Statul încurajează turismul intern – parcări și toalete

Numărați câte locuri de parcare sunt la Canionul 7 Scări. Sau la Vulcanii Noroioși. Așa se parchează la 7 Scări, pentru că statul încurajează turismul.

Am zis să ne uităm pe lista asta, cu ce recomandă localnicii de vizitat în Brașov. OK. Hai să trecem peste faptul că jumătate nu sunt în orașul Brașov și să numărăm câte locații au parcare. Că vin din București cu mașina, da? Tâmpa? Nu mai are. Prejmer? Este, dar mică. Racoș? Este, măricică. Strada Sforii. Deloc. Stejarul de la Mercheașa? E un singur semn spre el, drumul e impracticabil cu un turism cu garda mai mică. Biserica Neagră are parcare lângă. Pietrele lui Solomon are parcare, dar e teribil de insuficientă. Aleea de sub Tâmpa nu mai are parcare. Biserica Bartolomeu are parcare lângă. Biserica de la Șinca are. Lacul Dumbrăvița nu mai știu. La Viscri e parcare.

Deci da. Toalete în locurile astea? Coșuri de gunoi? Din tablă, și unele și altele, să nu le mai distrugă meltenii care vor să facă turism civilizat. Nu prea. Sau, dacă sunt, în cazul coșurilor, nu sunt golite cu lunile.

OMG, standul României la târgul de turism de la New Jersey a fost jalnic, ce tragedie. Da, ok, bine, dar hai să facem ceva cu turismul ăla intern. Sau și americanul dornic de peisaje pitorești de lumea a treia, după ce s-a săturat de America de SUD sau Kentucky, vine la noi și merge pe jos de la Gară până pe Tâmpa? Așa gândesc geniile turismului de la noi. Care se duc în deplasări de serviciu și nu învață nimic de acolo, că nu îi duce capul să noteze ce văd.

toalete-autostrada-3

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. Serios acuma vrei parcare pe Strada Sforii? Ma surprinde faptul ca nu ti-ai exprimat nici o parere despre Concursul Internațional de Soluții “Piața Sfatului Brașov Central Square”
    https://www.bizbrasov.ro/2022/04/11/piata-sfatului-brasov-castigatorii-concursului/

    00
  2. Autoritățile au tratat întotdeauna turismul ca pe un rău necesar. Cuvântul cheie din propoziție fiind „rău”.
    OK, nu ne vindem țara. O valorificăm prin investitori neaoși. După 30 de ani de realizări autohtone, ce constatăm? Prin comparație, ONT-ul părea o firmă elvețiană.

    00
    • Pentru industria turistică românească cred că cel mai ideal client ar fi ăla care ar trimite banii direct în cont, dacă se poate nici să nu intre-n țară.

      De câte ori merg ca turist pe la noi am senzația că îi deranjez pe oameni, ca și cum am îndrăznit să vin la ei. Servicii proaste și scumpe + atitudinea aia comunistă gen ‘ar trebui să te bucuri că te-am lăsat să vii la mine să-mi dai bani săracule’ în care clientul e ultimul fraier.

      00
  3. Pentru aleea de sub Tâmpa și teleferic exista parcarea de la Sp. Militar. Chiar daca e cam „înghesuită”, e foarte ok pentru zona respectiva. Ești aproape și de Republicii, Piata Sfatului etc. Pentru zona Tâmpa mai sunt parcările de lângă fostul Liceu Sportiv.

    00
    • de câte ori ai parcat la spitalul militar? cât de bine a fost acolo cu altceva decât cu un hatchback sau sedan mic?

    • @Vali, e mai bine decat deloc. Ca brasovean care viziteaza zona respectiva, stii deja ca trebuie sa iti lasi masina acasa in zilele aglomerate, zile care sunt din ce in ce mai dese. Sau sa iti asumi ca trebuie sa iti cauti loc de parcare cam 30 de minute.

      00
    • „ca brașovean” într-o discuție despre turism. bună logică.

    • Iti lasi masina in parcarea de la Poienelor si te sui in autobuz. Brasovul are transport public modern care vine la minut.

      Nu trebuie sa vii cu masina ca sa te plimbi pe aleea de sub Tampa; zona de langa e sugrumata cu masini, nu vei gasi niciodata parcare acolo ca o sa mai fie inca 50 de insi cu aceeasi idee.

      00
    • „Ca brașovean care….”.
      În cazul în care m-a trădat cafeaua și nu m-am prins, articolul era despre turiști/turism.

      00
    • Vali, e adevărat că nu poți cu un SUV (sau poți dar cu foarte multe manevre), însă până la urmă ajuta. Am parcat de zeci de ori cu berlina. Am văzut de câteva ori chiar SUV.
      Problema e că mulți nu sunt dispuși să parcheze la o distanta mai mare de 500 – 700m de locația unde au ei de mers.
      De ex., se poate parca in Centrul Civic. De acolo ajungi ușor cu autobuzul, chiar și pe jos, până în zona veche a orașului. Dar lenea și comoditatea pentru unii sunt prea mari.

      00
    • Mai greseste omul. Asa ca, imi prezint scuzele.

      00
    • @ Niles
      ca brașovean, ca turist?

      00
    • @bucuresci
      Ca crestin in saptamana mare.

      00
    • @ Niles
      creștinește, așa am crezut și eu, dar se pare că ești un expert în bucureșteni și în traficul din București așa că te las în plata Domnului să te lumineze el cum știe mai bine.

      00
    • Am mai.zis asta si la.alte articole legate de bv. Nu vine nici plea cu masina sa.o lase in ce tru civic sa ia autobuzu com on. In primu rand habar nu ar avea ce autobuz unde sa lase masina in ce directie sa seduca si pt ce? Pt 5 minute de mers in plus cu masina?
      Nu, zoso are dreptate lipsesc parcari in jurul centrului istoric moderne semnalizate suficiente si raderes efectiva a alora din centru istoric ca sa se vada tencuielile care cad mai bine si sa.devina mai placut optic.
      Repet idea lu scripcariu de a face imensa parcaresub parc, cu interesele.lui pt hotel, da ideea era buna.si daca o vindea.brasovenilor fara sadistruga parcu era win win.
      2022 sigur poti faceo parcare subterana fara sadistrugi parcu.a si incao idee, facut tunelsaiesi in Racadau din centru. Cat arputea costa. Cu fonduri.
      @colibanus
      Ma.rog colibanus ar trebui sa stra ga gunoaiele deprin cartiere intai, cat mai poate gen ca acuma.vin alegerile si se ducepe pla

      00
  4. Boss, daca ai n-au fost in stare la targul de turism sa aduca ceva, unde iti trebuiau doi oameni in costum popular, o boxa cu muzica populara in surdina si sa faci o diorama cu delta sau mai stiu eu ce, de ce crezi ca are cineva vreun interes sa faca ceva local.

    Atat timp cat exista si alte metode mai lucrative de a fura, nu o sa sa faca ei inventarul de cate cosuri si toatelete si contracte de mentenanta este nevoie.

    Ai buletinul pe BV , trimite sesizare la CJ, ca aia ar trebui sa lucreze impreuna cu autoritatile locale la multe din obiectivele astea.

    Trimite si tu si prietenii si vecinii sesizare pana incep sa se miste lucrurile, one thing at a time…ca doar asa se pare ca se mai poate face ceva pe aici.

    00
  5. “Care se duc în deplasări de serviciu și nu învață nimic de acolo, că nu îi duce capul să noteze ce văd.” – poate i-au trimis la targ doar pe aia de stiu sa citeasca, nu si unul de stie sa scrie ;))

    00
  6. La fel de frumos și pe DN67D, la ieșirea din Herculane spre Șapte Izvoare, unde rumânii fac parcare și camping pe DN.

    00
  7. Eu am mai zis aici, nu suntem o tara dependenta de turism. 5% din PIB e nimic. Hotelurile din București sunt ocupate de „turismul” de afaceri și probabil de curve și secretare, numărați mașinile cu numere de B din parcarea oricărui hotel.

    Turismul în România e majoritar intern, noi suntem obișnuiți sa parcam d-ampulea, sa ignoram coșurile de gunoi și sa dam mai mult decât face. Europeanul are soare în sud la greci și italieni, se indragosteste mereu la Paris, schiază în Tirol și se face muci în Londra sau Dublin. Cartea cu naturalețea pe care o joaca România e o gogorita care nu aduce venituri masive fiindca e dezorganizata prin modul ei de a fi, nu poți convinge familia de briți sau hanși sa stea doua săptămâni în mirosul pur de bălegar.

    Restul săracilor din Europa se duc oricum în Turcia, Croația și Bulgaria.

    Ne limitam la Europa, cu restul lumii nici macar nu are rost sa ne comparam.

    Da, turismul poate fi o anexa economica, dar nu as face mare tam-tam din asta și nici nu vad de ce am investi major. Mai bine o autostrada către Moldova/Ardeal sa vadă și bucureșteanul ca exista turism dincolo de Valea Prahovei, restul vine de la sine. Oricât v-ati caca pe voi, sunt cel puțin 3 milioane de mitici care vor sa evadeze în weekend.

    00
    • Sa dea Dumnezeu sa va vina toti bucurestenii in nord vestul tarii cu numere de gr ag db tr il, etc… si porma sa comentati ceva de bucuresteni. Ce frumos e orasul de sarbatori cand pleaca toti bucurestenii acasa… trafic civilizat, lumea parca mai relaxata si civilizata.

      00
    • @Cristian, bucurestenii pleaca de sarbatori pe Valea Prahovei sau la mare. Acolo se identifica lejer prin civilizatia emanata.
      Vorbesti de trafic civilizat in Bucuresti, unde, cand? Nu am intalnit pana acum.

      00
    • @Rumbu, nuș ce să zic de Croația băgată la grămadă cu Turcia și Bulgaria ca și destinație pentru săraci.

      00
    • E simplu, compara Croația cu Italia/Franța/Spania unde se duce clasa medie europeana în concediu în Europa.

      Vezi câte un sejur de doua săptămâni la Brela și cât e unul la Portofino/Nisa/Mallorca.

      00
    • Deci eu ca turist intern trebuie sa ma cac pe dupa copaci ca nu este o toaleta sau daca este sa risc hepatita cand intru. Asta e investitie majora? Wc si parcare?

      00
  8. Mai sunt turisti straini care cad in capcana de a vizita Romania? :)) Suntem jalnici, din toate punctele de vedere. Iar putinii turisti straini vad la noi gunoaie, nesimtire, seminte si manele. Standul de la NY ne reprezinta, cu varf si indesat.

    00
  9. Si britii se plang de conditii https://www.bbc.com/news/uk-wales-61128854
    Solutii: camere de supraveghere omologate, amenzi aplicate direct si urmarite prin anaf, toalete din belsug cu taxa la intrare. Panouri care informeaza pozitia si pretul. Implicate autoritatile locale, atragere de fonduri europene . Sunt prea optimist ?

    00
  10. Turismul in Romania este pentru oamenii cu bani. Si asta se vede la unitatile de cazare unde varietatea preturilor ne arata un peisaj dezolant, respectiv la ce poti face in localitatile turistice. Valea Prahovei este aceeasi poveste de 30 de ani, unde multi confunda aglomeratia de pe DN1 cu potentialul turistic. Litoralul romanesc este o degradare continua, unde mai nou parcarile au niste preturi de Viena. Delta Dunarii putea salva situatia, insa nimeni de acolo nu a avut un plan si s-a transformat intr-o mica Valea Prahovei, cu exceptia ca se intampla pe Dunare si nu pe DN1.
    Poate ca e timpul s-o lasam mai moale cu turismul si sa ne concentram pe alte lucruri.

    00
  11. Aia 8000 de dolari pentru targ puteau fi folositi pentru cumpararea unei toalete ecologice.
    Una noua costa 600 de dolari la care se mai adauga transportul si montatul si ajungem la 1000 dolari. Restul de 7000 puteau fi folositi pentru studiile de fezabilitate si cazarea inaltelor oficialitati care participa la taierea panglicii.
    Si ar mai fi nevoie de inca 200 de dolari pentru foarfece si panglica.
    Deci cu 8200 de dolari se putea duce o toaleta publcia la 7 scari.
    Nu se vrea…

    00
  12. Problema se regaseste pe orice drum national. Daca nu opresti intr-o benzinarie, risti sa te intalnesti cu ursul in boscheti.

    00
  13. La Sfânta Ana, dacă vrei să vezi frumusețea aia de lac: de ani de zile nu te mai lasă cu mașina până jos, in parcarea lacului (măcar dreaptă, spațioasă și asfaltată) – probabil ca din vreun verde și ecologic motiv, ai zice. Te obligă să parchezi (cred ca te ajunge vreo 20-30 lei să lași mașina cât să faci o tură in jurul lacului) pe niște dâmburi – nu nivelat, nu asfaltat, nu pietruit. Nimic, iarbă și natură.

    00
  14. Fost acum 2 saptamani la Zarnesti intr-o vila platita de catre firma… 10 persoane. Una dintre conditiile de cazare era sa nu se puna muzica in curte / foisor ca se deranjeaza vecinii.

    PLM… sambata incepand cu 10 dimineata, vecinii au pornit chef in curte cu boxe de nunta. Chemat apropitarul, cerut ramburs la bani – singura chestie ok ca primisem factura – si sa-si negocieze el cu vecinii paguba produsa prin plecarea noastra. Am reusit sa inchiriem in Moeciu o vila mai retrasa la aproximativ aceiasi bani.

    Cam asta e turismul de weekend in RO.

    00
  15. Aici e cu 2 taisuri, turistii intotdeauna distrug si daca vrei sa ai multi turisti trebuie sa fii pregatit si sa-ti asumi distrugerile (adica ori pui paza draconica, interzici chestii ori repari).

    Daca nu esti pregatit sau nu vrei sa-ti asumi atunci limitezi turistii cu diverse metode.

    Oricum centrul vechi al Brasovului e super aglomerat, nu ai nici o solutie de a aduce turisti mai multi pana la locatiile de acolo.

    Daca si pe Everest au ajuns sa limiteze numarul de oameni iti dai seama ca deja trendurile alea sa faci sa ajunga pentru toata lumea s-au cam terminat.

    E drept ca la noi s-au terminat inainte de a incepe dar asta este riscul cand ai pierdut cateva trenuri si te civilizezi mai tarziu.

    00
  16. Rapandulele alea s-au dus sa cheltuie „banii facuti cu sudoarea fruntii” la New York.
    Asta cu reprezentat Romania la un targ era acoperirea de care aveau nevoie ca sa deconteze biletele de avion, hotelul si mesele.

    00
  17. Man spre Tampa parchez la cele doua Parcari de la Spitalul Regina Maria. Una are si toaleta locuri sunt mereu libere si faci 2 minute pana la Tampa. Iar in timpul saptamanii gasesti si spre strada Constantin Lacea. Don’t get me wrong, fair points mai ales cu 7 scari unde drumul de Acces e oribil si nu sunt suficente pubele dar spre Tampa sunt solutii de parcare cu Acces spre promenada. E mai ok sa nu fie Acces auto acolo, e o zona de care se bucura copiii in siguranta. Daca ar fi parcare acolo nu vreau sa stiu pe unde ar parca concitadinii Mei bucuresteni sau pilotii de PHiladephia sau SV

    00
  18. turismul romanesc duhneste a comunism in continuare

    00
  19. Dam vouchere pentru cicloturism si nu mai aveam nevoie sa facem parcari. Ba mai mult rezolvam si problemele pe care le provoaca obezitatea.

    Ma bag si eu in parlament? Mai am niste idei dinastea crete

    00
  20. Pe mine m-au distrat teribil romanasii care au sarit de fund in sus, la faza cu standul de prezentare al Romaniei la acel targ de turism. Pur si simplu asta-i realitatea, asta-i oglinda noastra: servicii jalnice, infrastructura pe masura, idioti peste tot. Nu doar aia care au facut standul ala. Li se pare cumva, ca de cum calca in tarisoara noastra, turistii au parte de servicii premium? Pai mizeria aia de aeroport care intampina turistii, zici ca-i o autogara mai rasarita din Vest, dar nu dintr-un oras mare, ci dintr-o oras asa, mai de provincie.
    Standul ala de prezentare din SUA, pur si simplu i-a pus pe turisti in garda, cu privire la ce vor gasi cu adevarat aici.

    00
  21. Masina ca masina dar unde plua mea vei parca Starlink-ul achizitionat?

    00
  22. @Vali la cate sfaturi de parcare ai primit pt Bv ori esti singurul nemulțumit in viata si totul e roz ori te si mutat din oras si nu vrei sa ne spui

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube