Articolul anterior nu v-a plăcut, că ne concentrăm pe negative și nu ne uităm că avem bere rece în frigiderul nou și de firmă, citim de pe telefonul nostru scump și modern, ne uitam la televizorul nostru mare și nou, mâncăm mai bine ca acum 10 sau 20 de ani, avem niște cioturi de autostradă…
Toate astea există. Dacă ne uităm în urmă cu 10 ani, pe toate statisticile, suntem mai bine.
Problema este că am putea fi mai bine. Și nu, aserțiunea asta nu vine din nemulțumire. Nu vine din “am tras tare, suntem aici, o să tragem mai tare și la final de 2030 o să ne uităm în urmă și o să fim mândri de noi”. Nu, nu e așa. Suntem aici în ciuda frânelor și piedicilor puse de oameni și politicieni. Banii de autostrăzi erau disponibili și acum 10 ani. Sistem judiciar mai bun există de unde să copiem.
Despre asta discutăm.
Uite exemplu la îndemână. Au stat 24 de ore pe străzi și au făcut ordine. OK. De ce nu fac asta constant până numărul bețivilor, vitezomanilor, proștilor și bloggerilor se reduce la 10% din cât este acum? Asta discutăm. Reaua voință. Indolența. Jegul uman. Putem să stăm pe spate și să zicem “suntem bine, hai să ne relaxăm un pic”, dar parcă vrem să ne fie mai bine. Mult mult mai bine.
Nu cere nimeni autostradă până la lună sau nivel de trai ca în Norvegia, dar ceva între ce avem acum și ce au nordicii se poate face.
„Dacă ne uităm în urmă cu 10 ani, pe toate statisticile, suntem mai bine. ”
a) Nu chiar, in ultimii 10 ani au mai plecat din tara inca 1,5 milioane de romani apti de munca.
b) Prin vara 2025 vor aparea si statisticile INSSE privind faptul ca ~50% din salariati sunt platiti cu minimul pe economie (asta pentru ca a crescut de la 01 Ian si cuprinde si mai multe contracte decat inainte).
Vali, clar ca e mai bine, nimic de zis, dar decalajul dintre noi si altii mai meseriasi e tot acolo. Evident, au si „vesticii” problemele lor, arabeti, etc, dar problemele de baza la noi sunt altele si sunt mai raspandite.
Dar ce vrei, cand romanul se bate pe burta ca o ducem mai bine ca acum 10-20 de ani si considera vreo mare smecherie ca o ducem mai bine ca sarbii (loviti de ceva razboaie) si ca ucrainenii (loviti de razboi si coruptie in stil barbar)…parca nu mai esti asa de aprig sa reduci decalajul fata de natiunile mai avansate.
Suntem niste bogati, vorba prostului de caramitru!
irod, decalajul fata de ‘tarile cu apa calda’ se reduce accelerat. cumva am recuperat vreo 3 lumi.
sarbii aia bombardati erau mai bine ca noi DUPA ce fusesera bombardati.
ucrainienii nu au fost niciodata mai bine ca noi. nici macar atunci cand erau parte a uniunii sovietice.
In 2008-2010 Ukraina era la nivelul Romaniei din ’90. Kyiv si Odessa sunt echivalentul Bucuresti si Constanta. Acum cu ce au pe cap cred ca sunt tot cam pe-acolo.
Dar dupa razboi o sa ne rugam sa prindem loc la reconstructia Ukrainei.
Parca am stsbilit deja ca la sarbi se traieste mai prost ca la noi…dar fie cum zici tu.
Intr adevar, am recuperat, am mai spus asta, dar cand vezi ca romanii emigreaza inca mai mult decat se intorc acasa, nu prea m as hazarda atat de tare cu trambitatul de egalitati intre noi si altii.
