Teama de schimbare

Postarile mele anterioare si comentariile aferente au o legatura invizibila, o trama imperceptibila.

Cu mici exceptii, oamenilor le este teama de schimbare. De la teama de a schimba un job – e caldut, m-am obisnuit, ce rost are sa ma duc inspre neant – pana la teama de a alege, macar de data asta, un alt tort decât cel de ciocolata; lasa, ca asta de ciocolata place tuturor, nu ne apucam acum sa schimbam gusturile si sa riscam, vai, un conflict diplomatico-nuptial.

Oamenii se obisnuiesc cu anumite lucruri, cu anumite persoane, cu rutina lor. Autobuzul vine la 12h03, e deja 12h07, wtf?

Vali schimba maine design-ul la site, apar imediat hoarde de cititori care spun ca „era mai bine inainte”, „albastrul asta nu e adaptat”, „portocaliul ala de jos nu se potriveste cu bricolajul” etc. Toti cititorii au câte o opinie pe tema asta, chiar daca nu toti si-o expun. Da’ ce trebuia sa schimbe design-ul, ca era bun celalalt.

Puscariasii se tem si ei la venirea unui nou sef sau gardian. Ce daca ala dinainte era nasol, macar eram obisnuiti, pe asta trebuie mai intai sa-l cunoastem etc, il vrem pe alalalt inapoi, ce daca ne mai ardea din când in când.

Of, astia de la restaurant au schimbat meniul, nu mai inteleg nimic.

Iar când e vorba de o mare schimbare, importanta, e o drama. O angoasa. Indicibila. Inefabila. Amintiti-va cât de nauciti ne uitam la oamenii care regreta comunismul. Pentru ca sunt multi. Care, in realitate, nu regreta comunismul, ci pur si simplu sunt atât de speriati de prezentul lor incert, plin de schimbari, incât se repliaza in ceva ce au cunoscut. Ca atunci când ne despartim de persoana iubita, ne intoarcem pe un pamant stabil, la familie (nu toti, stiu, nu sariti cu exemplele voastre), la prietenii pe care poate ii cam ignorasem in ultima vreme etc. Incepem sa cautam foste relatii, sa ne reamintim lucruri din trecut. La fel si cu „nostalgicii” comunismului. Nu se mai regasesc in lumea de astazi, se simt abandonati de ea, de ceilalti, de copii etc, si atunci cauta sa revina intr-un „loc” mental cunoscut. Asta fac, de exemplu si cei care sustin familia traditionala. Sunt atat de multe schimbari (in mare parte, aduse de tehnologie) in ultimii 10 ani, incât oamenii nu mai inteleg nimic. In Columbia (parca) iti poti schimba sexul din buletin in 20 minute. In alte tari sunt clinici in care femei sunt inseminate artificial cu sperma venita de la 5000 km distanta pentru oameni de pe alte continente si nimeni nu stie al cui o sa fie copilul si daca acesta ar trebui sa aiba dreptul sa-si cunoasca parintii biologici. In Franta se discuta despre o lege care sa elimine sexul din certificatul de nastere si posibilitatea ca copilul sa si-l aleaga singur, mai tarziu. Lucruri care nu ar trebui sa ne afecteze atât de tare incat sa infiintam o coalitie pentru familie si sa fim atât de penibili in incercarea de a introduce nu stiu ce in constitutie. E prea tarziu, schimbarile societale au fost intotdeauna ireversibile, de multe ori chiar in ciuda opozitiei unei majoritati. Energie consumata aiurea, dar nu asta facem cu totii de-a lungul existentei noastre?

Acelasi lucru se produce cu imigratia actuala in Europa. Cei mai mari opozanti sunt valul trecut de imigranti. Au venit intr-o tara, au muncit, si-au facut un rost si acum vin altii – la fel ca ei acum 10-20 ani – sa le fure agoniseala. De fapt, acei imigranti se sperie acum de schimbare. Abia au ajuns si ei la „ceva” si iata ca lumea se schimba. Se vor opune, vor scuipa pe refugiati pe Facebook sau chiar pe strada, vor vota partide de extrema dreapta care nu i-ar fi lasat nici pe ei sa ajunga in tara respectiva daca ar fi fost la putere atunci, dar nu va avea nici un rezultat. Schimbarea se produce si daca vrei tu si daca nu vrei tu. Si nici macar nu e nevoie sa citesti Sapiens a lui Harari pentru asta. E suficient sa fi avut nota 5 la Istorie in clasa a VI a.

La una din postarile anterioare, unii comentatori au argumentat ca e vorba de o teama de musulmanizare. Altii ca unii dintre refugiati sunt teroristi sau ca acestia nu vor sa se integreze. Altii au zis de Franta, ca uite ce s-a intamplat cu aia care au venit acum zeci de ani. Toate argumentele sunt extrem de subtiri. In Franta, algerienii, marocanii care au venit prin anii ’60 sa construiasca sosele se rugau pe strada, la locul de munca. Nimanui nu ii era frica de musulmanizare. Toti oamenii aia au facut eforturi considerabile, mentale, sa se integreze in societatea franceza. Din pacate, pentru ca nu aveau bani sau familie pe lânga care sa se aciueze si statul n-a stiut ce si cum sa faca la vremea aia, s-au aglutinat in ghetou-uri, pe unde au putut. Apoi, crizele succesive pe piata muncii au facut restul. Tinerii din cartierele marginase nu au nici o treaba cu religia sau credinta parintilor. Sunt, bineinteles, si exceptii, care se radicalizeaza, dar nu poti scuipa 10 milioane de oameni pentru 10.000 (exagerez pozitiv intentionat) de radicalizati. Da, cei 10.000 pot face chiar milioane de victime potentiale, dar tot nu poti sa blamezi restul de 9.990.000 de oameni. Daca din intamplare ai 1 criminal in familie, nu inseamna ca tot neamul vostru sunteti niste criminali, niste degenerati. Refugiatii de azi vor sa se integreze. Au vazut si ei ca Allah nu a putut opri nici razboiul din tara lor, nici nu i-a ajutat sa ajunga aici, in Europa. Banii pe care i-au strâns cu munca lor i-au ajutat. Vor si ei smatfon, PS4, televizoare si masini. Acum ca au scapat si de presiunea sociala din tarile din care provin, e si mai simplu pentru ei. La femeile musulmane e si mai apriga dorinta de schimbare. Au scapat de un regim stupid, care le impiedica sa faca multe lucruri, nu au venit in Europa sa musulmanizeze pe nimeni. Dar ii inteleg si pe comentatori. Ei dau argumente mestecate de altii prin wall-urile lor, nu dintr-o reala interactiune sau cunoastere de pe teren a problemei. Si, mai ales, argumentele lor reflecta teama lor de schimbare.

Vai, cum, Europa asta frumoasa pe care abia acum reusim si noi sa o vizitam, risca sa fie plina de moschei? Nu sunt de acord! Inteleg ca nu esti de acord. Dar nu depinde de tine. Nu depinde nici macar de politicienii pe care poate o sa-i votezi pentru a luat atitudine in locul tau.

Nu, postul nu este despre refugiati sau despre „iubirea aproapelui”. Postul este despre schimbare. E bine sa ne pregatim pentru ea. Stoicii faceau acum 2000 ani un exercitiu foarte bun. Indiferent cât de bine o duceau, pe ce treapta sociala erau, din când in când se duceau undeva departe, pe o insula, unde traiau gregar. Erau constienti ca tot ce posedau putea in orice moment sa dispara, puteau fi aruncati in puscarie pentru orice nimic (era suficient ca cineva sa ii acuze de un complot imaginar impotriva imparatului si gata). Si se pregateau.

Viata noastra e un sir de schimbari. De cele mai multe ori nu suntem pregatiti si facem eforturi inimaginabile sa negam, sa nu acceptam, sa mai tragem de timp.

Daca nu facem noi schimbari in viata noastra, ea le va face pentru noi, la un moment dat.