Unii oameni sunt pur și simplu adorabili

L-am găsit pe un băiat, Ștefan Buculesei, care are o temă 99% la fel cu aceasta pe care o vedeți: aceleași culori, aceeași aranjare, aceleași fonturi. Partea amuzantă ar putea fi asta, că nu înțelege că copiind o temă nu va fi niciodată decât un copiator și că oamenii care fac treabă își găsesc drumul lor.

Dar nu e.

Partea amuzantă e alta: el a plătit 4€ pe temă, care a fost făcută de un alt băiat, Bucur Ion. Eh, băiatul ăsta mă mușcă de cur de vreo 4 ani, constant așa. Lasă comentarii tembele în care întreabă cine e zoso, face aserțiuni tâmpe, știți genul, hater care nu are curaj și nici nu e destul de deștept să aibă o opinie proprie. Și e al naibii de amuzant cum, pe de-o parte nu mă suferă și mă porcăie pe unde poate, și pe alta îmi fură munca și vinde. Pur și simplu amuzant.

Metoda temei nu e nouă, dar rezultatul a fost mereu același. Și în 2006, și în 2008.

buculesei stefan și bucur ion

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

47 comentarii

  1. E mov, nu-i la fel. :)))

    00
  2. Zoso,

    poate că ai dreptate. Mai sunt si „hoți” pe lumea asta. Insă trebuie să gândești, că nimeni nu fură lucruri fără valoare. Ce mi se pare mie putin aiurea este că iți pierzi timpul sa faci pe polițistu’. Si eu mai cânt piese ale Beatles-ilor (adevărat că mai pun și eu, ca și „hoțul” de care vorbești, culori diferite) dar ei nu m-au căutat polițienește. Probabil că au alte treburi mai bune de făcut pe lumea asta sau pe cealaltă, fiecare pe unde își face veacul.

    00
  3. Ce privire adanca. In ambele colturi.

    00
  4. Iti copiaza si „tema” fizica. Aceeasi fatza de killer;

    00
  5. Cum o fi sa muncesti pe 4€?

    00
  6. @Dan Toti muncim pentru 4 euro. Unii 5 minute, altii o ora/doua. Altii secunde. Si ca sa raspund la intrebare – o fi bine, o fi rau..

    00
  7. Totusi, nu ai pus tema asta la download cand ai inchis blogul?

    00
  8. Got it. Credeam ca era aceeasi.

    00
  9. Poate și Bucur ăsta, cât și cel care ți-a făcut ție tema, au pornit de la aceeași temă mamă. Oricum, puțini îți citesc ție blogul pentru tema folosită.

    00
  10. Ma bucur ca le-o dai peste nas, o merita din plin.

    00
  11. Ce multumire mai mare poti sa ai?

    00
  12. mare branza, de parca o tema buna o sa ma faca sa-l citesc… :-??

    00
  13. @vali petcu, să nu exagerăm :)
    Acum că am vizitat și blogul individului, e chiar o copie chinezească. N-a nimerit el culorile fix la fel, dar presupun c-au mers pe principiul: Seamănă cât de cât?!? Merge! :))

    00
  14. Ai grija, coane, copiatoru’ o sa ajunga minimum ministru de Externe, daca nu chiar premier. Sa te vad atunci pe unde scoti camasa…

    00
  15. De ce esti rau ? Lasa-l si pe el sa se bucure putin, cat dureaza :))

    00
  16. NOU
    #18

    Gata! Sa vezi cum dispare din peisaj Stefan Buculesei. Daca imi aduc bine aminte asta a furat tema si lui Arhi, vechea tema. Nu a fost in stare sa o copieze bine, doar erori peste erori. Oare cati o sa iti mai fure tema?

    00
  17. esti doar gelos… el a avut tema aia inaintea ta =))

    00
  18. ăsta e OK. Mie mi-a copiat un idiot un site cu tot cu codul GA în el.

    00
  19. Să fim totuşi serioşi. Nu e copiată în procent de 99%. E o replică jalnică.

    00
  20. sunt mai multe bloguri care seamana cu al tau. nu le-am retinut adresele latoate dar stiu ca la un momentdat am gasit una si mai asemanatoare ca asta…
    dar faptul ca seamana un pic nu e chiar o nenorocire. lumea se inspira…
    si eu cand am „desenat-o” pe a mea m-am inspirat de la un template numit Minimalia, pe care-l are instalat si yamasha si arhi.
    Era mai demult unu taz care te copiase la perfectie… :)

    00
  21. nu sunt grammar nazi, dar imi va aproba oare comentariul ?

    00
  22. lol @ tristulesei – cum sa faci asa ceva? :-?

    00
  23. @bogdan, dar ce folos? A închis prăvălia repede. Blogul e. Dar nu mai scrie. Ala măcar a facut-o din comoditate. Acum e senior php developer pe 8000+ RON la o firma de renume. Da, stiu când m-a porcait Vali. Vina mea era ca il aveam pe Taz trecut colaborator pe siteul meu si m-a luat Vali pe carici . Pana la urma s-a deslusit misterul si eu am rămas one man show.

    00
  24. Stefan Buculesei fura ?

    Stefan Buculesei prost ?

    Gogu, sari la indexare

    00
  25. Aham, deci te inspiri din temele altora si tot tu faci galagie http://danielacristina.com/tema-noua/#comment-6624

    00
  26. nu se pune… nu e acelasi font, n-ai fost atent ca o mare autoritate in domeniu a decis ca nu e copiere daca schimbi fontul si putin aranjarea in pagina?

    00
  27. NOU
    #31

    Ca regula nescrisa, lumea copiaza de obicei ceea ce e la moda. Si daca e la moda inseamna ca e ceva cunoscut. Si daca e ceva cunoscut, inseamna ca e ceva de succes. Succes pe care, partial il inteleg, din moment ce ma aflu si eu pe blogul asta de cateva ori pe saptamana, dar, sincer, tot nu-mi place fatza ta. Poti sa-i schimbi tema?
    Era o gluma… Revenind la subiect, io zic ca n-ar trebui sa te simti ofensat ca ala ti-a copiat tema. Ar trebui sa te simti mandru. :)

    00
  28. NOU
    #32

    A, si uite, al dracului. I-ai facut si o vizualizare, de la mine. Ar trebui sa-ti multumeasca. Sau poate ti-a dat bani sa-i faci trafic… 4 euro?

    00
  29. Poza cu Răpirea din Serai pe fundal ftw!

    00
  30. tema aluia e o replica proasta fata de tema blogului tau. pe asta insa ai vazut-o?

    https://www.pustiul.ro/

    cand am intrat am avut un deja vu :D:D:D:D:D

    00
  31. mult zgomot pentru nimic

    00
  32. da, am vazut.
    a fost funny ptr ca, atunci cand i-a dat arhi link si am intrat pe blogul lui am zis ca ti-ai deschis alt blog :))

    00
  33. Ca idee, Bucur e un om foarte ok. Vina se indreapta mai mult spre acel Buculensei care (probabil) i-a cerut acest serviciu de a crea o tema identica cu a ta si ca nu ti-a cerut permisiunea pentru replica, parerea mea. :)

    00
  34. „mă nu va fi niciodată decât un copiator” – parca lipseste un „altceva

    00
  35. @zoso In cazul asta, nasol. Chiar n-a urmarit indeaproape ce si cum. Vezi ca si-a schimbat fundalul :b

    00
  36. Te comporti precum jurnalistii din ziua de astazi … Informatii false. Inainte de a publica un articol informeaza-te pentru a stii ce sa le oferi internatiunii …

    Daca te consideri prea sus fata de noi ceilalti iti propun sa cobori cu picioarele pe pamant .. iar toti ceilalti iti sufla in CUR. Scuze expresia dar asta-i adevarul …. E si normal ca publicul sa fie de partea ta, pentru ca tu ai un renume … ;)

    00
    • @Buculesei: ce are a face publicul și suflatul in cur cu faptul că tu ai ciordit ceva? hai, folosește cuvintele tale pentru a explica asta.

  37. Inainte sa o puna pe asta ca a ta, avea o clona de la arhi. Ia cauta in google cache acum 4-5 luni. Il aveam pe messenger pe stefan, i-am dat ignore dupa o saptamana. Baiatul pur si simplu nu intelege nimic, zici ca e batut in cap.

    Macar e vedeta, si-a facut trafic de la tine pentru 2 zile.

    00
  38. @Buculesei : esti analfabet fratie… esti printre analfabetii blogosferei!!!!

    00
  39. Maniak: oi fi avut eu greseli in exprimare dar uite ca de data asta chiar renumitul zoso pe care-l pupi exact in fund are greseli in exprimare… „ca copiind”….

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube