Sub pătura caldă a democrației

Privesc de 30 de ani la cum oamenii interpretează greșit democrația. Nu mă refer aici doar la români, dar în mare parte cu românii am avut tangență prin știri. Ce-am observat în mod repetat e cum românul crede cu tărie că democrația îi dă dreptul să facă absolut orice (later edit: mai puțin Oana din comentarii). Prin ”libertate” înțelege și să urle în fața polițistului care-i arestează fratele pentru loviri sau furt (later edit: mai puțin Oana din comentarii). ”Libertate” e și atunci când cineva îl înghesuie în duba jandarmeriei de începe omul să se vaite și să urle ”criminalii”, să se prindă de coaste la cea mai mică atingere și – în general – să facă tot posibilul să scape dând din picioare și strigând ”au – mă doare!” (later edit: doresc să specific că asta se aplică mai puțin Oanei din comentarii). Democrație – crede românul – e și să protesteze oricând, pentru orice; oriunde și în orice mod (later edit: mai puțin Oana din comentarii, ea neîncadrându-se aici). ”Democrație” înseamnă pentru el și să refuze să poarte mască pe principiul că are el ceva de nu poate respira – i-a spus medicul – e boala aia rară de-l ucide dacă îl obligi să-și pună ceva pe față (later edit: mai puțin Oana din comentarii; ea nu e așa).

Am văzut chestii similare după Revoluție. Nu exista român care să nu se bucure de democrație în felul lui și care să nu o invoce ori de câte ori îi venea cheful. Urcai în tramvai cu bicicleta și ferească sfântul să-ți fi spus careva ceva, că începeai să urli din toți plămânii că ”păi dom’le – e democrație”. Fiecare își parca mașina pe unde apuca iar dacă era luat la rost – ați ghicit: era democrație, nu aveai ce să-i faci. Democrația intrase și în școală. Țin minte cum, elev fiind, dacă te ruga un profesor să-i duci catalogul în cancelarie sau să ștergi tabla bombăneam ”păi e democrație”. Toți vecinii se războiau între ei pentru locul ăla din scară în care răsărea un ficus, fiecare urlând mai tare că e democrație și el face ce vrea.

În ziua de azi termenul și-a pierdut din putere dar comportamentul e fix același. L-am văzut în reclama aia cu ”Tu știi cine-s eu? Eu sunt cetățean european și am drepturi!”. M-au trecut fiorii când am văzut chestia aia; că exista riscul să prindă la popor și-am fi avut legiuni de cetățeni europeni explicându-și unele altora cum e cu cetățenia europeană și drepturile, de preferință cu pumnul sau maceta.

Orice formă de protest din Europa are media de obicei pe undeva pe la apărarea drepturilor fundamentale stipulate în Carta Europeană a Drepturilor Omului. Așa ar fi și logic – să te manifești prin protest atunci când îți sunt amenințate drepturile elementare. Problema e că românii își văd drepturile diferit de națiile mai civilizate din Europa. În sensul că ”protest” poate fi iscat de absolut orice deranjează un grup de oameni. Dar chiar orice. Cum ar fi faptul că alți oameni au alte preferințe sexuale, așa că românul își trage brâu de tricolor și iese în stradă cu pumnul în aer, chipurile să-și apere drepturile. Ori cum ar fi educația sexuală în școli despre care unii români sunt convinși că se traduce prin ”copilul meu va învăța despre cum se face sex anal în mod regulamentar”; așa că ies în stradă să-și apere drepturile și să cânte ceva despre dreptate și Dumnezeu. Tot luptă pentru drepturi e și când ți se explică faptul că riști să mori dacă nu porți mască dar tu știi mai bine cum e cu botnița aia așa că ieși și zbieri ceva despre oculta mondială; că e dreptul tău.

”Democrație”, în viziunea lor, înseamnă nu doar să-i lași să facă ce vor ei ci și să le impui altora să nu fie așa cum crede românul că n-ar trebui să fii; că el te vrea strict ortodox, cu familie din bărbat și femeie, cu copii, fără unguri sau rromi sau alte neamuri prin preajmă, heterosexual și dacopat. Luându-le altora din drepturi românul e convins că și le apără pe ale lui; așa că iese la protest – să audă guvernanții cum suferă el; să vină Antenele și să-l filmeze cum apără el țara de femeile care vor să facă avort. Iar când reporterul îl întreabă ceva despre cum și ceilalți au niște drepturi rămâne revoltat și uluit: ”Păi da, dom’le – dar nici chiar așa!”. Mai puțin Oana din comentarii, ea nefiind parte a acestei tipologii.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

135 comentarii

  1. Păi normal, ori suntem în democrație ori nu mai suntem.

    00
    • Nu ai libertate in orice democratie. Nu e protest orice manifestatie/aglutinare de indivizi care isi manifesta imbecilitatea. Dar dreptul la a fi imbecil e neplacut, dar constitutional. Si e dovada de libertate.

      00
  2. N-ai inteles nimic, stai jos, 2!

    00
  3. wtf?
    blogul asta a ajuns rau.

    @coloja, tu ai vrea ca eu sa protestez doar pentru ce imi spui tu ca e corect?
    da, chiar suntem cetateni europeni si chiar avem drepturi.

    ai probleme grave de logica si de structura.
    nici nu spun ca te bagi in niste lucruri care te depasesc.

    iti dau un pont:
    te poti ghida dupa „libertatea ta se termina unde incepe libertatea mea”.

    da, am dreptul sa protestez si sa strig „au, ma doare”.
    nu, nu am dreptul (eu, pe persoana fizica) sa impun altora cum sa fie.
    impunerea se face doar prin legi (si asimilate), respectand dorinta majoritatii si mai ales respectand drepturile persoanei.

    00
    • E mișto că ai ratat complet ideea principală a textului, lol. Bun așa.

    • da, dar sper ca asta spune ceva si despre tine.
      mai ales cand e recurenta.

      00
    • edit:
      „sper ca iti dai seama ca asta spune ceva si despre tine”

      00
    • Textul e în limba română și e coerent. Abilitatea ta de a-l cuprinde cu mintea ține strict de tine, nu de mine.

    • Razvan asta sufera de complexul de superioritate si oricine are o parere contra opiniei lui inseamna ca sigur e dobitoc si nu a inteles scrisul.

      00
    • textul e in lb romana
      si daca e coerent.. inseamna ca ideile / continutul sunt problema.
      oricum, tot in partea ta e bucata mare de problema, nu in partea cititorului.

      00
    • Este blogul lui Vali însă câteva observații poate ne sunt permise. Autorul pare foarte ostil – insistă pe argumentație logică dar premisele sale sunt totalmente eronate de obicei. Nu mă pricep, dar pare un narcisism puternic negat aș zice și o promovare de sine exagerată. Față de ceilalți guest authors aici avem o situație în care nu se poate discuta ci doar aproba.

