Cum triezi asistații social? Ca la Ploiești!

Iată o metodă bună:

„Conform hotărârii aprobate la Ploiești, persoanele apte de muncă trebuie să presteze ore în folosul comunității dacă sunt beneficiari ai rațiilor de mâncare la Cantina de Ajutor Social. Imediat după introducerea acestei reglementări numărul beneficiarilor s-a redus la 700 de persoane, iar de anul acesta în evidențe figurează numai 382 de persoane beneficiare a unei mese zilnice la Cantina de Ajutor Social, pentru că mulți nu au vrut să muncească în folosul comunității”, ne-a declarat Dan Dinu, directorul ASSC Ploiești.

Aici sunt câteva categorii de oameni: ăia care meritau, ăia care nu meritau, dar luau, că era gratis, ăia care meritau, dar nu pot veni la muncă, că muncesc la negru, leprele și tot așa.

Discuția se învârte acum în jurul la “știți, masa aia valorează prea puțin pentru oameni care au și serviciu, uneori la negru, alteori part time, și nu se pot învoi ca să muncească pentru masa aia, hai să le-o dăm pe gratis”, care are o urmă de logică, dar nu e corect și nici normal față de oamenii care chiar au nevoie de masa aia.

Acum, să înceapă și să îi scarpine la „dar câte mașini și câte case ai” înainte de le da orice fel de ajutor social și începem să ne însănătoșim.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

25 comentarii

    • pare pe dracu.

      00
    • orice poate sa para complicat, cu un pic de efort.

      Mioara Roman a vorbit in total vreo 235 de ore la tv de ce trebuie sa ramana in locuinta de serviciu a prim ministrului Petre Roman. In 2014.

      #numaipunetibotul

      00
    • hai mă, că nu toți ăia care au refuzat au șase copii

      00
    • Tot ea spune in comentariu ca un om trebuie sa presteze 19 zile pentru 600 de lei si doua portii de mancare pe zi. Care valoreaza impreuna 24 de lei. 24×30=720 de lei. Plus 600 rezulta 1320 de lei lunar pentru 19 zile de munca. Nu-i chiar asa dramatic pentru un asistat social, am in familie care lucreaza 20-22 de zile pe aceeiasi bani sau mai putin. Si sa nu compar munca din fabrica cu cea prestata de asistatii sociali, ca intru la acuzatii de nazism.
      E adevarat ca la cei cu copii ar trebui un pic altfel pusa problema, dar am o usoara senzatie ca se omit niste lucruri, tocmai pentru a impresiona publicul.
      Sa fiti destepti si fara frica!

      00
    • @Bebito: La cei cu copii chiar e pusa altfel problema, adica beneficiaza in plus si de alocatiile pentru copii.

      00
    • N-ai bani de azi pe mâine dar ai turnat 6 copii? Nasol…

      00
  1. O sa vezi cum scade popularitatea PSD in Prahova cu 90% dupa faza asta….

    00
    • Scade pe dracu’. E mereu vina lui Basescu.

      00
    • De fapt da, ai dreptate. Cand se taie pomenile e vina lui Basescu sau Ionahis.
      Talentul partidului suprem de a face propaganda din orice rahat e fara limita.

      00
  2. Eu nu înţeleg de ce nu se dau alocările astea doar la cei ce au loc de muncă?

    Adică dacă au salar sub media economiei, sau pe minim pe economie, dar totuşi lucrează, ar trebui sprijiniţi. un pic.

    Aşa sunt încurajaţi să-şi găsească de lucru, iar statul din contribuţii şi taxe mai compensează ajutorul dat, plus creează valoare adăugată din cauză că firmele găsesc oameni mai uşor de angajat.

    Toată lumea e fericită…

    00
  3. Caut loc de munca pt vecinu’! Barbat 49 de ani, a facut infarct anul trecut la serv( agent paza) si a fost dat in somaj. Peste 5 luni expira somajul. Nu are voie sa ridice mai mult de 5 kg, nu are voie sa lucreze afara ( canicula/ger) sau in mediu toxic. Nu are voie sa lucreze de noapte. NU se poate pensiona ca nu e destul de bolnav dar nici la ANOFM nu-i gasesc nici un loc de munca care sa nu-l omoare. Are vechime in munca 26 de ani. Hai sa vad cine-i da de munca sau il reprofileaza :)

    00
    • NOU
      #16

      Tu îi cauți loc de muncă, dar el sigur vrea să muncească?

      00
    • Zi si in ce oras. Daca are atestatul de agent paza ( cum ar trebui deja), gaseste si poate fi pus in farmacie, banca samd. S-ar incadra in conditiile puse de tine.

      00
    • Bucuresti. Are atestat dar am inteles ca e un nomenclator/lege dupa care se ghideaza medicina muncii. Acolo sunt interzise meseriile cu risc(in functie de boala) si nu primesti ok de la doctor. Ma uitam la el, cum se schimba omul cand nu are job :( !

      00
  4. In Germania, cand aplici pt ajutor social, te cauta prin conturi de bani si daca ai case sau masini pe numele tau. Daca ai, se considera ca ai bani, poti vinde masina sau casa pt a te intretine. Si cand ai terminat banii, abia atunci primești ajutor.

    00
    • Vad casa sa ma întrețin ? Unde sa ma întrețin in canele ? De unde tot le scoateti in pendula mea

      00
    • In Germania sunt fff. puțini proprietari de locuințe, toată lumea închiriază. Chiriile sunt reglementate de stat și există ajutoare financiare pt. chirie pentru săraci + locuințe sociale

      00
    • Stai in chirie, in pendula mea. Te-a invatat prost Ceausescu si inca mai plangi dupa el.

      00
    • Te muti intr-un apartament mai mic si mai la periferie unde platesti mai putin pentru toate. Ai sa te miri dar exista in Ro o groaza de persoane care au locuinte in centru, de suprafete mai mult decat decente, sunt proprietari pe ele, proprietatile valoreaza si peste 100.000 de euro dar ei cer ajutoare sociale. Multi sunt pensionari sau someri care au avut copii si au primit repartitie foarte buna (uneori si cu o shpagutza mica) de la ICRAL iar dupa ’90 au cumparat apartamentul pe o suma derizorie. Si acum copiii au plecat si stau singuri in apartament dar nu se muta, ca aia e casa lor, singura in care au locuit.

      00
    • ‘alt Radu’ are dreptate, in Germania majoritatea inchiriaza, pentru ca le asigura o mai mare mobilitate (orasele lor sunt similar de dezvoltate – azi lucrezi in Munchen, maine in Hamburg, poimaine in Berlin).

      Daca nu ai venituri si nici nu detii nimic, vei primi o locuinta cu chiria platita de stat + bani pt. traiul zilnic – aprox 400 EUR/luna. Daca ai venituri sub o anumita suma per membru de familie, vei primi o locuinta cu WBS, locuinte sociale cu chirie mai mica decat pretul pietei.

      00
  5. Cred ca cei mai loviti de aceste chestii sant chiar salariatii de la cantina sociala. Ghinion, nu mai au de unde fura asa mult.Asa-i viata, mai urci ,mai cobori.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)