USAid – înțeleg supărarea românilor și a lui Trump

Preambul

Știam vag ce este USAid, știam că la un moment dat au dat niște burse prin România, dar am trăit mereu cu impresia că ei acționează în mare parte în țările din lumea a treia, unde ajută la reconstrucție.

Nenecesar, dar o spun, că sunt destui care pun botul la lista aia, nu am luat niciodată bani de la vreo fundație sau de la statul american.

Șocul

Eu știam, din ce am citit, că grant-urile (bursele) astea sunt bani de semințe, gen 10.000€. Ceea ce este mult și destul pentru o bibliotecă, că își face un sistem informatic, își cumpără un scanner performant, renovează un pic, chestii din astea. Cu 10.000€ cumperi multe cărți.

Genul ăsta de burse s-au dat mereu în România, le vedeți pe pereții instituțiilor publice mai ales, Franța, Germania, Austria, Ungaria, mereu au dat niște mărunțiș pentru cultură.

Te uiți pe lista asta la grants și te apucă amețeala. DOD e clar ce este, bazele militare. DOS este ambasada. Restul e un festival.

202502102510091616

De ce s-a anulat

Înțeleg de ce s-a anulat. Cer scuze la domnul Trump, dar dacă și mie mi-ar fi prezentat așa ceva aș fi anulat în secunda doi:

25.000€ TO SUPPORT THE TRANSLATION FROM THE ROMANIAN OF THE NOVEL SOLENOID BY MIRCEA CARTARESCU

25K pentru a traduce cartea lui Cărtărescu? Cum are logică așa ceva vreodată? OK, hai să zicem. Cât exemplare s-au vândut în SUA? Ah, discutăm despre democrație, libertatea, echitate, dar nu putem să spunem? De ce oare?

Dacă ne uităm pe listele alea sunt destule chestii utile și legitime. Biblioteci, școli, centre de cultură. După care vezi sute de mii la Expert Forum. Pentru ce? Să îl auzim pe prostanul de Ioniță spunând platitudini odată la 3 luni? Să scoată un raport despre influențarea alegerilor cu dovezi zero? 100K la Funky Citizens? Pentru ce?

Ca la orice lucru de care s-a abuzat, acesta va fi luat la un moment dat.

Plus, de ce ai mai finanța o țară unde idioți utili îl adulează pe Putin și pe Ceaușescu? Pentru ce? Este clar că banii dați până acum au fost degeaba și oamenii nu s-au trezit.

Oportunități

Nu ai cum să apreciezi ce aveai până nu îl pierzi. Trebuie să se închidă 10-20-30 site-uri de presă reală pentru a realiza că nu ai cum să îți iei știrile de la aneta3, irealitatea și compania.

Poate e nevoie ca toate companiile care exportă profiturile să se uite și să scoată niște sute de mii de euro din buzunare pentru finanțarea reală a presei și a educației. Poate e cazul ca Asociația Supermarketurilor, Concordia sau mai știu eu cine să scoată oamenii în stradă și să ceară o reformă reală a justiției, a poliției, a țării.

Și eventual asta până nu e prea târziu. E un pic târziu, dar nu e prea târziu.

Gargară

Am lăsat partea amuzantă la final. Cea mai mare gargară o fac cei care sunt finanțați netransparent de partide sau au contracte de consultanță cu Rusia și Turcia.

Nu am cum să iau în serios jegurile de la televiziunile lui Voiculescu sau ale lui Ghiță.

În rest, sunt o droaie de idioți utili care s-au uitat pe “lista celor plătiți de USAid” și, pentru că nu au doi neuroni, au luat-o de bună. Lor nu ai ce să le ceri. Unii dintre ei au venit ieri pe twitter să mă râcâie, i-am înjurat cum mi-a venit la gură și apoi le-am dat block, cum meritau.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

72 comentarii

  1. Eu nu stiu ce e cu fondurile astea dar stiu ca Trump nu prea inetlege de ce Planeta iubeste visul American! Asadar, bun venit China! Este avalansa de filmuelete in care ni se spune si ni se arata viata absolut fabuloasa a chinezilor si cum lumea chineza este lumina, calea si speranta. Si nu, nu, nu, aceste postari cu Happy China nu sunt platite ci milioane de conturi din intreaga lume pur si simplu simt, iubesc si traiesc din suflet si inima democratia si buna starea chinezeasca.

    Gǎnxiè Zhōngguó Gòngchǎndǎng de zhǐyǐn zhī guāng

    Indecis. Tu ce zici?5555
  2. E corect 25k boss, pentru ca ei inca nu au auzit de faptul ca poti traduce exemplarul cap coada si apoi il tiparesti in n exemplare
    gata tradus. Nu, ei traduc exe
    plar cu exemplar si apoi tiparesc.

    Comentariu apreciat.6519
  3. Ca o chestie de nuanta.

    „Plus, de ce ai mai finanța o țară unde idioți utili îl adulează pe Putin și pe Ceaușescu? Pentru ce? Este clar că banii dați până acum au fost degeaba și oamenii nu s-au trezit.” are sens dar …

    Ai o tara de genul. Vrei sa aduci tara aia putin mai aproape de tine. Bagi niste bani, faci niste programe, nu mere. Buna, te opresti, faci un review – merita sa mai incercam? mai bagam niste bagi sa incercam altceva? Pt cat timp, 2 ani, 5 ani, etc?

    Doar ca aici problema nu se pune de cum functioneaza ci de renuntat complet. Nu din cauza de rezultate sau de beneficii obtinute in urma cheltuielii (sau lipsa lor) ci pur si simplu ca nu dam bani altora si gata.

    Indecis. Tu ce zici?2513
    • „Bagi niste bani, faci niste programe, nu mere.”

      Conform sondajului INSCOP din ianuarie 2025, 87,5% dintre români consideră că România ar trebui să se orienteze către Vest (Uniunea Europeană, SUA, NATO).

      Greu de zis ca „nu mere”. Cred ca buna parte din votantii lui Georgescu sunt enervati nu neaparat pe America sau UE, cat pe tot ce inseamna „mainstream” in politica, economie, media. Si vor sa se racoreasca, nu conteaza cu ce cost.

      Dar, pe fond, e cum zici: in locul unor audituri serioase pe luni bune de zile a proiectelor sponzorizate, s-a ajuns la populismul gretos produs de Musk&Co, ala in care iti bazezi decizia politica direct pe incitarea la ura („niste dementi cheltuiau banii americanilor, luau de la gura copiilor nostri, doar ca sa cumpere prezevative arabilor”).

      USA pare intrata pe un drum nasol rau, sper sa reziste, ca suntem toti legati de tara asta.

      Indecis. Tu ce zici?4522
    • @Radu

      De ce SUA și-ar sabota/distruge Aliatul din WWII pentru o țară din Axă?

      Voi, unii, sunteți inconștienți.

      Singura țară care nu vrea dezasamblarea ruziei este SUA; ori dezasamblarea & neutralizarea permanentă a ruziei & ruzilor ne-ar fi strict nouă benefică din întreaga Europă.
      Revin cu prima întrebare…

      Indecis. Tu ce zici?958
    • @ Toreador
      În toată perioada postbelică, SUA s-a înarmat și a investit trilioane de dolari în dezvoltarea bombelor atomice pentru a apăra URSS, aliatul lor, de aliatul Axei, România, care dispunea de armament inventat de Coandă, precum lasere, rachete și alte arme psihotronice. Vezi dezvăluirile generalilor Cheleru și ale celui cu „forța minții”, acel individ obez, care abia poate respira, dar susține că poate muta munți cu puterea gândului.Emil Străinu parcă…

      Comentariu apreciat.378
    • @Toreador pentru ca doar Rusii sunt blocati in WW2 inca, restul au trecut mai departe…

      156
    • Oameni buni, @toreador are dreptate.

      Pentru US nu este nici un interes să aibă cea mai mare țară ca suprafață din lume împărțită în cine știe câte facțiuni, unele dotate cu arme nucleare sau armament sovietic rămas și să se bată între ei non stop. Ei vor o rusie unită și aliniată vestic.

      Ca și contra exemplu, uitați-vă la Libia. Ce folos că l-au dat jos pe ghaddafi și acum sunt 2 facțiuni care se luptă non stop? Nu poți face nimic acolo. Nu poți negocia nimic pentru că nu știi dacă mâine pierd și vin ceilalți la putere. Nici măcar să investești în petrol, bagi sonda, și după o lună ți-o aruncă în aer ceilalți.

      În Afghanistan același lucru, au vrut să centralizeze o țară foarte fragmentată, le-a luat 20 de ani să înțeleagă că e mai simplu să le-o da talibanilor toată și să discute cu ei direct.

      SUA nu a vrut nici ca URSS să se destrame, a vrut să o slăbească și să o aducă la masa negocierilor, ceea ce se vrea și acum cu Putin.

      O Rusie dezmembrată nu ajută pe nimeni, oamenii ăia nu sunt nemți sau elvețieni, nu se știu autoguverna/organiza, nu i-a învățat nimeni.

      Și idioții care zic că SUA le va lua resursele. Păi dacă e fragmentată cum sărăciei le mai iei resursele? Că săptămâna asta îți bombardează unii mina, o refaci și ți-o bombardează alții. Cine merge să lucreze în condițiile alea?

      Ca să le iei resursele trebuie să fie liniște și pace, să poți duce ingineri, să poți construi centre de logistică, procesare, și să nu ți le bombardeze nimeni.

      157
  4. Marginal Revolution, probabil cel mai popular blog pe teme economice din lumea care intelege engleza, sustine Solenoid ptr Nobel, si anunta cand cineva face o critica/zice despre carte.

    Indecis. Tu ce zici?1518
  5. e US A.I.D. de fapt dar anyway

    910
  6. O analiză scurtă de la Mark Rubio.
    https://x.com/DefiantLs/status/1888533363117449619
    Rezumat: USAID zici că e regie autonomă la noi.

    Cât am scris comentariul doi teroriști hamas gay au făcut safe sex în Gaza cu ajutorul USAID.

    Indecis. Tu ce zici?2815
    • Macar doi din gaza care nu se inmultesc ca iepurii.

      Comentariu apreciat.272
    • isi dau in GA(oa)ZA

      1315
    • Tot cat ai scris tu asta, multi oameni din Republica Moldova se cam dau cu capul de pereti, odata ce toate proiectele USAID au fost blocate si trebuie sa caute finantare in alte parti. Primele trei proiecte USAID ca marime erau astea:
      – programul Securitatea Energetică a R. Moldova, în valoare de 300 de milioane de dolari, ce include construcția liniei aeriene de înaltă tensiune Gutinaș-Strășeni, între România și R. Moldova
      – Programul Tehnologiile Viitorului, 60 de milioane de dolari SUA pentru programe de investitii in infrastructura digitale.
      – 50 de milioane de dolari SUA – pentru sporirea calității și siguranței produselor agricole, facilitarea accesului acestora pe piețele din Europa și Asia

      Dar nu conteaza, e minunat ca raman arabi fara prezervativele alea de 50 de milioane de dolari, hi, hi, hi. Evident, daca stirea ar fi fost reala. Hint: nu e, e un fals.

      Linia de comunicare a echipei Trump e evidenta: se cauta printre proiecte la repezeala si se gasesc proiecte discutabile. Evident ca le poti gasi, la volumul urias de proiecte sponzorizate. Ingrosi cu brutalitate faptele si cifrele si apoi iesi si spui: „e dementa, toate proiectele sunt ca astea, trebuie sa inchidem tot”

      Iar metoda e folosita nu doar pentru USAID sau fonduri externe, ci si pentru orice institutie publica americana pe care echipa lui Trump o vrea destructurata, si/sau cu conducerea inlocuita complet, peste noapte, fara vreun audit serios sau o evaluare reala a performantelor.

      117
    • Corecție, doi teroriști Hamas ghei au vrut sa facă sex protejat dar au fost descoperiți când se țineau de mână și au fost omorâți cu pietre în piața publică.

      13
  7. King, in opinia mea acei 25k euro au fost un catalizator necesar ca niste cetateni Romani sa inteleaga mai repede ca democratia americana e buna. Un incentive, o acadea .

    Cum probabil o sa mai dea Trump in tari de mana a 2-a unde are diverse interese, ca sa inteleaga mai repede alde Doiaru cine e castigator.

    Am fost la Chisinau acu vreo 15 ani cu un tovaras si csf, am fost la discoteca.
    Tovarasu crescut in Rahova i-a strecurat bodyguardului 20 de dolari.
    Am ramas masca :
    – De ce dracu i-am dat lu asta 10$ de caciula fara sa faca nimic ?
    – Cand/daca izbucneste scandalu’, nu ai vrea oare sa stie bodyguardul ca daca ne scoate din cacat, avem dolari sa-l omenim ?

    Dupa ce ne-am incins si era sa-i vars bautura unui localnic si ala urla la mine in rusa, a venit domnu bodyguard, a macanit cu rusu, ne-a strecurat prin multime si a zis ca ar cam fi cazu sa ne retragem.

    Eu zic ca au fost 20$ cheltuiti bine. Ca la asigurari ; paradoxal, dupa ce totul e bine pare ca sunt bani irositi :)

    E de inteles si verva dumnului Trump sa stie toata lumea cine e jupanu.

    Comentariu apreciat.7813
  8. Stiu ca in Romania astia se agita, dar liste de astea se perinda si prin SUA, intre americani, si imi pare rau la Domnu Georgescu, dar pe listele alea nici macar nu e amintita Romania, ca cei mai multi bani nu se cheltuiau aici.

    1510
  9. Cea mai mare gargară o fac cei care sunt finanțați netransparent de partide sau au contracte de consultanță cu „Rusia și Turcia”.

    daca daca ai macar o banuiala de cineva finantat netransparent din rusia, te rog sa imi dai un contact. Nu de alta, da daca merge intr-o directie poate merge si in cealalta. Industria de petrol si gaze e in cautare disperata de specialisti. Ghici unde sunt o tona dar nu ii poti angaja, as face un ban frumos din arbitraj.

    E baiatul ala Roman/NFKRZ cunoscut pe youtube, a incercat in 2023 sa ii trimita unui alt youtuber bani sa il ajute cu actele/fugitul din rusia. Au ramas ambii fara conturi si au fost flag-uiti ca eludeaza sanctiuni pentru o suma minuscula gen 500 euro. Povestea e la Roman pe youtube.

    Indecis. Tu ce zici?1332
    • Învățați să nu mai fiți prieteni, ori amici de conversație, cu descendenții bolșevicilor & cekiștilor…

      Se poate?

      Indecis. Tu ce zici?2223
    • te referi la bolsevicii din rusia nu?

      daca ies la o masa cu baieti din comisie/bruxelles e ok? aia sunt bolsevicii buni.

      Indecis. Tu ce zici?1520
  10. Băi și eu care credeam că soft power se face cu praf de păpădie, nu cu bani. Lasă că face Musk „curățenie” acolo și apoi o să finanțeze doar subiecte MAGA. În loc de Cărtărescu și Ioniță, o să dea bani pentru Puric și Capsali. Atunci o să fie bine.

    Comentariu apreciat.4711
    • da ma…noi prosi ca credeam ca lumea viseaza la visu american ca au vazut la filme nu ca s-au dat bani pe ici pe colo pentru asta.
      Ca vorba aia…cand nu o sa se mai dea bani nu or sa apara, in vidul ala, alde chinejii cu „Ce frumos e la noi”

      44
  11. Solenoid – 840 pagini
    25.000/840=29 euro / pagina tradusa
    Chiar nu sunt in tema dar dupa cum vad pe net, pretul unei pagini traduse din RO-EN sau EN-RO este pe la 29 de lei la o firma autorizata de traduceri.
    Pagina este calculata la 2000 caractere
    Pentru traduceri cu mai multe pagini se aplica reduceri.
    Pretul de 29 euro pagina este de 5 ori mai mare(minim) decat pretul pietei.
    O fi Solenoid o carte asa de greu de tradus? Nu stiu, posibil.
    Asa de greu incat sa platesti 500% peste pretul pietei? Poate.:)))
    O fi avut Cartarescu cunostinta de manevra asta? Cu siguranta NU. NOI NU dam in valorile nationale*.
    *mai dam atunci cand isi iau masini scumpe

    Indecis. Tu ce zici?2543
    • Te-ai uitat la prețurile din SUA?

      Indecis. Tu ce zici?246
    • @Psionics – vezi ca mergi un pic pe aratura…

      Una este sa faci o traducere tehnica la un aparat foto / alta e sa faci o traducere in termeni economici – legislativi si CU TOTUL diferit sa faci o traducere a unei carti. Nu neaparat RO-EN. Incearca sa o faci cu cel mai bun traducator online si o sa vezi de ce o opera de (non) fictiune necesita alt tip de cunostiinte de lb straineza ;-)

      Comentariu apreciat.536
    • adib
      -iau 5 studenti de nota 10 si ii intreb pentru cat mi-ar putea traduce acea carte.
      -ii rog sa imi puna fiecare in plic pretul cerut
      -fac pariu ca in total nu o sa fie 25.000 dolari sau euro
      -iau traducerea si merg cu ea la cine trebuie sa imi dea acea parafa care sa autorizeze traducerea , ii dau 1000 de dolari doar pentru stamplila aia sau ce o fi
      -ies sub 5000 dolari –

      Indecis. Tu ce zici?1167
    • NOU
      #36

      egzact, @Psionics, că și lu’ proasta de nevastă-mea i-or zîs unii: „ce mare lucru, doamnî, cî scriim noi șî mata dicît pui ștampila; c-am stat doișpe ani pă spanea!?”
      bă, voi sunteți oameni reali? de ăia care respiră singuri, se hrănesc etc. ?

      Comentariu apreciat.4010
    • Chiar nu sunt in tema dar dupa cum vad pe net…

      Chiar nu sunt in tema….dar doamne fereste sa ma opreasca asta din a avea o idee!!!

      Uite o idee…Socanta, dar ti-a mai zis un om sus. Cum ar fi daca te-ai gandi ca poate o pagina de „tradus” e ceva mai putin complicata decat un roman de 800 de pagini. Ca trebuie sa traduci intr-un mod care sa aiba sens.
      Dar stai…tu vrei sa traduci un roman al unui scriitor celebru, folosind 5 studenti. Practic, sa ai de la pagina la pagina un alt stil. Bravo patratel. Practic, sa faci cartea aia cacat.
      Dupa care ne uitam si noi pe net, la traduceri de carti. Si gasim d-astea Typical rate: $30 – $100 per page. Sau la cuvant: 0.02-0.4/cuvant.

      Dupa care realizezi ca 29k nu e chiar o suma senzationala pentru o carte de genu ala. Daca o vrei tradusa bine, de un singur om, care om preferabil sa fie si scriitor sa poata sa inteleaga subtilitatile si diferentele intre cele doua limbi

      Sau…iei 5 studenti ca si asa nu citeste nimeni cartea aia

      Comentariu apreciat.494
    • Traducatorii sunt platiti mizerabil in ro, indiferent de domeniu. Mai ales de catre edituri. Apar periodic scandaluri cu traducatori neplatiti.
      In alta ordine de idei (ca e gratis si n-am habar), nu inseamna ca banii aia ajung la traducator. Sau la Cartarescu, ajung la firma de traduceri “de casa” care ii distribuie mai departe. Ca nu doar in Romania s-au inventat spagi sub numele de “contract de consultanta”

      191
    • Posibil sa fie un typo, in loc de 29$ sa fie 29 RON.

      My2c.

      119
    • Literatura se traduce de regulă de traducători vorbitori nativi ai limbii în care se traduce. Sau, în orice caz, de traducători care scriu în limba în care traduc și evident care cunosc bine limba din care traduc. Nu invers.
      În cazul de față e vorba de un traducător literar american, profesor de literatură, care a mai tradus din literatura română.

      Comentariu apreciat.282
  12. NOU
    #41

    > SUPPORT THE TRANSLATION FROM THE ROMANIAN OF THE NOVEL

    Nu stiu ce dei a tradus asta dar „dei” nid tu fǎrst lern „deir” leanguigi.

    132
    • Cine o fi traducătorul? Că poate aflâm că de fapt e plătit nu pentru Cărtărescu ci pentru multe alte servicii de neremunerat oficial prestate unchiului Sam cel portocaliu..
      Oricum Cărtărescu putea să iși perie singur solenoidul și ce o mai produce el in atelierele de creație..

      513
    • Sean Cotter este traducătorul.

      111
    • E chiar mai simplu decat atat: se inlocuiesc cuvintele romanesti cu alea englezesti. Si gata.

      21
  13. Tematica acestui maret program in viziunea lui Musca este una destul de simpla: Banii contribuabilor americani au finantat direct/indirect rahaturi care s-au intors impotriva lor. Unii mai radicali din fire merg pe ideea ca mareata ideologie woke(care momentan e in pauza) s-a finantat fix prin acest program si ca nu strica sa-i taie finantarile. Daca ai rabdare sa te uiti pe X o sa observi asta si deja taberele incep sa se refaca.
    Acum revenind pe problematica romaneasca lucrurile pentru mine sunt extrem de simple. Absolut orice ONG care activeaza prin Romania a avut cel putin odata o finantare externa pentru a promova diverse tematici care nu stim cat de bine s-au aliniat intereslor nationale pe care statul roman le are. Cam de fiecare data cand se pune pe tapet o lege prin care sa se transparentizeze finantarile externe pe care un ONG le are, brusc apar niste miscari de strada interesante. Ceea ce pentru mine inseamna ca pe undeva orice ONG din asta de bine are o parte intunecata pe care nimeni n-o vrea sa vada.
    La nivelul jurnalismului si cum acesta se finanta prin USAID lucrurile sunt la fel de simple. Nu poti avea jurnalism independent daca o entitate privata iti da salariul. Poti avea jurnalism independent printr-un sistem de tip crowdfunding, unde sunt atinse temele alea nasoale. Si aici vad oportunitatea de crearea unei platforme si eventual de colaborarea mai stransa intre jurnalisti pe teme unde oamenii se pricep.

    Indecis. Tu ce zici?3714
    • „Absolut orice ONG care activeaza prin Romania a avut cel putin odata o finantare externa pentru a promova diverse tematici care nu stim cat de bine s-au aliniat intereslor nationale pe care statul roman le are.” Da, si avioanele ne stropesc cu chimicale. Chiar orice? Adica, bineinteles ca este asa, ca doar ai afirmat cu atata siguranta. Uite, tot ONG este asociatia Daruieste viata, care a construit un spital din donatii, dar tu stii ca nu este adevarat si ca acolo, de fapt, se spala creierele bravilor rromani

      Indecis. Tu ce zici?1827
    • @kilroy
      Pentru mine ONG-urile sunt doar o metoda mai actuala de a intinde mana si a spune o poveste pentru care mai primesc bani. Asta este si motivul pentru care nu am donat vreun sfant la ele, desi povestile sunt sfasietoare. Poti sa ma faci cinic si in toate felurile, dar am o foarte mare problema cu oamenii care fac bine dezinteresati de rezultat. Orice om are o agenda fie ca vrea sa accepte asta sau nu, faptul ca-mi spui ca nu ai o agenda de urmarit ma face sa fiu si mai suspicios. Sigur mai exista si cazurile psihiatrice, dar deja ne lungim.
      Revenind la marele ONG Daruieste Viata, pe care bula educata urbana il urmareste cu ochii deschisi. Dincolo de povestea sfasietoare ca noi facem un spital pentru cancerul copiilor chestie care nu are cum sa te darame ca om sunt cateva chestii de bun simt:
      1. Sursele de finantare au fost numai de la cetateni romani si entitati juridice romane?
      2. Au exista donatii facute prin schema infiintat o firma de catre un roman neaos(ninja, no assets, no property documents) si uite cum dam noi acolo un 10k eur? Eu de exemplu daca as fi o entitate externa cu interese pe aici, asa as face.
      3. A incercat cineva sa ia la puricat actele puse la dispozitie si sa vada ce se pupa si ce nu?
      Simplul fapt ca eu mi-am permis sa pun intrebarile astea(intrebari pertinente) cuplate cu emotia pe care acest ONG(Daruieste viata) o transmite ma face sa fiu un jeg, un actor destabilizator sau fan cegist, ori cu rusii. Pentru ca in zona asta totul se joaca la emotie si copii+cancer genereaza o emotie al dracului de buna si eficienta. Vorba maestrului Dinica: „Mana-intinsa ce nu spune o poveste, nu primesti pomana!”
      Revenind la subiect, incurajez pe orice comentator de aici care are o problema cu ce spun despre ONG-uri sa-si faca unul. Sa mearga si sa caute finantari, iar apoi sa faca ceva. Si dupa ce face asta sa relateze experienta.

      Indecis. Tu ce zici?1627
    • @Asdad2005
      1. Se stie ca finantarea nu este numai de la romani. Metallica (trupa) a donat si ea ceva :)
      3. I-a puricat Rafila si subordonatii sai. Cauta pe net sa vezi problemele de la momentul predarii spitalului catre stat.

      Ca idee generala, raspunsurile la intrebarile tale se gasesc foarte usor pe net.

      96
    • @TicTac
      Stiu ca multe informatii le pot afla cautand pe google, unele care s-ar putea sa nu fie frumi. Insa intrebarile alea sunt mai mult un exercitiu de reflexie pe care nu strica sa-l avem uneori. Strict pe cazul Daruieste Viata, Liviu Alexa a publicat prin 16 decembrie 2023 o ancheta care prezinta niste lucruri sa le spunem interesante, dar na fiecare intelege ce vrea.
      Ca si opinie personala toata povestea cu ONG-urile mi-a fost oarecum indiferenta pana la scandalul cu desfintarea USAID. Ce mi-a atras atentia a fost fix oparirea unor anumiti oameni de bine pe ideea ca vai uite cum se pierde prestigiul SUA in lume si cum libertatea si democratie se duce pe pla. Cam atunci mi-am dat seama ca multi din astia din asa-zisa societate civila nu sunt doar decat niste mercenari platiti bine si foarte bine. Asa ca poate n-ar strica sa mergem un pic sa mai reformam toata sandramaua asta cu niste chestii simple:
      1. Transparentizarea finantarilor printr-un raport standard care sa fie disponibil online la orice ora din zi si din noapte. Un amarat de excel unde sa stiu cine si cat a dat si data in care banii au intrat in cont si cati, indiferent de nationalitate.
      2. O inspectie fiscala trimestriala obligatorie, unde sa se vada clar ce si cat s-a consumat. Nu ma intereseaza conform cu originalul, insa daca exista o mica delapidare, vreau desfasurare de forte la ca la Nordis.
      3. Discutia cu nationalitatea as lasa-o libera, daca vrea Coreea de Nord sa doneze pentru copii care fac foamea prin Barbulesti s-o faca. Insa banii aia vreau sa fiu sigur ca sunt folositi pentru asta si nu sifonati, vezi punctul 2.

      98
  14. Plin de intelectuali capitaliști p-aici care compară costul traducerii unui roman cu copiile legalizate. Îi merităm pe CG, Simion, Sosoacă, Aligică, Târziu etc cu vârf și îndesat.

    104
  15. 10000 de euro pentru o biblioteca sunt bani de seminte. Un scaner bun cu care poti sa faci digitizare la ce inseamna fond de biblioteca in special periodice vechi, sare de 20-25000.

    125
  16. USAID nu a dat doar burse, a si implementat programe de dezvoltare in anii 90. Unul dintre ele pe care l-am cunoscut inca de la deschidere a fost Rasdaqul, care avea la baza structura Nasdaqului american. Ulterior Rasdaq a fost absorbit de Bursa de Valori.

    Comentariu apreciat.304
  17. USAID avea rolul de a netezi accesul interesului economic al sua mai ales in zone ostile(nu numai) de exemple sa dezvolte infrastructura in mongolia ca sa se dea apoi drumul la minerit… prin caucaz, africa, middle east… etc etc.

    doar ca Trump e idiot… atata tot.

    Indecis. Tu ce zici?2819
  18. Pana la urma care bani sunt mai buni, aia de la americani sau de la alții?

    224
  19. Nu înțeleg ce e în neregulă cu traducerea cărții lui Cartarescu. Din ce știu omul e un autor recunoscut internațional și sa traduci acea carte în engleză nu e easy task.

    Din ce mai auzisem în piață Cartarescu e puțin milionar din scris.

    În rest, true.

    Indecis. Tu ce zici?2313
  20. Aia’s bani de propaganda, ideea ca USA iz gud trebuie alimentata cu ceva. USA nu e decat uniunea sovietica ailalta. Iar banii d-acolo, dupa ce treci de primele 6-7 linii, chiar sunt bani de seminte, doar asa ca sa se vada ca „au dat si aia de pomana maica”. Sunt curios ce chestii poti schimba/face semnificativ in 10-20-30k euro la nivel de socitate. Chit ca vorbim de un orasel, comuna, etc. 10k euro te costa doar salariu minim pe economie pentru un angajat un an.

    Indecis. Tu ce zici?1121
  21. Una e să iei fiecare proiect la bani mărunți, alta e să închizi toată agenția peste weekend. Ironia face ca tocmai Marco Rubio să fi oprit un pic avântul DOGE și să păstreze active o parte din proiecte care altfel ar fi dispărut și ele.

    Musk și Trump fac acum același lucru și cu Consumer Financial Protection Bureau, un fel de ANPC al lor. Agenția aia are un buget insignificant (vreo 700 de milioane pe an, o picătură în ocean pentru SUA) și au aplicat amenzi de zeci de miliarde pentru abuzuri financiare până acum, bani care au ajuns la buget. Dacă agenția aia a devenit o țintă pentru eliminare, mi se pare că nu eficiența guvernamentală e de fapt obiectivul real.

    208
    • Nu înțeleg de ce ne freacă pe noi ce fac americanii cu banii lor. Vad mulți care au păreri, comentarii însă nu vad rostul.
      Nu ma pricep dacă USAID e buna sau rea sau dacă toaca bani aiurea, pana la urma e problema lor de fac cu banii lor.

      Indecis. Tu ce zici?2111
    • @Cristi: pe mine personal mă interesează pentru că am bani investiți pe bursa americană. Teoretic dacă Trump închide CFPB ar trebui să cumpăr acțiuni la bănci sau companii de asigurări.

      În general, companiile merg FOARTE bine o perioadă de timp atunci când le scapi de reglementări. Până când lipsa de reglementări combinată cu lăcomie duce la un crash, care vine mai devreme sau mai târziu (vezi 2008).

      Iar când America strănută, toată lumea răcește.

      158
    • … ci sa nu-i mai verifice pe ai lor miliardari sau si mai bine, sa-i verifice doar pe cei impotriva lui Trump.

      41
  22. NOU
    #63

    Ieri nu stia nimeni ce e aia azi tot romanul e expert in USAID…da ma uit ca prostul cum pana si tzatza Florica a vazut aseara la reteve si e experta eu am pierdut trenul.

    Indecis. Tu ce zici?255
  23. Ia sa vedem cine e prima musca la arat acum ca Iohanis pleaca la vila cu piscina. Simion sau Georgescu?

    51
  24. Citeam Europa Libera.

    Nu totul se reduce la eficienta. Anumite lucruri este bine sa fie mentinute pentru cu totul alt rost, social, cultural, diplomatic, reputatie, influenta.

    Laoadica, hai sa desfiintam ambasadele, muzeele, teatrul, opera, expozitiile de arta etc, pentru ca sunt gauri negre de bani. Hai sa punem impreuna toate brandurile de masini pentru ca nu ai nevoie laolalta si de Mercedes si de VW. Una ieftina, si buna.

    Hai sa desfiintam ministerul transporturilor pentru ca e oricum corupt, si sa facem autostrazi daca exista cerere si lumea e dispusa sa plateasca sa le foloseasca. Sa reducem totul al profit si eficienta.

    Statul nu este companie si a il administra sau evalua din aceasta perspectiva este o prostie. Indiferent ca este corupt sau ineficient. Ineficienta si coruptia trebuiesc rezolvate, dar nu cu metode de corporatie.

    Intr-o lume in care propaganda rusa si chineza sunt turate la maxim, un idiot care inca nu a trecut peste frustrarea ca este un ratat la care nu se uita nicio gagica misto in facultate, iar banii si implanturile de par nu acopera acest gol, decide ca cea mai buna solutie pentru a contracara propaganda adversarilor tai geopolitici este sa nu mai cheltui niciun ban in a promova interesele tarii tale, recte SUA.

    Cand oponenti tai isi promoveaza interesele dezinformand, solutia este sa iti promovezi cat mai mult sursele tale (i.e. agentii de presa) care sa informeze in mod impartial, fara exista motivatia profitului (pe care o rezolvi de la buget).

    Apoi, faptul ca se cheltuie prea mult e irelevant. Influenta intotdeauna costa bani. Hai sa ne uitam la Chinezi sau Rusi cat platesc ei pentru asta.

    In fine. Aici suntem. Guvernul SUA devine incet incet corporatie, si statul american se indreapta singur catre transformarea dintr-o super putere globala intr-un mall local, cu apucaturi de tara bananiere, in vreme ce China si Rusia dau din coate sa ii ia locul.

    912
  25. Avem nevoie de un articol nou pentru demisia lui Iohannis, meritam o organizare pe comentarii.
    Cu respect, pentru direcțiune.

    140
  26. Cat a bagat US in RO e peanuts pe langa suma bagata de rusi si iubitorii lor milionari (saraci si fara interese). Ce inseamna 1 milion la zeci de milioane doar in capania lui KC?

    Problema nu e ca au bagat si n-a iesit, problema e ca au bagat prea putin, si eventual in ce nu trebuie, dar na, si rusii au bagat aiurea, doar ca au si nimerit ce trebuie. Adica cum mai sa bagi in anticoruptie cand stii ca toti barosanii de la noi sunt niste hoti. Nu te gandesti ca astia or sa treaca de partea cealalta imediat? Si astia stiu cum sa fure de la noi si cum sa ne manipuleze ca doar de-asta au ajuns barosani in ro.

    69
  27. @Vali

    Vrei ca semințele ălea să te enerveze și mai mult?

    Caută…
    · Foreign Agents Registration Act – Browse Filings

    –PRIMARY, SHORT FORM registrants
    –FOREIGN principals

    Nu mai știu care dintre ele e pe țară (poți și individual, pe persoană fizică) dar găsește și filtrează pe „Romania/Rumania/Roumania”. Sunt vechi, încă din anii ’50 până în prezent.

    Pe urmă, individual, ia registrările în parte. Până ajungi la copiile de contract și dar mai ales plățile.

    Te va durea capul.

    Pentru semințele ălea într-un an, de 10000$ sau 25000$, unele entități din România (unele politice, altele parastatale…) ajung să plătească firmelor de lobby cel puțin 100000$ pe an + costuri discreționare + costuri de ședință (cel puțin 500$-550$).

    Pentru o sămânță de 10000$ din SUA, partidele politice române, oameni politici români, securiști & alte entități parastatale (ex. masoni, servicii secrete) dau înapoi firmelor de lobby americane câte 100 mii $ + costuri discreționare care nu sunt trecute în contracte.

    Asta înseamnă să fii…

    132
    • Asta, pe SUA.

      Dacă pe SUA avem certitudinea că ăstea există, logica de bază dictează că și în alte țări s-au dat plăți astronomice.

      „Nu se vrea… Pentru că, aici, sunt banii dumneavoastră…”

      62
  28. Discutăm despre 25 k. In Moldova, deja unii încep să se întrebe pe ce s-au dus 1 miliard de dolari primiți in ultimii ani…

    51
  29. ”incep unii”, ”se stie”, …

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.