A început școala, au început plânsetele cu traficul. Fie mi se pare mie că sunt mai subțiri ca anul trecut, fie nu mai sunt eu atent la ele. Mă gândesc că s-au săturat și părinții să se plângă în fiecare an și de aia se plâng mai puțin pe public și mai mult pe la prieteni. Sau poate este prea devreme să ne pronunțăm.
Aici, paragraf obligatoriu despre cum noi mergeam de la 14 ani la școală singuri, și nu era nici o problemă. Schimbam două autobuze uneori sau mergeam chiar și 1km pe jos când nu voiam asta. Nu se lega nimeni de noi, și dacă se lega era mereu cineva care să intervină. Dar noi nu prea intervenim când vedem copiii altora agresați de copii mai mari, nu? Nu suntem atenți, nu e treaba noastră, nu nimic.
Dar vă recomand să întrebați, când mai vedeți plângăcioși din ăștia, ce soluții văd ei pentru trafic. Pentru amuzamentul vostru, desigur.
Pe aici am văzut părinți lăsându-și copiii în stațiile de autobuz și ei continunâdu-și drumul în altă direcție. Copilul se suie în autobuz și ajunge la școală. Știe unde să coboare, nu este mereu atent la telefon, înțelege situația. Dar asta pentru că părinții au avut grijă de el și nu l-au dus până în poarta școlii cu mașina.
Abia de la 14 ani singur la școală?!
Notarii se scot din foame… acte pentru permis auto cu parafa de la parinti
Da, am dar declaratie notariala eu si sotia ca suntem de acord ca fructul iubirii noastre sa poate urma scoalde soferi si sa dea examenul pentru Cat B1.
Apoi vine bomba!
Cazier judiciar la 16 ani? Ce sa vada in acel cazier? De ce Polutia nu are acces direct la cazier? Care e logica si care sunt sansele sa apara acolo ca nu are dreptul de a conduce la 16 ani?
„Care sunt șansele să apară că are cazier? ” 🤣
Mult mai mari decat pe vremea ta, de două sau de trei ori mai mari.
De ce nu au o bază de date cu acces? Au, dar le face plăcere să te pună pe tine pe drumuri, să vada că te implici. A, nu, le limitează accesul ca să nu facă abuzuri si să sară cuvilii in sus că sunt verificați. Cand ți-ai reînnoit ultima dată buletinul? Ai observat că încă iti cere certificatul de naștere? In original? 🤣🤣🤣
Ai ieșit în stradă, ai făcut/semnat petiții in sensul ăsta? Ai făcut altceva decat să te plangi pe fb pentru atenție sau nici atât?
Partea buna e ca poti scoate cazierul judiciar online.
Partea proasta e ca aia de la DRPCIV nu il accepta pe cel scos online ca o data ce il printezi isi pierde semnatura digitala (logic), dar nici sa il trimiti digital mai departe nu ai cum.
Deci tot la coada la politie ajungi.
@Ambra: pai iti cere certificatul de nastere la schimbarea cartii de identitate pentru ca exista cu siguranta oameni care isi falsifica vechea carte de identitate si toate elementele de sigurata de pe ea. Dar certificatul de nastere ala fara poza, completat de mana pe o bucata de hartie, nu ai cum sa il falsifici. Ala ii vero-vero.
@Ambra, parca era lege, daca nu ma insel, initiata de USR-isti, dar promulgata, ca sa nu iti mai ceara statul acte care sunt la el. Doar ca nu se aplica
Legea zice ca statul nu mai are dreptul sa iti ceara copii dupa acte originale. Adica sa nu te mai trimita la „xerox”, nu ca nu trebuie sa le aduci actele respective.
@Rumbu: aici se vorbeste despre cazier, adica un document emis la cerere, de catre o entitate a statului pentru a fi folosit de alta entitate a statului. Legea zice asa: 1) Se interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.
(2) Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale solicită entităților care au emis documentele prevăzute la alin. (1), în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimțământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 4 aplicându-se în mod corespunzător.
@Adi, deci tu spui ca poti sa falsifici toate elementele de identificare de pe o carte de identitate, dar nu poti falsifica un certificat de nastere pe care sa il completezi tu de mana cu toate datele pe care le doresti? Cumva ma indoiesc ca este mai greu de falsifica un certificat de nastere.
@Bipbip, asa am crezut si eu.
Dar de fapt legea spune ca institutile statului nu mai au voie sa iti ceara copii ale unui act emis de o institutie a statului. Dar nu este nicaieri specificat ca nu vor mai cere actele in original.
Ce ai gasit tu acolo in legislatie:
„copii de pe avize sau alte documente care au fost emise…”
se traduce prin:
„copii de pe avize sau copii de pe alte documente care au fost emise…”
@Andrei G: comentariul era ironic.
@Adi, imi cer scuze… sunt atatea comentarii aiurea pe „interneți” incat nu mai fac diferenta intre o ironie si o tampenie crasa.
Sa nu uitam si de cei 2 metri de zapada si cum ii strabateam noi pe drumul spre scoala :))
Si cum faceam cate 15km la deal, si la dus si la intors.
Unde mai pui că eram desculți,cu un codru de pâine în traistă,și se auzeau lupii urlând.
„Si cum faceam cate 15km la deal, si la dus si la intors.”
Sigur, pt ca drumul avea 30km.
„15km la deal, si la dus si la intors”
Uphill, both ways. Physics was not invented.
context: https://www.youtube.com/watch?v=q6uLEdk8ko4
lupii urland de frica noastra, simtindu-ne ca am iesit la drum, infometati, doar cu un codru de paine…
Lupii urlau doar dacă le dădeam voie 😉
„15km la deal, si la dus si la intors” pai asa am demonstrat ca pamantul se invarte, upside-down
cu vant din fata si ‘zapada’ de 2 metri… pai d-aia auzeati lupii urland…
Prima solutie? Verificate adresele din buletin ale parintilor care-si inscriu copii la „scolile de pe centru”. Sunt la aceeasi adresa 10+ persoane? Mers cu politia si verificat fizic ca si stau acolo.
Foarte multi parinti isi inscriu copii la tspe km de locul in care stau, ca acolo e scoala buna. Si apoi trafic infernal ca sa ajunga copilul in celalalt capat de oras.
Aici si inspectoratele daca ar avea oameni cu cap ar putea rezolva problema, facand rotatia invatatorilor/profesorilor la fiecare ciclu de 4 ani. Nu ar mai fi scoli de fite si batalie pe ajuns acolo.
Si da, marea parte a traficului are ca si cauza ciclul primar, cand au liber doar cei de la primar e liber si orasul.
Sa te intreb CINE sa mearga cu politia acolo si de ce? Functionarii de la Evidenta Populatiei?
Sa iti reamintesc (probabil s-a uitat) ca inspectorii scolari sunt numiti/desemnati eminamente politic si nu pe ratiuni de performanta?
Prietene, tu chiar crezi ca asta nu se stie deja? Se stie, profesorii stiu, invatorii, directorul, ceilalti parinti… toti stiu ce/cum se intampla. Cand apare sticker de flotant pe 6 luni pe buletin, e coincidenta?
Cunosc caz cu trei copii, doi la scoli diferite (clasa 2 si clasa 5) si gradinita, locatii diferite, la distante mai mari decat scoala si gradinita la 5 min cu masina. De ce fac asta? E mai buna scoala, e mai buna gradinita.
Eu sunt curios cati copii sunt in Popesti Leordeni / Domnesti / Voluntari la evidenta populatiei si cati in scoli acolo efectiv.
1. Ai limita de oameni. 1/camera daca nu iti sunt rude gradul 1.
2. Statul roman nu ofera egalitate de sanse.
In afara marilor orase adesea nu e nimic, iar in noile dezvoltari urbane la fel.
Fiecare se descurca cum poate.
3. Ai auzit de “titularizare”.
Postul de titular e pe viata, odata titularizat.
daca as fi profesor, sigur mi-ar conveni ca la fiecare 4 ani sa dau peste alt director(sau il rotim si pe ala!?), alti colegi(sau mutam tot colectivul, anu’ asta la scoala A la anul la scoala B, ce conteaza ca scoala A are 200 de elevi si scoala B are 800 de elevi, sa se descurce), alta scoala, alt traseu… da’ cui ii pasa de un amarat de profesor/invatator… da-i naibii, iau salariu, muncesc 18 ore si au 3 luni de vacanta pe an…
fiecare incearca sa-i dea lu’ ala micu’ un avantaj in viata: scoala cat mai buna, meditatii, cursuri extracuriculare(de robotica, de desen, de karate, de dansuri, de pian)…ma rog, multi uita sa-l mai intrebe p-ala micu’ daca si vrea, da’ ce stie un mucos despre viata? Eu ma chinui, sa se chinuie si el…
Ai vrut sa scapi de porumb dar uite ca a venit porumbul peste tine.
Când isi duce românul copilul la școală, școala de lângă el nu e niciodată bună, suficient de bună pentru progenitura genială, viitoare laureată la premiul Nobel, pe care a produs-o. Cand e vorba să se laude la rude, prieteni, stau in cea mai exclusivistă si mai scumpă zonă din oraș. Cum naiba se pupă astea două? Sau locuiește la porumb că nu mai vrea cu vecini zgomotoși, cu trafic aglomerat sub ferestre si ajung să caute la jde kilometri copii cu care să socializeze ai lor si devin traficul pe care il urau. Mișto viață. Jumătate din ea s-a dus pe prostia din egoul lor exacerbat.
@miluch – ANAF-ul poate sa faca asta. Ai 10 persoane luate in spatiu care NU SUNT rude cu tine… inseamna ca stau in chirie. I-a plateste tu impozit pt chiria mediu perceputa in zona de aia care inchiriaza legal inmultit cu nr de persoane luate in spatiu. Si atunci o sa devina interesant
@ Adib – „ANAF-ul poate sa faca asta. Ai 10 persoane luate in spatiu care NU SUNT rude cu tine… inseamna ca stau in chirie. I-a plateste tu impozit pt chiria mediu perceputa in zona de aia care inchiriaza legal inmultit cu nr de persoane luate in spatiu. Si atunci o sa devina interesant ;-)” si trimite decizia de impunere dupa 5 ani, cu penalitati.
Se vede ca nu ati avut de-a face cu domeniul respectiv. Hai sa gandim dincolo de aparente.
In primul rand daca la 4 ani imprastii random profesorii prin oras/judet, nu o sa mai ai elevi cu performante. E nevoie sa explic de ce? pai face copilul 2 ani cu un prof de mate bun si apoi ii vine altul care nu stie sa explice/motiveze si nu il intereseaza de elevi.
In al doilea rand, v-ati gandit ca in unele zone limitrofe nivelul scolilor este asa de scazut din cauza ca sunt mai multi etnici care trebuie integrati si care sunt o pacoste (fac legea lor) pentru profesori si colegi? si oricat te plangi de comportamentul lor, nu le face nimeni nimic.
In al treilea rand si profesorii sunt oameni. Poate si-a luat cetateanul o locuinta aproape de scoala unde preda (locul lui de munca) cu un credit pe 25-30 de ani, iar tu la 4 ani il muti in diferite locatii. Nu e chiar asa simplu.
In al patrulea rand, la flotant (pe maxim 1 an se face) te pune sa declari ca la adresa respectiva nu locuiesc mai mult de 10 persoane care nu apartin aceleiasi familii. Sunt si cazuri in care se exagereaza cu nr de persoane per locuinta, dar multi au neamuri/prieteni in zona si pot fi primiti in spatiu cu titlu gratuit, fara contract la anaf. Cati v-ati risca sa va faceti flotant pe adresa unuia care a mai primit 100 de persoane? va prinde pe toti daca sufla unul ceva.
In plus, ai voie sa iti inscrii copilul la scoala intr-o zona aproape de locul de munca, alta decat cea la care esti arondat.
la mine ambele se duc si vin de la scoala singure. incepand de la 11 ani. si sunt la cca 9km distanta.
HUOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!
Si pana la 11 ani ?
Mie mi-ar da cu minus gandul ca as fi putut sa imi dau copiii (la scoala generala!) la 9 km de casa.
@silicon: ai si tu dreptate. daca stai în Faurei, ar însemna ca-l dai la Tandarei.
cum spui ca locuiesti la porumb fara sa spui ca locuiesti la porumb
invitatia a venit tot prin bufnita?
@ciocolatiulverde, ai impresia ca toti suntem bucuresteni?
Vrei sa castigi timp in trafic cand suci copilul la scoala?
1. Intra pe waze si vezi de unde incepe linia rosie din apropierea scolii.
2. Du copilul pana la cea mai apropiata intersectie de langa acea linie rosie
3.1Lasa copilul sa mearga pe jos aia 300 de metri, ii va lua 5km/h – 1km = 12 min – 300 m= 4 min max
3.2 in acele 4 min cu masina nu ai fi facut mai mult de 30 metri, adica 7 lungimi de masina.
4. Continua-ti drumul linistit spre locul de munca sau unde ai tu treaba
5. Cand ridici copilul de la scoala fa la fel, spune-i sa vina acolo unde nu e cu rosu
Eee, pai asta inseamna sa planifici, pai noi nu facem asa ceva, noi suntem independenti si suverani
Nu aveti autobuz in sat?
Observatie: daca ai masina scumpa ignora sfaturile de mai sus pentru ca nu vrei ca rodul muncii tale sa treaca neobservat.
@Psionics, cand ai strabatut un oras mare ultima data?
Pornesti la 7:20, Waze zice totul liber, da-i drumul. Ajungi la destinatie in 20 de minute (7:40).
La 7:30 dai peste cativa care se misca mai incet. Waze zice ca ajungi doar la 7:45. Te routeaza pe niste stradute secundare cu putine masini.
La 7:40 esti pe niste stradute secundare de unde iese cate 1 masina la 2 minute, iar cele principale sunt deja toate cu rosu. ETA: 8:05
Sunt de acord ca planificarea traseului si a porni din timp sunt elemente cheie alaturi de mersul pe jos, insa ma refer ca „rosul” ala de pe Waze nu e o chestiune fixa, ci la orele de varf poate sa difere de la minut la minut.
@Adi
In general stii unde se produc ambuteiajele si la ce ora si cam stii cand si pe unde sa mergi.
Eu ziceam strict de lasatul copilului direct la poarta scolii, sa eviti acele 15-20 de minute de stat in coloana cand daca scoti capul pe geam se vede scoala.
@Psionics:
Corect, poti sa nu il duci fix pana in poarta scolii. Daca umbli cu el de manuta 2-3 strazi nu are nimic. Plus ca revii la masina si pleci, nu stai dupa altii, nu te grabesti ca ai parcat aiurea etc. Alea 2-3 strazi pot varia, scapi de un stress.
nu cred ca se plange nimeni pt ca inca mi se pare decent traficul
Nasol de tine. Inseamna ca nu o sa mai ai materiale de articole?
Ce numere mai faceau alea cu Cosmopolis sau Prelungirea Ghencea….
da, nici un comunicat greenfield sau inițiativa prelungirea ghencea. sunt trist. se duce dracu traficul.
Stai asa, ca daca se intampla o minune, in 2026 e gata scoala noua de stat din Greenfield.
Sa vezi atunci omor acolo, ca toti din zonele:
– greenfield
– Pipera (scolile sunt full)
– Corbeanca
– Otopeni (unde scolile sunt full)
– Mogosoaia
Vor aduce copiii acolo.
hai că s-au apucat de săpat la fântâna Miorița, pentru metrou, iar traficul e muci
se găsește material nou
Initiativa Prelungirea erau extrem de vocale cand nu era Nicusor Dan primar. Ca orice membri USR (poate ma insel), nu se apuca sa-si critice fondatorul, acum au o noua obsesie, Parcul de la Sere. In rest, santierele zac aproape abandonate, a inaugurat in campanie o bucata de Ghencea si 300 m de Prelungire, in rest nici de gropi nu s-a ocupat ca nu sunt monumente istorice.
Ieri mi s-a vaitat un coleg ca a plecat la 7:20 si a ajuns la scoala la 8:30, intarziat. Asta in Timisoara.
Solutia este simpla, pleaca mai repede.
Eu am plecat ani de zile la 7, uneori chiar si mai repede sa nu prind Rascoala de la 1907 pe drum. Scoala destul de aproape. Destui fac treaba asta si nu va ganditi ce mult conteaza alea 15-20-30 de minute.
Am inteles cu clasa zero, asta este, trebuie sa-l duci in clasa. Restul plecati mai repede ca merita. Copilul poate sa-si mai repete in clasa lectia sau sa-si mai faca o tema scurta. Rar va fi singur ca repet, fac si altii treaba asta.
@Ionut atat trebuie sa faca un primar general???? Doar tevi si sine de tramvai??
Daca il intrebi pe dan doar despre asta vorbeste
Despre traficul infernal nu, despre spitalele sale in care doctori ucid pacienti ca nu au medicamente sau celelalte care sunt vai steaua lor nu, despre calitatea aerului respirat in centru nu, despre lipsa benzilor pentru STB nu, despre lipsa pistelor de biciclete nu, despre coru[ptia generaliza din pmb nu.
Mai vrei sa continui?
El toata ziua sapa la santuri pentru „”termie” sau sudeaza sinele de tramvai
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Da, ar fi o solutie sa faca gropile zilnic la ora 22 si sa le astupe la 6, ca sa poti sa te plimbi nederanjat cu masina. Sau sa lucreze la tevi in subteran, pe sistem cartita.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
@Bruta: pai cand veniti cu motive de cacat, e normal sa va luati mui.
Si astia de modernizeaza Bucurestiul ai dracu ca te deranjeaza pe tine ….
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Oppenheimer stie ce face si o face bine
adica @Bruta pentru tine nu conteaza ca sa schimba km de tevi de termoficare si km de linii de tramvai nu ? Era important sa avem borduri…. mama lor de borduri, parca nu mai exista Bucurestiul fara borduri
@Ionut: nu uita de muzeul din centru :))))))))))) TU AI VAZUT CUM ARATA? :))))
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Se știe că orașele în restul Europei se modernizează și se dezvoltă fără să deranjeze cetățenii, lucrează doar când lumea este plecată în vacanță, între orele în care nu deranjează deloc lumea. Când începe școala, acolo toate șantierele sunt deja rezolvate și toți cetățenii sunt fericiți fiindcă nu sunt deranjați în niciun fel atunci când își duc copilul cu mașina la școală.
@Andrei, problema nu e ca te-ai luat de Nicusor, ci ca debitezi ineptii si te deranjeaza exact cele mai putin relevante aspecte. Centrul Vechi si zone istorice si avioane pe pereti. In zona in care stau s-au incheiat 3 lucrari mari la reteaua de termoficare de la inceputul anului pana acum. A fost incomod, sigur ca da. A fost necesar, absolut.
Dar da, tu nu ai vazut muncitori deci absolut evident nu s-a muncit.
In coltul meu relativ stramt de Bucuresti se schimba tevi.
Anul trecut timpii pana la scoala erau:
– 30 min pe jos
– 15-30 min STB (un singur autobuz care vine cand vrea el si acopera cam 2/3 din distanta)
– 5-15 min cu masina
Anul asta:
– 30 min pe jos
– 15-25 min cu masina (testat saptamana trecuta, acum probabil 20-30)
– n-am avut curaj inca STB
– 15-20 min cu trotineta (neelectrica)
Deci trotinete saptamana asta, saptamana viitoare cand se mai calmeaza mamikile si tatikii din trafic reevaluam.
Plansete am auzit de la parintii care vin de la distante comparabile sau mai mici. Cei care veneau din afara orasului erau oricum complet resemnati.
Traficul suntem noi.
Apropo, trafic cu accent pe a, da? Nu pe i, cum zic toti tampitii de la stiri.
Apropo 2: in stanga volanului se afla o maneta mica. Daca dai in jos, semnalizezi stanga, daca dai in sus semnalizezi dreapta. Astfel, un pieton care vrea sa traverseze stie incotro o apuci tu cu masina. Folositi cu incredere manetuta aia, ca nu va pica manuta, in plm…
Se consuma lichidul de semnalizare și e scump.
„Da-l in plm si pe saracul ala, e prea sarac sa-si ia masina, mi se rupe de el. Bine, mi se rupe de toti de pe drum care nu au SUV, camion sau betoniera.”
Lichidul de semnalizare nici macar nu se poate completa!
Din clasa 0 o las singura sa mearga cu autobuzul scolar TE 6. La 7:15 sunt in statie, la 7:20 vine autobuzul care o lasa la 150 metri de scoala. Are de traversat 2 strazi pana intra in scoala. Emotii am avut doar in prima saptamana de scoala cand am urmarit-o sa vad cum se descurca. Acum…no stress!!! Si asa au trecut 2 ani.
La intoarcere are autobuz care o lasa fix in fata casei, are cheia legata de ghiozdan, descuie si a intrat. Drumul il face impreuna cu mai multi colegi de clasa.
Si la 7:30 vine autobuzul care ma duce pe mine la munca!
Apropos de cheie, de ce nu pui o incuietoare cu cod (keypad), sa nu mai stea cu gandul la cheie?
Si nu uitati sa-l duceti la clasa 0 fix la scoala jmekera din centru ca invata bastonasele mai drept!
si au si linie la caiet….
Să nu-i uităm pe părinții care coboară din mașină , iau ghiozdanul odraslei si il duc pana la usa școlii. Odrasla fiind, in unele cazuri, elev de gimnaziu.
Ne-au dus parintii la școală în prima zi în clasa intai. Apoi am mers singuri. Exista și avantajul faptului ca nu era moda sa fi înscris la o școală la 20 de km distanta și în drumul spre școală erau uneori și 80 de copii … un drum de 15 minute ( cam 1 km ). Daca te aduceau parintii faceai practic walk of shame și dacă veneai cu masina ratai distracția de pe drum dar nu aveai de ce sa vii cu masina decat dacă rămâneai la bunici peste noapte.
Au fost ceva stiri la TV cu traficul din Bucuresti si luau interviu la soferi – nimeni nu intreba ce solutii ar fi. Se plangeau si reporterii si soferii.
Altu zicea ca vine din nu stiu ce sat si in mod normal ar fi facut 10 minute, acum cu aglomeratia face 40 min.
Altu zice „sperăm ca autoritătile să rezolve problema traficului in Bucuresti” – aham. autoritatile iti faciliteaza transportul in comun, ai pret de bomboane la bilet / abonament, ai banda separata unde e aglomerat – dar tu nu – tu vrei cu masina sa ai ce te plange.
Arata-mi si mie banda aia unica venind din Pantelimon sau Brgadiru pana in centru.
Ce dracu tot aberati ma pe aici cu transportul in comun?
E super jegos, soferi boschetari si nesimtiti, foarte putine autobuze si care vin cu intarziere, fara aer conditionat.
De ce se intampla asta, nu e problema mea. Avand toate astea, de ce dracu m-as gandi la un autobuz?
Solutia pentru multe orase este daramatul masiv.
Din pacate la noi se fac doar mahalale, arhitectii orasului nu exista decat pe hartie.
La nivel personal poti sa te muti in alt oras / alta tara.
@Bruta
Cand te-ai mutat la Bragadiru sau Pantelimon te-ai uitat ca autobuzele sunt varza, nu au AC, nu au soferi curati, nu au banda separata? Nu cred… ai zis ca vii cu masina ca sa ai de ce te plange acum.
In alta masura te inteleg ca au fost mai multi factori care te-au facut sa te muti in Bragadiru – dar nu te plange ca nu vine primaria sa te ia de acasa si sa te teleporteze la munca. Era mai bine daca nu te lasau sa te muti acolo, sa nu se mai construiasca, sa nu mai aiba de ce se plange omu.
@Alin Obrocaru, bănuiesc că si Sun Plaza (piața sudului) e o zonă unde n-ar trebui sa se mute oamenii, ca n-ai un centimetru de bandă de autobuz de aici până la piața romana si chiar mai departe! Iei autobuzul 381 si stai in trafic împreună cu toate mașinile, doar ca ei stau in mașina proprie, nu in jegul si manelele altora din autobuz!
@Alin Obrocaru nu stau nici in Ptm nici in Bragadiru dar ma duc destul de des pe acolo asa ca lasa-ma cu placa asta lesinata „dar nu stiai situatia cand te-ai mutat acolo?”Cand o fac, ghici ce ma duc cu cacatul de masina de o tona ptr ca retardatii de primari trecuti actuali si posibil viitori nu sunt in stare de atatia ani (inclusiv ultimii 4) sa faca un kkt de banda unica si sa cumere dracu 100 de autobuze cu aer conditionat.
Si daca as fi cumparat acolo, DA, as fi cumparat cu gandul ca infrastructura se va dezvolta ca asa e normal nu sa ramana in acelasi stadiu 30 de ani. Ai scos si tu capul din cur vreodata, ai analizat in vestul EU cum se dezvolta infrastructura? Sau esti doar pe speciale de astea de genul „te-ai mutat in suburbii trebuie sa mori acolo ca primarul n-are timp de gandit si facut sosele”
Mah tovarasi, in vestul ala amintit mai intai se face strada si apoi casa, nu cum abereaza unii pe aici, mutati la dreak pe camp ca stiu ei ca le aduce primaria asfalt acolo fix cand termina casa
Lia, da, de la P-ta Sudului la P-ta Romana e f. greu de ajuns. Chiar si mai departe, gen P-ta Victoriei. E chiar imposibil, nu stiu de ce nu baga astia tramvaiul sub pamant.
Mai sunt si vesti bune pentru bucuresteni:
Planșeul Unirii din Capitală se poate prăbuși în orice moment, conform unei expertize din luna august. Se cere limitarea traficului.
Vizita expertului tehnic în subteran prefigura pregătirea de șantier pentru consolidarea Planșeului Unirii, care deși are ca dată de debut luna octombrie, lucrările nu pot începe fără autorizația de construire ce nu a fost eliberată deocamdată de primarul general Dan Oppenheimer (Ziare.com)
Am mers singur la scoala din ziua 2 clasa 1!
Ah, ce oroare! Cred ca ai ramas cu traume, la fel ca noi toti!
da mah, ca acum 20-30 ani era fix ca acum traficul si siguranta pe strazi.
la mine in cartier s-au intors in pandemie toate ciorile de afara. deja de 1 an se sparg masini in veselie. drumul spre scoala trece exact pe strada cea mai nasoala…. eu n-am curaj sa trec pe acolo d-apoi sa las copilul pe jos.
vorbiti ca sa va aflati in treaba, acum 30 ani ne stiam toti in cartier, mereu era cate un vecin la scara jos bagator de seama dar macar se intampla sa ne ajute in caz de ceva. acum stau de 8 ani in bloc si nu-mi cunosc toti vecinii.
du-te ba.. am scris cuvantul ALA si mi l-ai inlocuit automat cu politistele?! :))))
maxp, nu stiu in ce sat si ce perioada ai facut tu scoala, dar daca azi ti-e frica sa treci pe o strada ziua ca adult, probabil ca in ’90 nu ieseai vreo 5 ani pe strada in bucuresti.
Ar fi culmea nesimtirii sa se planga de trafic tocmai parintii care si-au inscris copiii la dracu’ in praznic fata de casa…
Ce ai cu doamna Gabriela Cristea? Dar cu domnul Morar?
Eu ma tot plimb cu bicicleta prin jurul Bucurestiului si ma intreb mai ales unde sunt foarte multi oameni din clasa de mijloc mutati la casa, cum nu reusesc impreuna sa schimbe scoala din zona, sa o renoveze, sa o extinda sau sa ceara crearea uneia noi. Chiar din miile oameni mutati, nu se gasesc 20-30 care sa miste lucrurile?
Cand eram eu la scoala, in clasa mea erau mai multi parinti cu dare de mana si influenta. Au reusit sa schimbe profesori prosti, sa puna termopane si parchet nou, sa schimbe bancile cu unele moderne, sa puna tabla de aia magnetica.
Oamenii se muta la tara ca e mai ieftin nu ca sa se integreze si sa se implice acolo, majoritatea nici nu-si schimba buletinul si tu vrei sa faca schimbari in comunitate. Casa e in Caciulati dar gradinita, scoala, activitatile, distractia, joburile, prietenii etc sunt in Bucuresti.
Sunt multe renovate, daca nu majoritatea.
Problema e ca parintii cred (uneori pe buna dreptate, alteori fara nicio umbra de adevar) ca scoala din sat sau comuna nu e ok.
Nu stiu de ce nu se interzic doua chestii:
– copilul sa mearga la o alta scoala decat cea de langa domiciliul parintilor
– posibilitatea de a pastra buletinul cu adresa veche dupa ce domiciliezi in alta parte.
Un exemplu (nu stiu daca singular) este in comuna Miroslava, langa Iasi (vorba vine, practic pe teren nu mai faci distinctie intre urbe si comuna). Aici scoala are 8 clase pregatitoare cu cate 27-28 de elevi in clasa! Multi dintre ei migrau pana in centrul Iasiului, spre scolile cu staif. Se pare ca lumea a inceput sa se destepte. Nu stiu cum va fi la gimnaziu sau la liceu, dar la primar e un semnal de normalitate. La fel ar trebui sa fie si in Ciurea, Valea Lupului, Dancu-Holboca s.a., care parca sunt cartiere ale orasului, nu localitati de sine statatoare. Sa vezi atunci cum s-armai domoli traficul criminal din Iasi.
Daca analizele harta scolilor de aici:
https://teodorcostachioiu.blog/scoli-bucuresti-ilfov-privire-de-sus/
Pe langa argumentele cu parintii sunt prosti, se fac tot felul de scheme etc iti mai dai seama ca exista foarte putine scoli publice in zone din Ilfov si ca acolo unde e cerere vine mereu oferta privata. Ma gandesc ca cine face o scoala sau gradinita sunt tot oameni care au legatura cu invatamantul si poate oamenilor din ministere si inspectorate le convine situatia ca tot ei profita de pe urma ei.
Am asistat la o scenă în curtea școlii, la început de an școlar: un părinte care aduce copilul de la porumb în școala de cartier făcea gura mare, nemulțumit că „la școala asta nu se face performanță”. I-a răspuns un tătic: dumneavoastră locuiți în câmp, unde nu aveți nici străzi asfaltate, darămite școală. Căutați acolo o școală performantă, dacă nu vă place aici. Ah, că nu asta am vrut să zic, dar nu este normal ca directorul să nu se ocupe să aducă numai învățătoare bune, care să facă performanță cu copiii. I-a închis gura o mămică: domnule, ciclul primar și gimnazial nu sunt pentru performanță. Se bun baze, se așază cărămizi, pentru ca elevii să poată performa mai târziu, de la liceu încolo. Dacă îi călăriți de la început cu concursuri, olimpiade și meditații, îi va apuca o lehamite de învățat și performanță exact când va conta mai mult.
În ceea ce mă privește, am dus copilul la școala de cartier. În ciclul primar, a avut mulți colegi veniți de la porumb pe flotant. În clasa a 5-a, toți aceștia s-au dus, alături de alții cu fițe în cap, în căutarea performanței, la celebrele colegii unde se dă examen de admitere. Stres pe copii, meditații din clasa a 3-a. Unii au intrat, alții nu și atunci s-au refugiat la alte școli „bune”.
Au trecut patru ani, a venit evaluarea națională, iar copilul meu, care a rămas la școala de cartier, a avut medie foarte mare (cu meditații, cum fac și cei de la „școlile bune”), și-a ales ce liceu și profil și-a dorit. Nu a fost terorizat de profesori cu pretenții absurde, nu a fost olimpic, nu s-a sculat cu noaptea în cap ca să ajungă la 8 la școală, nu a avut nevoie de taxiul părinților să se întâlnească cu colegii. Și-a văzut de treabă la o școală de cartier, a lucrat suplimentar și a fost bine.
Da, cu câteva excepții de copii care își vedeau de treabă, colegii nu se omorau cu învățătura. Dar dacă căutătorii de performanță și-ar fi lăsat copiii pe loc, nivelul clasei ar fi fost mai bun. Deci da, părinții sunt de vină. Atât pentru trafic, cât și pentru școlile slabe de cartier de care fug. Ei creează atât traficul, cât și școlile slabe.
In general parintii care cauta „performanta” au fost niste putori cand erau in scoala.
Exista cativa factori pe care pot sa ii controleze parintii si care influenteaza pozitiv rezultatele copiilor la scoala, cum ar fi:
– copilul sa aiab nevoile de baza (mancare, somn, spatiu, mediu safe) satisfacute
– scoala sa fie cat mai aproape de casa
– sa citeasca si sa comunice cu copilul despre carti, scoala, educatie.
– elevii (colegii) sa fie similari (mediul acasa ok, parinti ok)
Calitatea scolii sau a profesorilor nu e printre cei mai relevanti factori. Conteaza, dar nu atat de mult (mult mai putin decat cred oamenii). Conteaza mult mai mult ca parintii sa citeasca si ca parintii colegilor copiilor sa citeasca.
unpopular opinions here:
– daca te plagi de trafic, atunci tu esti traficul. Vorba englezului:
People complaining about traffic fail to realize that they *are* traffic.
Daca stai ‘la oras’ atunci poti f bine sa mergi la seviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul in comun. Dar nu, tu vrei cu masina si sa te plangi de trafic.
– Am fost in liceu de fite + cel mai bun din municipiu. Fast forward dupa 20 de ani mai bine de o treime sunt doctori (unii in tara, alti plecati). Restul 95% sunt realizati bine sau foarte bine. How about you, ala de la liceul de cartier?
Ce treaba are liceul cu traficul? La liceu te duci unde vrei si ai medie suficienta. Noi aici vorbim de scoala primara.
Cred ca ar fi momentul sa scapi acum la maturitate de fitele dobandite in liceul ala aristocratic !
Desi scoala este la 400m de casa (generala + liceu) o vecina a fost dusa la scoala pana in clasa a 12-a de mana, de ma-sa. Acum fiica face acelasi lucru cu fiica ei. Actuala nepotica. Adevarul ca este si foarte frumoasa si nu se stie ce i se poate intampla: are 80kg la 10 ani si picioarele in X. Nu a iesit niciodata din casa singura. Nu o duce cu masina, dar daca la 10 ani inva te duce ma-ta de mana la scoala, ceva nu e in regula. Eu am mers la aceeasi scoala inca din clasa I singur. M-a dus mama foar de cateva ori, apoi ma duceam singur. Dar vecina daca a fost dusa de ma-sa la scoala pana in clasa a 12-a, asa face si ea cu fiisa.
daca n-o duce cu masina nu inteleg ce te fute grija e clar ca acolo sunt alte pb, dar negeneratoar de trafic
Eu am mers la scoala singur, 2km pe jos. Din clasa 1.
Nu ca era safe sau usor sau ca eram eu destept. Ci ca daca nu mergeam singur, nu avea cine sa ma duca oricum, ca mama pleca la lucru la 5:30 dimineata.
Eu ma trezeam singur la ora 7. Aveam radio cu ceas cu alarma. Ma imbracam si mergeam la scoala singur. Incuiam usa frumos cu cheie si aia era.
Nevoia te invata. Era mai bine? Nu.
Daca iti iei casa langa scoala si liceul unde invata copilul e cel mai bine. Eu n-am gradina si iarba verde, dar copilul a mers la scoala zilnic doar 10 minute, pe jos. Scoala buna, liceu de top.
Nu mai fiti saraci
Despre trafic numai de bine. Folosesc autobuzul, pejosul si bicicleta, si de 5-6 ori pe luna masina (pun aicea si cumparaturile de weekend).
Cel mai fain e in Olanda. Acolo soferii nu au nici un drept. Numai biciclete. Nu prea am vazut grasi.
Visez la ziua cand Scripcaru va inchide drastic numarul de benzi de circulatie pentru traficul auto, si va face benzi dedicate de bicicleta si autobuz, separat de restul – probabil niciodata.
Viseaza dar ai grija sa te si trezesti1
Turistii vrei sa mearga pe jos pana la Biserica Neagra si Piata Sfatului?! Odios!
Orasul e mai frumos de vazut la pas, daca sunt mai putine benzi pentru masini putem face trotuarele mai late, nu meschinariile alea de pe Muresenilor.
Din pacate n-avem cu cine, ca natie inca suntem „flamanzi” dupa masini.
Apropo de rotitul profilor o dată la 4 ani. Ai un profesor ce locuiește într-un sat și predă la școala fe acolo. După 4 ani îl trimiți la școala din comuna învecinată, la 15-20 km . Fără transport public. După alti 4 ani il aduci înapoi? Sau il duci și mai departe? Aberant.
Ce-ar fi un post pe tema asta fara putin virtue signalling?
Here to help.
L-am lasat incet-incet din clasa a3a pe fii-miu sa mearga singur la scoala. Intai doar primavara cand era lumina, apoi din ce in ce mai mult:
du-te tot timpul
du-te si seara la atrenament la scoala si te iau eu dupa daca ploua sau e intuneric
du-te si seara si intoarce-te singur
du-te si la mega si la easybox si la vecinul de la 4 case mai incolo sa iei coletul pe care l-a primit el cat am fost plecati
Dincolo de ironie, educatia pas cu pas si intentionata este cheia castigatoare cred eu. Intentionata. Pt ca unii parinti aici rateaza – la intentionalitate.
A inceput clasa a 6a luni. Stie sa foloseasca un card, stie sa mearga cu tramvaiul si autobuzul, nu moare singur juma de zi acasa, in vacante il mai trimit singur sa cumpere chestii si are sange rece si pt tari straine. Merge singur cu bicicleta prin oras, wkndul trecut a facut tura de Herastrau, are Family Link pe telefon – se intampla lucruri bune cu el, zic eu.
Stii care e faza, cred ca majoritatea copiilor s-ar descurca si sunt dornici sa se descurce singuri, sa fie lasati sa faca chestii cat mai devreme. Problema sta la parinti si la panica lor ca se poate intampla ceva.
PunKreas – sunt total de acord cu tine.
Si nu doar atat dar am observat ca ei cer sa fie lasati sa se descurce singuri si au un ritm propriu. Si daca suntem atenti la ritmul lor le facem si ne facem viata mai frumoasa si mai usoara.
De exemplu: eu l-am intrebat daca vrea sa vina cu metroul la mine la birou intr-o zi si-l iau eu de la statia de metrou din oras. A zis nu, nu-mi place singur la metrou, alta data.
All right young padawan, your choice. Next time.
Ajuta si sa fie copilul de genul descurcaret, unii sunt mai aerieni si cumva trebuie sa-i dadacesti mai mult. Stiu un un exemplu cand a luat copilul autobuzul in sensul celalalt, s-a dat jos dupa un timp intr-o zona necunoscuta, in final a ajuns cu vreo 4 ore intarziere acasa, mai lipseau cateva minute cat sa-l dea disparut la politie.
Nu zic ca nu se poate in toate cazurile dar nivelul de „antrenament” si timp necesar poate fi foarte diferit de la copil la copil.
@stefanb, nu stiu cum sunt altii, dar eu nu as lasa copilul care abia a invatat sa circule cu mijloacele de transport in comun sa plece de acasa fara ca macar sa aiba un smartwatch pe care sa pot urmari pe unde se afla.
Vad ca s-a indepartat cu 2-3 km fata de traseul normal, il sun imediat si il intreb daca s-a intamplat ceva.
Te muti la porumb pentru ca nu ai bani de oras (ceea ce e un lucru normal, nu arat cu dejtu), iar la porumb nu ai scoala decat la 5km tot in oras. De obicei nu ai nici transport in comun sau trotuare, deci ce poti face. Cum ar fi niste legi frumoase, daca ai peste n numar de locuitori ai nevoie de n scoli. Nu ai? Pac amenzi si realegeri de primar. La blocuri noi merge semnatura din pix, dar pentru un contract de proiectare si constructie mai greu. Localitati de 50k+ cu 1 scoala facuta in 2005 si 5 clase. Super dezvoltare.
Stiu ca visez.
Daca nu ai bani nu te muti la porumb, stai la ma-ta acasă până strângi bani destui sa te muti in oraș
Also, prețurile apt. in oraș sunt decente la blocurile vechi, deci cel mai probabil la aceiași bani găsești un 2 cam comunist în zona cu metrou și civilizație decât să iei jeg lux residence in glod. Plus că mulți își iau case deci la banii dați pe casa sa zicem 150k ar.fi putut găsi decent apt. chiar nou in oraș. Dar mneah, nu le place că ceva cutie de chibrituri ceva
Opinie nepopulara …Daca ai comandat cel putin o data mancare prin Glovo, Tazz etc, nu ai voie sa te plangi de traficul generat de parintii care isi duc copii la scoala dimineata.
În zona mea nu vor sa livreze cu drona
Daca te aducea mama la scoala primul lucru pe care il auzeai era „Ce ma? Te-a adus ma-ta la scoala?”
A 2-a oara nu se mai intampla.
Soluțiile depind de localitate. De exemplu, la Cluj, în pofida a mii de apartamente noi construite de-a lungul timpului, nu s-a construit nici o școală nouă de peste 30 de ani. Niciuna!
În centru sunt vreo 12 școli plus ceva licee și corpuri ale UBB/ UTCN.
Dacă cretinul de Boc și-ar face treaba, ar construi școli și grădinițe la periferii, acolo unde a dat autorizații de blocuri cu nemiluita.
Eu locuiesc la marginea orașului. Conform arondării copilul meu trebuia să meargă la școală în centru, în zona 0. Fără flotant.