Cum trebuie completată declarația pe propria răspundere. Precizările poliției

Hei, salut oameni buni și jurnaliști, în aceste vremuri tulburi e bine de știut că străvechea artă a SEO spamului n-a murit. Stați un pic să scriu cu bold „declarație pe proprie răspundere” și „ordonanțe militare” să se indexeze bine. Ar fi și păcat ca între două-trei trageri de puță și apeluri la decență să nu facem și ce-am făcut până acum: jurnalism de SEO. Dacă vine apocalipsa măcar am murit făcând ceea ce-am iubit: înșelarea aproapelui folosind cuvinte cheie.

(partea asta de deasupra e un apropo la faza că toată presa face acum SEO Spam pe declarațiile ăstea și ordonanțele militare)

A, și că tot veni vorba, stăteam pe budă mai devreme și urmăream un video pe youtube, admirând cum am primit mesajul cu #stațiacasă de vreo câteva ori preț de-o singură bășină. Era de la rețeaua de telefonie, de la youtube, de la twitter și de la Organizația Mondială a Sănătății. Stau și mă întreb, cam de câte ori mai trebuie să ne bage mesajul ăsta pe gât până va fi ignorat complet?

Răposatul RDS/RDS, dacă mi-ar mai merge, că aparent folosesc toată lățimea de bandă să transmită limbi zemoase prin Digi către Firea, ar putea să-mi întrerupă internetul din când în când și să-mi spună asta, că poate am fost plecat într-o călătorie spre centrul pământului strămoșesc și nu știu ce se mai întâmplă pe planetă. Totul recitat de Gabriela Firea, care se implică, nu-i așa domnule PrepLIPSceanu?

Aceste buze moi nu-s pentru tine, că nu ești primar.

Deci, cam de câte ori trebui să dăm mesajul ăsta ca să pricepem că ăia care nu fac treaba asta n-o fac pentru că n-au auzit, o fac pentru că-s lichele? Dăduse Vali titlul ăsta senzațional pe twitter: „Brașovul are de 40 de ori mai mulți proști decât bolnavi: 4.537 de amenzi date în opt zile de aplicare a interdicției de ieșire din casă”. Am impresia că e valabil la nivel național, nu local. Sau chiar mondial.

Pe de o parte e asta, că oamenii-s pramatii și se prefac că nu știu ce să scrie în declarația aia, pe de altă parte, să ne uităm un pic și la comunicator. Cu polițaiul de pe stradă mă înțeleg, că-i om ca mine, cu instituția, în schimb, toți avem o problemă. Că sportul preferat al Poliției e minciuna instituțională și burta. Degeaba croncăni acum să te asculte lumea când ani de zile n-ai făcut altceva decât să minți și să-ți protejezi șefuții, în timp ce fraierul în uniformă de pe stradă are mucii hățuri și-și mai ia și înjurături din cauza ta. Care mai e situația la Poliția Brașov, mai e șef ăla, Flucuș, care stătea drepți că avea o ziaristă chef de minciunele și istericale? Ce zici chestore, nu te ascultă lumea? Sunt șocat.

OMS e iar o instituție care pute a încredere la un capăt la celălalt. Ultima oară când a ieșit la rampă major a fost când a anunțat că carnea roșie dă cancer. La fel cum dau castraveții murați și apa caldă, tot conform OMS. Pe bune, verificați. Acuma, după ce spui că apa caldă face cancer, trebuie să înțelegi că nu te mai ascultă nimeni, da? Se prefac că ascultă, dar nu e genul de instituție care să dea încredere. Sigur, gargară peste tot pe la ăștia care se dau importanți la televizor, dar pulimea ignoră cu entuziasm orice chestie care începe cu „OMS recomandă…”.

Ce să mai zicem de mărețul stat rumân? Păi în același timp în care arăți cu degetul pe fraierii de pe stradă te faci că nu vezi toate șmenurile făcute de primari? Ce s-a întâmplat, sunt toți procurorii în carantină, unde sunt dosarele penale? Ce faceți, nu mai știți poliție politică de când s-a cărat Kovesi la Bruxelles? Țipi toată ziua cu respectatul legii, dublezi amenzile la trei zile, dar n-ai arestat măcar unu’ că dă informații false. N-ați dus un primar la Parchet. Iar de site-uri închise, merci, ai băgat în dubă două site-uri obscure. Da, stai un pic să-mi trag pe mine chiloții oficiali, ăia cu stema țării și să ascult ce mai aveți de zis.

Nu că târfăsăreala e doar la nivel instituțional, e și mai jos. Hai să ne adunăm cu toții să donăm bani la spitalele de stat, că s-a tras cu gaz ilariant din avion. Că banii statului sunt acum pentru altceva, gen pentru dat la „freelanceri” de două ori mai mulți bani decât primește un casier de la Mega care merge zilnic la muncă și trebuie să stea în tusea noastră. Ia zi tu, fă, Violeta Alexandru, ministrul muncii, explică cu cuvintele tale de ce primesc ăia dublul salariului minim pe economie? A, săracii se pot descurca cu banii ăia, dar freelancerii au nevoi speciale?

Sau poate organizațiile alea de protecție a romilor au ceva de spus despre Țăndărei. Cum, nimic? Gelu Duminică, Valeriu Nicolae, acum e momentul să fiți lideri ai comunității. Nu, nimic? Stați acasă destul de agresiv zic. Ce spui, Gelule? Ăia de la Țăndărei se comportă așa că sunt săraci? N-o fi de la faptul că există o mentalitate de grup încurajată și de oameni ca tine, care se fac că nu văd că există diferențe între săraci și anumiți „săraci”? Bagă și tu o minciună, sigur o să ne uităm în gura ta de-acum încolo, sociologule.

Vestea proastă e că la cum ne comportăm, nu scapă nimeni, o să ne infectăm toți. Vestea bună e că s-ar putea ca asta să fie singura noastră salvare. Din păcate boala nu discriminează, o să omoare și lichele și oameni de treabă. O să plângem cu lacrimi de crocodil pentru ăia valabili care s-au dus și o să ignorăm cu sete pe jegurile care au murit că au fost jeguri. Dumnezeu să-i ierte pe toți.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. Cum? Te intelegi cu politaiul de pe strada ca “e si el om”? Am ras.
    Bos, lumea nu respecta si nu asculta de politie din cauza celor din strada, nu din cauza sefilor.

    00
    • da, pana la Hummerul sefului politiei lumea are o problema cu politaii pusi pe vanat ratia de amenzi lunara, burta lor imensa care nu ar prinde un melc mai sprinten si miserupismul cand au de-a face cu crime realizate de portoricanii Romaniei

      00
    • Fii atent la ce scriu: polițaii cu care mă intersectez eu sunt oameni ca mine. Ăia cu care te cerți tu sunt oameni ca tine.

    • Ca in glumele cu mama Rusie. Nu te fac politistii pe tine, tu ii faci pe politisti.

      00
  2. De unde-ți cumperi chiloții oficiali? Pe ultimii i-am băgat la spălat cu hainele de roackeriță și acum steagul României a căpătat o nuanță cenușie.

    00
  3. Deci cum trebuie completata declaratia?

    00
    • Cu cearneala simpatica.

      00
    • dupa ce mananci tot SEO-ul presei (Eftimie included), o completezi dupa cum te duce mintea

      00
    • @Laur- caută pe google

      00
    • @Fairground0: am cautat si google m-a adus pe pagina asta.*
      Tot citesc de juma de ora „cum sa completez declaratia pe proprie raspundere” si nu inteleg partea cu semnatura olografa. Declaratia pe propria raspundere trebuie semnata cu pix albastru sau pot semna declaratia pe propria raspundere si cu pix negru?
      Si declaratia pe proprie raspundere o pot printa pe hartie 70g/mp sau doar pe 80g/mp?
      Cartea de identitate, atunci cand e prezentata alaturi de declaratia pe proprie raspundere, trebuie semnata pe spate? Verifica si abtibildurile cu votat? Nu de alta, dar la referendumul pt familie nu am fost si am un lipsa…

      00
    • Nu sunt suficiente articole de spam la câte întrebări ai tu. Mai așteaptă un pic, ca să mai crească producția, să ai unde să te învârți în cerc.

      00
  4. Uite asta e frumos la științele umaniste gen sociologie, că ai un cadru mai larg de „adevăr” pe care să îl împărtășești celorlalți. L-am ascultat ieri pe sociologul Duminică și mi-am adus aminte de cercetările din fizica cuantică și de pisica lui Schrödinger. De-aia îți zic Eftimie, dacă nu stăteai pe budă să știi că pisica poate era vie.
    Cât despre obediența românilor, avea prietenul tău George Damian un articol mai vechi cu oltenii și Imperiul Habsburgic.

    00
    • Mi-a zis o glumă odată Petre Florin Manole, ăla suedezul deputat PSD. El mai merge la DNA, că tot avea colegi pe-acolo, și prin față sunt cam aceiași ziariști, ajungi să-i cunoști. Una l-a întrebat așa, mai personal, ce-o să declare dacă-l aduce și pe el. Iar ăsta, zâmbind cu toată fața aia simpatică a lui a zis „Doamnă, ca suedez am fost cinstit”.

      A, și Valeriu Nicolae m-a întrebat dacă nu cumva mai am colecția de Neo Drom ma lui bunicu’. Că ăștia, liderii comunității, nu prea o mai au.

  5. ai dat-o atat de bine incat ti-as lipi suta de euroi pe frunce, traiasca familia ta si berica in care te-ai nascut

    00
  6. Esti bland cu „de 40 ori mai multi prosti decat bolnavi”

    00
  7. suedezii din Țăndărei au scăpat basma curată cu traficul de copii în UK, de unde au supt milioane de lire, cum să se sperie ei de „starea de urgență”? Conform poetului (ar zice romii în cauză, dacă ar fi trecut de clasa a II-a), asta e „o vorbă de dânșii inventată”, unde „dânșii” suntem noi, oamenii răi care avem ceva cu minoritarii însetați de libertate…
    Dar, ca să nu fiu acuzat de rasism, sunt dispus să-l ascult trei minute pe Gelu Duminică, explicând situația.

    00
    • Hai ma ca doar nu au scapat pentru ca stiau pe de rost toate legile CP din 68 incoace. Avocatii bine platiti au uns intai procurorii si sefii procurorilor si dosarele au fost trimise intoarse si retrimise, apoi mituiti judecatorii care au dat termene din an in craciun, niste sefi de la sri care nu au vazut nimic ciudat, CSM care nu a vazut traganeala , din 100 lire furate 50 au uns aparatul

      00
  8. Iar ai dat-o bine. Încearcă să mai greșești un pic, altfel o să devii nebunu’ națiunii!

    00
  9. Măi, eu pe Eftimie îl iubesc din ce în ce mai mult.

    00
  10. Asta cu carnea rosie e pe stilul traitul duce la murit

    00
  11. Eftimie, 09.42.
    Bravo!!!

    00
  12. Din pacate jegurile care faceau paranghelii zilele trecute au grija sa se infecteze cat timp mai gasesc locuri in spitale.

    00
  13. Cum trebuie completată declarația pe proprie răspundere. Cu pix albastru care se șterge cu capătul celălalt. Ca să nu tăiem și restul pădurilor României. Că puține au mai rămas.

    00
  14. Cred ca e prima dată când autorul nu începe articolul cu expresia bula „bula noastră”. Ar fi bine pt SEO, să mai repetăm expresia bula noastră să ne găsească cei din bulă. Dacă sunteți de acord dați reply și spuneți pt cei din bula noastră ce părere aveți despre bula noastră sa vadă toți cei din bulă.

    00
  15. toate opiniile despre politia romana sunt irelevante daca nu sunt sustinute de experienta personala. Ai avut nevoie de politie vreodata pentru a rezolva un furt, o agresiune sau un abuz? Daca da, atunci poti sa iti dai cu pararea. Ca te opreste organul pe strada si ai un pic de interactiune cu el e nesemnificativ… small talk si atat.
    Incerca prima daca sa te duci la politie cu o problema reala si apoi sa ne zici cum sta treaba cu politia

    00
    • Corect.
      Eu cu Poliția Română nu am o problemă în sine, din 6-7 interacțiuni (în special cu cei de la Rutieră) pot să spun că doar una a fost de rahat.*
      Dar poate sunt părtinitor, că am un frate polițist la criminalistică, în provincie.
      ________________________
      * În 2005, pe lângă Slobozia, am fost amendat pentru că nu am oprit complet mașina la trecerea la nivel cu calea ferată. Era o zi de sâmbătă, pe la 2 noaptea. În timp ce polițistul îmi scria procesul verbal a apărut șeful lui. Tipul, un mustăcios buhăit la față, era în haine civile, la volanul mașinii personale, cu soția, venind de la o nuntă. Și, supriză, era beat-turtă! A întrebat despre ce e vorba, apoi m-a luat la mișto, „Păi se poate, veniți tocmai de la București și nu respectați regulile de circulație auto?”. A plecat, clătinându-se, doar după ce l-a chemat propria nevastă înapoi în mașină. Agentului i-a fost clar jenă de situație, dar a continuat să scrie procesul-verbal ca și cum nimic nu s-a întâmplat… La final, mi-a dat pv-ul și și-a scuzat șeful, zicând că e om de treabă, doar că uneori „mai exagerează cu paharul…”.

      00
  16. Gresesti, Eftimie. Polițiștii (mai ales ăia locali, dar și ceilalți) nu pot să evalueze și să aprecieze o situație simplă, pe lîngă că principalul lor scop în viață (chiverniseala) se atinge majoritar prin mica ciupeala, furt, trafic de influență.
    Explică-mi tu mie de ce m-a oprit un echipaj fiind singur pe o straduță de 500 de metri, zbierînd că îmi pun viața în pericol și că sînt inconștient. Un cretin din-ăsta poate să-mi dea o amendă născută din gelatina din capul lui?

    00
    • Acuma zi-mi și scuza ta să-ți explic de ce urla poliția la tine. Încearcă să nu minți, cum ai făcut acum nedând toate detaliile, fii precis.

    • Pe mine m-a oprit un echipaj de locala ca am iesit sa dau ture cu familia (nevasta si doi copii) in jurul blocului. Ca cica de ce nu tin copiii in casa. Si acum caut pe net de nebun ce ordonanta am incalcat. Ca exercitiu fizic am voie. Grup mai mare de trei am voie, ca locuim impreuna. A, nu am voie exercitiu fizic in grup, trebuie sa mergem undeva cu scop precis? Dar copilul ala nu e nici caine, sa nu iasa afara din casa? Nu are voie exercitiu fizic, ca e copil? Daca stie cineva, fara misto, lamuriti-ma si pe mine, ca Q&A cu 37 de intrebari e inutil.

      00
    • Acu’ văz…
      Efectiv mă plimbam pentru sănătatea fizică și psihică, eu cu nevasta și copilul din dotare, ca și antevorbitorul… Stăm în aceeași casă, și nu cred că poa’ să aprecieze nimeni că puneam vreo viață în pericol, eram singuri pe o stradă la 200 de metri de casă. Și la mai mult de orice altă persoană…
      Eu înțeleg că sînt mulți care nu respectă distanța asta socială. Am văzut. Dar în cazul ăla milițianul era idiot, și mi se pare incredibil ca un asemenea decerebrat poate să-mi dea amendă DEGEABA doar fiindcă poate și e isterizat de șefi, miniștri, președinți etc.

      00
    • Și, ați luat vreunul amendă sau doar v-ați certat cu potera?

    • @Eftimie Nu ma cert cu potera din principiu, ca daca vrea castiga. Nu am luat amenda, am intrebat politicos numa’ ce anume am incalcat, ca nu mi-e clar. M-a luat ca si el tine copiii in casa, ca daca am facut armata si stiu ce e ala ordin, ca si el e militar de pe 17 martie si ca nu isi permite sa incalce ordinu’. De-astea. Cred ca au ordin sa sperie orice prind, sau si el era speriat de bombe.

      00
    • Citește și comentariile, șef. Cred că primul e lămuritor. Altfel, se confirmă teoria mea, cu polițaiul te mai înțelegi, instituția de deasupra lui e cretină.

  17. E sigur fake-news antena 3, nu e nici o restricție de circulație în țară.

    00
  18. Cand iesi fara declaratie prin Braila :) https://3no.us/abuz-braila Politia iti ia datele si pleaca si Jandarmeria HOP un sut in cur.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile