Este timpul pentru niște procese pentru subminarea siguranței naționale?

Ultimele informații ale Profit.ro relevă că România riscă acum suspendarea de fonduri europene pentru neîndeplinirea angajamentelor de reformă fiscală, un mesaj în acest sens al Comisiei Europene (CE) fiind așteptat pentru început de iunie și urmând să reprezinte o lovitură puternică pentru bonitatea șubrezită a României pe piețele financiare externe. (sursa)

Derapajul fiscal major al guvernării PSD-PNL a adăugat 36 de miliarde de euro la datoria publică într-un singur an, un volum record, cu jumătate peste cel din primul an de pandemie. Datoria publică a crescut cel mai mult din UE ca pondere în economie anul trecut, precum și în ultimii cinci ani, conform analizei Profit.ro.

Unde sunt banii? Pe ce au fost cheltuiți? Vrem defalcat pe domenii sumele astea și apoi toți ăia care au semnat pentru ele. Acum, repede, cât se mai găsesc actele, să nu pățim ca la contractul cu Bechtel. (Mi se strânge pielea pe mine când văd declarații ale viperei de Adrian Năstase, a zis ceva pro Ponta acum câteva zile, a uitat că a scăpat de pușcărie).

Cineva a decis că mai bine se împrumută decât colectează taxe? La pușcărie. Cineva a fost de acord? La pușcărie.
Cineva a semnat complice? La pușcărie.
ANAF a colectat cât, 30% din totalul taxelor care trebuiau colectate? Pușcărie.
Cineva a decis să nu fie executați marii datornici? Pușcărie. Voi vă dați seama că ultimul mare datornic executat a fost Cataramă, și asta s-a întâmplat în 1996? Google a fost periat extensiv pe tema asta, nu se mai găsește nimic despre „cataramă anaf elvila”, iar pagina lui wiki e impecabilă. Știu că ANAF nu are o situație a marilor datornici, că nu se încurcă ei cu așa ceva, de aceea îi ajut eu cu o căutare. Cine nu vrea să facă asta să meargă la pușcărie.

România nu se poate reforma fără pușcărie pentru vinovații acestor decizii.

De asemenea, dacă PSD vine după 4 ani de la fugă și spune „ăștia v-au tăiat, noi vă mărim”, aș propune să fie interzis partidul.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

65 comentarii

  1. Nici macar puscarie. Ca acolo o duc bine. Confiscare extinsa a averii. Mers pe rude grad 1 si 2 si lasati apoi sa se descurce. Pierdut pensie.

    Comentariu apreciat.1514
    • Cine crede că acuma se apucă cei mari să se bată între ei, doar ca să îi fie mai bine omului de rând, îi recomand să se trezească la realitate. Asta gândesc si votanții suveraniști: că vine un Robin Hood, care va lua averile bogaților și le va fix lor, să le fie lor mai bine.

      Comentariu apreciat.764
    • Vrabia mihai viteazu

      Comentariu apreciat.313
    • Adi … Eu nu ma gandesc ca asta o sa se intample vreodata. Zic doar ca asta ar merita.

      141
    • In Romania nu exista delictul de incompetenta. Demisionezi si pleci, cu buzunarele pline, si nu raspunzi pentru dezastrul pe care.l lasi in urma.

      170
    • Peste tot apare stirea ca suvernanistii sunt de vina pentru situatia din tara. Aham.
      Ar trebui sa nu intre la guvernare pentru ca sobolanii au inceput deja de paraseasca corabia.

      71
  2. Am verificat de 2 ori sa nu fie 1 Aprilie azi.

    Comentariu apreciat.913
  3. Numa’ bine pentru noua guvernare să evoce “greaua moștenire”! Cu niște explicații simple și niște țapi ispășitori, nu foarte mari așa, o să o ducă bine o perioadă.

    Comentariu apreciat.313
  4. Cine sa înceapă acele procese? Justiția pe care o…?

    Comentariu apreciat.672
  5. Da, chiar ma gandeam ca ar merge niste procese publice impotriva dusmanilor poporului si noii orânduiri. Ultima data cand s-a facut asta am dus-o foarte bine 50 de ani.

    Comentariu apreciat.5010
  6. Calm. Stai ca pana ii bagam pe astia la puscarie trebuie sa gasim o solutie sa continuam si sa iesim din asta.

    Hai, ne uitam la cum arata Parlamentul? Ne prefacem ca AUR + PSD nu se va intampla? Sa vezi distractie fiindca practic romanii au decis in astea 6 luni ca vrem hotia aia moderna de la oamenii aia „anti-sistem”. Sigur, nu si-au dat seama cand au decis asta, multi inca nu isi dau seama nici acum. Dar asta urmeaza.

    In rest:
    – Retrogradarea increderii in Romania e din ce in ce mai sigura. Urmatoarea categorie o sa fie o rusine pentru UE. In Romania UE o sa fie tapul ispasitor.
    – Rabdarea pe care UE a avut-o aruncand bani in noi se va duce, nemaiexistand nici macar interes politic sa ne tot acorde amanari de plati si tot felul de programe cu bugete de milioane de euro.
    – In momentul in care noi ar trebui sa strangem cureaua urmeaza, cel mai probabil, un nou val de prieteni si rude ce trebuiesc angajate in sistem.

    Vin vremuri cacacioase.. si nu e ca si cum daca iasa Nicusor Dan am fi salvati sau ceva.

    Comentariu apreciat.725
    • O sa iau multe downvotes…

      (l-am votat de 2 ori pe Nicușor la București)

      candidatura lui Nicușor miroase a manevra de deturnare a atenției .
      Gen, doi primari, el si Bolojan, o să facă să fie bine…și asta e o utopie…nu suntem copii, nu ?
      Nu știu dacă își dau seama că sunt folosiți sau sunt datori și se conformează…

      Ceilalți doi, Simeone și lache dilimache, pare că își înțeleg rolul de unelte…sunt doar niste sclavi care joaca partitura in funcție de cine le da marafeti; acum le dau rușii, sunt ‘suveranisti’; daca le-ar da altcineva, ar fi altceva…doar niste curve românce, nimic inedit….

      Oare cate milioane au prin off shores, Ciolacu, Grindeanu ? In timp ce noi ne certăm legat de niste marionete…

      Frații Neacoita au plătit ceva din datoriile alea ? Că sunt mari ‘dezvoltatori imobiliari’…

      Băluță de la sec 4 este posibil viitor șef PSD ? Ia vedeți postările lui pe social media. Dacă ăla nu e consumator de substanțe…

      PNL mai există ?
      Cu USR ne-am lămurit.

      Pariuri pentru cat va fi cota de TVA ?

      Indecis. Tu ce zici?3257
    • Gen, doi primari, el si Bolojan, o să facă să fie bine…și asta e o utopie…nu suntem copii, nu ?

      alternativa fiind cine? vâlcov la finanțe?

    • Vali, Valcov la finanțe sau chiar prim ministru siiiii Lavinia Șandru președinte.
      Pam Pam!

      712
    • doamna lavinia la ministerul familiei.

    • Vali, intra in USR și cere să fii opțiunea lor pentru ministrul educației. Radu Georgescu sau cum îl cheamă ,care tot prevestește apocalipsa economică, sa intre și el si sa fie ministrul finanțelor; unul din oamenii de afaceri care erau anul trecut în spatele doamnei Lasconi, sa fie ministrul economiei…
      Dacă tot așteptăm de la alții și noi sa ne vedem de viață…pare că rușii sunt mai dinamici, mai activi, știu că suntem mămăligă….

      Indecis. Tu ce zici?1321
    • Car,
      iti mai repet o data.
      Mai lasa -ne.

      115
    • caposule, ce nu îți convine mha ? Sunt aproape de adevăr cu scenariul asta cu băieții buni vs cei răi ? Că au început să reapară pozele și filmulețele cu Nicusor și Simeone când erau împreună tineri activiști…
      Sau nu vrei sa intri in politică ? Intră și fă, nu doar spune ‘lasa-ne’. Că asta înseamnă că ti-e bine in situația actuală….

      45
    • Car,
      Iti spun sa ne lasi pentru ca m-ai obosit cu aceleasi texte .Suedeji,bugetari corupti pe care le repeti in orice discutie.
      Cit despre ce spune Mosteanu,e doar aritmetica de clasa a 5 a.

      63
  7. Avem conducătorii pe care îi merităm. N-am zis-o eu, a zis-o Iorga. Pregătiți-vă de conjurația imbecililor, fiindcă imbecili vom avea la conducere.

    Comentariu apreciat.474
    • Cand nu am avut?

      231
    • permite-mi sa te corectez. Vom avea imbecili mai mari la conducere. ceea ce e rau. foarte rau.

      95
    • „Intre un imbecil si un hot la conducerea tarii, prefer hotul”.

      Al dreaq mustacios, acu ne dam seama cata dreptate avea.
      Bine, el zicea prost in loc de imbecil, dar putem echivala linistiti in situatia actuala.

      00
  8. O altă mîrșăvie de-a lui Ciolanu este și o OUG dată pe 30 aprilie pentru aprobarea ÎN MOD TACIT a documentelor (PUZ, PUD, autorizații construcție) dacă acestea depășesc termenul. O fi fost plătit de rechinii imobiliari sau doar la cererea „nepotului” care face „investiții” la cheie pe hîrtie și apoi le vinde pe milioane?

    Comentariu apreciat.407
  9. Vise taica, vise! O sa tragem din nou sa scoatem RO la liman si degeaba.

    182
  10. Banii s-au dus pe pensii si salarii, vreo 400 miliarde de lei doar in 2024.
    Romania traieste pe datorie de vreo 20 de ani.

    Poate e vremea sa nu mai traim pe datorie.

    Indecis. Tu ce zici?1427
  11. Petcu la Justitie in MAREATA viitoare guvernare AUR!!

    182
  12. Costul alegerilor anulate 238 milioane euro
    CCR- puscarie
    SRI- Puscarie
    SIE- Puscarie
    Militianul Predoiu- Puscarie
    Presedintele Joe Hannis – Puscarie
    https://ziare.com/alegeri-prezidentiale-2025/costuri-reluare-mai-majoritate-bani-buget-1930417

    Indecis. Tu ce zici?3333
    • ce de manute rosii iti iei pentru ceva de bun simt.

      0 demisii, 0 condamnari, probabil inca niste circ cu infatisari pentru clownii aia care fac larp de legionari si generalul centenar.

      0 responsabili la final de zi.

      Indecis. Tu ce zici?2010
    • Bai, daca tot am platit, vrem cu FINALIZARE!

      00
  13. Stai asa, vor urma multe.
    Jilava si Pitesti intr-o forma noua.
    S-ar putea sa fie si o sectie de reeducare speciala pentru influenceri si bloggeri.

    Indecis. Tu ce zici?3516
  14. Haha ce vise…aia sunt TOTI mana-n mana. Se mai rotesc doar papusile.

    151
  15. Romania cu Simion, Presedinte si Georgescu PM

    https://www.facebook.com/watch?v=1372811564059995

    217
  16. NOU
    #43

    Păi de ce credeți voi că s-au anulat alegerile?
    Erau nepregătiți, ia luat prin surprindere , acum au avut 4 luni la dispoziție să se pregătească .
    Tocat documente, șters fișiere , distrus harduri, transferat bănuții , mutate bunuri, etc
    4-5 ani o duc boierește……taman bine…să intre iar la butoane

    Comentariu apreciat.398
  17. Bani se găsesc oricând: 16% impozit muncă, pilonul 2, TVA 24%, curs 6.
    Au plecat și miniștrii PSD sau PSD e și nu e la guvernare în același timp?

    221
  18. L-au pus pe Predoiu, bă… incredibil

    Indecis. Tu ce zici?284
  19. Uf, nu te pricepi, chestia asta: ANAF a colectat cât, 30% din totalul taxelor care trebuiau colectate?

    Bre, Ro colecteaza 29-30% din PIB, tarile europene colecteaza 40%, in mare parte deoarece taxele sunt mai mari.

    Vorbesti mai prost decat conduci.

    1114
  20. Eu as incepe cu Rafila, pe el l-as baga in puscarie primul… nu e posibil sa blochezi miliarde de euro moca investitii in sistemul medical doar pentru ca asa vrei…

    De unde stim ca nu face jocul Turciei, al Israelului sau al mediului privat, blocand toate investitiile in sistemul de stat voit?

    Mi se pare de-a dreptul fascinant cat rau a putut sa faca acest om Sanatatii din Romania iar oamenii stau si se uita ingrijorati… el fiind tot acolo de ani de zile.

    Sa nu mai zic de zecile de milioane de euro pe care i-a donat de la Minister spre OMS, probabil platindu-si posturile caldute viitoare.

    Comentariu apreciat.311
  21. deci chestia asta e pe bune? https://www.g4media.ro/banca-nationala-a-cheltuit-2-miliarde-de-euro-intr-o-singura-zi-ca-sa-mentina-cursul-stabil-al-leului-dupa-victoria-lui-george-simion-in-turul-1-surse.html

    plus

    ”O situație similară s-a întâmplat imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, când a câștigat Călin Georgescu”, au spus sursele citate.

    deci practic noi cheltuim miliarde ca sa tinem artificial euro la 5 lei? ne ajuta cu ceva?

    66
    • stai un pic. tu cum crezi că avem cursul la 5 lei de ani de zile? cu aer? cu „stabilitate politică”?

    • eu inteleg asta, dar asa de multi bani s-au cheltuit aiurea?

      310
    • @zoso totusi rezervele valutare s-au mentiunut ~constante in ultimii 10 ani.
      presupun ca banii de la UE + ce trimite diaspora a ajutat la capitoul asta

      80
    • perkele, nu știu.

    • @Perkele Instabilitatea cursului poate genera o spirală inflaționistă. Dimineața ai un preț, seara ai alt preț și atunci toată lumea își ia o marjă, cea mai pesimistă, să poată să înlocuiască marfa.
      Toată lumea e cu ochiii pe euro și uită dolarul. Ați făcut plinul cu 7 lei litru?
      Una e deprecierea lentă, alta e 2,5% într-o zi(și mâine e altă zi, și poimâine), când tu nu te mai împrumuți decât la dobânzi în două cifre. Până vineri -10%? Puff.
      Nu vin cu amenintări că nu mai pupați Grecia și Bulgaria în anii următori. Știți cum avem noi prețurile în euro: emobiliare, mașini, telefonie mobilă și salarii în lei. O să știm că totul e pierdut când la magazinul din sat(Corbeanca) prețurile vor fi în euro. Wurst Kase scenario.

      Pe polonezi nu i-ar deranja să scadă puțin cursul, mai multe exporturi, că fac de toate. Nu suntem în locul polonezilor.

      71
    • Cea mai buna investitie. Banii nu sunt cheltuiti aiurea fiindca regland cursul practic anulezi valoarea tranzactiei. Doar sa avem rezerve sa facem asta.

      Altfel cresc preturile de import. Si cu preturile de import cresc si preturile de productie si deci al produsului final. Si cu asta creste si pretul de vanzare atat local, cat si pentru export. Deci inflatie.

      Daca am fi o tara exportatoare mare ne-ar conveni poate sa lansam putin economia printr-un boom artificial creat de devalorizare. Dar nu suntem, suntem importatori.

      BNR si deciziile de acolo sunt, sincer, printre putine lucruri bune care functioneaza in Romania. Problema e ca nimeni din guvern nu are chef sa-i asculte.

      100
  22. Eu nu le-as da puscarie. Eu as face asa:
    1. Interzis sa mai fie actionar in vreo firma (el si toate rudele pana la gradul 3)
    2. Orice venit intrat in conturile lui, care depaseste salariul mediu brut, se confisca.
    Sa traiasca si el o viata maxim medie.

    114
  23. NOU
    #64

    Stai cuminte cu puscaria, nu se mai face pentru d’astea, mai mult in viitorul apropiat se vor anula pe banda condamnari, cei fugiti se vor intoarce si vor fi albiti, vor conduce din nou. O noua oligarhie se ridica, un nou feseneu, plata pentru ce a facut Ciocolacu va fi platita as always de popor, el va fi bine, plecat in alta tara la caldurica, se va juca pe plaja cu docuzelul cel mic, relaxare intre doua beri din alea bune. Voi munciti si platiti taxe, se vor gasi altii sa fure ce a mai ramas de furat pe acolo.

    91
  24. intre timp au semnat nu stiu ce contracte pentru stadioane noi.
    Unul pentru dinamo, la 10 minute de stadionul national.
    Altul la Hunedoara, unde e ceva mare echipa de fotbal din anii 80.

    81

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Decathlon.