De-a superdeștepții și fasciștii

Vreo jumătate de oră mi-au claxonat ăștia pe sub geam, am aflat din presă cum a stat treaba, nu-i așa? E, zic hai să dau o tură și la Georgică Simion pe pagină, că el e tartorul. Și ce crezi că face ăsta?

Ei, omul a transmis live de la protestul din București, insistând pe ideea că presa a zis că sunt doar câteva sute de oameni la protest. Din imagini păreau mai mulți. Și Georgică insistă pe ideea asta, că presa a luat bani de la Guvern și că el cu partidul lui s-a opus să le mai dea o tranșă și anul ăsta. Vreo 41.000 de share-uri are video-ul ăsta de care vorbesc. Dup-aia a mai dat unu’, cu 21.000 de share-uri.

Știu exact la ce presă se referă:

Simt nevoia să repet că redactorul șef de la publicația asta mi-a zis că nu e nicio consecință dacă minți ca presar.

În principiu Simion o să aibă mai mult reach decât toate editorialele editorialiștilor superdeștepți care vor umple azi internetul aprobându-se unul pe altul. La final, împăratul deștepților, Cristian Tudor Popescu, va trage concluzia la Digi, între două reclame la pachetul DigiPlus, cu trei milioane de canale super HD.

Concluzia va fi aceeași, noi suntem superdeștepți și ăștia-s proști și fasciști, nu vor să înțeleagă. Eventual jegoși. Ne omoară pe toți. Obligatoriu un dans al pinguinului virtual de fiecare dată când moare unul care nu credea în Covid, că așa se face când suferi de prea multă inteligență. Și mai ales convingerea că sunt doar câțiva zgubilitici care fac baletul ăsta periculos.

Pe la mine prin cartier era un chioșc non-stop. Cam singurul pe o rază de doi kilometri. Știu, noaptea mai sunt deschise și benzinăriile, dar e o diferență importantă: o bere la benzinărie e 5,6 lei, una la chioșcul ăsta 2,6. Când ai job în IT sau în media nu vezi diferențele astea, dai cu cardul, ce-ți pasă. Noaptea, la chioșcul ăsta erau constant câte cinci-șase inși care mai stăteau la o palavră, beau o cafeluță, trăgeau o țigare. Există o armată de invizibili care lucrează noaptea să-ți ajungă ție aspiratorul robot și măștile FPP3 comandate de pe internet la 9, 9 și un pic dimineața. Sunt mulți insomniaci care vor să mai ia o gură de aer ca să nu facă o criză de nervi între patru pereți. În trei luni de restricții s-a redus programul la ăla de acum se închide la 6 dup-amiaza. Patronul, presupun că v-ați dat seama, nu e un Țiriac. Lucrează el cu nevastă-sa și cu fi-sa, e o familie multietnică, că doamna e suedeză. Acuma, dacă Țiriac își pierde jumătate din venituri, rămâne din miliardar un pârlit de milionar. Nea chioșcarul dacă-și pierde jumătate din venituri devine brusc un pic mai bogat decât un șomer. Începe să calculeze cam cât poate trăi din stocurile de biscuiți și party mix din chioșc, și ăla are 5 metri pătrați, nu e mult.

La fel ca un popă, ăla e liderul unei mici comunități, era farul din beznă când e întunericul ăla cel mai gros, te taie frigul și e urât afară. Închipuie-ți ce discurs are ăsta acum. Nu trebuie să fie fan AUR, o face în paralel. Și nu prea are cum să zică lucrurile ăstea fără să-i urle un deștept din mașina care valorează mai mult decât toată afacerea lui că s-a dat cu ultraortodocșii, legionarii și fasciștii.

Cam câți de-ăștia crezi că sunt? Știu că nu pot fi observați de la înălțimea standing desk-ului, că ai citit undeva pe Medium că ăsta e the new shit. Și problema nu e neapărat câți sunt, problema e că singura soluție de contracare a acestora e să-i înjurăm că suntem prea deștepți și ei prea proști.

Cât despre democrația și libertatea trâmbițate de George Simion, lucrurile stau cam așa. Fiind troll, l-am întrebat și pe ăsta ca pe Cherecheș ceva enervant, gen dacă este spion rus, că prea se comportă ca atare. Știi că asta e una din acuzele care i se aduc, nu? Ei bine, omul nu mi-a dat ban și nici n-a șters comentariul, a râs și-a trecut mai departe.

Și ca să vezi și mai departe cum funcționează dialogul la superdeștepți, hai să-ți spun ce pinned tweet are Sever Voinescu, liderul unei reviste de creiere elevate: „Pentru ca experiența Twitter să fie cît mai plăcută și cît mai folositoare atît pentru pentru dumneavoastră și pentru mine, îi rog pe toți cei care se uită la Antena3, le place ce văd acolo, cred în ce se spune acolo să NU frecventeze acest cont și să-l blocheze! Mulțumesc”. Omul se pretinde „creștin conservator” și cred că și-acum e nervos că s-a dus Iisus să bea un vin la vameș acasă.

Faza e că, deși minte cum respiră, tura asta îl cred pe Arafat, situația chiar e nasoală prin spitale. S-au cam umplut paturile la ATI și în ultimul an în loc să cumperi altele ai și dat foc la câteva. Și, apropo, știu și care va fi soluția propusă de superdeștepți pentru a calma situația. Dar eu i-am ascultat și pe ceilalți. Când reporterul îngrijorat l-a întrebat pe unu care se dusese la procesiunea lui Teodosie de sfântu’ Andrei dacă nu i-e frică de amenzi omul a zis „păi bani la stat am mai dat. Oricum dau”. Când cetele de suedeji anunțau pe facebook război cu alte cete pentru controlul Bucureștiului i-am ascultat și pe ăia. Unul din lider a spus destul de explicit „Pușcărie am mai făcut”.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

176 comentarii

  1. Asta e trist:
    Ajung Aur-iști sa protesteze pentru libertate și pnlusrplus pentru statul polițienesc.

    Pe sestache („noaptea ca hoții”) guvernul citu a tăiat banii aia de creșă.
    https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-24698834-surpriza-monitorul-oficial-suspendata-facilitatea-1-500-lei-cresa-gradinita-nazare-citu-rusine-adoptat.htm
    La nivel declarativ sprijinim natalitatea etc la nivel de fapte guvernanții nici măcar nu au curaj.

    Revenind la aur. E George Simion legionar? Nu prea pare. E agent rus? Nici asta nu pare. Mai degrabă s-ar zice ca discursul lui e leit discursul lui Viktor Orban…

    00
    • Like! pentru treaba cu Orban. al lor!

      00
    • Si Viktor Orban e tare strain de Moscova

      00
    • @punkreas
      E mai străin de Moscova decât Angela merkel

      00
    • Cu natalitatea n-ai dat exemplu bun, ai 2 ani de concediu de maternitate cu până la 8500 lei în mână. E super friendly legislația din punctul asta de vedere.

      1500 lei pentru creșă și grădiniță e super mult. Nici în București nu costă creșa atât de mult. Iar în alte orașe rar trece de 1000 lei.

      Ne dăm cu fundul de pământ că le dau unora ajutor social de 200 lei pe lună dar nouă să ne dea 1500 că e bine că merităm.

      00
    • @vax: concediul de maternitate are 126 de zile si e platit cu 85% din media veniturilor brute din ultimele 6 luni (sau 12, nu mai stiu exact).
      Ce zici tu de 2 ani e concediul de nastere copil si indemnizatia e de 85% din media veniturilor nete.

      00
    • „Si Viktor Orban e tare strain de Moscova”

      Pai te dai cu aia de care ai opinii mai apropiate.
      UE si USA vor sa forteze functionarii publici sa nu mai foloseasca cuvantul mama si tata ci sa ii inlocuiesca cu termeni neutri, sa umple toata Europa de musulmani (cote obligatorii de migranti), si alte magarii de genul …
      Eu unu cred ca ma potrivesc mai bine cu Moscova decat cu Bruxelles si Washington.
      Nu e nici o rusine sa recunosti asta. Iar Viktor Orban ca si mine n-are nici el rusine sa recunoasca ca se potriveste mai bine cu Moscova.

      Asta este, as fi preferat sa ma potrivesc mai bine cu occidentul, dar daca astia au luat-o razna atunci ne dam cu orientul.

      00
    • @Cryssy: eu nu inteleg o chestie. Atat tu, cat si fanii lui Orban, de ce nu colcaie Moscova de turisti romani/unguri, de ce nu se ingramadesc oamenii la cules sparanghel in St.Petersburg?
      Daca tot va identificati cu Moscova, de ce nu o faceti pana la capat?

      00
    • @Cryssy
      Esti imbecil. Si tu anonim.

      00
    • @vax
      Mai greșesc și eu dar eu nu sunt la guvernare.
      @punkreas
      La Moscova nu, la Budapesta da. Fie și numai pentru ușurința de a face o afacere. Cunosc persoane cetățeni romani care și-au făcut firmele în Ungaria deși fac afaceri în România pentru simplul motiv ca e mai ușor acolo. Ba chiar au fost sprijiniți în pandemie de statul „iliberal”. Dacă ar fi fost în românia stăteau cu mana intinsa după „măsura” x, y, z.

      00
    • @vax

      nu se mai dau 1500 pt invatamantul prescolar.
      in Buc 1500 e limita de jos pt o cresa/gradinita decenta (adica unde 50 de copii nu ser bat pe o supa facuta dintr-o singura gaina).

      00
    • @anonim: am zis Moscova, nu Budapesta. Din ce stiu eu, Budapesta papa bani europeni (inca).

      00
    • @punKreas,
      La Budapesta am fost de 2 ori in vacanta, m-as duce si la Moscova in vacanta daca mi-as permite. Daca faci cinste ma duc maine.

      Hai sa iti explic cum e aia cu sparanghelu. Tu esti ca saracu ala care merge la aristocrati la munca si ii vede pe aia ca o pun de o orgie. Saracu da fuga si el acasa si o pune de o orgie cu nevasta, pisica si catelu, crezand ca devine si el bogat. Dupa ce a terminat de fu*ut catelu constata ca e la fel de sarac.
      Asta inseamna sa le copiezi bogatilor conceptiile fara sa iti folosesti capul.

      Avem aici la vest langa noi o tara cu un presedinte care ne-a aratat ca poti sa cresti nivelul de prosperitate fara sa fii cretin si sa inghiti pe nemestecate tot ce iti serveste occidentul. Poti sa construiesti autostrazi la timp fara ajutorul migrantilor sirieni si fara termeni „gender neutral”

      00
    • @Cryssy: Nu coita, avem la vest de noi o tara ce ne-a aratat ca poti lua in mod nesimtit banii munciti a-i unora si sa-i injuri in acelasi timp. Ca aia-s de buna credinta si cand au semnat ceva, se tin de cuvant si nu te omoara, ca rusii.

      Ca Orban nu a condus din ’90 incoace, de laudam noi Ungaria ca-i de trei ori mai frumoasa.. Nu, o conduce de dupa ce-a iesit din criza, intr-un bloc economic in plina expansiune si o pustietate de bani pe care el a invatat (spre deosebire de-ai nostri) sa-i fure si daca nu poate, macar sa faca ceva cu ei. Da, da, pe banii alora de zic cu drepturile gay-ilor.. Pe banii alora, nu pe a-i rusilor, nu pe banii ungurilor, pe cei a germanilor, a britanicilor, a francezilor si-a italienilor a facut el autostrazi. Si-a imigrantilor ce lucreaza acolo… Da, coaie, stiu ca in capul tau nu e posibil asta… Dar Orban a construit lucruri PE BANII IMIGRANTILOR.

      Si chiar de-a facut de 10 ori mai mult decat Romania si strazile lor sunt de 10 ori mai curate, cumva noi tot ii ajungem din urma ca si nivel de trai.. Noi, bah, cu PSD, PNL si ce mai avem pe aici.. Cu hotia noastra cu tot ii ajungem in urma, ca atat de competent e Orban si asta se intampla cand arunci presul peste cacat.

      Si intre timp la 2 vorbe lauda Rusia (tara care in ultimii 10 ani a invadat o alta) si China (tara care de-abea asteapta sa invadeze altele, da’ s-au prins ca razboiul modern nu consta in armata). Ca ce, ca anti-gay si anti-LGBpula mea? Hai sa reinstauram dictatura si cenzura ca altfel ajungem gay…

      Sincer, cred ca doar asa as putea incepe sa ma fut in cur..

      00
    • @Cosmin
      Ma da prost esti.
      Ce vrajeala de boschetar, fix din banii imigrantilor (invadatorilor) traieste Ungaria.

      00
  2. Fara nici o ironie, ne poti face si o versiune TLDR; la articolele tale?

    00
    • Ai titlul și poza. Titlurile mele sunt explicite, știi exact despre ce e o să vorbesc.

    • 1. Oamenii normali din afara bulei sunt marcati financiar si psihic de aceste restrictii fara nicio logica, aici nu este vorba nici pe departe doar de tinerii care vor sa iasa-n cluburi sau de bogatanii care se vaita ca pierd 10% din avere .

      2. Dupa un an de COVID, de restrictii, de „redus presiunea” pe doctori si pe spitale, de donatii simtitoare si suficienti bani de la buget, avem mai putine paturi disponibile la ATI decat aveam cu un an in urma.

      00
    • Fara nici o ironie, aceleasi glume/cereri de rahat pansat, de ani de zile: TLDR;

      Zarax, are fix doua comentarii mai potabile din 1700, dar ne tot cere, insistent, sa nu mai scriem, sa scriem mai putin, sa scriem cu rezumat. Sugi pula, bai, Zarax.

    • @Ventor, s-ar putea sa ma insel dar in valul 2 maximul la ATI a fost pe la 1200. Ieri vad ca au fost 1398 la ATI

      00
    • Trebuie ales intre saracit oameni prin restrictii sau omorat oameni prin neaplicarea de restrictii; orice ai face nu e bine.

      Si prostii au drepturi. Si oamenii inteligenti spun si fac prostii.

      00
    • Voi va dati seama de penibilitatea asta cu 1390 de paturi ATI intr-o tara cu 21 de milioane de locuitori?Intr-un an trebuia sa avem minim 5000 de paturi ATI si angajat personal la greu,chiar din strainatate.Tot timpul ne multumim cu ce avem,dar iata ca au venit purii vietii la guvernare si inca avem mostenirea grea pesedista.Si cu vaccinarea merge de minune..

      00
    • Mișto asta cu ”TLDR; ne poți face?”. E un fel scurt de-a spune ”știi – am capacitatea de atenție a unui preșcolar dar și nivelul lui de curiozitate; așa că ai putea cumva să mi le împaci pe amândouă mulându-te pe ceea ce contează pentru mine?”. E ca și atunci când ești incapabil să agați o tipă așa că se oferă una să facă sex cu tine; dar tu te târăști sub ea și-i spui ”auzi – ai putea să te miști tu? că pe mine mă cam obosește”.

      00
    • Va dati seama cum se comporta Zarax ca musafir?
      „Dar un pahar mai mare nu ai si tu?”
      „Dar de ce nu ai cafea d-aia?”
      „Canapeaua asta nu o extinzi si tu ca sa stau cu picioarele intinse?”

      00
    • @punKreas, da, cand ajung prima oara la un om in casa da. Dar dupa mai multe vizite, mai merge una alta. Ce sa fac acum, cand simt nevoia sa comentez, comentez.

      00
    • Asa e după un an de pandemie și socializare zero, ai numai glume de căcat in tine.

      00
  3. Daca ar fi vorba doar de oameni care au ajuns la limita, ar fi perfect de inteles. Dar miezul protestelor sunt d-alde sosoaca cu jos masca, jos dictatura, virusul nu exista. Si asta fix cand, cel putin dupa mintea mea, suntem in zielele de maxim ale ultimului val semnificativ.

    00
    • Dacă ăsta o să fie ultimul val semnificativ, o să fie bine. Dar ăștia cu protestele or să spună „uite, am protestat și au dat înapoi, nu mai falsifică cifrele”. Pentru că le-au falsificat un pic, chiar ministrul Vlad de la sănătate a aruncat un Molotov de-ăsta.

      Faza e că anul trecut s-a spus că ultimul val semnificativ o să fie al doilea, că dup-aia vine vaccinul (și au tot apărut vaccinuri, suntem bine la capitolul ăsta) și n-a fost să fie.

      Acuma, combinația asta de proteste cu viitorii decedați la ATI (că șansa de scăpare de sub 20%) ar putea duce la o tulpină și mai mișto în viitor. La fel cum au crescut superbacteriile de când toată lumea a tras cu dezinfectant și mulți au fost tratați cu antibiotice la început. Că bacteriile care rămân sunt exact alea care supraviețuiesc, alea mai bune.

      Până și profu Cherecheș spune că nu există dovezi științifice că reducerea programului magazinelor ajută la pandemie ci dimpotrivă, faci și mai multe focare de infecție.

    • corect, asta este alta recomandare idioata: spalati-va pe maini cu toate cacaturile…mai tari sau la fel de tari ca ce avem in sputale

      pai ma baieti, toti stafilococii aia misto de te omoara in spitale…nu sunt tocmai aia care raman cand moare amaratul ala de ecoli?!?! pe aia vreti sa-i pe langa voi cand ai prima scadere a sistemului imunitar?!?!

      00
    • Cred că „ultimul” era folosit aici cu sensul de „cel mai recent”, nu că n-ar mai veni altele după el.
      Iar „vine vaccinul” nu cred că se referă la inventarea de vaccinuri noi, ci la vaccinarea unui procent semnificativ din populație. Iar la asta numai bine nu stăm (deși România stă mai bine decât media, până la procentul de 70% sau cât se vehicula că ar fi nevoie mai este mult și bine – ani de zile dacă se păstrează ritmul actual).

      00
  4. Ce poate fi mai tare decat Idiocracy? Luptatori pentru libertate incercand sa dea jos dictatura medicala in fata spitalului si bolnavi de covid privind pe geam la ei ?
    https://www.brasov.net/videoclipul-zilei-un-bolnav-de-covid-priveste-de-la-geamul-salonului-de-spital-protestele-anti-restrictii-din-brasov/

    00
  5. Ar trebui ca benzinariile sa vanda doar benzina, nu si non-oil products, cum le zic ei.
    In Franta cand a fost lockdown, au fost deschise doar magazinele alimentare, iar daca magazinul tau, cum ar fi Lidl, vindea si produse alimentare si nealimentare, li s-a interzis sa vanda produse nealimentare.
    Dar la noi se ia totul din aproape in aproape, nu ne gandim din prima la toate implicatiile.

    00
    • Daca altii sunt mai prosti decat noi nu trebuie sa ii copiem doar pt ba sunt europeni.

      00
    • E vorba de concurenta neloiala, de sanse egale pentru toti.
      De ce sa castige OMV Petrom si buticarul de la coltul blocului sa piarda?
      Doar pentru ca vand benzina si motorina?

      00
    • Nu e concurenta neloiala. Aia care muncesc noptile si trec sa faca plinul in graba, vor si ei o cafea sau ceva de rontait. Socoti oare ca pe vremuri cand trebuia sa poposesti ca sa adapi, sa hranesti sau sa schimbi calul grajdurile erau doar constructii cu o cabanuta pentru grajdar si atat? De obicei intreg ansamblul era legat pe langa un han. Nu e o inventie noua benzinaria care are si ceva de haleu pe langa, nu ca le-as face apologia, dar e bine de pus in perspectiva.
      Faptul ca in Franta le-a fost interzis sa vanda produse nealimentare a fost doar ca sa nu protesteze altii ca, uite, Lidl poate si ei nu. Si, apropo, sa stii ca prostia si coruptia nu au fost inventate la Bucuresti si, in nici un caz nu vad de ce am merge prin istorie cu botu’n curu Frantei.
      Daca Franta sau alta tara face un cacat e musai sa-l facem si noi ca doar suntem francofili? Ca tot aud marota asta: hurr-durr, altii au facut la fel. Mama avea o vorba cand veneam cu replica asta, ca alti copii au facut la fel: „daca ala mananca un cacat, il mananci si tu?”. Ce era sa mai zic? Avea dreptate.

      00
  6. Dar cu spitalele alea modulare care sunt peste tot prin tara ce se mai aude? Sunt părăsite cumva?
    Nu am auzit nicăieri că sunt pline spitalele astea de campanie.

    00
    • Unele sunt nefolosite din start, altele au probleme peste probleme…

      00
    • Am mai vazut unul mai sus care se plangea ca dupa un an n-au aparut mai multe paturi ATI.
      Am vazut eu multe paturi intr-un depozit daca va ajuta.
      O fi nevoie si de medici de ATI , asistente,…..mizilicuri de-astea ?
      Ati vorbit macar odata in timpul asta cu personalul medical din sectiile COVID sa vedeti daca mai poate ?

      00
    • @Cătălin A trecut un an de zile de când avem problema asta. S-au desființat toate facultățile de medicină, nu s-a mai făcut nicio asistentă medicală în ultimul an? Nu poți să tai jumătate din banii pe care-i dai presei să dai sporuri la medicii și asistentele ATI?

    • Cataline,

      Pandemia asta nu e de ieri aici. E de un an si mai bine. Nu stiu cati medici puteai califica pentru ATI in perioada asta dar asistente puteai califica vreo cateva mii. Dar pentru asta trebuie sa ai si ceva viziune si curaj. Insa politicienii i-au asculat fara sa ii contrazica pe profesionistii aia care ne spuneau ca daca stam doua saptamani in casa dispare virusul. Apropos, specialistii aia de ce nu sunt someri acum? De ce nu au interzis la practica? Ca vad ca inteleg greu lumea in care traiesc. Si nici meserie nu prea stiu.

      00
    • si nu numai spitalele…mai tine minte cineva goana dupa „primul pacient”?!?! cand toate televiziunile doar asta cautau?!?!

      tot teatrul ala ieftin cu „izoleta”? cand erau sa-i rupa gatul aleia, ca au scapat-o pe scari cu „izoleta” cu tot?!
      dom’ presedinte, uita i-as numele, a inaugurat marea izoleta pridusa de MAPN….pula mea….cate d-alea au mai fost folosite??!

      00
    • „ma plangeam mai sus” pentru ca efectiv nu inteleg ce au facut oamenii astia intr-un an de zile!!!Ce masuri corecte si concrete s-au luat?Restrictii?Declaratii pe proprie raspundere?Testele anticovid sa ti le faci pe banii tai,iar DSP sa raspunda dupa 100 de telefoane?Somajul tehnic care s-a dat si nu prea?Angajari pe sub mana?Dar ceva pentru a scapa odata de calvarul asta se poate face in tara asta?Eventual angajati alti doctori din strainatate,ca sa rezolve problema?Tot vad comparatii cu Germania,Franta,Anglia..Aia nu au o problema sa inchida,ca au bani si produc bani multi in continuare,la noi inca e salariul minim 1400 de lei si exista inca foarte multi care nu au din ce trai,ca nu toti sunt IT-isti

      00
    • si sa mai terminam si cu legenda cu ITistii…cati baieti din cei care lucreaza in Pipera, polul IT-ului din Ro, au „renuntat” la 10% din salariu?!?! ridicati si voi mainile sa va vedem :D:D

      plm….IT- ul nu produce pentru Ro, tuseste „fabrica mama”?!?! a belit pula IT-ul din Ro

      00
    • Polul IT-ului nu e in Pipera, lol. Zicea Deceneu la un moment dat „Si cartieru’ tau in sat la cine e?”

      00
    • Alea au fost pentru popularitate anul trecut.. Doctori si asistente oricum n-au si paturile alea nu sunt ATI, sunt fix pula, paturi cu paturi…

      00
  7. „USR va cere cercetarea disciplinară a celor patru parlamentari PSD (Dorel Căprar, Vlad Bontea, Ilie Toma, Cristian Buicu) care au îmbrâncit și au împărțit pumni printre jurnaliștii prezenți ieri în fața plenului Camerei Deputaților. Mai mult, USR va depune un proiect de lege a adunărilor publice care să facă imposibile pentru viitor abuzurile autorităților, primării și jandarmerie, împotriva manifestațiilor.

    “Jandarmii din Piața Victoriei au avut o atitudine foarte ostilă încă de la început, au provocat incidente toată seara, deși au văzut că de un an și jumătate protestăm doar pașnic. Pe mine m-au luat pentru că am întrebat de ce l-au ridicat pe un tip din piață”, a declarat membrul USR Anton Cupcea, unul dintre cetățenii bătuți de jandarmi și băgați în dubă.

    USR se va folosi de toate pârghiile pe care le are pentru ca ”democrația cu duba” să nu se mai întâmple, credem că Parlamentul este un spațiu public unde cetățenii au dreptul să fie prezenți și să interacționeze cu aleșii lor iar cei din Piața Victoriei au dreptul să-și strige nemulțumirile față de guvern.”

    USR 21 iunie 2018

    00
    • pe vremea aia nu aveau o misiune sfanta sa protejeze poporul de apocalipsa covid. nimic nu e mai loial cauzei decat un progresist neomarxist.

      00
    • „doar pentru că a întrebat”
      Avea omul o curiozitate, se plictisea și întreba și el ce e cu evenimentele mai deosebite din jur. De fapt se lua de poliție și o certă, îi trăgea pe ei la răspundere și încercă să ii obstrucționeze. Ceea ce foarte bine, dar uite că tot ce au introdus ei în stilul de a face politică, de la paranghelie in parlament – țipete, vociferări, show-uri pe Facebook live, unul a venit cu boxele la nu știu ce comisie, altul a băgat trei mii de amendamente la shto, și în stradă – înjurături ca slogan politic, demonizarea in bloc, blocat străzi de-ai naibii prin oprit mașinile pe strada sau trecut în bucla pe trecerea de pietoni sau proțăpit câteva zeci într-o intersecție, adus gunoaie sau aruncat cu vopsea la sediile altora… ei, acum li se aplică lor, sigur că într-o formă mai vulgarizată că asta e, fiecare aplică după manierele proprii. Și sunt surprinși și indignați că „nu se poate domle așa ceva”. Uite că se poate, de la ei au învățat. Așa e cu muia, depinde de care parte a pu**i te afli.

      00
  8. Am vorbit cu farmacista de la care imi cumpar medicamentele si a zis o chestie:
    „in fiecare zi stau cu covizi nas in nas.”
    „De unde stii asta?”
    „Vad dupa ce retete au, boala si tratamentul” „ok… vin cu Covid la farmacie? Nu sunt carantinati?”
    „Da, vin si isi iau medicamentele si isi vad de viata”

    Carantina nu e mai e o masura eficienta.
    Sunt prea multi care au facut Covid si nu au declarat si sunt relativ bine.
    Vaccinarea e singura solutie.

    00
    • Dap. Își iau teste din farmacii, le ies pozitive și ei umblă liniștiți în continuare pe drumuri.
      Nu carantina nu funcționează, problema e că la noi e carantină doar din vorbe. Măsurile se aplică selectiv și se iau fără cap. Conducătorii noștri în general reacționează, nu gândesc un pas mai în față.

      00
    • Ai văzut ingramadeala de la vaccinare? Ce spun autoritățile?

      00
    • @necris – de unde știe farmacista că ăia nu îs apartinători, rude sau prieteni ai bolnavilor? Îi scaneaza ea cu ochii X ray? Ii termoscanează după respirație? Sau ce altă super-putere are farmacista aia? Trimite-o la laborator, in loc de testare PCR, faceți un ban cinstit.

      Vă dați cu fundu’ de pământ din orice chestie…

      00
    • Cum „de unde stie farmacista?”. Stii ca se fac 3+ ani de scoala doar pentru a deveni asistent farmacist?
      Poi cand intri cu simptome, nu doar ca te vede ca tusesti cu ochii lacrimati, dar omul mai si intreaba ce sa mai ia :)

      00
    • NOU
      #55

      @Vladescu
      Te-ai gandit la varianta ca numele de pe reteta si C.I. prezentata sa fie chiar al celui care prezinta reteta? Nu-i chiar asa complicat sa-ti dai seama ca acela din fata ta e aceeasi persoana cu cel din poza de pe buletin.

      00
    • @cocacosmateoharie
      Ai reteta pt tratament anti Covid dar DSPul nu stie de tine?

      00
    • NOU
      #57

      @Alex:
      Ajuta-ma sa inteleg ce ai vrut sa spui. Respectiv ce legatura are ce am zis eu cu ce ai scris tu.

      00
    • @Vladescu – eu scot retete pentru persoane din familie greu deplasabile.
      Reteta o iau de la doctorul de familie cu cardul persoanei greu deplasabile, iar de la farmacie cu cardul meu.

      Pe de alta parte sunt retetele necompensate, pe care le poti scrie pe orice, doar pui parafa medicului.
      Retetele astea contin:
      – antitermice, gen paracetamol
      – anticoagulante
      – vitamine C si D3
      – antitusive
      – uneori antibiotice pentru infectii respiratorii
      Orasul e mic si cand vezi zilnic aceeasi tipologie de retete… iti pui intrebari.

      00
  9. 100% ai dreptate eftimie. Orice violenta a jandarmilor de aseara = violenta jandarmilor 10 august. N am nici un dubiu ca o sa vedem din nou dubla masura la politicienii nostri. Pnl, usr si iohanis o sa spuna ce spunea psd in 2018 si psd, aur o sa spuna ce spuneau usr, pnl si iohanis atunci…..

    00
  10. Sunt perfect de acord ca injuratul si aerul de superioritate nu duce la nimic productiv. Toata lumea e suparata, tipa, dar nimeni nu vrea sa vorbeasca , nu mai zic sa asculte. Inteleg nemultumirile unora dintre cei care au ales sa protesteze, sunt legitime. Cand iti ajunge cutitul la os ca nu ai ce pune pe masa se activeaza instinctul de supravietuire si nu prea iti mai pasa de altii, iumportant e cum faci tu sa supravietuiesti. Si inteleg asta, e in natura umana.
    Totusi, ce nu inteleg:
    – de ce „jos masca” si „libertate” ? ce legatura au astea cu faptul ca nu sunt deschise restaurantele sau locurile in care unii din acesti oameni is desfasoara activitatea. Eu inteleg de la experti (si nu, nu doar din Romania) ca masca ajuta la limitarea transmiterii virusului. Nu e in regula daca se deschid business-urile dar ramane regula cu purtarea mastii ?
    – de ce protestezi in fata spitalului si incepi sa urli la ambulanta ? adica e cineva care chiar crede ca virusul nu exista ? si de ce tipi „hotii” sau „criminalii” ?

    00
    • Toate recomandările experților, de la OMS la CDC spun că masca funcționează cu distanțare socială. Degeaba porți mască dacă înghesui lumea la magazin.

    • Eftimie, vad ca esti foarte inversunat pe chestia asta cu magazinele inchise devreme. Hai sa-ti spun o treaba apropo de asta, ca am stat cel putin 2 luni, zi de zi, cu magazinele inchise la ora 18:00 (in loc de 20:00 sau 21:00). Nu au fost mai aglomerate decât inainte. Sigur, erau momente in care se mai aglomera la case, dar nu era ceva nemaivazut. Oamenii se adapteaza si nu se mai flendura „daca tot duci gunoiu, treci si pe la Mega sa iei niste ceapa ca eu am uitat sa iau mai devreme”.

      Deschiderea magazinelor pâna târziu (21:00, 22:00) – si aici vorbesc in general, nu numai in pandemie – nu are legatura cu aglomerarea lor, ci cu consumerismul. Retailul stie ca poate vinde mai mult daca tine deschis pâna mai târziu. Daca omul stie ca magazinul e deschis pâna târziu, isi „aminteste” brusc ca nu mai are bere, cipsuri sau ceafa de porc si i s-a facut pofta la ora 21. Sigur ca mai sunt oameni care fac cumparaturi serioase la 21:30, stiu si eu oameni care faceau cumparaturi pe la 2 dimineata in Mega de Baneasa (era non-stop), dar vorbim aici de un numar infim de oameni raportat la populatie.

      Magazinele noastre sunt deschise pâna târziu pentru ca salariile sunt mici si pe retailer nu-l costa exagerat de mult sa tina angajati pâna târziu sau chiar peste noapte. In alte tari, gen Franta, e si scump si nu prea ai cum sa tii oamenii pâna la ore exagerate doar pentru ca locuitorii unui areal au comportament de femei gravide.

      La nivel personal, ma bucur pentru angajatii din aceste magazine, ca pot respira un pic diferit, cel putin o perioada. Nu mi-ar placea sa fiu copil de casiera la Mega, in pandemie sau in afara ei.

    • Poate striga „criminalii” pentru ca oamenii mai mor si de altceva pentru ca nu mai ajung sa se trateze pentru ca „asta e spital covid, marsh la 65 de km de casa ca acolo e pentru tine”.

      Poate striga „hotii” pentru s-au cumparat milioane de masti si nu a ajuns pana acum nici una la persoanele defavorizate.

      Poate striga „libertate” pentru ca Imbri de la Bals a spus ca e vremea „dictaturii medicale”, ce faci cand e dictatura? strigi libertate.

      Poate striga „jos masca” pentru ca ni s-a spyus ca daca o purtam nu o sa mai fie restrictii si uite ca sunt.

      De aia.

      00
    • @Eftimie
      Eu sunt un pic inconstient pentru ca dupa 15 mai 2020 cand s-a terminat starea de urgenta am venit la birou desi as putea sa „telemunca”, dar din diferite motive lucrez la birou. Ajung la birou cu autobuzul si tramvaiul, dimineata e relativ ok ca si aglomerare dar seara la 5-6 e om langa om, toata lumea cu masca, e clar ca nu functioneaza, mai ales ca lumea nu o poarta sa se protejeze ci ca sa nu ia amenda.

      00
    • „Criminalii” pentru faptul ca masurile lor au dus la moartea prematura a multor bolnavi de boli tratabile, care nu au mai avut acces la tratament (de ex, pe la inceputul pandemiei a fost un caz cu o femeie care s-a dus la spital cu o fractura de glezna si a fost tinuta in asteptarea testului pana a murit – nu mai spunem de bolnavi de cancer, diabet etc). Tot la „criminalii” intra si cazurile de la ATI ce au aparut in presa in ultimele luni. „Hotii” pentru afacerile „destepte” cu masti, termometre, dezinfectante, echipamente etc.

      00
    • @fluture: angajatii nu respira usurati cand mega reduce programul cu 8h, se imputineaza.

      00
    • behtel, vreau sa vad si eu niste declaratii care promiteau ca daca se poarta masca vor fi ridicate restrictiile.

      Ca de fiecare data a fost vorba de purtat masca, distantare SI redus incidenta. Cat timp nu faci si ultimul pas, e evident ca nu se ridica nicio restrictie. Treaba asta e demonstrata si de faptul ca, timp de 2-3 luni, cat timp incidenta in majoritatea locurilor era sub 1.5, ai putut sa faci cam tot ce doreai. Insa, bineinteles, oamenii aud si tin minte doar ce vor.

      Sa nu mai zic ca stiu, direct sau indirect, o gramada de persoane care in ultimele 6 luni a fost la N pertreceri, baute si altele prin crame, la cate unul acasa samd. Grupuri de minim 20-25 de persoane. Deci bataia de joc e din ambele parti.

      In orice caz, daca alegi sa te protejezi cum poti, o faci pentru tine si familia ta, nu pentru altii. Si daca alegi sa te doara in pula, fii cinstit si spune ca te doare in pula, nu imbraca asta in strigate pentru libertare sau anti-masca.

      00
    • Fluture eu înțeleg ce zici tu cu Franța, dar aici vorbim de altă treabă. Știu că sunt țări în care și fără pandemie nu sunt deschise atât de mult magazinele. Unii le au închise complet în weekend. Treaba e că acolo e o de-asta de obișnuință, oamenii deja trăiesc în sistemul ăla. Și magazinele au fost proiectate să funcționeze așa, poate sunt mai mari, poate au mai mulți angajați.

      La noi încă nu e așa. Iar perioada de obișnuire poate fi lungă. Până atunci o să ai înghesuială. Ieri am trecut pe la Carrefourul de lângă mine, puhoi de lume și rafturile goale, durează ceva până te adaptezi la noul regim. Că în trei luni le-au tot micșorat programul, într-o săptămâna se va micșora din nou (că trecem de 7,5 la mie).

      În țara asta avem, în același timp, și șomaj și penurie de forță de muncă, pentru că ăia care au chef de muncă ori s-au cărat ori s-au angajat deja. Mișcările astea bruște dezechilibrează un sistem și-așa fragil. Nu zic câți de-ăștia sunt plătiți cu minimul pe economie, că ei n-au primit sporuri ca bugetarii care au făcut telemuncă de-acasă.

      Și încă ceva, ăia de la magazine nu lucrează acolo că ăsta e idealul lor în viață. S-ar putea să fie lucrul pe care-l pot face cel mai bine. Închizi, dai pe unul afară, ăla nu se face IT-ist. Tu zici să respire dar s-ar putea să discutăm despre cum ajutăm peștii să respire mai mult oxigen scoțându-i din apă.

    • Eftimie, de acord ca România nu e ca alte tari, dar asta nu inseamna ca trebuie sa facem un referendum ca sa vedem la ce ora ar vrea românii sa se inchida magazinele in pandemie. La un moment dat, cineva, cumva, trebuie sa ia niste decizii. Impopulare, cu nervi creati populatiei, dar trebuie luate. Nu e timp de „gradualitate” in situatia actuala. Si, in general, in decizii importante, nu poti sa le zici oamenilor „hai, aveti 3 luni sa va schimbati poftele de gravide, dupa aia gata”.

      Despre casierul de la Mega care nu poate avea alt job, zic ca nu e cazul sa ne prefacem preocupati de el, fix acum. E o chestie individuala, iar viata demonstreaza zi de zi ca un sut in cur poate avea rezultate mult mai bune decât 10 carti de self-help sau empatie mimata din partea unor privilegiati ca mine si/sau ca tine.

    • @Fluture norma de lucru pentru un angajat in Romania este de 8 ore pe zi/ 40 saptamanal / cam 160+ lunar. Cand un agent economic alege program 07:00-21:00 el are de acoperit cu oameni un interval de 14 ore * 7 zile adica 98 de ore. Pentru astea 98 de ore ar avea nevoie sa zicem de 10 angajati permanent (pe medie) asta insemnand un necesar de 980 de ore de lucru necesare. Ori daca imparti 980 de ore necesare la standardul de 40 ore asta inseamna ca acel comerciant / angajator trebuie sa aiba o schema de 25 de oameni cat sa poata tine deschis 14 ore zilnic.

      Cand tu spui ca angajatii aia sufla usurati cand li se scurteaza programul, eu pot sa spun ca da, angajatorul se poate debarasa atunci de 6 angajati din cei 25 de mai sus.

      Si da, sunt constient ca fac over-time o buna parte dintre ei, codul muncii prevede sporuri pentru lucrul asta, altii primesc sporuri pentru sambata-duminica (intre 25% si 75% plus la ora) dar orele plus le fac cand unii colegi au concedii de odihna, medicale, samd sau schema nu este intreaga. In rest, cam orice comerciant serios isi bugeteaza numarul de angajati standard.

      00
    • Stefan, suntem nebuni? Se spune in sculare si-n culcare sa purtam masca, ca sa nu mai existe infectari, sa scada incidenta si implicit sa nu mai fie restrictii.

      De ce imi spune VV sa port masca? asa la misto? normal ca pentru a nu mai fi presiune pe spitale si implicit scoaterea restrictiilor.

      00
    • fluture, atunci sa zicem de la inceput:

      plm, pentru binele angajatilor, se vor inchide toate magazinele de la 18..dar sa lasam gargara cu „impotriva virusului”

      apoi, cand dam legea asta sa apara si restul: sa pot pleca cand vrea muschii mei de la job ca am o problema personala, sa pot sa-mi iau o zi libera ca nu mi se pare ca s-au aliniat astrele fara sa aduc concediu medical si tot restul.

      ca daca tu in continuare ma legi de laptop pana la 17-18 si imi inchizi tot tu magazinele in nas la 17:30…nu prea imi faci bine

      00
    • Atilla, observ o chestie de ceva vreme si nu stiu cum sa o denumesc. Uitam ca magazinele sunt niste business-uri private, ni se pare ca ele sunt un DREPT al nostru. „Am dreptul sa-mi cumpar de mâncare la ora 21, ca acum am iesit de la munca.” Eu le vad, mai degraba, ca niste privilegii (pe lânga consumerismul aferent). Avem norocul sa fim indestulati, sa avem magazine la doi pasi, deschise non-stop, iar asta ne-a creat falsa impresie ca a devenit un DREPT constitutional. Nu e. E un privilegiu si ar trebui sa fim recunoscatori pentru el.

      Maine se va inchide Mega Image-ul ala de lânga casa ta si vei simti frustrare pentru ca trebuie sa te duci si mai incolo si tu cum cari baxurile de apa!? Domne, de ce s-a inchis magazinul asta, ca era important pentru noi!? Sa faca primaria ceva, sa vina Iohannis sa vada ce tristi suntem. Exagerez, dar ai prins ideea.

      Poate daca nu vom mai privi lucrurile ca pe un DREPT, poate ca vom intelege mai usor cât de norocosi suntem. Si atunci ne-am plânge mai putin, inclusiv de inchiderea magazinelor prea devreme.

    • fluture, gresesti nitel: magazinul ala nu e un drept, e o necesitate: daca tu vrei sa platesc niste dari, trebuie sa muncesc, ca sa muncesc trebuie sa mananc.
      si asa s-a spart munca in societate, unii produc mancare cu care-i alimenteaza pe unii care produc masini care-i ajuta pe primii sa produca mancare.

      eu nu consider angajatii de la Mega sclavi si nu m-am considerat nici eu sclav cand bagam nopti pe teren sa fie acoperire de semnal gsm non-stop sau sa mearga netul si nu-i consider sclavi nici pe doctorii care fac garzi de noapte sau pe pompieri: plm, sunt lucruri care acum merg non-stop si asa trebuie sa mearga.

      sunt total de acord ca acei vanzatori sunt oameni si au si viata si nu-i injur pe ei pentru inchiderea mayazinelor. plm, ii injur pe aia care nu-si dau seama ca la modul in care este structurata munca in Ro, acum, eu nu pot sa-mi cumpar mancare la 19:00 sa-mi fac o ciorba acasa si am vaga banuiala ca nu sunt singurul care e in situatia asta

      00
    • Atilla, deci ce zici tu e ca 300 de MegaImage pe m2 = necesitate? Eu zic ca e consumerism. Pur si simplu.

      Te legi de ora aia de inchidere prea mult. Tu termini la 16, vecinul la 17, Mitica la 18, Vasile la 19, Ionel la 20 si Jean la 21. Toti au necesitatea sa cumpere de mâncare la ora la care termina ei, nu? Pe principiul asta, necesitatea e 24h/24. De ce sa fii tu mai privilegiat la ora 18 decât Ionel la 20? A, pentru ca Ionei sunt mai putini? Si? Pentru el nu e mâncarea o necesitate? Pana la urma, si un Ionel daca e, are si el nevoie sa manânce. Si el plateste impozite, si el plateste dari.

      Avem astazi atât de multe posibilitati de a cumpara chestii (direct, curier, posta, livrare magazin, Glovo pentru shaorma sau KFC etc), chiar nu-mi dau seama cu poti sa mai afirmi ca „eu ies la 6 si TREBUIE/NECESSITO sa-mi cumpar de mâncare la ora aia”.

      Ma uit acum la gunoaiele de pe strada. E o necesitate sa poti sa-ti arunci gunoiul undeva, pâna la urma poate deveni chiar o problema de sanatate publica. Dar gunoiul se arunca luni seara. Cum ar fi spun ca eu – si alti doisprezece vecini – fix luni seara nu pot (sunt la job, nu sunt aici etc, fac ce vreau cu viata mea) sa arunc gunoiul si ca as vrea ca primaria sa faca chestia asta marti seara? Si pot merge asa in zeci de exemple, cu chestii de NECESITATE.

      Repet, eu sunt mai degraba recunoscator ca magazinele sunt deschise, chiar si pâna la ora aia stupida. Si sunt recunoscator si pentru faptul ca gasesc o GRAMADA de produse, cu toata pandemia aferenta. Si sunt recunoscator in fiecare zi in care ma duc la magazin. Si n-o sa ma revolt daca mâine magazinul dispare din zona mea, din orice motive.

    • @fluture: ma nu e chiar asa, cand era parnaiala cu magazine inchise la 17 si la 17:45 nu te mai primeau inauntru, era semnificativ mai aglomerat (chiar omor in alea mai din centru) versus acum cand se inchid la 19.

      00
    • sin, aproape toate magazinele, de oriunde in lumea asta, au tendinta sa se aglomereze la final de program.

      Si daca te uiti bine la ce au in brate oamenii la casa, nu sunt NUMAI oameni care tocmai au iesit de la munca si au alergat intr-un suflet sa-si ia un lapte si niste oua sau o salata.

    • behtel, nu, nu suntem nebuni, cel putin nu toti. Din comentariul tau a reiesit ca cei care scandeaza anti-masca ar avea o justificare, eu spun insa ca sunt cel putin prosti sau au interese ascunse. Fiindca masca e o doar una dintre masuri si nici macar cea mai importanta.

      Ma vad nevoit sa repet, nu ti-a promis nimeni ca prin purtarea mastii nu vor mai exista infectari, ci ca, purtand masca, vei contribui la limitarea raspandirii. Mai mult, masca e adesea purtata complet aiurea si asta cu buna stiinta. Ceea ce iar limiteaza efectul ei. Daca mai stau si lipiti de tine, e combo perfect.

      00
    • fluture, ai inceput cu business privat dar ai terminat cu o reglementare uniforma.

      daca patronul ajunge la concluzia ca acel magazin trebuie sa stea deschis 25h din 24, si isi angajeaza numarul de angajati corect astfel incat sa respecte numarul de ore…ce conteaza atunci?

      asta e solutia ta, daca lucrez pana la 17 sa-mi comand saorma?! :)))

      00
    • Doar shaorma ai retinut? Ti-e foame, bag seama :)))

    • nu doar pe aia am retinut-o dar restul erau prea evidente ca sa le comentez: daca Vasile termina la 20, Ionel termina la 21 etc…inseamna ca au dimineata nu incep la 09, ci incep la 10 sau la 11 astfel incat sa respecte legea muncii…deci au macar toretica posibilitatea de a cumpara mancarea aia dimineata
      varianta pe care ala care munceste 9-17 nu o are. ala are doar varianta de a merge o data pe saptamana, lucru care nu e musai rau daca il iei ca singular
      daca il combini insa cu „pandemia”…e o masura idioata
      si atunci imi mentin ce am zis la inceput: sa fie data legea pentru binele angajatilor dar sa se renunte la gargara cu „impotriva virusului” si la restrictiile cu numarulde oameni in magazin…ca astea combinate, sunt o idiotenie si nu aduc decat aglomerare in WE si timp pierdut mai mult

      00
    • Atilla, aia cu angajatii era o chestie strict personala. Eu ma bucur pentru ei, daca printre ei erau unii care au copiii si poate isi spuneau, ca multi altii, ca nu au suficient timp pentru ei. Nu mai continua in sensul asta, pentru ca n-am zis ca statul le face lor un bine ca sa vii tu sa zici ca asa ar trebui sa puna statul problema.

      Nu stiu ce schimbare de paradigma ti s-a intamplat, simt ca esti nervos, suparat, pe pandemie, pe autoritati, pe cine crezi tu ca ar putea face si nu face. In mare parte suntem de acord. Dar nu vad ce as face cu nervozitatea mea, daca m-as apuca sa comentez non-stop cât de naspa e sa se inchida magazinele la 18. Pe lânga restul.

      A, si cu asta ma opresc: Daca ti-e foame la 19 si n-ai decât shaorma, eu zic ca e o necesitate sa manânci shaorma aia. Daca tu zici ca cineva ar trebui sa tina un magazin deschis sa-ti iei tu salata si pulpe de pui si numesti asta o necesitate, atunci e clar ca suntem doi paraleli care nu ne vom intâlni niciodata. Decât la bere, pe terasa :-)))

    • si inca una Fluture:

      tu daca ai 300 Mega pe mp, cumperi mai multe oua? ca asta e consumerismul din punctul meu de vedere…sa iei mai mult decat ai nevoie

      nu ti se pare normal sa preferi sa scazi timpul pierdut aiurea? normal, daca gasesc acelasi leustean la 5min de casa vs la 30min de casa ca il voi prefera pe ala cu 5min…ce fac in restul de 25e problema: daca zac la netflix poate poti sa zici ca sunt lepra…dar daca in restul de 25 mai vorbesc cu cineva la telefon si ii explic ce inseamana „tub si folie”, de ce musai sunt „consumerist”?!? :))))

      00
    • iti zic eu ce s-a schimbat la mine

      am urat toata viata adulta sa „ma descurc” desi am invatat de mic asta

      am invatat de la ai mei care mergeau cu mine la coada sa ia un kil de zahar in plus, ca e si copilul…si „se descurcau”

      am invatat ca de Latina poti scapa daca esti olimpic la Fizica…ca directoarea era profa de Fizica si n-aveai probleme…ca atare „m-am descurcat” sa scap de latina

      am invatat ca in Poli, daca iei o carte obosita, incepi examenul de la nota 5 in sus…si „m-am descurcat”

      plm…si am zis ca gata..ca adult nu ma descurc: am stat ca prostul dupa autorizatia de constructie 6 luni ca mi-au cerut aviz de la aeroport pentru tabla de pe casa…si asta ca nu am vrut sa ma descurc

      am strans din cur niste luni bunicele sa strang 100 de milioane cand s-a nascut fii-miu ca am zis ca nu vreau „sa ma descurc” la stat cu dat spagi in stanga si dreapta si sa ies cu o nastere la 40milioane

      am aruncat carnetul pe geam cand era filtru la o trecere de cale ferata…ca „n-am vrut sa ma descurc”

      si i-am votat pe astia de acum cu speranta ca scapam de aceasta „descurcheala”….si acum ce fac astia? ma obliga sa inventez niste cacaturi pe o hartie doar ca sa „ma descurc” sa ies din casa, ma obliga „sa ma descurc” cu managerul ca sa prind o bere si o paine la magazin…si macar de ar avea efect cacaturile astea…dar totul e doar pe hartie si in rest fiecare „se descurca”

      00
    • @fluture: si tu dai sfaturi pt ca Franta? Pe bune? Franta e model de faliment in gestionarea crizei covid! Dar tu dai sfaturi luand exemplul Franta! Wow! Ia vezi ce s-a intamplat si se intampla prin UK si Israel! ;) daca vrei modele de urmat (cel putin in cazul valului 2 – dar macar astia au invatat din prostiile facute in valul 1).

      00
    • cum sa dau sfaturi? eu, aici, pe blogul asta? Cum as putea sa dau eu sfaturi? Când aici sunt numai experti de talie mondiala, care nu stiu sa faca diferenta intre sfat si opinie. Hai, fugi, tare.

    • Texas inregistreaza scaderi mari a numarului de cazuri/decese de la ridicarea restrictiilor. Scad ”dramatic”. Multi oameni poarta in continuare masca ca nu este interzis.
      In locuri publice inchise, mijloace de tansport etc masca trebuie mentinuta, pentru ca da, protejeaza. Dar in exterior mai ales acolo unde este distantare oricum, face mai mult rau decat bine (cu poluarea din Bucuresti nu stiu, dar in alte parti, unde este distantare si aer curat, nu este necesara afara). Asta este problema, ca este fie fara masca deloc, fie masca peste tot, daca se poate si cand dormi. Calea de mijloc, calea logica este cea care va primi acceptare si oricum cine vrea poate sa o tina mereu.
      La fel cu magazinele, restaurante etc, acolo unde este distantare. De ce sa fie inchise cand vedem ca focarele sunt multe in primarii si institutii ale statului?
      Pentru ca sunt multe masuri ilogice si multi politicieni dau exemplu prost, oamenii se revolta.
      Iar cu masura de a se lasa sa se intre in tara pe baza de doua vaccinuri efectuate… plus eci de alte exceptii, pai se zadarncincesc toate combaterile covid. Erau cateva cazuri relatate cu oameni vaccinati car au venit sa viziteze parintii, evident nu s-au testat ca li se spune ca sunt in siguranta si si-au imbolnavit rudele. Dupa tot ei se plang ca nu face statul. Pai cine are doi neuroni, daca vine in vizita la oameni bolnavi, vulnerabili, se testeaza, chiar daca a facut vaccinul, pt ca vaccinul te face eventual purtator asimtomatic. Au fost deja relatate multe cazuri de infectare dupa vaccin, la fel prezenta la ATi, sau decese dupa contactarea covid. Nu conspiratii, ci emise de autoritatile competente. Pentru ca asta face vaccinul actual: diminueaza sansa celui care l-a facut de a face o forma grava a bolii, poate scurteaza si perioada in care este contagios (iar un lucru bun cand vrei sa opresti pandemia) dar boala tot se transmite. Toate aceste lucruri, masuri unele fara sens, duc ca oamenii sa creada in tot felul de conspiratii si adaugate la lipsa de incredere in stat (oare de ce) se ajunge la ce avem acum, polarizarea aceasta a societatii. Si se da vina pe oameni, cand autoritatile ar trebui sa comunice mai clar si mai transparent, ca oamenii ar intelege.

      00
    • Mirela,

      Apropo de comparatia cu Texas:

      Texas are o populatie de 29 milioane de oameni, pe o suprafata de 695,662 km2.
      Romania are o populatie de 18 milioane pe o suprafata de 238,397 km2.

      In Texas au murit pana acum 48.000 de oameni.
      In Romania au murit pana acum 23.000 de oameni.

      Si cel mai important:
      Texas are un procent de 24.9% din populatie vaccinata cu cel putin 1 doza, adica aproximativ 1 din 4 cetateni s-au vaccinat. Mai mult cei aproape 25% reprezinta populatia cu risc ridicat deja vaccinata. Abia de ieri (sau astazi) incep si ei vaccinarea populatiei generale.

      Romania are probabil undeva in jur de 10% cu tot cu deschiderea listelor pentru etapa a 3-a.

      Deci eu zic ca nu ne putem compara.

      Apropo de cazurile care scad: Eu nu traiesc acolo, dar ma uit asa la numarul de cazuri si numarul de teste efectuate si observ ca de cand numarul de teste a scazut pare ca a scazut si numarul de cazuri :)

      00
  11. Ca sa pricep si eu: articolul este pro-proteste sau anti-proteste? Pro-restrictii sau anti-restrictii? Pro-AUR sau anti-AUR? Pro-Arafat sau anti-Arafat? Pro-superdestepti sau pro-fascisti?

    00
    • Așa vrea televizorul să gândești. Ori una ori alta. Doar așa poți rămâne manipulat cu gura căscată la ei și să te simți în continuare liber și de partea care are dreptate.
      Ambele tabere sunt exagerate și noi stăm tăcuți la mijloc că nu vrem să fim asociați nici cu unii nici cu alții.

      00
    • @Marian. Cel mai bine ai spus. Uite ca pe mine ma enerveaza toti. Nu exista echilibru. Daca sunt restrictii ori e dictatura, daca nu sunt restricții ori murim toti, daca porti masca, de ce porți, daca n-o porti, de ce n-o porti si tot asa. E normal sa fie lumea nervoasa. Si pe mine ma enervează si aia si aia. Si aia de traiesc in bula lor si nu vad ca altii nu pot lucra de acasa sau nu pot da cu dejdu pe telefon si gata, ii vine mancarea la usa, dar si aia care nu respecta absolut nicio masura, macar asa, din respect fata de ceilalti. Asta e…daca imi permiteam, luam o casa pe o insula ca bogatii si stateam acolo la soare si la mare pana se ducea tot canecerul asta.

      00
    • M1 Victoriei. Cetățean liber cu mască la bărbie. A terminat de butonat telefonul, și-a pus masca.
      M4 spre Străulești. În primul vagon 20 de oameni. Ne urcăm în al doilea. 4 oameni cu mine. Distanțare. Un bătrânel care și-a expectorat mai devreme pe peron sufletul 2 vagoane mai încolo a urcat în celălalt capăt al vagonului. N-apuc să zic ceva că îl ia la boscorodit o femeie genul muncă zi lumină, 4 copii acasă și un târâie-brâu bonus. Bătrânul vine spre mine. Acum observ lângă mine alt cetățean liber, aranjat, cu mască la bărbie. Mă refugiez în celălalt capăt, cobor la prima.
      Nu mai am energie să mă gândesc: dacă ne uităm cu prea multă atenție am putea observa că nu avem nici stat, nici societate.
      Simt o durere în braț și în FFP2. Sentimenul de casă pe o insulă departe o să vină și el, după rapel.

      00
    • Poate nu m-am făcut înțeles. Bătrânelul avea mască tot la bărbie. Boscorodeala vine tot din egoism. Femeia probabil este cea care întreține toată familia. Dacă în spațiu închis, neventilat corespunzător nu te păzesți pe tine, nu vorbim de ceilalți.
      Ați uitat dimineața spre pipera.
      La niște măsuri idioate ale autorităților, răspunsul este pe măsură. Trist.

      00
    • @Pixel, ce sa-i faci? nu toti sunt perfecti asa ca tine. Dar poate vrei sa faci o petitie eugenista prin care sa scapam de astia prin eutanasiere astfel incat doar cetatenii alpha sa ramana. Pare ca la asta am ajuns in final. Ne invartim aiurea in jurul cozii democratice, nu nenica, exprimati-va opiniile alea sincere, spuneti ce aveti pe suflet, cu cuvintele voastre. Este ca nimeni nu e asa perfect ca voi? poate doar aia de pe facebook care pun poze cu viata lor perfecta si cu masca lor trasa pana sub ochi dar e ok, o sa ajungeti si voi ca ei, trebuie doar sa va straduiti mai mult.

      00
    • Eu vreau să mă feresc pe mine și apropiații mei de păcătosul ăsta de virus. Dacă observ o persoană în categoria de risc(vâstă și stare de sănătate precară) că se expune aiurea, e doar o observație. Putea să se expună la soare în parc nu la metrou, nu lângă mine. Da, dacă nu se distanța, clar femeia îl eutanisia, nu redau aici ce a fost la gura ei și o pot înțelege. Studiu de caz. Când s-au îmbolnăvit colegi: asta e, viața. Când s-a îmbolnăvit femeia de serviciu, panică, dezinfectare generală. Așa că presupunerea că viața unora e mai importantă ca a altora nu e lipsită de fundament, nu de alta dar am vaccinat medicii, cronicii înaintea tinerilor. La nivel de societate avem totuși niște valori.
      1405 paturi ATI ocupate și 175 morți și tu vorbești de eugenie…

      00
    • @Pensionaru: Corect, nu ai ce sa-i faci. Eu zic sa nici nu vorbim de el, ca daca-l bagam sub pres si ne facem ca nu exista e mai ok..

      Mai rau e cand deschidem ochii, la viitorul Colectiv, probabil. Da’ si-atunci a durat cateva saptamani…

      Apropo, mai stie careva de HexiPharma ceva?

      00
  12. bai pe mine, din bula mea, ma enerveaza si recunosc ca ma cred uneori superior, cand aud basinile alea cu e doar o raceala, ne mint astia, nu iau eu, e rusine sa port masca, masca e dovedid ca nu are nici un efect, vrem liberate, samd.
    As fi 1000% de acord sa-i aud „bah dau faliment, nu am ce sa pun pe masa de mancare, nu am cu cine sa las copiii acasa online, ba nu am bani de un calculator pt online si atunci de asta protestez ca prefer sa risc boala decat sa murim de foame 4 oameni in casa”. As intelege, sunt constient ca marea majoritate au problemele astea, dar pt ei nu sunt esentiale: bani de-o bere mereu se gaseste, scoala online?! da-o dracului de scoala ca nu e nevoie, ia uite ce iphone am eu, lasa ca in weekend meregem la un gratar, etc si atunci vad negru in fata ochilor.
    Apoi aud mereu ca de ce sa purtam masca ca nici ei care ne conduc nu poarta, sau mai stiu eu ce… pai pm tu iti vezi interesul tau sau esti atat de prost ca trebuie sa-ti spuna cineva ca trb sa porti masca ca sa nu te imbolnavesti?! Adica pe mine ma lasa rece ca in timp ce regula zice sa fim in casa la 20 aia din bamboo petrec. Eu stau in casa ca e bine pt mine. Argumentul meu nu e ca de ce sa stau eu in casa cand aia petrec? Sa-i pedepseasca pt ca incalca legea si pt ca contribuie la raspandirea virusului dar decizia mea de a stat in casa si a nu merge in buluc pe partie nu are legatura ca aia de la bamboo petrec sau nu.
    Ori argumentatia asta n-o aud nicaieri. Toti sunt interesati de capra vecinului si pare ca daca unul se arunca in fantana toti vor sa sara dupa el.
    Iar autoritatile sunt prinse inrte ciocan si nicovala: prea strict vor naste revolutie, prea lejer vor colmata spitalele, asa ca mai lasa cate o supapa pe ici pe colo si mai fac din pix.

    00
    • Caprovecinita e boala veche.

      Eu stau de un an in casa PENTRU FAMILIA MEA. Cine trebuie sa mearga la lucru, o face, cu toate masurile de siguranta. Cine nu trebuie, sta dracului acasa, ca fiecare iesire la mall, distractie, se poate lasa cu o contagiere.

      Ma doare in dos ca sunt isteti care rup cluburile, ca is altii care nu pot sa traiasca fara mall sau restaurante. Am iesit in parc unde nu erau altii, am iesit la plaja in zone mai retrase (de 3 ori anul trecut, desi locuiesc la 20 de minute de ocean), acum ma mai scot cu cate o plimbare la vizionat case undeva la deal.

      M-am vaccinat ieri cu prima doza si o astept pe a doua, tot in casa, tot cu masca pe mecla, tot cu multa atentie. Barbata-miu s-a vaccinat acum 2 saptamani cu Janssen, el a scapat de discutia asta.

      Fie-mea se joaca doar afara cu 3 copii, toti cu mastile pe bot. Fara nicio discutie, fara niciun compromis. imediat ce stie ca iese vreun copil, vine sa ceara masca.

      Tot ce facem este pentru noi ca familie. Sa scapam cu anticorpi doar de la vaccin si poate, incet-incet, sa mai vedem un parc, mai o plaja, poate sa ne mutam in padure etc. Dar tot cu garda sus, pentru ca nu stii cand te rupe cacatul asta de boala :(

  13. „Asta e trist:
    Ajung Aur-iști sa protesteze pentru libertate și pnlusrplus pentru statul polițienesc.”

    Restul se dau destepti la Moise Guran pe pagina si cer restrangerea si mai multor drepturi. Este greu spre imposibil sa le explici ca restrictiile astea nu functioneaza, caci frica e suprema.
    Bine, si sentimentul de superioritate cand „se rad” la poze cu minori saltati de jandarmi.

    Presa e un mare jeg, trecea o coloana de cateva sute de protestatari si presa silenzio stampa, sau raportau cifre ridicole :Initial au raportat 60 persoane!

    Cand numarul a crescut au inceput sa raporteze cifre mai reale, dar repet, in cursul zilei de ieri pe multe siteuri de stiri erau bagatelizate sau prezentate cu foarte multa rea vointa. : G4media, Hotnews, Digi, Europafm

    https://www.europafm.ro/proteste-fata-de-restrictiile-anti-covid-au-avut-loc-in-mai-multe-orase-din-tara-audio/

    https://www.g4media.ro/cine-sunt-acesti-revoltati.html

    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24698645-video-noi-proteste-fata-restrictiile-din-romania-capitala-mai-multe-orase-libertate-manifestatiile-sunt-organizate-aur.htm

    Ca incheiere, este extraordinar de simplu sa deturnezi un protest, sa prezinti in media doar acele situatii care iti convin, doar acei protestatari care vorbesc aiureli, uitand desigur sa mentionezi ca poate majoritatea protesteaza impotriva restrictiilor.

    https://www.facebook.com/watch/live/?v=10155380358262811&ref=watch_permalink

    00
    • A fost si Radoi la protest. DIntre toti protestatarii, oare niciunul nu a fost afectat de greva de vineri? Ma indoiesc? De ce nu l-a luat nimeni la pl? Ce cauti, ba, la protestul asta, fmm de sindicalist porc.

      00
  14. Nimic nu ma poate convinge ca purtatul mastii poate controla o epidemie! Este un BS cat casa! Dar ce poate controla o epidemie este medicina preventiva! Si ma dezgusta faptul sa-mi reamintesc de perioada ceausista a romaniei cand au fost mult mai multe si mai grave epidemii de oreon, varicela, TBC, poliomielita etc. Dar au existat dispensare satesti, circa sanitara de cartier, cabinete medicale in gradinite, scoli, licee chiar si in companii….Si ce aveau la dispozitie? Albastru de metilen pentru badijonat in gat, apa oxigenata, iod, faringosept polidin etc. Iar aparatura medicala era sterilizata prin fierbere in niste oale de inox, sa nu mai spun ca seringile si acele nu erau de unica intrebuintare. Vorbim de acum 40-50 de ani! Si ma intreb unde suntem acum? Din cauza ca nu avem medicina preventiva se pune presiune enorma pe spitale.

    00
    • Inainte se lua sange ,se puneau lipitori si se luau purgative ca sa curete raul din trup. Intre timp s-a mai descoperit un mRNA, un CT, o secventiere genomica,etc cine vrea acceseaza cine nu joaca la ruleta castigarea unui bilet sa mearga la concert live catanga.

      00
    • Nicule, mai cauta…ca aia cu lipitorile e practica medicala in chirurgia actuala…pe la unii care leaga membre plecate de langa trup

      00
    • DanD, de cand a inceput pandemia, am fost la enspe mii de petreceri obscure underground. Au fost necunoscuti, am fost pe 80 de persoane uneori, unii au fost descoperiti cu covid ulterior de pe acolo.
      Hai sa iti spun cum e aia cu mastile, exact ca ca aia cu temperatura la intrare in magazine, cand mainile iti sunt inghetate din parcare pana la intrarea supermaketului. E o masura sa para ca facem ceva, nu trebuie sa fie ceva util, trebuie sa face orice, no statul facem ceva pentru cetateanul nostru, il ferim de el ca noi stim mai bine.
      Eh recunosc ca nu ne mai flegmam unu pe altu in gura, dar totusi de ce nu a disparut pandemia? As face un test pe un sat o comuna ceva cu voluntari frate.

      00
    • Eu n-am mai racit din februarie 2020. Tot de atunci port masca. Coincidenta? Nu stiu, dar daca iau in considerare ca aveam cate o durere in gat (mai usoara sau nu) o data la 2-3 luni si n-am mai avut de un an, le cam dau cu jet conspirationistilor.
      Apropo, de gripa sezoniera nu s-a mai zis nimic. Oare de ce? Pentru ca nu mai esti atat de expus flegmosilor de prin stb sau metrorex.

      00
    • @punKreas zici ca esti eu intr-o zi buna. Cam asta a fost si patania mea, dupa raceala de 5 zile in pat februarie 2020.

      Pentru astia care mi-au dat dislike anterior, stati linistit ca din complezenta pentru societate port masca, nu ma dau rambo daca am sanse sa ii fut pe altii, chit ca nu sunt de acord.
      De altfel mi-am evitat si rudele in varsta.

      Fac ce vreau cu viata mea, nu a altora.

      00
    • @Vampp: stai linistit, eu ti-am dat dislike doar pentru comentariul vizavi de bor :))

      00
    • @punkreas plm eu nu mai racisem de 10 ani si am racit anul trecut. Ce concluzie sa trag, ca e de la masca?

      Nu se vb de gripa fiindca nu se mai vb de altceva in afara de covid, asta ai vrut sa o ridici la fileu, sau cum? Ai impresia ca nu a mai facut lumea gripa?.

      00
    • @Punkreas – si la noi la fel. Ani la rand mi-a adus fie-mea de toate, de la pneumonie (luata in primele 2 luni de gradinita in Romania, unde triajul epidemiologic era doar pe hartie) si enspe mii de raceli / gripe. Din martie anul trecut NIMIC. Nici fie-mea, nici eu, nici ta-su sau colegele de casa. Si a mea se duce la scoala in person de prin septembrie (cu mici pauze, cand se inchide scoala ca is 2 cazuri de COVID). Asta ar fi partea buna a pandemiei :)

      @Dan, nu pot sa cred ca iti pare rau dupa perioada ceausista, cand au explodat la noi HIV-ul si toate cele, ca se faceau vaccinarile cu un ac pentru o clasa intreaga. Cum PLM sa regreti vremurile alea, cu tratament de canal facut pe viu (doua pana in 12 ani in cazul meu), cu consulturile ginecologice inopinate la fabrici, sa vada tovarasii daca nu ramane vreuna gravida in afara planului etc.), decreteii ..

      Daca o lume intreaga poarta masca, o purtam si noi. Daca o lume intreaga sta in casa, incercam si noi, daca se vaccineaza, ne vaccinam si noi.

  15. Dupa protestele la Timisoara, rata de infectare a scazut de la 8,14 la 7.96 si numarul de infectati de la 131 la 59. Simion stie mai bine.

    00
  16. Pana la urma chiar exista vampiri in Romania, se numesc bugetari si sunt pe nivele. USR PNL PSD printre vampirii servitori ai regimului si jandarmii pe care ii felicita unii sunt plebea care primeste lunar o portie sa va apere vampirii si pe regimul lor corupt de noi. Cam asa functioneaza lucrurile in Romania.
    Nu le e rusine, ne iau an de an, ne iau drepturi, ne dau obligatii, ne dau taxe care nu se reflecta in absolut nimic.
    Auputerea centralizata si abuza de ea, tara asta nu mai e a oamenilor, aveti prea multa putere si si dau an de an mai multa. Cu toata aceasta putere nu fac absolut nimic pentru populatie, doar o adanciti in datorii si in sclavia moderna.

    Personal sper sa obtin visa pentru care trag de ani de zile sa va las sa va mancati unii pe ceilalti. Desi am o stare materiala buna, la partea de libertati personale nu suntem nimic mai mult decat sclavi in Romania, sclavii USR PsD PnL si a stapanilor lor. Nu vreau aceeasi soarta pentru copilul meu ce eu o am de 31 de ani.

    P.S. Nu am votat AUR, dar cand aud din stanga din dreapta doar fascisti, legionari, rusofili am stat si am cautat. George Simion asta pare un Pro – Reppublican mai degraba dupa motivele pentru care a fost arestat si porestele la care s-a afisat. Decat celelalte 3-4 partide de cacat cu diversti stapani, la urmatoarele alegeri fiti siguri ca voi vota AUR.

    Per total va doresc tuturor politicienilor, fara exceptie, descompunere placuta si transmiteti salutari lui Dante cand vine momentul.

    00
    • Si in tara aia cu apa calda unde ai prins tu viza crezi ca o sa ai mai multe sau mai putine libertati decat in Romania?

      S-ar putea sa ai niste surprize, ca acolo mecanismul e mult mai rodat.

      Uite un exemplu de rontait: un prieten in state tremura ca frunza sa nu mai ia nu stiu ce puncte penalizare ca sofer de la vreun politist. De ce? Pentru ca depaseste nu stiu ce plafon si de aici incolo e cam belita situatie, nu doar ca sofer, dar si la asigurare, si la taxe locale, la scorul la credite, la leasing auto si asa mai departe. Peste tot o sa il beleasca daca vad ca nu e cetatean model, ca acolo informatia aia circula in sistem.

      Hai noroc pe mai departe!

      00
  17. Pe mine ma fascineaza altceva in povestea asta: cat de mult a ratat biserica sansa de a se pozitiona cum trebuie in povestea asta, si era atat de usor sa faca asta: poarta masca si respecta regulile pentru ca trebuie sa iti pese de aproapele tau, pe el il protejezi. A picat intr-o capcana biserica si asta ii va grabi scufundarea in obscuritate, din pacate… spun din pacate fiindca oricat de OK ar fi anumite parti din retorica progresista, nu toate sunt si ai nevoie de o contrapondere lucida si credibila. (eu sunt undeva in zona „extremismului de centru” :) ).

    Oricum, daca respecta lumea regulile, nu se intamplau mizerii si nu ajungeam aici. Dovada ca in tarile asiatice unde s-au respectat niste reguli si lumea a purtat masca, boala a fost semi-disparuta inca dinainte de vaccinare… dar nuuu, unii trebuia sa fie daci liberi, germani liberi si asa mai departe. Da, anumite restrictii sunt stupide (gen asta cu magazinele inchise pana la ora 18), dar de la asta pana la a valida rahaturi pentru care protesteaza astia, e cale lunga…

    PS: Mi se falfaie de proteste, dar e dreptul oamenilor sa-si spuna of-ul, cu mentiunea ca nu pot sa nu remarc dublul standard haios dintr-o anumita parte a baricadei. Plus faptul ca mi se pare ca astia recalcitrantii sunt tratati cu manusile fata de cum am fost noi tratati acum 3-4 ani la proteste in conditiile in care nu se intamplau atatea mizerii ca aseara in Bucuresti (desi parca au fost intr-o seara, dar nici chiar asa).

    00
    • PPS: Si fiindca masca a fost esenta protestului (si vad si mai sus un comentariu pe tema asta), draci, traim intr-o societate cu anumite reguli. Care reguli sunt impuse fie de cutuma, fie de partidul aflat la putere (care ghici ce, se schimba)… cum ar fi sa se revolte lumea impotriva urmatoarelor:

      – dusul zilnic
      – regulile de circulatie
      – aruncatul gunoiului la un cos

      „Jos dictatura sapunului, huaaa, nu vrem dus… si eu vreau sa fiu liber sa arunc gunoiul asta aici unde vreau eu, muie Nicusor ca nu mi-a pus un cos de gunoi unde am eu nevoie”.

      00
    • ai sa razi, dar biserica va iesi mai puternica

      si am vaga banuiala, ca desi nu am mai frecventat-o decat de 3 ori in ultimii 30 de ani: la nunta si 2 botezuri, anul asta ma voi duce la slujba de inviere doar ca sa ma simt om intre oameni

      00
    • Sincer nu pari un om prost si probabil nici nu esti.

      Dar vreau o explicatie de la cineva, una elocventa (nu aia cu inchizitia), de ce dracu urati BOR atata de mult ma baieti ma?
      Ati fost molestati de mici de preoti? La noi nu prea se intampla asta fiindca ii lasa sa se casatoreasca, e mai degraba o problema catolica.
      V-au cerut 500 lei la nunta? Nu e obligatoriu
      V-au cerut 300 lei la inmormantare? Nu e obligatoriu
      Problema cu 10 lei de boboteaza? Nu e obligatoriu
      Aia 5 lei cand mergeti la un eveniment la biserica? Nu e obligatoriu
      Sunteti gay si aia nu va suporta? E normal dracului ca nu creati prosti care sa contribuie.
      Au barba? Si eu, dar comentul asta va lua like ( sper ca macar 1 ).

      Intreb doar sa imi explice si mie cineva, ca daca e sa o compar cu statu, ma duc oricand cu biserica, macar nu e obligatoriu nimic la biserica, e cum simti in pula mea, nu ca trebe si daca nu vreau iau pulane peste cap.
      Daca nu vreau sa cotizez la hoti, pac un pulan.
      Daca nu vreau sa tin trantori in spate, pac un pulan.
      Daca nu vreau sa sustin medici care se uita cu sila la mine, pac un pulan.
      Daca indraznesc sa comentez ceva unui bugetar, pac un pulan, pac un ultraj, pac un dosar.
      Daca imi spun o parere pe FB, tulburarea linistii publice, pac un pulan, pac un dosar.
      Daca am o masina mai unica, ma opreste politistul sa o vada si pac un pulan ca el nu si-o permite.

      00
    • Supărarea față de biserică e legată de percepția generală că primesc prea mulți bani de la stat pentru lucruri inutile (cred ei, ateii). Statul asigură 70% din salariile clericilor și mai oferă cam 250 de milioane de euro pe an pentru diverse reparații/construiri de biserici.

      De banii ăia s-ar putea construi cinci kilometri de autostradă și avem mai puțini kilometri de autostradă decât biserici.

    • BOR o sa aiba mai multi credinciosi in strainatate decat in romania, la anuntul asta chiar nu ma asteptam! Dar cei care opereaza ATM urile vor fi mari donatori https://basilica.ro/in-cancun-a-fost-oficiata-prima-liturghie-in-limba-romana/

      00
    • Departe de a fi ateu, sunt crestin ortodox nepracticant; ma mai rog din cand in cand, nu am nici un fel de pica fata de valorile religioase, dimpotriva, pe multe le consider foarte valoroase si deloc anacronice, dar mi se pare ca sunt luate in deradere chiar de catre preotime: e un clip celebru cu ilustrul partiarh care vorbea el despre un teren cu putine casute, lacsoare cu pontoane fix la la lac, si apoi incheie cu „dai un ban, dar…”

      Deci am ceva mai degraba cu anumite persoane din conducerea BOR si de asemenea am ceva cu ideea ca statul sa dea bani in numele tuturor bisericii. Mi-as dori sa contribuim fiecare daca dorim sau nu (si eu as contribui probabil, culmea). Biserica are active de cateva miliarde de euro, sa zicem 2 miliarde, cu generozitate. Multe terenuri, multe paduri, multe obiective turistice… la un randament al activelor de 4-5% pe an (ceea ce e super-decent, in domeniul serviciilor private e lejer peste 10%, poate pe la 15%), sa zicem ca merg spre 100 mio pe an, plus ce or mai incasa de la contribuabili, plus ca pot emite bond-uri, s-ar putea auto-finanta lejer – ca idee, in Grecia, biserica lor este printre marii investitori la bursa si in anumite companii de acolo, gen National Bank of Greece parca. Dar e mai simplu sa capusezi banii statului pentru viloaiele tale si lux, sa mai faci niste actiuni caritabile (din banii aia donati de stat) si sa zici: dar uite, facem ceva…

      00
    • @ Silviu, asa mi s-ar parea normal, sa contribuim facultativ pentru tot.
      Dar din pacate nu poti contribui facultativ, contribui obligatoriu si pentru lucruri de care tu nu vei avea nevoie niciodata si nu te vei folosi.
      Asta inseamna statul Roman, dane banii ca stim noi ce sa facem cu ei pentru tine mai bine.

      Si da, te mira faptul ca intr-un neam de perversi, unde oamenii cat de cat corecti isi plang de mila pe zoso.ro, Inalt Preasfintitul e un „smecher”? Normal ca in varful oricarei institutii astia ajung la putere, astia sunt aia puternici din pacate.
      Singura mea problema cu ultima afirmatie este ca noi ca populatie nu avem nimic de spus cand unu s-a cocotat acolo sus in institutia lui.

      Pentru cei ce mai cred in alegeri libere, de ce dracului in secolul 21, unde avem toti smartphone, mai e nevoie de parlamentari si senatori sa treaca legi? Pai in pastele masi o aplicatie si cine vrea voteaza cine nu, nu (bineinteles pe crypto, sa nu isi bage nimeni nasu). Eu zic doar asa se poate reflecta vointa poporului PUR si fara influente si lobby ( aka spaga in Romania ). De ce nu sustine nimeni ideea asta public? oare?

      00
    • @Eftimie: tu chiar esti sigur ca meleoanele alea sunt singurii bani alocati de stat pentru constructii si reparatii de biserici sau nu e o golanie ca in ziarul Lumina ca aia sunt doar banii de la bugetul central si aia de la bugetele locale nu se pun la calcul? Pe ce anume iti bazezi cifrele astea?

      Iti spun in totala cunostiinta de cauza, ca stiu niste preoti care fac manarii astea fine. Prin Biserica (si prin fotbal unde e) se sifoneaza cel mai usor bani de la bugetul local pentru ca banii aia intra la o institutie care nu mai trebuie sa dea socoteala ce face cu ei.

      Asa ca sa zicem ca la Biserica Sfantul Prigat Nectarie din orasel mediu de provincie se dau 100 de talanti din bugetul local pentru reparatiile bisericii, din aia vreo 40 se intorc frumos la primar si partid, ca au si ei nevoie sa traiasca, vreo 40 se duc si la preot, treaba lui ce face cu ei, poate isi ia mertan, poate hraneste niste copii sau nevoiasi, depinde cat de jigodie e, si din vreo 20 se fac lucrari, eventual cu unii enoriasi care vor sa ajuta fara sa primeasca vreun ban.

      Toata lumea fericita, se vede si biserica renovata cat de cat, in afara de mine si alti tantalai ca mine care lucreaza in mediu privat (sau de unii care au afaceri, gen sor’mea) si platesc taxe sa traiasca bine primarul si conducerea partidului si preotii, ca apoi sa se ia alde Eftimie de mine pe net ca de ce fac scandal ca se duc prea multi bani publici la biserica si ma iau de BOR si credinta stramoseasca, cand ei sunt curati ca lacrima si sunt un exemplu in societate. Iar cand cer lucruri de bun simti, gen drumuri, spitale, piste de biciclete si alte manele, li se arata fix pula, ca nu se poate, ca nu sunt bani, ca trebuie enspe ani de studii de fezabilitate.

      Desigur, trebuie sa fii preot intr-un oras macar cat un Pascani sau un Radauti sa faci scheme din astea, stiu si preoti la tara care muncesc de rup ca sa aiba un trai decent si de care rad alti preoti la tara care fac figuri gen „deschis cartea” si alte paganisme, ca BMW-ul sau Mercedesul ala nu vine singur in curte, iar casa cu vreo 10 camere nu se construieste sau se incalzeste singura.

      00
    • @punkreas plm eu nu mai racisem de 10 ani si am racit anul trecut. Ce concluzie sa trag, ca e de la masca?

      Nu se vb de gripa fiindca nu se mai vb de altceva in afara de covid, asta ai vrut sa o ridici la fileu, sau cum? Ai impresia ca nu a mai facut lumea gripa?

      00
    • @Silviu &Vampp de-acord. Vrei să practicăm metoda asta pentru echipa de handbal a Bucureștiului, finanțată de stat, unde jucătoarele au cele mai mari salarii din lume?

      Sau pentru Teatrul Național, clădire în renovarea căreia s-au băgat mai mulți bani decât în Catedrală?

      Sau pentru stadionul National Arena, care a costat mai mult decât toate catedralele din România și a produs până acum pierderi de 13 milioane de euro?

      Sau pentru toate muzeele din oraș care țin închise artefacte pe banii noștri.

      Ok, hai să votăm pentru astea, sunt de acord.

    • Biserica va ieși mai puternică din treaba aceasta. Pentru că orice extremism împinge oamenii în extrema opusă, sau îi îndeamnă să aibă ceva în viața lor cu care să rezoneze, că este evident că majoritatea din România nu rezonează cu afirmațiile unor USR Plus de tipul: ”sunt 67 de genuri”, ”ce frumos va fi să nu avem proprietate, să avem totul la comun” etc, ce ar mai urma, să se facă și la noi terapie de schimbare de sex de la 13 ani fără să fie necesar acordul părinților?
      Ar face bine Biserica să fie mai ”umană”, să se mai modernizeze un pic și să fie mai tolerantă, mai aproape de oameni.
      Ar fi bine să avem un partid mai moderat, nici într-o extremă nici în cealaltă, să avem o Biserică mai tolerantă.

      00
    • Eftimie, teatrele nu sunt institutii care sa aiba active de miliarde de euro, nici muzeele… de asemenea, si da, statul nu are ce cauta sa finanteze echipele de sport. Cluburi de sport pentru tineri si chestii din astea, da, dar echipe sportive!? Hell no… altfel, ca inteleg si unde bati tu… poate altfel ar sta discutia daca ar exista un buget pre-stabilit pentru biserica si s-ar tine de ala, dar tin minte cum se faceau acum cativa ani rectificarile si pac, mai primeau inca zeci de milioane. Dar ghici ce, noi nu putem avea deloc discutia asta pentru ca biserica nu are pic de transparenta, desi primeste bani de la buget, adica noi trebuie sa ii credem pe ei pe cuvant despre cum cheltuiesc banii si de cati au nevoie, nu?

      Altfel, Mirela, eu nu vad ca lucrurile alea sa fie pozitii oficiale ale USR, sunt niste manipulari ordinare create pe sistemul securistozoid de tipul „o minciuna repetata de N ori devine adevar”… arata-mi mie declaratii oficiale din partea conducerii care sustin lucrurile alea, nu ale unui dubios care a fost (poate nici nu mai este) membru si care are niste opinii excentrice… deci mai usor cu prostiile astea pe scari.

      00
    • Apropos, in sondajele de prin 2010-2011, biserica avea cota de incredere in randul populatiei de 80%… a tot scazut ulterior si cel mai recent procent din parte unui institut pe care l-am gasit ar fi de la Avangarde (Pieleanu?), care sunt mai degraba apropiati PSD-ului, deci unui conservatorism de balta, in nici un caz „sexo-marxismului”… si Avangarde aveau 47% cota de incredere acordata bisericii in decembrie 2020 versus 45% tot intr-un sondaj de-al lor de pe la inceputul pandemiei, deci situatie e stabila, in marja de eroare. Nu stiu de voi, dar mi se pare o cadere mare a increderii in biserica intr-un deceniu si nici nu am vazut deciziile corecte care sa-i convinga pe cei (ca mine) care nu au incredere in aceasta institutie… dimpotriva…

      00
    • Silviu, zi mai departe din sondajul asta recent, ca eu am vazut in el si ceva de genul „40 si ceva la suta declara ca au incredere in Academia Româna”!!! WTF? Cum asa, de unde a aparut Academia Româna, cine sunt astia, de unde stie populatie de ei si mai are si incredere masiva?

      Deci, nu, nu pune baza mare in sondaje, sunt facute dupa ureche. Aproape toate. Nu sunt studii sociologice, desi asa se vor.

    • Fluture, bineinteles, mi-ar placea sa gasesc un sondaj serios si care sa stiu ca e facut de oameni seriosi, dar asta este, lucram cu materialul clientului si cu ce avem… aici este o intrebare simpla si un raspuns simplu, deci chiar daca au balosit ceva pe zona de stratificare a esantionului, improbabil sa fi ratat tendinta, anume o erodare semnificativa a increderii in biserica. E si in editorialul de mai jos un paragraf care confirma ce ziceam, ca religiozitate a scazut destul de mult in ultimul deceniu.

      https://pressone.ro/cum-ne-am-schimbat-cu-totii-fata-de-acum-16-ani-si-cum-obedienta-este-inlocuita-in-romania-de-independenta

      00
    • Religiozitatea a scazut foarte mult in ultimele decenii. DA. Dar nu e nevoie de un studiu ca sa vezi asta. Si cu atat mai putin un studiu facut dupa ureche. Mai bine lipsa.

      Oricum, pâna sa cântam prohodul (sic!) bisericii si religiozitatii, eu cred ca ele se transforma, se adapteaza, chiar daca avem impresia ca sunt statice, dogmatice, impietrite.

      Iar nevoia de spiritualitatea a omului e intotdeauna insetata. Religiozitatea a scazut, dar ia vezi ce amploare au luat sectele in ultimele decenii. Ele acopera tot o nevoie de spiritualitate, de religiozitate.

    • Bine, ai dreptate, alde Trumpismul (mai ales via Qanon) sau dubiosii aia cu black lives matter au clar semne de secta… si tocmai de-asta deplangeam ca biserica noastra a cam pierdut trenul sa ramana relevanta si sa lase niste lucruri foarte bune in urma. Nu, nu trebuia sa arboreze steagul gay, dar sa fii impotriva educatiei sexuale in scoli in tara cu cele mai multe mame sub 18 ani din UE mi se pare ceva profund anacronic. Biserica si-a cam ratat menirea de a fi o forta pentru bine pe atatea teme, de la educatie la civism la respectul femeilor la ecologie (e atat de greu sa-i insufli omului ca Dumnezeu a lasat pamantul asta intr-un fel si ca e gresit sa ii strici munca aruncand prostii natura?!). Si aici nu e deloc vorba de ideologie – eu unul ma pis pe orice ideologie, ideologia mea este ca nu am ideologie…

      Altfel, se prea poate ca biserica actuala sa se conecteze la latura asta mai zbuciumata a societatii si sa adopte un conservatorism si mai extrem (chiar citisem un interviu cu un preot bistritean care spunea ceva de genul asta, foarte luminat tipul).

      00
    • Eu ma refeream mai ales la sectele „religioase” gen Martorii lui Yehova. Au prins o nisa, o nemultumire a credinciosilor „clasici”, oameni care n-au mai avut rabdare sa se schimbe biserica lor traditionala, sau care au dorit altceva si au ajuns in sectele astea. Care au stiut sa-i pacaleasca pe noii „enoriasi” achizitionati sa cutreiere prin lume sa adune si mai multi.

      Pe mine nu ma mira conservatorismul bisericii (ortodoxe sau catolice), e ceva ce a functionat sute de ani, nu ai cum sa-l arunci la gunoi pentru ca sunt câtiva atei bigoti care-si varsa naduful pe biserica ori de câte ori au posibilitatea.

      Nu cred ca biserica este opusa educatiei sexuale „per se”, ci se opune educatiei sexuale din frageda pruncie. Dar si aici e o problema de comunicare, de neintelegere, de fraze trunchiate care ajung la noi.

    • Ma gandeam ca te refereai mai degraba la sectele mai „traditionale” – la care face referire si articolul precedent putin, spunand ca in Transilvania, religiozitatea a crescut, dar nu datorita ortodoxismului, care a ramas constant intre 2012 si 2017… dar nu poti nega ca si alde Qanon are trasaturi aproape mistice…

      Impresia pe care o am cu biserica noastra (si nu numai ei ar fi aici, dar oricum sunt si mai si decat catolicii, care au si ei pacatele lor) este ca nu vor sa aiba discutiile pe teme sensibile, isi pun dejtele in ureche si urla la-la-la-la… pai, inca de pe vremea mea se facea sex din liceu, gen clasa a 9-a, a 10-a si mi-a povestit cineva ca acum a inceput lejer din generala si aceeasi persoana mi-a mai zis de o faza de mi s-a facut parul maciuca (la o scoala normala, din Bucuresti). Doar fiindca ignori o problema, nu inseamna ca ea va disparea, dimpotriva…

      Revin la ce spuneam mai sus: oamenii trebuie sa-si scoata capul din fund si sa renunte macar pe temele mari la ideologie si sa purtam si noi o discutie ca oamenii, cu date pe masa, cu argumente pragmatice care vizeaza tratarea unor cauze si asa mai departe. Pana nu va face asta, biserica nu ma va avea ca sustinator – si nu sunt singurul.

      Btw, dovada ca baietii astia care se dau „conservatori” nu au mare branza de a face cu ideologia asta este ca ei au ajuns sa nege tocmai argumentul stiintei, care sta la baza conservatorismului – ideea ca deciziile se iau pe baze rationale si fundamentate, in timp ce liberalii sunt cei care sunt mai curajosi si incearca sa impinga lucrurile inainte.

      00
    • @Perkele Cifrele alea mi le bazez pe estimările făcute de oamenii mai curioși ca tine care au făcut calculele astea, cum ar fi ASUR, asociație ateistă. E și un interviu al ălora cu mine, îl găsești pe internet.

      Poți să te întrebi în continuare de ce nu se fac spitale sau alte chestii din banii și taxele tale, dar nu mă întreba pe mine, întreabă-ți primarul, managerul de spital, ministrul sănătății, oamenii responsabili de problemă.

      Înțeleg că e super-nasol să fii umilit continuu de oameni cu crucea de gât și barba peste. Înțeleg că tu crezi că există popi care sifonează bani și fac manevre și pe tine, plătitorul de taxe nu te ia nimeni în seamă. Îmi pare rău că simți ca un reproș faza că ți se scot ochii constant că ăia fac treabă în timp ce ai tăi nu fac treabă.

      Undeva trebuie să fie o ruptură logică în tot acest lanț. Din fericire pentru tine ai găsit răspunsul la întrebările tale. Nu-i așa că te simți bine că ai descoperit adevărul? Tot ce trebuie să faci de-acum încolo e să-l propagi și lumea te va asculta. Știm foarte bine că atunci când spui adevărul, el ne va elibera pe toți din această cabală ortodoxo-mafiotă. Mult noroc!

      Mult succes.

    • *oameni cu crucea de gât și barba infestata de microbi*

      00
    • Hold your horses, ca nu am remarcat cifra… 250 milioane euro nu sunt chiar pocket change pentru statul roman, dar nici o suma exagerat de mare. 0,4% din venituri bugetare. Dar ca idee, anul trecut s-au dat 4 miliarde de lei pe investitii la compania nationala de autostrazi, ceea ce inseamna ca spre o treime din bugetul pentru investitii in drumuri merge la biserici. Oricum, nus’ce sa zic, as banui ca e ceva mai mare suma, doar ochiometric, tinand cont ca in trecut, bisericile primeau mult mai mult la rectificari bugetare ulterioare, de la primari si asa mai departe.

      Ramane problema semnalata de mine (pe langa faptul ca o institutie atat de bogata precum BOR ar trebui sa se autofinanteze lejer, pe modelul bisericii grecesti): o institutie netransparenta primeste o tona de bani de la buget, bani publici, si noi nu stim pe ce ii cheltuiesc. A fost vreodata auditata biserica de Curtea de Conturi? Macar sa stim si noi o treaba, daca sunt sau nu un vector al moralitatii au ba…

      00
    • „că tu crezi că există popi care sifonează bani și fac manevre și pe tine, plătitorul de taxe nu te ia nimeni în seamă.”

      Boss, eu cunosc personal popi care sifonează bani, nu e vorba de credință sau de închipuire. Nu-s prieteni cu ei, dar știu oameni cu care au sifonat bani, știu ce averi au, nu vorbesc din auzite. La fel cum știu și popi cinstiți care muncesc de rup să trăiască de pe o zi pe alta. Oricum, in principiu trăiesc în bula mea, sunt destul de mulțumit de viața mea, mă cam doare în pl principal vorbind, iar dacă aici se strică de tot treaba pot să plec înapoi într-o țară civilizată. Dar îmi mai place să mă cert pe net cu oameni care au aceeași plăcere, cum ești tu de exemplu.

      Tonul ăsta al tău cum ar zice americanul „patronizing” e aroganță, nu contra-argument și înțeleg că ești troll, dar idealizezi biserica ortodoxă română, sunt la fel de hoți că și autoritățile, doar că sunt mai eficienți și mai organizat și la furt și la management și la PR. Uite Teodosie ăla, nu poate USR să strângă o armată de zeloți așa de mare cum poate moșul, a făcut și un spa prin Bucovina că de acolo e și așa vrea barba lui fără să dea socoteala nimănui și face cate învieri vrea el. E vreun politician la valoarea lui? Clar că nu, nici Petre Roman când era sex simbol nu era cât Teodosie.

      Și e foarte greu să contabilizezi câți bani se duc la preoți, deoarece trebuie să iei fiecare buget local și fiecare rectificare sau alocare, chiar dacă ăia atei au făcut calcule, m-aș mira să fie exacte la suma aia, că ateii militanți sunt incredibil de proști și de mulțumiți de sine/autosuficienti, plus au inteligenta emoțională a unui tocilar de 16 ani.

      Și am fost membru plătitor la biserica ortodoxă finlandeza, le dam 2% din brut și-l administrau cum voiau și nu mai parazitau statul și nici nu mai trebuia să le dau vreun ban pentru botez, cununie și altele, nici nu vedeam acolo preoți ostentativ de bogați. Să le dea statul și la noi pădurile și ce au avut înapoi și să îi lase să se descurce singuri, cu cine vrea să cotizeze, in principiu asta as vrea, că oricum se descurcă mai bine că statul la administrat și furat.

      00
    • Ceea ce a spus Silviu mi se pare foarte adevarat.
      Biserica a ales sa nu se implice sau sa astepte sa vada cine liciteaza mai mult si care ofera putere.
      Rolul bisericii este acela de a uni, de a ajuta, nu de a invrajbi pentru a-si asigura anumite avantaje.
      Ei trebuiau sa zica din capul locului, „Noi sustinem doctorii si ce zic ei, avem incredere ca virusul asta nu a pornit dintr-un laborator, vaccinul e bun si nu incearca nimeni sa va cipeze”.
      Din pacate BOR alege sa joace la 2 capete si sa se dea cu aia care ofera mai mult. Precum statea Dani acu multi ani si ii facea campanie electorala lu Ponta.

      00
  18. Acu cativa ani cand autorul blogului explica cum e sa iti faci cumparaturile din timp si sa nu te ingramadesti in fiecare vineri seara la hipermarket si in fiecare seara la magazinul de la colt, cum in germania esti nevoit sa faci asta, am zis ca daca o sa incerci sa educi consumatorul roman iese cu scandal ca e dreptul nostru sa avem chiosc langa bloc, sa mergem la 10 fara 10 la carrefour, sa stam in bar 2 ore dupa ultima comanda, sa dam actele la contabil pe 25.

    Orice forma de egoism e dreptul nostru. Fara legatura cu e sau nu stupid sa inchiz magazinele la 17.00/18.00, cat o fi. E stupid, e stupid sa porti si masca pe strada.

    00
  19. De ce nu sunt mai multe paturi la ATI? Chiar daca ar fi, personal care sa le deserveasca de unde sa scoti in conditiile in care personalul medical e intr-o continua scurgere EST-VEST? In curand se va indeplini promisiunea liturgica: Scoală-te, ia-ţi patul tău racordat la oxigen şi umblă!

    00
  20. a propos de situatia din spitale, are cineva idee cate paturi erau in martie 2020 disponibile in Ro si cate sunt acum?
    cat vom putea functiona cu lockdown-uri si retrictii de fiecare data cand ATI se vor aglomera fara sa crestem masiv capacitatea spitalelor? e fezabil sa nenorocesti milioane de oameni pentru un numar mic de oameni care ajung in ATI? aud pana vaccinam toata populatia? lol, stati voi chill, UK a anuntat si a 3-a doza si a 4-a pe teava. in final vom alege intre vaccinuri lunare sau restrictii. Evident, conspirationistii sunt cei care profita de asta.

    legat de declaratiile USR+ si atitudinea generala a partidului unde l-am putea incadra? ca la democratie sigur nu intra.

    am votat USR de vreo 3-4 ori in trecut dar daca ar fi alegeri maine, mai repede as vota PSD, AUR si UDMR decat sa mai pun stampila pe micii neomarxisti si securisti de rit nou.

    00
    • E plin de d-astia care au votat USR si i-a dezamagit, in concluzie vor vota psd sau aur la urmatoarele alegeri. Ca sa vezi :)))))))))))

      00
    • nu m-a dezamagit USR pentru ca oamenii n-au avut niciodata o doctrina clara ca partid. Ma dezamageste sa vad tineri educati transformati in fascisti autentici, similar cu democratii americani, factiunea woke.

      de la pulimea woke din Romania n-am asteptari pentru ca sunt rezultatul educatiei pe social media, important e sa faca poze cu BLM si ulterior cu masca si badge-ul „m-am vaccinat” cu care sa arate cat de virtuosi sunt ei dar de la niste oameni politici ma asteptam la mai multa luciditate.

      daca de la psd/pnl m-as fi asteptat oricand sa profite de o presupusa pandemie ca sa castige pe diferite planuri: financiar, politic si social, m-as fi asteptat de la un partid tanar sa fie altfel.

      Ori nu, Barna, Voiculesc si restul sunt pui de securisti, unsi prin meandrele neomarxismului occidental care au fost pusi la guvernare la momentul oportun nu ca sa ia decizii de bun simt, eficiente ci ca sa aplice iar si iar agenda Davos in sincron cu celelalte tari (probabil PSD-ul ar fi avut oarece reticente).

      „Avem solutia pt pandemie! lockdown si masti”
      -ok, n-a mers
      „da, dar avem o noua solutie acum, lockdown si masti”
      -ok, tot n-a mers
      (one year later)
      -„avem solutia acum, lockdown mai strict si masti si inchidem si totul de la 6 pm”.

      Garnitura noua, neomarxista, schimbata in preambulul „pandemiei” e evidenta: Sanna Marin in Finlanda, Sebastian Kutz in Austria, Macron in Franta, Jacinda Ardern in NZ, toti foarte tineri si toti extrem de neomarxisti si loiali „cauzei mondialiste”.

      00
    • Cred ca proprietatea termenilor lipseste cu desavarsire in cazul majoritatii noastre. Si uite asa apare coana Floarea din Dragomiresti Olt care il face nazist pe Iohannis, apoi ii injura pe gay si pe straini :))

      00
    • cam 1/3 din comentatorii de aici sunt coana Floarea din Dragomiresti.

    • ce sa-i facem, baieti? nu toti sunt asa ca voi, culti, elevati, educati, minunati si progresisti ca voi. mai sunt si din astia nespalati, needucati, neminunati, inculti, analfabeti, neprogresisti de care sa va amuzati voi in timp ce va inghesuiti ca berbecii la vaccinul salvator.

      mai asteptati un pic si vor scapa „democratii” astia de useristi de dizidenta in ceva lagare de concen…asta, izolare pentru ca voi sa va puteti trai linistiti viata adunand puncte pentru creditul vostru social ca tot dadea un alt democrat liberal exemplul de succes al Chinei in controlul „pandemiei” mai jos. cu asa democrati, genocidul Uyghurilor musulmani va fi mizilic pe langa genocidul de care sunt capabili europenii educati si culti.

      00
    • unde locuiesc eu a functionat foarte bine. avem 27 de cazuri de covid active la o populatie de 1 milion. nu a mai murit nimeni de covid din martie anul trecut. si nu am facut nimic special. bine, nu am dat foc la masti.

      draga pensionarul, cam mananci cacat.

      00
    • unde locuiesc eu au fost 3 lockdown-uri iar mastile sunt obligatorii din septembrie 2020 atat afara cat si inauntru, carantina de la 6pm de 3 luni, 90-95% poarta corect mastile, vecinii se dau in gat daca sunt „adunari”, se dezinfecteaza tot cu UV si tone de gel.

      acum au anuntat un nou val.

      draga Gamblin, oamenii, societatile, planeta sunt mai complexe decat universul tau fascist.
      in ciuda a ceea ce cred psihopatii de la conducere pentru care in lume exista doar covid si nimeni n-ar trebui sa moara, oamenii vor muri in continuare, ca e de covid, cu covid, de cancer, din suicid, din orice.

      cred ca problema cu tot valul asta de fascism in randul populatiei si dorinta de masuri mai masochiste combinate cu dorinta paralela de virtue signalling e o reflexie a vietii sexuale tot mai scazute a populatiei.

      cu cat mai putin sex, cu atat mai multi psihopati, nu e de mirare ca „pandemia” asta de fascisti nu se reflecta in tari cu natalitate crescuta (India, Africa). Energia sexual acum e sublimata in fascism intelectual iar lucrurile nu au cum sa mearga spre mai bine, sperati degeaba ca dupa ce va inscrieti la pasaportul vaccinal lucrurile vor reveni la normal.

      concluzia? ca sa va destresati un pic, faceti sex mai mult.

      00
    • Pensionare, citindu-ti acreala din comentarii…serios, tu poate nu te vezi, dar de câteva luni, de când combati pe tarâmul asta al covidului, al neo-marxismului, al progresismului si, mai nou, al fascismului USRist, cuvinte pe care le folosesti in aproape orice comentariu… well, sa vii sa dai sfaturi de mai mult sex… nici macar eu n-as avea curajul asta.

    • NOU
      #149

      Pensionare, ai votat tu USR de 3-4 ori cum a votat si Sosoloanca. Raspandesti o duhoare de neocomunism, de numa-numa.

      Trolo-lolo-lo, lo, lo, lo, lo, lo lo, lololololoooo.

      00
    • Pensionarul, au fost trei lockdownuri si apoi ati protestat in piata cu toti conspirationistii de destepti ce sunteti? Si nici nu vreti sa va vaccinati ca va cipeaza gheitz? Sau cum? Zi toata povestea :))

      Anul trecut cand mancai rahat pe aici ca mastile nu functioneaza si nicio restrictie nu functioneaza, iti spuneam ca ma duc sa bag un baschet, fiindca salile de sport sunt deschise in universul meu fascist. Si iti ziceam ca avem foarte putine cazuri, tot asa 20-30 de cazuri, fiindca oamenii au respectat restrictiile. Adica nu s-au intalnit cu toata familia si cu toti prietenii, au purtat masti, nu s-au dus la ultimul drob cum vor buluci acum de sarbatori romanii credinciosi etc. Ti-am zis ca provincia in care stau a format o bula cu alte cateva provincii (google Atlantic bubble) si ca cei care vin din afara bulei fasciste erau testati si carantinati. Ai zis ca nu functioneaza domnule, nu o sa tina. Nimic nu functioneaza. E prosti toti.

      Un an mai tarziu, 27 de cazuri covid la un milion de oameni, niciun mort din martie-aprilie anul trecut, oras cu densitatea brasovului (300 cazuri pe zi in brasov), totul deschis, masca in interior (in afara de salile de sport unde nu porti masca). Sigur, supermarketul nu mai e non stop, au schimbat programul de la 8-21 pentru curatenie, dar nu a iesit nimeni in strada ca nu mai e supermarketul non stop. Nu a dat nimeni foc la masti, oamenii s-au adaptat. Fascisti prosti.

      Tu o tii pe a ta ca nu functioneaza. Ca fascism. Bill Gheitz, Davos si Soros vor sa te cipeze si sa te carantineze. Daca respecti regulile si nu dai foc la masti, functioneaza foarte bine. 27 de cazuri si inca nu a inceput vaccinarea populatiei generale aici. Iar tu zici ca nu functioneaza.

      00
    • Pensionarul, nu prea le nimeresti.

      India, o tara care are o preferinta pentru fiii si mostenitorii barbati, are un exces de 37 de milioane de barbati, conform ultimului recensamant. Adica multi barbati singuri, care fac sex exact cum faci tu research despre oculta. Pe goagal.

      00
    • @ Un om simplu
      Ai să râzi, dar Sosoaca acum câțiva ani era la fel de inflamata fix cu postări useriste – jos penalii, susținem doamna Kovesi, jos religia din școli, nu mai lingeți oase de morți, 10 august criminalii modifica ADN-ul cu gazele lacrimogene (ca să vezi, incredibil ce proști făcuți grămadă sunt ăștia cu vaccinul care modifică ADN-ul, nu îmi dădeam seama de cine îmi aduc aminte). Lol.

      00
    • @Pensionare: Gata, nu mai sunt democratii socialisti si comunisti? Acum sunt fascisti adevarati?

      Du-te 2 saptamani undeva intr-o padure, fara Twitter, fara stiri, fara nimic… Dupa 2 saptamani revin-o sa-ti citesti comentariile sa vezi de nu te sperii.

      Intre timp stii astia ce fac ban pe vizualizarile tale si nervii tai ce spun cand sunt luati la puricat? Ca ei „glumesc” si ca nici o persoana rezonabila nu ar trebui sa-i creada.

      https://www.npr.org/2020/09/29/917747123/you-literally-cant-believe-the-facts-tucker-carlson-tells-you-so-say-fox-s-lawye

      Sau mai recent, o senatoare ce zicea ca alegerile au fost fraudate cica nu se astepta ca lumea „rezonabila” s-o si creada…

      https://www.washingtonpost.com/politics/2021/03/23/sidney-powells-tucker-carlson-esque-defense/

      Iti dai seama cati nervi iti faci tu pe tot felul de cacaturi si cati te folosesc? Pentru cata lume esti doar o alta cifra la statistica, un cent in plus in buzunar, un prost ce a putu fi pacalit? Da’ tu mai zi-ne de fascistii socialisti woke…

      00
  21. Felicitări Eftimie, imi place cum le spui. Continuă tot așa, mi se pare ca stilul asta al vostru ( boss-ul, tu, fluture si, pe alocuri, Cristici) sunteți pliați pe stilul blogului ăsta. Cui nu-i place, sa meargă….pe Sever Voinescu si etc pdl-isti, psd-isti sau alte așa zis partide.
    Bravo, succes

    00
  22. Pe mine mă distrează schizofrenia ăstora care cer libertate și chestii, și în același timp sunt mari admiratori ai chinei își apără interesele dar care a scos armata pe străzi și a pus camere peste tot.

    Într-o țară democrată nu ai cum să mai oprești o pandemie. Oamenii vor libertate și au murit pentru ea la diverse revoluții. S-a terminat.

    În China s-a oprit pandemia cu soldați înarmați pe stradă…sunt curios ce făceau acești bravi eroi luptători pentru libertate dacă trăiau în China unde fapte gen ‘zădărnicirea combaterii bolilor’ sunt altfel pedepsite, nu ca la noi în statele libere.

    E trist dar realitatea asta e, una din vulnerabilitățile unui stat liber este o pandemie, pentru că nu poți face checkpoints și perimetre, fiindcă nimeni nu mai respectă așa ceva aici.

    Înțeleg însă și că măsurile sunt tâmpite. Tot ziceam la unu altul care behăie conspiraționist că nu e nici o conspirație, e pur și simplu incompetență.

    Ăsta e rezultatul anilor de angajări pe pile, de o instituție gen poliție care e în combinații cu lumea interlopă, de șpăgi, furăciuni, etc. Când vin vremuri grele, iese la suprafață incompetența. Când totul merge relativ bine, nu se vede așa clar, stă fain ascunsă sub covor. Polițiștii țin petreceri cu interlopi și noi n-avem nici un cod de etică să-i zburăm, totul e perfect normal.

    Avem măsuri tâmpite, luate de oameni tâmpiți, corect.

    Dar uite o altă fază cu supermarket-urile. Cei ce călătoresc prin vest știu că acolo duminica sunt închise, iar în timpul săptămânii se închid pe la 6 sau 8 deja în mod normal, fără pandemie, fără nimic. Ăia cum reușesc să trăiască de ani de zile așa?

    Well, avem și noi un pic o țară ca afară câteva zile și uite rezultatul :)) Vrem o țară ca afară dar să putem face în continuare aceleași lucruri.

    Caragiale a fost geniu subestimat la cum a mirosit poporul român: Să se revizuiască primim, dar să nu se schimbe nimic!

    00
    • Exact asta ziceam si eu.
      Huoo nazistul de Iohannis, afara cu gay-ii si strainii :))))

      00
    • Ai fost prin China? Sau vb din ce scriu unii pe NET? Cat au durat restrictiile in China? Cat dureaza in marele kkt UE?
      Texas (republican) tocmai ce ridicara restrictiile si ce sa vezi: dupa doua sapt rata se infectare scade cu repeziciune. In UK au fost restrictii light in plan intern dar au fost f duri in ceea ce priveste mobilitatea abroad. Combinat cu aproape de 1 milion de teste zilnic si vaccinare agresiva, Londra zero decese in ultimele 4 sapt, toata zona se sud zero decese din 15 Ianuarie pana acum…
      Hai vezi care-s modele de urmat! In niciun caz UE!

      00
    • @DB Restricțiile n-au trebuit să dureze în China pentru că s-au respectat. Ce scriu eu și ce citești tu.

      Adică acolo s-a ieșit cu armata pe străzi, nu ieșea nimeni din bloc, fără excepție. Așa ceva nu poți face în UE. Așa că da, ai dreptate, o lălăim degeaba și simulăm carantina.

      Este ceva film pe Netflix din 1995 cu Dustin Hoffman, ceva cu o pandemie ce apare într-un oraș. Vine armata și blochează tot. Aia e carantină adevărată. Nimeni n-a ieșit din orașul ăla, nimeni n-a intrat. Fix ca și China.

      Ce se face la noi cu slogane de PR: Stai acasă, salvezi vieți, sunt frecție la picior de lemn. Noi am avut nunți toată vara, marea a fost mare, muntele munte, etc.

      Momentul a fost pierdut. Dacă făceam atunci în Martie carantină reală, cum au făcut chinezii, rezolvam și noi rapid.

      Dar într-o țară liberă nu mai poți implementa așa ceva, așa că se merge pe damage-control și încetinirea vitezei de răspândire. Atâta putem.

      00
    • @DB: In UK de abia de ieri poti iesi din casa… Si sa nu te intalnesti pe strada mai mult de 6 persoane din 2 locuinte diferite… Barurile si restaurantele si orice magazin neesential sunt inca inchise…

      Ce naiba vorbesti acolo.. Vaccinarea nu are efecte peste noapte… Si chiar daca testarea e foarte utila si ajuta la depistare, fara carantinare e fix 0..

      00
    • Tovarase, abia de ieri poti iesi din casa ca sa te intalnesti cu altii (max 6) sau sa vizitezi pe altii. La shopping, plimbare etc s-a iesit pe toata perioada lockdown-ului. Takeaway-urile au fost deschise permanent, din aprilie se rezuma si serviciile close-contact. Iar vorbesti din ceea ce citesti pe net. Eu traiesc aici (de niste ani f multi). Nu m-a oprit politia decat o singura data; le-am raspuns unde ma duc – la munca – si mi-au urat o seara frumoasa. Aici lockdown s-a rezumat mai mult in a nu calatori intre localitati fara motiv, dar n-am avut supermarketuri inchise la 6pm sau ceva de genul. Masca pe strada nu s-a pus problema sa fie obligatorie nici macar o secunda. Nici in magazine nu te opreau sa intri, chiar daca nu purtai masca (doar iti atrageau atentia)… in concluzie: scuteste-ma!

      00
    • Bravo DB… deci UK a avut restrictii light pentru ca nu trebuia sa porti masca pe fata…

      Tu cred ca nu intelegi ca in Romania aproape totul e deschis. Sau poate in UK iti faci toate cumparaturile de la Tesco si nu realizezi ca acolo totul e inchis.

      Bah, la noi barurile sunt deschise macar pentru terase (si in mare parte din RO si in interior), la noi pana 22 nu te opreste politia pe strada ca te poti plimba linistit unde vrei ca in afara pandemiei, nu se inchid decat de weekendul asta magazinele la 18, in rest se inchid la 20. In UK asta ii program normal in afara pandemiei in pana mea…. da’ vezi poate ai nevoie de un frizer sa imi spui ala la ce ora inchide. Sau vrei sa te duci la sala sau sa frunzaresti un mall

      Cum ziceam ca testarea e aiurea fara carantinare, ce sa vezi. . In UK toate localitatile sunt in carantina? La noi nu e asa, toata Romania e deschisa. Si cele cateva ce sunt in carantina permit tranzitul asa ca oricum intra si iasa cine vrea.

      Bah, prin iunie se deschide UK cum e in Romania acum…. da’ stiu, eu ma uit pe net.. ca aparent decidentii din UK cand anunta masurile fac cu ochiul sa stie rezidentii ca e de fapt o gluma sa pacaleasca strainii ce nu-s acolo. Minciuna ca ar fi tot ce-i neesential inchis.

      Insa e ok, nu esti obligat sa porti masca in spatii deschide, probabil sa te inteleaga politia mai bine cand te intreaba ziua unde mergi. Lejeritate si libertate, clar.

      Nu ma intelege gresit. Nu condamn UK-ul ca inteleg de ce au avut nevoie de masurile astea. Dar tu esti ipocrit sa zici ca au fost masuri light mai ales in comparatie cu ce avem in Romania. Sau sa crezi ca vaccinul i-a ajutat in ianuarie. Sau esti ignorant de-a dreptul.

      00
    • @manu144x: nu rezolvam absolut nimic rapid și nu vom rezolva niciodată nimic pentru că la noi sunt excepții:
      – sutele de mii de oameni, sau câți or fi fost, mii care au intrat în țară netestați și lăsați să circule unde doreau.
      – oameni la sparanghel
      – excepțiile de la a face test dacă: dacă ești diplomt, om de afaceri cu sucursala in tara sau in afara, sportiv multe multe rau multe excptii. Inclusiv transportatori. Cu atatea exceptii care au fost, inca de la inceput de pandemie, ca multe categorii sa intre in tara fara carantina si fara test, chit ca stateam noi inchisi exemplar o luna, tot veneau cu forte proaspete tulpini, virus etc.
      – acum mai avem o exceptie: ai făcut vaccin (si deja s-a dovedit că tot se infecteaza oamenii si tot transmit).
      In China nu exista exceptii. Nici macar pentru diplomati. Toti sunt testati, carantinati si tot asa. Nu au lasat sa se inte in tara fara teste si carantina. Asa ca este o comparatie mere cu pere. Atata timp cat ai exceptii, orice masura de inchidere in case va fi apa de ploaie, ca virusul se va tot perpetua. Nu are niciun sens nicio masura cu atatea exeptii.
      Insa acum avem vaccin si cei care vor il pot face. Cand o sa inceapa sa fie vaccinuri si nu vor fi doritori, trebuie sa se renunte la restrictii in tara, pentru ca cine a dorit sa se protejeze cu vaccinul a putut sa o faca. Cine nu vrea, treaba lui sa se protejeze cum crede. Dar la noi nu se va termina cu transmisia virusului pentru ca suntem plini de exceptii, sa nu mai vorbim de cei care intra ilegal in tara , multi infectati. Nimic din toate acetea nu este in China.

      00
    • Cat au durat restrictiile in China? Cat dureaza in marele kkt UE?

      Furi curent. In China s-au pisat efectiv pe orice drept al oamenilor si le-au sudat usile caselor/blocurilor. UE a respectat drepturile oamenilor, nimeni n-a fost efectiv inchis in casa, ba in unele tari (Romania) nici macar barurile n-au fost inchise decat cateva saptamani in primavara trecuta. Dar hei, ce mare kkt e UE ca respecta cetateanul.

      De asemenea, e amuzant sa-i vezi pe idiotii intaratati de AUR cum protesteaza ca vor libertate in conditiile in care se inchid barurile doar de la 7 la mie si carantina e asa, pe hartie, ca-n practica toti se plimba cum au chef, pe unde au chef.

      00
  23. superb. romania a fost condusa de hoti, securisti si bor pana acum.
    peste patru ani va fi condusa de hoti, securisti, bor si microbisti. si toti vor urla in cor ca strainii sunt de vina. afara, afara cu ungurii din tara.

    00
  24. Ok, si? Deci am inteles, masurile nu sunt bune… trebuie altele, dar care altele? Presupun ca nu ai niciun raspuns, ai aruncat cu navodul la nimereala…

    Tocmai am aflat ca mama celui mai bun prieten al meu a fost dusa din Mures la Vaslui, pentru ca nu mai erau locuri la ATI in Mures…

    Sunt convins ca decizia inteleapta de a deschide scolile, pentru ca: „ce scoala e asta” a dus la situatia actuala, in care e plina tara de bolnavi de covid… au deshis scolile o luna ca sa le inchida dupa, pentru ca asa e prostul, crede ca prostia poate sa invinga in vreo situatie… Cat de multa logica ara trebui sa ai ca sa faci o comparatie simpla… e dezastru in Anglia, e dezastru in Belgia, e dezastru in Italia, e dezastru in Spania, e dezastru in Franta… la noi e relativ ok deocamdata. Oare ce avem noi si n-au ei… ahhh in toate statele astea au mers copiii la scoala, la noi n-au mers… oare asta sa fie? Ok, hai sa-i trimitem si noi la scoala, ca nu se poate altfel… poc dupa o luna s-a rezolvat problema.

    PS: Media iq-ului la romani e undeva la nivelul gorilei Koko si tu vrei sa avem libertate intr-o astfel de situatie… supralicitezi un popor de idioti, care tocmai ies in strada sa protesteze impotriva masurilor luate pentru combaterea unui virus, asta ca idee… Trist.

    00
    • Corectie: in UK „a fost” dezastru. Ce au facut aici? N-au repetat aceleasi greseli. Acum e aproape de a spune ca problema a fost depasita.

      00
    • Deci am inteles, masurile nu sunt bune… trebuie altele, dar care altele?

      Eu l-am intrebat pe unu – protestatar anticovid – exact asta. Sa-mi spuna de ce masurile nu sunt bune si ce alte masuri ar fi mai bune. Si cu cateva date concrete care sa arate asta. Raspunsul a fost „purtatul mastii e stupid”, „interzicerea circulatiei seara e stupida”, „se testeaza in Timisoara persoane din alte orase, d-aia e rata de infectare atat de mare” si inca 2 aberatii dinastea. Cand l-am intrebat frumos daca are ceva date sau studii care sa-i sustina spusele, mi-a cerut mie sa-i arat studiu care arata ca purtatul mastii nu e stupid. Dupa care mi-a dat block, ca na, probabil s-au terminat argumentele la aprozar. Omul e – evident – fanul scursurii mircea badea, sinteza zilei si antena 1.

      00
  25. “Insanity is doing the same thing over and over and expecting different results.”

    00
  26. Sever Voinescu are multe clase peste autorul articolului (articol in mare parte corect).

    00
  27. Guvernantii fac ceea ce se impune de la conducerea UE. Asta este in toate tarile.
    Ceea ce se întâmplă la noi în țară se întâmplă în toată Europa.
    Nici eu nu sunt de acord cu măsurile, pe unele le consider penibile, dar asta este, nu trebuie sa instigam lumea la violență

    00
    • Conducerea UE e conducerea celor 27 de state. Restul e can can ca sa nu cumva sa isi asume careva vreo responsabilitate.

      00
  28. La chestia cu masca pot sa zic doar un lucru: acum vreo 10-12 ani in Japonia si HongKong mai vedeam cate unul cu masca prin metrou sau autobuz si la intrebarea mea idioata ca nu e poluarea mare pe acolo, de ce poarta masca (ma gandeam la poluarea din Beijing)? imi raspunde un localnic ca probabil e racit si ii protejeaza pe ceilalti. Mi-a ramas in minte multi ani altruismul si responsabilitatea aia. Si asta cu masca nu era cu amenzi, cum era la mancatul in metrou 500$ sau aruncat de gunoi sau mucuri de tigara pe jos vreo 300$. Pur si simplu o faceau, ca statul la coada la urcarea in autobuz sau lift.

    00
  29. Ma uitam la un live de facebook.

    Niste tigani care „sa moara familia lor mai au 5000 de veri” daca iese cu scandal, o prostituata celebra deja, si unii fara dinti care isi frecau pumnii de bataie.

    Apai ma scuzi, prin liceu cand mergeam la chiscul respectiv de care zici in articol ne opreau si legitimau jandarmii. Ne luau si cu mistouri din alea ca ar fi grup infractional. In 10 august am fost serviti cu gaze si fugariti de la standul USR ca stateam ca fraierii sa semnam petitia vietii.

    Acum in piata victorii e scursura societatii, si nu zic cum zici tu in articol asa poetic „Pușcărie am mai făcut”, nah…”taiem pe fraieri/stai sa vezi ce le dam/sa vina sa le aratam noi” ca i-am ascultat si eu.
    Amuzant, pana nu o sa mai fie. Niste gaze si tunuri de apa nu avem pe stoc?

    00
  30. Excelent, Ovidiu!

    00
  31. Am si eu o intrebare: de ce ne numesc celebra actrita pe care nu o meritam Maia Mama lu’ IIsus impreuna cu ambasadorul Israelului in Romania, antisemiti in-corpore?

    Pentru orice cretin care deseneaza o svastica mai primim un scuipat.

    Ajuta modul asta de a trata la gramada si simplist problema la „eradicarea” antisemitismului in Romania? Nu prea cred, ba dimpotriva.

    In încheiere: Mai e voie sa iesi pe strada sau in piata si sa urli despre ce nu iti convine sau trebuie sa aduci dovezi de origine sănătoasă cu bunici ce nu au fost partizani anticomunisti in munti (automat legionari)?

    00
  32. Se vede pana de artist. Domnu Eftimie a sapat adanc si a gasit un exemplu bun, cu care sa empatizam si noi, supredesteptii lipsiti de inima.

    Singura chestie e ca am avut o revelatie. Exemplu ala e cam de anii 90. Non-stopurie alea au disparut de mult din cartier (si, nu, nu stai in Dorobanti si nici in Primaverii). Singurul magazin care a supravietuit asalturilor demente ale MegaImajurilor inchide zilnic la 10 seara si la 6 dupa-amiaza duminica. Pai, stai, vrei sa zici ca au disparut baietasii de cartier din viata de noapte? Nu, doar ca noaptea isi fac veacul in faca celor 3 centre cu pacanele aparute in ultimii ani in zona, unde fumeaza, beau si mai intra din cand in cand, sa mai bage o pacanea. Mai greu sa scoti o poveste din situatia asta, chiar si cu talentul masiv al lui Eftimie.

    A, sa nu uit, uite aici empatie, ca sa invatati cu adevarat de la sursa ce e aia, nu trebuie sa va educe Eftimie:
    https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t1.6435-9/166660584_10158370353667945_4113653710715771207_n.jpg?_nc_cat=106&ccb=1-3&_nc_sid=730e14&_nc_ohc=1GNhPwuZa64AX9_oQO0&_nc_ht=scontent.fotp3-2.fna&oh=7901131e48a60c69a705eb7071ec961f&oe=60897B56

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube