O să ne strecurăm?

Mai țineți minte cum s-a prăbușit imperiul lui Niculaie, când n-a mai putut șpăgui miniștri ca să obțină prețuri preferențiale la energie? Cam asta urmează să se întâmple cu multe fabrici din lume.

Iarna viitoare va fi una cumplită şi vom vedea preţuri uriaşe la energie, fabrici care se închid şi oameni care rămân în beznă şi frig, pentru că nu îşi vor putea plăti facturile, dacă Guvernul nu ia de urgenţă măsuri, a afirmat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro Slatina, într-un interviu acordat AGERPRES.

Acum, întrebarea e dacă asta e bine sau rău. Dacă oamenii vor ieși în stradă ca să dea jos guvernul corupt și incompetent, ce punem în loc? Ce vor putea face ăilalți? Minuni? Pe termen scurt?

Sigur, toate fabricile depind într-un fel sau altul de subvenții, le citiți prin ziare, e ilustrul exemplu Nokia, a venit la noi că a obținut subvenții, le-a dat cu flit nemților, când s-au terminat subvențiile s-au cărat.

Mă rog, e bine că s-au prins mai mulți acum că statul e în cârdășie cu companiile petroliere, că a publicat Petrom profit record îi timp ce se plângea că o duce rău, și statul și el la fel, când s-a supt cu două guri de la țîța prețului la benzină.

Ce fac ai noștri? Măresc salariile bugetarilor, că au nevoie ca aparatul să fie funcțional. Și cam atât. De reactoarele alea nucleare nu se mai aude nimic. De o politică de energie tot nimic.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

40 comentarii

  1. NOU
    #1

    Ca sa iei masuri bune, trebuie sa intelegi si apoi sa accepti situatia de fond.

    1. De ce au crescut preturile la energie ?

    2. Care sunt optiunile ?

    3. Cat sunt de usor de implementat ?

    =====

    1. Datorita situatiei din Ucraina, coroborat cu aftermath-ul Covid si cu liberalizarea tarifelor.

    Dupa pandemie companiile au inceput sa lucreze. Ca sa tii fabricile mergand, ai nevoie de energie.

    Daca Putin taie sau scumpeste gazul, e clar ca noi platim de zece ori mai mult.

    Mai e si liberalizarea tarifelor de anul trecut, unii zic ca e buna, altii zic ca nu e buna.

    2a. – renegocierea cu Gazprom, pe model unguresc
    2b. – plafonarea tarifelor, „deregularizarea”
    2c. – restrictionarea si restrangerea consumului la firme si la populatie

    3. Pai 2a e sinucidere politica pe plan extern, dar ar fi sustinuta de catre marea parte a populatiei, in special votantii din paturile de jos si de catre „patrioti/nationalisti”.

    2b. – e testata si merge prost, la fel ca returnarea de TVA. Tu acoperi de la buget marirea de pret, ca pe un fel de subventie, dai banii aia intermediarilor/producatorilor din sectorul energetic, dar ii dai cu mare intarziere, in timp ce taxele si accizele le iei pe loc – ce se plange Nastase din articol.

    2c. – nu poti face asta pentru firme, ca se inchid sau intra in faliment. La populatie nici atat, ca nu poti controla cati mc/kwh consuma fiecare, decat cu niste contoare inteligente care sa stopeze fluxul la X mc/kwh consumati.

    Pe scurt, conducatori slabi – > gura bate curul.

    00
    • Băi, serios, mai terminați c-au crescut prețurile la energie datorită conflictului din ukraina. Eu am primit notificare de la electrica, pe firmă, anul trecut în decembrie că din ianuarie voi plăti 4 lei pe kwh. Fix atât e tariful și acum. Și nu era niciun conflict în ukraina. Singurul motiv e că s-a liberalizat piața, pur și simplu s-a dat liber la speculă, atât. Restul e gargara unora care vor să pară inteligenți.

      00
    • Iar soluția e simplă și la îndemână, se revine la modelul energetic dinainte de liberalizare. E atât de simplu. Dar pur și simplu nu se vrea.

      Btw, o parte din creșterea economică vine fix din șmecheria cu liberalizarea pieței. Prin liberalizare pur și simplu cifra de afaceri în energie s-a dus la cer. Ca idee, noi plătim niște facturi apropiate de cele dinainte de liberalizare, c-o creștere de 30-40%, dar costurile totale cu plata energiei consumată atât de persoanele fizice cât și cele juridice, însumează, pe lângă ce plătim noi, vreo 40 de miliarde de lei. Adică vreo 3% din PIB. Și uite așa îți creste PIB-ul și ești tigrul Europei.

      00
    • sigur pătura de jos….dar de ce nu plătiți voi prețul întreg oferit de furnizori care ajunge și la 2 lei kw și ne lăsați pe noi ”pătura de jos” reglementați? Și la gaz puteti plati 0.8 lei prețul oferit și ne lăsați pe noi cu 0.31!

      00
    • NOU
      #5

      zetu – energia nu e doar curentul, e mai ales gazul, si ala e fix din cauza razboiului.

      Am primit notificare de la Engie in mai ca din iunie se face 1.3/kwh, inainte aveam de 3 ori mai ieftin.

      Apoi, preturile de azi se fac la estimarile despre ce va fi peste 6-8 luni.

      Sa fim putin mai realisti si mai informati.

      00
    • Bart, prețul gazului s-a dus în sus azi iarnă, dinainte de război, concomitent cu prețul energiei. Și serios, de ce să crească prețul gazului la noi? Producem 70% din ce consumăm. Pentru restul de 30% se justifică creșteri de 5-6 ori? Pe bune acum, hai totuși să nu nenorocit logica și bunul simț.

      00
    • NOU
      #7

      Zetu – nu inteleg de ce te certi cu mine :)

      Eu nu zic ca nu a inceput cresterea de anul trecut, spun doar ca ea s-a accelerat incepand de anul asta, si ca motivul, cel putin in cazul gazului, e invazia ruseasca.

      „De ce sa creasca pretul gazului la noi ?”

      Pe bune acum…ia exemplul titeiului, noi nu prea rafinam, si ce avem in Marea Neagra, exportam catre unguri, MOL si OMV rafineaza si apoi ni-l revand noua.

      E la fel si cu alte surse, in general Romania e jecmanita, pentru ca da, asta e termenul.

      Stiu ca e ceva ce e normal „in capitalism”, dar tehnic si moral e o mare porcarie care nu se deosebeste foarte mult de definitia tradarii.

      00
    • Energia electrica din România depinde spre zero de gazul rusesc. Mai exact 8%.

      Preturile au explodat după liberalizarea pieței, făcută în stil romanesc, pentru smecheri.

      00
    • Preturile la energie începuseră să crească încă din toamna 2021, când războiul din Ucraina era relativ departe. Ai pus botul la ficusul ornamental de la Cotroceni cum că Putin ar fi de vină.

      00
    • @Bart, eu nu ma cert cu tine, pur si simplu reactionez la niste neadevaruri pe care le propagi pe aici. Cum a fost aia ca toate s-au scumpit pe baza de razboi, desi eu am primit notificare de la electrica, ca va fi 1 kwh 4 lei, inca din decembrie 2021. Mai apoi vii sa-mi explici ca energia nu-i de fapt electricitatea, si e mai ales gazul, in contextul in care 99% din locuinte au energie electrica, dar nu cred ca avem peste 50% dintre locuinte racordate la gaze. De asta reactionez, pentru ca pur si simplu esti pe campii rau de tot.

      00
  2. Și totuși, de ce s-a liberalizat piața? Ce nevoie era de intermediari? Ăștia sint că suedezii din piata de legume.

    00
    • pentru ca nu poti avea monopol intr-o tara EU si sa poata intra oricine. s-a liberalizat furnizarea pt ca operarea (tevile) tot ale statului sunt.

      00
    • Piața s-a liberalizat pentru că conform UE, nu e în regulă să ai în România un sistem în care statul să reglementeze prețul. Asta înseamnă că tu creezi concurență neloială unei alte țări. Ai avantajul prețului mai mic la energie și gaz, ca atare ai un avantaj în atragerea de investitori. Și strict principial e corect. Atât doar că în timp ce UE ne vântură principii, Germania și-a dezvoltat economia, și-a fost extrem de competitivă pe plan economic datorită gazului luat ieftin de la ruși. Anyway, problema nu e că UE a insistat să facem asta, problema e că niște politicieni, culmea, ăia de partea bună a forței, au înfăptuit asta. Vânzând treaba asta către cetățeni de parcă ar fi în beneficiul lor. Îl țin minte pe Virgil cum ne explica că vor scădea prețurile cu 30%. Acum, practic, culegem roadele acelei nenorociri care a fost liberalizarea pieței de energie.

      00
  3. Orice s-ar întâmpla, tot ăștia vor rămâne la butoane, 2024 e aproape

    00
  4. Soluțiea e simpla: dat jos ciuma roșie/galbena, taiat in aparatul bugetar ca rechinul la prada, fara mila, sa sara sange, minimizat subventiile pentru asistatii sociali si dat decat pe baza de anchete sociale făcute bune acolo unde e cu adevarat nevoie, instalat panouri solare este tot, absorbit fonduri UE cu tzspe guri. Pus guvern technocrato-usrist sau USR complet. Watch the honey rivers flow, I kid you not! That simple.

    00
    • Da’ chiar așa, mai există USR ?

      00
    • Clar trebuie redus aparatul bugetar, zic eu cu cel putin 50%. Dar ei isi maresc cu 25%salariile…
      Si pe langa reducerea de personal, obligatorie si exclusiva semnatura digitala pe documente si. examen la toti cu test de baza la office, adobe si mail. Sa nu se mai plimbe in primarie o hartie deampulii cu zilele pentru semnare, direct mailuri interne cu semnatura digitala. Si dupa reducerea de la 30 zile la 10 pentru orice fel de cerere.
      Hai cu dislikeurile lipitorilor anagati la stat :D.

      00
    • @Miau
      Ai înțeles prost: se discuta de o mărire de 25% din diferența până la grila din 2022, nu de 25% din salariul actual.

      00
    • @Apollo si dupa toate astea in maxim 3 luni va fi dat jos guvernul si continuam ciclul. Niciun partid in Romania, nici USR, nu ar facea chestiile ce ai scris ca ar fi o sinucidere 100%

      00
    • @Valente
      Greseala mea… Mersi pentru lamurire.

      00
    • @miau fix 100 de lei în cazul meu.. nu pot sa zic că mă bucur, nici că-mi pare rău. 🙂 Pentru mine este îngrijorătoare ușurința cu care sa revenit la tichetele de vacanta, toți le folosesc de parca e un drept dobândit la naștere.. nu le miroase deloc dar deloc..

      00
    • Din pacate USR si-a arata neputinta. In afara de aparatul local nu au forta si pricepere sa se descurce la centru.
      O sa continuam cu rocada boschetarilor din PSD-PNL

      00
  5. Tin minte janghina aia de om, saracia aia de individ, inutilul ala de personaj cum ne prostea pe fata ca mai facem o centrala nucleara si o sa fim noi miezu’ ca daca il vad pe strada imi vine sa ma impiedic cu picioarele in spinarea lui si pentru asta si pentru manevra aia cu exploatare din Marea Neagra…

    00
  6. „Dacă oamenii vor ieși în stradă ca să dea jos guvernul corupt și incompetent, ce punem în loc?”

    Situatia economica si ce e in Ucraina naste oameni radicali, sa speram cu nu va fi haurul sau o coalitie la fel de radicala ca atunci chiar am belit pwla…

    Sa „urmarim cu atentie” ce se va intampla in Italia de ex. unde partidul ala neo fascist are sanse mari sa castiga alegerile si sa creeze un Orban 2.0 dar cu o propaganda nationalista si xenofoba de 100x.

    00
    • Sau Franta cu Le Pen care a pierdut la mustata, daca erau cu o luna mai tarziu alegerile castiga sigur (vezi parlamentarele de la ei).

      00
  7. Nu stiu de ce aveti dubii si dileme depre ce se intampla. E New Green Deal scad emisiile de CO2. Ca vrajeala cu liberalizare preturilor la curent mai are un suport dar cu pretul la benzina care sa fie justificarea?

    00
  8. Pai daca a mers vrajeala la petrom merge si la restul.
    ba e seceta ba e razboi ba e covid.
    in fiecare an cate un scenariu.
    deci pe scurt nu se schimba nimic.
    plateste darile la stat la timp si bucurate de viata fara nervi si fara stres.
    Ca ori cu nervi ori fara tot le platesti.
    Avantajul e ca daca le dai la timp nu ai penalizari.

    00
  9. Știi cum e aia cu ‘nu aplicăm la sânge legislația rutieră să nu se supere votanții”?

    Așa e și la energie, stai calm. Subvenții grave pt cămătarii din rețea, banu gros la băieții smecheri, însă vor fi facturi menținute la nivel suportabil, pe același principiu. Pariu că se vor și lauda la tv cum țin ei preturile la energie sub control prin subvenții, or some shit? E PSD la butoane, iar asta cu subvențiile împacă și hoțu și prostu.

    00
  10. 1. Alro e deținut prin Vimetco de miliardarul rus Vitali Matsitski. Deci mai ușor cu dl. Năstase pe scări, ca nu știm agenda lui.
    2. Dacă la noi motivul creșterii de preturi este liberalizarea, pentru alte tari ce a fost? Pentru ca întreaga Europa suferă de aceeași problema. Unii care sunt în domeniu zic ca gazul e de vina. Spaniolii au găsit rezolvarea. La noi nu se poate, ca Romgaz da bani la stat și cu OMV suntem prieteni, ce draq…
    3. Ministrul Energiei este politician. Știe de unde se aprinde lumina doar. Poate asta e un impediment pentru a identifica soluția și poate de asta vorbește atât de mult și degeaba.
    4. Speculanți au fost și vor fi. Teoria este sa cumperi ieftin și sa vinzi scump. Nimeni nu vede în schimb costurile cu finanțarea, riscurile și unii ani pe minus. Dar da, unii sunt capitaliști sălbatici, inclusiv la furnizori, nu numai la traderi – exemple destule în piața.
    5. Indiferent cum, soluțiile pe termen scurt vor fi dureroase pentru ca rezolvarea e doar pe termen mediu și lung. Și rezolvarea e sa ai capacitate de producție. Care nu vine peste noapte. Și nu vine construita de stat, ca asta e incapabil. Vine cu investiții private. Investiții care au nevoie de un minim de stabilitate.
    6. Preturile de astăzi (cele plafonate) nu încurajează reducerea risipei, nu încurajează eficientizarea consumului. Nici nivelul de inteligenta sociala al populației nu ajuta. Nici politicienii care la mai bine de 30 ani de la comunism încă suferă sechele.

    00
    • la 4. Avem o problemă enormă în România cu liberalizarea prețurilor, e făcută efectiv la mișto.

      Gen există niște găuri de șvaițer prin care poți da tunuri simple.

      Uite ca idee, poți să îți faci un SRL și să vinzi energie electrică cu livrare peste 3 luni. Încasezi factura în avans iar când vine vremea să livrezi bagi insolvență și aia e.

      Sunt cel mai pro capitalist posibil dar asta nu e capitalism, e bătaie de joc. Nu poți lăsa pe orice gigle cu srl de 200 ron capital social să vândă/factureze energie electrică. Nu așa atragi investitori serioși.

      Trebuie făcute niște reguli clare, gândite în așa fel încât și ăia care n-au ce face cu banii (fondurile de investiții, multinaționalele) să vină la tine să aibă o siguranță că dacă investesc nu rămân pradă țeparilor conectați politic.

      E doldora de bani și n-au ce face cu ei efectiv, dacă am fi o țară de rangul 1 cu niște reguli clare, s-ar face imediat niște investiții care ar rezolva problema în 1-2 ani. Dar nimeni nu e bou să bage câteva sute de milioane de euro pe un proiect de energie într-o țară în care regulile se schimbă de pe o zi pe alta…

      Singurii care investesc aici sunt nemții și americanii pentru că ăia au spate politic prin care se pot lupta cu toți conectații politici de aici, nemții dau telefon la Cotroceni, americanii dau telefon la guvern. Dacă ne uităm pe marile investiții în România cam de-acolo vin.

      Și nu, nu pentru că ‘suntem colonia europei’ ci pentru că riști să ia ăștia și pielea de pe tine dacă nu te poți lupta cu ei.

      00
    • @manu144x: de acord cu tine. 100%.

      Doar o mica clarificare: nu exista contracte cu plata 3 luni în avans. Plata se face după livrare în majoritatea cazurilor. Cele cu plata în avans au scadenta cu câteva zile înainte de începerea livrărilor.
      Șmecheria se face din garanții bancare sau mai precis din dimensionarea/lipsa acestora. Vând energie cu livrare peste 3 luni. Dacă prețul pietei scade, o cumpăra, o livrează și marchează profitul. Dacă creste prețul pieței, atunci baga un mic faliment.

      00
    • 4. TOTI ministrii sunt politicieni indiferent daca sunt sau nu specialisti pe domeniul respectiv si asta inseamna ca uneori trebuie sa ia decizii nepopulare chiar daca sunt specialisti si stiu ca dezicia respectiva nu este ce trebuie, pentru ca asa functioneaza politicia pe negocieri cu diversi actori. nu apar zdrentele de la noi, care au 4 clase, sa fie clar.

      00
  11. Germania a zis că nu închide ultimele trei centrale nucleare.
    Centrala de la Chernobîl a produs energie până în anul 2000 când a fost închisă la presiune externă.

    00
    • Și centrala de la Fukushima a mai produs energie doi ani după cutremur.
      Netflix si HBO nu produc documentare și apa e udă.

      00
  12. Nokia nu s-a carat că nu mai avea subvenții, pur și simplu s-a dus pe pl că business și a închis toate fabricile din Europa că nu mai erau profitabile. Pe lângă faptul că au scăzut mult din producție și până la urmă au scăpat de afacerea cu telefoane când au vândut-o la Microsoft, au mutat totul un China că era mai ieftin.

    00
  13. Liberalizarea pieței e o chestie pozitiva, în principiu.

    Problema la noi sunt legile făcute special pt a permite unor smecheri sa facă ce vor, respectiv instituții ale statului extrem de slabe care nu servesc interesul cetățeanului atunci când se fac abuzuri. Și nu intervin.

    Apoi, prostia cu subvenția, adică statul plătește fără număr prețuri la energie umflare cu pompa, în loc sa se asigure ca nu se fac abuzuri și specula.

    Astfel, combinația perfecta pt preturi uriașe la energie.

    Pt lunile iunie și iulie factura mea la enel a fost 800, respectiv 1400 lri. Apoi, după o plângere, ca stai ca au gresit, si se considera ca am achitat nu știu câți KW în avans în valoare de 1800 de lei.

    00
    • Ia explica-mi tu mie de ce anume e liberalizarea o chestie pozitiva, chiar sunt curios. Care e beneficiul meu ca si consumator, ca pe lantul de productie – distributie, pana sa ajunga energia sau gazul la mine mai intra unii de sunt numiti traderi. Explica-mi care e aportul pozitiv pe care-l aduc acesti traderi in piata, in afara de faptul ca maresc pretul intr-un mod artificial, pentru a aduce plus valoare.

      Asadar, s-o luam metodic. In proportie de 80%, toate capacitatile de productie pe energie sunt detinute de stat. Si alea care nu-s, si ma refer aici la fotovoltaic si eolian, sunt facute cu subventii masive de la stat. C-asa, si eu sunt prosumator, am panouri pe casa, injectez in retea, si practic sunt producator privat de energie, nu? Atat doar ca panourile sunt puse prin programul casa verde, cu subventie de la stat. Asadar 80% producatori de energie de stat. Si tu-mi spui mie ca e o idee buna sa vindem aceasta energie electrica catre privati, gen traderi, care mai departe s-o tranzactioneze catre furnizori, si intr-un final ea sa fie livrata catre consumatori. Nu stiu, dar in lumea mea treaba asta e o afacere extrem de proasta pentru stat si consumatori, si o afacere extrem de buna pentru o mana de entitati private. Eu venit ele entitatile private sa investeasca masiv in hidrocentrale sau in centrale nucleare? Nu. A facut-o statul, adica noi, la un moment dat. Cum tot noi, ca stat, am investit masiv si-n partea de transport, in infrastructura. Si-atunci de ce e o idee buna liberalizarea? Sigur, intr-o tara care importa masiv, liberalizarea e-n regula, ca e-n regula sa ai traderi pe piata care sa reuseasca sa-ti atraga energie si gaz la preturi cat mai competitive din export. Doar ca la noi nu se-ntampla asta, pentru ca nici nu e cazul, noi depindem intr-o mica masura de importuri. Iar la noi traderi si liberalizarea pietei ne plaseaza, in acest moment, pe primul loc la costul energiei.

      00
    • Nu întâmplător am folosit expresia, în principiu. Nu întâmplător nu am folosit piața energetica libera.

      Piața libera inseamna competiție. Competiție inseamna preturi mai bune sau servicii mai bune, sau ambele.

      Dar, in ceea ce privește consumul de energie casnic, lucrurile trebuie făcute cu grija, cu reglementari stricte, etc, astfel nefiind posibila decât o piață cvasilibera. Pt ca atunci când ai monopol, înțelegeri între jucători și multe alte dificultăți, orice tentativa de liberalizare nu are alt rezultat decât întărirea monopolului, incurajarea speculei, creșterea cheltuielilor din varii motive, si prin urmare prețuri ridicole la energie, etc.

      In rest, nu am menționat nimic din ce insisti tu în postarea ta.

      Si sincer, îmi vine sa vomit când aud dragniske de tipul trader ii sug sângele poporului,si alte tâmpenii.

      Si înainte, si acum, statul subvenționa energia pt toți, in special industrie. Diferenta este ca putem vedea și cu cât, acum.

      00
    • @Ioan, tu esti unul dintre aia care ati merita sa va bucurati de piata asta libera. Nu de alta, dar nu mai pot, risc sa fac un AVC daca mai citesc sloganuri si fonfleuri precum „Piața libera inseamna competiție. Competiție inseamna preturi mai bune sau servicii mai bune, sau ambele.” Serios, pari total despris de realitate. Eu tocmai ti-am explicat in postarea anterioara ca 80% din energie e produsa de catre stat. Despre ce competitie vorbim aici? Nu, pe bune, tu pari total desprins de realitate, jur. Se vede acum cu ochiul iber, cum piata asta libera la nivel UE nu e decat un mecanism prin care, Putin de data asta, poate data viitoare va fi altcineva, efectiv baga niste tari in criza, prin cresterea artificiala a pretului. Nu e nevoie decat sa scada livrarile, si aia e, pretul se duce-n sus. Ia explica-mi cum o rezolvi tu pe asta cu. Dai cu niste slogane precum „Piața libera inseamna competiție. Competiție inseamna preturi mai bune sau servicii mai bune, sau ambele.” si s-a rezolvat, este? In SUA Biden a trebuit sa faca un tur al lumii arabe pentru a se asigura ca va creste productia, pentru ca-n felul acesta scazi pretul, sau daca se-ntampla sa creasca cererea.

      Iar tu iti meriti, fara doar si poate soarta, meriti sa fii jegmanit de catre traderii vietii, asa cum hidroelectrica era jegmanita prin anii 2010 de catre baietii destepti din energie, de-a ajuns sa fie bagata in insolventa pentru a putea denunta niste contracte extrem de paguboase pentru companie. Altfel, ce sa zic, inchina-te la piata libera, dormi cu principiile vietii sub cap, nu de alta, dar usor, usor vei incepe sa simti ce misto e cu piata libera. Partea nasoala, e ca si noi astia, dragnistii, ajungem s-o resimtim laolalta cu tine, desi n-avem nicio vina, ca nici macar prosti gramada nu suntem.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile