Dacă brașovenii erau deștepți, nu îl alegeau pe Scripcaru de atâtea ori. Sau pe Veștea.
Așa. Primarul propune să nu mai lase turiștii să intre cu mașinile pe străzile înguste din Centru și să lase doar proștii locali să facă asta, că la asta sunt buni, se uită că e omor și atunci pleacă și ei cu mașinile în centru, că sigur găsesc ei loc de parcare.
Bun. Are loc o consultare cu publicul, se prezintă două soluții (una să distrugă o parte din parcul de la Primărie, alta să distrugă o parte din Tâmpa (care n-au cum să o facă, că e rezervație, dar nu îi doare gura să propună), și brașovenii prezenți vin cu o contra-propunere: să se facă parcare pe terenul ala din Centrul Civic. Și s-a și cuvântat:
Centrul Civic este la o distanţă destul de mică de Centul Istoric. Această distanţă ar putea fi parcursă şi pe jos.
Eram un pic nedumerit, așa că am măsurat. Sunt 2,5km de la terenul ăla până în Piața Sfatului. De unde și decizia de a folosi "ar putea fi parcursă", vedeți voi, nu era "poate fi parcursă". Ar putea fi. Adică nu. Nicăieri prin orașele civilizate nu mergi 2,5km pe jos de la parcare la obiectiv. Dar te oprește să încerci și apoi să te miri că nu e folosită parcarea? Că doar nu încerci pe banii tăi.
Teoretic, terenuri de parcări sunt. Ăsta, de pildă. Sau ăsta. Sau ăsta. Dar nu 2.5km pe jos.
nu inteleg, parcari sub cimitire sau in loc de?
da
Cimitirele sunt tot un fel de parcări, dacă stai să te gândești…
@Cotton Eye Joe
pe termen lung deci ai nevoie de abonament
Într-unul din acele cimitire au ai mei loc de veci. Și cum sunt terenrui private cu destinație specială, nu e așa ușor să expropriezi. Bașca sunt și ceva monumente pe acolo.
Parcul Titulescu în schimb e locația ideală pentru o parcare subterană. Cum este terenul de sport al liceului Șaguna sau parcul Gheorghe Dima din Schei.
Locuri sunt destule, bani ar trebui să aibă orașul, voință să fie și constructor serios.
„Unde vor brașovenii parcare pentru turiști” – pai…. La Bucuresti?
eu am gasit solutia acum 3 weekenduri: parcat la mall la afi, mers pe jos apoi.
vis a vis e piata europei sau cum s o numi unde dedesubt se poate face ditamai parcarea daca se doreste
Pai de acolo sunt cam 2,4 km pana Biserica Neagra. Nu multi sunt dispusi sa mearga pe jos…
Dap, fix ăla e locul. În București, de la Universitate la Unirii e considerat aproape, deși ai ceva de mers. De la AFI traversezi prin subteran, ai stație la Camera de Comerț și sunt trei stații până-n Livada Poștei, două dacă cobori la parc.
Chestia asta cu ”e departe Centrul Civic de centrul istoric” e o problemă care nu există. Problema reală la Centrul Civic e cu zecile de parcele cu proprietari diferiți, o chestie cu care Scripcaru nu și-a bătut capul, ba mai mult, aș spune că a și păstorit-o puțin.
Mx
@maximilian de la universitate la unirii sunt 700m, verificat pe google maps. 2.5km cat e si in propunerea aia e pana dupa romana, ori nu stiu cati oameni merg pe jos de la romana la unirii si zic ca e aproape. Este totusi mult de mers pe jos, cam 40 de minute.
@Webber Ai luat-o textual, am dat un exemplu aleatoriu. Vorbeam despre cum se schimbă percepția lui ”e departe” de la oraș la oraș”. Sunt 2.5 km până în Piața Sfatului, doar că ești deja în centrul istoric cam pe la Teatrul Dramatic și aia e a doua intersecție după AFI, în linie dreaptă. Ne pisicim cam mult cu distanțele ăstea, care chiar nu sunt de Manhattan, ci de fucking Brașov. Serios, nu e nimic ”departe” aici, poate doar dacă vrei să legi distanțe între puncte care nu sunt tocmai de interes pentru toată lumea, ca de exemplu Noua și Bartolomeu. Dar altfel, lucrurile la care cască toți gura sub cam toate sub nas.
Mx
v-am zis că locuiesc în oraș mic după aproape 20 de ani de bucurești.
uneori mă întreabă colegii dacă punctul x e aproape de punctul y în bucurești și eu întreb ”aproape în termeni de bucurești, sau în termeni de z (orașul în care suntem)?”
la bucurești în 5 minute pe jos ajungeam la metrou și atât, aici ajung în 50% din locurile de care am nevoie.
acolo în 5 minute cu mașina abia treceam de prima intersecție mai serioasă, aici în 5 minute cu mașina ajung oriunde aș putea avea nevoie.
Parcarea propusa e in centrul civic, vis a vis de AFI, nu ca in poza pe terenul lubrifin de pe Harmanului(acolo se viseaza parc/imobiliare).
Teoretic e o idee buna, ca din centru civic ai 3 statii de autobuz care te lasa in centru, cu frecventa de orice autobuz cam la 2 minute. De sapat in Tampa/sub parcul mare mi se pare prea complicat si tot ajunge traficul in zona centrala.
Iar exemplele tale cu cimitirul reformat si evanghelic nici o sansa…
Tot park&ride la fiecare intrare in oras ar trebuii sa rezolve din probleme + parcarile actuale minim 10lei/ora sa calmeze si brasovenii cu „drumuri” de facut.
In conditiile in care in Bucale e 5lei/h parcarea, 10 lei pe ora in Brasov nu ar parea cam mult? Nu stiu, intreb. Sigur, pretul e stabilit de fiecare Consiliu Local in parte, in fond pot pune si 100lei/h.
P.S. Avand in vedere „dragostea” orasenilor din urbea mea pentru locurile platite, daca te uiti la cei mai multi, 5 lei pe ora (adica cam un euro) e imens. Crezi ca a oprit asta vanzoleala? Mai gandeste-te…
@dufu: faza din Bucuresti e ca ar fi 5 lei x 8 ore. La BV nu stiu ce turist parcheaza 8 ore
@punkreas: mda, legat de locurile din Bucuresti nu stiu ce sa zic… Daca nu ma insel exista si un tarif pe zi, care este mai mic decat ai plati 8 ore legate. Cred ca aia 5 lei sunt strict pentru cate o ora, cel mult 2. Altfel exosta si abonamente. In fine.
Ce turist ar plati 8h parcarea? Pai unul care n-are parcare la pensiune, sau care sta mai mult de 8 ore in Brasov si nu are unde sa parcheze in alta parte? Uite, sa presupunem ca ai cazare 2 zile la Aro, care are parcare dar destul de mica (si care e tot cu plata, dar asta e alta poveste), si e plina si nu gasesti loc. Atunci parchezi pe locurile in spic care sunt vis-a-vis.
@dufu – 30 lei pe zi. 500 lei pe lună.
@dufu
Eu sînt unul din ăla care vreau parcare gratuită ca să vizitez un oraș. Nu are hotelul? E scump ”pi șentru”? Nu am chef să dau pe parcare in 3-4 zile cît pe o zi de cazare, deci ura și la gară, plec în altă parte, mai sînt multe de vizitat în țara asta. Cam la fel cum au luat muie cu Mamaia, pe lîngă prețurile nesimțite. Probabil este mai ieftină foamea, pentru ei.
@marinel, sa nu cumva sa iesi din tara
Māi Radule, am facut deja de vreo 22 de ori inconjurul Terrei, deci sa mai mergem si prin țarā.
@Marinel: Deci principiul funcționează! Parcă-s mai puține mașini prin oraș. Merci frumos!
Da, principiul funcționează. Pînă nu începi să faci foamea ca venețienii…
Primele 2 sunt ok, si asa p-acolo stau d-astia de s-au pisat pe romani si ortodocsi si i-au tinut la protile oraselor in iobagie. S-a putin schimbat istoria, aia trebuie scosi si dusi la groapa coumna a istoriei si valorificat locul. Al treilea teren nu, acolo sunt majoritar romani.
Din memorie, din zona centrului civic se pot lua autobuzele 17, 31, 6, 5, 1, 34 si care te duc in livada sau mai sus in aproximativ 15 minute. De bine de rau in brasov ratbv-ul merge ok si are chestii moderne.
Sunt extrem de sigur ca turistu care vin in Brasov stie exact ce autobuz trebuie sa ia, ce e aia livada si daca are mere sau banane si unde e localizata si ce treba are autobuzu cu o livada de mere.
pun intended
turistul are telefon cu google. găsești pe maps tot ce trebuie, cu tot cu orar.
@Octtavyan tizule, ai mai ieșit din satul tău prin city break-uri?
ideea e foarte buna pentru ca turistii raman in Afi si Republicii va fi mai aerisită.
Si vor plange toti aia cu capcanele pt turisti.
Subterana cam asa https://www.interparking.be/en/find-parking/Grand-Place/
Sau varianta aia de la 2.5 km cu o linie gratuita de tram/autobuz – platesti parcarea si cu acelasi bilet ai gratuit transport pe linia respectiva. Cam asa am vazut ca functioneaza P&R prin zona.
Astea ar fi simple si utile.
să o facă sub cimitir!!!
2,5 km nu-s un capăt de lume… 30 de minute pe jos, dar, na, am văzut că e foarte nepopulară ideea. Cred că ar merge suplimentat cu sistemul ăla ZTL dă pă Italea: ai intrat și te mai și prind camerele în succesiune, bun, marci, ”și tu”, vreo 300 de euro amendă și a doua oară nu mai intri. Pentru că, de le faci și parcare maglev, tot se găsesc 100 de proști să intre. Și atunci mai faci un ban pentru alte sifonări.
teoretic nu e mult, practic uită-te cine vine în piață.
Incearca mai spre o ora. Nu toti merg la pas alergator.
Ca idee, cam atat am facut din Centrul Civic pana in Piata Sfatului. Noapte, ploaie, frig etc. Cu sotia.
2,5 km e un kkt de distanta. Daca esti in drumetie de 20 km. Daca esti intr-un oras cu familia si vrei sa mai faci si ceva cumparaturi, e un chin.
@Jules: mkay, o oră să fie. Chiar două. Tot ești mai câștigat, decât să stai în mașină. Deși, probabil sunt destui și ăia care nici nu mai sunt deranjați de treaba asta. Gen cocalarii cu mașini cu stații, care, chit că au bani de First Class pe avioane, tot cu mașina gonesc ca niște animale prin toată Europa.
Brașovul nu e aglomerat de două săptămâni și, dacă oricare din primari ar fi vrut să facă ceva cu adevărat, ar fi fost timp destul zic eu.
După aia, și localnicii sunt proști de behăie. Apropo, în dimineața asta, în timpul plimbării zilnice (nu zic numărul de kilometri, că iar se sare la gât), același căcat: erau 5 autobuze școlare blocate la Poartă, pentru că mămikiile eroine tot cu mașina aduc plozii. Deci, excluși și ăștia din centru. Ai autobuze moderne, cu gabori locali pe ele, gratuite, ce pizda mă-tii tale mai vrei?! Covor roșu?
Și, nu în ultimul rând, sunt singurul de pe strada mea care își folosește garajul. Restul, că au garaj sau curte unde intră și două-trei mașini, tot pe stradă le țin. Iar strada mea are cam 60 de metri lungime și sunt mai multe familii care au 3, 4 și chiar 5 mașini. Așa că, da, multe muie și acolo.
2.5 km sunt un kk de distanță la 30 de ani și/sau în deplinătatea facultăților fizice.
mai vedeți voi după 60- 70 de ani sau după vreun accident.
dar nuuu, la noi e că dacă ai o problemă fizică, ești copil sau bătrân tre’ să rămâi încuiat în casă, că spațiul public nu e pt tine.
@AB dacă te întreții, la 70 de ani n-ar trebui să ai vreo problemă cu 2,5 km. La 60 nici nu mai zic. Accidente sunt altceva și, OK, ar merge niște mai multe parcări pentru persoane cu dizabilități chiar în centru. Gen să-i forțeze pe ăia cu parcarea de la maternitate să aibă măcar vreo 5. Dar să rămânem la ideea că poate vrem să avem niște mișcare în viața noastră, nu doar să o evităm cu orice preț.
da. spune-i lui taica-miu ca 2.5 km nu-s departe, după ce a avut AVC si se mișcă in reluare.
@Crocco Bello, ok, dacă te întreții rezonabil nici la 70 de ani 2,5 km nu-s o problemă majoră, doar că în concediu nu faci doar un drum de 2,5 km.
vrei să vezi și aia, vrei și ailaltă, vrei să te și plimbi prin centru sau mai știu eu pe unde.
și dacă pt obiectivul x parcarea e la 2,5 km te duci și te întorci la/de la obiectivul x, pac 5 km.
mai vrei să vezi obiectivul y, în altă parte de oraș, parcarea pt ăla e la 1,5 km, pac 3 km.
te mai plimbi un pic să cauți local să mănânci sau să caști gura, total 10 km.
pt 2 obiective și o masă.
ca să nu mai zicem că uneori obiectivul în sine presupune mers și/sau stat în picioare (muzeu).
dacă orașul/zona n=are mobilier stradal (bănci), deja 10 km sunt o problemă la 60-70 de ani.
merg zilnic pe jos un total de 3 -4 km (la/de la serviciu), dar 10 km pe zi pot fi o problemă pt cei 40+ ani ai mei și coloana mea bulită de la 14 ani.
Nici nu vreau sa ma gandesc cum se misca unu care e paralizat.
@AB tocmai că din cauza spatelui meu bulit umblu cât se poate de mult pe jos, inclusiv teren accidentat. Nu eram mare fan, crede-mă, dar durerea te învață. Mai mult decât atât n-am ce să pledez pentru mersul pe jos.
Păi dacă s-ar face parcare la 2.5km de centru cred ca s-ar dezvolta și zona pe cei 2.5 km cu baruri, restaurante, magazine ca ar căpăta vad – ceea ce nu ar fi rău.
Oricum e amuzantă și coada de la telecabina vara, când în jumate de oră 45 de min ești lejer pe Tâmpa.
Cum e mah sa fie krakatau ala destept din discutia asta?
2.5 km parcare pana la obiectiv inseamna ca parcarea nu o sa fie folosita. Punct. NU da nimeni doi bani pe „ar trebui”, „ar putea” si alte cacaturi. Turistii nu o vor folosi.
eu propun așa, sa se facae parcarea pe Calea București langa Dedeman, toți care vin dinspra e Predeal sa lase mașină în parcare, statia ratb , 17, 35,21, circula foarte bine.
Ar putea sa lase masina la Predeal chiar si sa ia trenu, sau la bucuresti si sa ia avionu sau in australia si vine cu teleportarea, important e sanu vina in centru vechi
centrul vechi e doar pentru localnici. ei trebuie să aibă non stop voie să parcheze.
Plus că vor să interzică accesul ”străinilor” pi șentru.
Înainte să ia decizii din astea să-i întrebe puțin pe venețieni, că și ei se cam săturaseră de (prea) mulți turiști. Și cînd a venit pandemia le-a trecut, c-au făcut foamea 2 ani…
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Adevarul e ca ce conteaza cateva milioane de euro in plus sau minus…
De la gara din Firenze pina la Uffizi sunt 2,8 km.
Dar turiștii de acolo nu vin din gară direct la muzeu pentru o zi, se cazează la un hotel pentru mai multe zile că-s mai multe de vazut. Bine, numai ca să poți spune c-ai înțeles ceva din Ufizzi îți trebuie vreo 2 săptămîni…
ei.. n-a zis ca a si intrat, doar ca a masurat distanta pana acolo
Eu inainte sa ma duc la Uffizi, mi-am dat doctoratul in renascentism.
Atenție! Nici „proștii locali” nu vor mai putea intra în centru dacă nu sunt riverani, nu doar turiștii. Care turiști nu vin la obiectivul turistic de la 2,5 km pentru că „turistul” de Brașov nu face decât turism gastronomic, nu e fiert pe Prima Școală Românească sau pe troițele din Șchei. Obiectivul său turistic este să mănânce în centru, să facă poza de Instagram și, dacă mai poate, să ia telecabina pe Tâmpa. Fix același obiectiv de umplut mațul îl are și localnicul care vine în weekend cu mașina în centru. Deci nu ucizi niciun turism dacă faci parcarea la 2,5 km de cârciumă pentru că nu există turism. Cel mult vor orăcăi cei din Horeca că, vai muică, nu mai vine turistul cum venea și moare (iarăși) industria ospitalității.
” Nicăieri prin orașele civilizate nu mergi 2,5km pe jos de la parcare la obiectiv.”
Te contrazic.
Am umblat destul de mult prin orasele turistice si am observat unele chestii:
* unele au parcari in centru, dar sunt al naibii de scumpe;
* in unele orase centru e zona „no-go” pentru cei care nu stau in zona respectiva. Au fost ani in care am primit felicitari de Craciun cu poze din orasele in care am fost si semnate de judecatorii locali tocmai pentru ca am _traversat_ zonele alea si n-am stiut de chestia asta;
* lumea – mai ales localii – inteleg ca turistii sunt o sursa de venit si nu se plang prea tare ca trebuie sa ia autobuzul daca trebuie sa mearga in centru. Bine, exceptii sunt (100 de idioti din Venetia sau Barcelona care se plang ca-s prea multi turisti dar si-au pus casele pe airbnb). In unele orase, multe business-uri prefera zonele limitrofe;
* creaza nevoia de mijloc de transport in comun. Lucru pe care il vrem cu totii, dar ca de obicei, sa inceapa de la altii;
2.5km nu e o distanta asa de mare. Si da, de multe ori, in city trip-urile care le-am tot facut am cautat parcare mai departe de centru (ieftina, siguranta mai mare ca ai locuri libere) dupa care am mers fie cu cerculetul, fie cu autobuzul catre centru. Asa ca nu vad de ce ar fi asa de dramatic …
Daca 2.5 km sunt „de centru”, alei pietonale (sau aproape) pana la un obiectiv anume atunci nu sunt multi. Pentru ca in teorie intreg centrul e un obiectiv turistic in sine si cu cat e mai mare, cu atat e mai bine. Si eu cand vizitez Valencia, de exemplu, las masina la mare si iau un tramvai si un metrou pana in centru. M-am invatat prima oara cand am incercat sa caut loc de parcare in zona centrala (adica aproape de centrul vechi) ca nu e ok. Ca mine mai sunt o suta in toate directiile orasului.
Dar la Brasov asa ceva mi se pare absurd. Ma rog, poate are si Brasov metrou de merge pana in centru si nu stiu eu. Si locuri de parcare pentru autocare chiar in centru. Si parcari subterane pentru cei ce totusi vor la botul calului. Si si si. Astea se fac pe rand, nu incepi prima data cu parcarea din partea cealalta a orasului ca nu te ajuta la nimic.
Daca are rezolva tot centru vechi gen parcari nu pe prima banda sau i-ar taxa maxim pe riverani sa isi bage masinile in curte sau sa „nu mai aiba” masini ca stau in centru gen, s-au ajuns, sunt in mijlocu urbei – sigur nu poti face asta da poti pune taxa pe ora si rupti cu amenzile si ajung ei la concluzia ca nu au nevoie de masina incentru – s-ar aerisi zona si ar putea veni si berbecu de turist sa gaseasca loc de parcare 1-3h cat sta sa viziteze igrasia din centru vechi si ar fi bine ca sa nu fie rau.
Si pentru purisani cu park and ride, nu vine nici plea sa isi lase masina la intrare in oras sa ia transportu in comun in oras strain ca sa mearga 5km pana in centru si inapoi doar ca sa aiba riveranu centru liber sa mearga el cu masina cand vrea pla lui.
Se discuta treaba asta de parca nu s-a mai facut in alte parti.
– parcare super scumpa (subterana sau nu) in centru;
– parcare ieftina la marginea orasului, cu transport in comun inclus pana in centru;
– unele strazi doar pietonale, altele doar cu acces pentru riverani, altele cu acces pentru toata lumea.
Ca locuitor în centrul civic, vă invit să veniți în weekend în parcarea de pe Kogălniceanu. Sunt doar băieții de la firma de pază ce dorm în mașină acolo, în rest e gol.
Daca Coliban era destept, facea din terenul ala din Centrul Civic un parc de statea mata in coada. Asta i-ar fi oferit toata munitia necesara ca sa i se alieze toti brasovenii in proiectele lui cu cheltuirea bugetului municipiului pe 5 ani pentru achizitionarea terenului de la IUS si inlocuirea masinilor cu bicicletele lui mult iubite. Dar Coliban nu a fost in stare sa se ingrijeasca de parcurile existente si sa mature frunzele.
Solutia pentru Centrul Istoric ar trebui sa inceapa cu impozite usturatoare pentru cei care locuiesc acolo si nu isi permit sa mentina cladirile la un sandard decent. Poate asa vor realiza ca mai bine se muta intr-un cartier rezidential nou si linistit, decat sa fie giga-contra turismului din centru.
esti rau a facut Brasovu verde, piste de biciclete, parcari peste tot platite, centru vechi e nou si modern, toate fatadele refacute, zici ca e Praga, le-a dat peste nas dezvoltatorilor sa nu mai faca p+11 in Brasov ca au campie pana in Covasna si pot face ce vor in suburbii, e curat peste tot, etc…
Not.
Da lumea in belfereste pe fostu care chiar a facut chestii pt Brasov cu bubele lui. si cand ii aud n-are consiliu, nu are ce face, e legat de maini si de picioare, ce voiai sa faca „sa iasa Firea?” asta e tot ce poata sa zica tineretu modern si tehnocrat in timp ce isi arunca tigara pe geam parcat pe spatiu verde.
Va fi destul de greu de restricționat accesul in centru, fie si din simplul motiv, ca acolo sunt si doua spitale. Mie ideea aia fantasmagorica de parcare sub gradina de zarzavat numita Parcul Nicolae Titulescu nu-mi displacea deloc, desi nici nu stiu cat de fezabila e.
Acum, de la Piata Europei sau cum naiba se numeste parcul vis-a-vis de Hidromecanica eu fac cam 20 de minute pana pe Republicii, deci nu e mare scofala, atata tot ca trotuarele sunt cam varza.
O idee misto ar fi daramarea fostei farici de ciocolata de pe De Mijloc, care si asa e vai de ea si transformarea locului in parcare, doar ca aia ar trebui cumparata de la actualii proprietari.
e vorba de accesul turiștilor.
sub piata sfatului nu se poate>?
nu, ca acolo au baietii de la sri treaba
4.5 EUR/ora, 25 EUR/zi. Imediat ce lumea e de acord cu preturile astea da, e o alternativa.
Stai, putem sa nu fim de acord? Tare, pe mine nu m-a intrebat nimeni pana acum ce tarif de parcare as prefera.
Drive-in. Vii, iei vinu’, gogoasa si paharu’ de vin fara sa te dai jos din masina si cobori inapoi.
Ar fi chiar indicat sa faca turistii pe jos distanta dintre AFI si Piata Sfatului, se mai invioreaza zona, se mai schimba fata strazilor cu cafenele, restaurante, etc.
Altfel daca nu ai unde parca nici comertul nu merge.
Eu nu inteleg altceva : cum panamea sa propuna primarul o petitie ?! Adica nu e el incharge? In genere petitiile le fac pripasii care nu sunt ascultati de stapanire.
Dar daca primaru e stapanirea..ce face cu petitia ?
Era la Digi24 unu’ de la PNL care macanea ca Ciolacu o sa dea socoteala, ca duce tara la haos ca bugetu.. Si un PSDist a batut in pahar : ALOOO, ALOOO, suntem la guvernare impreuna, ministru finantelor e de la PNL colega. A cam tacut ala din gura, uitase ca nu mai e in opozitie anu asta .
Vorbesti de parca nu ai trait sub Base…
In politica, daca nu ai un inamic cu care sa te bati pentru „binele poporului”, nu castigi. Daca n-ai inamic, il inventezi.
OK. eu am casa de vacanță in piață sfatului. No joke. Nu locuiesc acolo, mașina e pe firma… unde parchez? mai ales ca am părinți cu probleme de mobilitate?
Nu uitati ca peste jumătate din turiști sunt bătrâni. Cum ar trebui sa meargă distante mari pe jos?
5ron/h sau o bagi in curte sau uber sau transport in comun.
Da presupun ca tu vrei sa parchezi in fata casei pe spatiu public si sa nu te taxeze nimeni.
Si eu am avut in centru vechi casa si am cumparat cu curte pt ca stiam ca e dezastru si ghici ce. Aveam loc de parcare… in curte
@Octtavyan: nu ma intereseaza sa parchez gratis. Plătesc parcarea publica, ca doar nu sunt bucureștean zgârcit.
Si sa vezi daca o sa candideze mafiotul de Vestea la primarie. Nici un cuvant in presa de cate hectare are familia baronului Vestea pe langa Brasov, in Brasov si mai ales in Rasnov.
Si nici de dosarele disparute. Scripcaru a fost un sfant pe langa umflatul asta.
Am mai spus, si o repet: nu e de ajuns ca au locuri de parcare de resedinta 24/7 langa bloc, de nu ai sa arunci un ac, dar aceeasi mizerabili locali, in timp ce locurile lor de parcare sunt blocate cu dispozitive toata ziua, mai vin si in centru cu masinile personale, pe care au loc de resedinta, si ocupa TOATE locurile, pentru ca acolo au ei serviciul. Am renuntat sa mai vin in BV, din cauza asta, dar jur ca de cate ori voi vedea cate o masina de BV parcand la mine in Ploiesti unde crea pla lui, va avea o mare zgarietura pe lateral.
Ne căcăm pe noi și murim de nervi și de cancer la plămâni ca ne f0te grija foarte tare de niște tufe din parcul central.
1. Facem împrumut și construim o mega parcare subterană sub parcul central, cu preț decent și dimensiuni normale încât să încăpem și ăștia cu bărci.
2. Facem tot centrul vechi și Schei „low emission zone”, impozite 5x la proprietăți și autovehicule pentru norocoșii din zonă.
3. Instalăm camere cu recunoaștere numere de înmatriculare, inregistrăm în sistem riveranii și autoutilitarele ce deservesc zona, restul 10 lei amendă* la fiecare intrare în low emission zone.
4. Taxă de parcare 10x pe străzile din low emission zone.
Este o alternativă viabilă pentru riverani, localnici și turiști deopotrivă.
Ești riveran? Te costă, nene, să ai aer curat și trafic redus. Parcarea gigant e mai ales pentru tine făcută, deci trebuie să contribui cumva financiar la asta.
Ești localnic angajat la o firmă din low emission zone? Poftim abonament la parcarea de sub parc.
Ești turist? Poftim parcare la preț decent la 500m de obiectivele din centru.
Ești smardoi și vrei cu bolidul în buza restaurantului în centrul istoric? Poftim 10 lei intrarea în zonă și parcare 50 lei / oră.
Trei sferturi din traficul din Centrul Vechi sunt brașovenii, nu turiștii. Trebuie să le dai motive să nu mai meargă cu mașina acolo. Chiar și pentru tine localnic care te duci la o limonadă în centru e de căcat să-ți vâjâie prin cap 3265 de mașini și 5 cocleți frustrați cu motociclete zgomotoase care se învârt pe Mureșenilor că-i gratis.
Gresesti, uita-te la numerele de inmatriculare ce se perinda in Centrul Vechi in we si o sa ai o surpriza.
Nu greseste deloc. Am
Stat in centru vechi 70% din masini nici nu le misca nimeni. Du-te dimineata dupa 9 e full lampranz e full si seara mai vin sia aia care-s plecati la munca si nu vorbim de sarbatori
Consider ca ar trebui ca atunci cand ne referim la parcari sa luam o integram intr-o solutie mai larga. Si anume a mobilitatii urbane in genere. Oamenii folosesc masina pentru ca este comoda si oricand la dispozitie. Ar trebui ca alternativele sa fie cel putin la fel si sa aiba minim 2 avantaje in plus ca un om invatat cu masina (din diverse considerente, inclusiv al mobilitatii reduse) sa inceapa sa se gandeasca la altceva decat masina pentru deplasarea in oras.
De exemplu, daca stiu ca de la parcarea de la 2.5km+ pana in centru exista ca alternative:
– trotuar civilizat si mare, cu atractii precum terase, magazinase de tot felul, service-uri de bicle si alte vehicule de transport personal (PEVs), cluburi sportive, cluburi de tot felul de arte si activitat etc.
– un mijloc de transport in comun cu un pret decent sau inclus in pretul parcarii, daca vine rapid (~10 min) sau cu un tabel orar respectat, care are banda dedicata (sau e tramvai pe sine acoperite cu verdeata, cu acces la nivel pentru scaunul rulant). Acei 2.5km ar trebui sa-i parcug in 5-10 minute
– statie de biciclete (si electrice) de inchiriat. parcare de bicilete pe termen lung si scurt. Parcari unde poti sa-ti legi bicla pt scurt timp, de-a lungul traseului.
– statie de inchiriat alte vehicule electrice personale (trotinete, skate-uri, onewheel, monocicluri electrice etc.)
– statie de inchiriat vehicule electrice pentru oameni cu mobilitate redusa cu viteza maxima caracteristica lor (15? nu stiu sigur).
– statie de inchiriat masini electrice de mici dimensiuni cu viteza limitata la ceva discutabil in functie de unde i-am permite unei astfel de masini sa ajunga. probabil ar trebui sa aiba aceleasi drepturi si restrictii ca bicicletele
Ca omul sa-si poata face treaba/distractia/trairea in zona centrului chiar daca centrul are o parcare mare cam departe, putem gandi o solutie integrata pentru un proiect pilot despre cum vrem sa arate orasele in care traim si ne crestem copiii. Brasovul cu aceasta speta pare un candidat potrivit.
Orice amendare a localnicilor care-si lasa aproape toti masina in strada va duce la rascoala. Pe strada N. Balcescu deja s-a pierdut controlul de mult.
sâmbătă seara, numai turiști https://i.imgur.com/awt2r9L.png