Toate proiectele și ONG-urile și inițiativele au nevoie de marketing…

Am fost aseară la o întâlnire cu un ONG care vrea să facă ceva (nu va spun ce, că săriți pe aia și nu sunteți atenți la subiect, că aveți OCD ca și mine). După vreo 35 minute de prezentare, s-a dat drumul la discuții, care au fost 80% axate pe un singur punct, un mic detaliu pe care oamenii din ONG-ul ăsta nu au fost în stare să-l explice îndeajuns.

Și toată prezentarea și toată bunătatea și dispoziția oamenilor ăstora suferea de aceeași boală: nu știau să explice îndeajuns de bine cine sunt și ce vor.

Și da, știu că pe net capacitatea oamenilor de a se exprima în scris sau oral e foarte joasă, tocmai de aia e necesar ca orice proiect să fie scris bine, fie că e site, blog, prezentare sau inițiativă. Nu contează că e adresată doctorilor sau idioților, tot bine trebuie să fie scrisă. Pentru că inclusiv idioții înțeleg mai bine când li se explică mai bine decât atunci când li se explică prost.

De asta sunt dezamăgit, că avem zeci de școli de marketing și comunicare și mii de oameni care vor să lucreze în domeniul ăsta și nu au timp și nici ideea să se ducă să facă niște voluntariat cu oameni și proiecte care au nevoie să fie ajutați să își găsească cuvintele. Chiar nu înțeleg că așa îți faci mâna, punând umărul la idei din astea mici, dar fâșnețe?

 

amanet

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

11 comentarii

  1. De cativa ani nimeni nu mai vrea sa faca nimic in tara asta, e doar plin de proiecte. Toti au proiecte. Iar daca doi oameni stau de vorba, deja sunt o comunitate. Cu proiecte, fireste.

    00
  2. Scoli de marketing ? Dezvolta te rog, care anume ?

    00
  3. Pai cum, adica vrei sa spui ca au facut scolile alea degeaba ca tot nu valoreaza o ceapa degerata??? Pai cum sa lucreze ei pe degeaba??? De la 3000 euro in sus, altfel e sub valoarea lor.

    00
  4. NOU
    #8

    In urmă cu un an, ma intreaba un tip de la o agentie de stiri care isi facea veacul prin Victoriei daca stiu pe cineva care se ocupa cu marketingul, ca au mare nevoie. Sun un prieten. Da-le numarul meu, zice, cunosc pe cineva care a facut campania aia (…) si-i trimit acolo. Bine, intreb eu, dar tu nu te ocupi cu asta? Da…dar nu prea am practica. Fac schimb de numere, si dupa o luna ma intalnesc din nou cu tipul de la agentia de stiri. Ei, a iesit ceva, intreb eu. Se uita lung la mine si-mi zice ca amicul meu l-a trimis la cineva, care apoi l-a trimis la altcineva s.a.m.d. A cincea oara a clacat – a luat o agentie, dar si cu aia daravela, preturi piparate si treaba pe jumate. Bai fratilor, voi n-aveti chef de munca sau ce?

    00
  5. cat costa sa schimbi un calorifer? exact.

    00
  6. Trebuie sa traduci din romaneste in romaneste orice proiect, si apoi sa dai acatiste! sa ti-l si citeasca cineva. Cred ca majoritatea nu deschid mail-urile. In Romania e foarte greu sa se inteleaga diferenta intre un festival popular, mainstream, si unul premium, de exemplu… Am obosit de cand tot explic peste tot. Dar daca faci ceva cu mancare (pe strada sau aiurea) succesul e garantat. Cat despre cultura… mai subtire, mai de vara.

    00
  7. O tara plina de proiecte si de coachi, de meetinguri, debateuri si discutii la cafele. Daca il pui pe vreunul sa faca ceva nu e in stare de nimic. Dar cioc-cioc vine criza. Sa i uram un calduros welcome

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube