapa vieți. Pentru o sumă modică m-as face si țap ispășitor.

      O șansă ai in viață iar eu m-am pișat pe ea:

      Prin 2008-2009 mă găsise printr-un avocat un polonez care locuia in Lituania sa mă facă administrator in Germania la o firma producatoare de biodiesel. Îmi dădusem seama despre ce este vb. Gașca, adică administratori din Rusia, Cehia, Cipru, malra, Franța si Germania sunt de doi ani in pușcărie in Polonia sau in libertate conditionată. Făceau 100mil pe an cu chesti TVA. Probabil as fi ieșit cu 2-3 ani de probationune si cu 5-6 mil din afacere.

      Acu’ trebuie sa fac si vând mobila!

      Comentariu apreciat.598
  4. Vivre vindea overpriced shit de calitate indoielnica, adica sa fim seeiosi, sa ai preturi mai mari ca la mobexpert si calitate de dedeman… come on…

    Comentariu apreciat.645
    • Rant on.
      Nici cu preț de lutz și calitate sub jysk nu îmi e rușine.
      Am montat de la ei un … îmi cer scuze cititorilor pemtru ce o să scriu în continuare.
      Dacă spargi un penny acum găsești mobilă pe raft mai bine concepută și executată.
      Nu puteam să zic nimic de some product, OF-ul se plătește.
      Nemți cu apucături de ruși a.k.a austrieci și lemn de fag.

      Discuția asta am mai avut-o. Tot ce produce mobilă, de la pal, șurub, diblu de lemn până la piesă unicat, lemn masiv, mesteacăn alb a mărit prețurile.
      Și când prețurile nu au mai avut unde să crească a scăzut calitatea.
      Nu a căzut calitatea, a luat-o de-a rostogolul: brad, molid.
      Pâsla care era un rest acum e aerată pentru a înlocui orice urmă de textil, burete.
      Scădem numărul de capse cu 25%.

      Rant over

      159
  5. Advisory Delta, companie controlată de Oliver Patrick Cadogan printr-un offshore, deţine 43,4% din acţiuni. Vivre Deco a închiriat spaţii de circa 45.000 de metri pătraţi din decembrie 2020 de la Ecom Centrul Logistic SRL, companie controlată în proporţie de 80% de Advisory Delta

    Tie iti este de domeniul vivre.ro ? Uite aici combinatie balcanica, eu inchiriez depozitul pe combinatia mea si dupa il inchiriez mai departe catre business.

    Vivre a crapat pe timp de pandemie, perioada in care Thehome & restul de mici jucatori au explodat in vanzari cu dubland cifra de afaceri, foarte suspect.

    Indecis. Tu ce zici?273
    • Exact.. cu o parte din banii produsi ar trebui sa ii cumpere drepturile pentru „Hustler University” .. A. Tate este pistol cu apa pe langa ei .. cred ca si de la femeia de servici isi luau parte din salariu

      74
  6. Eu am venit doar sa scriu cat de prost sunt. Taxa de prost pe care a trebuit sa o platesc este de 5000 euro. Bine-nteles ca am votat NU. Prefer sa stiu ca sunt pierduti de acum decat sa ma amagesc 4 ani ca primesc 15% iar ei sa ramana cu businessul.

    Cel mai tare ma enerveaza ca o sa scape basma curata cu toate astea…

    Comentariu apreciat.281
    • Faceti si voi o actiune colectiva si actionati si in penal … banuiesc ca se poate gasi o incadrare in sfera penala a ingineriilor astora…nu este totusi o lucratura de finete ce au facut

      92
    • Ce dobanda ai avut, 5.5%? Ce te-a facut sa te indrepti catre tipul asta de investitii si nu de ex actiuni de la companii listate pe BVB?
      Nu dau cu parul, doar intreb deoarece sunt curios

      90
    • Am luat obligatiunile atunci cand au aparut. 5.5% pentru euro era totusi o dobanda buna pentru acea perioada, sa zicem cam ca o medie a obligatiunilor deja pe piata. Am vazut ca firma exista de vreo 9 ani, avea o oarecare prezenta si in alte tari din Europa, de la an la an le-a crescut cifra de afaceri, aveau profit. Deci ma gandeam ca vor folosi banii intr-un mod util pentru a creste. Nu m-am gandit ca sunt doar niste hoti.

      172
    • Am si actiuni. Obligatiunile reprezentau o parte din portofoliu. Vedeam obligatiunile ca niste bani siguri. Teapa mie.

      72
    • Da 5.5 la eur e o dobanda buna
      Chiar imi pare rau ptr toti cei care au pierdut bani

      50
  7. Se zvonea ca cei de la Tradeville conditionau participarea la plasamente private pe Aero de achizitia de obligatiuni Vivre….

    45
  8. Niste nemernici. Sigur ca vom merge in penal cu ei.
    p.s. si eu am obligatiuni

    42
  9. De la o investitoare în vârstă de 90 de ani din Ploieşti, cu 100.000 de euro, la nume grele, precum Horia Manda, preşedinte al Patria Bank, cu un plasament de 250.000 de euro, Bogdan Stanciu de la BitSoft cu 61.000 de euro, directorul financiar al Purcari, şeful adjunct al BRK, preşedintele Holde Agri Invest, la tineri născuţi în anii 2000, sunt printre cei care au cumpărat obligaţiuni ale Vivre Deco în emisiunile de 3 mil. euro (VIV25E) şi de 7,45 mil. euro (VIV26E).

    https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/lista-exclusiva-zf-printre-cei-au-obligatiuni-vivre-portofoliu-21554782

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube