Ați încercat să sunați vreodată la Aeroportul Otopeni sau la RyanAir?

Am făcut-o eu zilele trecute, că era o grevă Ryanair și nu știam dacă zborul e anulat, că Ryanair sunt idioți și, în loc să spună public ce zboruri sunt anulate, trimiteau pe mail celor care au rezervat zborul prin ei. Cei care au rezervat prin agenție nu sunt treaba lor.

Sun la aeroportul Otopeni, numărul de pe site,  să aflu dacă zborul e anulat. Sună telefonul, răspunde robotul, apeși pe taste pentru limbă și ce vrei, începe să sune la un umanoid, nu răspunde nimeni, se închide după câteva minute. Sun de câteva ori. La fel. Mă gândesc că poate doar la români face asta, așa că aleg engleza. Face la fel: sună în gol câteva minute și se deconectează.

Intru pe livechat la Ryanair. 80 minute timp de așteptare. Merge, că țin tab-ul deschis. Îmi răspunde un cu greu om. Zborul de la X la Y e anulat? Avem nevoie de număr de telefon sau de email. Nu am, am rezervat prin agenție. Păi… Păi e simplu, zborul de la X la Y e anulat? Păi avem nevoie de mai multe detalii. Nu, nu aveți, e o întrebare simplă. Aveți un zbor mâine de la X la Y? Da. E anulat? Nu. OK, asta voiam să aflu. 28 de minute a durat conversația asta. „Irlandezul” care îmi scria fie era analfabet, fie nu era irlandez.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

55 comentarii

  1. In caz că n-ai prins aluzia, Ryanair nu vrea sa rezervi prin agenție. Asa-s ei. Sa te plângi de Ryanair e ca și cum te-ai plânge că e frig in decembrie :)

    00
  2. cum sa mai zbori cu RyanAir? cred ca de 2 ani sunt in semi-faliment, greve etc.

    00
    • am ales zborul cel mai convenabil (apropiat de orașul unde aveam treabă și la ora potrivită).

    • Presupun ca de asta au comandat 135 de 737 MAX.

      00
    • inteleg asta, dar Ryan Air a ajuns un fel de teparul sef in industrie. Stiu ca tu indemnai la informare, ca in cazul magazinelor inline tepare. Si eu mi-am luat un 7h delay cu Ryan Air (zbor Milano-Londra) – aterizat la 3 noaptea in loc de 8 pm. In fine, nu uitati sa va luati despagubirile daca aveti delay-uri mai mari de 3h (sunt obligati de legile europene). Ori va chinuiti singuri cu Ryan Air – la cum raspund misiune imposibila- ori apelati la o firma special pentru asta.

      00
    • @venom Emil Hurezeanu zboara des cu Ryan si nu l-am vazut sa vomite in avion. Ce are Ryan? Te duce de la A la B la pret f bun.

      00
    • @Venom:

      (1) În oricare din cazurile în care un operator de transport aerian anticipează o posibilă întârziere a unui zbor peste ora de plecare prevăzută, după cum urmează:

      (a)

      timp de două ore, în cazul zborurilor de peste 1 500 de kilometri sau mai puțin;

      (b)

      timp de trei ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor intracomunitare de peste 1 500 de kilometri și al oricăror alte zboruri cuprinse între 1 500 și 3 500 de kilometri;

      (c)

      timp de patru ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor care nu se încadrează la literele (a) sau (b),

      Art 7. Compensatie
      (1) Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de:

      (a)

      250 EUR pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin;

      (b)

      400 EUR pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri;

      (c)

      600 EUR pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).

      Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

      Deci – 2h si nu 3 :)

      Ai si link-ul, pentru verificare:

      https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32004R0261&from=EN

      00
    • DanC: Urmareste atent cum fac articolele trimtere unul la celalalt. Compensatia este pentru 3+ ore, la 2 ore ai dreptul la mancare si bautura. Vezi si https://europa.eu/youreurope/citizens/travel/passenger-rights/air/index_en.htm

      00
    • Au vut profituri uriase in ltimii ani, de unde semi-faliment? Anul trecut au avut 1,1 miliarde de lire sterline profit: https://www.theguardian.com/business/2017/may/30/ryanair-makes-11bn-profit-despite-cutting-fares
      In rest da, ei dau informarile catre cei care au rezervat (direct sau agentie, care agentie trebuie sa trimita mai departe). Cam greoi daca nu rezervi direct, desigur. Problema este ca de multe ori cand este rezervarea prin terti in functie de terti pot aparea probleme, la bagaj suplimentar, la check in etc. Insa asa este cu orice serviciu, de unde cumperi aceia au responsabilitatea. Aceia trebuie sa se informeze de anulari etc.

      00
    • Sunt cea mai sigura companie europeana, cu flota cea mai mare si cea mai noua, dar stie toparlanul roman ca sunt tepari falimentari, plm.

      00
    • La asta cu anulările as fi pregătit psihic și altcumva daca as zbura cu Ryanair, dar, in rest, a fost cel mai distractiv zbor low cost singurul pe care l-am făcut cu ei. Zici că eram in bazar, atâtea voiau să ne vândă :) Wizz e soft in comparație.

      00
  3. Zbori, cum sa nu. Dar știi la ce te aștepți. Plus, decât cu alde blue air (un exemplu) mai bine cu cea mai mare companie aeriană low cost din lume.
    Faliment? Dimpotrivă. Că au greve chiar nu înseamnă că au probleme cu banii. E ca și cum și spune că Amazon e in semifaliment pt că își tratează prost angajații :)

    00
  4. ai o pagina unde poti verifica statusul zborului: https://www.ryanair.com/gb/en/travel-updates si cand am avut nevoie sa vb cu cineva de la RyanAir acum ceva timp, am vb cu cineva din Brasov parca ca acolo aveau un contract cu un call-center. Am vorbit in romana :) desi sunasem pe un numar de Belgia.

    00
  5. RyanAir e un fel de taxi Pelicanul – poți rămâne oricând pe stradă și trebuie să fii mulțumit DACĂ ajungi la destinație.

    00
  6. Dude, Ryanair sunt aia care se gandeau sa ceara bani ca sa folosesti toaleta si sa ia oameni in picioare. Ca sa nu mai vorbim de grevele aproape constante…
    Din punctul meu de vedere este o companie de evitat, asta evident daca ai o alternativa pe ruta dorita.
    http://www.travelweekly.co.uk/articles/34155/ryanair-still-considers-standing-seats-and-paid-toilets

    00
    • Dude, articolul e din 2010… poate de 8 ani si-or fi schimbat „intentiile”.

      00
    • Dude, Ryanair a aruncat de-a lungul timpului tot felul de bombe, menite sa castige ”free advertising” ceea ce s-a si intamplat. Au duduit ziarele la fiecare declaratie sau initiativa mai buclucasa si uite asa au ajuns unde au ajuns, fara sa investeasca bani in publicitate. Sau nu multi. A fost o strategie care a mers foarte bine

      00
  7. Am incercat sa sun la Otopeni acum 2 ani. Aceeasi experienta.

    00
  8. 80 de minute… pe un livechat… cred ca erau impresionati.

    00
  9. RyanAir are departamentul de customer service outsourced unui call center din Romania aflat in Bucuresti in incinta Faur. Pe viitor poti vorbi cu ei in Romana :)

    00
  10. Ar trebui să muiești și agenția prin care ai făcut rezervarea că nu îți iau taxa de serviciu degeaba. Ryanair vinde bilete doar direct. Cei de la agenție au luat și ei prin web cum ai fi putut și tu lua.

    Când iau prin agenție ma asigur că pot să vorbesc cu cineva la orice oră sau când iau de la unii ce sunt mult mai ieftin decât alții îmi asum și faptul că dacă am nevoie de client service am belit-o.

    Adică în momentul de față ai mai multe motive sa urli la agenție decât la Ryanair cu excepția boului de la support.

    00
    • Agenția pune adresa de mail proprie pe rezervare de aia nu primesc clienții finali mailul. Problema e la agenție nu la Ryanair.

      00
  11. „trimiteau pe mail celor care au rezervat zborul prin ei. Cei care au rezervat prin agenție nu sunt treaba lor.”

    TL;DR: Acelasi lucru si la Blue Air. Nici aia care au rezervat direct nu primesc toti.

    Trebuia sa ajung urgent din Bucuresti in Londra ieri dimineata, asa ca luni mi-a cumparat firma bilet de avion la Blue Air (de fapt o agentie cu care colaboreaza firma). Ma trezesc la 4:45, la 6 sunt la aeroport, la 7 sunt inapoi acasa, in pat. Detalii:
    – am ajuns la 6 si m-am dus sa fac check-in si aflu ca avionul are intarziere 7 ore
    – ma duc la agentia Blue Air din aeroport sa-mi dea bilet la alta firma si mi se raspunde: „perfect. cum sa nu? avem disponibil pe 21 septembrie la…” (eu pe 21 trebuia sa ma intorc)
    – ma intorc acasa si revin la aeroport la 13 ca sa plec la 15:30 (teoretic)
    – bine’nteles ca am avut iar intarziere si am decolat la 16:15 (parca)
    – unii au primit mesaj inainte pentru a fi anuntati de intarziere, altii nu (chiar daca rezervasera direct). Chiar si asa, am auzit ca unii au primit mesaj la 2 noaptea, zborul initial era la 8 si noi am plecat la 16:15 pentru ca avionul care a venit sa ne ia a aterizat la 15:30. Intrebarea e: de unde mama dracu l-au trimis de a facut 14 ore?

    Am facut cerere la AirHelp sa-mi dea 300 euro compensatii. Altii se chinuiau cu formulare prin aeroport si cu promisiuni solemne ca „o sa se rezolve”.

    00
    • Dureaza si la AirHelp. La mine se face acus anul de cand astept banii pt o intarziere.

      00
    • Dureaza cam un an la AirHelp. Sunt ok…oarecum. Trebuie sa ii tot intrebi in ce stadiu e cererea ta…de buna voie nu prea dau detalii.

      Stii ca vei primi jumatate din suma da? Ca ei vor face cererea catre BlueAir, BlueAir refuza, apoi incep procedurile judiciare, pe care iti mai iau 25%.

      00
    • 1. Fiecare ban cheltuit de BlueAir, pentru faza asta, ma umple de bucurie
      2. Cu AirHelp habar nu am care sunt formalitatile sau cat dureaza. Mi-a fost recomandat de cineva care zboara frecvent (de cateva ori pe luna). Tot persoana respectiva mi-a si comunicat ca se cam platesc aia 300 euro. Oricum, punctul 1 ramane in picioare.

      00
    • Referitor la Air Help.. zbor KLM în februarie, întârziere la sosire în US de vreo 5-6 ore, în aprilie eram cu cei 450 EUR în portofel (150 și-au păstrat ei).

      00
  12. Salut,

    Eu lucrez pentru o linie aeriana(nu RyanAir). Pentru faptul ca ai rezervat prin agentie, in Sistemul celor de la RyanAir tu apari ca pasager pe zborul respectiv dar ca detinator al bookingului este Agentia de turism. La noi, cand se intampla asta(delay la zbor sau anulare), anuntam clientii prin email (in cazul tau, Agentia a fost anuntata) si era OBLIGATIA lor sa te anunte pe tine mai departe. Cat despre agent, imi cer scuze in numele lui, totul tine de DATA PROTECTION, indiferent de motivul pentru care vrei informatiile nu le putem da daca nu treci de data protection. La noi in firma se face cu, numele pasagerului, de unde pana unde zboara si email-ul de pe booking. Exista cazuri in care suna sotii/soti sa ceara informatii despre zboruri ale partenerilor si aia au zbor cu amantele/amantii. NU cred ca e ceva nou ce am scris eu aici, dar cam asa merge treaba prin liniile aeriene.

    00
    • Cristi: ce data protection e in cazul asta? Pentru avion? Omul a intrebat simplu….e zborul ala anulat sau ba!

      00
    • Stiu ce zici si am si eu uneori aceasi parere, dar nu putem altfel. Nu avem voie sa oferim informatii legate de un zbor daca nu suntem convinsi ca tu esti un pasager pe zborul ala. Informatiile sunt si publice pe website (daca compania are un website bun). Nu trebuie sa ai tu posibilitatea sa vii inapoi sa zici: Pai cum adica NU? ca Agentul vostru a zis DA!
      Prin firma mea zboara foarte multi oameni din UK, trebuie sa respectam data protection… am avut cazuri de oameni concediati din acest motiv.
      Noi facem data protection si cand ne suni sa rezervi un scaun sau un bagaj de cala… orice, pentru orice informatie trebuie sa treci rahatul ala de data protection.

      00
    • Probabil cel pe care l-a intrebat Vali era fan Schrödinger. Cursa e valida pana cand ajungi la aeroport si iti dai seama ca nu e.

      00
  13. Cel mai probabil „irlandezul” tău era de fapt un indian. Că tot e la modă externalizarea serviciilor prin zona aia… ;)

    00
  14. nu era irlandez 100%.
    Eu am vorbit la un callcenter in UK si dupa cum mi-a spus numele fata m am prins ca e romanca si i am spus in romana ca hai sa vorbim in romana direct.a ras si mi a zis ca nu are voie si ca e obligata sa vb in engleza si ca daca vreau eu pot sa vb in romana dar ea imi raspunde in engleza. e groaznic de ciudat sa vorbesti in engleza cu un roman :)))
    Tanara lucreaza la williamhill

    00
  15. Faza de Duminica, la plecari internationale: cursa peste Atlantic, nema listata in cladirea principala. Ma gandesc ce pla mea? e deja tarzior. Ma duc in hambarul ala nou, era o coada de 300m, 3 ghisee supra-aglomerate, romanashi nerabdatori inghesuindu-se. Sefa filtra cu un ‘naltog cu o man-purse (btw ce plamea is kkturile alea la brau sau peste umar la mai toti romanashii? ce-ti trebuie mai mult decat un portofel si-un pasaport/buletin – care oricum iti intra-n buzunare la pantaloni?)

    00
    • Si ti-a placut zborul cu air canada?

      00
    • manpurse-ul ala e un fel de „i’m gay” spus asa suav si nevinovat. Il vezi in special la capsunari/ cocalari care traiesc blocati in anii 90 , un fel de borseta v2 , cu satul romanesc in suflet si au nevoie de spatiu pentru depozitarea cash-ului transformat din lei in euro ca na , nu au auzit ca plata cu cardul la magazine nu are comision si nu vrei sa le dai bani bancilor ™ dupa sudoarea pe ogoarele din vest.

      00
    • @Claudiu: Asta e, raport calitate-pret. Chestia audio-video a fost ciudata, trebuia sa-ti downlodezi repede un kkt de app ca sa vezi ceva. Selectia de filme era aiurea, dar nah, macar esti in 10 ore peste ocean, fara escala si alte 4 ore pierdute prin Europa.

      00
    • Nu-i Air Canada,ci Air Canaga Rouge-un low cost cu conditii de Ryanair.Trebuie sa fii timpit sa zbori transatlantic cu un avion care nici macar TV screen nu are la pasageri.Culmea e ca costa la fel,daca nu mai mult decit Air France,KLM sau Lufthansa,cu conditii net superioare.

      00
  16. Salut Vali (pentru ceilalti colegi sunt alt Cristi decat persoana care a scris commentul anterior si lucreaza si el pentru o companie aeriana). Intamplarea face sa lucrez de curand pentru o companie aeriana, nu are rute spre Romania si intamplarea face sa fiu chiar implicat intr-un proiect de notificare. E la stadiul de inceput de proiect, Sprint 1 abia, dar, ai pus niste observatii pertinente care imi dau de gandit sa verific niste scenarii, lucru pentru care iti multumesc.

    Am sa dau cateva detalii mai jos din putina mea experienta, sunt la inceput, atentie, va fi cu romgleza.

    In primul rand, un sistem de notificare se bazeaza pe cateva eventuri, depinde cum configurezi si peioritizezi, in mare ar fi cancel flight, change flight departure (poarta sau ora) si sa spunem notificare la aterizare, daca a aterizat sau daca se schimba ora sau aeroportul (stiu ca suna stupid aici sa ne notofoce tot pe tine ca a aterizat cand in marea majoritate a cazurilor bagi nr tau acolo devi esti in avion). Notificarea se face pe baza detaliilor din PNR (passenger name record) unde sunt introduse detaliile pasagerului pentru care s-a cumparat biletul, pein detalii ma refer email si numar de telefon. In general mesajele se baga intr-o coada si se notifica destinatarul in urma acestor detalii pe care el le-a introdus. Fiecare companie isi face sistemul ei de notificare (da mai multe emaol-uei, trimite telefon si sms sau doar sma, asteapta confirmare de primire, daca nu raspunde la telefon destinatarul il baga inapoi in coada de notificare, detecteaza codul tarii introdus la telefon si trimite mesaj sau suna in limba restectiva daca au si optiunea pe alt tip de mesaj, etc, depinde fiecare cum implementeaza. Referitor la ce fac daca eu cumpar prin agentie? Raspunsul e: agentul tre sa bage in sistem datele tale (inclusiv numar si email) in formularul de rezervare a biletului, daca e agentie mai mare poate au ei un sistem de notificare daca sa zicem ei baga emailul lor, sau propria aplicatie cu push notifocation, sau flight status cu push notification, insa ideea e ca sunt necesare astfel de detalii. Datele care sunt puse i n rezervare sunt importante sa te asiguri ca vei fi notificat pe baza lor, ca pui nr agentiei sau mailul lor saunnumarul bunicii, trebuie ca entitatea sau persoana respectiva sa se asigure ca va notifica pasagerul. Daca isi asuma agentia ca pun ei mailul lor, atunci ei trebuie sa se asigure prin metodele lor ca vei fi anuntat. Cazuri dubioase de genul eu am o casuta de mail care baga la spam mailul sau am dat nr de fix, cred ca trebuie luate in seama insa cred ca tin si de client si poate de formular (sa specifice pt toata lumea nr de tel mobil sau nr de tel fix, prin casute diferite)

    Referitor la cum afli de zbor. Nu stiu de raynair, insa, multe companii aeriene ar trebui sa aiba o aplicatie de tipul flight status. Bagi numarul zborului data de plecare si ala sa-ti zica daca e canceled sau nu sau pe baza cosului de confirmare PNR. Bun,de aici tu poti veni cu tot felul de artificii de genul „add to watch list” unde sa zici ca vrei sa urmaresti zborul si sa te notifice constant referitor la starea acestuia pe adresa x de email, aici depinde de fiecare companie cum isi implementeaza sistemul. Altele merg pe sistem de tip robot, suni la un nr, apesi 1, introduci codul de confirmare PNR, ala se prinde de data de zbor si interogheaza in Sabre sau Amadeus sau ce folosesc ei statusul zborului. Insa sa revin la ce ai zis, nu stiu daca Otopeni ar fi cei mai in masura sa verifici statusul zborului (stiu, asa ar fi normal sa aiba ceva centralizat dar nu uita ca vorbim de romania si de atatea probleme cu Oopeni de-a lungul anilor, noi avem aplicatii cu stayul koarte in chinuri dapai sa interogam constant statusul zborurilor pe fircare companie) ci mai degraba ar fi bine sa verifici pe site-ul companiei cu care zbori (fie ca e zborul ei sau operat de ea, code share). Atentie aici, nu toate companiile au 24 ore customer support, am luat teapa chiar cu companii mari din europa, insa, ar trebui sa aiba un sistem macar minimal de genul robot, apasa 1 si introdu numarul de confirmare a biletului pentru a afla starea zborului daca nu investesti in customer care sau soft.

    Nici eu nu stiu foarte multe detalii pentru ca-s abia la inceput dar daca pot sa raspund la intrebari, feel free.

    00
  17. Saptamana trecuta in Berlin, mergeam in concediu si cu o zi inainte am aflat ca personalul de bord (de origine germana) o sa faca greva. Am incercat sa aflu pe chat care sunt sansele sa se anuleze zborul. Dupa o ora jumate de asteptat sa intru „live” am reusit sa discut cu un operator care mi-a spus ca nu stie daca o sa fie afectat zborul meu. In belin in aeroport am aflat ca zborul urma deja sa plece cu 2h intarziere, pana la urma a plecat cu 3 ore jumate intarziere si a fost singurul zbor cu intarziere. Cateva erau anulate si restu au plecat la cat erau programate.

    00
  18. Sa cumperi bilet la Ryanair zilele astea e ca si cum ai cumpăra de o2 cel.ro.

    Parca aici am citit ca daca 100 zic ca sunt de rahat si tu tot cumperi atunci iti meriți soarta.

    00
  19. Azi dimineata, pe la 5 si ceva am ajuns acasa, dupa o cursa Tarom de la… ati ghicit, Bruxelles (cu astea se intampla cel mai des) care a intarziat aproape 5 ore, si care trebuia sa ajunga la Bucuresti inainte de miezul noptii. In presa s-a scris despre zborul spre Roma, ca ar fi decolat cu intarziere. Despre zborul asta, nimic, nimic, nimic. La Tarom, nu raspunde nimeni, la Otopeni iar nimeni. Ba inca la 4 jumate dimineata, unul din aia de la pasapoarte s-a gandit sa ne caute si in c.r, mai ceva ca la intrarea in SUA, cand fac cate un “random check”.
    M-am consolat cu faptul ca la ora aia budele din aeroport inca miroseau a clor curat, si nu a grajdul comunal.

    00
  20. Life hack: de cate ori suni la call center baga tasta pentru engleza, unde e posibil, ca nu mai stai la coada juma de ora si tot cu un roman vorbesti. Am testat de cateva ori, functioneaza.

    00
  21. bucharestairports.ro/ro/program-zboruri/plecari

    nu știu cât de bun e, dar l-am folosit acum o lună să urmăresc un zbor care urma să aterizeze și a fost ok

    00
  22. Cum e posibil sa nu existe un serviciu de call center/support in ROMANIA unde sa poti comunica cu cineva in vederea rezolvarii unei situatii urgente, atata timp cat ei isi desfasoara parte din activitate si pe taramurile noastre?

    De ce eu ca si client – care am platit in ROMANIA un serviciu, ce urmeaza a mi fi oferit in viitorul apropiat, sunt conditionat sa apelez un nr de telefon din alta tara – taxabil la tarifele aferente acelei tari ?

    Evident ca situatii de acest gen sunt posibile doar „la noi”, pt ca le este permis.

    Phooooto-l care o mai apela la serviciile RYANAIR.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile