Ce turism putem face pe pandemia asta?

Salut,
Până mă dă zoso afară de aici, că poate „nu corespund”, aş mai scrie chestii.
Sunt un cetăţean responsabil (lol), şi nu am ieşit de câteva luni bune din oraşul meu. Ce mai, aproape din cartierul meu nu am ieşit!
Dar mai pot? Mai pot suporta asta?

Ce turism să facem pe pandemie?
Cum să mai ieşim, până unde? La mare, unde e aglomeraţie? Să ne călcăm pe bătături prin Bușteni, printre gunoaie?
Dar ce spuneţi de un drum mai mic, şi eventual în zone mai puţin populare?
Încep eu, provocându-vă să ne spuneţi ce aveţi la voi în zonă, mai puţin cunoscut, unde am putea merge?
La mai puţin de 150 de km de casa mea sunt  Băile Oglinzi (ilustrate aici cu o poză de acum 100 de ani – doar pentru că îmi plac mult pozele vechi)
Abia azi am aflat că există.

Băile Oglinzi (sau Oglinzi) este o stațiune pre-montană aflată în apropiere de orașul Târgu Neamț, județul Neamț. Stațiunea Oglinzi este situată într-o microdepresiune din sud-estul Culmii Pleșului. Zona este cunoscută și ca Poiana Dăscăliței și se află la 480 de metri altitudine, la marginea unor păduri de brazi și foioase.
Stațiunea dispune de un restaurant select, o terasă, un bar, locuri de joacă, 5 corpuri de vile și de un drum modernizat până în centrul orașului. Este unul dintre principalele obiective turistice din zonă.
Izvoarele cu apă minerală din împrejurimi sunt folosite încă din anii 1850, când au fost analizate pentru prima oară.
În 1888, prof. Petru Poni, a analizat chimic apele clorurosodice și a stabilit eficacitatea acestora pentru efectuarea unor tratamente balneare.
Băile Oglinzi au fost date în folosință în 1893. La acea vreme, acolo exista o clădire pentru băi și dușuri și o alta numită Castelul Apelor, în care se aflau mașina de abur și două rezervoare.
În zonă mai sunt: Cetatea Neamţului, Casa memorială „Ion Creangă”, Mânăstirea Agapia, Mânăstirea Văratec…
Se poate face o excursie frumuşică, plecat de vineri, lăsat eventual maşina la vreo pensiune, luat bicicleta, dat o tură… mai cu distanţare, mai un cort… că o trece şi pandemia asta.

La voi, în zona voastră, ce se poate vedea? Care sunt „perlele nedescoperite” din județul/zona în care locuiți? Că poate vine lumea după pandemie…
Astept și diaspora, că cine știe cum va evolua turismul in viitor?
(De exemplu, am o prietenă în Heidelberg, care îmi mai trimite poze cu împrejurimile… wow!)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

59 comentarii

  1. Gura Teghii, în munții Buzăului.

    Sau oriunde pe valea Bâscei, mai puțin Green Camp care e deja mainstream.

    00
  2. La oglinzi am fost într-o tabără școlară… nu am văzut nicio stațiune pe acolo…

    00
    • Când eram in scoala generala in fiecare an se facea o excursie in nordul Moldovei si opream la Oglinzi o noapte. In rest nu îmi amintesc nici eu nimic de acolo

      00
    • #metoo . Am stat o saptamana in tabara la Oglinzi.

      00
    • fratilor, nu sariti pe om, doar a zis ca abia a aflat de Oglinzi. nu a fost acolo. e de pe wiki ce stie. frumos era sa publice ceva bazat pe propria experienta, ca pe harta cu degetul mergem toti :))

      00
  3. Sunt multe locuri misto unde poti face o plimbare, sau pune un cort, sau arunca o undita in apa, sau mai stiu eu ce. Nu mai vorbesc de muzee, unde distantarea sociala e la cote maxime de 20 de ani incoace. Cati ati vizitat muzeele din orasul/judetul vostru?
    Dar, fara suparare, orice loc promovat pe un blog generalist de top cum e zoso o sa se transforme intr-un mare rahat, asa ca eu nu o sa zic nimic. Sa zica oamenii care vor turisti, ca eu nu vreau, ca n-ai cu cine.

    00
    • M-am gandit la asta. Dar… daca exista pensiuni in zona, inseamna ca se vor si turisti.
      Apoi, pe sistemul comunist, „sa ne cunoaștem țara, că avem o țară frumoasă!” Nu vezi ca ne-au pus interdictie la turism pe-afara? :)
      In plus, pana sa ajunga Baile Oglinzi sau Gura Teghii (vezi link mai sus) plin de cocalari, mai e mult. Ca nu e „de fiță” sa umbli in slapi pe Gura Teghii. E mai „kul” sa mergi in balerini la Busteni.
      Sau, check this, redistributia cocalarilor pe tot teritoriul tarii ar mai elibera cele 4-5 zone „mainstream”, si poate ar putea da si cu matura pe-acolo, cand sunt mai putini manelisti, mai rasfirati…

    • Daca in Delta unde traditional era o treaba de pescari si boemi, unde conditiile sunt cum sunt, si preturile la fel, au ajuns sa urle manelele, sa nu mai ai loc de barci si sa vina lumea la plaja, ce sperante ai sa te duci la o cascada de care nu stia nimeni si sa nu gasesti plin de gunoaie si de tarani de oras pentru care urlatul tine loc de conversatie…

      00
    • eu zic ca e mai bine turism afara acum … toti astia care nu cred în covid evita sa mearga p’afara tocmai ca sa evite teste si eventuale amenzi, restrictii sau carantine fortate

      00
    • @Dex, de acord aici. since nu e vreun efort de cercetator sau detectiv sa pui mana pe o carte sau un atlas al romaniei sau o harta mai veche de pe la scolile copiilor cu tot felul de trasee turistice, puncte de interes etc.
      ba mie nu mi-a trebuit absolut nimic decat bani de benzina, m-am suit pe motor si am batut intr-o saptamana absolut toate satele si catunele din imprejurimi. Am vazut tot ce stiam ca o sa vad, doar localnici, gaste si rate pe strazi, biserici foarte interesante, privelisti foarte frumoase din care au iesit niste poze de wallpaper grozave, nici crac de „turisti de ocazie” cu gratarul pus pe marginea drumului. grozav a fost! si intentionez sa mai fac treaba asta si in perioada urmatoare, pana vine frigul, in cu totul alta parte a judetului.

      00
    • Saptamana trecuta eram prin Dolj la bunici si am zis sa fac o excursie de o zi la Cazane cu copiii…
      – Trecut prin Strehaia, sa vizitam palatele renumite… mare fas, mai mici si mai modeste decat alea romanesti din Pipera. Doar 3 mai vechi aveau renumita arhitectura. Nici localnicii nu erau cu icoanele de aur la gat, aratau ca orice tarani din orice sat din zona.
      – De la Drobeta peisajul e superb, aduce a Croatia, drumul merge printre munte si apa.
      – Portile de Fier = Zona industriala, parcari de tiruri, zero turism, nici nu am oprit.
      – Orsova… Frumos, port, faleza, vaporase, restaurante, parc, curat, parcari, frumos.
      – Am urcat cu masina la capul lui Decebal, alternativa fiind barcute din Orsova.
      – Zona Cazane-capul lui Decebal… similara cu orice popas de tiruri de pe nationalele patriei, alea cu mici si 2 gherete, si masini pacate jumate in sant, jumate in strada. Zero organizare, in afara de barcute. Nici macar tufele taiate sa ai un loc sa faci o poza cu statuia. Trebuia sa te duci pe un pod si sa astepti sa treaca masinile sa faci o poza semi decenta. Noi am avut inspiratia sa parcam la 1km si sa urcam pe jos… mare greseala, nici macar 50 cm de poteca pe marginea drumului nu era, doar pe carosabil am mers…
      Per ansamblu mai mult de 30 de minute acolo nu ai ce sa faci, nu ar merita drumul de la Bucuresti de ex. in nici un caz.

      00
  4. Eu mi-am propus pentru sâmbătă o ieșire, fără cazare, din Iași pe traseul Piatra-Neamț – Lacul Bicaz ( o tură cu vaporașul dacă nu e aglomerat), prânz la păstrăvăria Cheița, urcat până la Lacul Roșu (Cheile Bicazului) și retur. În 10 ore am rezolvat setea de ieșire. :)

    00
    • Gandeste-te bine daca vrei sa faci asta. Duminica am trecut pe la Lacul Rosu (de la P. Neamt spre Bv) si am stat 1h30 pe 5 km.

      00
    • @Maria E asa in fiecare weekend de vara in zona Lacul Rosu, Cheile Bicazului, si mai amplificat duminica pe la amiaza. Tot romanul trebuie sa vada Cheile din masina, sa caute sa opreasca pe marginea pe drumului, de ce sa dea bani si sa bineinteles sa blocheze o banda. Sta doar un pic, de o poza sau un cozonac secuiesc.

      00
  5. chiar ieri am făcut o ieșire iași – durău – cascada duruitorea și înapoi. excelentă pentru ieșire de-o zi. mult prea multe gunoaie prin pădure…

    00
    • Dupa principiul „sa fii tu schimbarea pe care ti-o doresti la altii”, ai adunat macar un sac?:)

      00
    • @berenger, gunoaie cu două picioare?

      @ion, sigur, hai să strângem după nesimțiti, un mod ideal de a-ți petrece câteva ore.

      00
    • Tot pe principiul ala s-au adunat constantenii sa faca curat in parcurile care au mai ramas si stateau jegurile alea de la polaris si-i aplaudau razand si facand tot felul de comentarii de pe margine.

      00
    • @ion, nu c-ar trebui să-ți dau raportul ție, dar o sacoșă cu pet-uri tot am cărat la vale, că eu chiar sunt din ăia care fac curat pe unde merg (nu ezit să mă aplec să iau un ambalaj de pe jos și să-l pun la coș nici în centrul orașului. mai ales acum, când mâinile mele, când ies afară, oricum le consider apriori murdare).

      dar am observat altceva: cele mai multe gunoaie erau șervețele, normale sau umede, folosite de fete după un pipi. teoretic, sunt biodegradabile, dar impactul vizual e tot nasol. și mă gândeam, totuși, pe un traseu de 4-5 ore ar trebui să fie o baie. civilizată și cum trebuie. după aia mi-am dat seama că nu ai în durău, jos în stațiune, o baie publică decentă, măcar la standardele unei benzinării oarecare.

      @adyzah, ce-am observat e altceva: lumea mai cosmopolită (și o vezi după haine și atitudine, care era la durău pentru că nu putuse merge la barcelona) îți zâmbește și te salută, și radiază când îi zâmbești și o saluți. salutatul străinilor e un obicei occidental care era cvasiabsent în românia până anul ăsta, eu primind doar căutături piezișe la un salut dat unui necunoscut.

      00
    • @ion La cate minusuri ti-ai luat m-ai de graba au aruncat un sac decat sa adune un sac. Nici eu nu ma apuc sa strang sacul de gunoi, ce-i drept, dar o sticla de plastic sau un ambalaj de ciocolata am mai adunat.

      00
    • lumea nu saluta la bloc si voi vreti sa o faca in boscheti?
      pe aici cred (sau la Cetin) ca citeam comentarii acum ceva timp in care se spunea ca nu e necesar salutul, ca e o chestie inutila/depasita.

      00
    • @berenger, dacă te referi la salutat pe traseu, se cam saluta şi înainte, de obicei pe cărări de munte nu treci ca bivolul unul pe lângă altul fără un bună ziua sau măcar un dat din cap.

      00
  6. Cetatile Ponorului

    00
  7. Ați luat-o razna cu o aglomerație la mare.. Toată lumea joacă cartea asta nu știu de ce.
    Am fost la mare, am luat o garsonieră și am mâncat de la restaurante cu livrare (foodpanda a ajutat).
    Te duci la plajă și nu te deranjează nimeni pe șezlong sau în mare, nu-ți suflă nimeni în ceafă
    … dar nouă ne trebuie plimbare pe faleză.. prin satul de vacanță de la mamaia.. că de-aia mergem la mare!..să ne plimbăm, să mâncăm la restaurant..

    00
    • Invidioși

      00
    • „Toată lumea joacă cartea asta”… atât se vede la știri. De unde sa știi cum e la mare sau la munte, dacă ești blocat în orașul tău?
      Apar si poze, vezi știrea cu Moldoveanu. Pe cremea mea, era aproape o performanță sa urci pe Moldoveanu (nu mai spun de Omu). Acum… fete in șlapi, cu trollere. Se stă la coadă la urcat.
      Varful Moldovanu, un fel de Everest miorotic, că și acolo au început sa fie cozi și aglomerație la urcat.
      „Nici Everest nu mai e ce a fost”. :)

      De asta mai trebuie câte un articol din ăsta, poate mai găsim și alte locuri frumoase în România.

      00
    • Deci fetele în șlapi fac performanță.

      00
    • Poate șlapii model nou ajuta.
      Da’ chiar, de ce inainte nu prea mergea lumea in slapi pe munte, acum e plin de din astia prin munti. Ce s-a schimbat? Sunt slapii mai buni? :)

    • @Cristi e logic de când pleci de acasă. Îți faci planul, mă pun la o umbrelă cu șezlonguri.. nu mai vinde la nimeni altcineva acolo. Mă duc în mare și nu iau pe nimeni in brațe și să te ia cineva e greu. Cu mâncarea la fel, comqnzi, sunt aceleași mâncăruri și la caserolă..vine repede, arde încă..
      Trebuie să ai puțin cap să te descurci.. sau nu te mai duci. Dar aglomerat nu este decât dacă vrei.

      00
    • Pe principiul „Nu au pâine? Să mănânce cozonac”.
      „Ați luat-o razna cu o aglomerație la mare.. Toată lumea joacă cartea asta nu știu de ce. Am fost la mare, am luat o garsonieră și am mâncat de la restaurante cu livrare (foodpanda a ajutat).”
      Câte garsoniere sunt la mare comparativ cu camerele de hotel? Câte porții de mâncare poate livra FoodPanda?
      Evident că dacă lumea ar sta numai în garsoniere nu ar fi înghesuială, pentru simplul fapt că sunt puține garsoniere.
      „Ați luat-o razna cu scumpirea benzinei.. Toată lumea joacă cartea asta nu știu de ce. Eu conduc o electrică.”

      00
  8. la Soveja in Vrancea. nu mai e demult nimic acolo, dar pe drum puteti admira megaconacul lui Oprisan.

    00
  9. Langa Tg. Neamt mai este si o zimbrarie/mini-zoo pt copii.

    00
  10. In Oltenia puteti vizita culele din zona. Merge ca material turistic pentru o zi. Se poate porni din Valcea si sfarsi cu cele din Dolj, noi asa am facut. E posibil sa aveti ce vizita chiar doua zile, daca le cautati pe internet pe toate cele renovate si incluse in circuit turistic

    00
  11. Palatul de la Ruginoasa si Castelul de la Miclauseni aprox 40 min – 1h de mers din Iasi pt fiecare. La Miclauseni era si un restaurant cand am fost acolo ultima data, mancare buna daca imi aduc bine aminte. Merge si o plimbare cu bicicleta pe acolo prin parc/padure.

    00
  12. Ce bine ar fi fost sa avem ceva bai termale functionale in mai multe locuri dar nu avem. Bine, nu cred ca e indicat pe pandemie sa te inchesui multi in bazine dar ma uit la poza asta si imi amintesc de Herculane si alte statiuni, cum a ramas totul in paragina. Degeaba mergi acolo ca nu ai ce face, mergi doar ca sa ai de unde veni acasa. Pe langa Timisoara sau prin Banat ceva locuri: Buzias si parcul dendrologic(sunt inca bai functionale termale), cetatea Soimos spre Arad, lacul Ghioroc pt plaja in natura, malurile Timisului(alea amenajate) pt bai si plaja, Valea lui Liman. Deva cu cetatea se ajunge relativ repede pe autostrada, Hunedoara cu castelul daca tot esti acolo.

    00
  13. Nici daca mă plătește cineva sa mai merg la sud de Carpați nu mă duc. Am trecut odată prin Tg Jiu si tot ce voiam era sa plec mai repede de acolo. Plin de suedeji, mizerie, servicii proaste, manele etc.

    00
    • Probabil ai trecut prin Hațeg Petroșani unde e plin de lume blondă.

      00
    • ah…se putea ardeleanca sa nu fie proasta?

      00
    • Daca prima ta iesire din Ardeal e prin Petrosani-Valea Jiului -Targu Jiu, imaginea creata nu are cum sa fie una plina de entuziasm si optimism. La fel daca opresti seara intr-un sat oarecare pe Sinaia-Targoviste. Nu avem nevoie sa mergem in africa, asia, rusia ca sa avem „experiente”. Pleci in india/china?! Pe langa vaccin anti-malarie da o tura si prin Dragonul Rosu/Europa. Nu stii cum sa reactionezi cand vin copiii la tine sa ii iei acasa, o oprire Dambovita-Pucioasa te invata. Condus defensiv? Calea Ferentari nu apare niciodata ca scurtatura pe waze. Targu-Jiu?! Frumos ce a lasat Brancusi la plecare. Mancarea: o locatie foarte buna si o locatie in care inca sunt mirat ca nu am facut toxinfectie alimentara. Politistii patruleaza doar in echipe de 4, iar biciclistii merg pe 4 carari. Nu ma luati in seama, pentru siguranta luati taxiul: Nr.1 sau Succes. Singurul lucru pe care l-am numarat cand am plecat din Targu-Jiu au fost kilometrii dintre mine si oras. In sens invers, in Hunedoara, combinatul demolat ia din farmecul orasului, recomand Copsa Mica pentru o poluare istorica si Ploiestul pentru ceva actual. Baia Mare, privita de pe un deal fain cu o statiune si mai faina arata foarte bine cu lacurile de cianuri colorate. Drumul Oaselor, cunoscut si ca E85, sau Giurgiu unde se rostogolesc scaietii. Se organizeaza excursii de initiere in Ruse: Fiule, ai facut 18 ani, e timpul sa iesi in lume, chestia asta verde de o vezi tu aici la bulgari se numeste iarba. Mai avem locuri si oameni de vizitat: o manastire din Moldova face cat o moschee din Turcia. Un ghid la Peles care cere bacsis sau un muzeograf din Vestul Europei care te zoreste. Din fericire avem si locuri pentru oameni plictisitori. Tocmai se intampla sa caut un astfel de loc.

      00
    • Spoiler alert…nu-s ardeleancă. In alte zone mai găsești excepții, dar de la mare până la Drobeta, nu prea. Animaloo, mai ușor cu jignirile pt. că ai sa faci riduri. E preferința mea. Tu poti sa te duci la all inclusive in Chiajna sau Caracal.

      00
  14. Vama Buzăului, rezervația de zimbri plus cascada urlatoarea

    00
  15. sustin si eu spusele lui @SkizZ- te poti duce la mare si poti sta si linistit si distantat .Sunt plaje si terase pline si ingramadite intr-adevar, dar poti gasi si locuri lejere destul de usor.
    Stirile date la tv nu vor arata asta niciodata deoarece linistea nu genereaza polemica sau afisari.
    Pentru munte , nu este necesar sa te duci in Busteni (care e fanul sa te invarti tot printre masini si noxe) Te poti plimba si relaxa in locuri mai putin populate.

    00
  16. nu spun, ca sa nu veniti, covidatilor :))

    00
  17. Recomand cazare in Baia Mare – oras f curat si mai ales aerisit + traseu pe Creasta Cocosului in Munții Gutâi . Traseu usor, mai putin ultima portiune unde e un pic de urcus dar e accesibil.
    Tot in zona e si complexul Suior, se urca cu telescaunul.

    00
  18. Din Bucuresti jumatate din Bulgaria e mai aproape decat majoritatea „obiectivelor” romanesti.

    – Varna e la fel de departe ca Sibiul insa nu trebuie sa mergi pe V. Oltului pana acolo si bonus treci si pe la monumentul fondatorilor Bulgariei la Sumen pe deal. Ai oras mare, parc frumos si plaje civilizate.
    – Veliko e perfect pt un weekend, bagi ceva la matz in Arbanassi ca sa zici ca ai facut si tur gastronomic.
    – Sofia are un centru foarte civilizat, te de duci de dimi’ la un „free tour” sa mai vorbesti cu oamenii si dupa cauti ceva hispteresc sa mananci in spatele catedralei.
    – Plodviv e un pic mai departe insa merita.
    – Daca iti place muntele atuci in 6h esti la Bansko si/sau la Borovets si bifezi un Vihlen si un Musala unde nu merge lumea cu trolleru’.
    – Daca iti place marea si vrei sa eviti covidul atunci ai n’spe mici localitati cu plaja si cazari sau daca vrei sa faci baldabac in ciucurelul gol bagi Kara Dere, Irakli sau alte „sauvage-uri”.

    Bulgaria este o Romania mai ieftina, cu oameni mai putini si un pic mai gospodari.

    In cazul in care vrei sa fi mai aventuros Bulgaria se invecineaza cu Macedonia (de nord .. lol) si mai departe ai Albania.

    00
  19. Pe la mine la țară este monument istoric, Sucidava, dar n-am fost niciodată și e la 15 km distanță. Au tunel dacic pe sub dunăre, poate d’asta n-am fost.

    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Sucidava

    Ca activități, există hotel/pensiune cu port unde poți închiria bărci pentru plimbări pe dunăre, cât și faleza.

    https://stirileprotv.ro/stiri/travel/corabia-locul-perfect-pentru-o-vacanta-inedita-sumele-investite-pentru-ca-turistii-sa-se-bucure-de-o-plaja-cu-nisip-fin.html

    00
    • pfff, înseamnă că ești tânăr, ne-au dus în școala generală la izvorul secret. :) pe unii i-au făcut pionieri acolo.
      chiar e interesant. acu’ vreo 2 ani încropiseră și un muzeu. curator/paznic (nu-s sigură de statut) e un nene care stă la 3 case departare, are telefonul lăsat în poarta cetății, dacă vrei să vizitezi și nu e acolo.

      00
  20. Continuarea articolului cu gunoaiele, etapa pe locuri pt cruising :)

    Drama condensata:
    “Mai pot?
    Mai suport?
    Unde sa ne ducem?
    UNDE??
    Ce ne fācem”
    :)

    Sper sa nu te dea nimeni afara, ca tare e frumos

    00
  21. Muzee, case memoriale… stai linistit, daca esti capusat ca noi sa iti petreci concediile doar in romania in 20 de ani nu vei termina de vizitat toate punctele turistice din romania… din nefericire 99% dintre romani atat stiu, mici la predeal/bran si hamsi la mare. Anul acesta ne-am propus o excurse pe valea jiului, mers pana in sud la craiova. Oradea-deva-targu jiu-craiova si retur craiova-drobeta turnu severin-resita-tm-arad-oradea. In total peste 1000 de km, adica vreo 2 zile doar condus, restul de 5 destinat muzeelor, caselor memoriale, eventul putina plimbare prin natura.

    00
  22. Am fost azi pe traseul Sibiu – Transalpina – Tg. Jiu – Petroșani – Hațeg – Simeria – Sibiu. 12 ore cu o grămadă de opriri, mâncare adusă de acasă cu excepția unor langoși luați în vârf de munte. Asfalt bun peste tot (mai puțin în Petroșani). Am ratat Peștera Bolii (n-am știut că închid așa devreme), dar ținând cont că până acolo fac numai 2 ore se reportează pe altă zi.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube