Știrea cu “repetenți la școala primară” a lovit grav în părinți!

Mă duc ieri să montez ceva în clasa lui fi-miu, chestie de 2 minute cu o șurubelniță electrică, dar știți cum e, trebuie să se găsească un părinte dornic să aibă alea două minute libere…La intrare, badigardul mă ia în primire cu “audientele la cadrele didactice doar după 12”, eu dau nedumerit din umeri, agit șurubelnița în aer, spun pentru ce am venit, mă lasă să trec, fac ce aveam de făcut și mă întorc și întreb care e faza.

Aparent, după știrea aia, s-a făcut coadă la cancelarie, cu părinți care voiau să afle de la doamna învățătoare de ce ăla micu’ are atâtea “insuficient” și ce se poate face pentru a remedia situația.

M-am spart de râs. Am întrebat-o pe învățătoare, care mi-a confirmat că da, aproape toți părinții elevilor slabi au venit la școală cu un buchet de flori și cu urechile ciulite pentru a se interesa de copilul propriu.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

77 comentarii

  1. Mi se pare grav si asta spune multe despre tine ca parinte daca odrasla ta nu stie sa citeasca, scrie desi merge la scoala.Ok ai 15 mii de joburi dar spalatul pe dinti si cititul sunt o prioritate.

    00
  2. Buchet de flori. Adica spaga. Coruptie de joasa speta. Iar unii viseaza eradicarea coruptiei. Utopii. Tot ce putem sa facem este sa o reducem. In timp. Cu rabdare. Nu exista solutii radicale. Doar masuri destepte, coerente si care vor dura.

    00
  3. adică să cred că un părinte indiferent până acum la performanțele copilului său, devine brusc interesat? să fim serioși, dacă nu ți-a păsat până acum că copilul tău nu știe să deosebească litera a de litera b și cât face 1+1 (că pentru asta primești insuficient în primele două clase din primar), foarte puțin probabil să-ți pese de acum înainte.

    00
    • pe aceeasi idee: daca in primele 2 clase faci doar litere si adunari simple…cat de praf sa fii ca invatator sa nu reusesti sa inveti 30 de copii sa citeasca si sa adune (in 8 luni…sau cat plm mai dureaza anul scolar acum)?!?!

      00
    • ie nițel mai complicat: standardele medii cer mult mai mult: la clasa a doua cer înmulțire până la 10 și adunări/ scăderi până la 1000, plus citire fluentă și scriere corectă. și să știi că e chiar greu pentru un învățător să asigure, în același timp, competențele normale pentru 25 de elevi și să-i ajute și pe cei 5 care rămân în urmă. problema e că avem clase aglomerate, programe încâlcite și multe, multe cerințe absurde pe care învățătorii trebuie să le atingă. și întotdeauna sunt sacrificați cei mai slabi dotați intelectual.

      00
    • @berenger: pai daca „media” zice ca trebuie sa citesti cursiv si sa nu faci greseli de scriere…..atunci ce plm cere pentru nota 10?

      00
    • să rezolvi asta:
      „diferența a două numere este egală cu succesorul celui mai mic număr de zeci. dacă descăzutul este împătritul numărului 7, atunci scăzătorul este…

      00
    • berenger…asta e problema pentru clasa intai?

      00
    • a doua

      00
    • Ce plm e impartitul? Nu mai stiu daca era sau se folosea pe vremea mea termenu asta ambiguu

      00
    • „împătritul”. și eu a trebuit s-o întreb pe fiică-mea. adică înmulțit cu 4

      00
    • e un fel de negationalism!

      00
    • Am scris una si am citit alta plm dislexia strikes again. Acum are sens si da am facut astea la scoala
      😂

      00
    • cacao….eu am fost convins ca „impatritul” ala e acelasi lucru cu „patratul” :)))))))

      00
    • Cine plm foloseste termenii aia? pana in clasa a 5-a trebuie sa ai skill la romana sa poti face mate

      00
    • @berenger: problema aia e de cacao…ca nu-ti testeaza nici un rationament..e facuta doar sa gasesti motive sa ceri meditatii

      cand „carciumarul indoia vinul cu apa” te face sa te gandesti ca injumatatea cantitatea de vin…ca-l boteza..iti dadea jumate din vin…plm…logica ce zice daca acelasi carciumar impatrste vinul?

      asta nu e matematica…nu e rationament…e doar „am nimerit gandirea unui psihopat sau nu” :)

      00
    • Bine si in 3/2 + 5 – 6 cum explici unui cetatean european cu varsta cuprinsa intre 6 si 8 ani ce este 3 ce este 2 ce este 5 si ce este 6. Da, cand esti academician la academie sau cand esti HTML/CSS senior front-end developer e mai usor sa te prinzi care e faza, cand ai 7 iti trebuie un nume specific pentru fiecare

      00
    • @Daniel: daca scopul este doar sa calculeze aia…sunr mai multe metode.

      poti sa incepi cu clasicul: ai 3 mere, pe care le imparti cu sora ta, bunicul iti mai da 5 mere si la sfarsit mananci 6…cate mere iti raman.

      sau poti incepe cu termeni de genul „incincitul lui 1” sau alte ciudatenii d’astea….plm…

      00
    • @berenger: avem copiii colegi de clasa? Fix cu problema asta a venit fiu-meu acasa si era ofticat ca nu a stiut sa o rezolve. Am citit de doua ori impatritul, pana sa inteleg ca era vorba inmultire cu 4.
      Eu lucrez cu el pe partea de citire text si intelegere a ceea ce se cere in text, asta mi se pare mai important acum.

      00
    • @Daniel A: daca nu stiut sa rezolve problema pe patrea matematica….poti lucra cu el mai mult….nu-i capat de tara

      daca nu stiut s-o rezolve doar pentru ca nu a inteles termenii…invata-l sa intrebe. si la olimpiada ai voie sa ceri clarificari pe text…nu pe metoda de rezolvare. nu e nimic gresit sa ridice mana si sa zica „doamna invatatoare, ce plm e ala impatrit?” (poate fara plm)

      nu-l educa cu „e rusine sa intrebi”

      00
    • daniel a, e problemă dintr-un test comper (altă aberație) din anii trecuți. oricum exercițiile absurde sunt aceleași, pentru că e aceeași programă și același manual unic, mulțumită lui genunche

      00
    • @Attilla: prin „îndoirea vinului cu apă” se obține o cantitate dublă de… vîndut. Deci x2.

      00
  4. faptul ca sunt copiii de 1-4 care nu trec clasa spune multe despre invatatoare/invatator decat despre parinti. stiu ca exista si copii dificili sau mai putin dotati, dar e lipsa de competenta a cadrului didactic daca nu trec clasa.

    00
    • mi-a scapat un i in plus, rog nazistii sa se abtina, cred ca am adaugat sunt dupa ce am scris copiii

      00
    • @Perkele, aici te contrazic. Fiindca exact de asta se plangea o invatatoare. In clasa sunt 30 de elevi. Nu vrei sa stii ce greu sunt de controlat. Multi dintre ei sunt educati gresit de catre parinti. E pe sistemul : deschideti caietele, n-am chef. Sau vin fara teme, iar cand invatatoarea le cere parintilor sa stea acasa langa copii si sa-i ajute la lectii, parintele raspunde dezinvolt ca n-au cum sa-i oblige sa faca tema. Ca nu vrea copilu. Deci ca sa mearga treaba trebuie ca pe langa profesor sa traga la caruta si parintele.

      00
    • @taipan: teoretic, invatatoarea aia ar trebui sa stie ceva psihologie astfel incat sa poata controla niste „dracusori”…ca daca ai pretentia ca aia sa stea ca niste soldati la inspectie desi au 6-7 ani….plm….poate asteptarile tale sunt gresite

      este normal sa-ti spuna copilul ca nu are chef de teme acasa….daca ai un job noral…si ajungi acasa pe la 7-8 seara…..cat chef crezi a mai are copilul de lectii la ora aia?

      plm…apoi…ce draci de teme dai la clasa 1? eu recunosc ca nu mai tin minte decat sirurile si paginile alea inutile de bastonase si litere cu nu stiu cate inflorituri si musai inclinate in nu stiu ce fel…litere pe care oricum nu le mai folosesc tot din clasa intai…ca-ti dubleaza timpul de scris

      00
    • Au sarit pe tine sa iti dea lectii, hahaha, eh cam asta sunt parintii care produc copii greu de educat

      00
    • bai NIX…nu esti tu ala care acum 3 zile ziceai ca e ok sa-l calci pe unul cu masina si sa fugi daca nu te-a vazut nimeni ?!?! da-te-n pula mea cu educatia ta, in cazul asta

      00
  5. Buchete de flori se duc in scolile de elita. Ca in alea de cartier vine parintele cu cutitul si rezolva problema. Saptamana asta era in presa o stire cu unu care i-a bagat cateva cutite profesoarei de mate ca l-a lasat corigent.

    00
  6. Acum e momentul bun sa-ti deschizi o florarie. Bine, nu stiu sa fi fost vreodata moment prost sa deschizi o florarie.

    00
  7. NOU
    #45

    Și faptul ca tu te ai dus acolo sa mesteresti ceva, nu este în regulă. Orice ați spune. Ah, doar dacă ești calificat și ai contract cu scoala.

    00
    • S-a dus ca să vadă cine trebuie ce șurubelniță mare are

      00
    • Daca,insa,se ducea cu un buchet de flori sau sa verse cotizatia la “ fondul clasei”,era OK

      00
    • se numeste „spaga prin servicii” ;)

      00
    • NOU
      #49

      Asta ai dedus tu, nu reiese din ceea ce am spus eu. Nu este sarcina / datoria ta, ca părinte dacă tu mergi într-un loc (f sensibil) cu copii sa mesteresti. repet, dacă nu ai nicio treabă cu locul respectiv. Tu poți sa fii super skilled și sa faci lucrul bun, dar, cine e de vină dacă tabloul / priza / curierul / dulapul sau orice altceva ai meșterit se strica și cineva e rănit??
      Se poate strica din cauză de proastă calitate nu din cauza instalatorului. De aceea eu recomand sa nu faceți ce a făcut Vali deși intenția lui a fost bună probabil.

      00
    • eu as intreba mai mult chiar: avea echipament de protectie? halat de lucru?…avea haine pe sub halat sau era cum eram eu pe sub roba …la absolvire?…s-a dus doar la domna invatatoare sau a insurubat-o si pe aia de chimie?…cat il tine bateria?

      00
    • @Anthony C. Brown
      Corect, noi suntem calificați la stat pe cur plîngîndu-ne că nu dă guvernul suficienți bani…

      00
  8. Venise PNL cu propunerea sa se reintroduca examenul de intrare la liceu si la facultate….valuri de indignare si mii de comentarii oparite de la parintii loazelor care se trezesc la facultate fara sa stie tabla inmultirii-“ cum putem fringe zborul unui copil?”…”cum putem taia aripile unei fiinte nevinovate”?….” acel copil nu e pregatit pentru asa incercar”..” examen?dar de ce,e prea fraged”…”copilul va ramine marcat de un eventual esec”….si alte cacaturi menite sa propteasca batalioane intregi de analfabeti pe bancile scolilor…nu-i mai simplu sa intri la liceu si facultate cu mediile anuale de la o scoala obscura?Iar daca tata si mama mai sint si “ atenti” cu “ cadrele “ care “ educa”,even better,vom avea inca un cretin analfabet functional linga zecile de mii prezente(si viitoare).Pina lumea nu va intelege ca daca esti prost,nu te duce capul sau,pur si simplu,nu-ti place cartea-locul tau nu-i in banca,ci la hirletz sau aranjat marfa pe rafturi-nimic bun nu se poate intimpla,vom continua sa ne impiedicam in loaze incapabile sa respire singure…

    00
  9. Baaa voi sunteti normali la cap sau internetul va prostit???Las-o naibii de scoala, de sistem, de doamna invatatoare, de flori si alte prostii.Daca copilul a ajuns la o varsta ai are probleme cu cititul si scrisul faci tot posibilul sa il ajuti chiar daca asta inseamna sa stai zi de zi cu el sau sa renunti pentru o perioada la job.Cum plm sa accepti sa pornesca cu un asa handicap in viata?Ce dracu, daca unele lucruri nu merg te apuci si le rezolvi nu dai vina pe sistem si viata.Eu sincer nu as putea cu asa ceva in cap practic o parte din mine s-ar rupe.

    00
    • trai*

      00
    • „Daca copilul a ajuns la o varsta ai are probleme cu cititul si scrisul faci tot posibilul sa il ajuti” – corect….doar ca nu e 6-7 ani varsta aia problematica….si aici intervine „sistemul e de vina”. sunt copii de 5 ani care stiu sa citeasca asa cum sunt si de 7 care nu stiu…plm…nu e nici semn de mandrie…nici capat de tara. probeleme sunt daca la 8-9 poate char 10 ai probleme cu cititul..dar nu la 6.

      apoi…plm….o mare parte din cei care stiu sa citesca cursiv la 7 ani…sunt cei pe care-i vezi la 18 ca nu inteleg nimic din ce au citit cursiv…ca parca asta conteaza…daca te poticnesti la cuvinte…sau daca le intelegi

      00
    • v-a*

      00
    • atilla, în clasa a-IV-a la examenul de evaluare, care din păcate nu se trece în catalog și de-aia nu e băgat în seamă de părinți sau copii, la română trebuie să fie capabili să facă deducții logice și corelații pe baza unui text dat, și cu asta răspund și la întrebarea ta despre nota 10, la matematică trebuie să știe tabla înmulțirii, metode grafice de rezolvare a problemelor, să facă corelații între informațiile dintr-un enunț, să facă adunări și scăderi peste ordinul sutelor și miilor, în realitate la clasa a-V-a 3/4 dintr-o clasă nu au conceptul de jumătate, sfert, împărțiri simple, operații cu mulțimi, nu recunosc toate figurile geometrice, nu știu formula perimetrului, la clasa a-VI-a sunt elevi străluciți care nu știu formula ariei sau volumului, cel mai amuzant e că părinții îi trimit la informatică și acolo ar trebui să învețe să transpună în cod formule matematice (arie, volum, perimetru) sau de fizică (viteza) dar nici măcar nu mai țin minte că le-au făcut și îl sună părinții pe instructor să-l certe că e prea grea materia și că copiii nu știu formulele alea, vorbesc de copii ai căror părinți sunt doctori, ingineri, care au bani de meditații, care fac meditații (instructorul le-a dat linkul cu programa școlară de clasa a-V-a părinților) – eu am tras concluzia că părinții nu verifică deloc copiii ăia, că nu au comunicare reală cu ei, că nu le pasă, doar le încarcă timpul cu „activități”

      00
    • @pizzi: as putea sa te intreb ce treaba are examenul de clasa a 4-a cu nota 10 la clasa 1-a?!
      orice om normal stie ca exista o curba de invatare…care nu e dreapta. cel mai greu lucru de invatat e cititul si scrisul…mai greu chiar si decat adunarea.
      se poate verifica asta cu un copil de 3 ani: arata-i un cub …arata-i inca unul…si la sfarsit iti va spune ca are doua cuburi….plm…adunarea e naturala (ok…pana la un anumit ordin) …dar scrisul si cititul sunt unele din cele mai grele operatiuni.

      tot la citit si scris…sunt niste reguli (date de cum e construit creierul…care amesteca informatia) de ordinea in care inveti literele…ca daca le inveti una dupa alta, dupa cu sunt in alfabet…le uiti sau le incurci

      restul de detalii…de ce trebuie sa stie un copil….plm…aici incepe partea cu „sistemul e de cacat, materia e de cacat, programa e de cacat, dascalii sunt de cacat, parintii sunt de cacat”….nu musai in ordinea asta…dar sunt interconectate.
      nici unul din acesti factori nu vrea sa schimbe ceva…vrea doar sa scape de problema: ca pui meditatii, ca dai spaga la invatatoare, ca stai cu copilul seara sa faci lectii, ca dai teme acasa, ca te speli pe maini si zici ca unii tanci sunt dobitoci…tot un drac

      00
    • berenger
      31 Ianuarie 2019 la ora 3:48 pm
      ie nițel mai complicat: standardele medii cer mult mai mult: la clasa a doua cer înmulțire până la 10 și adunări/ scăderi până la 1000, plus citire fluentă și scriere corectă. și să știi că e chiar greu pentru un învățător să asigure, în același timp, competențele normale pentru 25 de elevi și să-i ajute și pe cei 5 care rămân în urmă. problema e că avem clase aglomerate, programe încâlcite și multe, multe cerințe absurde pe care învățătorii trebuie să le atingă. și întotdeauna sunt sacrificați cei mai slabi dotați intelectual.

      Attilla
      31 Ianuarie 2019 la ora 4:02 pm
      @berenger: pai daca “media” zice ca trebuie sa citesti cursiv si sa nu faci greseli de scriere…..atunci ce plm cere pentru nota 10? poate n-ai înțeles tu, la finalul clasei I copilul trebuie să știe să citească măcare pe silabe și să scrie, evaluarea de la finalul clasei a-II-a urmărește aceleași obiective ca cea de clasa a-IV-a, cu alte cuvinte, dacă la finalul clasei I copilul nu știe să citească, trece degeaba în clasa a-II-a, pentru că acolo textele trebuie deja înțelese la nivel de deducție logică (răspunsuri la întrebări pe baza textului), cum înțelege copilul care abia silabisește un text? de ce să îi chinui pe cei care au citit cărți în vacanța de vară și într-a doua citesc cursiv și înțeleg un text? câți părinți citesc împreună cu copiii lor în vacanța aia, sau îi întreabă, măcar, de sănătate, de cărți? îți spun eu, media e de 5 dintr-o clasă de 30 de elevi. Părinții nu știu să fie părinți, e un adevăr, nu știu să-și învețe copiii să muncească, iar profesorul nu e bonă, psiholog, prieten cu copilul sau gardian la carceră, el are de făcut o treabă, lucrează și el cu cine poate.

      00
    • cat timp copilul analfabet poate sa se inscrie la 18 ani in psd, de ce sa-si faca parintii griji?!

      00
    • @pizzi: ok, mai incercam o data.

      cu berenger a inceput discutia despre primele doua clase primare.
      media de care intrebam se referea la astea doua.

      tu ai zis de examen la ce clasa?

      si repet partea cu curba..ca sa nu te duc in ispita sa raspunzi iar pe alta idee…un copil poate fi blana intr-a-ntaia…ca merge mai greu la citit…si poate recupera fara probleme volume, arii si perimetre

      00
    • clasa nu contează, asta e ideea, a-II-a, a-III-a sau a-IV-a testele evaluează aceleași aptitudini, dacă nu e capabil să citească și să scrie fluent după clasa 1 e cazul s-o repete până învață, nu te mai lega de amănunte aiurea, clasele primare n-ar trebui să fie un loc unde să învețe să fie putori, acolo e cazul să învețe să țină ritmul și să muncească, ăia micii nu învață programare să aibă curbe de învățare, dacă nu e redus mintal tot omu’ ar trebui să știe să scrie și să citească din primul an de școală

      00
    • @pizzi: e o discutie despre ajutat copilul de catre parinti; tu aduci un comentariu de la alta; comentariu care nici macar nu e legat de aceea…ca are un decalaj de 2 ani si apoi imi zici mie ca ma leg de amanunte, ca aia mici sunt putori si ca numai programatorii au curbe de invatare….

      la argumentele astea…plm…ma dau batut in fata logicii tale…

      ca idee…vad ca nimeni nu militeaza ca sa fie introdus examenul de clasa: plm…sunt mic si „prost” sau „retardat” si nu am caeeasi curba de invatat cu „turma”…perfect, lasa-ma repetent in clasa intai sa nu cumva sa trag in spate geniile care silabisesc cursiv…
      dar daca ma destept…..si am o curba mai buna…da-mi voie sa dau examen si sa sar 3 ani de scoala daca stiu.

      la asta nu se agita nimeni?

      00
    • @pizzi: e o discutie despre ajutat copilul de catre parinti; tu aduci un comentariu de la alta; comentariu care nici macar nu e legat de aceea…ca are un decalaj de 2 ani si apoi imi zici mie ca ma leg de amanunte, ca aia mici sunt putori si ca numai programatorii au curbe de invatare….

      la argumentele astea…plm…ma dau batut in fata logicii tale…

      ca idee…vad ca nimeni nu militeaza ca sa fie introdus examenul de clasa: plm…sunt mic si „prost” sau „retardat” si nu am caeeasi curba de invatat cu „turma”…perfect, lasa-ma repetent in clasa intai sa nu cumva sa trag in spate geniile care silabisesc cursiv…
      dar daca ma destept…..si am o curba mai buna…da-mi voie sa dau examen si sa sar 3 ani de scoala daca stiu.

      la asta nu se agita nimeni?

      00
    • atilla, tu zici asa

      sunt copii de 5 ani care stiu sa citeasca asa cum sunt si de 7 care nu stiu…plm…nu e nici semn de mandrie…nici capat de tara. probeleme sunt daca la 8-9 poate char 10 ai probleme cu cititul..dar nu la 6.

      in conditiile in care copilul incepe de la 6 ani grupa pregatitoare unde invata literele de tipar, mari si mici, si-apoi ajunge in clasa I unde invata sa silabiseasca, sa zicem ca parintele nu l-a vazut la pregatitoare ca e “blana” la litere, nici in urmatoarele 2 luni de cls I nu-l vede ca e blana la citit? Sau il vede si nu-i pasa, fiindca el, parintele, nu intelege ca una e sa citesti fluent un textulet de 4 propozitii si alta e sa citesti si sa raspunzi la intrebari pe textul ala? Repetentia la cls I fix asta urmareste, scoaterea din colectivitate a exceptiilor, a alora care dupa 2 ani nu au habar de ana are mere. Ti se pare ca nu e grav? Pai cum intelege ala probleme alambicate de matematica daca el abia recunoaste literele? Are o problema, e dislexic? exista clase ptr copii cu nevoi speciale, de ce ca parinte ai insista sa ramana intr-un loc in care se va chinui si el si pe altii? Nu are nici o problema si tu nu te-ai interesat de el, n-ai intrebat invatatoare ce metode sa folosesti sa-l ajuti sa citeasca? Iti asumi. Sa-ti imaginezi ca ala se va trezi abia la 10 ani sa citeasca si el un text si ca va recupera intr-o luna ce-au facut altii in 5 ani frizeaza absurdul. Iar colegii lui n-au nici o vina ca este el “special”, daca nu stie sa citeasca nu participa la ore, isi face de lucru cu altceva si nu invata nici el, nici ceilalti.

      00
    • @pizzi: tu te auzi ce zici?! 6 ani… literele…probleme alambicate de matematica…se chinuie clasa cu el…
      pana mea…e scoala primara…singurul lucru important e cititul si scrisul…atat..
      da-o-n ma-sa de treaba…ca nu faci integrale ..

      00
    • Copiii mei stiau sa scrie (cu litere mari de tipar) si citeau carti de zeci de pagini cu mult inainte sa mearga la scoala. Au invatat singuri, din curiozitatea specifica copilariei, mai jucandu-se cu magneti de frigider in forma de litere, mai rasfoind o carticica cu poezii pt. copii, mai intrebandu-ne pe noi… Nu pot sa inteleg cum te poti numi parinte, daca copilul tau nu stie sa scrie si ca citeasca la 7 ani.

      00
    • corco, si-a mea la fel, la gradinita a fost intr-o grupa mixta de copii, erau putini, gradi de stat, a invatat literele din spirit de competitie cu cei mai mari, care se pregateau ptr scoala, m-a intrebat educatoarea daca am ceva impotriva faptului ca refuza sa deseneze si in loc de asta “face” litere si invata adunari, n-am avut, acasa ne jucam amandoua de-a teatrul cu papusile pe baza povestilor clasice, inventam povesti noi, o incurajam sa faca rime, cantecele, poezii inventate de ea, a fost una dintre cele mai frumoase perioade, de care si acum isi aduce aminte cu placere, fiinca am invatat-o sa nu depinda de altii la invatare, n-am avut niciodata teme de facut cu ea in scoala, de-asta, atilla, zic ca in clasa a doua, la 8 ani, cand incep sa apara enunturile ptr probl de mate, ar fi cazul sa stie sa citeasca fluent, ca sa nu mai zic ca la varsta aia ar trebui sa poata accesa singur info din enciclopediile ptr copii, care completeaza ce invata in scoala si-i pot deschide orizonturi noi, un copil fara interes ptr lumea din jurul lui, aia in care va trebui sa traiasca, e un copil handicapat, poate doar sa-l mai salveze talentul muzical sau la desen, dar scoala clasica nu tine cont de astea si chiar si un lautar sau un zugrav are nevoie sa stie sa citeasca contracte sau factura la curent

      00
    • @corcodusul: pai omule….tu zici un lucru mare…doar ca pare ca ti-e greu sa-l pricepi si sa-l proiectezi la ceilalti.

      „Au invatat singuri, din curiozitatea specifica copilariei, mai jucandu-se cu magneti de frigider..”

      ia fa acelasi experiment, dar exclude joaca, forteaza-l sa invete ceva (orice), mai pune-l si in fata unui colectiv, mai da-i si un calificativ …si vezi daca mai are aceeasi curiozitate sau placere.

      vezi ce inseamna „joaca” la 7 ani si la ceilalti, din afara bulei tale, si s-ar putea sa fii surprins ca unii la 7 ani deja muncesc pe langa casa omului

      vezi cat se invata la scoala „in joaca” vs. azi predam…dam teme…maine te ascult…iti dau nota

      00
  10. Incredibil ca se intampla asta. Si se mai zice ca doctorii iau spaga.

    00
  11. Ce poate face un meseriaş cu o şurubelniţă electrică nu pot face zece femei cu cur.. ăăă , florile. :)

    00
  12. Părinții n-au timp să se ocupe sau nu-i interesează, fiindcă viața i-a învățat că o diplomă se cumpără oricând, important e să ajungi până la momentul cumpărării, iar cunoștințele dobândite în școală sunt vax pe lângă pilele și relațiile dobândite în viață. Aia e! Niște părinți care nu văd rostul învățatului și culturii în societatea românească nu au cum să-și îndemne odraslele spre așa ceva. Nu pot să-i motiveze pe copii fiindcă nu au exemple, modele. „Pune mâna, mamă, și învață, și o să ajungi și tu ca…..” Ca cine? Răspundeți la întrebarea asta, dar nu cu oameni care au trăit acu’ 100 de ani. Trump? Messi? Becali? Dăncilă? Godină? Nu știu ce vlogger? Nu știu ce influencer? Ați mai auzit vreun copil că ar vrea să se facă astronaut? Sau ofițer? Sau doctor?
    Apoi, profesorii sunt slab pregătiți, plictisiți, blazați, iar pe parte de psihologie cei mai mulți sunt zero. Și au de ținut piept părinților descriși mai sus și copiilor lor. Normal că-și bagă picioarele, mai ales că nu sunt plătiți regește.
    Adăugăm la cele de mai sus programa idioată, încărcată și dezordonată, făcută de niște oameni care nu înțeleg conceptul de „copil”, „părinte”, „cadru didactic”, „școală”.
    Obținem situația la zi a învățământului românesc.

    00
  13. repunerea in drepturi a repetentiei este urgenta!
    sita trebuie sa cearna!
    scoala este destinata invatarii, nu protectiei sociale!

    00
  14. Problema este in primul rand la parinti.Nu va suparati dar parinti tampiti egal copii tampiti.Sunt si excepti care nu confirma nici o regula, sunt doar niste rare exceptii.
    Va rog eu nu va mai luptati cu genetica !

    00
    • Societatea civilizata functioneaza tocmai pe principiul augmentarii geneticii. Exista medicina. Principalul motiv sunt parintii, dar ce facem cu restul motivelor?
      PS: Nu exista doar exceptii. Prin definitie exceptia trebuie sa fie in antiteza cu o regula pentru a fi considerata o exceptie.
      PPS: In cazul tau, rade ciob de oala sparta.

      00
  15. Perdele, jaluzele, parchet, timp de mesterit si munca cu surubelnita. Asta nu e voluntariat de tara civilizata, invatamantul gratuit utopic romanesc. Moise zice ca prin toamna asa mesedistii termina banii, atunci cheta urgenta la parinti sa plateasca salariile profilor.

    00
  16. @ #39: Nu-i bai, daca tu nu-ti poti obliga copilul sa-si faca temele, nici eu ca profesor/invtator nu-l pot obliga sa treaca clasa.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube