Tăriceanu e un bou care vorbeşte mult şi prost

România poate deveni a şaptea sau a opta putere economică a Europei până în 2014 dacă tendinţele economice actuale se menţin, a afirmat, marţi, premierul Călin Popescu Tăriceanu, arătând că este necesar ca statutul de ţară modestă şi complexată, după 1989, să fie înlocuit de ambiţie şi emancipare.

2 septembrie 2008

Cresterea economica pentru acest an este estimata la 9,1% in termeni reali, iar rata de investitii se va situa la 33,7% din PIB, reprezentand echivalentul a 170 miliarde lei, a declarat, miercuri, premierul Calin Popescu Tariceanu.

octombrie 2008

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a dat asigurări investitorilor străini că economia României va cunoaşte şi în perioada următoare, în ciuda crizei financiare, o creştere semnificativă, situându-se cu mult peste media europeană, relateaza Agerpres.

octombrie 2008

Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut luni miniştrilor să pregătească actele normative pentru ca planul de salvare a României să fie implementat cât mai repede.

17 noiembrie 2008

Acest “om” se ocupa de bunăstarea noastră, a tuturor.

Tăriceanu e bou. Şi el, şi stafful lui de campanie ştiu asta.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

14 comentarii

  1. norocul lui ca mai gaseste inca vreo cateva milioane de boi sa-l voteze

    00
  2. nenea Tariceanu nu prea merge cu tramvaiul as we see

    00
  3. stai linistit si „Base” se ocupa tot de bunastarea noastra a tuturor :) Politicienii sunt toti o apa si un pamant, vorbesc prostii si nu fac nimic.

    00
  4. @nicdan: ti-as putea demonstra ca esti la fel de bou si putin magar daca votezi gasca lui Basescu. Fireste, poti fi doar prost de dai in gropi, daca nu votezi. Tu ce alegi?

    00
  5. Este normal sa vb asa odata ce vorbeste doar din perspectiva lui.Si are o perspectiva limitata din multe puncte de vedere daca privim asa problema.
    Dar prieteni, ce nu face omu` ca sa ii mearga bine ? :D

    00
  6. auziti, si daca asta are dreptate. Daca vom deveni a opta economie din Europa ? Si vom imprumuta guvernele Frantei si Gemraniei ? si vor merge cainii cu covrigi in coada ?

    cine draku stie ?

    glumesc, fratilor….

    00
  7. Well, declaratiile politice nu le comentez pentru ca am observat ca n-am suficienta energie pentru a discuta politica.

    Totusi, am suficienta energie pentru a le spune „baietilor cu internetul care face reclamele alea pe gugal” ca se pot duce in Campaign Summary, selecteaza campania curenta Adwords si, in ultimul rand de sus gasesc un optiunea negative keywords (la ei o sa scrie cam asa: No campaign negative keywords) si dupa doua puncte un link Add. Apasa acolo si se apuca sa introduca toate cuvintele marcate cu (peior.) din DEX.

    Bineinteles, asta daca nu cumva e planificata treaba si incearca sa faca „neshte virale”. :)

    00
  8. Nu se plictiseste Razgandeanu’ deloc, din 2004 pana la terminarea mandatului lui…
    Duca-se, invartindu-se !

    00
  9. NOU
    #9

    Hmm, Tariceanu e chiar spalatzel, are staif fara de alti humanoizi politici. Daca Tariceanu e bou, atunci ceilalti politiciani sunt taranii de la coada boului. Nu ma credeti? Atunci uitati-va in ochii lui Base si hamaitzi – ha, ha, ha.

    00
  10. Am citit de vreo cinci ori acest articol. Sau nu ma mai duce capul, sau concluzia articolului e cea a unui [cenzurat]…

    Faptul ca guvernul incearca (evident, din motive electorale) sa para ca se adapteaza crizei il face pe prim ministru bou?

    Prima afirmatie e wishful thinking = propaganda.
    A doua afirmatie era o estimare care nu lua in considerare criza.
    A treia afirmatie e cat se poate de corecta. Economia Romaniei creste, pe cand cea a majoritatii celorlalte tari membre ale Uniunii scade.
    A patra afirmatie este ce a unui prim ministru responsabil (sau care vrea sa para responsabil) si care incearca sa actioneze pentru combaterea efectelor crizei…

    Daca asta il face bou, atunci mie ceva in scapa :)

    Nu vreau sa fiu inteles gresit; Tariceanu este un bou, dar nu din aceste motive.

    00
  11. ai dreptate. sa declari ca romania e ok si ca economia duduie e o dovada de responsabilitate.

    fii bun si ramai pe vivi.ro, acolo nivelul discutiei e mai ridicat.

  12. ‘nteles, sa traiti!

    00
  13. skortzy, esti cam cretin. parerea mea

    00
  14. NOU
    #14

    sunt unu’ care te citeste inainte de a te fura altii:

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.