Azi (duminică fiind afară), în drumurile mele obișnuite la piață, ceva cumpărături și să duc niște ceva la unii mai puțin norocoși (50-60 km) m-am întâlnit cu vreo 5-6 echipaje de rutieră, unul chiar cu mașină neinscripționată. De fiecare dată aveau „clienți” la P-Vuri. Să sperăm că nu e doar elanul de an nou, dacă continuă așa poate se mai curăță puțin șoselele de „regi” și șumahări.
Nu știu cât vor mai fi, până se vor trezi din negocieri. Deocamdată ies pentru că încă nu le vine să creadă că munca suplimentară si cea din sărbătorile legale nu vor mai fi plătite. Ei nu realizează că nu, nu e nicio neînțelegere care se va rezolva până la salariul din februarie, ci e exact cum au spus hoții de la vârf, le sunt tăiați bani din salariu si vor presta in continuare, dar gratis. Din momentul când va apărea în mintea lor această revelație, munca polițiștilor din operativ va deveni… irelevantă. Doar salariile șefilor vor rămâne aceleași.
Astazi au fost scosi „la produs”. Am vazut patru masini de politie in trafic inca de pe la 07.30, ceea ce duminica este clar o exceptie
Au iesit baietii sa faca norma acum sa stea liniștiți apoi pana la vara.
zilele astea sunt la vanatoare post sarbatori. sansele sa gaseasca aleator cate un guster cu 0.01 la mie sunt foarte mari.
Problema este ca mare parte din progres a fost făcut cu forța prin UE. Desigur, nu tot, au și ei interesele lor. Adevărată întrebare este unde am fi noi acum daca nu eram împinși de la spate.
am fi unde eram, in starea noastra naturala.
Nu avem un plan de țară care să fie respectat de toate guvernările pe o perioadă de n ani. Cred că asta lipsește,nu poți tot petici un sistem bolnav târât de UE spre mai bine…
am fi tanjit la albania.
Si in tarile alea cat este valoarea insumata a taxelor? La nivelul meu ar fi vreo 20% in minus … dar nu e un subiect placut, ar trebui sa renunte statul la bir si poate sa fie mai eficient.
Si sa nu mai vorbim de resposabilitatea politicienilor si a angajatilor la stat, a furat/mituit, vine si pedeapsa.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
https://www.vice.com/en/article/drivers-sue-amazon-over-inhumane-conditions-having-to-pee-in-bottles/#:~:text=Amazon%20delivery%20drivers%20are%20suing%20Amazon%20because%20they,class%20action%20lawsuit%20filed%20in%20Colorado%20on%20Monday.
fix amazon era exemplul ala bunu:))))
AMZN vrea ca oamenii să lucreze pe nasturi.
am fi unde eram, in starea noastra naturala.
Traiesti mai bine daca inveti mai bine!Lumea e in schimbare.Puneti mana pe carte!
Cum ii zicea piranda suedezului inainte de 89: „pune, bah, mana pe carte, daca vrei sa iti fie mai bine! Pune mana pe carte, fa niste cornete, vinde niste seminte!”
Am o nelămurire legat de criza gazelor din Transnistria. Ruși nu le mai da gaze , ei refuza ajutor extern. Ce urmează ? Intra Rusia în Transnistria?
Stii bancul cu buzele reci? Transnistrenii vor avea si nasul rece.
Cum ar putea, fizic, sa intre rusii in Transnistria? Pe unde? Ilumineaza-ne
rusia a intrat, militar vorbind, in transnistria prin ’91. e inca acolo.
Intră Transnistria în Rusia. Prin referendum.
@Kilroy
Pe calea aerului.
Parca vad filmulețul de propagandă cu o armata de marinari carand mici butelii de aragaz vopsite in verde debarcand de pe puntea crucișătorului Moskva, donanad rapid buteliile populației și plecand in marș forțat să adune vreascuri..
Ce kkt înseamnă atâtea mânuțe roși ? E greșit să nu înțelegi ceva?
T arde cărbuni, pe viitor poate lua gaze tot de la ruși prin intermediul Turciei, Bg, Ro și a Chișinăului. Atunci și Chișinăul poate cere taxă de tranzit, că destul i-a subvenționat.
Va rog nu mai fiti orbi. Si ganditi-va si cu cine sa „facem”. Cu nepalezii,cu asiaticii in general?
Cred ca v-am mai zis,dintr-un grup de 30 de oameni am ramas in tara 3. Ba 3! Restu export pe europa ingineri,doctori,it.
Ala din elvetia baleste sa vina in romania sa mance niste mere de la bunasa din gradina. Ala dupe anglia se plange mereu de vreme. Ala din germa de legume ca n-au gust. Etc. Diferenta? Da,au mai multi bani. Dar mergem oarecum in aceleasi locuri. Si ei au rate la case. La masini. Le schim. Dar o „nemultumire” generala exista si acolo. Ca doara romani suntem.
Unde vreau sa ajung,lipsesc din administratie si societate oamenii care au fost scoliti aici. Din aia 1.5 milioane care au plecat in ultimii 10 ani,poate jumate au fost oameni buni. N-au mai plecat pe santier.
Zic asta pentru ca un sef de echipa bun sau un electrician isi face 10 mii lejer acuma in ro. Desi si pe astia din constructii i-au saltat de 10% din ianuarie. O sa fie macel anu asta.
După ce sărbătorile astea am condus prin 3 țări mai vestice și am văzut o țară literalmente inexistentă pentru mintea mea, ca mai apoi după 5 minute de România să înjur idioții din trafic, concluzia este: we need to do better, cu mult.
Se stea altii pe loc si tot nu-i ajungem
Slovenia?
Suntem fix unde meritam sa fim.
Eu am o singura intrebare:
Iubiti Romania?
Desigur,întrebarea e greșită? poți trăi cu a fi român?
O singură întrebare pentru o noțiune cu multiple înțelesuri.
Matematică: 450 de șoferi X 30 zile = 13500 de șoferi pe luna lăsați pietoni. Impactul ar fi imens.
P.s. să sperăm că intră și în intersecțiile din București – 450 de șoferi îi face într-o zi într-o singură intersecție
„ceva între ce avem acum și ce au nordicii” – Holloween Problem zice ca de fapt vrei ce au nordicii
iată ce au nordicii – lecții din școală de a se feri de dezinformare, troli, manipulare, tiktok
https://www.rte.ie/news/europe/2025/0105/1488837-finland-disinformation/
România, trezește-te!
Erau bani de autostrazi si acu 10 ani da stiti cat au lungit-o niste baieti de la tranaporturi cu licitatiile si contractele? Pana au diaparut firme din tara.
Au venit idiotii aia de la maxbogl si au vrut sa faca calitate (bucata aia tipla de la Cernavoda e facuta de ei) si si-au bagat picioarele idiotii de diriginti comunisti romani in toata afacerea lu aia. Au venit firme mari de consultanta si au angajat pe 4 ore diriginti romani si au facut consteuctorii cu capul. Cu standardele ai normativele ai procesle lu dumnezo.
Stiu poveste in care lucrarea era la 65% si bani luati erau la 40%.
N-avem autostrazi ca firmele mici de prin judete,n-au putut ajunge la ciolan?
N-avem autostrazi ca resursele erau si sunt detinute de niste oameni obscuri care fac cartel la preturi!
N-avem autostrazi din cauza la anrm,anap,isc,drdp,apm si alte 20 de institutii inutile ale statului.
N-avem autostrazi ca n-are cin sa le proiecteze.
N-avem autostrazi pentru ca faci deranj cand construiesti.
N-avem autostrazi pentru ca n-avem manageri cu experienta care sa stie cum sa „joace” ci consultanta si ministerul.
N-avem autoatrazi pentru ca am avut doar politicieni spagari.
N-avem autostrazi pentru ca am avut vreo 30 de minstrii in ultimii 35 de ani?
N-avem autostrazi pentru ca n-a fost razboi in Ukraina pana acum.
Ieri poliția rutieră Brașov a dormit de amiaz și probabil deja ați văzut toți ce jale a fost pe drumul Poienii și cum autobuzele cu sute de călători au stat blocate în trafic cu orele.
Tot ieri, pe la ora 21, în timp ce mă îndreptam spre crâșmele alpine, poliția făcea filtru în fața nonstopului de la Alpin, vreo 3 echipaje. Ce bulangeală infectă, ce „Mircea, fă-te că lucrezi, ce heirupism idiot ca să spele rușinea de peste zi! Eu n-am văzut nicăieri în vest filtru de poliție în stațiune. Am văzut radare mobile, fixe, în boscheți, în cer, am văzut polițisți cu radare pistol, am vazut cocalari gălăgioși opriți, am văzut amenzi date după 10 minute de parcat prost, dar niciodată niciodată să pună miliția mașina în drum și să te oprească aiurea ca la noi.
Sunt mulți beți și drogați la volan, de-aia conduc ca cizmele, relax.
Ar trebui nonstop filtru la coborare din Poiana. Te duci oricand la Stana Sergiana sau alte restaurante si vezi ca in 90% din cauzuri toti de la mese beau alcool.
@kilroy https://www.g4media.ro/analiza-ce-trupe-si-armament-exista-in-transnistria-fortele-interne-numara-circa-5-000-de-militari-iar-rusia-are-peste-1-600-de-trupe-stationate-ilegal-pentru-a-pazi-uriasele-depozite-de-munitii-din.html
O să staționeze în frig și pe întuneric, se descurcă cumva.
Forțele ministerului de interne, adică milițieni? Și 1500 de soldați, numărați doi la primărie, doi la prefectură, iar doi la primărie? Să fie lăsați să moară de frig și de foame este cea mai bună strategie. Dar cred că dacă vor intre peste ei și să îi rezolve, au și moldovenii capacitatea. Spunea Sorin-p că vin rușii pe calea aerului în Transnistria: zboară cumva pe deasupra Ucrainei? 😂 În afară de declarații, rușii nu mai pot să trimită nimic în Transnistria. Poate o dedicație muzicală
Sa fim mai mult decat putem sa fim!
Statistic vorbind o ducem mai bine ca acum 10 ani.
Realist vorbind, de la firul ierbii, NU O DUCEM mai bine ca acum 10 ani.
Acu 10 ani cu 100 de lei ieseai cu 2 sacose pline de la Lidl si avea un salariu cu 50% mai mic, acum iesi cu 3 produse.
Vorbind pe romaneste, nu pe afacereza ca si ala de la digi: desteptul ala de Iancu Guda.
Stiti cat este un KG de radacina de patrunjel sau una de pastarnac in magazine?
IA? fara sa cautati pe Gugle.
IA?
N-am cumparat in viata mea pastarnac iar patrunjel nu mai cumpar de cand m-a trimis odata nevasta la piata si am venit cu marar
Tu dai vina pe inflatie dar chiar si in ciuda ei o ducem foarte bine. Ironic, de aia inflația nu scade.
Azi nu aveai unde sa arunci un pastrarnac in Poiana. Erau cozi kilometrice la urcare (le-am vazut cand coboram), pe la 11 politia nu a mai dat voie sa se intre in parcari ca erau atat de full ca oamenii blocasera si aleile de access, veneau autobuze pline ochi, 100 ron ora la locul ala cu sanii si tubing si era arhiplin si se bloca mereu banda de urcare, in oras toate restaurantele full ca ne-au sunat aia unde avem rezervare de doua ori sa se asigure ca venim ca altfel au oameni pe lista, ce plm vorbim de pretul unui kil de pastarnac?!
Un kilogram!
Da,stiu cat costa 300 de g. 7 lei.
Ca ma gandeam sa ma las de servici si sa plantez pe un ha de patrunjel,patranac,morcov si ceapa sa fac pachete de ciorba.
Si pe unu porumb de fiert. Fac si 2 recolte daca il irig. Tin familia fara nicio problema.
Faza cu astea 2 zile libere de boboteaza ai sf ion e ca a fa ut ca un sfert din tara asta sa aibe concediu intre 15 si 23 de zile. Combinat cu venirea celor din vest. Haos. V-ati pus vreodata intrebarea ce faceam daca eram toti in ro si nu erau oamenii plecati?
Statiunile aunt pline,orasele la fel. Deci? Scolile cum erau? Facultatile,gradinitele? Spitalele?
Apropo,am foat azi la Blaj,la o cafea. Era liniste.
I-auzi cica era liniste la Blaj spre deosebire de restul anului cand…ce? Cred ca e pustiu Bucurestiul weekendul asta, sambata dimineata era atat de liber ca chiar a fost nevoie sa fiu atent la condus ca nu aveam dupa ce sa ma ghidez
Psionics, din 2020 pana in 2025 salariul minim a crescut de la 2230 RON la 4050 RON adica cu aprox 81.6%. In rest e subiectiv cat a crescut salariul fiecaruia.
Eu zic să comparăm România din 1989 cu Serbia din 1989 (așa cum era, parte a Iugoslaviei), cu Bulgaria din 1989, sau cu orice republică unională europeană din același an. Bine, minus țările baltice. Să vedem acum unde pe unde suntem, și noi și ei.
Aici da, 100% de-acord. Am ratat la șanse de e incredibil. Am mers cu frâna de mână efectiv.
Autostrăzi? Puteam încă din fondurile de pre-aderare să facem autostrăzi. Dar Năstase a vrut șpaga de la Bechtel. Apoi le puteam face pe fondurile din prima rundă, apoi din a doua rundă. Practic am ratat 4 runde și abia acum pe PNRR le facem.
La Cernavodă puteam avea încă 2 reactoare gata dacă soveticul împuțit de Ponta nu închidea finanțările ca să încerce să le facă cu chinezii. O imbecilitate pentru care trebuia spânzurat în piața publică. Azi puteam fi exportatori de energie. De Comarnic Brașov nu mai zic, aceeași imbecilitate de a o face cu chinezii, în loc să le includă pe fonduri UE de la bun început.
De exploatarea din Marea Neagră nu mai zic, puteam fi cu ditamai exploatarea pe când Putin atacase Ucraina, cu un portavion american parcat frumos acolo să păzească instalația Chevron. Dar Dragnea a făcut jocul rusiei, azi suntem nicăieri.
La covrigăria de lîngă Medlife Tractorul am lăsat covrigul la 1 leu in 2020 cînd a început pandemia și acum este 4.50 lei. Întrebare, cît a crescut leafa mea de atunci ?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Leafa ta crește cu cât meriți, cu cât negociezi și cu cât dorești dacă ești competent pe piața muncii. Dacă aștepți să-ți pice în plisc de la patron măriri din bunătatea sufletului, atunci da, mori de foame cu covrigi
Salariul minim Jan 2011 – 3.94lei/h
Salariul minim Jan 2020 – 13.32lei/h
Salariul minim Jan 2025 – 24.5lei/h
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Salariul_minim_pe_economie_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia
Salariul mediu net 2011 – 1444lei sau 341Euro
Salariul mediu net 2020 – 3217lei
Salariul mediu net 2023 – 4554lei sau 924Euro
Sursa:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Salariul_mediu_%C3%AEn_economia_Rom%C3%A2niei
Alora cu salariul minim le-a crescut salariul 6x
Alora cu salariul mediu le-a crescut doar 3x.
In 2011 aveam salariul 1400E
In 2020 aveam 3500E
Nu ma pot astepta sa imi creasca si mie salariul de 3x pentru ca a crescut salariul minim de 3x si covrigul de 4.5x.
Covrigul e bun cumparat in mod traditional/istoric de aia saraci. Nu mai tin minte cum le zicea la bunurile astea la economie. Crescand mult salariul minim, covrigarii isi permit sa creasca mult preturile la covrigi.
Pt Captain Obvious: Sunt constient ca la Barlad e naspa si la Cluj curge mierea pe strada, dar discutam aici la nivelul intregii tari.
@Gogu: Vezi ca in 2017 s-au mutat o gramada de taxe de la angajator la angajat. Asta inseamna ca a salariul minim BRUT din 2011 nu e comparabil cu salariul BRUT din nici o perioada post-2017.
Sa nu mai vorbim de faptul ca salariul minim in realitate se ia foarte rar. Ba chiar jumate din cei ce iau salariul minim pe hartie sunt soferi cu diurne ce se apropie de 2000 – 3000 de euro. Guvernantii cand maresc salariul din pix sunt constienti de lucrul asta.
Noi, cei care am reusit, am reusit in ciuda statului roman, si nu datorita lui
Offtopic: Multumesc, Zoso, ca in vremea asta in care unii dintre noi tot asteapta si asteapta ceva nestiut, ai puterea sa scrii atunci cand si pe social media (in bula mea) e liniste. Si pentru ca aici e dezbatere. Multumesc inca o data, si tie, si comentatorilor.
O gramada de confuzie si prin comentarii..
De aia e buna statistica, sa nu te impiedici (daca poti!) in erori logice de genul pretul covrigului a crescut de 4 ori in 4 ani, iar mie nu mi-a crescut salariul la fel, deci e mai naspa.
Focusul pe situatii puctuale, pe care le alegi pentru exemplificare, de multe ori inconstient, in functie de tot felul de bias-uri. De aia o gramada de oameni cred sincer ca era mai bine pe vremea lui Ceau. Platesc rata la apartament de ma indoaie? Platesc. Mi-au zis mie tata, mamaia si trei matusi ca pe vremea aia toata lumea primea casa de la stat? Mi-au zis. Pai e clar atunci, acu e nasol, atunci era foarte bine. Ia sa vedem din oferta politica cine are aceeasi parere?
Legat de nemultumirea exprimata de Vali (si de multi altii), ca se putea mult mai mult si mult mai bine in acest interval.
Eu nu sunt convins. Este eroarea de a vedea ceva functional in alta parte. Pare simplu pentru ca deja exista. Drumul pe care l-au parcurs aia pana acolo nu se mai vede. Nivelul ala de munca, seriozitate, competenta, coeziune sociala NU e ceva care se obtine usor sau doar pentru ca vrem noi mult-mult-mult ACUM. Cu ce oameni sa faci tara aia plina de spitale, scoli bune si autostrazi? Cu aia care in majoritate aveau creierul netezit (oile placide) sau cu „descurcaretii” (aia care au invatat ca singurul mod prin care ti-e mai bine este sa minti, sa furi, sa te fofilezi)?
Stiti de ce s-a plimbat Moise 40 de ani in desert dupa fuga din Egipt?
ca sa se duca mentalitatea de sclav a evreilor si sa puna osul la treaba.
da, ca sa apara o noua generatie, nascuta in libertate, care sa fie matură la momentul cand trebuie sa intemeiezi tara;
e o idee foarte valoroasa pentru a intelege de ce lucrurile astea se schimba mult mai lent decat vrem si ne imaginam ca e posibil; si aici mai sunt nuante, de genul „nascuti in libertate, dar in familii de (fosti) sclavi, care sigur transmit ceva din acea mentalitate”, deci poate dura chiar mai mult;
In primele 11 luni din 2024 au fost reținute 174.000 de permise auto, adică media e de 500 de permise pe zi, peste cele 450 din timpul acțiunii.
Poate trebuiau să lucreze mai răsfirați.
Sursa: https://www.wall-street.ro/articol/Auto/313166/analiza-numarul-accidentelor-rutiere-in-primele-11-luni-din-2024-in-scadere-cu-aproape-6.html?utm_source=chatgpt.com