Să nu uităm cine sunt vinovații…

A început freamătul politic după un sondaj care dă AUR pe locul 2 în intențiile de vot. Oarecum just, mai ales că riscăm să repetăm opțiunile din 2000 (pentru cititorii mai tineri, schema PSD a fost să voteze mult pentru Vadim, care a ajuns în  turul doi al prezidențialelor, și am avut de ales între Iliescu și Vadim).

Dar aș vrea mult să nu uităm cine e vinovat pentru mizeria asta: președintele Klaus Iohannis și PNL.

Îi înțeleg prostia lui Iohannis, nu mai are unde merge de aici politic, se va retrage la Sibiu, dar cum îl vor privi oamenii pe stradă când țara va ajunge iar în mâinile PSD, din cauza lui? Cu politețe, așa cum crede el? Cu certitudinea că a fost un președinte bun, așa cum speră? Va elibera într-un final posturile alea din educație pe care le ține ocupate? Sau le va ocupa? Se va întoarce la școală, riscând să audă pe holuri “tata a zis că sunteți un trădător infect”?

Cât despre PNL, sper să fie absorbiți cât mai repede de PSD și să ne scutească de moștenirea liberală sau a Brătienilor sau alte rahaturi sforăitoare. Își merită dispariția cu vârf și îndesat.

 

intentie-vot-ianuarie

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

88 comentarii

  1. Pacat de USR si oamenii competenti ca Vladuţ şi Clotilde amirite? topkek

    00
    • Problemă USR-ului e că nu a părut niciodată că ar fi un partid pentru tot poporul, tot timpul a fost și e un partid pentru „elită”, pentru corporatiști, pentru ăia care chiar o duc bine în România și care poate nu cunosc cu adevărat fața reală a României (3 milioane de gospodării încă se încălzesc cu lemn), plus propaganda destul de agresivă cu LGBTQ…nu știu, au cam fost pe lângă de la bun început și își merită soarta.

      00
    • @DAVGO
      „Problemă USR-ului e că nu a părut niciodată că ar fi un partid pentru tot poporul”
      Cum poti sa fii un partid pentru tot poporul ? Cind marea masa e analfabeta ?

      Cum poti sa fii un partid decent si sa te adresezi tuturor ? Cind persoanele agresive inculte au mai mult succes ? Incepi sa devi agresiv ? Da-mi exemple de cum ai proceda tu

      00
    • Usor cu pianul pe scari…politica e politica si alea 3 litere nu schimba deloc mocirla in care se balacesc sau intentiile lor. Pe plan local il cunosc personal pe unul dintre useristii ajuns vice primar. Dintre toti cunoscutii mei este cel mai mare fripturist, lipsit de morala, pupator in funduri.cand am vazut pana unde s-a ridicat, am stins lumina cand vine vorba si de USR( ailalti sunt de mult la ignore). Asa ca, la timpuri noi, tot noi…

      00
    • Eu iau ca exemplu ce s-a intamplat in Bacau… primar USR… a inceput sa faca invarteli cu fostul primar PSD, l-au catapultat afara pe vice (tot USR) din cauza ca a spus public ca se fac cacaturi. Iar orasul nu a evoluat in nicio directie, pana si la dezapazire a fost terci.

      Mai adun mintal si alte mizerii citite prin presa despre USRisti si imi rezulta un partid vraiste, cu membrii ce vor sa ajunga la ciolan si atat. Mai lasati vrajeala asta cu „partid elitist”… sunt o apa si-un pamant.

      00
    • Eu tot vad acuzele astea cu LGBTQ, dar in afara ca au boicotat referedumul anti-homosexuali, ce au facut concret astia de la USR pentru LGBTQ? Eu as zice ca n-au facut suficient ca sa isi merite renumele de partid pro-LGBTQ, nici macar propunere de data de inceput discutie pentru un eventual proiect de parteneriat civil care sa includa persoane de acelasi sex n-am vazut.

      00
    • @Perkele, într-adevăr, tac mâlc, nu fac nimic față de comunitatea LGBT, dar iau voturile, când adevărații susținători ai cauzei sunt PSD+PNL. Condamn cu desăvârșire glumele proaste de genul pui 10 euro pe masă și le spui cunoștințelor useliste că ai lor sunt dacă se sărută. Pe fundal se aude RTV cu sexo-marxiștii. 30 de ani și 10 euro pierduți.

      00
    • ”Problemă USR-ului e că nu a părut niciodată că ar fi un partid pentru tot poporul” – nici un partid nu e ”pentru tot poporul”. Din start, un partid este un grup de oameni care au un oarece interes specific. Asta ar trebui să înțeleagă plebea.
      NU există nicăieri în lumea asta partide care să se adreseze tuturor. Și nici nu e normal să existe.
      Este treaba sistemului electoral să asigure accesul la legislativ al cât mai multor grupuri cu interese cât mai variate. Ceea ce sistemul electoral românesc nu face. Și, din păcate, politica românească se rezumă la alternarea grupurilor infracționale la putere. Și din când în când apare câte un grup naiv – gen USR – care încearcă să schimbe ceva din sistem.
      Sau, în momente de criză, apar imbecilii adunați în grupuri extremiste, cu lozinci percutante, dar fără vreo soluție.

      00
  2. Cine-s ultimii 4 clasati? FORTA DREPTEI? Ce? Cine?

    00
  3. Eu tot ce sper de la Iohannis este sa nu dispara intr-o vila pentru restul vietii cum a facut Iliescu. Chiar sper sa il pot intalni din intamplare pe strada, la ski, la un golf de ce nu..

    Doar ca sa pot sa il scuip direct in fata aia de gunoi psdist mincinos? (de mentionat ca eu doar pun intrebari).

    Muie Iohannis?

    00
  4. Nu o să îi zica cineva ceva robotului skior, stai liniștit…suntem prea natie de mamaligosi…o sa-si traiasca batranetea in tihna si confort material…

    00
  5. Si eu care in sfarsit ma hotarasem sa votez ALDE…

    00
  6. Oare ce o sa se intample cu „Alba ca zapada” alias USR, marea speranta care devine tot mai evident doar un „tampon” anti-emigratie?

    AUR a trecut de 20% in timp ce ei coboara spre 10%… asta in timp ce pana si membrii lor sunt dezamagiti de catre politica asta „corecta”:
    – lovesc cu fiecare ocazie in antivaccinisti desi astia sunt 50%
    – fac pe fata promovare „pro lgbt” intr-o tara cu profil conservator desi ar putea sa fie mai eleganti si sa fie doar „toleram lgbt”
    – lovesc in Biserica de fiecare data cand au ocazia doar sa arate ca ei sunt progresisti…

    Evident ca am votat USR pana acum, DAR… nu mi se pare deloc ca merg in directia ok. Ei mereu sunt ANTI ceva, fie justitie, fie biserica, fie… asta oboseste omul, pare mai mult o „vanatoare de vrajitoare.”

    Pana cand in programul lor politic nu vor intra si cei 75% dintre romani pe care ei ii desconsidera… sansele lor sunt nule. Ma refer la oamenii din rural, pensionari, bugetari etc.

    00
    • Teoretic ar fi ok sa stea pe valorile lor chiar daca asta inseamna ca nu trec de 20% niciodata. Pentru ca au un nucleu dur care chiar crede in valorile alea. Pot face coalitie cu alte partide. Prin negocieri si compromis ajung la un program comun, echilibrat in care o majoritate de populatie se regaseste.

      Dar daca unul din parteneri minte ca porcu cand se negociaza si cu prima ocazie tradeaza orice intelegere si se intoarce complet in directia cealalta. O directie pe care daca doar ar fi mentionat-o in alegeri ar fi luat sub 3%..

      Nu exista speranta daca nu poti sa ai o minima incredere. Si in momentul asta, Iohannis a reusit sa distruga orice urma de incredere pe care o poti avea. Efectiv nu m-ar mira daca maine s-ar duce sa faca cerere de aderare in URSS. Ar fi pur si simplu clasic Iohannis. Si nici sa nu ne zica nimic de asta. Sa aflam din presa.

      00
    • NOU
      #20

      eu zic că modelul pe care încearcă să.l replice usr.ul nu este psd sau pnl; este mai degrabă udmr.ul: un nucleu dur de susținători care votează formațiunea, no matter what, care nucleu să însemne măcar 5,01%; trecerea în liga mare nu e simplă și ține mult de context (pe care ei nu.l controlează), nu doar de prestația lor pe scenă. disoluția mesajului anti-orice poate însemna sfârșitul lor.

      00
    • „fac pe fata promovare „pro lgbt” intr-o tara cu profil conservator” si „lovesc in Biserica de fiecare data ”

      Puteti sa exemplificati cu chestii concrete in directia asta?

      Adica: daca e atat de evident ce ziceti, ar trebui sa gasit rapide declaratii ale lui Ciolos, Barna, Drula, Ghinea, Voiculescu sau a altor sefi de pe acolo in directia asta (pro-lgbt sau anti-biserica). Sau puteti macar gasi ceva initiative legislative in directia asta. Sau chiar ceva chestii concrete facute de ei in cele 8 luni cat au fost la guvernare.

      Daca nu gasiti usor chestiile astea, inseamna ca unii dintre noi avem o problema.

      00
    • @silicon_v: din ce stiu, singurele lucruri concrete anti-biserica e ca s-au opus la niste bugete care aveau alocati bani multi pentru biserica, in rest dupa gustul meu au fost prea putin anti-biserica, iar despre LGTBQ am scris mai sus, e mai mult o eticheta data de cei anti-USR, eu n-am vazut ca USR sa faca ceva concret pentru homosexuali

      00
    • Căutați pagina USR tineret ..poza de acolo cu chestii curcubecesti….

      00
    • ca sa va dau la moalele capului vedeti ce voteaza tovarasii PSD-isti pe la bruxelles cand e vorba de lgbteu.

      Valva cresting ortodoxa e doar aici de ochii fraierilor, ei sunt baieti de comitet in rest.
      asa ca daca nu va place legebeteu aveti fie cativa penelisti pocaiti fie AUR, succes si dati cu paine sa se duca mai usor pe gat.

      00
    • NOU
      #25

      Ati omis un lucru la USR si poate cel mai important, pe langa pro lgtb, antibiserica si anume ca sunt pro feminism, un curent care este chiar nociv societatii , familiei si femeilor in general. Oricum eu consider ca USR-ul e un partid al corporatistilor care sunt indoctrinati la fabrica la ei , unde lucreaza cu aceste notiuni progresiste , occidentale.

      00
    • Grigore, sa nu uiti sa respiri

      00
    • @AlinP: Eu chiar sunt curios unde fac USR pe fata promovare LGBTfdsigsaigs+.

      Uite, aud asta in prostie peste tot. Pe internet, pe strada, s-a repetat de atatea ori incat lumea a ajuns convinsa ca asa e. Si nu doar oamenii tantalai.

      Asa ca intreb si eu? Unde? Ce promovare fac ei pro LGBTSfasfa+? Ca eu-s mai prost si nu o vad.

      00
    • Excelent punctat AlinP.
      Si eu am votat USR la ultimele 2 alegeri parlamentare, in 2016 chiar m-am implicat si le-am strans semnaturi si am facut niste donatii pt corturi. Insa dupa ce l-au dat jos pe Nicusor Dan, dintr-un partid anti-coruptie s-au transformat intr-un partid ultra-progresist (extremist). Nu o sa mai votez cu ei din cauza chestiilor pe care le-ai enumerat tu, dar si inca vreo 2-3 lucruri suplimentare.

      La urmatoarele alegeri merg cu AUR, in ultimii 2 ani au fost singurii care au luptat impotriva restrangerii drepturilor oamenilor. Probabil daca nu organizau prostest pe 21 Decembrie acum aveam pasaportul de vaccinat obligatoriu la locul de munca.

      00
    • @Crissy: Pai daca a punctat bine.. Hai arata-mi tu unde sustin ei LGBTQsafafdsfas+? Te rog!?

      Sa nu vorbim de extremism in sustinerea LGBT in Romania, ca e hazliu :))

      00
  7. Mai avem 2 ani, poate apare o surpriză, poate vor fi bilete ieftine doar dus, poate că PSD rămâne fără alifie pentru PNL și vom avea o altă alianță cu USR în mijloc.

    E trist.

    00
  8. AUR are 20% pentru ca asta este poporul nostru , asta e reprezentarea opiniei poporului in politica :(

    00
    • Corect. Sunt atat de multi analfabeti functional cu diplome, sunt atat de multi prosti care nu inteleg nimic din nimic, sunt atat de multi inculti in aceasta tara incat nu prea mai are cine sa voteze USR… Poate apare un partid nou, pe ultima suta de metri, desi nimic nu recomanda Romania pentru asemenea reteta castigatoare.
      Mi-e sila si sa ma mai uit la Iohannis, cand v-a spus Basescu cine e personajul n-ati crezut…

      00
    • NOU
      #33

      Coalitia Unirea Romanilor sau AUR cum isi zic ei au 20% pentru ca nu au fost la guvernare, si toata prostimea isi imagineaza ca ajung acolo sus si fac ceva pentru ei… nu or sa faca nimic, or sa fie o dezamagire, ca nu au aparat de baronetzi, slugi in administratie si smenari in companii de stat si mafie in sindicate… or sa ajunga acolo, or sa latre si la prima criza mai serioasa ii scuipa lumea ca pe altii… si pica in CUR ;)

      00
  9. Macar daca UDMR nu face pragul electoral…. tot ar fi ceva

    00
    • Il face. Orice partid care obtine minim 20% in 4 judete intra la guvernare indiferent de scorul total pe tara.

      00
    • Nu stiu daca trolezi sau nu ai idee cu toate ca s-a mai spus, dar repet sa ramana scris. UDMR a cerut si li s-a dat de catre PSD modificarea legii electorale in asa fel incat ei pot sa intre in parlament chiar daca scot sub 5% din voturi. Motivul e ca au bagat o exceptie care li se aplica doar UDMR-ului cum ca daca reusesti sa faci peste 20% in 4 sau 5 judete (nu mai stiu exact cifra) esti in parlament. Si ei indeplinesc fluierand acest criteriu in judetele unde sunt multi etnici maghiari.

      00
    • @Notnowm25

      Tinand cont de istoricul UDMR din ultimii 30 de ani, comentariul tau e oarecum valid. Totusi, de regula, un partid care obtine minim 20% in cel putin 4 judete intra in parlament, nu la guvernare.

      00
    • @Stefan UDMR e singurul partid care a fost la guvernare cei mai multi ani neavand majoritate niciodata.

      Cum s-ar zice la LGBTQ, e versatil UDMR. Si primeste, dar si da.

      00
  10. Tare mă tem că mulți vor vota AUR doar ca să le dea o palmă celor de la USR și PNL. Tot noi o să suferim, dar așa a fost mereu, nu avem cu cine…

    00
    • @Marius palma aia a fost tura trecuta cand au scos 9% urcand la 11% dupa redistribuirea mandatelor. Si am vazut cat de mult li s-a rupt primelor 3 partide de asta. PSD +PNL = love , iar in pandemie la Sanatate am avut pentru o perioada o tipa specializata pe epilare, optimizatoare fiscala, singurul lucru care o recomanda fiind cotizatia la partid. De acord ca tot noi o sa suferim, pentru ca nu vad AUR sa aiba ce propune la ministere, probabil vor fi in continuare gica-contra, vor negocia la rupere ca sa ramana in opozitie chiar si la 20%+ sustinand in acelasi timp ca ei au incercat dar sistemul i-a infrant.
      Sau vom descoperi ca oricum la cat haos e in tara asta, de fapt ministrii erau pusi la deruta ca pensionarii aia decedati de ani de zile carora rudele le incasau pensia, si de fapt tara era pe pilot automat, sa nu zic o papusa care se supune semnalelor din partea „aliatilor strategici”.

      00
    • @N: te-au ajuns fake news-urile.
      De curiozitate am cautat specializarea Ioanei Mihaila si este endocrinologie. Endocrinologia este foarte departe de determatologie (banuiesc ca acolo ai vrut sa bati cu „epilarea”)
      Si chiar daca specializarea ei era dermatologie, asta este reprosul tau? Poate vrei sa ne spui o lista de ceea ce a facut sau n-a facut.

      00
    • AUR va avea un guvern format din 3 oameni competenti:

      George Simion presedinte, prim ministru, ministru la transporturi, interne, armata, fonduri proruse/europene, sportului si economiei
      Claudiu Tarziu: la toate ministerele
      Diana Sosoaca (o vor reprimi in AUR) la ministerul comunicatiilor. tipa deci comunica.

      00
  11. PSD+AUR peste 54%; 52% analfabeti functionali. Pare corect sondajul.

    00
  12. Cam asta e si tot bazinul lor electoral. La fiecare aprox 10 ani mai apare un partid d-asta:
    2000-2004 PRM
    2012-2016 PP-DD
    2020 … AUR

    Sunt multe motive pentru care asa cum apar asa si dispar. Unul din ele e lipsa de oameni competenti. In PRM erau vedete Oana Zavoranu si Mitica Dragomir, in PP-DD Gigi Netoiu si … Elodia. La fel si la AUR, 3/4 din parlamentarii lor sunt fosti someri sau combinatori.

    00
    • Deci partidul preferat de oamenii incompetenti se va destrama pentru ca nu are oameni… competenti? Undeva da cu virgula.

      AUR ar trebui caracterizat mai degraba ca partidul oamenilor furiosi, ceea ce e mai apropae de adevar. USR e partidul furiosilor cu studii si ochelari, iar AUR e al furiosilor cu studii medii sau primare si pamant sub unghii. Ghici care sunt mai numerosi?

      00
    • @sitting duck

      Gandeste putin mai in profunzime. Oamenii incompetenti nu vor sa o duca mai prost, iar cand votezi incompetenti nu are ce sa mearga bine. Te duci la dentistul care voteaza AUR ca tine, dar dupa ce iti f… dintii din gura si iti ia banii nu prea mai iti pasa de ce vorbeai inainte.

      Inviariabil partidul ajunge la un moment dat sa dea oameni pentru pozitii de conducere. Chestia asta deja s-a si intamplat , AUR are parlamentari, are grup parlamentar, poate propune legi, poate vota legile altora. Avem si primele rezultate: a fost proiect de lege care interzicea pensionarea anticipata a judecatorilor, AUR au votat impotriva. In schimb au propus sa fie legal sa ai pana la 100 de kg de petarde.

      In tot acest timp Simion promite ca Romania isi va recapata gloria uitata. La fel a promis si Livache, prostimea l-a votat, am ajuns cu Dancila premier. Acum amandoi sunt irelevanti politic.

      00
    • NOU
      #48

      „La fel si la AUR, 3/4 din parlamentarii lor sunt fosti someri sau combinatori.”

      Eu zic că dacă înlocuiești AUR cu USR rezultă o frază remarcabil de adevărată…

      00
  13. incep cu obligatoriul „muie PNL”

    Asa, macar de data asta sa nu gresim cu „raul cel mai mic”, duamna Soso sa fie

    . Jucati la offsaid, hai sa dam foc la tot daca asta e jocul.

    00
    • Daca in turul 2 ajunge Iohannis 2 vs Soso, sunt absolut pregatit sa votez Soso si sa fug din tara. Macar sa ardem tot daca tot..

      00
  14. și încă nu a promis AUR că dă 20000 de euro la fiecare om care se întoarce acasă.

    00
  15. Aprox 1200 persoane pot fi un esantion reprezentativ pentru cateva milioane de votanti?
    Nu ma pricep, doar intreb.
    Mereu mi-am dorit sa stiu detalii despre cum sunt alese cele cateva mii de persoane pentru sondaje.

    00
    • Raspunsul scurt: da.
      Pentru o populatie cu drept de vot de 18 milioane de insi, un interval de incredere de 95% si o marja de eroare de 3%, ai nevoie de un esantion de putin peste 1000 de oameni.

      00
    • @TicTac: sondajele astea sunt de obicei făcute și aplicate de sociologi. Bine – de studenți la sociologie aduși cu japca să meargă prin sate să adune datele. Dar eșantionul e ales aleator. Adică n-au să ia 1200 de oameni din Iași să-i întrebe de preferințele politice ci ce iau aleator persoane din toate zonele țării. Dintr-un eșantion de vreo 1500 răspund cam 1400 dacă e scurt chestionarul. Din cei 1400 se elimină cei care n-au răspuns la întreg chestionarul ori au dat răspunsuri aiurea (același X pus în toate casetele ori în linie dreaptă, să se gate mai repede cu completatul”. Rămân ăia 1200 de mai sus.

      00
    • Am făcut sondaj în facultate. Vreo 3000 de oameni în tot Ilfovul, cu excel cu tabele, curățat date, pe grupe de vârstă, toate cele. Ingineri profani. Surprinzător de relevant sondajul.

      00
    • La alegerile trecute casele astea de sonsaj nu au vazut AUR, as zice ca marja de eroare este de peste 10%!
      Tot casele astea de sondaj l-au dat pe Ponta presedinte la distanta mare de urmatorul clasat!

      00
    • La europarlamentare toate sondajele au dat usr la jumatate fata de cat au facut.

      00
  16. pai nu zicea lumea, acu 2-3 zile, ca n-are cum?!?!

    acum vad ca se trece la partea: noi suntem singurii destepti, vinovatii ie prostii care voteaza pe aia rai

    00
    • Hai mah, termina, aceleasi sondaje nu stiau de AUR inainte de alegeri. Iar pana in 2024 se plictiseste lumea de astia, ca nu au pana la urma cu ce sa mai iasa.

      Ce-o sa faca, o sa invadeze cate-o primarie pe saptamana? Cat o sa ridice steagul ala? Pana si Sosoaca raguseste pana atunci.

      00
  17. Vad ca multa lume plange de mila celor de la USR. De ce? Ce a facut USR pentru tara? Au fost 8 luni la guvernare, inafara de Drula si hai poate Ghinea (care probabil ca daca nu era PNRR de pregatit, nici el nu ar fi facut mare scula) au facut ceva? In 8 luni, Teleman de la Digitalizare ar fi putut sa vina cu un site nou pentru ANAF. Nasui, in loc sa angajeze securisti de-a lui ta-su ar fi putut sa vina cu un plan de restructurare pentru companiile de stat de sub umbrela Ministerului Economiei. Sa mai zic la sanatate unde a fost VV care o tinea dintr-o gafa in alta si dupa au pus-o pe Mihaila care a facut.. fix nimic, spitalele tot au luat foc. Si USR a mai avut ministrii in Guvern, si de buni ce au fost nici nu ii mai tin minte. Iar dupa USR din Parlament, au avut 8 luni de majoritate cu PNL. Spuneti-mi niste proiecte de lege cu care au venit care sa faca cu adevarat diferenta in tara asta. Nu mai zic de legi adoptate, acolo sunt sigur ca vorbim de ZERO. Nici nu mai zic de aia din Parlamentul European, a caror grija a fost sa voteze aberatii pro-LGBT in loc sa ii intrebe pe germani de sanatate si de ce se opun energiei nucleare. Sau de ce sunt bot in bot cu rusii. Si o sa ziceti ca 8 luni sunt putine, nu, nu sunt. Mandatul de parlamentar/ministru are teoretic 48 de luni. Aproape 20% din mandat.

    00
    • au cerut prin proiecte de legi depuse in parlament sau conditie pusa in programul de guvernare cu partidele aliate schimbarea legii electorale pentru alegerea primarilor in doua tururi sau vot prin corespondenta, organizarea referendumului pentru Fara penali in functii publice, 0 taxe salariul minim, eliminarea pensiilor speciale, desfiintarea sectiei speciale etc etc toate blocate de pnl si/sau udmr, ca daca nu ai majoritate te bazezi pe voturile aliatilor.

      00
    • Esti sigur ca ai urmarit ce s-a intamplat?
      De exemplu mortii ascunsi de pnl ca sa tina alegerile? Sau organizarea de concursuri pentru sefii CASS? Ti-au scapat astea?

      00
    • Bai cârnaților,că altfel nu pot să vă spun…dacă USR-ul asta e atât de prost și nașpa de ce îl tot demonizați și înfierați cu fiecare ocazie? Ceva nu se leagă aici

      00
    • Mă adresez doar celor ingrijorați și care mor de grija lumii care plânge de mila celor de la USR, adică caractere jegoase cărora nu le pute ce face PSD + PNL + UDMR de 33 de ani dar au pretenția să vină un partid oarecare : USR sau AUR și să facă -pentru țară – în câteva luni, 8, 12 , 16 din căcat bici. Și dacă nu au făcut, gata, ei s-au lămurit, toate partidele aceeași mizerie așa că mai bine votăm ciuma roșie că ei sunt competenți.

      Făcea-și-ar schiuri președintele din crucea mă-tii!

      00
  18. Să vedeți ce alianță mișto vor face PSD cu AUR prin preajma alegerilor, lol. Cu UDMR-ul oficiind logodna, desigur.

    00
  19. Oamenii s-au saturat de aceleasi fete in politica de 30 ani, aka psd si pnl. USR s-a cladit cu greu iar cand au avut ocazia sa urce exponential au dat-o cu mucii in fasole grav.
    PSD si PNL si-au dat-o mereu la gioale in acest timp, iar din cand in cand a mai intrat si USR in hora de rosii aruncate. Per total 3 se bat si al patrulea castiga.

    Intre timp AUR s-a axat pe niste chestii simple, antivaccin, antisistem, dacii liberi si alte mizerii ce prind la prostime, au iesit in strada si au mers de colo colo prin orase. Mi se pare ca sunt partidul pensionarilor, lor li se adreseaza, batranii naivi ce cred ca inainte era mai bine. Si ce sa vezi, avem multi pensionari in tara asta. Mai adaugi si biserica ce ii sustine prin tot felul de preoti + masa antivaccinistilor si tadam, iese procentu’. Procent ce mi se pare ca merge mana in mana cu adevarata fata a romaniei, o tara plina de indoctrinati.

    00
  20. Președintele ornamental Klaus Johannis se va retrage la Miami și alternativ în Alpi, acolo unde a stat cea mai mare perioadă din mandatul de președinte.

    00
  21. Klausica isi va vinde casele si se va muta in Germanica ca doar n-o sa stea in tara ca toti prostii ( me included :) ).

    00
  22. Interesant. Nu mai tipa nimeni cum a votat el cu 2 maini cu neamtu? Ca o sa rupa? Ca de asta avem nevoie? Ca restul sunt tampiti ca nu inteleg valoarea? Ca la alegeri si dupa era cor.
    PNL merita sa moara DOAR ptr aceaste teapa de presedinte pusa in carca poporului.
    AUR va creste infiorator pentru ca se muleaza perfect pe profilul romanului.

    00
  23. Deschizi Iutube sugestii romanesti manele, revelioanele cu Dannegru sunt in top, cea mai servita mancare saorma sau ceva cu mezeluri, cei mai multi angajati sunt la stat, nici o facultate in top500 dar cateva zeci de mii de doctori cu patalama….ce plm sa voteze toti cretinii astia?!

    00
  24. AUR este cadoul PNL pentru talibanii USR&KWI. In tot acest timp, PSD a consumat popcorn.

    00
  25. USR vorba multa, fapte putine. Strategia e proasta. Trebuie o strategie bottom up. Nu top down. Cum cred majoritatea romanilor ca se face greaba. Ce trebuie facut e sa iti atragi pe plan local 3-4-5-6 primarii, cu primari competenti. Faci treaba in ele. Vii cu dovada la electorat. In urmatorii 4 ani evoluezi, te duci la nivel de judet, iei si mai multe primarii. Si tot asa. Un partid competent se creste in timp. Ai nevoie de 10-15 ani lejer. Nu petarde si artificii care se sting dupa 4-5 ani. Dar hei, cine sa si voteze asa ceva?

    Iar cine viseaza ca in 2-3 ani poate sa vina la putere un partid competent, e un prost care nu a invatat istorie la scoala. Daca ar fi invatat si-ar fi dat seama ca singurele dati cand s-au intamplat din astea, a iesit nasol.

    00
  26. „pentru o Românie normală”….

    00
  27. NOU
    #77

    Cum nici găzduirea unui ciudat holocaust denier pe blog nu ajuta.

    00
    • nu era holocaust denier.

    • NOU
      #79

      Ah, nu, era nu s-a întâmplat niciun holocaust în România și nici nu a fost antisemitism pe aici pentru ca eu am crescut într-o casa de evrei care au fost dați afară sau ceva din acea casa.

      00
    • NOU
      #80

      Altfel, nu, deloc, doar spunea ca ‘au murit’ mult mai putini. Discurs leit George Simion si Calin Georgescu.

      00
  28. Im 2024,AUR va cistiga alegerile,devansind PSD-ul,cu peste 40% din voturi.PNL si USR vor obtine sub 10%.Si asta nu din cauza ca-s extraordinari,ci din cauza ca lumea e satula de aceleasi partide incompetente si corupte de 30 de ani.AUR reprezinta exact ce a reprezentat partidul “5 stele” pentru Italia-uniunea cetatenilor impotriva establishment-ului corupt si impotent.Daca cineva are impresia ca vor vota cu AUR doar pensionarii si ne-educatii,se inseala amarnic-sint(vor fi) tone de oameni educati care vor vota cu ei.Pentru ca si aia se satura,macar din cind in cind.Cea mai mare problema o are PSD-ul,AUR e capabil
    sa “ rupa” electorat de la absolut toate partidele,indiferent de culoarea politica(mai putin UDMR).Pina una alta,AUR rupe halci consistente din electoratul PNL,dar si din cel al USR.Urmeaza halcile din PSD(care deja se intimpla).Cind PSD-ul va incepe sa urle ca din gura de sarpe impotriva AUR,atunci e momentul critic in care,de facto,AUR are cele mai mari sanse sa cistige alegerile.E posibil s-o faca chiar zdrobitor.Pentru ca asta fac partidele anti-sistem,calaresc valul furiei populare in momente frele.Exact ceea ce se intimpla acum.

    00
  29. Ce ma amuza asta cu USR. Cand e clar pt orice om cu mintea limpede ca au fost singurii care au miscat ceva. In putinul timp pe care l au avut.
    Dar electoratul lor este mult mai pretentios si se pierde, dar nu intelege ca in 2024 vom avea majoritate psd+aur si s ar putea sa nu prea le convina directia, extremism, biserica, rusia, coruptie si mai rau(daca se poate), anti ue, etc…

    00
    • Toate televiziunile fac campanie tintita contra usr. Pentru ca AUR va fi dezamorsat in luna cu alegerile. Vor scoate ceva gen Simion gay sau Tarziu corupt sau ceva.

      00
  30. AUR e pe sistemul “stiu ca sunt prost dar cand ma uit in jur, prind curaj!”. Si pe bune, dupa marele Fail al PNL si dupa failul USR la ce ne puteam astepta?!

    00
  31. George Golden boy a zis in seara asta că în aprilie se întâlnește cu Bibi Netanyahu la Tel Aviv. Daca e adevărat și se întâmplă, atunci ….

    00
  32. Alegerile sunt in 2024, nu maine. O sa discutam la fiecare 3-6 luni sondaje conjuncturale? Chiar crede cineva ca vor lua 20% si atunci? Adica opinia publica va fi steady 24 de luni? Stati sa vedem, ca inainte de parlament, sunt localele. Ce or sa promita oamenilor in 2024, gaze, canalizare, sali de sport? La tara lumea s-a cam prins deja. Ori PSD, ori PNL.

    00
  33. In caz ca ati ratat acest “omagiu” adus lui Iohannis: https://www.catavencii.ro/editorial/negocieri-ruso-romane/.

    00
  34. Revenire. Sondaj CATI? Adica doar cu cei care au telefon. Da, mai sunt unii/unele fara telefon. Deci cine a facut sondajul si cum stam cu esantionarea.

    Urmatoarea idee: Bun si pe judete, la Bucuresti? Asa e bule?

    NB. Incerc un shortcut, nu folosesc FB.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile