Vine dealul peste noi, vecine, ce ne facem?

Un deal dintr-un sat o ia la vale cinci metri într-o săptămână, punând în pericol viața a 11 familii. În 2013, un raport al unei comisii de geologi recomanda împădurirea dealului, dar nimeni nu s-a sinchisit de asta trei ani. Trei ani au stat cu degetul în nas și au amânat problema, pentru că nu e importantă.

Partea amuzantă e fix aici:

„Aceste recomandări transmise de specialişti sunt foarte greu de pus în practică, ne referim inclusiv la împădurire. Sunt nu mai puţin de 130 de proprietari, ori pentru a face împădurire acolo este necesar acordul tuturor,” spune Petrica Paţilea, purtător de cuvânt Prefectura Galaţi. (sursa)

Deci nu se va face nimic, pentru că a convinge 130 de țărani să facă ceva pentru binele tuturor e imposibil. Jumătate au casele la distanță, nu e problema lor momentan (și nu pot gândi pe termen lung, că nu sunt genul), în mod sigur vor spune că ei voiau să cultive crocodili acolo și nu să planteze copaci, deci nu le pasă că vine dealul peste unii care nu sunt ei.

Și chiar dacă s-ar pune de acord toți, jumătate vor vrea alți pomi decât ce recomandă oamenii care se pricep. Nu contează ce recomandă ăia, ei vor oricum altceva.

Pentru că sunt români și pentru că a se pune cu fundul în potecă e în gena lor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

31 comentarii

  1. „Ce faci fa, Doina, aveai chef de niste alunecari de teren?”

    00
  2. Eu mă întreb cum își mai revendică ei proprietățile, dacă pământul se mișcă x metri într-o săptămână…

    Îi aduni pe proști și le pui în vedere: ‘rumegătoarelor, dacă nu se plantează atâția copaci pe dealul ăla care oricum stă degeaba, nu produce nimic, la anu’ pe vremea asta o să trebuiască să vă dați comandă de ferestre de mansardă’. Dar specia noastră e așa de tolomacă încât îi cred în stare să fi mers să smulgă copăceii plantați de un eventual primar cu inițiativă. Cum, pe pământul meu, dat înapoi de iliescu, vii tu și-mi faci ordine?

    Oricum, zona aia parcă e blestemată. După sutele de cutremure, acum au și alunecări de teren. Ținând cont de recent descoperitul potențial seismic al zonei, parcă n-aș afirma cu toată gura, cum am înțeles că o fac specialiștii, că pământul o ia la vale doar din cauză că a nins/plouat mult. Cine știe ce balauri se mișcă pe sub satul ăla…

    00
    • Satul romanesc trebuie sa dispara, si odata cu el toate vitele resemnate si tolomace care il populeaza.

      00
    • „Eu mă întreb cum își mai revendică ei proprietățile, dacă pământul se mișcă x metri într-o săptămână…” foarte simplu. proprietatea lor e delimitata de niste coordonate planimetrice (adica doar x si y, est si nord), indiferent de cota (inaltimea fata de nivelul 0). pe unii s-ar putea chiar sa ii avantajeze respectiva alunecare, terenul lor devenind din rapa care e acum teren cultivabil (cat de cat orizontal).

      00
    • @Dia Bravo, ai zis una cât tine de mare. Data viitoare când o să vrei să mănânci o roșie adevărată și nu glumele alea din Kaufland sau de unde te aprovizionezi tu, când vei vrea să mănânci un ou de casă, galben, nu gălbui, când vei vrea să ajungi într-un loc departe de agitație și poluare excesivă atunci să te gândești la țăranii ăia care te-or trimis la oraș să înveți carte și să participi la activități mondene. Din țărani ne tragem toți, că din câte știu mediul rural a fost primul și abia apoi aglomerările urbane. Bravo.

      00
    • @guest…. cand o sa gasesti tu vreun taran care vinde altceva decat rosii din kaufland sa stii ca esti norocos. s-ar putea sa fie chiar din metro…

      00
    • Păi găsesc. Și plătesc fără să stau pe gânduri 7-8 lei per kilogram. Și fac anual minim 60 de litri de suc de roșii. Ba încă mă duc 30 de kilometri până la femeia aia acasă și le iau direct din grădină. Plătesc un preț mic (zic eu) ca să mănânc sănătos și ca să poate trăi și ea mult și bine ca să se poată ocupa de ele. Deci da. Dar hai să-i dăm dracului pe țărani, că-s vite resemnate și tolomace.

      00
    • :)))))))))))))))))))))) pai eu i-as propune femeii aleia sa-si mai cumpere un pogon. mai suntem vreo 20 de milioane care am vrea sa cumparam.

      si pentru ca sunt convins ca nu o sa intelegi ce vreau sa spun o sa iti si explic… berea o dai tu. faptul ca tu cunosti UN taran care face asa nu schimba cu nimic crunta realitate. si anume ca majoritatea covarsitoare a celorlalti cumpara din en-gros si le vand „bio”. si chiar si in cazul acelei femei, iti garanteaza cumva ca NU le stropeste cu cine stie ce mizerie? si daca chiar nu le stropeste…. te-ai gandit vreo secunda la nivel macro? ce productie poate obtine? o poate sustine? cat ar costa? parca nu mai e asa simplu cand e vorba 20 e milioane de clienti ca sa nu zic direct 7 miliarde. si daca cumva reusim sa mutam suficient de multi oameni in agricultura cat sa ne hranim toti, cati din astia ar trebui sa vina din alte domenii (da, stiu, suedejii nu vor vrea sa munceasca, dar de mancat vor vrea, nu vor vrea sa plateasca asa ca probabil vor fura). cine va ocupa locurile alea de mecanici, instalatori, ingineri, doctori, profesori?

      sunt cativa idealisti care considera ca satul romanesc e format din femeia pretinsa de tine. in realitate satul romanesc este satul de care vorbeste vali, este satul ala in care olandezii construiau diguri iar romanii erau la carciuma, este satul unde un motociclist a fost inunghiat, este buzescu, este las fierbinti.

      da, e bine ca stii tu o femeie…

      00
    • @thebblack Și ce te faci atunci când x-urile și y-urile unora vor începe să coincidă (din cauza mișcărilor de pământ, desigur) cu ale altor… foști vecini de parcelă)?

      Discuția cu satul românesc care trebuie să moară are cred un întreg serial aici la Vali. Eu sunt de părere că dacă satul ‘moare’, nici orașul n-o va duce chiar bine.

      00
    • Eugen, asta nu intelegi tu. NU au cum sa se suprapuna. pana la un punct (care nu e subiectul discutiei nici pe departe) coordonatele alea x si y pot fi asemuite coordonatelor geografice, latitudine si longitudine. alea nu se schimba din cauza unui cutremur si cu atat mai putin datorita unei alunecari de teren pentru ca au ca referinta planeta intreaga, nu un copac din rapa lu’ nea ion. uite GPS de exemplu. daca vine un cutremur MAAAARE in vrancea si se muta focsaniul in brasov (absurd stiu), daca iti pui gps-ul auto sa te duca la focsani, te va duce la brasov sau acolo unde ERA focsaniul?

      00
    • depinde de update-ul hartii :P

      00
  3. Mno, da di și să pui pomi pă terinul mieu di la mămuca. Șine i-o pus să-și facă așilea casili?

    00
  4. Bine ma. Pleaca dealu de la aciliu cu autostrada cu tot si tăți stau si se scobesc in cur si tu vrei ca unii sa planteze la dracu-n praznic niste copaci.

    00
  5. Tai tot nu las nimic pe deal. Ce daca o ia dealul la vale si imi darama casa cea noua facuta cu banii de pe lemnele taiate de pe deal. Cap au minte ce le mai trebuie. Eu am plantat saptamana trecuta inca un copac la mine in curte si mai am in plan inca doi sau trei in fata casei..

    00
  6. Frate, nici măcar niște salcâmi n-au fost în stare să pună pe dealurile alea. Că salcâmul e rezistent și se prinde ușor, plus că n-are nevoie de nimic ca să crească! Ce târle de oameni…

    00
  7. In 3 ani daca puneau padure sigur era stabil dealul! Doar stim ca pt orice padure avem bevoie de maxim 3 pt maturizare! Iar pt poporul roman ajung 3-5 ani pt maturizare, dar se poate „culege” si inainte!

    00
    • :) La vremuri de criză, soluții de criză. În astfel de situații nu te apuci să plantezi nuci și stejari. Poți însă încerca o stabilizare cu Paulownia Tomentosa, copacul cu cea mai rapidă creștere din lume.

      /google knowledge off

      00
  8. Din păcate eu sunt de prin zona aia. Din fericire, pentru mine, am plecat de acolo acum vreo 25 ani. Din păcate tot în România… În fine, chestia e că 99% din oamenii din zona aia știu să cultive porumb cu care cresc 3 găini și un porc și mai știu un lucru foarte bine: să bea! Orice, oricând, oricât. După ce au fost dați afară din sidex, s-au întors la țară și s-au apucat de băut. Pamant aveau suficient, mulțumim tovarășului iliescu, dar oricine a încercat sa-i convingă să dea pământul la asociație, să facă o agricultura cat de cat performanta, a fost scuipat și trimis în mă-sa. Își merită soarta

    00
    • Mario , pai da tu pamantul la o asociatie care iti da 25% din productie + ca subventia o ia tot arendasul si platesti si impozit la stat daca ai peste 2 ha de cereale . uite ca de al draku si de ambitios , io stau si beu la marginea tarlalei parloaga , pentru ca am pensie de la sidex . ps , astept cumparatori din Dubai 100 de dolari mp

      00
    • 25% din ceva nu e mai mult decat 100%din nimic?

      00
  9. Eu văd asta ca pe o oportunitate de business. Hectarul de pământ în sat valora 600 ron (sau echivalentul în băutură) acum mulți ani, când alunecările de pământ și cutremurele încă nu începuseră. Acum probabil că poți să cumperi cu 100-200 ron. :) Cu ceva utilaje, probabil reușești să stabilizezi dealul și să începi să pui copaci sau vie.

    Nu se găsește niciun PSDist să-și facă un conac de neam prost pe-acolo? Cu 10.000-20.000 euro, probabil cumperi juma’ de sat.

    00
  10. NOU
    #24

    Asteptam articolu’ cu individu’ cu porsche care a fost scos din masina cu focuri de arma.

    00
  11. Hopa diri da, om juca si om dansa pana dealu s-o surpa si pe urma om vedea.
    Cam asta e planul din multe gospodarii din romania.

    00
  12. Si eventual vreo 2-3 slujbe pentru intepenirea dealului.

    00
  13. Lasă-i Vali, lasă, au împins ei, ardelenii, munții încercând să-i răstoarne peste olteni, un deal nu-i sperie pe gălățeni.

    :-))

    00
  14. @GuestStar:
    Nici rosiile de supermarket nu or fi 100% naturale, dar m-am saturat de legenda asta ca la tarani sunt absolut neatinse de „chimicale”, ca parca aia nu sunt interesati sa produca in cantitati mari, sa vanda cat mai mult.
    Tot in judetul Galati ca veni vorba, in comuna Matca fac aia niste legume foarte laudate: eu unul incep sa ma intreb daca stralucesc pe intuneric, de naturale ce sunt. Abia astept sa vina vara, poate mai fac economie la curent.
    Lasand acum gluma la o parte, taranii de acolo nu mananca legume din lotul pe care il cultiva pentru vanzare, isi pun separat. Concluzia o tragi tu.

    00
    • Pai in Matca se foloseau ingrasaminte chimice de foarte mult timp. secretul lor este ca renunta la ele in momentul in care incep rosiile sa se coaca…sau cel putin asa mi-au zis mie… Si inca o chestie, tot din auzite, cica fac ceva export de rosii catre filiale ale grupului Tesco in UK :)

      00
  15. Poza din preview imi aduce aminte de un film clasic. Era cu un actor cunoscut. Steve Holmes parca il chema.

    00
  16. NOU
    #31

    Se plantează și peste câțiva ani se taie că mai bine bei decât să dai banii pe lemne iar ce a defrișat vinde altuia pentru, ați ghicit, mai multă băutură.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.