#SUVHunt2018 #1

Acum doi ani, când căutam, dau peste un Cașcai bine dotat, arătos, care avusese un accident ciudat, dăduse peste un bolovan sau ceva, pentru că pe dedesubt era dezastru, și care fusese reparat la ciocan, cât să meargă până se vinde. Doi ani mai târziu, e de vânzare, îl vinde același samsar din Cluj. Asta nu e nimic. Tipul mai are două mașini de vânzare, ambele la fel de impecabile, ambele la prețuri mai mici decât de Mobile.de

Și logica e simplă: dacă mașina adusă din Germania e mai ieftină în România decât pe mobile.de, e ceva în neregulă cu ea.

Mulți dintre oamenii care au cumpărat mașini noi în ultimii ani sunt speciali și au cumpărat mașini care abia se vindeau noi și se miră de ce nu se vând SH.

  1. E aproape imposibil să găsești SUV-uri pe benzină care să n-aibă motor de storcător de fructe.
  2. În perioada 2012-2016 au fost destul de mulți români care și-au luat SUV-uri diesel, că consumă mai puțin, și cu cutie manuală, ca să consume și mai puțin. Și simt nenorocita aia de mașină cu 130CP prin oraș de numai pot.

Teoretic, pe producători îi înțeleg. Bă, dacă prostul ăsta vrea să dea 200€ pe cârlig remorcare, deși știe și el, știm și noi că nu poate remorca nimic cu motorizarea asta, lasă-l să dea. Dacă nu vrea să dea bani pe chestii utile în 2014 sau 2016, cum ar fi priză USB sau senzori parcare, lasă-l în pace, omul vrea sistem audio premium, să audă manelele tare. Și sistem premium cu casetă, nu cu stick sau hdd intern, da? Alea sunt pentru bogătani? Ce? Ce zici tu acolo în spate? Că SUV-ul ăsta e la categoria premium și ar trebui să le aibă?

Nu mă interesează decât declarativ faze gen senzori de parcare, cameră marșalier (aparent, așa se scrie) sau prize usb, dar nu mă prind cum ți-ai luat X3 sau CX5 fără senzori de parcare. Serios. OK, știu, uneori sunt și 150€ dacă sunt opționali, dar las-o naibii!

Deci da, cred că îmi iau X3 sau Sorento.

 

masini-06

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

135 comentarii

  1. Sunt multe mașini mai ieftine în România decât pe mobile și nu sunt neapărat cu probleme. Am cumpărat 2 mașini de pe olx în ultimul an, ambele le-am verificat înainte de achiziție în reprezentanță și nu au avut probleme.

    00
    • Cu 2 nu se face primăvară.

      00
    • Vali se referă la mașinile aduse din Germania și cu preț sub OLX. Altfel, da, piața de la noi e mai jos decât cea din .de ca prețuri în general. Evident, repet, cu mențiunea că o mașină proaspăt adusă pentru profit nu are cum să fie mai ieftină la noi. E logic. :D

      00
    • Și eu am verificat-o in reprezentanță in București. Da, da, totul ok, a.. Uitați, a intrat la N km pentru o chestie minoră. Când am vrut să o vând și a verificat-o un băiat la Constanța, Aaa ia uite, la N km a fost făcută acordeon din lateral :facepalm:

      00
    • Am fost uluit să văd că exista Dacia Duster fără aer condiționat! Da, se vinde nouă si variantă fără aer! Inteleg la Logan dar la Duster? Cine si-ar lua Duster fără aer conditionat? Ei bine, e clar că sunt si astfel de clienti.

      00
    • Se numește devalorizare prin circulație pe drumurile românești.

      Deși sună a mit, de fiecare dată când merg cu mașina dincolo și revin în țară, îmi dau seama că e adevărat.

      Nu știu când Romania va descoperi secretele planeității asfaltului. Probabil pe când spacex va turna asfalt pe Marte.

      00
  2. si pe urma iti tatuezi o mana.

    00
  3. Senzorii de parcare sunt conditionati de camera spate. Camera spate este condionata de pachetul infotaiment (ecran + sistem audio Bose). Astfel incat pentru niste senzori de parcare de 150 de euro producatorul te obliga sa cumpaeri un pachet de 3200 euro.

    00
    • Dacă singura ta opțiune e să iei în 2018 mașină fără senzori de parcare, atunci mai bine rămâi la Logan/Sandero/Duster.

      00
    • asta-i doar o aroganță gratuită. hai să-ți livrez și eu una: unii chiar știu să parcheze.

      00
    • De parcă pînă în 2018 nu au existat senzori de parcare.

      00
    • Sau o cumperi fara senzori, iar cand e livrata rogi dealer-ul sa iti instaleze senzorii. 150 € in plus, dar ai senzori si garantia de masina noua merge in continuare.

      00
    • da moldo, primul lucru care-l vreau la o masina noua e sa-si bage nasul doreii din reprezentanta si sa inceapa sa desfaca bari si plastice si sa umble la instalatia electrica. service reprezentanta NU este egal fabrica.

      00
    • @ciuby sau cumpulameatenumesti:
      Până si Dacia Logan/Sandero/Duster au senzori de parcare…

      00
    • Bine ionut, dar nu toti au 3000 € sa ia pachetul ala cu chestii de care tu nu ai nevoie. Eu ofeream alternativa rezonabila si de buget, facuta cum trebuie si cu garantie.

      Astia care ati sarit cu minusurile, luati pachetul ala cu 3000 €. Chiar sunt curios sa aflu solutia voastra.

      00
    • Moldo, până și eu am priceput: ecranul unde se afișează info ul de la senzorii de parcare, e special, e adevărat, e morți și răniți. Senzori de parcare poți să-ți pui, n-ai televizor să te uiți la ei, înțelegi? Tre sa dai 3000 de euro pentru el. Senzorii sunt 4 chestii cât niște nasturi.

      00
    • Inteleg notiunea de comert, insa sa dai 150 de euro pe niste senzori de 20 de euro, sau hai 30 de la baietii care au stocuri, mi se pare japca la drumul mare. da, am senzori d-aia pe masina mea SH de 15 ani, dar la final nota a fost 100 de lei; vreo 60 senzorii si de restu’ cateva beri si o rola de banda izolanta.
      Ma uitam la Astra Sedan, 380 de euro senzori de parcare fata-spate, originali, de fabrica sau 300 de euro 2 seturi de chinezarii montate in reprezentanta. Las-o-n plm, ca nu poti sa compari piuitorile chinezesti cu dotarea de fabrica nici la estetica si nici la precizie.

      00
  4. Visez la un SUV pentru ca m-am saturat sa imi mai fie frica de orice groapa si drum neasfaltat. Plus ca ies in weekenduri prin imprejurimi la plimbare si la trasee de doua/trei ore, daca mai las si masina la 2 ore de unde incepe traseul nu rezolv nimic. Eh si aici incepe partea nasoala. Vreau cutie automata ca mi se pare aberant sa tot mestec cum o fac la a mea. Vreau bluetooth sa nu ma tot incurc in cabluri asa cum o fac acum. Ca tot veni vorba, vreau si un sistem media cat de cat fain, sa raspunda repede, sa aiba si ceva carplay/android auto ca sa pot sa pun hartile acolo unde trebuie si sa nu atarn telefonul pe bord. Vreau si senzori, ca m-am saturat sa tot aproximez distantele (plus ca n-am mai avut SUV si probabil ca as da-o in bara si la propriu si la figurat). Vreau sisteme de asistenta. Fara un lane asist si un adaptive cruise control nici nu ma gandesc sa mai iau masina. Si lane asist-ul daca m-ar ajuta si cu mentinerea benzii, nu doar alerte, ar fi super. Nu inteleg cum de city break-ul nu e obligatoriu pe masini in 2018. Si imi lasa gura apa cand vad sistemele astea smart cum sunt keyless-ul sau deschisul automat al portbagajului, senzori de ploaie si de lumina.
    Cat despre motorizare, daca toate-s bune in masina, nu ma deranjeaza sa ajung la destinatie cu 30-60 de minute mai tarziu. Deci nu am pretentii in cazul asta, ma multumesc sa storc fructe (si probabil un pic si buzunarul, dar asta e).
    Am zis ca sunt dispus sa arunc vreo 20 de mii pentru o masina noua care sa le stie pe toate astea. M-am gandit la un karoq sau la un ecosport de pitici, dar tot nu gasesc ce caut.
    Pana una alta stau in Swift-ul meu din 2014 pe care l-am luat nou la 10 mii de EUR, ca ma tot kkm pe mine de frica sa nu-mi iau teapa cu o masina la mana a doua. Si tot ma mai cearta unul altul ca de 10 mii puteam sa iau luna de pe cer pe vremea aia. Macar acum stiu exact ce vreau. Astept pana prin 2020 cand optiunile pe care le vreau devin average si probabil ca o sa-mi iau ceva SH pe-atunci.
    Da’ e al dracu de greu sa astepti cand vezi ce inovatii tehnologice baga baietii in ele si noi stam cu morcovu-n cur ca pune PSD-ul laba pe tot…

    00
    • Vreau cutie automata ca mi se pare aberant sa tot mestec cum o fac la a mea.

      n-ai idee câți români cumpără in continuare manuale, că e mai bune. eu sunt uimit.

      Vreau bluetooth sa nu ma tot incurc in cabluri asa cum o fac acum.

      nu vrei. te va suna amanta când ești cu nevasta in mașină. sau te vei certa cu nevasta in parcare și apoi vei realiza că te-a auzit toată lumea.

      Vreau si senzori, ca m-am saturat sa tot aproximez distantele (plus ca n-am mai avut SUV si probabil ca as da-o in bara si la propriu si la figurat).

      momentan senzorii nu mai sunt șmecherie, camera video este.

      Vreau sisteme de asistenta. Fara un lane asist si un adaptive cruise control nici nu ma gandesc sa mai iau masina.

      sunt mișto, dar nu la noi, unde nu ai marcajele bine pe șosea.

      Am zis ca sunt dispus sa arunc vreo 20 de mii pentru o masina noua care sa le stie pe toate astea. M-am gandit la un karoq sau la un ecosport de pitici, dar tot nu gasesc ce caut.

      toate astea le vei găsi pe mașini de la 50.000€ in sus.

    • Pai esti detinator de Swift si tocmai la Suzuki nu ai facut referire? :)
      Suzuki SX4 in echiparea Luxus, 1.4 benzina turbo 140cp, 4×4 (pentru cei ce vor spune ca 1.4 e putin, aceasta masina cantareste cat Golf), ajunge sa coste nou in jur de 22k dupa discount si rabla (m-am interesat zilele trecute). Din ce ai zis tu, nu are Lane Assist, nici macar ca optionala. ACC are in schimb, plus multe alte lucruri foarte faine pentru acest pret. Take a look.

      00
    • sa coste nou in jur de 22k dupa discount si rabla

      după câte tichete rabla, după care echipare, după care stoc…

    • Hm… nu inteleg ce vrei sa zici…
      Aceasta echipare (adica vorbim de varianta full pe benzina pentru SX4) e pe site la pretul de lista de 23100 EUR, iar dealerii mi-au spus ca in curand va fi crescut la aprox 23800, cu vopsea la alegere inclusa. Zici ca nu poate ajunge 22k dupa ce scazi tichet rabla si discount?

      00
    • zic că e obișnuință ca discounturile alea să se aplice doar la ce au pe stoc în țară sau în europa.

    • @Vali. Sunt la tine acasă așa că mă abțin să fiu muist, cum zici tu.
      Omul de mai sus ți-a zis clar: Suzuki SX4 echipare Luxus, benzină. Este 23.000 preț de LISTĂ. Nu are opționale. Așa cum știi japonezele au pachete, nu opționale. Echiparea Luxus are: automata (nu exista Luxus manuala) trapa, piele, ACC, Android Auto.
      Dacă vrei să-ți iei second-hand e alegerea ta și e cu totul altă discuție.
      @proprietarul de Swift de mai sus: SX4 cu încredere!

      00
    • man, știu, dar nu sunt împăcat cu mine cu 1.4 benzină.

    • Pe Ecosport le gasesti pe aproape toate (mai putin deschis automat la portbagaj), dar te duci undeva spre 30 mii, pret de lista. Daca negociezi foarte bine poti obtine masina in 20 mii. Doar ca motorizarea e slaba – 1.0 ecoboost 125 martoage

      00
    • Așa configurasem eu Qashqaiul, 25.000, Tekna, 1.2 X-Tronic, parcă 120 CP. Dar e de așteptat noul motor de 1.3 de 150 CP, care vine cu o cutie EDC. Dar nu e 4×4. Dacă vrei 4×4 mai pui la Kia sau la Ford vreo 3000€.
      E posibil ca SX-Cross să aibă și el toate acestea la nivelul maxim de echipare. Nu m-a interesat marca, nu am fost atent la dotări. Mă interesase la un moment dat Vitara și aia avea ACC, nu știu de LA.

      00
    • Ia noua vitara….. Tot Suzuki și e și light hibrid in unele țări

      00
    • Lane assist sau adaptive cruise control sint pentru autostrada-cite autostrazi sint in Romania,ca nu le mai tin minte la cite sint…

      00
    • Pai de 10 000 luai septar extra ful. Erai patron, senator direct. Cat timp un Duster decent e 18 500e, la 20 000 nu ai nico o sansa. Ti-as recomanda masini pana in 50 000km de la dealer, e cea mai buna afacere. Si inca ceva, niciodata nu da toti banii pe o masina. Si, alege ceva ce te face sa zambesti cand o vei conduce. Eu cand deschis usa de la garaj si o vad, deja mi se afiseaza un zambet pe fatau.

      00
    • Ceva de genul ar indeplini criteriile, pare ok.
      https://www.autovit.ro/autoturisme/mazda/cx-3/#c05f9dc40e.

      00
    • Cutie manuala, tractiune 4×2. Hai mane…

    • du-te la suzuki si la 20k, posibil fara lane assist, le gasesti pe toate, daca esti tare in gura negociezi si sub 20k

      00
    • My bad la partea cu cutia, in rest zice ca ar avea 4×4.

      Ca tractiunea de la Mazda e praf sau nu, e alta discutie…

      00
    • Jeep Renagade.

      00
    • Salut! Ma uitam la aceleași chestii și am ajuns sa comand un eclipse Cross de la Mitsu. Alta varianta era SX4 asta nou sau Vitara ca e puțin mai mică. La echipare Mitsu sta ceva mai bine, lane asist ( nu locuiesc in Ro :) ) , camera spate, senzori fata spate, automata, start stop și auto stop , android și Apple car play. Benzina 1.5 turbo, 163 bhp. HUD si alte nebunii. Arunca un ochi. Un tovarăș are in Ro sx4 cross și f mulțumit. Automata, 4×4, motor 1.4 turbo.
      Un Qashqai similar pe automat ajunge pe la 27k azi.
      CX5 sau karoq la fel, cu automata.
      Am preferat sa dau ceva in plus fata de bugetul inițial și in loc sa iau o manuala f bine dotata am luat o automata mai puțin dotata ( fără camera 360, tavan Panoramic , scaune încălzite , ca stau la caldura ).

      00
  5. Dacă îți iei x3, neapărat motor 3.0l. Cel de 2.0 cu 184-190cai e putoare, mai ales pentru stilul tău de condus. Consum cu maximum 1-2l/100km în plus fața de 2.0, dar mult mai fiabil.

    00
  6. Ce motor cauti, ca sa nu fie „de storcator de fructe”?

    00
  7. Bai daca iti iei BMW verifica daca are semnalizari , ca vad ca au probleme mari cu ele. Cica mai uita sa le monteze in fabrica

    00
  8. Cașcaiul pe autostrada iti da acealasi senzatii ca la parapanta, ai plecat lansat mergi iute ca vantul care bate si nu esti sigur unde te vei opri.

    00
  9. Un GLC 250 benzina, 211 cp, 2017, 17K Km, 40K te-ar coafa ?

    00
    • nu sunt impotent, nu imi iau benz :D

    • Sigur vrea sa dea 40k pe o masina ținând cont că ultimele două au fost sub 10k…

      00
    • @Nicu – poate au venit banii aia de pe campaniile platite de Soros…

      00
    • ciprian, nu te obosi, la primul comentariu aici a ținut să fie muist, e ok, nu îi iau eu dreptul ăsta.

    • de ce a fost muist? a zis un adevar care nu e jignitor, dupa parerea mea. nu e o problema ca n-ai 40k sa dai pe masina, nu vad de ce ai baga duma cu ”nu sunt impotent” cand de fapt nu o iei din alte motive.

      00
    • a fost muist că așa e el, la primul comentariu a simțit nevoia să îmi dea una peste bot și să mă facă sărac.

      „nu o iei din alte motive”
      care ar fi alea?

    • nu iei benz ca ai buget de 15k nu de 40k, nu din motive de potenta :))

      00
    • nu iau benz că nu îmi permit ML, singura mașina mișto de la ei. și nu orice ML, au ei niște versiuni care nu sunt pe la noi, cu suspensie reglabilă și diferențial blocabil. dar e 68.000€.

      plus că benz mi se pare in general mașină de triști. sunt niște c300 de vânzare pe autovit, dar plm, o sa imi iau după 50, când o să mă împrietenesc cu proctologul Degete Fine. îmi permit C și E, nu imi permit ML.

    • @Vali:
      Te-ai uitat si la Land Rover Discovery Sport (SH din 2015/2016)? Are 3 variante de motor, doua diesel de 150CP si 180CP si una benzina de 240CP. Toate motoare de 2L.
      Pe mine ma mananca unghiile sa imi iau si prospectez piata, insa aici, in mahalaua asta dintr-o tara europeana unde stau, taxa de inmatriculare la aia pe benzina e 3900eur.
      Si cu motorina incepe sa se imputa prin UE…

      Masina e o bijuterie, am facut un test mai lung acu vreo 3 ani in Austria, aveau o caravana LR si am renuntat la o jumate de zi de ski ca sa ma dau cu masina.

      Costa intre 32000 si 43000 in fct de km si dotari/carburant. Cica intra in vaduri adanci de pana la 60cm.

      00
    • nu-mi permit reparațiile la land rover. nu vreau să schimb motorul la doi ani. :)

    • @Sebi să te interesezi ca anume trebuie demontat de pe un LR ca să scoți injectoarele. sau bujiile. poate îți trece.

      00
  10. Daca tot suntem la capitolul masini, mai exista sanse sa faci un articol de vanzari auto?
    Caut o masina pana in 7k euro, benzina, automata, intretinuta corect. Poate gasesc pe cineva aici serios si care stie sa poarte o discutie la telefon. Pana acum pe autovit si olx am dat numai de neseriosi care programeaza o intalnire, nu mai apar, care spun sa revin cu un telefon si nu mai raspund. Ma doare capu. Ne meritam conducatorii politici ca natie 100%, atat de multa neseriozitate.

    00
  11. Chiar acum am văzut reclama, ce zici de un Opel crossland x?
    1.2 81cp e suficient, nu?

    00
    • la 20K îmi iau Vitara 1.4 turbo. fuck opel.

    • ba ejneboon, suv cu 80cp

      bagami-as pl, in deal te dai jos si il impingi, iar cand vrei viteza mai arunci din bagaje ca in filme la baloanele cu aer cald

      00
    • e ca pe vremuri, cu oltcitul.

    • Are 4.2 m lungime sI 1.1 tone echiparea de baza (kerb weight)…deci da, e cat un logan sau cu 20 cm mai lunga ca o Corsa si cam aceeasi greutate, 81 cp sunt suficienti sa miste masina decent fara pretentii. Nu e SUv e o Corsa inaltata si lungita un pic

      00
    • Am o rabla cu 1.277 kg greutate (daca ma adaug si eu, plus ce – alte – prostii mai am prin masina, ajunge la 1.400), cu doar 100 cp. Asa ar mai merge macar vreo 20-30 in plus… cum e aia cu o masina de 1,1 tone cu motor de 81 cp misca masina „decent”? Nu cred asa ceva. Eu i-am mentionat-o lui Vali pentru ca fix atunci fusese reclama pe Digi la ea, si mai mult ca s-o fac de rusine…

      00
    • Crossland X in nici un caz nu e SUV, il am eu in curte, il conduc de 6 luni. E o masina misto, am dat 16 mii pe ea – 1.6 Diesel, cutie manuala. Am luat-o pt ca ramasesem fara masina, si am luat ce era pe stoc . Bluetooth, Apple Car, Android Auto – astea chiar sunt misto . Faruri Led, asistenta plecare in panta, cruise control si alte chestii, despre care mi se rupe crunt . E o masina de oras un pic mai inalta decat altele, dar SUV nu e . Nu exista varianta 4×4 , e antifonata aiurea – zgomot destul de mare in interior . In rest, la banii astia mi se pare varianta ok, motorul e mai mult decat ce imi trebuie, 120 CP, scaune misto, iar partea infotainment e misto, se integreaza misto cu Siri, iar daca folosest Android Auto – Waze va merge direct in display-ul masinii . Eu folosesc mai mult Apple Car Play, si nu merge Waze in display, dar nu e bai .

      00
  12. Eu mi-am luat acum 5 ani BEMVEU cu pret mai mic comparativ cu mobile.de, km si masina verificată online si la local la bmw, 60.0000 km later in afara de consumabile si un rulment de tractiune nu am bagat bani inca.. masina avea 3 ani + 170.000 km + TUV fresh ;)) sunt firme care probabil au discount la parcurile auto din Germania, asta era cumpărată de la Autohus sau se fac manari cu taxele… contractul a fost intre mine si o firma din Ungaria, masina cumpărată din Oradea :))

    00
    • contractul a fost intre mine si o firma din Ungaria, masina cumpărată din Oradea

      schema clasică de evitare a taxelor :)

    • Posibil, pe contract am avut suma care am platit-o nu e vina mea ca omu si-o facut un pic de optimizare fiscală si a ales sa isi faca firma in Ungaria. Eu sunt multumit de achiziție si de alegerea facuta.

      00
    • Imi explica si mie cineva articolul asta de pe masinapotrivita? In logica mea ceva nu se leaga:
      Firma DE vinde catre firma HU masina cu 20k fara tva ca e vanzare intracomunitara. Ok.
      Firma HU face imputernicire catre soferul Gigel sa ia nr rosii din DE pentru firma HU si el vine cu masina direct in RO sa faca combinatia. Ok.
      Dar mai departe? Cum adica vinde masina de la firma din HU cu 20k TVA inclus? Asta inseamna ca firma din HU: 1. vinde masina in pierdere, a luat-o cu 20k fara TVA si o vinde cu ~16.5k fara TVA.
      2. are de platit sau ramane cu datoria de ~3.5k TVA catre stat.
      Imputernicirea aia de la cumparatorul final catre soferul Gigel pentru ce e?
      Cum sa RUPA factura de achizitie si sa faca alta? Factura de achizitie o face firma din DE nu cea din HU. Cum fraudeaza cumparatorul final? Eu alta modalitate decat sa ramana firma din HU cu datorie catre stat a TVA-ului nu vad. Si pentru a ramane cu datorie nu inteleg de ce trebuie asa mare bataie de cap cu imputerniciri, rupt facturi, blabla.

      00
    • M-am lamurit singur intre timp. E foarte simpla schema si nu are nici o legatura cu ce scrie in articolul ala, am sa ii dau si lui mesaj.
      DE vinde catre HU cu TVA 0 – intracomunitar. HU vinde catre pers fizica si aplica (fals) TVA pentru bunuri second hand. La o sesizare a organului fiscal din tara respectiva o sa aiba probleme mari, insa probabil n-o sa se intample niciodata asta din moment ce el nu declara ca ar fi trebuit sa plateasca TVA, adica firma nu are nici o datorie la stat conform contabilitatii. Firma merge bine mersi, el isi plateste impozitele pe venit si aia e. Putea sa faca exact la fel cu o firma din Romania platitoare de TVA, insa cand faci factura cu TVA 0 special (bunuri second-hand) cumparatorul trebuie sa ia un certificat de la ANAF ca nu datoreaza TVA si probabil ANAF s-ar autosesiza daca un SRL vinde prea multe masini cu TVA 0.
      Totusi, cumparatorul nu isi asuma nici un risc dpmdv, el cumpara o masina cu factura, e treaba lor ce fac aia in firma.

      00
    • cosmin, ești foarte optimist când e vorba de două țări conduse de imbecili care au nevoie de bani. foarte optimist.

  13. Nu te mai prosti şi ia vitara , iese un suc de fructe excelent

    00
  14. De ce ti-a iesit Forester-ul dintre optiuni?

    00
  15. Am observat si eu. De altfel, sunt putine variante pe benzina in general.

    Nu ma pricep la masini si nu inteleg de ce si in categoria marcilor de lux, masinile de pe autovit sunt intr-o proportie covarsitoare cu motor diesel.

    M-am gandit ca diesel-ul e mai economic, are sens pentru o masina comuna, dar de ce e plin de diesel in categoria masinilor pentru care proprietarii cam au bani.

    Inclusiv in cazul masinilor premium, nu de lux, gen Audi A4 allroad sau A6 allroad geme oferta de diesel.

    00
    • pentru că e mai fain să zici că mașina e pe dizăl. „benzină” sună a medicament de prostată
      asta cred ca ar fi scuza lor

      00
  16. Ai scris „marșalier” să iasă la căutare pe Google, nu?

    00
  17. Cx5 cu motor benzina 2 aspirat nu e bun?

    00
  18. Anul trecut cand am vrut sa imi vand masina, toti cumparatorii imi spuneau ca ce mi-a trebuit motor asa de mare si pe benzina (3,2L) si încercau sa negocieze mai mult din cauza motorului, ca sunt taxele mari. Ma bucur ca nu sunt singura care crede ca o masina mare are nevoie de motor mare.

    00
  19. iti recomand x3 2014+ facelift, 2.0 4×4 190 cai. fara probleme la distributie, consum 8 mediu, trage foarte foarte bine. fa test drive inainte. cauta pe bmw.de la SH, ai de unde alege. bafta.

    00
  20. „Bă, dacă prostul ăsta vrea să dea 200€ pe cârlig remorcare, deși știe și el, știm și noi că nu poate remorca nimic cu motorizarea asta, lasă-l să dea.”

    Nici eu n-am remorca, insa am suport de bicicleta pentru cirlig. In Romania inca nu e la moda, insa e mult mai practic decit celelalte suporturi.

    00
  21. Ai idee cat costa sa aduci o masina din Canada?
    Masina de mai jos nu o iei sub 25000 euro din UE. La ei e 13.000 euro.
    Merita efortul?
    https://www.autotrader.ca/cars/toyota/rav4/?rcp=15&rcs=0&srt=3&prx=-1&loc=Toronto%2C%20ON&hprc=True&wcp=True&pnfr=1

    00
    • Se baga un prost in tine si trebuie sa ii schimbi farul. Ce faci? Comanzi unul de peste ocean? Ca la noi farurile pt aceasi masina sunt diferite.

      00
    • Nu recomand sa cumparati masini din Canada( mai ales zona de est). Acolo masinile ruginesc in cativa ani. Ei folosesc foarte multa sare pe drumuri. Majoriatea proprietarilor nici nu le tin in garaj pe timpul iernii. M-am distrat cand am aflat de ce. Daca bagi masina in garaj si se dezgheata peste noapte are sanse mai mari sa rugineasca repede. Am amic ce a locuit in Montreal si spunea ca iarna pe mijlocul strazii e o gramada mare de sare. Doar asa fac si ei fata sa dezghete drumurile.
      Daca chiar va mananca sa cumparati din Canada( e adevarat sunt mult mai ieftine) verificati Carproof si vedeti daca masina e activa. Se poarta si pe aici cu reparatul si vandutul ca si cum ar fi buna. Nu mai spun cate masini inundate sunt pe piata aduse de prin State si puse la action.

      00
    • Am eu idee, hotarasti tu daca merita sau nu.
      20500 CAD e pretul ei – ~14500 EUR
      1000 EUR transportul pana in DE
      500 EUR transportul DE – RO
      1400 EUR vama
      3200 EUR TVA
      450 EUR taxe descarcare in port
      100 EUR taxe comisionar vamal
      Cam atat ca sa ajunga masina in tara, cred ca nu am uitat nimic. In tara, dupa cum spune colegul ca nu sunt la noi asa ceva, probabil trebuie sa ii faci test dinamic la RAR – ~1000 euro.

      00
    • Timarius, am stat doi ani jumate în vest. Vancouver, pe acolo.
      Care era ocupația favorită a românilor din Vest?
      Trailer, 6-7 mașini, fățuite și frumușele, direcția Est. Profit la bucată: 5-8 sute, pană la 1000. Ieșeau cu 10-15.000 plus la sfârșit de lună. True, am vazut și condus o estică cu 7 ani de est. Vedeai drumul sub mașină.

      00
    • Multumesc pentru clarificari.
      UE sucks!

      00
  22. Faza cu masinile mai ieftine in Ro sunt 3 variante
    1. Luate busite de afara si reparate la noi
    2. Luate cu multi km si date inapoi(am vazut un mondeo in De cu aproape 600.000 arata intr.un mare fel…nebusit)
    3. Luate la licitatie mai multe de la firme de leasing
    Daca vrei bmw si sa mergi la sigur, cauti in De pe pagina lor…sectiunea Gebrauchtwagen si selectezi Bmw premium selection, astea au 2 ani de garantie de fabrica chiar daca sunt SH, valabila in toata europa.
    Am luat un seria 1 de la BMW Saarbrucken, deci au aia o hala de SH cat kauflandul, mi.a zis nenea de acolo ca au intre 400 si 600 buc de obicei 😂😂
    Am mai luat un Golf 7 variant de la Automobile Bebra..si astia au fost de comitet
    Spor la cautat

    00
    • Sau autohus.de locatia principala Bockel. peste 1500 de masini si fara mînării. Am un Golf 5 luat de ceva timp de acolo. Merge brici, kilometraj pe bune, tot ce are masina scrie si pe hirtie.

      00
  23. Daca tot ai ajuns la X3 uita-te putin si la Q5 si fa un test drive cu ambele sa vezi ce-ti place mai tare: xDrive sau quattro. Ideal ar fi sa faci un test pe zapada sau noroaie… quattro se va comporta impecabil iar xDrive iti va da emotii (ma refer aici la modele 2011-2016).
    Pe Q5 au avut diferential central de tip torsen pana in 2013 iar apoi diferential „crown-gear” (si asta un fel de torsen/”Torque-Sensing”).

    La tinuta de drum si handling X3 e superior dar si aici depinde de gusturi…

    PS: nu sariti cu xDrive vs quattro, ambele isi fac treaba dar unul chiar este putin mai bun…

    00
  24. Mazda3-2 l benzina-fuge ca vintul si nu se strica.

    00
  25. Pe tine te-ar coafa un Tiguan DSG… 2.0 benzină de 200cp… ( motorul de GTI )…

    00
    • Eram la un service prin zona Pitesti cu a mea. Vine o tipa si intreaba pe ala daca poate schimba ceva pe la suspensie la un Korando.
      Dialogul a decurs cam asa, citez din memorie:
      – Ma puteti ajuta cu un schimb de X la Korando?
      – Ce sa fac?
      – Sa imi schimbati X la Korando
      – La ce?
      – La Korando
      – Aici e service auto doamna, nu reparam altceva
      – Pai e masina domnule, Ssang Yong
      – De care???
      – Ssang Yong Korando
      – Si ce marca e?
      Din clipa aia m-au cuprins emotiile inclusiv pt a mea (schimbam placute de frana) omul clar nu auzise in viata lui de asa ceva. Si era mecanic la un service mare din Pïtesti

      00
  26. Stiu ca ziceai ca de la mb te-ar interesa doar ml. Totusi las comentariul asta. In decembrie cand cautam suv sh am dat peste un top german al fiabilitatii pe an de fabricatie. Si surpriza a fost ca glk de acum 5 sau 6 ani era numarul 1. Topul e pe baza problemelor raportate la service in germania. Cred ca tuv ceva se numeste. Sigut gasesti pe goagle. Si am mai auzit ca glk asta ar fi decent in offroad

    00
  27. Intre Kia si BMW as alege BMW.

    00
    • Fara discutie dintre cele doua as alege Sorento. Mult mai fiabila decat orice biamve, si la aceiasi bani, clar iei mai multa masina la KIA.

      00
    • Subscriu cu Sorento,pt că îl.conduc de 3ani și peste 60k km.
      Nu e cea mai premium, plastice tari pe bord, etc. Dar nu scârțâie, suspensia e excelenta, cutia automată peste medie, motorul de 2.2 crdi 197cp perfect pt gabarit. Consum de SUV 4×4. Sub 7% afara niciodată, oricât de bătrânește și merge. Peste 10 afara niciodată, oricare kickdown uri ai da.
      Revizie decentă la reprezentanță, dotări suficiente trage și rulota fara probleme :)

      00
  28. După un an cu X3, din 2012 (2.0 – 184 cp), aș evidenția următoarele aspecte la care să fii atent:
    – distribuția, dacă nu e schimbată, trebuie – 3000+ lei, depinde unde o schimbi
    – DPF – pe la 200k e clasică problema la BMW, se duce
    – dacă a fost rulată cu anvelope / jante de alte dimensiuni decât cele trecute pe stâlp, riști să cedeze motorașul de la xDrive (costă 1300 lei recondiționat sau 4500 nou)
    – când testezi mașina, fă niște plecări de pe loc pe modul S și kickdown – dacă pocnește ceva sub mașină, se duce cardanul (6000 lei) – depinde de stilul de exploatare anterior al mașinii și cum a tras omul de ea

    În rest menționez că o car toată ziua pe tot felul de drumuri și nu au apărut greierași. Consumul e undeva 8-9 în afară, 11-12 pe oraș. Oricum ai temele făcute, știu deja.

    Succes

    00
  29. Mie imi place mult XC 60. Acu nu cred ca gasesti ceva decent pana in 20000 de euro.
    Oricum, eu m-am apucat sa strang bani si poate peste vreo 5-6 ani o sa-mi permit una din 2018.
    E usor de observat, daca mergi de la Oradea la Budapesta, ca aprox 30% dintre masinile ce vin pe platforma spre romania sunt busite. Sigur o fi si asta un motiv pentru care sunt mai ieftine decat pe mobile.de.

    00
  30. Salut,

    Poate mă puteți ajuta și pe mine, vă rog: vreau să-mi iau un Golf 7, 2.0TDI, până în 200.000km și ~ 11.000€

    Vreau neapărat pe el: încălzire în scaune, faruri automate, tapițerie închisă la culoare (de preferat cea cu parțial piele).

    Aș vrea, dar nu știu cât sunt de utile pe termen lung: cutie automată, faruri xenon (pe lângă siguranță, arată și bine în forma aceea de U), comenzi pe volan (comoditate), senzorul acela de asistenţă la frânarea de urgenţă (aici deja cred că sar calul în bugetul dat).

    E clar că nu pot obține toate dotările în bugetul dat. Care sunt dotările pe care le-ați alege și de ce?

    De unde să iau mașina? Am văzut că m-aș încadra la ceva destul de dotat, din Germania (https://www.mygarage.ro/jurnal-de-bord/412091-jurnal-de-bord-vw-golf-7-2-0-tdi-150-cp-dsg.html), dar nu vorbesc limba, nu mă „pricep la mașini” și nu știu unde să caut (în afară de mobile.de).

    Lucrez destul de aproape de locul de muncă, merg pe jos. Vreau să folosesc mașina pentru mers prin oraș, dar și pentru călătorii în afară (între orașe / mers la părinți / în concedii / să vizitez țara). Să pot să urc pe autostradă cu câteva bagaje / prieteni etc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.