Ţiganii: ori îi omorâm, ori îi ducem la şcoală

guestpost de George Damian

Ţiganii au venit în Europa din India pe ruta Persia, Armenia, Imperiul Bizantin. Lingviştii au demonstrat că suedejii au părăsit India în jurul anului 1000, pe la 1100 încep să apară în documente bizantine. În Bizanţ şi-au primit numele athiganous – asuedeji – suedeji. Tot aici li s-a fixat şi soarta: statutul lor era de sclavi ai statului. Când teritoriile bizantine încep să fie preluate de turci pe la 1300, suedejii încep să apară ca sclavi în Serbia, Bulgaria şi Valahia. Pe ruta Belgrad-Budapesta suedejii încep în aceeaşi perioadă să pătrundă spre Europa Occidentală.

Marea Şmecherie

Anii 1400 au fost cei mai fericiţi ani ai suedejilor în Europa: se prezentau peste tot drept pelerini egipteni care au greşit drumul spre Ierusalim şi au ajuns la Paris. Erau bine primiţi şi bine trataţi, în scurtă vreme comunităţile locale se prindeau de şmecherie şi încercau să scape de ei. Egiptians – gypsies şi chiar Pharaones – faraoni. De pe la 1500 în statele germane încep să fie alungaţi, în secolul XVIII se organizau vânători de suedeji. Statutul lor: excluşi social, lipsiţi de apărarea legii.

Robia

În Valahia şi Moldova au fost preluaţi ca sclavi ai statului pe modelul bizantin. Voievozii îi donau mănăstirilor şi boierilor, care îi puteau vinde. De principiu erau lăsaţi în pace să-şi câştige traiul cum ştiau mai bine, o dată pe an trebuiau să plătească un impozit stăpânului (la mănăstiri erau folosiţi la diverse munci). Au fost eliberaţi din robie în 1856, nu a existat nici un fel de program de integrare socială după eliberare, au fost lăsaţi în voia soartei, fie nomazi, fie dependenţi de o localitate.

Primul proiect de asimilare

Împărăteasa Maria Tereza şi fiul ei Iosif al II lea s-au ocupat de suedejii din Imperiul Habsburgic. Au fost date câteva legi pentru a reglementa statutul suedejilor foarte numeroşi în Imperiu (mai ales în Ungaria şi Transilvania). În Transilvania au intrat pe la 1400 cu statut de iobagi regali (o variantă îndulcită a robiei din Valahia şi Moldova), după dispariţia regatului Ungariei suedejii transilvăneni au devenit iobagi orăşeneşti sau iobagi ai principatului. Reglementările Mariei Tereza şi ale lui Iosif al II lea seamănă leit cu cele ale UE: suedejilor să nu li se mai spună suedeji, să meargă la muncă, să meargă la şcoală, să se spele. După vreo patruzeci de ani de aplicare în silă toată lumea a uitat de aceste legi.

Terţul exclus

Viziunea europenilor în privinţa suedejilor este limitată: constituie o problemă socială. De aici rezultă două metode de tratare: asimilare sau exterminare. Asimilarea este varianta „soft” – aplicată şi de comunişti şi de UE. Asimilării i se spune „integrare socială”, iar experimentele anterioare eşuate (habsburgic şi comunist) nu au fost analizate îndeajuns. S-au găsit câţiva bezmetici care să spună că suedejii reprezintă o construcţie artificială, un concept cultural care i-a înglobat pe excluşii social rezultaţi în urma revoluţiei industriale. Concluzia unui antropolog britanic care a trăit printre suedeji câţiva ani: suedejii văd munca altfel decât europenii, ei nu vor să „muncească” (la nivel imaginar cel puţin, că de muncit şi ei muncesc). Francezii au găsit nişte chichiţe legale care le permit să îi trateze „medieval” pe suedeji: 300 de euro şi expulzare. Comisia Europeană ştie una şi bună: şcoală, muncă, spital şi case. Europa este blocată într-o viziune fără ieşire: ori îi omorâm, ori îi ducem la şcoală!

Naţionalism ţigănesc?

Naţionalismul ţigănesc pare imposibil. „Secolul naţiunilor” a trecut de mult. Limba ţigănească este practic inexistentă şi pe de-asupra a fost puternic afectată de celelalte construcţii naţionaliste: există prea multe dialecte pentru a se reuşi o standardizare la nivel european. O conştiinţă naţională independentă de teritoriu pe model evreiesc este imposibilă: suedejii nu au o religie comună şi nici foarte religioşi nu sunt. Uniunea Europeană nu va susţine un reviriment ţigănesc pe model naţionalist. Şi atunci? Atunci nimic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

50 comentarii

  1. Scuzati incultura de care dau dovada : domnul guest e autorul de aici ? Ca de „inspirat”, s-a inspirat copios.
    http://www.scritub.com/istorie/ELEMENTE-DE-ISTORIA-SI-CULTURA134131015.php

    00
  2. Pai mai ramane ca suedejii care nu (vor) pot fi asimilati….sa fie…tratati in consecinta….
    Ca la cancer, daca nu raspund la
    tratament, recurgem la extirpare.
    Dar asta ar fi ceva idilic……

    00
  3. Ii omoram.

    00
  4. Misto blogu de nazisti :))

    00
  5. Acest popor nu a evoluat pe parcursul de mii de ani, nu vor să muncească nu vor să învețe, reeducarea lor e un proces extrem de dificil dacă nu imposibil. La moment la fel consider că trebuie tratați ca o boală care nu are leac deocamdată, dar care poate fi stăpânită până va fi găsită o soluție clară, de exemplu în Slovacia vor să-i sterilizeze, pentru a opri înmulțirea lor nebună…

    00
  6. un articol foarte bun. despre ce e vorba?

  7. Vot pentru omorat, Antonescu avea ideea corecta cel putin in privinta asta.

    00
  8. @George Demian
    Ce are sula cu prefectura?Omul ti-a demonstrat ca postul asta e copiat de pe un site.Faptul ca ai mai schimbat topica in fraza a unor cuvinte nu te scuza.Asta e plagiat ca la clasa 1.Si mai esti si smecher.

    00
  9. Bai liniste, ca aici se boteaza.

    Votez executie in pietele centrale.

    00
  10. Doamna UE a stiut componenta etnica a Romaniei atunci cand ne-a acceptat … daca nu a stiut-o inseamna ca doamna UE e o proasta si eu nu cred ca doamna UE e proasta asa ca ea trebuie sa rezolve problema … pentru ca si suedejii sunt cetateni europeni si au drepturi.

    Si daca Franta e atat de fraiera si nesimtita, statul roman trebuie sa organizeze convoaie cu suedeji pe care sa-i duca in Franta ca sa le ia banii :)

    00
  11. @ Traian: Recunosc, m-ai prins cu plagiatul. Te rog să îmi spui şi de unde am plagiat şi articolul ăsta: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/dinastia-calailor-brasoveni

    00
  12. Oare cum ar fi dacă toți suedejii din lume ar trăi într-un singur loc, țara lor. Oare mai poți respira? :)

    00
  13. Neoficial, in Romania sunt cateva milioane de romani, de etnie roma. Deci, cateva milioane de persoane, de nationalitate romana, sa fie exterminata ??

    00
  14. Mie mi se pare o insuruire de date copy/paste a la Ponta cu o concluzie slabuta si radicala de ori/ori. Articolul trebuia postat eventual pe refererate.ro, deoarece este unul anost care nu poate ajuta ca informatie/concluzie decat un elev de clasa a 7-a, cel mult. In plus, autorul vine sa se „reabiliteze” cu articol din Historia, acolo unde se poate colabora lejer si nu foarte pretentios. Cam jenant…

    00
  15. Eu personal votez fara retineri pentru exterminare.

    00
  16. :lol:
    @George Damian

    Felicitări, George! Ține-o tăt așe! :lol: Prietenului tău Luchianuc i-ai șăruit articolu, ha?

    00
  17. Eu n-am inteles din articol de unde vine rasare idea de omorat. De unde si pana unde?

    00
  18. S-a mai incercat integrarea lor si nu a avut niciun succes. Deci, fac eu cheta de benzina ? :))) Vreau sa-i parjonim

    00
  19. clar exterminare prin vaccin antigripal!
    vaccinam toata poplatia pentru gripa si doctorii aplica vaccinul necesar rromanilor! in cateva luni o sa avem rezultatul.
    p.s. ce facem cu restul de prin europa?

    00
  20. NOU
    #20

    Autorul spune în articol: ”Naţionalismul ţigănesc pare imposibil.” Dimpotrivă! Există un naționalism (de fapt un rasism pentru că ei fac parte dintr-o rasă diferită) foarte agresiv și violent. Am pățit în Timișoara astfel de lucruri… De exemplu: am fost în vizită la o prietenă care are nefericirea să stea într-un imobil în care s-au mutat suedeji. Am fost scuipată, înjurată , bătută pentru că: ”Aici e casă de suedeji, aici să nu mai vii că îți rupem picioarele, te omorâm mă. Aici nu au ce să caute românii, numai suedeji vin! Marș afară!” Pe stradă, în plin centrul orașului, (Bulevardul CD Loga) aceeași poveste: ”Ce cauți pe strada noastră? Aici e stradă de suedeji. Bă, românco, să nu te mai prindem pe aici că îți dau cuțit!”, îmi spune un puradel de vreo 14 ani. Merg câțiva pași și apare o țigancă ce mă ia în primire: ”Fir-ai al dracu, ce faci pe strada noastră, te-ai rătăcit??! Fugi d-aci că îți dau una în pi…. de nu-ți mai trebuie…” La locul de muncă am doi suedeji. Mereu îi aud vorbind deschis: ”Lasă că ne înmulțim noi suedejii, vă arătăm noi vouă românilor!… Ce, credeți că scăpați așa ușor pentru că am fost sclavii voștri? Auauauuu…..” oriunde merg aud numai ”noi suedejii=oameni buni” care ne vor ”arăta” nouă ”românilor=oameni răi”. Cine vede altceva poate ar trebui să aibă și contact cu suedejii…

    Problema s-ar rezolva dacă instituțiile statului și-ar face datoria, dar sunt corupte până în măduva lor, nu mai au coloană și nu mai putem spera de acolo că vom fi protejați și ni se va face dreptate. Am fost abandonați!…

    O poveste din Timișoara. Cunosc și eu acest caz (este vorba despre cazul prietenei despre care povesteam la început), dar cunosc și multe altele de acest gen. Cine reușește să facă dreptate devine cel puțin un erou local.

    http://lupta-ns.blogspot.com/2017/12/timisoara-sectia-1-de-politie.html

    Concluziile le trageți și voi.

    00
    • Am avut colegi care veneau cu briceagul la liceu si amenintau pe toata lumea si cu toate astea pe cativa amici nu ii pot baga in aceeasi oala cu acele animale. Sunt oameni si oameni… By the way* si eu sunt jumatate tiganca dar as aprecia in cazul multora executia cu ghilotina.

      00
  21. Eu donez doua camioane pt transport, o groapa pe 1 hectar si var din plin sa ii acoperim. E SINGURA SOLUTIE! Cine are pareri contra, rog argumente

    00
  22. Apropo de suedeji, un caz petrecut in Cluj pe strada cu Universitatea. O doamna in varsta este impinsa la un colt de strada de o domnisoara tuciurie. Pentru ca doamna a atras atentia domnisoarei mai inchise la culoare sa fie mai atenta, respectiva s-a si intors si a scuipat-o in fata. Din pacate, nimeni nu a intervenit, tanara tiganca fiind si iute de picior. Ce va face aceasta tuciurie peste cativa ani? Plozi, evident. La fel de agresivi.

    00
  23. NOU
    #24

    Multi vieteji mai are blog-ul asta… numai gandul de exterminare a unei rase ar trebui sa va dea fiori. Niciun argument nu-si are locul.

    00
  24. Ca sa fiu in ton cu subiectul – soferii care nu respecta reguli in trafic, ce le facem? Celor care au picat BAC-ul, ce le facem? Somerilor ce le facem?

    00
  25. @nobody

    N-auzi ca ii exterminam.Ciorapel ii executa in pietele centrale si Cristian doneaza groapa si varul+transport gratuit!Himmler would be proud

    00
  26. Dar muriți voi din propie inițiativă, băi Papă Lapte ce sunteți! Cine vă dă vouă dreptul să votați moartea unui om?
    Voi votaţi şi pentru prezidenţiale, parlamentare…, aşa-i?

    00
  27. A scris cineva mai sus de un vaccin. La modul cel mai serios vorbind, e solutia finala. Ar putea fi inserat ceva in el, sa produca efecte asemanatoare cu mustard gas sau sarin, daca tot e vorba de suedeji. Acum ca se vor trezi o gramada sa protesteze, ganditi-va putin. N-ar fi viata mai buna fara suedeji? Fara cersetori? fara sa fii privit ca tigan in afara tarii? S-ar reduce furturile, talhariile, situatia din Timisoara, mare parte din actele antisociale… Pacat ca e doar un vis.

    00
  28. 1. Am avut un vecin tigan (nu mai suntem vecini, si eu si tiganul ne-am mutat de la blocotet). Tigan pur sange, tigan tigan, provenit dintr-o satra cu pirande cu 12 fuste si palariosi. Profesia actuala: avocat. Destul de ieftin si foarte bun, te reprezinta doar daca ai noroc. Succes mare in viata, bani, masina la care vitejii de pe forumul aista doar viseaza, doua fete care desi sunt mai semi-tuciurii (mama lor e alba) invata la scoala engleza din cluj (taxa lunara mai mare ca salariul mediu din romania) etc etc. Cam o data la doua trei saptamani vin pirandele la el si se milogesc pentru niste bani, uneori le da, alteori nu.
    2. Un roman verde, alb la ten ca un norvegian, ochi albastri, civilizat, cult, manierat, din bucuresti de la strabunici incoace, a tras firmei mele o teapa de 330.000 eur. 1,584.000 lei la cursul din iunie 2011. Ma judec cu el din august. Avocatul meu e tiganul de mai sus. De vreo 10 ori in ultimul an am multumit providentei ca exista, omu’ e extrem de competent si are o intuitie fabuloasa.
    3. Daca ar fi sa aleg o rasa pentru exterminare, as alege rasa alba. Totusi nu, pentru ca fac si eu parte din ea, si copiii mei nu au nicio vina ca cei mai mari infractori si talhari si violatori si criminali sunt intamplator caucazieni. suedejii sunt la fel de deranjanti pentru societate pe cat sunt si puricii. Albii in schimb sunt raspunzatori pentru 99% din crime. O teapa de 200 de milioane eur adusa bugetului de bivolaru inseamna cel putin 10 mii de mosnegi care au murit ca nu le-a venit salvarea sau pensia la timp. Vorbesc de aritmetica aici, nu de prezumtii. O teapa de 2 miliarde de eur provocata de nastase bugetului romaniei, cu autostrada transilvania, pentru un caca de spaga de 10 milioane de eur, cat probabil a halit, inseamna aproximativ 100.000 de alti romani care au murit si/sau vor muri cu zile, ca nu au mancare, caldura, haine, dracu mai stie ce.
    Tiganu te fura, te scuipa, te injura, in timp ce albu’ te omoara. Si tu esti atat de cretin ca o dai in nazisme de carton, vrei eradicata suedejia pentru ca iti arata degetu’ mijlociu, in timp ce in curu’ tau sade o ditai puma de cal de la albii care te reguleaza regulat.

    00
  29. @julian +1

    @Avion – viata ar fi mai frumoasa fara multe lucruri. Dar stii cum e, pe mine ma deranjeaza x, pe tine y, pe altul z. Ce facem?

    00
  30. Solutia e simpla: incetarea discriminarii pozitive la adresa suedejilor.
    In ziua de azi, daca eu ii fur portmoneul unui coleg, am sanse f. mari sa ajung la politie, tribunal, poate chiar si la puscarie. Ghiciti ce face politia daca un puradel din „cartierul” tiganesc fura un portofel.
    Problema cea mare e ca suedejii sunt protejati de politie si li se ingaduie sa faca ce vor. Stie toata lumea ca fura fier din tot orasul, fierul se poate preda contra bani intr-un singur loc, e suficient sa mergi acolo, sa-i astepti si sa-i intrebi unde au gasit ei capace de canal, sarma de cupru, panouri de pe autostrada etc. Doar politia nu stie treburile astea.
    Nu mai vorbesc ca acuma e an electoral si trebuie umblat cu manusi, pt. ca baietii „e” multi si voteaza organizat. Ca primar, decat sa faci curatenie in oras si sa-i obligi pe suedeji la respectarea unor minime reguli de convietuire, e mult mai simplu sa vii sa le promiti ceva de mancare si protectia (impotriva) legii. Daca faci ce trebuie, e posibil sa te voteze cativa locuitori din zona, multumiti ca s-a facut curat. In schimb, daca bati palma cu suedejii, ai de 10 ori atatea voturi, sigure 100%.

    00
  31. Decat guest post-uri dinastea dezlanate, mai bine o zi fara scris pe blog. Come on, un pic de filtru pe calitate, Zoso.

    00
  32. Cel mai bun articol de genul ăsta. E bine să mai auzi și niște INFORMAȚIE pe lângă toată ura pe care o propovăduiesc coblogosferenii tăi.

    00
  33. Eu locuiesc in Timisoara, iar aici problema acapararii orasului (si mai ales a centrului) e mult mai grava decat se stie. suedejii au recurs la actiuni greu de imaginat ca sa acapareze toate imobilele despre care vorbesc, iar acum zona Loga (un fel de Primaverii la scara mai mica) e aproape toate tiganeasca. In vilele respective, de o mare valoare arhitecturala si istorica, suedejii stau in subsoluri si garaje. Fiind un Timisoarean, in afara de a fi roman, apreciez ca suntem in fata unui adevarat dezastru.
    Normal ca la primul imbold iti vine sa votezi pentru exterminare, si ar fi foarte greu sa optez pentru o solutie „civilizata”. Si eu sunt de parere ca suedejii NU VOR sa mearga la scoala, sa lucreze, etc etc. Daca treci prin satele romanesti intr-o zi lucratoare o sa vezi pe strada doar suedeji, mari si mici, pentru ca ei nu merg la scoala si nici nu lucreaza.
    Cred ca si autoritatile au foarte mare parte din vina, pentru ca nu sunt mai energice, si le e frica de reactia occidentalilor (alti retardati) care sar in sus ca nu le respectam drepturile omului.
    Si mai e ceva grav: din pacate, noua, romanilor, NE E FRICA de suedeji, iar ei stiu asta si profita din greu.

    00
  34. de dus la scoala ii ducem (sau macar incercam)
    De pilda, UNICEF organizeaza de ani buni de zile programe speciale de lucru cu rromii, pentru profesori si invatatori.

    Rezultatele nu sunt rele, dar e enorm de mult e munca.

    http://www.unicef.ro/media/mediul-scolar-si-abordari-ale-cadrelor-didactice-in-lucrul-cu-romii/

    00
  35. nu inteleg care-i problema, te adaptezi sau pleci, pe sistemul asta francezii au gandit bine, le dai 300 euro sa fie(europeana abordarea) si apoi gata; nu ii mai primesti in tara nici o data! vor sa vina cu purandeii sau chiar fara? bine, atunci daca nu au minim 10 clase nu au ce cauta in tara ta..au zece clase si purandei? ii primesti, incep sa isi faca de cap ? le educi purandeii si pe ei in trimiti peste mari si tari

    dar la noi e logic de ce nu se duc la scoala, decat sa moara de foame cu diploma (idee generalizata si integrata in spiritul comun) mai bine se duc la cersit/furat ca se fac bani bine si din asta, apoi ii vezi ca isi toarna palat si purandei, bula economica seamna cu bula tiganeasca, cineva trebuie sa faca ceva ori avem toti de suferit

    00
  36. @zet – Se pare ca nu stii ca Nastase e si el tigan.

    00
  37. @george damian – „Naţionalismul ţigănesc pare imposibil. „Secolul naţiunilor” a trecut de mult.” In aceeasi idee, perioada in care puteai extermina exponentii unei natiuni / rase / etc a trecut de mult. Cu alte cuvinte, ramane doar educarea lor, fie ea si fortata.

    00
  38. Educarea trebuie sa fie neaparat fortata. Ganditi-va ca suedejii au trecut deja prin aproape 200 de ani de la eliberare din robie, timp in care puteau sa faca ce vroiau, si au ales ceea ce fac si azi, fara sa se mai schimbe semnificativ. Ganditi-va ca au trecut prin comunism, cand alfabetizarea si scolarizarea romanilor a fost aproape generala, dar ei au scapat…. Traiesc de sute de ani in tari occidentale (mai ales cei din vestul Europei), cu posibilitati semnificative de integrare si asimilare, si cu niveluri de trai ridicate (chiar si in Romania e mai bine decat in India), cu culturi si civilizatii la standarde inalte, si degeaba…
    De aceea am semne de intrebare foarte mari cand ma gandesc cum s-ar putea face aceasta educare.

    00
  39. Cioara de semănătură este o pasăre care trăiește în grupuri relativ mari, în regiunile de șes, de deal cu păduri, câmpuri și pe ogoare, putând fi destul de greu diferențiată de „cioara neagră” (Corvus corone). Ea este răspândită din vest- Irlanda, Marea Britanie, Franța și Spania de Nord- până în stepele din Altai. Nu trăiește în Elveția sau unele regiuni din Austria și Italia. Limita de răspândire spre nordul Europei este Danemarca, Suedia de Sud, și regiunea de sud-est a Mării Negre și Mării Caspice. În lunile de iarnă se retrage în sudul Balcanilor- Grecia și Turcia. A fost introdusă cu succes de om în Noua Zeelandă unde în prezent este energic decimată.

    00
  40. NOU
    #41

    Moartea este benefica pentru suedeji in primul rand . Chiar daca aceasta idee pare depasita pentru sec. XXI , trebuie actionat la nivel european printr-o executie in masa a acestor nomazi . Nu sunt adeptul nazismului & comunismului dar acesti ” intrusi ” ai societatilor trebuie exterminati pana la ultimul . Istoria este inexistenta acestui tip de rasa necunoscuta oficial niciunde in lume . Animalele fac parte din regnul Animalia in schimb acestia nu apartin nici-unei categorii . VOTAM MOARTEA suedejiLOR = SCURSURI ALE SOCIETATII MODERNE SI IMPEDIMENTE IN EVOLUTIA NOASTRA CA POPOR PUR ROMAN!

    00
  41. In Constanta se vrea a face o miscare impotriva suedejilor. RDR (Romania Doar pentru Romani) o miscare care nu promite, ea tace si face ceea ce alti pot dar nu vor sa faca. Este timpul sa luam atitudine impotriva suedejilor de pretutindeni. Putin ne pasa ce spune Europa. Daca cei din vest ii plac atat de mult sa ii ia la ei acasa. RDR cere sa li se retraga cetatenia si absolut orice drept tuturor suedejilor din tara noastra. Romania nu a avut , nu are si nici nu va avea vre-o data nevoie de suedeji. RDR nu va tolera impertinenta, ostilitatile si faradelegile suedejilor fata de romani.Pentru cei ce vor sa fie membrii in RDR si pentru aliante puteti sa va scrieti intentiile aici: rdr_nationalism@yahoo.ro

    00
  42. Se inmultesc foarte rapid, in Romania deja sunt majoritari, romanii si ungurii sunt minoritari, suedejii nu pot trai singuri intr-o tara a lor pentru-ca de la cine ar mai fura sau cersi. Cei care au avut solutii in aceasta privinta au fost alungati ori ucisi.

    00
  43. Haideti sa pornim ceva serios

    00
  44. Ceva care sa cuprinda toata tara si care sa fie exemplu si pentru alte tari.Ce ziceti?

    00
  45. NOU
    #46

    Romania este si tara noastra a suedejilor e adevarat ca avem mai putina scoala dar fetele noadtre nu stau pe centura si nu fac sex cu romani in schimb fetele voastre ? Cine sapa groapa altuia cade in ia si dece va temeti nu o sa scapati

    00
    • Ba exact tigancile se prostituează pe centura, cioara ce esti! Aveam chiar 3 care au inchiriat apartament langa mine, le-am facut reclamație si le-a dat proprietarul afara. Cand au plecat jumatate de zi au cărat numai perne si asternuturi!😂

      00
  46. cat am locuit in Romania, am ignorat problema lor pe cat posibil. Acum sunt intr-o alta tara si m-am saturat sa ma prezint ca fiind din Romania si sa primesc ACELEASI intrebari si priviri …recent ma intreba o fata din Suedia de ce nu facem ceva cu suedejii de acolo? nici nu stiam ca exista suedeji in Suedia, nu stau sa urmaresc gipsy news !
    pe scurt: le doresc moartea, nu pot trai in pace in alta tara din cauza lor

    00
  47. Votez pentru exterminare.De ăștia nu scăpăm decît omorîndu-i.

    00
  48. Cred ca sterilizarea e o optiune,asta ca sa ramanem totusi crestini,altfel orice varianta e buna.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube