Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

59 comentarii

  1. Articolul ăla cu Polonia și Ungaria este superficial și exprimă exclusiv poziția europeană. Spre deosebire de români, ăia au văzut ce mizerii s-au făcut la noi și la bulgari cu MCV și nu sunt de acord cu un mecanism subiectiv. La noi, sigur, se expediază tot simplu, Orban e dictator, în Polonia e dictatură (că e greu de pronunțat numele ălora), UE e minunată.

    00
    • corect, românii au fost nedreptățiți prin mcv, știe toată lumea asta. nu ne putem imagina că românii ar putea fura sau că justiția ar putea fi deturnată masiv de factorul politic. la fel, victor orban e doar un democrat luminat neînțeles de oculta europeană.

      00
    • wtf?!? in momentul de fata l-as vrea si pe Mos Craciun sa ne monitorizeze justitia, daca s-ar da niste pedepse cat de cat adevarate pentru coruptie.

      00
    • In presa de la noi n-o sa vezi niciodată o opinie echilibrata, e inadmisibil că UE să se comporte că o forță represivă care își impune cu forța voința peste statele mai mici.

      Nu exista nicăieri o definiție și criterii clare a ceea ce înseamnă stat de drept, ceea ce e permis în franța sau germania nu e permis în Ungaria și Polonia doar pt că așa hotaresc cei mai puternici din Ue.

      00
    • @Cristian Banu, poti sa ne spui in cateva cuvinte care ar fi o viziune corecta si nesuperficiala?
      Eu totusi inteleg ca cele doua tari se folosesc de un santaj pe partea de aprobare a bugetului pentru a-si impune ideile in legatura cu un alt domeniu in care s-a votat democratic, conform legilor Uniunii.

      00
    • Berenger, orban e votat si votat si votat ce cetatenii ungarieri. Oamenii care voteaza au intotdeauna dreptate. La fel si in cazul poloniei. Cred ca stiu mai bine cetatenii poloniei si ungariei pe cine voteaza….. sigur sigur sigur stiu mai bine ca romanii

      00
    • @Conasu, stat de drept înseamnă în primul rând separarea puterilor în stat. fiecare instituţie importantă să-şi vază de treaba ei, fără amestecul nelegal al altei instituţii/persoane/grup de persoane/grup de interesere, etc.
      parlamentul să-şi vază de făcut legi, guvernul şi instituţiile din subordine de aplicarea acestor legi, justiţia să pedepsească încălcarea legilor, iar preşedintele, la noi în ţară cel puţin, de privit cu atenţie şi îngrijorare (pt că fix asta mai are voie să facă dpdv constituţional).
      de asemenea, nicio instituţie, angajat sau membru al acesteia nu are voie să influenţeze in vreun fel funcţionarea şi decizile oricărei alte instituţii, instituţii autonome (cele care nu se află în subordinea guvernului, dar sunt „de stat”) şi persoanelor juridice private.
      plus garantarea şi respectarea drepturilor şi intereselor persoanelor fizice în raport inclusiv cu Charta Drepturilor Omului (sau ce mă-sa de legislaţie e la nivel european), dacă a fost ratificată de acel stat (mă cam îndoiesc că nu a fost ratificată de statele membre UE).
      asta aşa, la modul general şi pe scurt.

      00
    • @AB – te referi cumva la johannis care e în același timp președintele țării,a guvernului meu,a justiția lui si în câteva zile parlamentul lui…halal separare a puterilor in stat.

      00
    • @dan, desen pe scurt: faptul că ești votat nu te face democrat. și hitler, și ceaușescu, și putin au fost votați. deși necesar, aspectul electoral ține doar de nivelul de bază al democrației. democrația electorală este incompletă în lisa echilibrului puterilor și respectarea drepturilor. or, astea sunt din ce în ce mai defecte în ungaria lui orban.

      00
    • Berenger, faptul ca esti votat in 2020 intr o tara din uniunea europeana te face democrat. 100%. Orice tara din UE!!! Nu poti compara 1940,1965,1990 cu 2020. Hitler sau ceausescu nu pot exista astazi in orice tara din UE. In ungaria si polonia e democratie, MULT peste ce e in romania. Ambele tari sunt peste romania la orice….

      00
    • Hitler a fost votat, Ceauşeşcu a fost votat, Dragnea a fost votat, Pinochet a fost votat la un moment dat….

      00
    • „Hitler nu poate exista azi într-o ţară din UE”, atunci de ce pzm a ajuns AUR în parlament?! de ce într-o grămadă de ţări UE au ajuns în parlamentele lor partide de extremă dreapta?!

      00
    • AB, daca tu il compari pe hitler cu orice amarat din AUR atunci habar nu ai cine a fost si ce a facut hitler….

      00
    • @dan, nu, nu te face democrat. inclusiv toate instituțiile europene tratează ungaria ca stat hibrid, nedemocrat. democrația contemporană, liberală, presupune multe pe lângă alegeri. oricum, și aici e o problemă. orban și-a terorizat adversarii politici, le-a tăiat toate căile de finanțare și de promovare a mesajelor. în campania electorală, singurul mesaj auzit de alegători este strict al fidesz și al nimănui altcuiva. tot să câștigi alegeri când ești, practic, singurul partid de care știe lumea. un fel de teleorman expandat la nivelul întregii țări.

      00
    • Berenger, ii trateaza asa pe unguri pentru ca ungurii au personalitate si nu stau capra in fata germaniei cum stam noi. Orban e ales de unguri la alegeri libere si democrate. Orban a adus GIGANTI investitori din UE in ungaria cum alte tari ca romania nici nu viseaza. De cate ori am fost in ungaria m am simtit intr o tara foarte civilizata si democrata

      00
    • @Anda, nu doar pedepse, cat si recuperarea totala a prejudiciului. Pana una alta, coruptii prinsi stau cativa ani in puscarie(5-6 daca avem noroc), apoi se retrag bine mersi la averi aproape neatinse.

      00
    • AB, Hitler, ca persoana, nu a fost niciodata votat. A fost bagat pe gat sa devina cancelar, intr-o vreme cand Germania avea si presedinte. Daca eu votez USRPlus nu inseamna ca-l votez pe Barna.

      00
  2. 3. Justiția pt care johannis pnl și usr se bat să-și păstreze pensiile speciale.

    00
  3. Polonia si Ungaria au de fapt coaie si curvelor nu le place asta.

    00
    • Ce frumos e sa ai coaie pe banii altora.

      00
    • Asta ar presupune ca oamenii chiar stiu cu ce se mananca UE si care e circuitul banilor.
      De asemenea, asta presupune si sa intelegi cum se iau deciziile in UE…. dar asta e deja SF

      00
    • Polonia mai ales simte suflul rusilor. Si ii trec fiorii.
      Dar cu banii UE luati au timo sa copieze multe de la rusi.

      00
    • Jozsef Szajer stie cel mai bine cum sta treaba cu coaiele si nu numai.

      00
    • @Matei, este simplu sa ii numesti curve pe aiai care iti dau bani.
      De fapt este putin invers, Polonia si Ungaria sunt niste curve care au primit bani pana acum, dar dintr-o data nu mai vor sa presteze. Insa vor sa fie platite in continuare.

      00
    • UE nu e crucea rosie si nu face caritate cu bani. UE are bani si din cauza poloniei si ungariei. Chiar f multi datorita poloniei…. exista drepturi si obligatii, si de o parte si de alta. Cert e ca ei ( HU si PL ) stiu mai bine ca noi romanii, ce e bine pt ei. Noi suntem ultimii care ar trebui sa le dam lectii lor

      00
    • @Dan, nu este deloc adevarat ce spui.
      Intradevar, toate tarile contribuie la bugetul Uniunii Europene. Dar, la fel de adevarat este ca din toate tarile membre cei mai multi bani din acest buget revin Poloniei prin diverse programe de finantare.

      Pe scurt, Polonia primeste mai mult decat cheltuie.

      Si atunci este normal ca statele care cheltuie mai mult sa impuna acestor tari respectarea anumitor conditii. Discutam despre conditii care au fost stipulate in tratatele de aderare la Uniunea Europeana, nu despre niste reguli noi care au aparut peste noapte.

      00
    • Andrei G, despre asta e vb, despre o regula noua aparuta peste noapte. Nu e scrisa in tratatul de aderare UE…. daca ar fi fost nu mai era nevoie de votul lor acum.

      00
    • @Dan In articolul asta (https://www.bbc.com/news/uk-politics-48256318) sunt cateva grafice cu contributiile si cu cati bani au primit statele membre in 2017. Polonia si Ungaria (dar si Romania) sunt in top la „primit”. Cand vor fi la nivelul Germaniei cu contributiile atunci n-au decat sa faca scandal.

      00
    • Votul s-a dat, au pierdut cu majoritate calificată, conform tratatelor pe care și ei le-au semnat, și acum încearcă să șantajeze printr-un veto într-o altă procedură.

      Cum ar fi dacă de mâine președintele ar exercita dreptul de veto la bugetul pentru anul viitor pentru că nu îi place că a pierdut partidul lui alegerile?

      00
    • @Dan, nu s-a modificat nicio regula. Doar a fost stabilit un mecanism prin care sa poate fi impuse aceste reguli stabilite prin tratatul fondator al Uniunii Europene, tratat pe care tarile membre si-au asumat ca il vor respecta.

      https://eur-lex.europa.eu/eli/treaty/acc_2003/sign
      „CONFIRMING their attachment to the principles of liberty, democracy and respect for human rights and fundamental freedoms and of the rule of law,”

      00
  4. Re twit: căcaturile de genul ăsta (faza cu arbitrul de ieri) fac să existe şi să înflorească AUR. Dacă ăştia ies public azi-mâine şi-i iau apărarea lui Colțescu, sar la 20%.

    00
  5. Clasica faza cu Samsung, a sarit marketingu la glumite pentru likeuri dupa care baietii care au ceva de spus au facut niste calcule si le-a dat ca ies niste bonusuri frumaose daca protejeaza planeta. Likeurile nu tin de foame.

    00
  6. Aia cu „statul de drept” e din păcate foarte discutabila mai ales acum în contextul „noii realități” pandemice. E, de exemplu, Franța stat mai „de drept” decât Ungaria? E Germania mai „de drept” decât Polonia? Greu de spus. Despre Spania sau Italia sa nu amintim.
    Viktor Orban și conducătorii polonezi (kaczynski, duda etc) pot fi catalogați mai degrabă drept neogaullisti. Dar de Gaulle nu e un personaj prea popular la Bruxelles.

    00
    • Hai s-o luam cu doua simple:
      In Polonia zelotii religiosi aproape au obtinut interzicerea totala a avortului, sunt proteste maseive de ceva vreme.
      In Ungaria Orban si-a subjugat toate universitatile punandu-si oamenii lui la conducere.

      00
    • @vladm
      Cand ai acces la o grămadă de metode contraceptive nu prea ai nevoie de avort. V Orban doar a eliberat universitățile de oamenii puși la conducere de soros.
      Depinde din ce punct de vedere privești.

      00
    • @anonim, ai dat-o rau de tot de gard.

      1. Cand esti violata nu prea ai acces la metode contraceptive.
      Cand afli ca fătul are malformatii foarte grave care nu i-a permite niciodata sa duca o viata cat de cat normala, poate ca ar trebui sa fie decizia mamei daca il aduce sau nu pe lume.
      2. Cand, in cadrul unor programe universitare, tu ca stat interzici studierea anumitor domenii, problema este la tine, nu la Soros.

      00
    • câmd/dacă ai acces la mijloace contraceptive şi mai ales dacă ai educaţia privind acestea şi de preferat şi lipsa presiunii sociale care sancţionează folosirea lor.

      00
    • @anonim – ia mergi pe la tara si vezi cati din cei cu varsta de 13-14-15-16 au auzit despre metode contraceptive, sau ce macel ar primi acasa daca ar fi prinse/prinsi in buzunar cu prezervative sau folia de anticonceptionale.

      00
    • @vlad
      Du-te matale la tara și vorbește-le de „statul de drept”. E același lucru cu a vorbi despre anticoncepționale. Și nu trebuie mers la tara, am văzut niște chiuretaje în București la fete de 15 ani care pur și simplu nu voiau sa se protejeze în niciun fel.
      În fine legarea problemei avorturilor de statul de drept e foarte draga neomarxistilor. Pana la urma Uniunea sovietica a fost prima tara care a legalizat avorturile, nu-i asa? Și asta e un motiv suficient pentru „iliberalii” polonezisa respingă avortul drept influenta comunista. Și într-o societate normala nu ar trebui sa existe viol, nu-i asa? Deci liberalizarea avortului nu e o condiție pentru „statul de drept”.

      00
    • @anonim, intr-un stat de drept ar trebui sa existe dreptul de a lua decizii legate de corpul tau, indiferent ca astea sunt decizii bune sau proaste.

      00
  7. La pct cu Ungaria si Polonia simplist ar fi ca atunci cand intri intr-o incinta ti se prezinta si respecti regulile de acolo o vreme, oricum ar fi ele bune sau proaste. Nu iti mai place? te ceri afara. Aaaa daca stai acolo iti dau aia 50euro/ora si alte avantaje? vrei banii te supui regulilor alora care ii dau.

    Eu incep sa cred ca unora li s-a urat cu binele, iar altii nu inteleg implicatiile unui razboi de orice natura ar fi el.

    00
    • Nu exista regula că banii sa fie legați de statul de drept când au intrat Ungaria și Polonia,bine nici macar o definiție a statului de drept nu exista.

      E că și cum intri într-un local respecți toate regulile iar apoi bătăușii vor sa te dea afara cu forța pt că nu ai basca – e bully-ing pe fata cum se comporta UE cu membrii mai mici.

      00
    • „statul de drept” din pct meu de vedere in acceptiunea UE este o colectie de legi/reglementari ce inglobeaza anumite valori sau bune practici ca sa le zic asa, care erau cand au aderat. De aia au avut obligatia sa-si armonizeze legislatia cu legislatia UE.

      Oricum, vremurile se mai schimba poate o chestie de acu 50 ani nu mai are corespondent in situatia actuala; se mai adapteaza reguli vechi, se mai adopta unele noi.

      00
  8. Telefoane vândute fără încărcător: mi se pare „eco”. Faptul ca nu se mai vinde un încărcător la orice telefon nou, e eco.
    Am in casă vreo 5 încarcătoare, și un singur telefon. Iar eu sunt un zgârcit care nu își schimbă anual telefonul.
    Camera video, tableta, vechiul telefon, telefonul mamei, doua telefoane ale fratelui.
    Numai la mine in camera sunt 3 încarcătoare, din care unul, culmea! – cel original al telefonului – e in cutie, nefolosit.
    Cu ce incarc? Tot cu Samsung, dar un încărcător mai vechi.
    Voi câte încarcătoare aveți prin casă? ;)
    So… poate mișcarea asta a fabricantilor principali de telefoane va ajuta la reducerea gunoiului. (0,0000000000….1%, bineînțeles. dar e mai mult decat 0%).

    00
  9. Să le mulțumim bulgarilor că ne ajută să ajungem mai repede în Grecia.

    00
  10. @9 PcGarage nu a vrut sa-mi livreze o placa de baza in EasyBox. Pe motiv ca … n-au vrut sa imi ofere un motiv, raspunsul dat a fost „O motivatie nu este necesara”. Si daca o motivatie nu e necesara atunci am considerat ca nu e necesar sa-mi cheltui banii la pcgarage si m-am dus la emag care livreaza la easybox.

    Sanatate si un praz verde. Cu asa suport ma lipsesc. Oamenii astia nu prea inteleg ca trebuie sa investesti in suport de calitate.

    00
    • Emag detine pcgarage

      00
    • @gc, si atunci care mama dolores e logica de nu mi-au livrat o placa de baza (nu vorbim de o carcasa sau mai stiu eu ce chestie voluminoasa)? Si de ce Emagul o face? daca Pc Garage nu o face? De ce nu avem consistenta? :))

      00
  11. Compatibilitatea produselor cu livrare easybox se calculeaza automat in functie de dimensiuni Ionut. Decizia daca se livreaza sau nu in easybox nu o ia un angajat, este disponibila sau NU in functie de dimensiunile cutiei/coletului.

    Poti sa imi dai mai multe detalii despre produs?

    00
  12. via ionut tata:
    „Alianța USR PLUS Brașov (USR Brașov + PLUS Brașov) este in top 3 filiale din Alianța USR PLUS (Uniunea Salvați România – USR + PLUS) dupa procentele obtinute la alegerile parlamentare.
    Pare justificat sa propuna un ministru daca intra la guvernare, nu? ”

    oare cine crede tata ca ar trebui sa fie acel ministru :)

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube