Valul doi, oamenii sătui și afaceri salvate…

În Germania, după ce au relaxat măsurile, au apărut câteva focare. Probabil asta se va întâmpla și la noi și vom avea un val doi simpatic. Discutam cu un domn taximetrist, care argumenta că oamenii nu mai pot sta în casă, se năruie societatea, dăm cu toții faliment, trebuie dat drumul la tot și scapă cine poate.

Am vrut să fiu amuzant, l-am lăsat să termine și i-am zis ce am mai scris pe aici, că e greu să ne obișnuim cu idee că vor muri cei din jurul nostru, nu doar vecini sau statistici. Nu i-a căzut bine. La asta nu se gândise. Altfel gândești e când basculanta e ta. Altfel e când îți mor cei din jur, nu oameni de care n-ai auzit.

Altfel, sunt de acord cu tipul ăsta (am găsit clipul aici). De ce ar salva cineva Zara sau KLM? Lasă-le să moară și în locul lor vor veni alții. De ce ar salva cineva restaurantele, cafenelele sau hotelurile? Nu merită, litoralul e notoriu pentru cât de plin e vara în realitate și nu în acte, cafenelele deschise de oameni fără cinci lei pe ei trăiau din exploatarea oamenilor și tot așa.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

288 comentarii

  1. Trebuie explicat si ce inseamna „relaxare” in Germania. In continuare, la cumparaturi se merge cu masca pe figura, la restaurante la fel, iti dai masca jos doar la masa, unde au voie doar patru membri ai familiei. Chelnerul poarta masca tot timpul. Interactiunea cu institutiile statului este redusa la minim si, unde e absolut necesara prezenta fizica, se utilizeaza masca. Persoanele care fac parte din „grupa de risc” stau in continuare acasa, platiti 60%. Distantarea sociala e in continuare luata foarte in serios. Cel putin in Saarland, care e cea mai mica regiune a Germaniei, in alte parti e posibil sa fie altfel

    00
    • eu am auzit ca in Romania nici nu exista virusul asta.

      00
    • pai la noi nu e la fel in magazine si spatiile inchise? si presupun ca zici de interiorul restaurantelor, unde la noi nici nu s-a dat drumul.
      nu e neaparat de la relaxare, de exemplu din cei 320 de azi 31 sunt pakistanezi la munca in braila…
      plus faptul ca s-au intors mai multi in tara. de exemplu pe 15 mai erau in izolare si carantina 29000, acum sunt 100000, in conditiile in care in aceeasi perioada numarul infectatilor activi a scazut cu peste 20%, iar infectarile au fost de cca 5500 din totalul de 22000. e clar ca a crescut deci bazinul de testare. si pe langa ca se fac ceva mai multe teste decat atunci (probabil in medie +10-15%) procentul din ele care se face activilor (pentru a se vedea daca le-a trecut) e mai mic decat atunci, pentru ca si activii sunt mai putini. Deci sunt mai multi oameni carora li se face testul prima data.
      si vad ca o parte importanta a cazurilor noi e data de judete mai linistite in perioada starii de urgenta: arges, buzau, braila. posibil ca acolo sa fi ajuns abia acum la intensitate mai mare. campionul e brasov, care a avut mulye cazuri noi si in ultima luna, iar acum are si mai multe (45 din 320!). Ce se intampla acolo?

      00
    • 12 iunie – 222 confirmați
      13 iunie – 275 confirmați
      14 iunie – 320 confirmați

      Sursa: https://datelazi.ro/

      00
    • baga si 237 pe 11 iunie, ca de atunci a inceput
      doamne da sa aiba dreptate pesedistii si tot felul de conspirationisti si dupa ce se voteaza syarea de alerta sa scada brusc
      adica prefer sa fie astia ticalosi decat sa-si fi luat avant boala

      00
    • https://covid19.geo-spatial.org/statistici/statistici-generale?chart=ziua-fata-de-cazuri-cumulative

      Trece graficul pe mod liniar și o să vezi că începând cu 8 iunie suntem pe creștere.

      00
    • Nu știu de ce, anumite comentarii nu apar.

      Caută „ziua fata de cazuri cumulative” pe Google, intră pe linkul geo-spatial.org, schimbă graficul pe mod liniar, vezi că începând cu 8 iunie suntem pe creștere. Adică de fix o săptămână.

      00
    • da, trendul e crescator, dar nu de la o zi la alta, au mai dost si scaderi
      de exemplu, putem incepe pronosticuri. eu zic ca maine o sa se anunte vreo 250

      00
    • @S – până acum 3 zile erau doar dinți de fierăstrău de la o zi la alta creștea sau scădea numărul de noi infectati,
      in aprilie când a fost vârful epidemiei. Fix de când au declarat johanis și orbanis că vor să mai mențină restricțiile 30 de zile numărul tot creste, ce coincidenta.

      00
    • @ Cosmin

      Masluirea datelor e greu de facut, pesedistii il au pe Arafat acolo.

      00
    • @S
      Nu te-ai uitat pe grafic sau te-ai uitat dar nu știi să citești.

      Între 15 mai și 8 iunie a fost scădere a numărului cazurilor active, de la 5977 la 4428.
      Începând cu 8 iunie e creștere zilnică a numărului cazurilor active.

      Găsești mai jos numărul cazurilor active, pe zile, începând cu 8 iunie:
      4428 – 8 iunie
      4478 – 9 iunie
      4481 – 10 iunie
      4530 – 11 iunie
      4579 – 12 iunie
      4650 – 13 iunie
      4870 – 14 iunie

      00
    • era vorba de cazurile noi, nu de activi.

      00
    • @Cosmin
      Discuția e despre numărul cumulat de cazuri active, nu variații zilnice.
      Inepțiile cu partide, președinte, coincidențe, etc. nu sunt argumente.

      Ori ești troll, ori ești prost.

      00
    • @S
      Cazurile noi îți spun fix atât: ce s-a întâmplat în ziua X. Dacă vrei să vezi tendința, te uiți la cazuri cumulative. Asta-ți spune ce se întâmplă pe o perioadă de timp.

      Dacă numărul cazurilor active crește, înseamnă că se îmbolnăvesc mai mulți decât mor/se vindecă. După un timp, sistemul medical nu o să mai facă față.

      Dacă numărul cazurilor active scade, înseamnă că se îmbolnăvesc mai puțini decât mor/se vindecă.

      00
    • tu ai inceput cu cazurile noi, dupa aia ai dat-o pe cazuri active, chestie care nu arata starea actuala a epidemiei, fiindca depinde si de numarul de externati.

      00
    • @S
      Am scris niște comentarii care nu apar, nu știu de ce. Cred că au fost marcate ca spam. :)

      Poate ne lămurește proprietarul blogului.

      00
    • Explozia de infectari din ultimele zile sunt rezultatul direct al măsurilor „inteligente” din ultima săptămâni: în Cluj au fost concerte, s-au deschis păcănelele iar polistitii nu mai controlează nimic.

      00
    • @vlad
      asa si? e vreo diferenta la cluj, mai multr cazuri noi fata de inainte de 1 iunie? nu. nici la timisoara. nici la bucuresti.

      00
    • @S – am spus ce am văzut pe viu, sute de oameni la concert în Cluj și probabil peste tot in tara a fost la fel. Nu înțeleg logica de acum 2 săptămâni când aveai 100 și ceva de cazuri si erau închise terasele iar de maine sa deschizi mall-urile in condițiile in care azi au fost peste 300 de cazuri.

      00
    • si tu nu intelegi ca nu e de la concertele lui peste. daca era, crestea peste tot. a, nu creste peste tot? inseamna ca cresterile sunt izolate si trebuie tratate special, nu sa stam toti in loc de ele.

      00
    • si conteaza ca cei care iau decizii inteleg logica si nu iau decizii infantile, fara nici o dovada a unei legaturi intre relaxare si cresterea numarului de cazuri.
      erau 320 si pe 9 mai, cu tot lockdownul.
      e clar ca buna ziua ca daca sunt 320 si fara lockdown situatia s-a imbunatatit.
      au fost sub 200 pt ca inca nu se simtea efectul venitilor din afara, al caror numar a crescut foarte mult dupa 15 mai, cand s-a scos carantina si s-a permis izolarea. si mai sunt si alti factori. daca era de la terase, se simtea crestere si in orasele mari, bucuresti, cluj si timisoara, nu in principal la mioveni, bistrita, braila sau buzau.

      00
    • In Saarland se respectă măsurile de distanțare socială? Mi se pare ciudat, ai văzut Trierul sâmbăta? Colcăie de oameni fără măști, fără distanță :)
      Într-adevăr se fac cozi la magazine și trebuie să porți mască înăuntru dar afară…

      00
    • Sa mor, fix azi m-am uitat la clipul asta, ca mi-a aparut la recomandari!!! :)))))))))

      Ar trebui sa faci un articol dedicat clipului astuia, pentru ca este foarte bine explicat si spune niste chestii dure, dar adevarate.

      Apropo, noaptea trecuta, ne intorceam de la niste prieteni, ca ne era dor de o sesiune de board games. Sa fi fost vreo 2 noaptea.
      Am trecut prin fata unui KFC, ala de la Iancului. Jur, nu exagerez, erau peste 30 de masini la coada. Niciodata nu am vazut o coada atat de mare, cred ca s-au dat tigai in loc de buckets, ca nu inteleg care a fost faza. Adica, vezi 5-6 masini in fata, e ok sa te bagi. Dar cand vezi ca sunt peste 10, care e logica, sa stai ca boul la coada?

      00
    • US nu este Europa, in Europa cu 10$ mananci bine si sanatos la restaurant, in US am auzit ca nu prea. Saracii oricum nu isi vor permite sa eating out decat la mcdonalds

      00
    • In Bucuresti nu mai poți sa intri în parcarea Kaufland pentru ca ar trebui sa traversezi aleea de drivein de la KFC, unde de la relaxare e coada permanenta de minim 20 de mașini, care stau în coloana. În zilele când ai noroc sa fie vreo 2 răsăriți în coada aia, se găsește un culoar sa treci, dar deobicei stau lipiți bara în bara înfometați draq.
      La fel, la MC la Dristor, dacă vii pe Mihai Bravu spre Muncii și vrei sa stai pe banda din dreapta, cel mai probabil stai la coada la MC fără sa știi. Blocaj total, iese banda de drive in în bulevard.
      Asa ceva nu se întâmpla înainte, tind sa cred ca numărul de consumatori de fast food e muuult mai mare decât am fi crezut, pana acum erau toți inauntru și băgau în ei și nu te încurcau. Acum ca nu e voie sa mananci inauntru și pe terasa nu e loc suficient de toți nesimțiții astia, stai și te lovești de coloane misto prin oraș ca sunt toți niște hapsani care n-au auzit de delivery.

      00
    • @xxx: unde mananci tu bine si sanatos la restaurante in Europa cu 10$ cand o salata banala de fructe la magazin e 7-8E? Si la noi in tara cu 10$ nu prea faci mare lucru la un restaurant.

      00
    • Era vorba de Restaurantul cu Saorme de la Dristor. Si mai vreo cateva langoserii din provincie

      00
    • @emil – in Spania sunt restaurantele pentru popor în care la prânz ceri meniu și, prin legislația lor mănânci cu 7-8 euro. Adică după, felul 2, o salata uriașă la 2 persoane, o sticla de vin sau un litru de bere tot la 2 persoane, prăjitură și cafea. E adevărat, seara aceeași masă te costa 30-40 euro. Daca ajungi pe acolo întreabă unde mănâncă muncitorii la prânz că acolo vei manca cel mai bine! Am lucrat 8 ani in Spania!

      00
    • NOU
      #31

      S-a vazut in plina pandemie de cati bani avem de fapt nevoie pentru a manca.

      00
    • KFC și McDonald’s nu sunt restaurante. Sunt dughene de junk food pentru săraci.

      00
    • La un moment dat în materialul video se face referire la un ”Interest rate” de 7%, pentru sume în USD. Asta, din păcate, a compromis percepția mea privind bunele intenții ale celor care au creat materialul :-(

      00
  2. Nu moare nimeni, stai lejer! E doar un țânțar prezentat ca armăsar!

    00
    • Eu unul m-am linistit acum ca ne-a lamurit Bogdan cum sta treaba..

      00
    • Ma Bogdane, deci fix al doilea paragraf din articol iti e dedicat si ai trecut pe langa el precum soferul roman pe langa legislatie.

      00
    • La noi s-au dat bani rudelor că morții sa fie trecuți că decese de covid, unui prieten i s-au dat 500 de euro sa fie de acord ca să fie trecut în certificatul de deces al mamei covid deși mama lui decedase in aprilie de cancer acasa, nici macar nu mai ieșise din casa ultimele 3-4 luni nemaiputandu-se deplasa fiind într-o stare foarte grava.

      00
    • Cine a dat acei bani?

      00
    • @riano – cel care a completat certificatul de deces, mi-a zis că bănuiește că e legistul.

      00
    • De la el din buzunar

      00
    • Sunt interese mari la mijloc…

      00
    • @cosmin
      Nume, prenume, CNP, declaratie notariala pe proprie raspundere si actiune in judecata. Dublat de expunere mediatica….dar cu marturii si probe, nu asa aiurea.
      Altfel nu esti decat ceea ce presupun ca esti…un i…. conspirationist care nu stie sa se lege la sireturi fara sa numere.
      Cam asta meritati toti cei care imprastiati zvonuri de rahat.

      00
    • @chris06 – pai de ce in instanta ? Omul a fost mulțumit,macar și-a plătit din banii aia cheltuielile de înmormântare, crezi că-l intereseaza că pe certificatul de deces scrie cancer sau covid ?

      00
    • nu va mai luati de conspirationisti, sunt cei mai optimisti dintre noi.

      00
    • Inca nu imi dau seama daca Cosmin e prost de impunge sau e un troll infect care remesteca intentionat baliverne din-astea de prostit prosti pe facebook.

      00
  3. De când cu pandemia, eu am întrebat pe toți prietenii mei – din Canada/US – dacă știu pe cineva, sau dacă au auzit de cineva, fie și o cunoștință a unei cunoștințe, care:
    (1) S-a îmbolnăvit de COVID-19
    Ori
    (2) A murit de COVID-19, sau a murit și post-mortem a ieșit pozitiv la testul de COVID-19

    Nimeni nu știa de nimeni cunoscut, totul se rezumă la ziare și media. Singura familie de care știu că erau bolnavi, ea având ceva gripă ori infecție pulmonară, au fost testați și testul a fost negativ.

    Poate este irelevant, și nu tocmai științific, dar totuși, dacă este o boală atât de contagioasă, nu ar trebui măcar să dea târcoale prin preajma ta, ca individ?

    00
    • O sa repet ce am mai zis intr-un comentariu.

      SUNT INTERESE MARI LA MIJLOC! 😳🤨

      /s

      00
    • NOU
      #48

      Cumpara URGENT niste stocuri de folie aluminiu, e posibil sa vina valul 2 si sa ramai fara!

      Fugi ACUM!

      00
    • Am așteptat și eu sa cunosc personal pe cineva. Ulterior am găsit. Un prieten care a venit din Austria la începutul nebuniei (cu declarațiile la aeroport).

      Ca și explicație : fost sportiv, f fitt și atent ca și sănătate și alimentație 40 ani – vreo sapt de raceala, pierdut miros și gust, revenit ulterior.

      Dar nu trebuie sa ne comparam sau sa ne culcam pe o ureche. Depinde mult și de cât de sănătos te știi sau nu te știi.

      Vedem.

      00
    • La fel spunea si un amic din copilarie despre spania, apoi au aparut si in zona mea cazuri, 2 vecini, colegi de serviciu, oameni pe care ii cunosc(pe unul din vecini l-am si dus la lucru mai bine de o luna(avuse accident si nu avea masina, nu urca in masina mea fara masca), oarecum a trecu glontul si pe langa mine, in tara in care muncesc inca apar apar zilnic 3-4 mii de cazuri noi
      I-am scris amicului aceste lucruri apoi i sa cam tait graiul, probabil era unul din aia care credea ca totul e ceva regizat doar

      00
    • eu am așa: fost coleg de generație în generală, cunoștință destul de bună, mort. soția sa, colegă de clasă cu mine în generală, în stare gravă. cel puțin 10 cunoștințe din copilărie infectate cu forme mai ușoare. (asta se întâmpă dacă te naști în suceava)
      rudă, persoană tânără, puternică, alergând pe la tot felul de curse pentru amatori de la 15 la 42 de km, formă medie de boală, experimentând temperaturi peste 40 de grade, dureri cumplite în piept și membre etc., etc., peste două săptămâni. soția sa, o formă ceva mai ușoară, ca o gripă obișnuită, copil de 5 ani, neinfectat sau asimptomatic (n-au fost internați deloc, asta într-o țară occidentală, 6 testări în 3 săptămâni)

      00
    • Uitându-mă la răspunsurile voastre, singura mea concluzie este că în Canada – și în multe locuri din US – se trăiește mai în siguranță decât în Europa, și incomparabil cu România.

      Excluzând morții de COVID-19 oameni foarte în vârstă, obezii si cei cu boli pre-existente, peste Ocean nu prea sunt morți fulgerătoare la oameni relativ in putere.
      Italia și Spania nu au mizeria din România, și totuși s-a murit serios și printre cei sub 60 de ani. Mod de viață nesănătos? Fumat, băut, sedentarism…

      Asta este… cam tragic. Dar doar pentru voi.

      00
    • – o cunostinta in Elvetia, 70+, a scapat
      – colegul sorei unui prieten in Bucuresti, 30+, a scapat
      – o doctorita in Botosani, 50+, nu a scapat

      00
    • @Hellfire, italienii sunt niște jegoși needucați în mare parte. Ce s-a întâmplat la ei nu ma mira, nu doar populația îmbătrânita a provocat valul ala, ci și cârciumile infecte și stilul lor jegos de a trai.
      Spaniolii par mai spălați, dar cred ca a contat și numărul imens de turiști/străini stabilit acolo pe care îl au.

      Cât despre cunoscuți cu Covid… Nu am știut pe nimeni cunoscut cât a fost starea de urgență, cum s-a dat drumu’ la carantina am început sa am persoane din cercul apropiat internați pe la Balș. Ceea ce mi s-a părut semn de alarma. Tre’ sa ies din casa zilnic, ceea ce mi-a accentuat oleaca paranoia, dar doamne ajuta. Mulți din cunoscuți nu se testeaza de frica sa nu fie internați ca le iese pozitiv și ii baga la spital.

      00
    • Asistenta, 40 de ani, prietena de o viata, aproape de a ajunge la ATI. A scapat fara urmari. M-a apelat video din spital si mi-a descris boala. Sunt forme mai usoare si forme mai nasoale, dar cine o compara cu o gripa e idiot. La fel si cei care asteapta sa cunoasca pe cineva bolnav ca sa li se dovedeasca personal ca boala exista. Evident, cei foarte idioti nu vor crede nici atunci.

      00
    • @Hellfire: uitandu-ma la raspunsurile de aici, cei care posteaza pe aici au un minim de bun simt si au respectat macar un minim de reguli de a se proteja. Iar cum vorba aia cu „cei ce aseamana se aduna” e cam pe bune, e cam normal ca prietenii apropiati si rudele/familia sa fie la fel. Si de aia nu o sa vezi care se plang multi ca au cunostinte infectate, chiar statistic, sansele sunt foarte mici in acel caz, nu la altii precum valorile, bombardierii si constipationistii ca tine (dar la voi daca auziti de cineva ca a crapat de Covid, o scoateti pe cur pe aia cu a fost platita familia sa declare ca a crapat de asa ceva, ca deh, voi le stiti pe toate, inclusiv cine si cum se pune motivul decesului si habar n-aveti ce e ala ajutor de deces).

      00
    • Nici eu nu cunosc pe cineva îmbolnăvit, însă unii prieteni, care lucrează la spital, au văzut cazuri :)

      Pe de altă parte au fost și alarme false: gravidă transferată la un alt spital, din motiv de covid, s-a dovedit ulterior că nu are nimic. În rapoarte a rămas înregistrat caz de covid. Proabil sunt mai multe cazuri de genul, așa cum sunt și cazuri nediagnosticate.

      00
    • eu cunosc
      a fost ca o raceala

      00
    • Îți zic eu, mai bine nu cunoști oameni bolnavi de covid, mai ales sa nu fi stat în preajma ta înainte de a fi testați pozitiv. Ca apoi te ia panica și nu mai postezi prostii pe net. Ai citit măcar din curiozitate cam câte persoane ar trebui sa cunoști, statistic vorbind, ca să cunoști o persoană pozitivă?

      00
    • in orasul sibiu trebuie sa cunosc cel putin vreo 500 de persoane pt ca , statistic, sa cunosc cel putin un infectat. done si done.

      00
    • Daca e atât de groaznic virusul asta de ce catarama e bine-mersi, nu vorbim totuși de un tinerel ?

      Majoritatea nu știu de un infectat și cu atât mai puțin de un mort de covid, pt că nu e mai contagios decât viroza normala, mortalitatea e ceva mai mare, ca a unei gripe severe.

      00
    • plm, cine e idiotul care mi-a dat downvote?
      bre, daca infectatul a spus ca a fost ca o raceala, stii tu mai bine?! nu am zis ca la aia pe care nu-i cunosc e ca o raceala!

      00
    • Statistic vorbind, poți s-o sugi fără să o uzi. Știai asta?
      Nu mai folosi vorbe mari – auzi, statistică! – fără să le înțelegi.
      Din câte îmi amintesc eu, doi oameni aleși la întâmplare din toată populația globului pot fi uniți prin 7 ( parcă era 7, în orice caz, sub 10) oameni care se cunosc între ei.
      Dacă e atât de infecțioasă chestia, probabil că din cercul tau de 10-15 cunoștințe, găseai pe cineva.

      Cum ziceam: ignoranți și nespălați. România.

      00
    • in completare: au fost vreo 300 de cazuri in orasul Sibiu, adica 0,2% din populatie. adica 1 din 500.

      00
    • Nici soferul ala de TIR, roman din Franta, nu auzise de vreun cunoscut bolnav… odihneasca-se in pace…

      00
    • 1. o prietenă a unei prietene.
      2. o cunoștință a celor două de mai sus. s-a îmbolnăvit la spital, făcea dializă, a murit. nu, nu murea oricum (sau cel puțin nu acum și nu din cauza rinichilor), era pe dializă de mai mult de 10 ani, o mai ducea lejer încă cel puțin 10.

      00
    • @AB
      dar daca facea gripa? oare nu o impingea si aia peste margine?

      00
    • Hai s-o luam altfel. Câți cunoști tu bolnavi de SIDA, Tuberculoza, Hepatită? Dar morți de gripă? Dacă nu cunoști, cel putin bolnavi de primele trei, înseamnă ca nu există?

      00
    • @S, pot doar să presupun că în 10+ ani de când omul era pe dializă o mai fi făcut gripă și-a scăpat.
      @FCD Fun9 cam în ce societate trăiești tu în care oamenii să se simtă relaxați să mărturisească altcuiva decât umor persoane extrem de apropiate (șideschise ca mantalitate) că au HIV, tuberculoză, hepatită?!
      dar așa, ca chestie, taică-meu a avut tuberculoză acum cca 35 de ani, poate 36. a stat internat vreo 6 luni în sanatoriul de la Moroieni. tot taică-meu a avut și hepatită, în adolescența lui, în vara dintre clasa a viii-a și a-ix, acum cca 50 de ani.
      mai știu doi oameni care au avut hepatită: o fostă colegă de clasă din liceu (recunosc că au fost zvonuri ca hepatita a camuflat un avort) și un fost coleg de clasă al fratelui meu, individ cu care am și locuit câțiva ani mai târziu într-o combinație de chirie studențească.

      00
    • pfff, și-am zis că trebuie să citesc mai atent înainte să răspunde! :)
      @FCD Fun9, sorry, înțelesesem greșit ce-ai vrut să zici.

      00
    • Are nevasta-mea lanspital destui morti, aia se pun la „cunoscut”?

      00
    • @Emil: nu m-am prins din prima care era treaba cu constipaționiștii, dar pe final a venit revelația: ție nu-ți place să-l iei cu lingurița, ci mai degrabă l-ai lua la molfăit și la ros, până nu mai rămâne nimic din el.

      Dacă însă te refereai la conspiraționiști, te asigur că nu era nicio conspirație, dar mi se pare normal să încerci să compari realitatea cu modelul teoretic. Nu crezi?
      Adică, folosește-ți în plm creierul!

      00
    • @AB
      nu conteaza daca a facut gripa mai de mult. eu ma intreb daca acum, anul asta, murea daca mai facea inca o gripa. in loc de covid19.

      00
    • @laurra
      da, foarte jegosi, fix la bergamo…nu stii ce vorbesti.

      00
  4. Conspirația asta e așa de tâmpită încât nici nu mai știu ce să zic. Eu știu personal în US, neamuri, care da, au fost pozitiv, au necesitat internare, unii și-au revenit, alții au avut simptome tip răceală, alții nimic. A luat un membru al familiei și a adus acasă la toată familia.

    Acum sunt toți OK.

    00
    • Asa e, incepem sa ne saturam si noi de treaba asta, nu putem sa ne protejam parintii si bunicii la nesfarsit, mai ales ca la mine in familie, parintii si socrii sunt sanatosi, nu sunt probleme de sanatate, din alea nasoale.
      Doar bunica-mea e cu probleme, dar ea nu crede in virus, nici partea aia de familie care locuieste pe langa ea, asa ca, chiar daca eu am pastrat distanta, ei nu au pastrat. Din fericire, e bine, dar am incetat sa imi racesc gura de pomana, orice argument ii aduc, il blocheaza cu: „ei, si ce? oricum mor, ca-s batrana, macar de as muri asa, sa nu cad la pat si sa va chinui pe voi dupa aia”.
      Nu prea mai avem ce sa facem. Revenim la normal, avem ceva mai multa grija la igiena, evitam locurile aglomerate si cam atat.

      Pana la urma, fiecare cu familia si problemele lui. Isi adapteaza fiecare viata, in functie de ce probleme de santate si riscuri exista la ei acasa, pentru ca virusul face probleme celor cu probleme grave, deja existente, de-aia unii mor si altii se vindeca.
      In Romania e mai complicat, ca iesi din spitalele noastre, intre 4 scanduri, sanatos fiind.
      Nu pot sa ii zic lu Xulescu sa nu se mai protejeze, ca e o prostie, daca maica-sa e dependenta de dializa, de exemplu, doar pentru ca la mine in familie nu au fost probleme, sau ca nu stiu pe nimeni care sa fi murit de la asta. Fiecare decide pentru el.

      Desi, privind legile astea tampite, gen ai voie adunari de 500 de persoane la concert, dar la restaurant tre’ sa pastrezi distanta intre oameni, imi da cu virgula si sincer, am impresia ca suntem luati de prosti, sau care fac legile sunt retardati peste masura.

      00
    • Dar ști de vreun mort ? Că bolnav de gripa a fost toată lumea la un moment dat.

      00
    • @jupaneasa – nimeni nu poate explica logic de ce era voie sa mergi cu autobuzul sau avionul la marea sparanghelie in schimb erau închise terasele in aer liber, singura explicație e că am fost luați toți de proști, iar unii și aplauda politica asta.

      00
    • Eu stiu de un mort, l-am vazut in stare grava, m-am gandit ca nu mai rezista mult, i-am vazut radiografia pulmonara si plamanul avea niste leziuni grave pe care nu le mai vazusem in alta boala! A murit dupa 12h!

      00
    • Eu stau personal in US, NYC chiar. Nu cunosc personal oameni cu COVID, ca am prea putini prieteni, inca. Dar apropiatii au colegi / clienti care au avut asta. Unii sunt OK, altii au stat pe la ATI cam mult, cel putin 8 au dat coltul. Oameni de 30-50 de ani, perfect sanatosi.

      Si aici incep sa creasca din nou cazurile, ca au luat-o oamenii razna si e prea frumos afara sa mai stai inchis.

      Azi in Central Park era plin de lume, dar la distanta unii de altii, cu masti pe bot, pe unde se intersectau unii cu altii. Mai vedem ce-o fi …

    • @Cosmin
      pentru ca daca nu se munceste in agricultura, mori si tu – prostu’ pulii – de foame. Dar daca nu bei o bere pe terasa nu mori. Intelegi, sau e peste capacitatea ta intelectuala?

      00
    • @ Sabotor – o da, mor de foame fara sparanghel nemțesc. În tara nu merge nici un fermier cu autocarul sau autobuzul la câmp.

      00
    • retardel, asa cum i-am explicat altui imbecil – probabil coleg intr-ale postacelii cu tine – agricultura in Germania nu inseamna doar sparanghel, chiar daca tu doar asta vrei sa vezi, ca se muleaza pe ideea ta tampita. In plus, tu nu mananci doar chestii produse exclusiv in Romania, ca e practic imposibil (dintr-o gramada de motive si nu, nu e nici o conspiratie); a incercat unu’ acu 30-40 de ani o chestie dinasta de ne descurcam noi de capul nostru fara nimic de niciunde de a inceput sa moara populatia de foame. Asa ca mai opreste-te din a manca cacat.

      00
  5. E o gripa ceva mai severa cu un marketing foarte bun, în România au fost ani in care au murit mai mulți de gripa sezoniera decât au murit de covid, fara sa mai aduc aminte de gripa spaniola, gripa Hong Kong sau gripa rusească toate cu peste 1 milion de morți, când populatia planetei era mult mai redusă.

    00
    • Vad ca nu se simte nimeni sa ii zica, asa ca ma sacrific eu… SUNT INTERESE MARI LA MIJLOC!

      00
    • Cosmine, probleme sunt și virusul e real.
      Într-adevăr și eu sunt convins că magnitudinea lui este supraevaluată, dar virusul există boss și dacă ai norocu să primești mooia din partea casei, ți se cam rupe dacă unu-altul cred în basme cu viruși și coronapeniși19.
      Ne-au ținuti în casă 2 luni, să nu o mierlim, ne-au dat voie să circulăm in localitate, acum putem circula peste tot. Au dat drumu la cârciumi, dau drumul la altele.
      Era normal ca să apară cazuri noi și să se mențină o perioadă numerele mai sus, pentru că acum lumea circulă.
      Dar dacă și acum când nu mai avem bila de picior numerele rămân cam pe acolo, e un semn de bine.
      Mie nu mi-e frică pentru mine, că-s sănătos, fac destul sport, nu fumez, vaccinat anti-gripal anual, sunt urât dar e genetică treaba. Mi-e frică pentru ăia vulnerabili: abuela, că are 75, părinți, plm.
      Nu mai compara gripe, perioade in istorie, când lumea nu se spăla, oamenii nu aveau dinți, trăiau in grote insalubre, nu existau sisteme de sănătate, nu exista educație, nu se foloseau vaccinurile pe scară largă, igiena era precară și la 30 de ani erau bun de casat. Și în România lu merda, lucrurile tot stau mai bine decât înainte.
      Nu-mi zice de gripa spaniolă, care a lovit imediat după primul război, când țările erau decimate, pline de datorii, de răniți în război, cu infrastructurile la pământ, fără condiții de trai, iar bolile lovesc grav in lipsa igienei.
      Peste viața grea a apărut și gripa spaniolă, care a omorât o grămadă de oameni.
      Probleme sunt multe și încă o să fie, dar măsurile și-au făcut treaba.
      Ideea e alta, după cum se preconizează: să avem grijă la al doilea val, să fim pregătiți.
      Mâncare pentru 2 săptămâni, medicamente, dezinfectanți, măști, contact social minim, bani să trăiești incuiat, chestii din ăstea.
      Nu e o problemă de dacă, ci o problemă de când.

      00
    • E o gripa ceva mai severa cu un marketing foarte bun

      @Cosmin, să știi că Bogdan Argeș Vintilă nu este cea ma deșteaptă roată la căruță din care să citezi. Nu de alta dar îi știu declarația, a dat-o ieri la conferința de presă de dinainte de CFR-FCSB. Încearcă măcar să citezi din Tudor, tot angajatul lui Gigi este, cică are rugăciune puternică, poate te ajută la ceva…

      00
    • Da Cosmin de ce tot insista? Ba Cosmine, nu tipi la poarta care trebuie. Incearca pe alt blog. E unu cu pamantul este plat. Vezi acolo

      00
    • In ce an au murit mai multi de gripa sezoniera decat anul asta de Covid in Ro? Ca faci afirmatii cu seninatate. Cifre?
      Asa, rapid, am gasit asta pe sezoane
      https://www.agerpres.ro/documentare/2020/02/12/evolutia-cazurilor-de-gripa-in-romania-2012-2020–447859
      De unde va scoateti afirmatiile, frate? Facebook? Un prieten? Antene?

      00
    • @Dana
      „de covid”? unde ai vazut sa zica guvernul ca a murit cineva de covid19? nu, e vorba de decese cu covid19, nu de covid19.

      00
  6. în acest moment, r0 în românia este 1,12, în creștere accentuată. ultima dată când a fost la acest nivel a fost 1 aprilie (în scădere atunci). pe 11 aprilie a fost cel mai mare număr de infectări consemnate într-o zi, 523.

    cel mai jos nivel al r0, 0,85 a fost în 8-11 mai. pe 23 mai au fost 127 de persoane declarate infectate.

    din 11 mai, r0 crește încontinuu. fiecare ia ce vrea din aceste cifre..

    00
    • Cifrele de infectari au început sa crească fix când au anunțat johanis și orbanis că vor să prelungească starea de alerta ca doar urmează campania electorală și sponsorii de partid trebuie recompensați.

      00
    • da, sigur. tot timpul există o conspirație.

      00
    • și spune-mi, te rog, tot klaus și orban sunt responsabili pentru creșterea ratei de infectare în toată europa după relaxare? (apropo, în grecia, r0 a ajuns la 1.68 și în bulgaria la 1.89, că tot se reped românii să-și facă vacanțele acolo)

      00
    • Câtă grija au johanis și orbanis de noi, în martie când vroiau anticipate demitizau boala că fiind o răceală banala, în aprilie trimiteau sclavetii la grămadă in autobuze și avioane la marea sparanghelie iar in mai orbanis făcea petreceri cu țigări, bautura și of course fara măști in spatiu public închis.

      00
    • Orbannis și penelistii chefuiau in guvern când pulimea nu putea merge nici macar la terase in aer liber.

      00
    • @cosmin, încrâncenarea ta politică te face prost. sunt multe de reproșat actualei guvernări în felul în care au gestionat și gestionează problema. dar asta nu înseamnă că problema nu există

      00
    • @ bergenbier – nu știu cine e mai prost cel care îi laudă pe johanis și lucovid că l-au scăpat de coronavirus sau cel care știe să se protejeze in fiecare an de orice fel de boli, daca n-ai aflat încă nu se moare doar de covid.

      00
    • Cum au anunțat johanis și sica că vor să prelungească starea de alerta cum s-au activat postacii panicarzi pedelisti, pardon penelisti.

      00
    • Cand interlocutorul arunca ”lucovid” argumentele devin inutile, el bifeaza jobul tu cauti degeaba argumente

      00
    • Ai un link pt cifrele r0 in lume? Le-am gasit doar pe cele despre Romania

      00
    • Aș vrea și eu să știu de unde ai cifrele de r0.

      00
    • nu prea e relevanta comparatia r0, se calculeaza de multe ori diferit de la tara la tara sau si de la o perioada la alta

      00
    • Cifrele lui bergenbier vin direct de la sediul de propagandă al pnl, de aia nu are nici o dovadă pt aiurelile pe care le scrie.

      00
    • NOU
      #105

      Cosmin, spui lucruri de bun simt. Și eu cred același lucru, este un virus banal care, in unele cazuri poate duce chiar la moarte, la fel că un virus gripal. In Cluj, in ianuarie amuțit de gripa obișnuită un copil de 4 ani! Trist, dar se mai întâmplă! Și eu cred că este o conspirație, bine planificata și finanțată, in mai multe valuri, citeam undeva că trei, fiecare va aduce după sine noi reduceri de drepturi și libertăți, deoarece globalistii-democrati începeau să piardă teren in fata naționaliștilor și s-au repliat! Dar nu contează ce spunem noi! Dovada că la postările tale ai cam 66% aprecieri negative, cam procentul celor care l-au votat și pe joianis! Daca pe acest blog, cu oameni peste inteligenta medie sunt atâția creduli care umblă și acum pe strada cu masca, ochelari și mănuși, că și IT-tul din blocul meu, ce sa mai spunem de zonele rurale! Vezi, asta e un dezavantaj al democrației! Într-o lume în care toți mint a spune adevărul este o crima! Bineînțeles că și eu îmi voi lua voturi negative!

      00
    • george, emil
      http://metrics.covid19-analysis.org/?fbclid=IwAR2hQQkDfhcTbLpEWBa5A0MJ_GwhFLhdrYF4p8zjueRNfpW0guNweaqaaDM

      cosmin, da, nu ești prost, ești înfiorător de prost.

      00
    • @Cosmin, minți și dezinformezi.

      Așa arată graficul pentru România:
      https://www.endcoronavirus.org/countries?itemId=qm8tejqvqnqcf4im6zgos1oirgcvv0
      E creștere clară, oricine poate vedea asta.

      00
    • ”@cosmin, încrâncenarea ta politică te face prost”-eu cred ca invers, prostia e cauza, nu incrancenarea!

      00
    • @george, emil, pentru că vali întârzie cu aprobarea comentariului ce conține link, vă dau așa și scoateți ce-i în plus, metrics.covid19-analysis (punct) org/

      00
    • Cosmin, de curiozitate, cu ce te ocupi in viata de zi cu zi?

      00
  7. Daca Zara sau KLM falimenteaza nu vor veni altii ca nici aia nu vor ave clienti pt ca stand in casa nu iti cumperi nimic in afara de mancare si nici cu avionul nu zbori

    00
    • Haine până la urma tot trebuie să-ți cumperi chiar daca stai acasă iar daca nu mai merge nimeni cu avionul ce rost are ca statul să finanțeze companiile aeriene, nu mai bine mărește primele pt achiziția de mașini noi, așa cum a făcut germania ?

      00
    • Corect @Cosmine, iti trebuie haine da nu e musai de la zara, nu toti ne-am nascut direct in zara si in alte celebre branduri de fite, e ciudat ca de cand a inceput povestea cu, covid nu am cumparat nici macar o soseta si totusi am supravietuit fara si fara acest viciu
      Cat despre finantarea companiilor aeriene de catre stat nu sunt nici eu de acord, sunt sigur ca, companii gen klm, luftansa sau turkish nu vor disparea

      00
    • @keepcalm – Pai asta ziceam și eu dispare Zara, nu-i bai, apar alte sute de companii care vor vinde haine, cererea va rămână că doar oamenii vor.purta în continuare haine.

      Iar la companiile aeriene foarte bine sa de-a faliment toate și poate vor aparea altele care să-și trateze onest clientii . Am avut bilet pt zbor in germania cu lufthansa anulat in aprilie si nici macar nu s-au sinchisit să-mi răspundă la mailul în care solicitam returnarea banilor, ce fac ei se numește furt – mi-au luat bani pt un serviciu pe care nu l-au prestat iar ca și recompensă statul german le-a și dat 9 miliarde de euro ajutor.

      00
  8. Mda, pentru cine nu crede ii Invit la Suceava in spital sa stea 8 ore in combinezon hazmat in care pierzi pe tura cam 5kg de apa prin deshidratare . Lucrez in domeniul medical , soția mea e medic la celebru spital din Suceava. Din Martie pana acum avem așa: un unchi mort ca urmare a infectării cu covid, prieten bun care e medic urolog 45 ani internat covid timp de 23 zile forma medie , rezultat final capacitate pulmonara redusă cu 30%, asistenta care lucra și la mine la cabinet, 44 ani, transferata cu avionul la bucuresti, coma 20 zile, încă nu este recuperată, merge cu cadru, medic femeie, colega de secție cu soția mea, 38 ani , fosta jucătoare de baschet in liga naționala, forma medie de boala, a rămas după boala cu probleme cardiace aritmie și tahicardie plus palpitații, cunoștiință medic chirurg 36 ani a fost intubat 7 zile, prieten medic nefrolog 47 ani, a fost transferat la iasi unde a stat cu oxigen 7 zile, a rămas ci grave sechele pulmonare, Mătușa mea forma severa , internata 42 zile, încă nu s-a recuperat, iar in cele din urma soția mea , forma ușoară doar cu febra, dureri de cap și pierdere miros, și a revenit după 5 zile, fără sechele. Dragii mei, boala exista, e foarte parșivă , afectează organe diverse și nu se știe cu ce sechele rămâi după .

    00
    • Cum au anunțat johanis și sica că vor să prelungească starea de alerta cum s-au activat postacii panicarzi pedelisti, pardon penelisti.

      Pai la ce povesti tu acolo, cu majoritatea cunoscutilor infectati si cativa morți in Suceava ar trebui sa fie zeci de mii infectati și mii de morți, nicidecum cifrele oficiale ale lui iohanis și sica de 3700 de infecatati și vreo 200 de morți.

      00
    • Nu înțeleg cine îi oprește pe panicarzi sa se încuie in buncăre acasă și să ne lase pe noi ceilalți să trăim normal.

      Iar daca intr-adevar ești doctor, nu doar postac activat, asta e meseria există și riscuri așa cum există riscuri mult mai mari pt pompieri, polițiști, militari….sau tu ești medic din ăla pt care job-ul înseamnă 2-3 ore de consultații pe zi pt leafa și șpăgi grase ?

      00
    • Pompierul care intra în foc și fum că să salveze oameni nu se plâng atât că doctorasii care vai doamne stau 3-4 ore în costume incomode, pe salarii și șpăgi de 5-6x mai mari decât pompierii.

      00
    • @cosmin , nu am zis ca sunt medic, am zis ca lucrez in domeniul medical. Nu sunt postac de meserie😂. Nu sunt nici panicard și nici nu ma ascund in buncăr . Am relatat o mică parte din realitatea mea personală, despre boala și oameni care au murit, au fost infectați și au rămas cu sechele de sănătate majore.

      00
    • @bogdan – de parcă recunoaște vreunul că e postac, sa fim înțeleși, nu contest existența coronavirusul și numărul de morți însă nu pot sa nu observ sincronizarea dintre mesajele lui johanis și orbanis cu creșterea numărul de infecatati și avalanșă de postari panicarde.

      Epidemii si pandemii mult mai grave au fost și vor mai fi, dar asta nu înseamnă că trebuie să ajungem la sapa de lemn pt calculele politice ale lui johanis și pnl, trebuie să trăim cu virusul că nu singurul și nici macar nu are o rata de deces ridicata fata de alti viruși.

      00
    • Coae ai 15 postari din 50. cine plm e postac aici?

      00
    • @Nicu – jumătate dintre postări sunt al altora că doar nu-s singurul Cosmin din Romania.

      00
    • O noua conspirație: sunt mai mulți cu numele “Cosmin” care vor sa-ti strice reputația. Sigur Iohannis și Orban și-au făcut conturi și postează aici sub numele Cosmin ca sa te facă de rahat.

      00
    • @Cosmin: toate postarile tale de aici dau in nenica neamtu presedinte si inutilul ala de orban. Mai postac de atat n-ai cum sa poti fi.

      00
    • Esti singurul Cosmin care repeta in gand acelasi lucru.

      00
    • Și sunteți frați și vă cheamă pe toți Cosmin ? Că după ce debitați toți păreți rude..

      00
    • Ce armata de postaci a reactivat pnl-ul, v-a mărit tariful sau se plătește cu 50-60 bani/post că pe vremea elenei Udrea ?

      00
    • Eu sunt curios ce s-a intamplat cu postacul dinaintea lui Cosmin? Va roteste? A plecat in concediu de paternitate? Si-a rupt piciorul, pardon, organul cu care scria?

      00
    • pamantul este plat, insa iohannis si orban conspira si mint populatia ca ar fi rotund!

      00
    • Eu sunt curios ce s-a intamplat cu postacul dinaintea lui Cosmin? Va roteste? A plecat in concediu de paternitate?

      S-a îmbolnăvit de covid. :-)

      00
    • NOU
      #131

      Bogdan, și eu sunt sucevean. Mama mea a fost internată la acel spital anul trecut cu infecție urinară, după 5 zile s-a stins. Cât am stat pe acolo cu ea mi-a fost de ajuns să-mi dau seama de putregaiul uman și de incompetenta de acolo! Nu degeaba a fost cel mai afectat spital din tara! Un haos desăvârșit, fudulie cat cuprinde la toate tatele de asistente și toți cu ochii după șpagă! Fara supărare, Dumnezeu nu bate cu parul!

      00
    • @Bogdane, dacă îmi permiți câteva întrebări: aveau echipamente de protecție pentru boli infecțioase? Știau cum să le folosească? Cabinetele erau curate? Se întâlneau la o cafeluță pe hol câte 10?

      Nu de alta, dar în unitatea de boli infecțioase din Ancona (20 paturi) , din tot personalul (30 persoane) s-a infectat o singură Infermieră, în 3 luni de zile. Știu asta pentru că am trecut în 3 rânduri pe acolo, din februarie. La fel și în alte unități medicale din Italia.

      Cele mai multe victime au fost în căminele de bătrâni, oamenii aveau deja câte 2/3 chiar 5 boli cronice. Media de vârstă este peste 80 de ani.

      Complicații așa mari și grave apar când ești expus foarte mult timp și fără protecție, nu o zic eu, ci doctorii epidemiologi (ăia de chiar au grijă de pacienți și au acces la analize, nu ăia de la TV).

      Reacția globală a fost și este exagerată, dar era nevoie de o nouă criză economică.
      Adevărul va ieși peste 3/4 ani.

      Spălați-vă pe mâini când intrați în casă, spălați legumele și fructele sub jet de apă peste 30sec, lăsați încălțămintea la intrare, spălați mai des pe jos.

      00
    • @Cosmin. Nu se activeaza niciun postac, dar cand citesti tampeniile pe care unii dintre voi le debitati, te apuca dracii. Bogdan iti spune ca lucreaza in domeniu si are atatea cazuri printre cunoscuti. Altii locuim in zone cu focare foarte mari si stim ce se intampla. Daca la tine in oras nu e nebunie, doamne-ajuta. La cum s-au facut chestiile la Suceava sau prin alte zone, iti poti imagina ce carnagiu ar fi, daca ati fi avut si voi mii de cazuri pe zi. Se injumatatea populatia Romaniei, probabil :(

      Noi am fost loviti extrem de nasol si s-au bagat bani la greu. Sunt spitale mult mai mari decat se poate spera in Romania, s-au adus medici de prin toate statele mai putin lovite si pur si simplu nu mai faceau fata.

    • Zoso nu inteleg de ce ii aprobi comentariile lui Cosmin! Este clar ca vrea sa faca un „search spam” pt Nenea google cand el la fiecare comentariu incepe cu „Cum au anuntat ….”. Sincer nu ma asteptam ca tu sa nu observi acest lucru…

      00
    • @fisherman. Nu aveau niciun echipament. E vorba de celebrul spital di Suceava. E vorba de primul val de pandemie din luna Martie . Nu aveau niciun echipament deoarece managementul spitalului nu s-a ocupat de aceasta problema, făceau sedinte zilnice cu șefii de secție, 1400 de oameni treceau prin același sistem de pontaj la ora 8 și la ora 15, accesul era blocat pe trepte și prin urmate toți foloseau lifturile etc. Lucruri întâmplate de care acum se ocupa procurorii .

      00
    • Deci e vorba de Ignoranță și Malpraxis, de data aceasta au experimentat pe pielea lor!

      Nici măcar nu mi-e milă de ei. Dacă nu sunt în stare să se protejeze pe ei înseși, lăsând la o parte managerul, aveau bani de mănuși și măști, (să le ia din farmacii ca muritorii pe care îi îndrumau la privat, căci în spital nu există), cum au pretenții să aibă grijă de pacienți?

      Fiecare pasăre pe limba ei piere.
      Sper ca majoritatea cadrelor medicale din România să își pună niște întrebări și să facă ce trebuie făcut așa cum trebuie făcut!

      00
  9. Valul doi poate sa fie si tsunami, nu mai sta nimeni inchis in casa. Cu armata pe strada, imnul national din masinile de politie, declaratie pe proprie raspundere, …samd. Iar nesimtirea imbeciala cu care sunt tratati bolnavii cu afectiuni oncologice este revoltatoare. Virusul este real, restul e bataie de joc si umilinta.

    00
  10. Vezi ca guvernul german baga carbuni in Lufthansa … firmele poate ca nu ar trebui sa primeasca neaparat bani dar le-ar fi bine o pasuire/amanare a anumitor cheltuieli iar angajatii sa stea acasa in somaj tehnic

    00
    • Cand zici Lufthansa zici si alte cateva banci (credite, etc), aeroporturi, firme de xyz cu care colaboreaza si probabil bursa…
      Imagineaza-ti ca sunt sute de mii de joburi ce le poate afecta daca se duce-n bot.
      Stiu… si ce daca, vin altii in locul lor; doar ca nu prea, numeri pe degete companiile care sunt mai bine.

      Plus ca de obicei fie e un credit preferential, sau de banii aia le da actiuni.

      00
  11. Da, e o veselie afară de numa-numa, zici că de fapt ultimele 4 luni au fost un serial pe TV. Nu o să o luăm de la capăt, că nişte reflexe tot s-au mai format, dar o să crească iar numerele. Cine-i atent, o să fie probabil ok, cine nu, asta e…

    00
  12. Cu salvarea firmelor e simplu: nu iti permiti ca stat sa ai brusc mii de someri.
    Pica Zara/KLM ->oameni fara job. Pana isi gasesc toti job (iar piata posibil sa nu ii poata absorbi rapid) aia din ce traiesc? Apoi ai furnizorii pentru aceste companii care tb sa reduca personalul si tot asa. Te trezesti brusc cu mii de someri in piata.
    Da, asta e socialism, dar Europa e socialista, campionii fiind francezii si tarile nordice.
    Nu vreti socialism? Renuntati la: demitere cu preaviz, servicii medicale gratuite, educatie, ajutor de somaj, pensie, etc.

    00
    • Ajutoarele de șomaj și le plătesc angajații în fiecare lună, teoretic nu ar trebui statul să îi scoată din buzunar.

      Aa, că de fapt orice leu/eur colectat de stat în ziua de azi (nu doar cel românesc) merge intr-o oală imensă ca să li se poată pierde urma, e altceva.

      Deci asigurările de șomaj sunt fix aia, asigurare de șomaj care e plătită deja de angajați poate de zeci de ani. Că primește șomaj 6 luni-1 an tot iese pe profit.

      Nu asta e problema, calculele cu șomajul, stai liniștit. Problema e fix ce zice tipul ăla, faptul că o companie mare de genul își permite să cumpere influență ca să fie tratată diferit.

      00
  13. Dacă nu exagerau chinezii, am fi avut o iarnă cu o gripă mai nasoală, ca în 2016, când au fost 216.000 morți în Europa și n-a sughițat nimeni și nu s-a închis nimic. Cea mai mare parte a morților de la noi și de aiurea au fost de la tratamente greșite administrate sub panică, numărul de infectări a crescut din cauză de politici sanitare greșite recomandate de OMS.
    Niciodată în istoria omenirii nu avem într-un timp atât de scurt o avalanșă de tâmpenii atât de mari. „Comunitatea științifică” s-a discreditat complet, „comunitatea academică” s-a discreditat complet, we are back to Olivia Steer și prietena lui Vali, Giani. Sau prieten?
    Trăiască lupta pentru pace!

    00
    • Celebra oms care zicea că nu se transmite virusul de la om la om, probabil premiera mondiala pt.un virus care deja infectase oficial mii de oameni în China și neoficial probabil mult mai mulți sau sa nu purtam măști doar daca suntem bolnavi ?

      La noi a fost mai simplu atata timp cat nu existau măști suficiente johanis et comp ne spuneau că e o răceală banala și că sunt degeaba măștile cum au început firmele soției lui tătaru si a altor boși din pnl să importe masiv măști cum au devenit obligatorii de purtat de toată lumea.

      00
    • „tratamente gresite administrate sub panica” – au fost tratamente test administrate sub amenintarea unei morti iminente si a unui virus necunoscut pana acum, nu stiu de unde ai scos-o p-asta cu gresitele, faptul ca unii mai si traiesc dupa infectare si externare demonstreaza ca nu sunt chiar gresite
      „politici sanitare gresite recomandate de oms” – alea sunt recomandari in functie de informatiile furnizate, informatii voit gresite => politici gresite
      „comunitatea stiintifica s-a discreditat complet” => comunitatea stiintifica actioneaza la fel ca oms in fct de informatiile pe care le primeste, bine ca s-a reacreditat olivia si restul gornistilor; cum? nu trece covidul cu mamaliga si usturoi? nasol, deci trebuie sa asteptam vaccinul ala pe care-l pregateste comunitatea stiintifica, ieri am citit ca franta, italia si germania au cumparat deja 400 de milioane de doze din vaccinul pe care-l pregateste oxfordul, ce tampiti sunt stiintologii astia, domle! hai, restul la mamaliga, va rog!

      00
    • OMS despre purtarea mastii:
      6 martie 2020:
      – If you are healthy, you do not need to wear a mask, unless you are taking care of a person with suspected COVID-19 infection.
      – Wear a mask if you are coughing or sneezing.
      aprilie 2020:
      – The World Health Organization (WHO) is considering changing its guidance on whether people should wear face masks in public.
      – The WHO currently advise that face masks do not play a major role in protecting people from infection outside healthcare settings.
      iunie 2020:
      -to prevent COVID-19 transmission effectively in areas of community transmission, governments should encourage the general public to wear masks in specific situations and settings as part of a comprehensive approach to suppress SARS-CoV-2 transmission.

      Un fel de alba neagra jucat nu de un ong de apartament ci de organizatia nr.1 din lume in ce priveste sanatatea populatiei.

      00
    • „Comunitatea științifică” s-a discreditat complet – e clar ca nu intelegi cum functioneaza stiinta si metoda stiintifica : lansezi o ipoteza pe baza datelor pe care le ai acum => faci niste preziceri => astepti sa vezi cat de aproape sunt rezultate de prezicerile tale => repeti.

      00
    • Hoooo ba Cosmin ca ai făcut spume la gura ca Vadim, asa disperat ești sa discrediteze pnl-ul. Ai poluat toata secțiunea de comentarii cu elucubrațiile tale.

      00
    • @Andrei: si in baza acestor preziceri te pishi pe jumatate de glob bagandu-i in izolare. E foarte usor asa sa fii om de stiinta – stiu ca nu stiu nimic sigur, dar pana aflu ceva, #stayhome! Coumunitatea stiintifica a fost prinsa cu chilotii in vine. Au dovedit ca habar nu au de nimic, felul cum se contrazic in ce priveste tratamente aplicate, masurile de protectie care azi sunt bune, maine nu mai sunt, varful pandemiei, etc. Ei (comunitatea stiintifica) inca nu stiu sigur cand, cum si in ce fel a aparut virusul acesta. Nu au o schema de tratament clar stabilita. Nu pot spune sigur cum se transmite acest virus. Pana afla ei ceva, ne spalam pe maini si pastram distanta! Genial! Anul 2020! Astept cu nerabdare premiile Nobel pentru medicina.

      00
    • Bai nene, noroc cu bugsy ca ne da el ora exacta. Sa le spuna cineva si oamenilor de stiinta sa-l sune naibii pe bugsy, sa le spuna el ce si cum. Noroc cu alde Cosmin, Cristi si bugsy, altfel chiar nu stiu ce ne faceam…

      00
    • @Fane: e normal sa fii fericit. Tu ai avut acum (pandemia) ocazia sa inveti ca e bine sa te speli pe maini. Hai sictir!

      00
    • Cum spuneam, noroc cu astia ca tine care ne scot din bezna.

      00
    • @andrei

      Exact aici e problema. Comunitatea științifică a crezut pe cuvânt China ca și cum nu am discuta de o țară totalitară.

      Corect, pe baza minciunilor emise de China, în momentul respectiv, toate erau roze și frumoase.

      Dar personal, tot nu consider OMS pe același nivel cu comunitatea științifică reală, și îți zic și de ce:

      OMS a acceptat medicina tradițională chineză ca și ceva real:

      https://www.forbes.com/sites/stevensalzberg/2018/10/01/who-endorses-tcm-expect-deaths-to-rise/

      Efectiv nu pot să consider WHO un organism care poate sta la aceeași masă cu oamenii din comunitatea științifică după faza aia.

      Ce urmează, medicina indienilor? Uleiurile esențiale? Să declare OneCoin o monedă alternativă? Fiecare care dă mai mult?

      Acuma a doua parte a articolului:
      https://www.google.com/amp/s/www.forbes.com/sites/stevensalzberg/2020/05/04/did-the-whos-endorsement-of-tcm-contribute-to-the-covid-19-pandemic/amp/

      00
  14. Aici e clar ca fiecare o sa fie pt el. Vad deja destui inconstienti ce ba zic ca totul e o facatura ori daca el nu a vazut bolnavi ei nu exista sau e doar o raceala. Masca peste tot unde e nevoie, hai ca mai rezisti o luna sau doua in care sa eviti aglomeratiile. Am impresia ca unii simt nevoia de aglomeratii, sa se vada acolo in centrul atentiei, sa atraga atentia, le lipseste circul in direct.

    00
    • Ciocane,
      la cât de inconștient sunt eu, pe atât de panicard și ignorant ești tu.

      Am purtat în tot timpul asta o bandana pe nas și pe gură, dar numai când am fost la supermarket ori în încăperi închise. Tot cu aceeași ocazie am dat de keșpe ori cu gel dezinfectant pe mâini, sau șervețele dezinfectante gen Lysol; nu am dus mâinile la față și m-am spălat foarte des pe mâini. Obligatoriu la întoarcerea acasă.

      Am ieșit zilnic la plimbare în parc, dar am păstrat distanța, și nici cu prietenii nu am fost în contact fizic. (Am văzut enorm de mulți proști, cu măști pe mufarină, umblând leandra ca și mine, prin parcuri dealtfel destul de lipsite de aglomerație.)

      Masurile astea sunt suficiente, și excluzând bandana, la fel am procedat în fiecare sezon rece. Am acasă o mamă de 74 de ani, dacă luam ceva și aduceam în casă, era moartă de țâșpe ori până acum.

      Problema este că oamenii – mai ales în România – sunt nespălați și foarte ignoranți în materie de ținut infecțiile la distanță. Un nenorocit de săpun folosit mai des, i-ar fi salvat pe mulți.

      00
    • NOU
      #157

      De ce sunt prosti si cu ce te deranjeaza ca altii poarte masca si in spatiile deschise ?

      00
    • Nu am zis sa porti masca in spatii deschise. Eu ma refeream la ideea de gramadeala. La mall de exemplu cand o sa se deschida in forta si sigur o sa fie reduceri ca sa atraga gramadeala. La mare unde plajele noastre sunt mici si amarate, cozi la bere, la terase nu se respecta nimic dupa a 5-a bere, din nou … gramadeala. Deja am vazut si poze de la terase de aseara: nu mai stau 4 la masa, lipesc mese, se iau in brate, se pupa, gramadeala. Si asta e in orase unde practic este polite. Ce sa mai zicem la sate unde se adunau la gratare si alcool din nou… gramadeala.

      00
    • Oamenii care poartă masca în spațiile deschise sunt proști pentru că contrazic însăși ideea de aer curat. Adică, iese omul din casă, „dintre patru pereți”, să se plimbe, să-i mângâie razele soarelui epiderma, să pună puțin sângele în mișcare, dar i se pare mai sănătos să inspire cea mai mare parte din aerul tocmai expirat.
      Dacă cei care procedează așa sunt ridicoli, cei care încearcă și să-și justifice obiceiul deja frizează sfera penibilului. Singurul aspect care-i încurajează să continue este constatarea că nu sunt singuri, ba chiar sunt foarte mulți. (Doar verificați câte down-vote-uri o să primesc la acest comentariu și-l puteți analiza drept un eșantion reprezentativ).

      00
    • NOU
      #160

      Deci practic nu te afecteaza pe tine cu nimic.

      00
    • Pe mine personal nu cred că mă afectează. Sunt sănătos, n-am fumat niciodată, am grupa sanguină 0 pozitiv, 118 cm circumferința toracică și ejaculare precoce. Pe lângă mine, Cataramă seamănă a șoarece de bibliotecă, și ți-l bat și în somn, la șah.
      Dar, dincolo de toate astea, recunosc că sunt atent față de cei din jur. Însă nu întotdeauna din proprie convingere. Dacă legea actuală ne obligă să purtăm botniță, această mini-burkha care convine de minune actualilor guvernanți (Vedeți ce cumințiți stau cei din opoziție, în an electoral?) doar n-o să risc eu să fiu cel decapitat sau omorât cu pietre.
      P.S. Pentru imbecilii cu sloganul „unde-i lege nu-i tocmeală”: și conform legii islamice femeile sunt obligate să poarte cărpă pe chip ca să nu le fută din priviri ceilalți trecători. e spre protecția lor, nu-i așa?

      00
    • Nu mă deranjează că poartă ei mască. Era doar o constatare că sunt proști.

      În condițiile descrise de mine, masca aia nu-i poate proteja decât de un eventual cumshot. Dar cine a primit un cumshot în figură, ziua în parc?

      00
    • @Dan, Hellfire și ce-ar trebui să fac? să țin masca împăturită/cocoloșită prin poșetă/buzunare cât sunt în aer liber s-o scot când intru în magazin, s-o bag la loc în poșetă/buzunar când ies, s-o pun iar pe față când ajung la birou și tot așa, ia masca, pune masca?! mie-mi contrazice însăși scopul purtării măștii.
      să umblu cu pachetul de măști la mine și să pun una nouă la fiecare intrare oriunde?! sorry, încă n-am ajuns la cei 2000 euro lunar cu care vă lăudați voi p-acilea.

      00
    • @AB: e suficient să porți în poșetă un batic, eșarfă, pe care le speli cu apă și săpun odată ajunsă acasă, când oricum și obligatoriu ar trebui să te speli temeinic pe mâini.
      Și nu te mai da lovită că ești săracă, chiar dacă simți că săracă o să mori, și că nu te va ajuta nimeni de aici să nu mai fii săracă.

      Fii mai degrabă pragmatică, căci deșteaptă e cam greu acum să-ți cer să fii.

      00
    • AB, ai punctat un punct de vedere esențial. Practic, zilele astea toți suntem puși în a alege între masca pe figură sau aerul curat. Unii dintre noi aleg masca, în detrimentul oxigenării corecte a creierului (dacă nu ies afară pentru necesități urgente, atunci contrazic însăși ideea de ieșire la aer) iar alții aleg libertățile la pachet cu anumite riscuri calculate.

      00
    • @Hellfire, și masca pot să o spăl sau s-o dezinfectez cu spirt.
      E vorba de următoarea schemă
      1. Și geanta și buzunarele mele, deși nu-s cele mai jegoase spații din lume, nu-s nici sterile, nici ultra-dezinfectate. Că bag în ele și apoi scot să pun pe față pt protecție fie o mască, fie o eșarfă, tot dracul ăla e. Am ținut „protecția” într-un loc impropriu.
      2. Fie mască fie eșarfă o scot și o bag în poșetă și o pun și o scot pe/de pe față cu mâini nu tocmai curate.
      În ambele cazuri vorbesc de situația: plec de la birou cu masca/eșarfa pe față până ies în fața clădirii, în fața clădirii îmi scot masca/eșarfa de pe față cu mâini care poate deja au atins o balustradă, un buton de lift, ceva. Ajung la magazin și cu mâinile care cine știe ce-au mai atins (prin orașe mari măcar o bară de autobuz/tramvai/metrou) scot masca/eșarfa din poșetă/buzunar și-mi pun masca. Când ies din magazin, cu aceleași mâini, din ce în ce mai jegoase scos masca/eșarfa și o bag la loc în poșetă. Când ajung acasă mă spăl pe mâini.
      Ei bine, tot acest frecuș al măștii/esarfei din poșetă pe față și invers cu mâini pe care nu le poți spăla (daca-mi zici că tu îți dezinfectezi mâinile cu gel de fiecare dată când pui/scoți masca îmi scot toate pălăriile în fața ta, eu n-am atâta răbdare) mi se pare că ar contrazice însăși scopul pt care purtăm mască.
      Prefer să pun masca acasă cu mâinile curate, s-o scot la birou după ce m-am spălat pe mâini, s-o spăl/dezinfectez, la birou folosesc altă mască atunci când e necesar, când plec pun masca cu mâini curate, intru pe unde am nevoie și scot acasă masca după ce m-am spălat pe mâini.
      O grămadă de medici poartă măști mare parte din zi chiar și în vremuri normale, cum nu li se fute lor creierul,nu mi s-o fute nici mie prea tare încă 1-2 mascată.

      00
  15. Legat de Zara&co, dacă eu aş fi clientul standard, firmele ar da faliment şi fără criză :) Cred că media achizițiilor mele pe ultimii 10 ani e de sub 300 lei pe AN. Aici includ şi încălțămintea. Compensez cu puştiul care, deh, creşte, dar în rest, nu pricep ce le trebuie oamenilor atâtea chestii.

    00
    • Toate companiile din piață există pentru că e o nevoie, iar ele încearcă să o satisfacă.
      Zara nu e o marcă de țoale de firmă sau de fițe.
      Ți-o zice unui care are Zara, Mango și Collins ca branduri default, fără să mă obosesc, să mai caut prin alte părți. Au prețuri ok și calitatea relativ decentă, plus niște modele de haine pentru un om de 35 de ani, fără tăieturi, brizbrizuri, abțipilde și fără să arăt a colvn.
      Țoale de firmă dacă vrei, du-te și plătește la UnderArmour, Balenciaga, CK, etc, unde dai 1300 de lei pe o pereche de șosete cu tălpi.

      00
    • E nevoie?? Pe bune e nevoie?? Sau e moft?? Cam câte milioane de idioate sunt care au dulapuri pline ochi de haine, inclusiv nepurtate?? Ca numai eu știu câteva.
      Știi câte haine cu eticheta pe ele și câte țoale aproape noi ajung în magazinele de donații din UK de exemplu? Zeci de saci săptămânal, într-un singur magazin! Deci nu, nu e o nevoie, e pur moft. Dacă s-ar produce haine după reala nevoie, cred ca ar dispărea mai bine de jumătate din mizeriile precum z,ara și restul.

      00
    • Depinde si de stilul de viata. Daca esti burlac si vrei sa te distrezi, ai nevoie de haine care sa fie noi si sa iti vina bine :)

      Oricum, burlac neburlac, tot nu e ok sa-ti iei o pereche de incaltari noi la 2-3 ani.

      00
    • Under Armour nu-s toale de fite, sunt brand de echipament sportiv (de o calitate destul de buna, ba chiar mai buna fata de multe branduri de genul), cu aceleasi preturi similare cu Nike, Adidas, Puma, etc.
      N-au nicio treaba cu Balenciaga sau CK, nici la pret, nici la calitate, se vede ca n-ai vazut in viata ta vreun produs de la UA.

      00
  16. Cunoste cineva personal oameni morti de coronavirus? Acum din valul 1, nu din valul 2.

    00
    • Pe bune dacă înțeleg rostul întrebării

      00
    • Exact…

      00
    • @Viktor Da, cunosc eu mai multe persoane infectate si decedate. Esti multumit acum sau vrei detalii? Toti imbecilii ca tine merita o excursie de cateva zile intr-un focar, sa vedeti atunci ce va trece vitejia cu „stie cineva vreo persoana infectata?”.

      00
    • @Mihai – ‘Focare’ – dupa discurs cred ca stiu de unde vii, nu cred ca esri linia intai, esti linia a doua.

      00
  17. Pot sa stau in casa si sa lucrez de acasa cat vreau. Ultimile luni m-au „incurcat” doar prin faptul ca trebuia sa completez declaratia aia cand ieseam sa cumpar ceva. La cat de liber a fost traficul mie perioada asta mi-a dat cu plus. Mi-ar placea sa fie restrictii inca cativa ani. Dar ma gandesc ca sunt atatia oameni, in horeca, in transporturi, etc, care au fost loviti grav la buzunar. Ca societate trebuie sa ne gandim si la aia. Probabil cel mai eficient o sa fie sa ne impartim mortii intre aia rapusi de virus si aia de foame.

    00
  18. Vom avea la sfarsitul saptamanii viitoare 400 de cazuri pe zi. Brasovul e fruncea. Fiica mea, din toamna, va fi in clasa a 9-a. Stie deja ca nu va merge prea mult la scoala. Eu zic ca vor trece vreo 2-3 ani pana vom reintra in „normal”.

    00
    • Zici tu, sau doar repeți fără să-ți dai seama ceea ce auzi non-stop la digi24?

      00
    • @Dan – nu urmaresc Digi si nici o alta televiziune. Dar pot sa iti spun ca mi-am cumparat masti cand erau 20 de lei 50 de bucati si dezinfectant B Brown cu 40 de lei litrul. Adica ma duce capul la dinastea. Nu le nimeresc pe toate, dar directia generala o intuiesc.

      00
    • Ei, ca să mă laud și eu, am cumpărat măști cu 6 lei, chiar dacă cu o lună înainte erau 40 de bani, și gel de mâini cu 22 de lei 150ml, dar asta doar pentru că am părinții în vârstă iar eu eu doar ce ieșisem din carantină. E bine să ai intuiție și să poți aprecia riscurile, dar unii chiar exagerează.

      00
    • Prefer sa ma pregatesc pt ce e mai rau si sa sper la ce e mai bine. M-au amuzat teribil cei ce au golit magazinele de faina, drojdie si hartie igienica. Mi-am permis sa fiu amuzat pentru ca eu aveam 40 de kg de faina si vreo 4 baxuri de hartie. Privind retrospectiv pot spune ca am exagerat. Dar daca ma gandesc la ce putea sa se intample (un lucru ce putini il mai iau in considerare acum, cand situatia e cat de cat stabila) – as fi putut sa mai imi cumpar inca 2-3 baxuri se hartie. 😂

      00
    • Că orice panicard adevărat se pregătește pt apocalipse in care oricum ar muri toată lumea. Coronavirusul nu e nici o apocalipsă sunt alti zeci de viruși cu rata de mortalitate mult mai mare, însă el e pregătit.

      00
    • stai calm, nu e in toate judetele la fel.
      la vest de linia brasov-arges abia s-a simtit vreo crestere in ultimele zile
      plus ca azi am descoperit prin presa ca doar doua locuri sunt responsabile pentru 53 din 320 de cazuri: 22 la un azil din bistrita, 31 la niste muncitori pakistanezi din braila. astea nu se repeta zilnic. mai ales ca in cazurile astea testele au fost facute preventiv si celor fara simptome, alta chestie care nu se face de regula.

      00
    • @Cosmin – idealul meu in viata nu este sa devin nemuritor. Fiecare are un hobby. Decat sa dau banii la mall sau pe masini, prefer sa fiu pregatit. Mi-ar face o deosebita placere ca, la 70 de ani, la un gratar, sa faca prietenii misto de mine si de conservele mele. Dar, pana una alta, nici unul dintre cei carora le-am dat masti si dezinfectant in martie nu m-au refuzat, cu toate ca au ras de mine in februarie cand le-am zis sa sa isi cumpere.

      @s – NU AI IDEE CAT SUNT DE CALM!!!. :-) Sincer, nu cred in capacitatea omenirii de a gestiona astfel de crize. Si, cu toate ca noi suntem in sfertul ok al populatiei globului (din punct de vedere economic si social) si daca e sa fim afectati brutal vom fi printre ultimii, nu am trecut de hop. Faptul ca maine vor la noi vor fi 400 sau 200 de cazuri e irelevant in imaginea generala. Pana in toamna vom fi ok. Sa ne vedem sanatosi in primavara.

      00
  19. Ma adresez neconspirationistilor. Mi se pare mie sau majoritatea conspirationistilor – cam 80% – (in orice domeniu, nu doar Covod) sunt niste mari nefututi? Aia pe care ii stiu personal sunt „single” sau scrie pe fruntea lor „labari”. Femeile la fel – urate cu crengi de nici ursu nu s-ar da la ele. Sau stupide de primesc lectii de viata de la cainele/pisica personala.

    00
    • true

      00
    • Cred ca notiunea de „rinocerizare” – vezi piesa lui Eugen Ionescu – ajuta la intelegere. Pe langa NF (mai degraba, cred ca ar fi mai corect „ratati”) sunt si cazuri de oameni care s-au rinocerizat peste noapte. Concret, din cunostiintele mele, e un prieten (am lucrat niste ani de zile cu el), baiat cu bun simt, isi facuse (printre altele) firma de echipamente IT (firma a fost pe crestere vreo zece ani). La un moment dat a inceput niste campanii de binefacere, a infiintat un grup pe Whatsapp in care circula toate dezinformarile favorite propagandei rusesti, intre timp a vandut firma (ca tehnica e ochiul diavolului si e bine sa stai cat mai departe). Campaniile de binefacere sunt de laudat, evident, dar propaganda crestina conservatoare si ochelarii de cal sunt treburi dubioase. Acum vreo zece zile i-am propus sa ii vand niste termometre cu IR, mi-a replicat ca ar dori sa le dea foc la toate. WTF? Eu nu stiu ca Dumnezeu sa iti ceara sa fii prost, dar unii vad ca tin mortis sa bifeze si asta

      00
  20. Din același motiv cu cel explicat în video cred că e mai bine pe termen lung să investești într-un index ETF în loc să alegi acțiuni.
    Privind valul 2…și eu cred că va veni. Am speranța că o să fim mai pregătiți. Măștile ne vor ajuta mult, dar doar dacă sunt purtat corect…nu pe barbă sau sub nas.

    00
  21. Care valul doi? Nu a trecut nici măcar primul val…

    https://imgur.com/Za7TfeT

    00
  22. Un nene 62 ani diabetic, cardiac a fost diagnosticat cu virusul asta. A decedat. Și nevastă-sa a luat, insa ea are 40 și ceva de ani. Ea a circulat bine mersi prin firma cu peste 100 de angajați vreme de 2 saptamani.
    A mai fost raportat UN singur caz. Cum de nu a fost infectata toată firma, nici măcar colega care mergea cu ea în mașină pana la munca?
    Cred ca e important de menționat și ca angajații de acolo în mare parte au peste 40 de ani, sunt fumători etc. Deci clar nu au vreo sănătate brici.

    00
    • E clar, nu exista virusul sau se transmite doar in familie

      00
    • @laur – exista virusul însă nu se transmite mai usor decât cel al gripei sezoniere iar mortalitatea nu e cu mult mai mare, cum spuneam într-un alt post e doar o forma de gripa ceva mai severa, care apare odată la 5-6 ani, gripe cu adevărat serioase au fost gripa spaniola, gripa Hong Kong și gripa rusească cu milioane de morti pe bune nu cifrele umflate din unele tari gen belgia, america, anglia…care i-au raportat ca morți de covid pe toti care au murit acasa având simptome însă fără să-i mai testeze de coronavirus.

      00
    • Nu mai zic că la noi li s-au dat bani rudelor sa fie trecuți la morti de covid cei care au murit de alte boli, în martie și aprilie 2020 în România au murit mai puțini decât în martie-aprilie 2019.

      00
    • @Cosmin.. era mai bine daca iti ascultai primul instinct si nu ziceai..

      00
    • Cand ai noroc, ai noroc pana la capat. :D

      00
    • NOU
      #205

      Asta seara ne virusam in familie.

      00
    • pentru ca asimptomaticii nu prea sunt contagiosi. si daca ai simptome, trebuie totusi ca ceilalti sa aiba ceva contact (nazal, oral, cica si prin ochi) cu saliva ta.

      00
    • @Cosmin, voi cum sunteţi plătiţi pe card sau doar banu’ în mână ?

      00
    • @Ioana sau poate ca tu minti, sau ai fost mintita de cine ti-a transmis informatia.

      00
  23. parintii mei au colega de facultate decedata, era pe dializa in Bucuresti. Dupa ce a fost confirmata pozitiv a murit in trei zile.
    Din ce am observat, nici masca nu mai are chef nimeni sa poarte, am fost la tuns intr un salon mai central. Cand am intrat ziceai ca e festival de samba, muzica tare, niciunul din 6 angajati nu purta masca… am inceput sa latru, si-a pus cu chiu cu vai ala care m a tuns, cu explicatia ca domle nimeni nu-i poate obliga…

    00
    • NOU
      #210

      Tot nu pricep de ce te-ai tuns acolo, dacă aia nu respectau nimic. Nu mai erau și alte saloane? Am fost la un non-barbershop și ziceai că e spital. Dezinfectare după fiecare pacient, doar cu programare, mască și mănuși speciale de unica folosință. Și era cu 25 de lei, prin Titan.

      00
  24. Căcatu ăsta că este „doar o gripă” nu l-am înțeles deloc. De ce ar dori cineva să facă gripă?

    Eu am fost pe la începutul lui februarie răcit, însă așa de răcit încât am promis că voi construi o biserică dacă scap. Am avut două zile febră mare, în jur de 39, am mâncat paracetamol cu vitamina C, a scăzut, dar am avut încontinuu febră în jur de 37,5 timp de vreo două săptămâni. Nasul curgea, dureri de oase ca după alergat 10km și training de karte împreună. Am dormit cea mai mare parte a timpului. La doctor am fost după vreo 10 zile.. A, domnul F, gripă… Fără alte controale, etc. De-abia pe la sfârșitul lui martie-am simțit 100% ca-nainte.

    Pe la mijlocul lui ianuarie am fost la un restaurant chinezesc unde veniseră din concediu din China și la o pizzerie unde marco fusese la familie în Milano.

    Poate a fost căcatu ăsta sau „doar o gripă”. Nu mi-aș dori pe niciuna din nou.

    00
    • Așa-i, să se bage stare de urgență, restricții de căcat, izolați cu lunile doar ca să nu facă Alexut febră

      00
    • Dane… Habar nu am ce-am avut. Nu sunt doctor. Însă chiar și o gripă este nasoală. Cel mai bine ar fi să-ți strănut unu’n nas. E doar o gripă. Primești și scutire medicală. Stai acasă și nu faci nimic. Primești salariul în continuare. E mișto. Go for it.
      .
      .
      .
      .
      .
      .
      .
      .
      .
      Așa cum te interesează pe tine dacă am eu febră sau nu, așa mă interesează pe mine dacă ai ce să mănânci sau nu.

      00
    • @AlexF
      pt ca la „doar o gripa” nu te pune statul sa iesi din casa cu declaratie pe proprie raspundere.

      00
    • @dan – asta e lumea care trăim femei cu barbă și bărbați cu pizda, hai să închidem tot și să ne baricadam în case nu cumva lui alexut să-i curgă nasul și să aibă febră.

      00
    • @Dan – asta e lumea în care trăim bărbați cu 3.14zda și femei cu barbă, hai să închidem tot și să ne baricam toți în case că nu cumva lui alexut să-i curgă nasul și să aibă febră.

      00
    • Cosmine, sorry însă am să fiu ceva mai direct decât sunt de obicei:

      Ești retardat. Nu ai înțeles conținutul la două, trei propoziții. Fie ești așa de getriggert fie ești prost.

      00
    • poti sa iti faci analize ca sa vezi daca ai avut. un cunoscut a avut aceleasi simptome la inceput de februarie, persoana de la care a luat (si din a carei familii au avut toti simptomele astea in perioada respectiva) si-a facut analiza respectiva in aprilie pt ca voia sa se angajeze la spital si a descoperit ca cica ar fi avut boala. mi s-a parut greu de crezut si pt cei care citesc acum mesajul ar trebui sa fie si mai greu de crezut asta cu ‘un prieten stie pe cineva care a avut’, dar merita facut un test.

      00
  25. NOU
    #219

    Acum 3 luni era de inteles, ca nu aveai date, acum nu e ok deloc sa alimentezi panica.
    Nu e ok deloc sa vezi numerele cum ,,cresc” fix dupa ce PSD a declarat ca nu voteaza prelungirea starii de urgenta si sa nu iti pui un semn de intrebare.
    Tu esti panicard de fel, dar acum e trist rau sa alimentezi ideea asta. Dar in fine, continua sa crezi ca mor miliarde de oameni de la hoax-ul asta.

    00
  26. Virusul exista si are repercursiuni si pentru „tinerii” 30+ care isi petrec timpul pe forumul asta. DAR daca majoritatea infectarilor se intampla in spital sau la fabrica nu vad ce utilitate are sa nu am voie sa ma duc cu un prieten la catzarat, sa ma vad cu femeia care are apartament in alt cartier sau sa dansez cu doua tipe in parc.

    00
  27. Cine vrea sa fie banat Cosmin asta? Inteleg ca are o misiune, treaba lui, dar deja e spam.

    00
    • Inainte sa fie termoscanat, poate are si febra.

      00
    • Pai si cum mai afli Adevarul Adevarat? Faptul ca el a auzit, ca a spus cineva ca a vazut pe altii primind bani sa nu stiu ce? ;-)

      00
    • @xnotsocip
      E mai util să-l lași să „semnalizeze”, în felul ăsta poți să-l ocolești și poți vedea și câți sunt de acord cu el – în medie. Ai buton de downvote, folosește-l. La câte degete roșii a primit, e un real efort să citești toate tâmpeniile debitate.

      00
    • Nu inteleg ce aveti cu el… E un om dedicat job-ului pe care il are.

      Probabil va fi promovat curand si veti putea intra pe site-ul lui cu stiri adevarate :D

      00
  28. Vali, taximetristul era presedintele Romaniei.

    00
  29. 2-10, 2-10 recepție aici Radio Disonanţa Cognitivă Litoral. Transmitem pe unde .Pe unde putem.
    Mai ușor tovarăși cu pianul pe scări fără mască, că nu e chiar Divertis la Eforie Nord.
    A venit un băiat @Bogdan un pix mai sus și a explicat că nu e chiar stand-up comedy cu Noua gripa Illuminati, doar că Batman , Batman.
    Cel puțin la Spania efortul enorm a fost pe secțiile de Terapie Intensivă. Fiecare încovidat a necesitat atenția din partea medicilor specialiști. Gripa îți dă unde nu te aștepți, inimioară, plămănuți, rinichiuți inclusiv la creieruț. Asta înseamnă că patru medici specialiști citesc niște analize și iau decizii. Acum multiplicăm cu 75 de persoane / zi intrate în șut și vedem care volumul de muncă per 24 de ore.
    (Doar am tradus pe scurt o frăntură de discuție cu un medic specialist pe corazon)

    00
  30. Nu poți nici să reduci discuția despre economie la jepcarii evazioniști de pe litoral…

    Întrebarea se pune ce facem dacă nu trece pandemia nici după 6 luni de stat în casă? Ne ascundem și așteptăm să murim de foame, de teamă să nu murim de Covid-19.

    Asociația Pacienților Oncologici a prezentat o situație conform căreia, din cauza pandemiei au murit cam 400 de pacienți/zi din cauza neacordării tratamentului pt cancer. Pt că spitalele nu au mai tratat nimic altceva.

    Ar trebui să ne gândim că se mai moare și din alte motive, n-a rămas Covid-19 singurul motiv.

    00
  31. Virusul asta a surprins omenirea și mai mult a arătat doua mari chestii:
    1. Nu suntem atât de deștepți precum credeam.
    2. Nu știm sa acceptam moartea ca fiind ceva normal.
    Fix din aceste cauze exista discuțiile pe care le avem în acest moment și mai ales restricțiile vieții. Legat de clișeul too big to fail treaba aici e simpla. Lumea este conectata mai mult decât realizam și o cădere ale unor coloși va avea un efect de domino. Aceste salvari nu sunt făcute de dragul a fi făcute ci pentru a conserva o parte din situația economică și a castiga timp. Din păcate modul in care se fac aceste salvari de companii este prost administrat și da portițe către niște abuzuri. Dar alte soluții nu avem.

    00
    • „nu stim sa acceptam moartea ca fiind ceva normal”

      vezi ca mai era un articol acum cateva zile unde mi-am luat muie pentru ca moartea mi se pare normala si majoritatea parea perfect multumita ca mi-am luat muie pe tema asta.

      exact asta e concluzia care trebuia trasa acolo. ne protejam excesiv de cateva chestii uitand infinitatea de cauze care ne pot elimina inainte sa clipim. si cu cascuta, fularas, genunchiere, cotiere, manusi, combinezon, masca chirurgicala si distantare sociala mergem sa facem un castel de nisip. si dupa aia ne miram ca respectivii copii traiesc cu impresia ca sunt nemuritori si trecerea de pietoni e imbibata cu campuri de invulnerabilitate, in esenta un fel de god mode.

      nu gogule, oamenii mor. de cancer, de batranete, de politist, de masina, de tren (vezi targu mures parca), de covid. oamenii mor. ca asa e viata. proteaja-te pana la limita in care protectia devine un scop in sine. ca atunci nu mai e viata si tot mort esti.

      00
    • apropos de trecerea de pietoni și câmpul ei de invulnerabilitate, tot am chef să spun o chestie de câteva zile:
      cred că am mai zis că m-am catapultat cu jobul într-un oraș de provincie. reședință de județ, e drept, dar eșalonul 2-3-4, așa.
      p-aici trecerile de pietoni chiar au câmp de invulnerabilitate. eu sunt obișnuită de la bucurești să mă opresc, să stau, să aștept, să verific, să fac eye contact cu șoferul, să fiu sigură că m-a văzut și că oprește, să fac același lucru cu ăia de pe banda 2, să mai mai las grăbiți să treacă, să draci și laci.
      fraților, ăștia p-acilea n-au viteză, opresc, te lasă, te toate cele, practic trecerea de pietoni e o prelungire a trotuarului, aproape că nici nu trebuie să mă opresc la marginea trotuarului să verific, dar încă o fac pt că 6 luni de relaxare nu pot șterge instincte formate în 20 de ani.
      ce să mai zic de trecerea de pietoni combinată cu verde la semafor?! la bucurești mai verificam de 3 ori înainte să cobor de pe trotuar, aici cred că sunt mai în siguranță pe trecere pe verde decât în propria casă.
      ce m-a făcut să am chef de limbariță pe temă?! acu’ vreo săptămână aproape că mi-a șters un grăbit fundul că venea repede pe banda 1 și eu ajunsesem deja pe banda 2 (pe același sens de mers), iar acum vreo 2 zile venea unul tare și l-am lăsat să treacă, că eu nu cobor de pe trotuar până nu vad mașina oprită sau cel puțin încetinind extrem de vizibil. în primul caz, m-am uitat la număr din pură curiozitate, în al doilea, ca să verific o chestie. niciunul nu era localnic, primul avea nr de bucurești, al doilea de ilfov. :)

      00
  32. Meh, pana acum 4 zile media zilnica a infectarilor a fost de 174 (incepand din 15 mai). in ultimele 4 zile a fost 263. deci (263-174)×4 =356 infectati in plus. din care 31 de pakistanezi care munceau si locuiau impreuna la braila. Din 20 milioane.
    E ok inca. numai sa nu creasca :)

    00
  33. NOU
    #236

    Asimptomatici, asimptomatici peste tot!

    00
  34. „De ce ar salva cineva Zara sau KLM? Lasă-le să moară și în locul lor vor veni alții.”

    Nu e chiar asa simplu in cazul companiilor mari si de importanta strategica. Pentru ca daca nu le ajuta statul respectiv (german, francez, american sau care o fi ), cu siguranta se va gasi altcineva care sa le ajute sa scape de faliment. Si primii pe lista asta sunt chinezii, rusii, arabii.

    Sigur, Zara nu e de importanta strategica, dar Lufthansa si KLM sunt.
    In cazul Zara e vorba de salvarea locurilor de munca, pentru ca e companie spaniola cu linii de productie in Spania. Daca aveau productia in China, probabil ar fi fost lasati sa se duca…

    00
    • ,,companie spaniola cu linii de productie in Spania,,.Bună asta… Dă un sărci pe gogule despre Inditex și Amancio Ortega. Din vreo 30 și un pic de boarfe, maxim 3 sunt Made in Spain.

      00
    • Si daca o salveaza chinezii, ce? E Apocalipsa?
      Ce opreste Germania capitalistă să facă o altă companie, Lufthansa II care să bată Lufthansa chinezească? Nu concurența e esența capitalismului? Mă rog, una dintre esențe

      00
    • Si daca o salveaza chinezii, ce?

      ce rău o duce volvo.

  35. Deci solutia este sa inchidem definitiv tot, pentru ca va fi si valul 3 , valul 4..etc.
    Probabil dezastrul eoonomic si anarhia rezultata in urma acestui dezastru va fi parfum in comparatie cu pierderile de vieti omenesti. The end.

    00
    • Sau sa nu se mai duca idioti sa se testeze voluntar si dupa aia sa se planga ca sunt internati, pt ca traiau sub un bolovan si nu stiau ca in Romania esti internat daca iesi pozitiv, nu trebuie sa te simti rau. Sau firme idioate care isi testeaza angajatii, idioti ca se lasa testati. Ambele situatii responsabile pt pozitia 3 pe care a ajuns Brasovul, care strica cifrele Romaniei.
      Trebuie sa fii complet nebun sa te testezi daca nu ai nimic.

      00
  36. Ar fi bune niste controale, cat mai dese, in toata industria HORECA: ANAF, inspectia muncii, protectia consumatorului…
    Controale pe bune, nu vizite de culegere a spagilor.

    00
  37. nici eu, care sunt maxim panicat de virusul asta, nu mai sunt de parere ca inca o carantina totala este o solutie, dar in schimb as rupe cu amenzi unde nu se respecta niste minime masuri. mastile pare ca peste tot sunt la misto, inclusiv aia de-ti iau temperatura o tin la misto, mesele la terase nu sunt la 1.5m intre ele, persoanele nu au nici o treaba cu distantarea sociala: m-am asezat la o coada la 1.5m de persoana din fata, hop s-a bagat unul in fata mea ca el a crezut ca nu stau la coada si cand i-am zis mi-a zis ca asa se sta la coada: sa vin mai aproape din ala din fata! deci omul cred ca nici nu auzise de distantare sociala. in alta zi, la Mega Image, unde de departe mi se pare ca masurile sunt la misto, ala din spate se lipise de mine, cand i-am zis era sa sara la bataie. tot la mega paznicii lasa indienii sa intre fara masti ca le e frica sa le zica ceva, samd.

    00
    • numai ca nu de la terase cresc cazurile…

      00
    • In Belgia in tren controlorii nici nu mai controleaza biletele. In schimb, daca n-ai masca, 250 eur amenda. E mai rentabil asa :). Stau pasagerii ca la scoala cand se controla batistuta si unghiutele (pentru cine a prins)
      Aparent nici aici nu se face civilizatie doar din proprie initiativa a individului, trebuie un pic insistat.

      00
  38. Cum naiba sa spui ca virusul nu exista cand au murit atata lume?

    00
  39. Vali s-a trezit dimineata prea relaxat si a gandit sa faca apocalipsa in commenturi

    00
  40. Ce trebuie sa intelegem e ca suntem 7 miliarde pe o margica in care traiesc bine 100 de milioane maxim.
    Ori e asta, ori ww3

    00
    • De unde ai scos cifra de 100.000.000? Link? Un studiu ceva? Sau doar crezi tu asta?

      00
    • o putem duce bine pana la 20 de miliarde. Dar nu in tipul acesta de organizare. Si acum sa ne intelegem si sa ne punem de acord si ce inseamna bine. ;-)

      00
    • Depinde cat consuma fiecare, la consumul mediu a unui american pământul ar putea susține sub 2 miliarde de locuitori, în schimb la consumul mediu a unui african ar putea susține undeva la 40-50 miliarde de oameni iar la consumul mediu actual pământul poate sustine până la 10 miliarde.

      00
  41. Hai sa stam toti ca oile in casa pt ca așa ni se zice. Unii mor de foame pentru ca nu mai au unde lucra, nu mai au bani de mâncare, alții sunt Snowflakes care se uita la ProTV si sunt spălați pe creier.

    00
    • Cum am recomandat si mai sus, excursie 3 zile intr-un focar de covid, sa vezi dupa aia ce te baricadezi singur.

      00
    • @Mihai am avut in familie și prieteni cu așa zisul covid. Și oameni peste 70 de ani. Zero simptome la toti in afara de de cineva care a avut febra 37,9 timp de doua zile.
      Stați in casa pana nu mai puteți. Eu, prietenii și familia nu vrem sa murim de foame.
      Vrei sa protejezi pe cineva? Stai tu in casa. Nu impune altora ce sa facă.

      00
    • De aia nu gasesti loc de parcare la Dedeman si Auchan ca toti mor de foame, din cauza ca renoveaza cocinile.

      00
    • Pai stai acasa dacă ti-e frica. Stai 3-4 ani sa fii sigur.

      00
    • @mihai
      pai daca la covid te baricadezi, la ebola ce faci, te sinucizi preventiv?

      00
    • @S- pare ciudat, dar Ebola este mai putin periculoasa decat Covid.

      00
    • @krakatau cu ce te ocupi de zici ca mori de foame daca nu lucrezi? Cum altii spun ca nu au auzit de cunoscuti infectati poti sa iti spun si eu ca nu am auzit sa moara cineva de foame din cauza covid-ului si a consecintelor.

      @S mai studiaza care e treaba cu ebola, mai nou are si vaccin.

      Pe astia care cer relaxare cu gura mare si sa nu vi se impuna ce sa faceti v-as pune sa va platiti singuri costurile unui eventual tratament. O sa ziceti ca nu e corect, ca ati platit taxe si impozite. Eh, nici mie nu mi se pare corect sa platesc taxe si impozite (si e foarte posibil sa platesc mai mult ca majoritatea angajatilor) ca sa poata fi tratati viteji ca voi.

      Altfel, ar fi misto sa stau „3-4 ani in casa”, presupun ca or sa fie mai putini imbecili si mai multe resurse ramase.

      00
    • cum ai ajuns la asa o concluzie geniala? pt ca se raspandeste mai greu? se raspandeste mai greu nu pt ca e mai putin contagioasa (e mai contagioasa decat covid) ci pentru ca te pune la pamant prea rapid ca sa apuci sa te intalnesti cu prea multi oameni.

      00
    • La Ebola doar îți scuipi toate organele interne înainte de a muri, asta in cazul a 7 din 10 persoane, la antrax mor doar 98 din 100 de oameni infectate inclusiv tineri sanatosi dar nu prea e nimeni interesata, la coronavirus mor 2 sau 3 persoane din 100 de infectați mai ales cei de peste 65 de ani si cu anumite boli.

      00
    • @S – ebola are vaccin mai nou, o mica mare diferenta fata de covid
      @Krakatau – cum opinia ta e ca nu se moare de covid asa usor, opinia mea e ca nici de foame nu se moare asa usor. Ideea cu izolarea mea 3-4 ani e chiar buna, ar fi misto sa ies peste 3 ani si sa dispara bizonii care stiu ei mai bine. Plus ca ar ramane mai multe resurse pt astia ca mine.

      00
    • @S – ma faci prost apoi imi dai dreptate. :-))

      00
  42. Raman in continuare cu ideea: de cat sobolan mai bine la D.. D.. oamne.
    Cine scria mai sus ca a avut cazuri in familie si nu au crapat. Este partial adevarat. Dracul este negru, dar nici chiar asa… Confirmat de dr. din 1 linie. In spital e altceva fata de „oras”.
    Aglomeratiile sunt un factor de transmitere. Ca la orice boala contagioasa. Crapam cu masca (eu nu pot din cauza altor afectiuni) sau fara.
    Vaccin nu va fi curand… asa ca pana vom produce anticorpi, ne vom da cu parerea.
    Viata o traiesti in fiecare zi, maine poate nu ca mai fi!

    00
  43. Nu exista virusul, nu e grav, au spus-o specialisti de seama cum ar fi Bogdan Arges Vintilă (o gripa cu marketing bun a numit-o celebrul epidemiolog slash antrenor slash sclav Becali) Helmut Duckadam (zis Pomana la Becali). Sa ajutam hotelurile din Mamaia care deja au marit preturile si aaa nesimtite, corporatistii care si au deschis o cafenea de cu cafea de origine la fiecare colt de strada si fotbaliștii care nu mai au bani de rate la masini. Victor Minciunel Ponta zice ca nu exista dovezi epidemiologice pt prelungirea starii de alerta. Sau am putea sa ducem toate aceste lepre la secția de ATI din Suceava, fara masca, ei nu au nevoie oricum. Secția despre despre care ne vorbea chiar aici un cadru medical si sa ii plimbam un pic pe acolo. Eventual si pe Viorel cataramă..macar sa fie cu folos valul 2. Un popor de cretini pretențioși …

    00
    • Chiar nu sunt cretin. Nu este asa cum prezinta UM 24/5. De hepatita C cati au murit in anii 80-90? Sau B? Sau alte boli contagioase?

      00
    • Doar de variola au murit peste 200 de milioane de oameni iar de gripa spaniola între 50-100 de milioane.

      00
    • @Avu: Pute pamantul sub tine. Cum se transmite hepatita C sau B? Cum poti sa compari astea oua cu orice boala contagioasa cu transmitere respiratorie? Firea, tu esti?

      00
    • Nu pute pamantul.. dai cu pietre inainte de a gandi. Compara sistemul sanitar din anii 80 cu ce avem azi… deci… cred ca altul e cu putoarea, mentala de data asta.
      Pt anii 80 sau chiar inceput de 90… nu mergem la dentist, nu facem transfuzii, nu schimbam saliva (sarut), luam C sau B!
      Mai vrei exemple? Stati pe tv la um24/5 si asteptati ca unul in geaca de piele sa va dea drumul la WC.
      Chiar daca put si il iau, si mor.. mor cu demnitate. Nu ca un sobolan. Uite! Nu pot purta masca (sinuzite cronice). O sa trec prin Covid cu toate prezervativele pe mine.
      Si stau cu un mare ?. Daca medicii habar nu au cum sa trateze boala, unii dr. fac asa, altii asa, prefer ca statul sa ma lase sa decid pt mine.
      Imi doresc ca cel de mai sus sa nu fie dr. ca ne-am ars ca si tara.

      00
    • Hepatită C e suficient de contagioasa sa se poată lua de la manichiura, pedichiura sau în sporturile de contact dure – box, lupte. In Romania sunt peste 600 de mii de bolnavi de hepatită C, dintre care 10% fac cancer hepatic, adică are o mortalitate mult mai mare decât coronavirusul.

      00
    • Nici eu nu pot purta masca mult timp, dar eu imi reduc timpul (adica nu prea ma duc in magazine etc) sau daca ma duc o pun pe fata si stiu clar ce am de luat si aia e stau max 15 min ca altfel mi se face rau (psihic/fizic)…nu sa o balaresc prin mall-uri la zara…am facut testul de 2 ori (la 3 saptamani) pana acum…dar da pentru mine masca nu e ca si pt restul lumii…din pacate

      00
    • @Cosmin T
      cand va vad pe astia cu plimbatul necredinciosilor pe la ati…adica vreti sa favorizati respandirea bolilor?

      00
    • Un lucru e cert covid e boala cu cel mai bun marketing din istorie în condițiile în care rata de deces e scăzută și nici rata de infectare nu impresionează, sunt numeroase cazuri în care persoane au locuit în aceiași casa cu o persoana infectata, fara să știe și nu s-au infectat.

      00
    • @ Vlad – cum adica are rata mortalitatii scazuta? Gripa are o rata a mortalitatii de 0.1%. Covid are asa: 10% daca ne uitam doar la cazurile care au un „rezultat” (vindecare sau deces) sau aprox 6% daca ne uitam la decese+cazuri critice vs total cazuri. Oricum ar fi, numai mica nu e rata mortalitatii.

      00
    • @mihai – vezi că numărul celor infectați e mult mai mare decât al celor testați pozitiv, s-au făcut teste de imunitate și 5.3% din populația Spaniei a fost infectata asta înseamnă în jur de 2 milioane de locuitori ei având sub 27 de mii de morți rezultă o rata de deces de 1,4%, același lucru e valabil in new York unde 14% din populație a fost infectata adică în peste 1 milion de locuitori iar numărul deceselor a fost în jurul a 20 de mii rezultă o rata de deces de 2%.

      00
  44. mi se pare ciudat cat de multi din domeniul horeca asteapta o minune ca totul sa revina la normal. Si se plang ca nu au clienti. Singurul cuvant ce imi vine in minte e obtuz. Pe de alta parte sunt ramuri industriale care sunt cu adevarat importante si sunt afectate. Multi vor fi fortati sa re reprofileze in perioada urmatoare. Partea buna e ca inca sunt bani. Guvernele au invatat ceva din criza din 2008. Exact, sa tipareasca. Oricum ar fi, criza asta e un mare sut in gura.

    00
  45. E rusinos cea ce se intampla la noi in tara, aici ma refer la guvernantii care se balbaie si isi bat joc de noi. Nu avem nimic concret si totul se duce de rapa. Avem nevoie de solutii nu de balbaieli. Poate o sa ii lumineze Dumnezeu.

    00
  46. Germania e sub noi ca nr de cazuri. Ce e cu focarele de care zici? Austria are sub 30 pe zi, Grecia vreo 10, peste tot in vestul Europei scade nr de cazuri după relaxare. Nu mai zic ca la ei e începută si scoala.

    00
  47. deci reagan a inceput sa creasca datoria publica. doar clinton a reusit sa o mai scada si dupa aia prapad.

    00
  48. Total de acord. Afacerile alea din ce bani se salveazA? Din banii statului? Okey si banii statului de unde vin? Din taxele noastre? Pai de ce trebuie sa salvezi eu afacerile altuia care isi plateste salariatii ca pe niste mizerii? Pai sa-l lasam sa moara si vine altul care poate schimba ceva. O fi mai bine o fi mai rau, nu stim pana nu incercam.

    00
  49. NOU
    #285

    Nu zici rau, lasa-i sa moara sa vina altii in loc, doar ca cine sa vina? Cine are cash sa ocupe locul unor companii „strategice” gen KLM sau care platesc taxe in Spania, Germania, Franta? Pai China, Rusia si statele din Peninsula Arabica, cand ii lasi sa isi intinda tentaculele prea tare te trezesti ca te santajeaza China ca ti-a cumparat KLM-ul sau Lufthansa. Sau vine sauditul si muta toate firmele in Arabia Saudita si nu iti mai plateste nici o taxa, pleaca cu patente, know-how, tot.

    Sunt industii ce trebuie salvate si unele ce trebuie sa moara.

    00
    • producția de laptopuri s-a putut muta toată în china?

    • producția de laptopuri s-a putut muta toată în china?

      S-a putut, dar nu e un lucru neaparat bun. Outsourcingul ala turbat de-l practica US doar din lacomie absurda nu e un lucru bun.

      00
  50. NOU
    #288

    Da s-a putut si asa am ajuns la spargerea encriptiilor prin artificii in procesul de fabricatie a componentelor hardware.

    Tocmai de asta au inceput Amazon, Google, Cisco sa isi faca placile de baza in curtea proprie.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube