Țiganii la Therme și corectitudinea politică

Nu știu care e termenul corect pentru “politically correct”, așa că o să folosesc traducerea mot-a-mot.

Pe mine m-a amuzat știrea cu badigarzii interzicând unor cetățeni de etnie romă să intre la Therme (pentru cetățenii din zonele mai civilizate ale patriei, Therme ăsta e un fel de Paradisul Acvatic din Brașov sau Aqua Palace din Hajduszoboszlo). În bunul spirit civic, un cetățean s-a plâns de discriminare și toți românii au sărit să spună că nu e normal.

Teoretic, nu e.

Practic…toată lumea știe de ce acei paznici au acționat așa. Odată intrați cercetașii, ei vor răspândi vorba despre ce se poate face acolo și cum se face și într-un timp relativ scurt, cetățenii civilizați vor pleca scârbiți sau vor îndura cetățenii de calitate ai acestei etnii speciale.

Înainte de Therme, am auzit niște povești, ambele cu ansambluri rezidențiale și cetățeni romi. Ambele povești au același fir, chiar dacă se întâmplă în zone diametral opuse ale Bucureștiului și cu oameni de naționalități diferite (patronul de la Paradisul Verde e român, patronul de la rezidențialul fără nume e israelian): cetățeni romi au venit să cumpere, cu bani cash, 1-2-3 apartamente/case în complex, constructorul a privit banii de pe masă, s-a gândit un pic și a refuzat politicos. Ba chiar Țânțăreanu le-a și explicat de ce: nimeni nu va mai vrea să cumpere în jurul romilor, plus că aceștia vor aduce cu ei acea cultură și civilizație de care fug toți oamenii normali. Au plecat fără să facă scandal, pentru că nu voiau să întrebe poliția de unde au atâția bani.

Aseară la Therme erau vreo 3 grupuri mici de suedeji, vreo 3 adulți și 8 copii. Nu păreau împreună, nu păreau discriminați și, cel mai important, se inteplinuteră în peisaj: nu urlau unii la alții, nu dădeau manele tare, nu scuipau semințe, nu făceau scandal. Se comportau ca niște … români oarecare.

De asta zic, e mișto să fie corectitudine politică, dar doar după ce învață să se porte.

 

Prometheus72 / Shutterstock.com

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

21 comentarii

  1. definitia veche e asa „Corectitudinea politica este o doctrina cultivata de o minoritate deliranta, ilogica, promovata de mass-media oficiala, care sustine ca este posibil sa apuci o bucata de cacat de partea curata

    partea proasta este ca nu prea mai e minoritate ci se tot inmultesc corectii

    00
  2. „Aseară la Therme erau vreo 3 grupuri mici de suedeji, vreo 3 adulți și 8 copii.”
    Păi parcă tot tu ne spuneai ieri pe twitter că la „Therme e gol la ora asta”
    Acum ai aflat şi de ce.

    00
  3. Adica juma’ de bucuresti n-are voie la therme?

    00
  4. E amuzanta asta ‘invata sa se poarte’.Parca un suedej ar renunta vreodata la ideea de a se imbogati si a se da mare tot restul vietii cu masini,turnulete etc.N-o sa existe niciodata suedejime ‘bourgeois’,n-o sa-i vedem niciodat asezati,civilizati,astea sunt doar iluzii prin care-si castiga unii capital politic.

    00
    • Te înșeli, există suedeji civilizați. Nu prea mulți, dar există.

      Pe de altă parte sunt tot mai mulți români care se poartă la fel ca suedejii. Din acest pdv eu unul nu sunt cu nimic mai încântat dacă e alb și nu negru cel care a furat ceva sau s-a căcat în apă, că tot e vorba de parc acvatic.

      00
    • Nu exista suedej civilizat.Respectiva fiinta, ca urmare a progresului intelectual, se va numi cel putin roman.

      00
  5. Zonele civilizate ale patriei, adica Brasov? Lol. Iar te apuci sa lauzi ardelenii aia aroganti si nesimtiti?

    00
  6. asa se zicea si de romani acum vre-o 200 de ani :) . si de familia lui Obama ala. si de francezi acum vre-o 2000 de ani. si de nemti – erau barbari clar si indubitabil comparativ cu grecii si romanii. iar acum 6000 de ani grecii si romanii erau niste tarani-culegatori ignoranti fata de indieni-pakistanezi-afgani, care aveau orase, piscine, toalete.

    aproape de noi, pe la 1800 si ceva se considera ca cele mai slab calitative produse din Europa vin din Germania. Apoi a fost vorba aia ca is produse japoneze (slab calitativ – pe la 1960). Apoi chinezesti – clar slabe (in zilele noastre).

    00
  7. Mi se pare ca ne comportam cu suedejii in Romania fix cum ne comportam intre noi in afara tarii.

    Cue the racism!

    „Odată intrați cercetașii, ei vor răspândi vorba despre ce se poate face acolo și cum se face și într-un timp relativ scurt, cetățenii civilizați vor pleca scârbiți sau vor îndura cetățenii de calitate ai acestei etnii speciale.”

    „De asta zic, e mișto să fie corectitudine politică, dar doar după ce învață să se porte.”

    „E amuzanta asta ‘invata sa se poarte’.Parca un suedej ar renunta vreodata la ideea de a se imbogati si a se da mare tot restul vietii cu masini,turnulete etc.”

    Romania, tara prastie:
    Am vizitat aceasta tara frumoasa cu doi indieni. Lumea se lua de ei si erau dati afara din localuri pt ca nu se purtau ca niste suedeji, ei fiind oameni in toata firea.

    00
  8. NOU
    #15

    Acum am înțeles eu ce a apucat-o pe stilista ta. Unul gonește vânatul …

    00
  9. suedejii sunt o „specie” aparte … si de cele mai multe ori deranjeaza prin lipsa crasa de educatie , comportament agresiv , vulgar , epatare , dar , am vazut si romani execrabili in comportament de-mi venea sa-i impusc .

    De cele mai multe ori vreau sa le iau partea si sa convietuiesc relaxat cu ei , insa acest lucru nu se prea poate . Vorbesc cu ei , imi las copilul sa se joace cu ei , si cu ai lor , ii ajut , ma comport normal , insa de cele mai multe ori , au tendinta de-a te „agresa” si a se comporta incat sa-ti iei talpasita .

    00
  10. Poate ca decizia de selecta clientii a fost luata dupa alti factori decat cei etnici. Acuma stiu ca fiecare intelege cum vrea si de fiecare data preferem sa facem discriminare inversa decat sa fim acuzati doamne fereste ca am ingradit drepturile minoritarilor. Stiu se intampla si in tarile cu apa calda cu alte nationalitati mai agresive . Si am citit una mai demult care cred ca are legatura cu povestea asta:

    Un pui de suedej se duce pentru prima oara la scoala.Cand ajunge acasa ii spune lui masa:
    -Mama,azi am facut adunari si am fost cel mai bun pentru ca sunt suedej?
    -Nu puiu’ mamei si pentru ca esti entelegent!
    A doua zi se intoarce suedeju’ de la scoala si ii zice lui masa:
    -Mama,azi am facut scaderi si am fost cel mai bun petru ca sunt suedej?
    -Nu puiu’ mamei si pentru ca esti entelegent!
    A treiea zi se intoarse suedeju’ de la scoala si ii zice lui masa:
    -Mama , azi am facut sport si sunt singurul cu par pe piept pentru ca sunt suedej?
    -Nu puiul mamei si pentru ca ai 24 de ani.

    00
  11. Nu ar fi mai simplu sa-i dea afara daca incep sa se comporte gresit? Adica… sa nu se presupuna din start ca o aiba manifestari care sa-i deranjeze pe ceilalti. Si apoi se va duce vorba ca „e frumos, dar stam cuminti, nu ne comportam ca acasa, ca ne dau badigarjii afara”.

    00
  12. Salut. As vrea sa reflectezi si sa citesti cu atentie istoricul Therme. A fost deschis pe 14 ianuarie, iar pana atunci a beneficiat de cele mai pozitive recenzii. A aparut pe republica un text https://republica.ro/cum-e-la-therme-dincolo-de-advertoriale-cronica-unui-client-ne-mulc-umit) care a produs ceva ingrijorare in randul conducerii de acolo. Managementul si echipa de consilieri au luat decizia ca trebuie sa se delimiteze cu orice pret de eticheta: cocalari, manelisti. Cum au pus in aplicare acest plan. Au transmis ideea la fortele de ordine sa limiteze accesul rromilor-suedejilor. In timp ce oameni care sunt cunoscuti in oras ca „bombardieri” sau legende vii ale vietii de noapte au intrat bine mersi si au incalcat inclusiv mult clamatul Regulament…bodyguarzii au refuzat intrarea FIX celor mai nepotrivite persoane. Primii au fost florararii , care culmea au fost buni de furnizori pentru complex, dar nu au mai fost buni de vizitatori si al doilea caz a fost al directorului de la centrul national de cultura al romilor – povestea pe larg (https://www.facebook.com/bobi.neacsu/posts/1115388205151977). De asemenea, a mai fost un caz filmat in care tanarul rom este refuzat la intrare https://cetin.ro/dovada-paznici-therme-discrimineaza-suedejii/. In toate cele trei cazuri au fost dati afara fara ca macar sa faca ceva gresit. In schimb, apareau tot mai multe poze cu „bombardieri” si pitipoance. In primul rand niciun bodyguard din Romania nu interzice accesul unui smardoi recunoscut in oras. Ar risca sa primeasca cateva topoare pe cap pentru ca oamenii aceia nu se incurca cu hartii la CNCD si articole de presa. Cred ca gresesti cand spui ca toată lumea știe de ce acei paznici au acționat așa…. Bodyguarzii au primit niste ordine, dar le-au indeplinit doar pe jumatate sau pe sfert. Eu cred ca tocmai oamenii de care se fereau cei de la Therme fix aia au intrat. Analogia ta nu sta in picioare in cazul celor refuzati. Aceia chiar stiu sa respecte reguli. Deranjant in cazul Therme e ca oamenii aceia nu au avut posibilitatea sa demonstreze ca pot respecta sau nu niste reguli. Au fost dati afara preventiv ca sa zic asa. Ceea ce nu e deloc ok. Daca tot au facut mare caz pe Regulament trebuia sa-l aplice corect.

    00
    • de ce crezi tu ca oamenii cae au bagat intr-o caruta de bani in Therme ar fi trebuit sa-si foloseasca investitia ca pe un test de civilizatie al comunitatii rrome?

      00
    • omul ala ca investitor sau grup de investitori nu are nici o datorie sa spele fata comunitatii rrome. ca sa nu mai punem la socoteala cine plateste daunele care sigur vor fi cauzate pana cand dovedeste comunitatea cu pricina ca nu merita sa intre.

      Vrei sa civilizezi comunitatea rroma? Frumos. Ia din banii tai , du-te si cere la EU bani sa le faci un centru comunitar unde sa rezolvi lagul cultural al comunitatii cu pricina.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile