Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

65 comentarii

  1. 6. Se pare că și pe afara au „ziariști”
    Sunt așa de buni încât calitatile lor de a investiga o știre sunt mai bune ca ale serviciilor secrete americane: sigur au fost luați prin surprindere au ei 5 surse.
    Daca eram șef la CIA le-aș fi dat schemele de la rachetă și cu numele persoanelor care le-au obținut să ii fac de râs

    00
  2. 1. Faină roșcata, chiar dacă-i vopsită. :D
    2. Trololol! Iar pun botu’ fraierii, apoi se sucesc leprele. :D
    3. Nu, mersi. N-aș lucra acolo fără €5000/lună net.
    4. Mai mulți bani pentru curvele și bețivii din politică.
    5. O laie! Colegiul cretinilor e pesedist până-n măduva oaselor, iar cum pesediștii-s degrabă pupători de oase, n-o să se schimbe nimic.
    6. Păcat că n-o explodat deasupra Beijingului. Aia ar fi fost cea mai mișto realizare chineză a ultimului deceniu.
    7. Doamne-ajută! :D
    8. Drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Băieții de la MI-6 își testează jucăria. :D

    00
    • @John Temple Hai valea de pe blog ca aici nu tinem oameni care castiga sub 5000€!

      00
    • Nu crezi ca ești puțin ipocrit când îi faci pe alții lepre in timp ce tu susții sus și tare un fost cancelar prins cu mâța corupției în sac? Că să facă, că sa dreagă sa expulzeze imigranții din Austria, tu la rândul tau migrant economic fiind acolo. Ciocul mai mic boss ca ești in aceeași situatie ca și turcii, sirienii si alții care au ajuns pe la ei. Sau poate pentru tine e o noutate ca traiești intr-o țară cu puternice legaturi rusofile in care o bancă rusească are deschise sucursale cel mai probabil pentru spălat banii rusești nestingherită in ciuda opoziției si directivelor UE în timp ce ție îți pute România. Ar mai lipsi să aflii ca de fapt și tu contribui direct sau indirect prin ce faci la buzunarul vreunui oligarh din ăsta de la Est asta in timp ce îi injuri pe bloguri. Funny enough dar tovarășii de la răsărit au in ideologie un termen pentru asta: idiot util.
      Nu intereseaza pe nimeni concluziile tale la titlurile si continutul din stirile zilei # deoarece hatereala asta generalizată pe care o expui vis-a-vis de tot ce se discuta nu ține loc de inteligență, e doar apanajul unei categorii de persoane menționate in paragraful anterior, te prinzi tu care.

      00
    • @Sammy: ficioraș, io nu-s migrant economic, că nu foamea m-a făcut să plec din România, ci lepre imbecile ca și tine. Io plătesc taxe statului austriac și nu-s de acord ca din taxele mele să fie plătiți gunoaiele venite din Africa și/sau Orientul Mijlociu.
      Sebastian Kurz nu a fost de acord cu lumina venită de la Berlin și de aceea cățeaua de Merkel și susținătorii ei i-au făcut măgăriile astea.

      00
    • @Giany Fortza: să fie cu iertare, B0$$. :D

      00
  3. @3 din pacate imaginile astea in curand nu vor mai sensibiliza pe nimeni (nu ca acum sensibilizeaza mare lucru cu lipsa de empatie a boborului). Politicienii nostri nu fac mare lucru: pnlu sunt prea prosti si prea ocupati cu furtisagurile, psdu tace in iarba si asteapta sa ajunga la butoane, usru sunt prea mici si infantili pe alocuri, udmr tac si taie in continuare. Deci nu are cine sa i-a decizii radicale care ar putea rezolva problema (cel putin a) vaccinarii pentru cei nevaccinati: gen oprire ajutoare si social, anulare compensare medicamente, etc.

    00
    • Daca ti-as spune ca oamenii aia pe care ii vezi in acei saci sunt oameni care nu aveau Covid cand ajungeau la UPU, m-ai crede?
      Sunt oameni care din cauza ca sunt speriati de Covid nu au mers la spital sa-si trateze bolile dar au fost infectati in UPU unde au ajuns deja in stare grava. La cat de aglomerat e acolo au stat ore bune. In 3-4 zile cat au fost internati la clinicile unde isi tratau bolile deja avansate au inceput sa arate simptome de Covid, iar apoi au fost pusi in salile speciale de Covid.
      De acolo din grav in mai grav si in mare parte din cauza ca nu exista medicamente pentru tratamentul covidului. Exista in lume, dar nu in Romania pentru ca nu s-au cumparat la timp. De asta ne-au fost trimise acum niste sticle de anticorpi monoclonali. Ma rog, long story.

      00
    • @M0n0
      Nu exista medicamente tratsment Covid ???
      Exista vaccinuri de un an !!!!!. Ce naiba ?

      00
    • Unde e dobitocul ala de Cheloo care zicea anul trecut ca pana nu se aduna mortii cu buldozerele el nu crede in COVID? You’re gonna get your wish you dumb fuck, momentan suntem la faza sapat gropi cu buldozerul ( Suceava parca, groparii nu mai fac fata ).

      00
    • @nick: esti cretin.
      @me: vaccinul nu e tratament. Ce crezi ca le da tratament si vaccinatilor care se imbonavesc de covid? Nu exista tratamente la noi pentru ca nu au fost achizitionate din cauza mizeriilor de la PNL si tefelistilor USR care au fost la ministerul sanatatii.

      00
    • @me
      CE? Tu ai impresia ca vaccinul e tratement?
      Tu intelegi ce face tratementul??? Trateaza simptomele.
      Daca iti faci vaccinul cand ai simptome nu face nimic. Absolut nimic. De asta e recomandat sa il faci cand esti sanatos tun, CA COrpul tau sa fie focusat sa faca anticorpi. Wtf…

      Tratement exista, sunt anticorpii monoclonali si ale pastile pe care nu le stiu pe de rost si nici nu le caut acum. Sunt cateva. Alea nu exista in spital, intelegi? De alea e nevoie in spitale pentru ai trata pe cei cu Covid.

      Vaccinul e un bonus. 80% ar trebui sa fie tratamentul in spitale pentru a salva oameni!!! Nu vaccinul!!!

      00
    • *tratament, nu tratement…lol

      00
    • Ca discutam ieri despre educația din scoala generala și liceu. M0n0 este exponentul.

      Un lucru de baza care ar trebui sa se găsească în orice manual de biologie, chiar la ciclul primar, este diferența dintre viruși și bacterii.

      Pentru bacterii exista tratament, celebrele antibiotice. Omoară bacterii. Nu se mai reproduc. Simplu.

      Pentru viruși nu exista tratament. Antiviralele tratează efectele și simptomele bolii, nu omoară viruși. Cel mult încurajează sistemul imunitar sa lupte cu virușii sau descurajează celulele tale sa mai facă copii la virus. De altfel, nu ar avea cum sa omoare viruși, ca virușii nu „traiesc” în adevaratul sens biologic, doar păcălesc celulele tale sa le facă o copie.

      De aici apare și problema, daca ar functiona ca antibioticele, nu poți ținti virusul fără sa distrugi celula proprie care a fost pacalita sa il reproducă. Antiviralele încearcă sa dezvete celulele tale sa mai reproducă viruși și sa își reia rolul care l-au avut înainte de infecție.

      Și atunci, în cazul virușilor, nu rămâne decât profilaxia, sa iti pregătești organismul sa răspundă imun când da de virus prima data. Anticorpii antrenați de vaccin, neutralizează virusul *inainte* sa ajungă în celulele tale și sa le păcălească.

      00
    • @Rumbu

      Am zis eu ca tratamentul omoare virusi???
      Eu am zis ca tratamentul rezolva simptomele!

      Repet: tratamentul trebuie sa fie 80%, 20% vaccinul.

      00
    • Pentru @M0n0
      Văd că se împraștie tot mai tare șopârla asta cu medicamentele. Și am o întrebare: medicamentele astea nu sunt tot experimentale? Numai vaccinul e experimental? Medicamentele astea la care faceți mai nou propagandă, au fost ele testate ani de zile pe Covid si sunt sigure? N-au efecte secundare? Nu produc sterilitate pe 3 generații? Garantează specialiștii în boli de pe facebook că medicamentele sunt eficiente si sigure?
      Apoi altă stupizenie – e mai bine să tratezi decât să previi. Serios? Păi dacă îți cumperi un stingător de incendiu, la ce îți mai trebuie siguranțe la tabloul electric?

      00
    • @Til…

      Pentru ca sigurantele se strica sau nu au eficienta dorita. Stingatorul se foloseste in cazuri extreme, putinele care ajung la spital (comparativ cu cati au covid, nu au vaccin ori au si nu ajung la spital).
      Medicamentele folosite sunt pentru tratarea simptomelor si pentru a nu se agrava pacientul. Sunt mai vechi decat boala asta!
      Si nu, nu e mai bine sa tratezi decat sa previi. Tratezi cazurile care AU NEVOIE de asta! Nu tratezi pe toti vaccinatii si nevaccinatii. Dar acum nu trebuie condamnati cei gravi si care au ALES sa nu se vaccineze. E inuman!

      00
    • @Rumbu – where there’s a will there’s a way:
      https://www.washingtonpost.com/health/2021/10/18/molnupiravir-anti-covid-pill-merck/
      Uite și pastila.

      00
    • @M0n0

      Hai sa continuam analogia cu sigurante si stingatoare.

      1. Statul ofera sigurante, pe moca, sa-ti pui in casa(vaccinul). Astea sunt fara numar, sa ajunga pentru toti si inca cativa. Sigurantele astea au eficienta si ele de 95% sa zicem.
      2. Statul mai are si echipajele de pompieri prin oras, sa stinga incendii(medicamente, paturi ATI, etc) in cazul in care apare cate un incendiu(vaccinul nu functioneaza, e cate unu imunocompromis, etc).
      3. 60% din populatie striga sus si tare ca sigurantele nu sunt bune, statul ii urmareste prin sigurante si ca oculta mondiala vrea sa le fure libertatea prin sigurante. 60% din populatie sta in casa cu instalatie electrica fara sigurante, fire subdimensionate si multi consumatori gen AC, plita electrica, etc(nimeni nu poarta masca, nimeni nu se mai distanteaza, etc)
      4. Incep sa arda case si apartamente(sa se imbolnaveasca oameni) si pompierii nu fac fata ca nu sunt suficienti. Nu putem sa fim toti pompieri, n-au de unde sa cumpere nici masini de stins incendiu ca dureaza ceva timp pana sa fie fabricate si pe langa asta mai ard si alte chestii pe langa casa aluia care nu si-a pus sigurante in tablou(pacienti cu cancer, accidente, etc).

      Acum zi-mi tu mie care e concluzia logica? Trebuie sa-ti pui sigurante in casa(sa te vaccinezi) sau sa te plangi ca nu-s suficienti pompieri si masini de stins incendiul? De ce nu e mai bine sa previi incendiul(sa te vaccinezi) decat sa il stingi dupa ce a luat foc? Ca daca ia foc, poate te arzi si tu intre timp, iti innegreste peretii sau iti topeste televizorul. De ce ai alege sa nu iti pui sigurante? Unde e logica?

      00
    • „Daca ti-as spune ca oamenii aia pe care ii vezi in acei saci sunt oameni care nu aveau Covid cand ajungeau la UPU, m-ai crede?”

      de unde stii ma m0n0? ia mai zi-ne ce se mai discuta la pacanele. ce mai zic baetii?

      00
    • tratamentu ar trebui sa fie: sa nu cumva sa faca sex parintii lu mono cu parintii lu cacatau ca deja au aparut 2 prosti imbecili, nu ar trebui sa mai apara alte neamuri de la ei
      mamele voastre trebuiau sa va bea ma…

      00
    • @mircea

      Partea buna e ca pompieri pot fi foarte multi in cazul de fata, daca s-ar cumpara!
      Si da, trebuie 80% pompieri pentru ca ieri au murit 23 de vaccinati din cei 250.
      Si cand ajung aia gravi la spital, trebuie tratament. Repet, nu toata lumea primeste tratament oricum, daca afla ca are Covid.

      00
    • NOU
      #24

      Deci pentru mononeuronal tratarea simptomelor e totul. Ca virusul ala continua se se inmulteasca, da-l in pla mea. Ca la un moment dat organismul poate ceda din cauza efecteloe inmultirii virusului si pacientul moare nu mai conteaza. Nu mai are simptome!
      Ai idee ce este tratamentul cu anticorpi monoclonali? Stii ca ets rezervat cazurilor grave, nu trebuie administrat asa la toata lumea? Stii ca nu asigura imunitate?
      In mod evident nu.
      Ti-am explicat dincolo diferenta intre a trata si a preveni. Cand o sa binevoiasca Cetin sa aprobe.

      00
    • @M0n0

      Dar de ce? De ce sa iti asumi riscurile unui incendiu? De ce sa-ti asumi riscul sa trebuiasca sa zugravesti, sa iti cumperi alt televizor, sa-ti moara cainele? Daca ai casa plina de lucruri inflamabile? Daca ai o butelie pe undeva si explodeaza? Daca n-ajung la timp pompierii? De ce nu ai alege o optiune atat de simpla si facila ca o siguranta? Care e dezavantajul atat de mare al unei sigurante sa risti atatea necazuri in cazul unui incendiu? De ce esti atat de impotriva unei solutii atat de simple? Cum arata o analiza risc-beneficiu in cazul in care alegi sa nu-ti pui siguranta?

      00
    • gengis: au auzit de tratamentul asta ma si gata, stiu ei.
      si aia cu „nu aveau covid, l-au luat in spital”. Pai, sa nu ii futi in gura?

      00
    • @mircea

      Nu stiu. Ia si-i intreaba pe aia care nu s-au vaccinat.
      Pana atunci, in spitale trebuie sa existe si tratament! Si repet, ala exista.
      Si nu, Tom, habar n-ai cum se folosesc anticorpii monoclonali. Plus ca mai exista si alte pastile pe care poti sa le folosesti si in stadii mai avansate. Medicamente stiute de medici si care se plang ca nu le au. Dar nu asta conteaza acum. Conteaza ca nu sunt vaccinati niste unii.
      Scopul acelor spitale este sa ofere tratament indiferent. Acest tratament nu exista pentru ca nu s-a cumparat cand trebuie (adica in vara). Acum apelam la altii sa ne ajute. Iei in calcul orice eventualitate. Bai, daca nu se vaggineaza romanii? Ce facem atunci? Pai raspunsul a fost un clar: „Ii lasam sa moara.” Pentru ca tratament ioc.
      S-a mai auzit de transfuzii? Eu nu am mai auzit…chiar daca sunt, principalul focus e ca niste unii nu s-au vaccinat si atat.
      Puteau fi salvati mult mai multi oameni daca exista tratamentul corespunzator.
      Eu aici bat.

      00
    • Mno: „Sunt oameni care din cauza ca sunt speriati de Covid nu au mers la spital”

      Flacau, la internare se face test Covid la absolut toata lumea. Testul nu se poate pozitiva mai devreme de 2-3 zile de la infectare nici mort.

      Deci, bati campii.

      00
    • @silicon_v
      Tu nici macar nu citesti ce am scris.
      Oameni vin la UPU fara COVID, testati pe loc.
      Sunt internati in clinicile aferente si dupa 3-4 zile sunt retestati (pentru ca au inceput sa aiba simptome) si au COVID. Intelegi?

      00
    • NOU
      #30

      @Rumbu: exista si tratamente antivirale. Deocamdata nu tintite pe sars cov2. Dar exista. Si nu se adreseaza numai ameliorarii simptomelor. Nu omoara virusul, dar ii incetinesc/opresc inmultirea, permitand organimului sa se ocupe de cele ramase. Asta exprimat intr-un mod cat mai simplist.
      Sunt comparbile daca vrei cu antibioticele cu efect bacteriostatic, si nu bactericid. Da, acum bacteriostaticele nu se mai folosesc (sau se folosesc mult mai putin).

      00
    • NOU
      #31

      @mononeuronal: ia explica-ne profesore ce sunt, cum se folosesc, cand se indica si mai ales ce efecte adverse au ac monoclonali. De ce nu-i bine sa-i dai asa la toata lumea. hai, spune-ne.
      Iti explicam dincolo (dar jupanul de dincolo se lasa rugat mai greu) ca medicamentele alea de care vorbesti tu (na, ai auzit si tu la televizor) sunt date empiric, in virtutea unei idei ca, sars cov 2 avand un mecanism de inmultire asemanator cu al altor virusuri, iar unele din aceste antivirale au aratat activitate in vitro contra coronavirusurilor, poate au actiune si pe sars cov2. Realitatea nu a fost totusi la fel de optimista. Sunt incluse in protocolul de tratament pentru ca in momentul asta nu exista ceva mai bun.

      00
    • @M0n0 nu exista pe piata atatea pastile cate ai vrea tu sa cumperi acum. majoritatea oamenilor care ajung la ati vor muri in continuare. sistemul e praf si suprasolicitat. cei care sunt speriati de covid sau au alte boli ar trebui sa se vaccineze sau sa se protejeze strict, nu sa se bazeze pe salvarea care vine din spitale. cu fiecare pas gresit facut (nepasare, nevaccinare, neprotejare, imbolnavire, mers la spital, ajuns la ati) sansele la supravietuire scad dramatic.

      00
    • @M0n0
      Și dac-ar fi cum zici, că cei depistați pozitiv să fie tratați cu medicamente, bine, se vor face bine, dar odată ieșiți din spital și nevaccinați (c-așa-i piele pe el, nu se vaccinează nici de-al dracu’), nu riscă să ia din nou virusul?

      00
    • bezmetique, e experimentala pastila aia de la merk. nu lua ca ramai impotent trei generatii.

      00
  4. reclama Distrigaz la radio:
    client: -Alo, buna ziua simt miros de gaz.
    dispecer: -Stati linistit, trimitem imediat o echipa

    Cum plm sa-i spui sa stea linistit? N-ar trebui sa se asigure ca e sunt inchise toate sursele de unde ar putea scapa gaz, sa deschida geamurile si sa opreasca alimentarea cu energie electrica? …si sa evacueze naibii locatia
    Cum plm sa-i spui la ala sa stea linistit?
    Puteau sa-i faca si reclama si sa educe clientul, dar n-au facut-o pt ca au lasat campania pe mana unor habar-nam si ulterior nici n-au verificat.

    00
  5. NOU
    #45

    asta vis.a.vis de colegiul medicilor. campania de vaccinare a ajuns o glumă proastă, și tragică, în România în primul rând din cauza medicilor anti-vacciniști; dar de ei nu te poți atinge, că sunt stat în stat și, na, e o breaslă aparte care se „autoreglează”; (imediat după, oricum ca „eficacitate” departe de medici, vine clerul-dar nici de ei nu te poți atinge fiindcă de.aia). cei din justiție sunt demult intangibili, că așa e și normal să fie, funcționarii publici trebuie și ei protejați că politicianul e rău și lacom și las că știu bugetarii mai bine ce de făcut, așa ei între ei, și or mai fi și alții care s.au prins cum merg lucrurile și sunt suficient de isteți încât să rămână sub radar și să nu aibă nicio părere despre coronaviuși/vaccinuri. pe bune acum, țara asta a ajuns paradisul diverselor congregații pentru doctrina credinței; dar guvernul mai guvernează ceva, pe cineva, sau doar taie bonuri de masă pentru variatele facțiuni de intangibili/grupuri care se „autoreglează”?

    00
  6. 4. Cine se astepta la asa ceva? S-or fi dus in privat? Se poate iesi din sistem la cerere? ;-)

    00
  7. Articolul despre covidu din spitale este interesant.

    Pe de altă parte ma enervează ipocrizia d-nei doctor. Proprietarul blogului original nu a aprobat comentariul. Nu-l repet aici, însă:

    D-na Doctor Anca dorește să fie respectată. Așa cum respectă ea datele pacienților? Poze cu nume, vârsta și fețe puse în mod vizibil? Ce respectă dânsa? Pacienții? Drepturile lor?
    Problema este a societății că nimeni nu mai dă doi bani pe alți oameni și fiecare crede că deține adevărul absolut. Păcat!

    00
    • Mă interesează:

      Cei cu minusuri…credeți că dacă dna doctor lucrează pentru un țel nobil greșeala dânsei (că este una grosolană) ar trebui trecută cu vederea?

      00
  8. Bafta colemed, acum sa vedem cum evalueaza. Merg pe zvonuri? Barfa? Ma toarna colegii ca n am incredere n vaccin? Teorii demonstrate stiintific? De cine, de OMS care minte cum respira?

    It s gonna be a shit show.

    00
  9. Nu le e rusine USR-istilor sa vina cu asa un program? Pai cine o sa-i voteze cu aberatii din astea?

    DNA-ul padurilor? Are cineva interes sa desfaca mafia padurilor?
    De-birocratizarea antreprenoriatului?
    Desfiintarea monopolului OPCOM?
    Cas a nu mai vorbim de decapusarea companiilor de stat.

    Duceti-va acasa cu povestile de adormit parlamentari.

    00
    • Nesimtitii draku care vor ei sa scoata Foile de parcurs.

      Cateodata cred ca daca puneau asta pe o pagina A4 goala, numai pt asta ii votam :))

      00
  10. 4.Asta-i știre? Adică unde se duc pensionarii când se duc. Nimic că nu au unde să se interneze/să se trateze, nimic că ei sunt categoria vulnerabilă cea mai expusă la moarte cauzată de covid, nimic despre pensiile cu care sau mănânci, sau achiți utilități sau iei medicamente.
    5.Prea puțin, prea târziu

    00
  11. 2. Tocilarii primesc note de la repetentii clasei :D Hilara situatie. Cred ca li se ridica alora parul pe spinare.

    00
  12. 4. E vorba de numărul total al pensionarilor. Scăderea se datorează și deceselor dar și faptului că au început să beneficieze de pensie (deci intrați în sistemul național de pensii) un număr mai mic de persoane, în special datorită emigrației.

    00
  13. m0n0, ai grija cu live-urile

    Dosar penal pentru fake-news: O femeie a făcut live pe Facebook spunând că un spital modular ATI este gol, deși erau internați 25 de pacienți în stare gravă

    00
  14. Ca fapt divers, apropo de încrederea în medicii care nu recomandă vaccinarea.

    Am ieșit din liceu de olimpici, fițe și figuri. Din cei opt colegi de clasă care au dat la medicină, șase sunt absolut retardați, ca oameni. Doi s-au transferat la Titu Maiorescu, că acolo predau părinții, doi s-au dus pă Oradea, că la București sau Cluj sunt standarde prea înalte (șpăgi prea mari pentru printat diplome). Ăia doi neretardați sunt ambii în Marea Britanie.

    Ca-n orice profesie, distribuția de papagali e la fel.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.