      00
    • @Raul: absolut nimeni nu ți-a băgat pumnul în gură. Eu nu banez, nu bag în spam, nu editez comentarii. Cu toate astea afirmi că tu nu ai avea voie să. Sunt cel puțin 6 oameni în comentariie articolului ăsta care cad de acord cu tine că ”premisele sale [ale autorului] sunt totalmente eronate”; cu toate astea nici măcar unul nu poate explica în mod coerent unde greșesc și care ar fi premisele alea eronate.
      Zici că nu ai fi lăsat să expui.
      Păi… expune. Eu chiar sunt curios cum argumentezi în cazul de față.

    • Razvane, noi suntem prosti, lasă-ne asa.
      Când ne desteptam, te cautam noi la tine pe blog.

      00
    • Ce am eu de obiectat – voi face o analogie. De multe ori par exagerate și ușor enervante postările lui Eftimie – scrise dintr-o poziție de opozant conservator față de opiniile generale, dar în cazul său mi se pare că părerile se bazează pe o cultură solidă, pe documentare. Aici, fără să fiu ostil gratuit sau să-mi doresc să jignesc indeirect, mi se pare că opiniile se bazează dupa citirea unui articol și cam atât – un fel de rezumat al unor articole care au multe citări pe undeva. Adică mi se par artificale, câteva idei care-s aruncate fără a fi pe deplin înțelese. Însă nu o să mai comentez. Vali e suveran – chiar respect blogul pentru că e ancorat în „viața reală” fără make-up, nu vreau să pară că vin și arunc cu noroi – dar articolele acestea sunt total din altă categorie.

      00
    • @Raul: Bun. Fii atent că o luăm logic:

      Ce zici tu: ”premisele sale sunt totalmente eronate”;
      Ce te întreb eu: ”care ar fi premisele alea eronate”
      Ce răspunzi tu: ”mi se pare că opiniile se bazează dupa citirea unui articol”

      Am să încerc din nou: care sunt acele premise eronate în cazul de față? Pun cu bold, să nu ratezi ideea din nou.

    • @Razvan T. Coloja
      Mișto articolele. Mai vreau. E bine cu diversitate pe blog.
      Poate găsesc ramuri și subiecte noi de studiu în timpul liber. Momentan mă ocup de alcoolism. Dar simt că nu o să mă mai țină mult și vreau altceva. Nu vreau să devin doctor docent pe o problemă, dar să aprofundez un pic fenomenul e interesant.
      Ce zici tu aici trebuie înțeles din perspectiva a mai multor domenii, că se leagă între ele: geografie, istorie, filosofie, politică, religie, pentru a înțelege că democrația este un construct european, cu puternice influențe culturale creștine, modelate de asemenea de ideile secolelor 17-20, din diferite zone europene. S-au luat cele mai bune practici și idei și s- au adaptat, rezultând democrația cum o știm azi. Dar pentru a pricepe contextul mare este nevoie de cultură generală din varii domenii. Cultură pe care mulți o au, mulți nu o au. Nu prea merge ca cineva să înțeleagă psihologia și anumite puncte de vedere, fără a pricepe imaginea de ansamblu. Asta e o părere.

      00
    • @Ionut M: mai bag. În jur de 11.00 e programat să mai apară unul.

    • Premisa ta eronata este ca nu toata lumea ar avea dreptul sa protesteze decat pe cateva teme aprobate de tine. Asta este gresit, unul din drepturile fundamentale din democratie este dreptul de a protesta pe absolut orice fel de tema, fara a incalca regulile sociale si securitatea celorlalti. Tine de libertatea cuvantului si a opiniei si de dreptul la asociere. Pot protesta si ca ziua e soare si noaptea e luna, atat timp cat nu arunc cu sticle in politie si nu dau foc masinilor.
      Premisa ta, ca anumite proteste sunt indreptatite si altele nu, este identica premiselor dacopatilor ortodocsi, legate de cine si unde are dreptul sa fu** pe altcineva si cu cine are dreptul sa isi faca o familie.

      00
    • Premisa ta eronata este ca nu toata lumea ar avea dreptul sa protesteze decat pe cateva teme aprobate de tine.

      Eu n-am scris chestia asta niciunde. Try again.

    • @Coloja: „Eu n-am scris chestia asta niciunde. Try again.”

      In textul pe care el l-a scris:

      „Așa ar fi și logic – să te manifești prin protest atunci când îți sunt amenințate drepturile elementare.”

      00
    • @behtel: Man… tu ești super-confuz, jur. Drepturile elementare nu sunt ”aprobate de mine”. Ce-am zis eu e că e logic să ți le aperi. Ce zici tu e că de fapt eu impun asta pentru că pe astea le-aș ”aproba” eu. Dacă eu spun că e normal să-ți aperi drepturile elementare nu e totuna cu mine dictând că alea și doar alea sunt avizate de mine și – prin urmare – restul ar trebui să se conformeze.

    • MAN, tu in textul tau spui ca e logic sa protestez doar pentru situatiile in care imi sunt afectate drepturile fundamentale si atunci e „democracy” conform index-ului vietii pe care tot il fluturi tu pe aici.
      Daca imi iau chimir si protestez ca nu vreau sa vad unicorni pe strada sunt roman si nu inteleg „democracy” ca iote arata si indexul ca avem 6.40 .

      00
    • @behtel:

      spui ca e logic sa protestez doar pentru situatiile

      Unde am scris eu doar?

    • Ideea principala a fost ratata de toata lumea: Oana e bunaciune sau nu?

      00
  4. Din două una, daţi-mi voie: ori să fie libertate, primesc! Dar să nu se pună ceilalți să facă ce vor. Ori să nu fie libertate, primesc! Dar atunci să am și eu câteva drepturi fundamentale și anume să pot face orice vreau.

    00
  5. Îl vrem înapoi pe fluture. /s

    00
  6. @coloja: Exact asta inseamna democratie. Dreptul de a protesta si a te apara cu ajutorul legilor. Iar daca legile sunt gresite, protestezi impotriva lor. Ingradirea dreptului de a protesta si de a te exprima liber duce la comunism sau fascism.

    „Sunt cetatean european si am drepturi.”

    00
    • Io-s nesătulă, îi vreau pe amândoi. Și pe Cristici. :)

      00
    • Democrația înseamnă să-ți aperi drepturile, dar nu înseamnă să dai cu barda în drepturile celorlalți.
      Și nici să ii pui pe alții în pericol dacă ai capacitatea de gândire a unei moluște.

      00
    • NOU
      #31

      Exact asta e concluzia postului, dar probabil ca nu toata lumea a avut rabdarea sa ajunga pana acolo.

      00
    • @Genghis Han:

      dar probabil ca nu toata lumea a avut rabdarea sa ajunga pana acolo.

      …de-aia e amuzant să citești unele comentarii.

    • De fapt când faci apel la legi și instituțiile statului e mai degrabă republică decât democrație. Democrație e când ceri cetățenilor și te supui majorității.

      00
    • @Cristian: am auzit des vehiculată chestia asta cu ”în democrație te supui majorității”. E o percepție eronată. Am mai scris sus undeva: majoritatea (poporul) are putere în democrație în doar două situații: când votează la referendumuri și când își alege conducătorii. În absolut toate celelalte situații o mână de 600 de parlamentari votează ”pentru binele poporului” niște legi, iau hotărâri, conducerea emite decrete. Noi – majoritatea – ne supunem în democrație unui grup minoritar. Așa – în 99,99% din cazuri, cu cele două excepții de mai sus.

    • cristian…ai reusit sa scrii o prostie.
      Republica este o formă de organizare statală pe cand democratia este un regim politic

      Ca sa iti explic „faci apel la legi și instituțiile statului” poti sa faci asta si in monarhie la fel de simplu.

      00
    • @animaloo în monarhia tradițională (nu constituțională) dacă regele voia să-ți taie capul, ți-l tăia pe loc, n-aștepta sentința, sau dacă o aștepta, o dădea oricum tot el.

      00
    • @Răzvan T. Coloja ai dreptate, dar e din cauză că avem democrație reprezentativă, nu absolută. Într-un fel e diferența dintre teorie și practică. N-o să găsești în realitate o implementare perfectă a multor idei politice. De exemplu comunismul: teoretic abolește proprietatea privată, practic tot mai ai o casă, o mașină, o nevastă.

      Ca fapt divers, singura țară de care știu eu că cere mai des părerea cetățenilor e Elveția. Sunt în stare să facă referendum pe orice temă.
      Tot ca fapt divers în Constituția SUA n-apare cuvântul democrație. În a noastră scrie „stat […] democratic”.

      00
    • Domnu’ Cristian, nevasta intra la categoria proprietate privata?

      00
    • @Stefan pe a ta o împarți cu alții? Nu prea cred, deci e privată.

      00
  7. Zoso, bring fluture back :)))

    00
    • Pari un om educat asa ca o sa ti-o dau din popor direct: cine pula mea sa le explice democratia, prietene? O invatau din carti? Care e idee articolului? Ca la 30 de ani de revolutie inca invatam cu ce se mananca libertatea? Corect, fosrte buna observatie (sunt ironic).

      Inclusiv dumneata, aici , esti o manifestare a acestui proces de invatare pentru ca am curaj sa fac pariu ca nu vei spune asta niciodata in afara blogului sau cercului de prieteni. Dar ai libertate pe internet, te bucuri de democratie, chiar daca parerea ta poate nu e cea mai inteligenta. Ce facem? Oprim parerile ca sa nu ne mai deranjeze ale altora?

      00
  8. lipsa de educatie

    00
  9. Realist vorbind articolul pare cam exagerat. Probabil autorul in cadrul activității profesionale intra in contact mai des cu persoane cu păreri exagerate și de aici extrapolează la întreaga societate.

    Daca ne vom uita insa in tara in ultimii 10 ani putem constata că rar au fost proteste importante, deci oamenii nu au păreri chiar așa radicale.

    00
    • A fost mare referendun anti gay si nici mamaie n-a votat dar domnul Coloja ne spune ca nu intelegem inca democratia. A invatat-o dansul si ne-o explica imediat

      00
    • Dragilor, n-a ieșit mamaie la referendum, dar aur a intrat în parlament cu un procent serios, în condițiile în care s-au inventat ieri.

      Plus că s-a făcut referendum național, bani, timp, logistică la nivel național pt că unora nu le plăcea că alții aveau aceleași drepturi ca și ei. Sau mai degrabă li se părea că au aceleași drepturi și au vrut să se asigure că n-o să aibă.

      00
    • Da, e nasoala democratia, au loc toti nebunii in Parlament, mai ales daca sunt multi. Asa e democratia, ca sa functioneze bine e nevoie si de niste educatie. Dar nu suntem noi mai cu mot, au altii niste specimene in tari ‘cu apa calda’ de te iei cu mainile de cap.

      Problema de fapt e diversitatea asta, te cam ia capu de la ea :)))) procesoru mic

      00
    • @Alex, să între în parlament, dacă i-a votat lumea, să intre. N-am nimic împotrivă.

      Dar nu mă aburiți pe mine că „vai, uite ce îngăduitori sunt românii, cum n-aruncă ei cu pietre în gay/femei care fac avort/oricine care nu-i ca ei” doar pe motivul că n-a ieșit mamaie la referendum, în condițiile în care aur (partid cu un discurs aproape identic) a intrat absolut triumfal în parlament la 6 luni-1 an după ce s-a înființat.

      00
  10. Doar cand stii unde se termina drepturile tale si incep al altuia. Cand nu te lasa constiinta sa parchezi masina pe 2 locuri ca stii ca il incurca pe altul care cauta parcare, atunci ai inteles democratia. Pana la urma democratia e 7 ani de acasa. Egoismul e dusmanul nr 1 al democratie, cand crezi ca totul ti se cuvine, ca universul iti este dator nu vei putea niciodata sa intelegi democratia.

    00
    • Daca ai cei 7 ani de acasa pierzi in fata celor care nu ii au. Cam asa functioneaza societatea, a noastra cel putin, un fel de legea junglei.

      00
    • Nu știu ce să zic, legea junglei, aia din „cartea junglei” a lu’ Kipling era miștocuță.
      Nu chiar mișto la nivel de secol 21, UE, dar nu era foarte rea.

      00
  11. Articol de 2 lei, autorul se contrazice singur. Penibil.

    00
    • Poți evidenția clar unde mă contrazic singur? Că acum sunt chiar curios.

    • Explica-mi te rog unde se contrazice singur. Ca eu am citit si nu am gasit.

      00
    • Imi pare rau pentru tine ca ti-ai irosit timpul sa citesti mizeriile scrise de acest Razvan.

      Aici fiind dictatura militara, condusa dupa principii fashion, topoare, masini si imobiliare nu avem decat sa evitam articolele scrie de acest foarte educat om, pe nume Razvan T Coloja, cu poza si link catre site-ul lui, cu pareri foarte bine argumentate si documentate, pentru ca noi, ceilalti, suntem prosti rau si nu intelegem capodoperele scrise de el in articole si comentarii.

      Cand i-am zis ca incearca sa se afirme flagrant a zis ca nu-i adevarat :)) se vede.

      00
    • @Vlad: bun – sunt prost și spân, dar repet întrebarea, că poate poți răspunde tu la ea: unde anume mă contrazic singur în textul de mai sus?

    • e democratie, nu e nevoie sa isi sustina acuzele!

      00
  12. Exact. Democratia originala in care ai dreptul sa faci ce vrei, dar nici o responsabilitate.
    Fata de cei din jur, fata de unitatea administrativ-teritoriala numita tara, etc.
    Fara implicare in guvernare, doar cu dreptul de a (te/ne) plange (noroc cu internetul ca mai afla cineva de lacrimi).
    Si doza de circularitate: daca altii fac asa, eu de ce m-as implica sa ma lupt cu mori de vant/mentalitate/etc?

    00
    • Democrația originala era cu totul altceva.
      Vezi cu nea Pericle, șefu peste atenieni.
      Nu nea Petrică instalatorul de veceuri. Acolo era democrația originală. Din cauza nr de locuitori într-un stat sau super stat, democrația este prin reprezentanți. Niște oameni aleși să reprezinte plebeii dintr-o zonă geografică delimitată ca formă de organizare teritorială într-o entitate statală.
      Dacă ai fost ironic, cu sensul democrației practicate în Țiganistan, atunci aș numi-o democrație balcanizată.

      00
    • @Ionut – evident, eram ironic/sarcastic. Stiu ce se intelegea prin „democratie originala” – eu ma refer doar in sensul ca nu e la definitie.

      Sigur ca democratia este reprezentativa. Dar aia nu inseamna ca votul este singura metoda de implicare. E cea mai transparenta, dar implicarea inseamna si cum votezi. Se cheama reprezentativa pentru un motiv. Ala care e ales trebuie sa reprezinte alegatorii asa ca daca pui stampila pe unu’, pui pe ala care zice ca face ce ai tu nevoie.

      Si dupa ce ai pus stampila si ala merge mai departe, il mai suni sa-i aduci aminte de ce a promis. Mai urmaresti proiectele de lege, vezi ce a votat ala pe care ai pus stampila. Eventual il suni si zici ce asteapta alegatorii ca el sa sustina. Si intre timp mai pus si tu mana si ajuti sa se intampla lucruri, nu astepti sa pice totul din cer. Etc.

      00
  13. NOU
    #60

    pe cand un articol despre lgbt, gay love si alte cacaturi d-astea?

    Un singur lucru mi-a intrat in cornee – intr-o fraza autorul a bagat de doua ori problema, despre familie – nu e bine sa fie formata din barbat si femeie – SA MORI TU! si faza cu heterosexualitatea. Macar atata lucru mai aveam si noi in Romania – nu avem arme si nu suntem napaditi de politicali corect si gay love…..

    00
    • @the_real_blue: eu n-am scris niciunde că familia ”nu e bine să fie formată din bărbat și femeie”.

    • Și mie mi-a dat un damf de prozelitism lgbtq, deși tema e „alta”. Miroase și un pic a progresism de ala bun.

      Mai erau unii acum vreo 60 de ani care doreau toți sa fie blonzi.

      Acum vin alții care îmi spun ca toată lumea trebuie sa poarta masca, toată lumea trebuie sa susțină lgbtq, toată lumea trebuie sa vrea sa se învețe despre sex anal la școală.

      Fiecare sa protesteze cum și când vrea ca de aia e democrație, iar dacă încalcă vreo lege care a fost stabilita în mod democratic atunci sa suporte consecințele.

      00
    • NOU
      #64

      @Bethel: https://dexonline.ro/definitie/prozelitism
      prozelitism sn [At: I. GOLESCU, C. / S și: ~ose~, ~izm / Pl: (nob) ~uri / E: fr prosélytisme] 1 Râvnă în a face prozeliți (1). 2 Devotament față de o credință, doctrină etc. specific prozeliților (2).
      Arata-mi, ca eu sunt prost, de unde rezulta asta in post.

      00
    • Familia e bine să fie formată din câți oameni vor, în câte combinații vor ei. Să aibă aceleași drepturi și obligații ca restul plebeilor. Nu mai multe, că nu îmi place discriminarea pozitivă, nu mai puține pentru că nici eu nu vreau să fiu lovit de părerile altora. Hai cu ofensarea gheilor și discriminarea lor, că un târlete heterosexual nu vrea să ardă în regulator pe unu care e butelie, are filetul pe stânga.
      Problema comunității LGBT in România este că nu sunt asumați și reprezentanții lor sunt niște imbecili. Ne uităm, vedem parade cu bărbați în stilul vampe, care urlă, manifesta. Pe partea ailaltă avem o adunătură de idioți care ies cu slujbe și imnul național în megafoane, cu icoane și portu tradițional.
      Nu am văzut un reprezentant al LGBT, genul de om prezentabil, vertical, cu un pic de atitudine și autoritate, care să iasă în față și să discute argumentat și hotărât despre ei.
      Mai era acum ani multi un 50 de kile ud, de la o fundație numită Accept, cred, care mai ieșea așa fără vlagă și vorbind pe nas pe la tv. Ce dracu autoritate și voce să aibă un leșinat ca ăla in fața oamenilor? Ce dialog să poarte ăla cu alte entități pro sau contra?

      00
    • @IonutM:
      De cand caut ideea asta…

      Am crezut ca sunt singurul care simte ca ni se baga pe gat (sic!) curentul asta LGBTQ+%.
      Inca nu am primit argumente logice la intrebarea „Cum pretinde comunitatea ghei sa demonstreze ca si ei sunt oameni normali ca si restul, dar arata asta prin paradele gay, cu pene in cur si „imbracaminte” cu tenta sexuala?”
      Da, Gigel, iti place de Petrica, e baiat fain, dar nu trebuie sa umbli in chiloti pe strada ca sa arati asta, ca nu ma intereseza unde si cum va iubiti voi – aia e o chestiune privata, nu trebuie sa imi balangani oole prin fata pentru asta – aveti dormitorul propriu pentru asta.

      Asta ma deranjeaza cel mai mult la miscarile astea (la fel ca la feminismul militant extrem), si anume lipsa decentei si discriminarea (fortat) pozitiva.
      Sunt atatea exemple care fac miscarile astea sa fie fortate… de exemplu, la ce trebuia sa inaugureze in UK un „tren GAY”?! Alea non gay ce au? Au paduchi? Nu am vazut pe nici un tren obisnuit sa scrie „ïnterzis gheilor”.

      00
  14. Păi democrația a fost primită doar prin prisma drepturilor, nu și a obligațiilor. Ești liber să faci ce vrei, cât timp ești o persoană decentă, cu bun simț și considerație pentru cei din jur. Dar românii nu au citit decât până la prima virgulă.

    00
  15. Daca suntem totusi atata de ingramaditi,ne poti explica tu care sunt popoarele europene care au inteles mai bine democratia?
    -cei din franta,unde frecvent se blocheaza drumuri,se paralizeaza trafic,se blocheaza depozite de carburanti?
    -squatters din germania,care intra in case nelocuite si stau ca la bunica?
    -cei din sudul italiei?
    -danezii din christiania(care de zeci de ani cam ocupa o fosta baza militara?)

    Si exemplele pot continua….eu vad romanii ca o natie dezbinata,cu idei originale cateodata,o multime eterogena,dar in mod clar nealiniata in sensul vestic al cuvantului.
    Da,putem vorbi de carente educationale,lipsa de spirit civic,grosolanie,parvenitism,dar nu poti acuza poporul roman de a nu intelege democratia.El actioneaza ca un popor ce in ultimii 150 de ani a trait in regimuri pseudo democratice,chiar si atunci cand sebproclama democratia,deci actioneaza ca atare.

    00
    • @Becaly: Norvegia, Islanda, Suedia, Noua Zeelandă și Finlanda au un scor al indicelui democrației cuprins între 9,25 – 9,87.
      Al nostru e de 6,4.
      I rest my case.

    • @coloja eu am avut 9.08 la bac, ce legătură are ce ai spus tu cu ce a întrebat cel de mai sus?

      00
    • @Behtel:

      ce legătură are ce ai spus tu cu ce a întrebat cel de mai sus?

      Silabisim atunci:

      care sunt popoarele europene care au inteles mai bine democratia

      iar eu am răspuns:

      Norvegia, Islanda, Suedia, Noua Zeelandă și Finlanda

    • @coloja coaie, mai sus ceri sa iti dea Raul exemple unde te contrazici si mai jos faci fix invers a ceea ce ceri.

      „ne poti explica tu care sunt popoarele europene care au inteles mai bine democratia?”
      „squatters din germania,care intra in case nelocuite si stau ca la bunica?”
      „danezii din christiania(care de zeci de ani cam ocupa o fosta baza militara?)”

      Danemarca e fix prima in scorul democratiei si Germania e pe 5 iar tu ai ales fix alte tari, pentru ca nu vrei sa explici de la altitudinea soclului de muste pe care singur te-ai asezat.

      Daca iti pasa de democratie, spune-i lui Vali sa iti activeze butoanele de up/down vote.

      00
    • @behtel: dude… are zero sens ceea ce scrii și mi se pare că ai dificultăți în a exprima coerent o idee. Dar din ce deduc tu citești de pe Wikipedia sau altă sursă de-asta găsită la repezeală. Mai jos ai datele pe 2020. Screenshot din raportul Democracy Index pe anul ăla:

      Poză.

    • Aia cu indicele democratiei e chiar relevant.
      Tot ai pomenit de Finlanda,tarile nordice,democratie,samd…..nu sunt finlandezii atat de democrati cum crezi ,eu am interactionat cu tara respectiva,si nu ca si turist,iar consumul de antidepresive in tarile respective este infiorator,dar asta e deja teritoriul psihiatrilor,si al companiilor pharma.

      Dar daca prin articolul asta ti-ai propus sa faci trafic cel putin egal cu o postare legata de masini sau imobiliare,ai reusit,insa succesul va fi efemer,tot masinile si casele raman in top.

      00
    • @Becaly: ummm… în mod cu totul amuzant tocmai Finlanda a fost numită al patrulea an la rând drept țara cu cea mai fericită populație din lume. De către United Nations Sustainable Development Solutions Network – o organizație care analizează ponderea fericirii în lume. Lol.
      Vezi și World Happiness Report, că e prima în top.
      Numai nu le nimerești.

    • @coloja,
      este exact definitia superficialitatii.
      sa ai nevoie de parerea altora pentru un argument pe care nu il poti aduce singur.

      exista o gramada de indecsi, clasamente, topuri (ca tot iti place tie cu locul 1 si concursuri), dar asta nu inseamna ca ele reprezinta adevarul absolut sau ca sunt obiective sau relevante.
      nu contest indecsii aia pe care ii citezi, dar s-au cerut argumente, iar al tau a fost ca i-ai vazut pe aia sus intr-un clasament.

      da, pe langa trist.. esti si extrem de superficial.

      00
    • @john2381: nu are sens ce scrii.

    • @coloja,
      ai dreptate, pentru un superficial nu are sens ce scriu.
      stiu ca nu e pentru tine ce am scsris, dar am scris-o totusi pentru cititorii blogului.
      majoritatea inteleg.

      00
    • deci danamerca nu este democrata pentru ca au lasat un cartier liber. Cartier pe care orice vizitator al capitalei il viziteaza. Pentru ca a devenit un loc cult. LOGIC.

      Si e misto ca Razvan vine cu argumente tip „indecsi” dar alde becali, behtel si alti talentati vin cu „ce prost esti pa razvane, adu-ne argumente, nu indecsi d-astia. Indecsii nus buni, stim noi”. Eventual „am lucrat io in finlanda 2 saptamani si stiu mai bine”.
      Dar, uite, aduceti voi argumentele pe care va sprijiniti ideile. Ca asa se face. „christiania” nu este un argument. Incercati altu

      00
    • @animaloo:

      Si e misto ca Razvan vine cu argumente tip “indecsi” dar alde becali, behtel si alti talentati vin cu “ce prost esti pa razvane, adu-ne argumente”

      După care, în opinia lor, tot eu sunt ăla care nu știe ce spune. Dicuția cu Behtel a fost pur și simplu halucinantă, că eram gen ”wtf, he be on shrooms”.

    • pai…vizitele alea in christiania…

      00
  16. Tot aud chestia asta cu ‘drepturile tale se termina unde incep ale altuia’ , dar nimeni nu zice clar cam unde trasam acea linie. Si uite asa ne certam pe cine ce drepturi are pentru ca, de la atata libertate, lumea a uitat ca are si obligatii pe langa drepturi. Si toate se transcriu in legi, date de reprezentanti alesi de fiecare, democratic, un om=un vot. Asa ca tot democratie e si la referendum, chit ca autorului nu ii convine. Pe final articolul e plin de frustrari ale omului care se uita prea mult la tv si incepe sa vada lumea numai in clisee.

    00
  17. Cred ca fiecare alineat pe care il scrii este bullshit tocmai prin faptul ca nu este adevarat ce spui. Nu neaparat ca minți, poate tu crezi ca asa este, dar sunt neadevaruri crase, generalizate, nu stiu dlcum ajungi la concluziile astea.
    Democratie este sa poti protesta despre ce ai tu chef, democratie este sa nu porti masca (ma refer in spatii deschise) sau sa nu te vaccinezi daca nu vrea p ta, nu mai scrie peiorativ „romanul” ca nu e o specie aparte de handicapat, si francezul protesteaza si face greve si urla cand i-o da jandarmul la coaste, etc.
    Daca imi permiti, am mai observat la posturile tale, ai obisnuinta de a scrie despre niste lucruri ca fiind adevaruri absolute, dar se vede de la o posta ca sunt trase de par. Practic, scrii fake news, nu stiu daca iti dai seama sau nu.

    00
    • Bravo, atunci da-i inainte. Esti pe drumul cel bun.

      00
    • Ah. „e democratie fac ce vreau io”

      00
    • *fac ce vreau eu in limitele prevazute de lege, nu in functii de constrangeri de o natura sau de alta*

      00
    • tu realizezi ca legile is „constrangeri de o natura sau de alta”?

      00
    • Manipularea (stiri, tv, etc.), constrangeri morale, constrangeri sociale, discriminare, abuzul de putere / pozitie dominanta (e.g. angajatorul care te poate constrange sa te vaccinezi sau institutia publica care te duce fortat la mitingul lui Dragnea).
      Imi mentin opinia, democratia (ideal) ar trebui sa-ti dea dreptul sa faci ce vrei tu in limitele legii, daca sa protestezi este legal, poti sa protestezi si 12 cu 24 daca ai chef, nu doar cand si cum iti traseaza directive unii sau altii, domni bineintentionati si vizionari cu drepturile si libertatile altora.

      00
    • pai, deci numa daca esti prost poti sa beneficiezi de democratie?
      Uite, io ca sef consider ca e democratie sa te fut in gura daca nu te vaccinezi.

      pai, ori e democratie ori marsh la cacat?

      00
    • Nu inteleg la ce te referi…unde am zis eu ca numa daca esti prost poti sa beneficiezi de democratie?

      00
  18. Clienții de pe blog nu sunt obișnuiți cu asemenea articole ce necesită gândire. Sau poate e prea devreme pentru așa ceva. Amintesc ca deviza blogului e ‘blog de feshan și topoare’

    00
  19. I get your vibe. Dar sincer, pe mine ma enerveaza si aia care tot repeta cliseul cu „democratie prost inteleasa”. Mai ales cand „prost inteleasa” = „inteleasa altfel decat o inteleg eu”

    00
  20. Foarte direct spus, tot ce ni se serveste in ultima vreme, sub pretextul democratiei, este atitudinea anti Dumnezeu:
    – revolutia sexuala
    – lupta impotriva familiei normale

    00
    • NOU
      #95

      Bravo, ai inteles tot.
      P.S. sunt un tip foarte conservator. Cu toate astea, inteleg ca si gheii, si minoritatile de orice tip ar fi ele au aceleasi drepturi ca si mine. A le limita lor drepturile si libertatile deschide o usa extrem ce duce pe o cale extrem de periculoasa. Adica, daca putem limita pentru unii, de ce sa nu putem si pentru altii, „majoritarii”?
      Ion Ratiu avea o vorba „Voi lupta pana la ultima picatura de sange pentru dreptul tau de a nu fi de acord cu mine”. Bine, nu era in totalitate a lui, a spus-o altul cu mult timp inainte.
      Cu ce nu sunt de acord sunt excesele PC. De gen gender fluid si alte tampenii.

      00
    • Evident, fiecare om alege ce-i place. Dar Dumnezeu are ultimul cuvant! Este important sa iubesc ce iubeste El si sa urasc ce uraste El (adica pacatul).

      00
    • @Sal, spune-mi și mie cine te împiedică pe tine să te căsătorești și să te fuți cu o persoană de sex opus ție?

      Pt că eu asta înțeleg prin „lupta împotriva a ceva” : să dorești să interzici sau să interzici ceva.
      În cazul ăsta prin „lupta împotriva „familiei normale”” eu personal înțeleg interzicerea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie.

      Eu personal nu am găsit pe nicăieri pe agenda lgbt (sau care e acronimul) „vrem să interzicem căsătoria/relațiile sexuale dintre un bărbat și o femeie „.
      Eu am văzut doar „vrem să ne căsătorim și noi fără să fim linșați”.

      00
  21. Din ce am invatat eu la scoala democratie=vointa poporului, practic vointa majoritatii. Deci, o tiranie a majoritatii asupra minoritatilor. Daca majoritatea e crestin ortodoxa, zilele libere vor fi acelea care satisfac alegerea majoritatii, nu o sarbatoare islamica sau catolica. Daca majoritatea vede familia traditionala ca fiind celula de baza a a societatii, legile vor proteja aceasta celula si nu persoanele non binare.
    Acum, problema e ca noi suntem in U.E., iar democratia in cazul asta nu mai tine cont doar de vointa poporului roman, ca avem niste directive de la U.E.. Unele din ele contravin cu vointa locala, de aici atat tam-tam.
    Din punct de vedere uman, constatam ca nu suntem umani. Sa ne aplecam asupra problemei „gay”: sunt doua extreme care se contreaza. Ultra-conservatorii care vor ca homosexualii sa fie scosi in afara legii, si in extrema cealalta parada gay cu queer queen. Dupa cum spuneam, astea sunt extreme, 1% sunt ultra-conservatori din totalul conservatorilor si 1% vor sa fie gay ostentativi. Si noi ne rupem capetele incercand sa vedem care din aceste doua extreme priveste „corect” problema.
    Uman (si democratic) ar fi asa:
    – bai romani, vreti voi sa interziceti prin lege ca doi baieti/doua fete sa fie impreuna, sa se poata plimba de mana pe strada, sa poata forma o uniune, sa poata face un credit impreuna, sa poata sa fie considerat familie in cazul unui accident, sa poata da semnatura pentru o operatie. Raspunsul majoritatii ar fi : nu, nu avem nimic impotriva.
    -bai romani, vreti voi ca doi baieti, doua fete sa faca prozeletism sexual, sa fie ostentativi pe strada, sa aiba dreturi speciale doar ca o iau in fund, sa-i protejam mai mult ca sunt o minoritate? Si aici raspunsul majoritatii ar fi nu.
    Dar, in fapt, nimeni nu vrea sa rezolve problemele omului de rand, a celui ce nu face parte din extreme. Sunt impinse in fata extremele, cu toate ca punctele lor de vedere sunt irelevante, dar fac rost de capital politic de la prostii care discuta extreme, cand problema extremelor nu il priveste pe el ca individ.

    00
    • @required: bine expus.
      Problema democrației – aș adăuga eu – e că permite unui număr extrem de mic, de 3-600 de oameni, să decidă pentru alte câteva zeci de milioane. Votează PSD o chestie vădit menită să-i avantajeze doar pe cei din Parlament ori pe cutare corupt și noi – restul – cam dăm din umeri. Și da – avem protestul ca formă de exprimare, dar e extrem de greu să 1. mobilizezi îndeajuns de multă lume 2. pe mulți îi cumperi cu ulei și 3. după cum am văzut recent, până și protestele sunt inutile. Și aici e problema democrației în statele corupte: că permite unui grup mic să decidă pentru restul. Chestia cu ”voința majorității” e o iluzie pentru prostime. Voința populației contează în fix două instanțe: la referendumuri și la alegeri. Atât. Noi nu avem cuvânt de spus în ceea ce privește vârsta de pensionare ori dacă e grațiat Voiculescu ori dacă se votează sau nu cutare lege care – în fapt – ne afectează pe toți.

    • Cred că democrația înseamnă să ferim proștii de propria prostie. Sunt de acord că vktulce democratic, dar în același timp ceea ce se votează nu trebuie să fie distructiv pentru societate la nivel macro.
      Alegem pe unii mai deștepți decât noi, ca să facă în așa fel încât să prosperăm și să trăim bine toți, indiferent de orientare sau alte criterii, spun toți. Nu întotdeauna ce vrea plebea este cel mai bun lucru.
      Și mai avem ceva. Facem parte dintr-o organizație supra-statala, un grup select numit UE. Nu ne-a băgat nimeni cu forța, nu ne-au îndesat UE pe gât. Automat am acceptat niște condiții și niște cedare de suveranitate pentru a ne integra sistemele economice, energetice, militare, idei de guvernare, să ne aliniem la valorile lor. Așa puteam rămâne creștini autentici de tip Belarus sau Rusia. Unde ne mergea minunat. Mai facem parte din NATO, cea mai puternică, performanta și mai mare alianță militară din toate timpurile.
      Și acolo mai cedăm suveranitate, mai apărăm interesele alianței, mai dăm peste una-alta, mai cumpărăm preferințial armament, tehnologii, dăm contracte către firmele din statele membre. Nu poți cumpăra Suhoi și să fii în NATO. Nu suntem un stat paria ca Turcia.

      00
  22. @RTC: de ce pe blogul tau este mai pustiu ca pe Marte (acolo macar sunt rovere si de la US si de la comunistii globalisti) iar aici te dai in spectacol, `„like a primadona”?

    00
  23. NOU
    #105

    Ce probleme vad eu in articol\rationament. Judeci democratia din punctul tau de vedere si nu al majoritatii romanilor. Consideri ca faci parte din majoritate dar s-ar putea sa nu fie asa, chiar o sa ai o surpriza.
    Pe scurt democratia romaneasca este fix asa cum trebuie sa fie o democratie (este cum o intelege majoritatea celor care traiesc aici), daca ei asa o inteleg asa este. La fel si clasa politica este cum o aleg majoritatea votantilor.
    Daca vrei sa schimbi ceva nu vii si zici baaa sunteti prosti, nu ati inteles democratia ci educi majoritatea sa inteleaga democratia. Dar si cu educatia e un cerc vicios, pina iesim din el si se reformeaza invatamantul mai dureaza.

    00
    • @danny:

      Judeci democratia din punctul tau de vedere

      Altul n-am… la urma urmei eu am scris textul, nu poporul.

      Pe scurt democratia romaneasca este fix asa cum trebuie sa fie o democratie

      Democracy Index ne cam contrazice aici.

      Daca vrei sa schimbi ceva nu vii si zici […] nu ati inteles democratia ci educi majoritatea sa inteleaga democratia.

      Care e diferența? Nu cu ”stați că nu e OK” se începe de obicei în cazuri de-astea?

    • NOU
      #107

      Pai in primul rand compari mere cu pere. Adica democratia din Norvegia cu cea din Romania de parca romanii ar fi norvegieni. Ce este in Norvegia este democratia inteleasa si respectata de norvegieni ce este in Romania este democratia inteleasa si respectata de romani(sau majoritatea romanilor), nimic neobisnuit aici. Ca sa ai o democatie ca in Norvegia aici in Romania fie muti norvegienii aici fie educi romanii sa devina norvegieni :))))
      As vrea sa inchei optimist ca in 100 de ani romanii vor deveni norvegieni la nivel de educatie dar nu cred asta.

      00
  24. nu prea ești iubit pe blog.

    00
  25. Democratia de care vorbești tu e specific europeana. Spre deosebire de americani, europenii au tinut mereu sa pună limite la pareri, incriminand legal dezacordul cu parerea general acceptata asupra unui subiect.

    Ca sa dau doar un exemplu, si subliniez ca nu sunt partizanul acestei idei, in Europa nu poti sa umbli pe strada cu o pancarta pe care scrie ca holocaustul nu a existat, iti iei amenda si faci puscarie. In USA parerea ta, indiferent cât ar fi de stupida, e protejata de primul amendament.

    Acum, România are o democratie tanara care este inteleasa deseori prin import american si nu intelege limitarile si cutumele democratiei europene.

    Acest import cultural gresit de peste ocean, nu se intalneste doar la democratie ci si la alte lucruri, vezi asteptarile mesianice vis-a-vis de presedinte, polarizarea politica duala (stanga/dreapta) sau considerarea ca normala a finantarii partidelor prin lobby.

    00
    • NOU
      #114

      La fel te poti plimba pe strada in SUA cu o pancarda pe care scrie ca sclavia nu a existat. Sa vezi atunci democratie si primul amendament.

      00
    • Da, in USA poti sa faci asta fara sa iei amenda si fara sa te bage nimeni la puscarie. Daca o faci pe undeva prin Louisiana, s-ar putea chiar ca cineva sa ti se alature si politia sa te felicite. Daca o faci in Harlem, la fel, nu te va amenda sau incarcera nimeni, doar ca speranta ta de viata se masoara probabil in secunde.

      00
  26. Acum s-a terminat cu toporul, tre sa imi iau maceta …
    Unde gasesc o maceta buna, Vali are doar topoare ?

    00
  27. premisele sale sunt totalmente eronate. Si, pentru ca eu sunt un om bun si iti explic si de ce: pentru ca e democratie si scriu ce vreau!!!

    Asta ai uitat sau poate nu era asa la voi in oradea. „e democratie SI FAC CE VREAU!!!”. Acum suntem cetateni europeni si avem drepturi si FACEM CE VREM!

    00
  28. Razvan : Nu apreciez deloc generalizarea. Daca in “romanii fac si dreg si nu inteleg”ma incluzi mine (si pe unii romani care nu au sustinut referendumul CpF) atunci textul tau e complet eronat. Romanii ca mine NU APAR LA STIRI. Un alt argument impotriva a ce ai scris e ca unii dintre acei romani despre care vorbesti se civilizeaza brusc cand trec granita. Deci, pentru ei, problema nu consta in capacitatea lor de intelegere si adaptare, ci in modul in care se aplica regulile si legile stabilite de majoritatea cetatii. Pe de alta parte, numitorul comun al exemplelor date tine este educatia, despre care nu prea ai vorbit. Pai ce facem? Aruncam asa de aiurea mingea de foc sau mergem pana la capat? E tare usor si, pentru unii, satisfacator sa arate cu degetul prostimea. Ii face sa se simta superiori, nu? Misto piedestalul tau. Stai pe el si ia o pauza.

    00
    • @Oana: după cum bine știi, generalizarea are ca scop realizarea unei medii. Când eu spun că ”păsările zboară” e absolut normal că sunt în cunoștință de cauză și știu că – de exemplu – găinile sau struții nu zboară. Problema cu exprimările de acest gen e că ar fi prea dificil să scriu ”românii sunt așa, dar Oana, Diana, Marcela, Emanuela și Saveta nu”. Ce-ai făcut mai sus a fost să te activezi din cauza unei chestii care era subînțeleasă: că oamenii au două mâini, dar printre 600 de milioane de oameni mai găsești și de-ăia cu o mâna sau fără mâini. Asta nu anulează însă ideea generalistă de ”oamenii au două mâini”. De aceea îi și spune ”generalizare”.
      Acum – că tu nu o apreciezi pentru că te identifici cu o minoritate și crezi că aia trebuia explicit exclusă din context… asta e doar problema ta.
      Dar fii atentă – facem așa: editez și te scot din context. Ca să fie clar că tu nu.

    • Nu poti sa generalizezi, iar apoi sa te ascunzi dupa (deget) medie sau dupa „ar fi prea dificil să scriu” atunci cand cei care nu se incadreaza in cadrul descris iti aduc argumente contrare. Daca nu esti las.
      Am incercat sa fiu ” civilizata ” cand am spus ca nu apreciez generalizrea. Dar tu reactionezi ca gigi de pe santier : „ce ai mai, nu stii de gluma?” „Sensibilo!”
      Nu ma incalzeste cu nimic daca ca ma scoti doar pe mine din context. Problema ramane. In viitor ai sa mai torni texte de genul aici. Life goes on.

      00
    • @Oana: Umm… numai ”civilizată” n-ai fost. Dar vorba ta – life goes on.

    • N-ar fi fost mai corect, „unii romani”?

      00
    • nu. pentru ca atunci cand vorbesti de un popor vorbesti de majoritatea lui, nu de alde oana sau razvan sau animaloo.

      ca atunci cand mergi in romania gasesti romani nu pe oana

      00
    • „dar în mare parte cu românii am avut tangență prin știri. ”
      QED

      00
    • Am ajuns pana aici sa văd ce a scris Oana, mai bine dormeam.

      00
  29. Pe scurt, vrei să spui că românii confundă democrația cu anarhia.

    00
  30. mama ce oameni draguti :)))
    noroc ca vali e de mai mult timp pe aici si il accepta ca altfel il trimiteau si pe el la plimbare.
    la un articol despre democratie si libertate sa vina atata puhoi de oameni sa ii spuna autorului ca e praf si ca nu e ca el, e ca ei si ca aia nu e democratie. misto si ironic si misto.
    si bonus: fara argumente.

    ca idee eu astept inca concluzia aia despre apocalipsa prezisa de autor in privinta pandemiei. parca dupa paste sau prin perioada aia a fost enuntata. se mai intampla sau cum ramane?
    multumesc!

    00
  31. Un banc care are nevoie de explicatii, nu mai este banc.
    La fel sta treaba si cu articolul de fata.
    Suntem mai multi care nu i-m gasit o idee centrala si atunci incercat sa-l disecam pe bucati…
    Probabil acesta e momentul in care i-am pierdut coerenta…

    00
  32. NOU
    #129

    Romania a ajuns, de mult, tara drepturilor fara obligatii.

    00
  33. NOU
    #130

    Ma bucur ca am citit textul mai tarziu.

    Comentariile sunt naucitoare si evidentiaza extrem de bine ideile expuse in articol.
    Mai mult, inconstient sau nu, aproape fiecare dintre criticii autorului isi expune un „trigger point”, un subiect de discutie pe care nu te mai poti intelege cu el.
    La unii e religia, la altii masca, vaccinul etc. Si, narcisismul de pe tort, Oana, Care nu face parte din majoritate :).

    Extrem de interesant de urmarit de pe margine.

    00
  34. Nu am comentat niciodată pe acest site, deși intru des, și probabil că nici nu o să mai comentez, dar… ce dracu’ e textul ăsta? Pare că e scris de un adolescent care s-a prins în fine că băieții se uită la fete pe stradă și invers.
    Nu știu românii ce e democrația și ăia „avansați” știu…
    Și sunt proști românii că ei vor să facă pipi în același pișoar concomitent cu cel care ajuns primul, că e democrație…
    Am avut un sentiment de jenă citind entuziasmul autorului pentru platitudini de asemenea „calibru”… Eu zic că e mai sigur că copiem din cărți decât să ne închipuim că suntem în stare să gândim, înainte să testăm asta pe prieteni, rude etc.

    00
  35. idei de viitoare articole:
    1. cum trecem peste anxietate in contextul post pandemie.
    2. cum ne-a afectat pandemia dpdv psihologic. ce e anxietatea sociala?
    3. burnout. cum sa ne impacam cu job ul
    4. increderea de sine. cum lucram cu ea
    5. relatia intre generatii. baby boomers vs millenials
    6. diferentele in gandire dintre barbati si femei.
    7. cum arata un interviu de angajare din perspectiva unui psiholog. secrete, tips and tricks
    8. de ce „sa moara si capra vecinului” e expresia favorita a romanilor. cauze, efecte, analiza
    9. meditatie, wellness si alte bullshit uri. au vreun efect sau sunt apa de ploaie

    bonus: de ce sunt americanii asa indragostiti de arme si libertatile lor

    Daca tot esti psiholog, poate ar fi mai bine sa te axezi pe niste articole din aria ta de expertiza. Cred ca ar ajuta mai mult pe cititori, decat articole de genu „sa fie bine ca sa nu fie rau”.
    Sper sa iei in considerare ideile de mai sus.

    00
  36. NOU
    #135

    „Democratia” era vazuta ca o forma de putere dupa 50 de ani de jug (in mare parte autoimpus prin frica de regim si de secu’ dar asta e alt subiect).

    Si acum avem in continuare motive de „protest”. Nu-i ca si cum romanii nu mai incearca sa-si dea teapa reciproc.

    Pana la urma care e diferenta dintre democratia „prost inteleasa” si cea „bine inteleasa”? Gradul de educatie? Servilismul fata de miliardarul cu cea mai mare influenta asupra CE in perioada electorala curenta?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube