Turismul cu copii mici și cu oameni cu probleme locomotorii

N-o să-mi schimb opinia pe tema asta prea curând.

Cu copiii e simplu, e vina părinților că îi pun în situații cretine. Am văzut asta și acum. Nu, nici un copil nu va fi atras de castele, biserici și muzee. De aia se plictisește, de aia urlă, de aia se tăvălește pe jos, de aia e nervos. Mai ales când e mic. Hai, că poate pe un copil de 10-15 ani îl mai ademenești cu niște săbii, cu aur, cu alte chestii, dar nici acolo nu ține.

Am fost la un moment dat la un muzeu și erau doi copii diferiți, în două părți ale muzeului, care se tăvăleau pe jos, la propriu, pentru că părinții lor erau cretini care credeau că vor suporta 3 ore de tablouri.

O categorie pe care o văd tot mai des e călătoritul cu persoane cu probleme locomotorii. Și sunt două categorii diferite pe care le-am văzut: bătrânii și copiii care au și alte probleme. Da, sunt convins că mamaie, la 108 ani, a vrut ea să vadă Europa. Aham. Nu, voi sunteți niște jeguri că o cărați după voi, ca să păreți ăia buni și să vă lase vouă moștenirea. Și cu copiii e cam la fel, copilul ăla e în lumea lui, și voi trageți de el și îl puneți în situații care îl solicită foarte mult, gratuit, pentru că sunteți conștienți că nu o să zică nimeni nimic. Că ce poate să zică? Că sunteți idioți?

Și vă zic de unde vine faza asta. Ajungem la un castel care avea o grădină superbă. Făcut pe deal, deci e de împins căruciorul cu mamaie. Dar deal, nene, nu așa, o pantă lejeră. Nu, panta lejeră fusese până acolo. Și dă-i și împinge căruciorul la deal, doi bărbați în putere. Ajungem la o grădină care fusese pietruită, care avea un turn. Înghesuială, rumoare, mă rog. Ne mai învârtim pe acolo, ne întoarcem, grămada mai mare. Pe niște scări de o persoană, doi idioți căraseră un copil care nu se putea mișca. Și îl plimbau de colo colo și îi făceau poze în toate zonele turnului. Copilul nu era acolo, să ne înțelegem, era în lumea lui. Dar jegurile trăgeau de el. Că uite ce părinți buni suntem, îl plimbăm. După care chinuială cu dat copilul jos pe scări. Și, din nou, copilul nu avea nici o vină, că nu decidea el unde era târât.

Data viitoare când mai văd așa ceva, sun la Protecția Copilului, cineva trebuie să ia amendă, fie părinții idioți, fie eu.