update la tranzacţia colegi.ro/neogen

Un cititor îmi atrage atenţia asupra cifrelor enunţate in achiziţia colegi.ro de către neogen.

Pe colegi.ro scrie mare sus „326.809 colegi deja inscrişi”. E o cifră mare.
Pe trafic.ro scrie altceva. 56.000 unici în ultima lună. Cam puţin pentru un site de asemenea calibru, nu, care, vorba aia, o să fie următorul facebook? Adică, din 326.000, 56.000 au intrat într-o lună pe site? Hai să zicem că vin o dată la două luni. Tot e puţin dacă elimini dublurile. Facând toate scenariile posibile, tot e o cifră mare. Depinde de preţul plătit. Dacă au dat 1-20.000 pe el, atunci e ok. Dacă au dat mai mult, şi-au cam luat ţeapă. Dacă nu, am şi eu nişte siteuri de vânzare, tot din astea cu utilizatori din burtă.

Scenarita nu îmi dă pace, prima mişcare de luni dimineaţa a neogen, spam (pardon, direct marketing, newsletter, cum vor ei să-i spună) la toate adresele din profile, vedem care sunt bune şi care nu. Atunci să vezi surprize şi distracţie.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

9 comentarii

  1. sper ca cei 100.000 de eur apar si pe facturi :-)

    00
  2. ala care o inventat social networking sites afost un om destept… cati bani se poat scoate :)

    00
  3. Zoso, colegi.ro are intr-adevar acel numar de inscrisi. La putin timp dupa ce a fost lansat, chiar a ajuns intre primele site-uri din trafic.ro. Numai ca de cativa ani, Daniel nu s-a mai ocupat de el – ceea ce inseamna ca traficul e chiar bun pentru un site la care nu mai lucreaza nimeni -, pentru ca jobul si familia nu i-au mai permis. Dar este un site cu foarte mare potential, daca este exploatat cum trebuie.

    Cat despre suma, daca a fost mai mica de 50.000 EUR, inseamna ca Daniel s-a pacalit. Daca e mai mare de 100.000 EUR – ceea ce nu cred – inseamna ca Neogen chiar are bani…

    00
  4. pe mine ma enerveaza ca de fiecare data cand intru pe doizece sa joc o tabla sau un sah, imi baga tampenia aia cu clubul liceului. pleiada asta de haifaivuri mioritice ma lasa rece.

    00
  5. Dacă are vreo importanţă, colegi.ro precede „pleiada” cu c

    00
  6. da , si io sint curios sa aflu cu cit sa dat. vreo garsoniera pe la Lamotesti plus loc de parcare?

    00
  7. „vreo garsoniera pe la Lamotesti plus loc de parcare?”

    Chiar atat de scumpe au devenit garsonierele in Lamotesti? :)
    That’s insane….
    Sau cumva diferenta o face locul de parcare?

    00
  8. NOU
    #9

    Am scris si eu ieri un mesaj aici dar a fost sters… zoso, te-ai apucat de cenzurat mesajele „incomode” ?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)