Sunt un biciclist care urăște bicicliștii

Pe lângă idioții care circulă ca apucații, mai avem și habarniștii. Oamenii cărora nu le pasă, nu sunt atenți, nu știu ei, trebuie să mă respecți, bla bla bla. Uitați-i aici. Căști noaptea.

Trebuie să sui mașina pe un elevator ca să văd dacă nu cumva am un magnet pentru accidente cu bicicliști. Asta e singura explicație pe care o am momentan. Pentru că e deja a doua oară când trebuie să spun “m-a lovit un biciclist”. Nu e amuzant. Serios că nu e.

Prima oară, un cuplu 50+, pe o stradă cu sens unic, fiecare mergea pe alt trotuar, cum se face de obicei când ești idiot. Doamna s-a oprit, eu circulam încet că urma o denivelare din aia de cauciuc, și a căzut peste mașina mea. Frână, sperietură, pana mea. Soțul rămăsese pe trotuarul celălalt și se uita. Nu părea prea interesat de situație. Doamna a zis că e ok, mi-am continuat drumul, am pus înregistrarea bine, în caz de ceva.

Acum iar. Eu mă oprisem ca să fac dreapta, cu semnal dat din timp, și un biciclist mi-a lovit mașina în partea din spate. Ziua. El făcând tot dreapta. Că m-am oprit prea brusc și el nu a avut timp să oprească. El făcând tot dreapta, din nou. Pentru cine nu înțelege, pe biclă este mai greu să faci viraje la 90 grade cu viteză mare și să rămâi pe banda ta de bicicletă.

De aia am cameră video și pe mașină, și pe bicicletă.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

56 comentarii

  1. Biciclist si eu, dar ii urasc pe aia cu bicicleta prin Herastrau.

    Doar un idiot merge cu bicicleta unde NU exista pista si pedaleaza printre oameni pe trotuar…

    00
    • Doamne si prin IOR, si merg cu multa viteza.

      00
    • Merg cu bicicleta prin Herastrau, sa nu uiti data viitoare sa ma opresti si sa ma iei la bataie :P

      01
    • Eu tin la viata mea si acolo un de pot merg pe trotuar, cu bicla cu trotineta cu ce vrei tu. Nu merg tare nu merg ca animalu, merg sa ma vada pietonii cand trec pe langa ei.
      A ca sunt idioti care merg tare pe unde pot si se mai si uita aiurea la tine, da. Da sa nu generalizam. Si mizeria ca nu ai voie cu bicicleta in parc pai sa ne scuze sfantu duh, da hai sa interzicem si trotinetele in parc si copiii si urletele si tipetele si carucioarele si sa interzicem parcu defapt, ce draq mai bine fac blocuri si parcari de masini.
      Si sa ne scuze domnii soferi care comenteaza de-am pulea la asta si ei parcheaza pe trotuare pe unde apuca da ii deranjeaza biciclistii din parc.

      01
    • Apropo de văzut. La videoclipul cu tataie ai intrat pe galben. :)

      00
    • La faza cu autobuzul, nu ai pistă de biciclete aşa că aştepţi frumos alături de restul participanţilor la trafic.

      00
    • Autobuzul ăla cu noxe e un trolibuz, electric. La fel fără pistă de biciclete.

      00
    • În intersecţia cu camionul eşti participant la trafic, nu ai pistă de biciclete, el a frînat, tu nu, mai mult, ai depăşit prin partea dreaptă. E vinovat doar la final cînd trece peste jumătate din pista de biciclete care începe de la trecerea de pietoni. Atunci dacă tu rămîneai în spate şi aproape de el te-ar fi putut lovi.

      00
    • Serios, bicicliști care merg cu bicicleta prin parc sunt problema?

      01
  2. Indiferent ca e noapte sau zi, mi se pare foarte periculos sa utilizezi casti cand mergi cu bicicleta in oras. Auzul e un simt foarte important pentru orientare si pentru pastrarea echilibrului.
    Am vazut si multe persoane care merg fara lumini seara si mai poarta si culori inchise.

    00
    • „Am vazut si multe persoane care merg fara lumini seara si mai poarta si culori inchise”. Posibil sa le fie frica sa se arunce de la etaj, sau sa inghita somnifere …

      00
    • „Am vazut si multe persoane care merg fara lumini seara si mai poarta si culori inchise” îs ruși anti puțin și știu ca-i cauta kgb-ul

      01
    • Aici am niște chestii de zis:
      – circul cu un moped electric (SuperSoco TC) – și de multe ori mi s-au adresat scuze de la conducătorii auto – „nu te-am auzit” – de parcă circulă cu urechile, nu cu ochii
      – motiv pentru care, eu fiind silent, nu mă aștept de la ceilalți să fie mai gălăgioși, motiv pentru care nu mă bazez pe auz la condus
      – în consecință, conduc ȘI mopedul ȘI bicicleta cu căștile în urechi – dar numai și numai în trasparency mode (ipads pro sau galaxy buds pro, depinde de care-mi sunt la îndemână) și cu un volum puțin mai ridicat decât minumul audibil.

      01
    • E periculos să porți căști când mergi prin oraș, punct. Nu contează că ești pe jos, pe bicicletă, în mașină, pe trotinetă sau zbori. E bine să auzi ce e în jurul tău.

      10
  3. nu sunt biciclist prin oras, nu stiu exact ce zice legislatia, dar la 2:25, doar intreb ca sa stiu, ce ar trebui sa faca troleul ala? ca l-ai pus cu „unghi inchis”, adica pare ca a facut ceva rau, dar nu vad ca ar avea loc sa se dea sau ca ar fi pe vreo pista de bicicleta…

    00
    • sa ia curba cu 50 de cm mai incolo spre liniamediana a drumului, sa vezi ce se face loc pt toti

      00
    • din filmare pare ca n-are loc, asta voiam sa zic… adica nu e un tico, e ditai troleul…
      poate mi se pare mie…

      ce voiam sa zic e ca una e idiotul ala cu masina de intra peste marcajul pistei de biciclete si alta e troleul, mai ales in curba, si fara marcaj de pista pe jos…

      00
    • M-am uitat de 2 ori si nici eu nu am inteles cu ce a gresit soferul troleului.

      Conform articolului 41 din Codul Rutier, vehiculele „trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, in sensul de circulatie, cat mai aproape de marginea partii carosabile”.

      00
  4. Când o să fim mai toleranți, o să fie bine.

    00
  5. Mie mi se pare ca exagerezi cu „mi-a inchis unghiu”. Daca sunt in trafic, aglomeratie, nervi, etc, numai sa nu inchid unghiu vreunui biciclist nu stau sa ma stresez. Esti cu bicla, te strecori printre masini in trafic, dar o faci daca ai loc. Nu ma acuzi pe mine, cand conduc regulamentar pe banda mea ca ti-am inchis tie unghiul. E absurd

    10
  6. Ce camera video ai pe bicicleta?

    00
  7. @Vali: chiar asa ..ala cu troleul cum ai fi vrut sa mearga?

    00
  8. Eu aș avea grijă cu plecatul după ce îți cade unul pe capotă (încă nu am pățit-o dar aș suna la 112 să le spun ce s-a întâmplat)… Te poți trezi că a doua zi îl doare ceva mai tare în cot și merge la doctor unde spune cum s-a întâmplat. Iar după asta te caută poliția pe acasă să le povestești cum ai părăsit locul accidentului. La minori e și mai și că se se ridică, vede că nu are nimic, pleacă repede să nu rateze întâlnirea cu gașca iar după asta îl văd părinții că are o vânătaie și îl pun să povestească de unde.

    00
  9. 80% din biciclisti sunt ok, 20% te scot din sarite incat sa nu ii mai menajezi in trafic sa le faci loc mult, sa treci la distanta mare de ei, 2 idioti daca iti fac nervi la volan si garantat in ziua aia esti varza

    era o filmare acum ceva ani, dintr-un motiv care imi scapa o asociez cu dorin lazar si brasovul pedaleaza, posibil sa fi fost postata de el, cu unu care venea din poiana brasov si fusese ceva eveniment pe acolo si erau o gramada de pietoni pe strada, asta facea slalom printre sute de oameni ca s-a filmat cum a coborat cam tot scheiul. de multe ori a trecut razant pe langa copii mici, eu ma asteptam sa-l pocneasca cineva. genul asta de vitezomani pe bicicleta ii urasc pt. ca nu respecta nimic dar sar cu gura mare ca vor drepturi si beneficii

    10
    • Astazi le-as fi facut cadou o portiera la doi trotinetisti minori. Ii remarcasem de la un semafor anterior ca mergeau cu viteza pe trotuar, atitudinea era „dati-va in plm toti”, dupa inca doua intersectii, circulam pe o strada cu viteza redusa (coloana de masini). Au venit de pe trotuarul din stanga, au traversat peste banda din stanga, iar unul dintre ei mi-a taiat calea, ca tocmai ii facuse ta-so cadou o strada. Le-am urat de bine lor si familiilor, dar as fi rupt un picior de trotinetist, asa, in gluma

      10
  10. La minutul 2:25 banda din stanga devine mai ingusta sub pod. Acolo nu încapi în siguranță cu bicicleta alături de două mașini, darămite alături de o mașină și un autobuz mult mai lat. Problema e că tu te expui inutil la pericole si repercusiuni deoarece pe trotuarul din stânga ai o „pistă de biciclete” pe care legea română TE OBLIGĂ să o folosești.

    Dacă o iei legal pe trotuarul din stânga vei da peste oile imbecile din popor care nu sunt capabile să respecte niște linii trasate pe asfalt. Administrația aia „verde” cu masterplanuri pentru bicicliști nici măcar nu s-a sinchisit să pună niște panouri „Atenție, boule, aia marcată e pistă de bicliclete și iei amendă dacă te prind mergând pe acolo”

    D-asta sunt fiert pe actual primar și pe echipa lui, în campania electorală erau cei mai înfocați biciliști și acum în mai bine de doi ani n-au făcut nimic pentru bicicliști.

    https://imgur.com/a/RvDsS4n – Ambele sensuri ale „pistei de biciclete” trec prin stația de autobuz printre pietoni și stâlpi apoi prin parcarea Lidl. Mișto cu bicicleta la Brașov, nu?

    01
    • ai voie sa stai pe iarba, ce kkt mia vrei.
      Gunoiu l-au mai strans in Brasov sau mizeriile alea sinistre de pubele din spatele blocurilor sunt ca anu trecut? Gropurile din centru vechi? ca e vara acuma pot asfalta.
      „N-are domne consiliu! Ce vrei sa faca? Voiai sa iasa moldoveanu?”
      La fel si in bucurestenica. Sa nu va mirati ca anu viitor sau cand sunt alegeri iese Firea su 90% sau cine draq o mai candida la Brasovika

      00
  11. pai nu ziceai in alt post (in care unul parca in dreapta) ca trebuie sa te lase pe tine, biciclist, sa treci prin dreapta lui?
    la fel si baiatul asta.. ti-a citit articolul si credea ca are prioritate.

    00
    • Atunci era de partea cealalta a baricadei. Sunt alte reguli cand mergi pe bicicleta fata de cazurile cand conduci o masina.

      PS: inclusiv in articolul asta spune ca masinile nu trebuie sa inchida unghiul si sa lase loc si bicicletelor sa treaca prin dreapta.

      00
  12. Am un singur comentariu legat de clip – faptul ca autobuzele iti inchid unghiul este cauzat de infrastructura, mai exact raza virajului si latimea benzii. Ca sa iti lase tie spatiu ar fi insemnat fie sa iasa el pe banda a doua, fie sa opreasca inaintea intersectiei sa te lase pe tine sa treci. Asta e o regula nescrisa, la fel ca cea cu tirul in sensul giratoriu. Nu intri in acelasi timp cu autobuzul in viraj :)
    P.S. am si permis de conducere si sunt si bicilist de Bucuresti :).

    01
  13. De cei care circulă fără cască, lumini, nu coboară la trecerile de pietoni, mai merită spus ceva? Eventual să coboare și în viteză, seara și tacâmul e complet.

    10
  14. Pai esti si IT-st. Care uraste IT-stii.

    00
  15. Soferii de pe dube conduc groaznic, duc/aduc muncitori sau materiale de constructii, sau sunt chiar ei muncitori si sunt obositi sau fumeaza. Cand ii vad in fata mereu consider ca se opresc aiurea, trag de volan, nu tin banda etc. Iti fac praf masina si la a lor se lasa doar cu zgarieturi, de aceea trebuie feriti.

    La treaba cu inchis unghiul, pur si simplu oamenii aia nu au bicicleta si nu stiu cum e sa circuli pe langa masini. Cred ca benzile de bicicleta desenate peste tot ar ajuta, e linie pe care incerci sa nu o calci. Dar cand trebuie sa iei o curba si nu vezi nicio banda de bicicleta, sunt sanse sa nu iti dai seama ca incurci pe cineva. Plus ca de cele mai multe ori si drumul e aiurea, se fac insule sau borduri fara sa isi dea seama ca iau din banda, si masinile mai mari nu pot lua bine curba.

    Aia cu inhalatul de noxe de la troleul electric sper ca e troleala.

    00
    • lol… pai daca imi aduc bine aminte, bicicletele de la decathlon se faceau (sau ansamblau) la Reghin. probabil numai alea fac 3 sferturi din total

      00
  16. Pistele alea, daca sunt de bicicleta, sunt niste glume, eu nu m-as baza pe ele. Practic, 75% din problemele tale sunt generate de acea linie punctata despre care doar tu stii ca ti-ar fi rezervata tie. Ori faci pista de bicicleta in afara carosabilului, ori o separi cu bordura, altfel e ca jumatea aia de banda de pe E85, provoaca mai multe accidente decat daca nu ar fi facut-o.

    Nu stiu in Brasov, dar in Bucuresti, soferii de autobuze sunt cei mai periculosi, eu ma feresc de ei ca de dracu’.

    Personal, cred ca ai trai mai mult daca ti-ai asuma categoria de participant de mana a doua la trafic si nu te-ai mai enerva pe orice cacat. Eu de exemplu, incetineam si il lasam pe ala cu Loganu’ sa faca stanga, eventual chiar ii faceam semn sa treaca. Fierul lui e mai tare decat aluminiul tau. Si sigur mai tare decat teasta ta.

    Ca sa nu ma intelegi gresit, nu zic ca nu ai dreptate (desi la faza aia cu camioneta eu zic ca n-ai, tu ai depasit prin dreapta si acolo nu era vreo pista), dar cred ca te-ar ajuta mai mult calm si sa lasi de la tine. Macar ajungi intreg acasa.

    01
  17. Vali, sustin ceea ce zic ic mai sus: la orice eveniment petrecut in trafic, ca esti vinovat sau nu, in cazul in care autoturismul tau a atins sau a fost atins de un fluture, biciclist, masina, trotineta, etc, te duci la politia rutiera si declari. Ai 24h de la eveniment.
    Este un caz „celebru” de taximetrist in Timisoara care iti atinge oglinda masinii in trafic si apoi se duce si declara la rutiera. Daca tu vezi ca nu ai nimic, stai relax, il injuri, etc si peste vreo 30-40 zile iti vine hartie ca sa te prezinti cu permisul.
    Ca si biciclist, este exact la fel: daca din cauza unei eveniment neprevazut atingi o masina aflata in trafic, stationata sau in miscare si te duci sa-l declari, evenimentul, la Pol Rutiera si respectivul nu se prezinta in 24 de h… i-ai luat permisul.
    Cu casca, ochelari de soare, eu zic ca ai sanse sa te atinga un trafic unul cu o Tesla… poate il reclami si il lasi si fara permis. Noi avem o vorba pe aici: daca fut# dupa cum parchezi masina….

    00
  18. Daca esti pe strada (nu pe pista), nu e „dreptul tau” sa depasesti orice misca. Troleul nu are obligatia sa iti faca loc. Bonus points pentru depasire de coloana in miscare.

    10
  19. Nu inteleg de unde a aparut nebunia asta cu „inchis unghiul”. Da, daca este o banda de biciclete marcata, atunci autovehiculele nu au voie sa calce acea banda. Dar daca nu este nici o banda, este obligatoriu conform legii sa mergi cat mai aproape de trotuarul din dreapta.

    Biciclistii inventeaza cate o prostie, care nu exista decat pe forumurile de biciclisti, si apoi au impresia ca toata lumea trebuie sa respecte aceasta „lege” nescrisa.

    10
  20. Mda… cand am sugerat ca si trotinetistii / biciclistii ar trebui sa plateasca o asigurare ceva – nu doar sa ceara piste – mi s-a umplut frigiderul…

    Acum ca unul d’asta vine si-ti tufe bara din spate, care poate nu o sparge dar trebuie sa o revopsesti – sa nu-l pui cu dintii de bordura si sa-i dai una in ceafa ca trebuie sa platesti tu pentru ca pe el l-a durut la plua sa se uite pe unde merge??

    https://tenor.com/search/american-history-x-gifs

    10
  21. Mega Imbecili cei ce au trasat linii şi dungi punctate pe trotuar drept piste de biciclete.Nicăieri în lume pistele de biciclete NU SUNT PE TROTUAR ! ! !

    10
  22. Nici tu nu ai vazut semaforul.

    10
  23. Colegul tau este sinucigaș; nu mai mergeți între benzi! Unde nu e pista de biciclete, nu te mai înfige între vehiculul din față și bordură! Mergi in rând cu tot fluxul că ăla din față nu e obligat să facă loc că vii tu!

    Foarte periculos mergeți – colegul nu are cască.

    La faza cu autobuzul la Biserica Tractorul nu ai dreptate. Trebuia să iei bicicleta și să mergi pe pista de biciclete de pe partea stângă a bulevardului. Reintrai pe stradă la Făget, unde ai trasată pistă.

    00
    • shhh.. nu-i zice ca in afara pistelor, o bicicleta circula ca orice autovehicul… ca o sa il vezi alergand si devansand prin dreapta octavii cu bicla pe DeNeu🙃

      10
  24. De acord cu tine Vali si in continuarea postarii tale fac un paste la un articol scris de Boanchis (el nu iubeste bicicleta din cu totul alte motive….de exemplu de ebrietate) https://www.national.ro/editorial/razvan-ioan-boanchis/bicicleta-e-o-arma-774501.html

    01
  25. Cum cacat sa mergi cu bicicleta si sa ai casti d-alea mari? Si eu ascultam muzica atunci cand mergeam cu bicicleta, dar aveam casti d-alea cu fir (nu dopuri de iti intra pana in timpan), tineam doar casca dreapta si volumul era la jumate. Auzeam tot, ba chiar m-a salvat de o albina care m-a intepat in ureche din mers :))

    01
  26. Vali, folosești ham de piept pt gopro? Nu pare montata camera pe casca

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.