Statul paralel

Mă tot gândesc la o treabă de când a început războiul din Ucraina, am o întrebare care mă frământă și căreia nu reușesc să-i găsesc un răspuns. Și întrebarea e următoarea: pe ce lume trăiesc guvernanții noștri? Au trecut patru luni de război, iar guvernul, parlamentul și, în general, cam tot ce înseamnă administrație publică, trăiesc într-o realitate paralelă.

Fiți atenți la câteva chestii pe care le-aș fi așteptat de la statul nostru paralel cu realitatea:

  • ce-au făcut rușii, au venit cu avioane? Făcut demersuri să mai cumpărăm niște baterii de Patriot. S-au dus cu tancuri? Trecut NLAW-uri și Javeline pe lista de cumpărături. Mai luat niște HIMARS, ceva. Tancuri avem? N-avem, batem din buză, deci le băgăm repede și pe alea pe lista de cumpărături. Cu ce ne pot ajuta aliații? Cu muniție de tip occidental, uită-te, bă, Ciucă, la ucraineni, nu încap obuzele de 155mm în tunurile de 152mm, dacă le epuizăm repede pe-ale noastre, ce facem cu alea de la americani, le tragem cu praștia? Au trimis rușii niște nave de război, noi ce facem, iar blocăm corvetele alea? Avem trei bărci și alea trag apă. Și-un submarin scufundat. Că doar n-o să ne apărăm cu tunul cu laser de la Dorohoi… Măcar au mai dat niște telefoane să luăm F16-urile alea de la norvegieni mai repede
  • ce-au făcut ucrainenii când erau atacați? Au trimis întăriri. Cum? CU TRENUL! Ce face statul paralel cu realitatea în România? Se face că plouă, ce ne trebuie nouă căi ferate? Ne ajunge și viteza aia de 9km/h pe care o au marfarele. Plus că e mai ușor așa: până ajung tancurile pe calea ferată, se termină războiul. Ah, și faze d-astea
  • pe unde-ar putea să năvălească rușii peste noi? Pe mare și… și… și… prin Moldova. De aia n-avem autostrăzi spre Iași și Suceava, că dac-am avea, ar ajunge rușii mai repede la București. Ah, nici noi n-am avea cum să trimitem întăriri mai repede acolo? Oups? Ah, stai, tunul cu laser de la Dorohoi. Și tunelurile dacice

Astea așa, la prima strigare, că-s cele mai evidente. Da, sigur, avem trupe străine pe teritoriu românesc, avem NATO care vine să ne ajute, Typhoon-uri britanice staționate aici, rotație, bla bla. Dar… e suficient? Mă gândesc că, în loc să ținem cu dinții de AK-urile alea vechi pentru care n-avem destule gloanțe, mai bine am trece la niște automate americane. Și tot așa.

Că războiul nu e despre câte tancuri ai, ci despre logistică. Ce logistică are statul paralel cu realitatea când n-ai nici o autostradă spre Moldova, pe podul de peste Siret de la Tișița circulă trenurile cu 2km/h, că stă să cadă (și e unul dintre cele mai importante, că deservește jumate de Moldovă, de la Galați la Iași), n-ai nici o autostradă care să treacă Carpații (când ai avea nevoie de vreo patru sau cinci, două care să facă legătura Ardealului cu Moldova, două cu Muntenia, trenul face cinci ore de la Brașov la Sibiu șamd.?

Războiul din Ucraina a fost cea mai mare oportunitate pe care statul paralel cu realitatea a ratat-o: momentul perfect să facă achiziții pentru apărare, că toată lumea era panicată, momentul perfect să conștientizeze că autostrăzile și căile ferate sunt mai importante decât trei monede grecești sau cinci lilieci etc. Dacă istoria ne spune ceva, probabil totul stă pe loc din cauză că nu s-au înțeles unii pe șpăgi.

În caz că ar vrea vreodată rușii să ne atace, statul paralel român probabil o să dea o misivă la Kremlin în care o să transmită că dacă primesc o șpăguță, le deschidem noi ușile singuri, să nu se mai complice cu bombe.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

38 comentarii

  1. Cum sa nu faca? Au facut. Au mai fabricat cativa generali.

    00
  2. Nu intră rușii prostește în război convențional cu NATO, care are efective de multe ori peste ei.
    Războiul cu NATO nu poate fi decât atomic, nu te ajută căile ferate.

    00
  3. Ai nostri politicieni au o unica problema-ciorditul banilor europeni fara sa observe Kovesi. Restul, noroc ca sintem in UE si NATO ca altfel flutura de mult secera si ciocanul inapoi pe parlament fara sa se traga un cartuș.

    00
  4. tehnic rusii sunt cam in epoca razboiului rece, de-aia sunt pula-n beci. cam ca la noi, decenii de incompetenta, doar ca pe partea militara.

    00
  5. În mare sunt de acord cu Alex, dar cer voie să fiu în dezacord cu indicarea unor anumiți țapi ispășitori.

    În ce privește descărcările arheologice cât și protecția biodiversității, adesea aceste sunt prezentate ca probleme care stau în calea dezvoltării infrastructurii rutiere.

    Putem identifica analize realizate de societatea civilă, pe infrastructură și nu cred că arheologia și biodiversitatea sunt cauzele ce merită a fi invocate, doar dacă arătând cu degetul la ele, evităm să nominalizăm direct cu nume și prenume administratori și politicieni interesat indolenți. Da, putem blama arheologia și biodviversitatea pentru că nu sunt persoane.

    Soluții? Când este creat caietul de sarcini, când se bugetează intervenția, banii publici – o rezervă bănească anume trebuie inclusă în contract în eventualitatea că este nevoie de intervenții, cercetări, etc. Iar proiectul trebuie „construit” – chestie de competență – ținând cont, încă de la planșetă, de incidența cu ariile naturale protejate, ce sunt cunoscute din 2007 încoace, cel puțin.

    Trebuie spus că există un cadru legal privind cele două chestiuni, România fiind stat de drept, legea trebuie respectată.

    Cadrul legal privind biodiversitatea este același în întreaga UE (deci și alte state membre au de respectat și fac eforturi să respecte biodiversitatea când se pun în practică proiecte de infrastructură).

    Și aplicarea legislației specifice este obligație asumată ca stat membru, prin Constituție anume cea privind biodiversitatea (cu cele două Directive – obligatorii).

    Exemple?

    Franta. Restoring green corridors to preserve biodiversity in the Rhône-Alpes region https://ec.europa.eu/regional_policy/en/projects/france/restoring-green-corridors-to-preserve-biodiversity-in-the-rhone-alpes-region

    Canada. How wildlife bridges over highways make animals—and people—safer
    https://www.nationalgeographic.com/animals/article/wildlife-overpasses-underpasses-make-animals-people-safer

    UK. Green bridges: safer travel for wildlife
    https://www.gov.uk/government/news/green-bridges-safer-travel-for-wildlife

    Literatura de analiză. Green Bridges: A literature review (NECR181)
    http://publications.naturalengland.org.uk/publication/6312886965108736

    00
    • Exact. Si cu cercetarile arheologice e similar. Exista zone cu potential mare. Romania are si a avut pana acum cercetare arheologica minima. Constructia infrastructurii ar fi o oportunitate in acest sens- se pot face descarcari in regim de urgenta, dar trebuie bani, expertiza si echipamente. Dar se poate. In acelasi timp sunt bani: 9.7 mil eur pentru un „muzeu al fotografiei la Tg Mures.

      Concluzia ramane: cand se prezinta informatia ca nu se construieste o autostrada pentru ca se protejeaza lilieci sau ursi sa 3 monede grecesti e de fapt o neintelegere la negocierea mitei sau incompetenta. Arheologia sau mediul sunt niste factori nesemnificativi in tabloul de ansamblu.

      00
    • Ei numesc alea poduri verzi ?
      Astea sunt poduri verzi
      https://www.youtube.com/watch?v=HWHSrE5bq1U

      00
  6. Bah, nu.
    Prefer sa mute NATO niste divizii de prin Europa de vest aici si sa platim taxa de protectie decat sa „inzestram” armia romana.
    Si am parerea asta doar de pe urma povestilor unui coleg de munca demisionat din APV.
    Dreak stie cat de mare e buboiul in realitate.

    00
    • Basil, asta e o naivitate absoluta. Tu cum iti imaginezi ca s-ar intampla? Vine ursul aici si incepe sa faca prapad si mor doar johni, juani, jacques, si alde d-astia, in timp ce ion si gheoghe stau pe net si isi dau cu parerea? Sigur ca nato s-ar baga asa cu varful degetelor, da’ cand s-o trage linia la final 90% din pierderi ar fi aici (sau oriunde ar fi razboiul), ceea ce e si normal pana la urma. Ca nici tu nu ai vrea sa se duca toata armia romana sa apere estonia de exemplu.

      00
    • Boris, cred ca vorbim de lucruri diferite.

      Eu zica prefer ca banii sa se duca catre mentenanta unor trupe si echipamente NATO mutate aici vs prapadit banii pe achizitii APV dupa capul lor de combatanti de popota.
      In felul asta avem garanția ca de fapt avem un layer de aparare.
      Altfel riscam ca aia in Afganistan, de aveau trupe si echipamente doar pe hartie, bănutii erau papati demult.

      Dar in caz de invazie, da, shit will be all over si vom avea ocazia sa contribuim la comun.

      00
    • Pai echipamentele le cumperi pentru armata ta, ca tre’ sa le opereze careva. Iar trupe, adica cum, facem o oferta de outsourcing miliatrilor nemti? Nu cred ca functioneaza asa.

      00
  7. Tehnic nu suntem în război, practic suntem învinși. Ce le trebuie rușilor sa vina cu tancuri și avioane când noi ne sabotam singuri din interior.
    P.s. am dat drumul la gaze din Marea neagra și le-am pus omul șef la gaze sa nu cumva sa ieșim din ritm

    00
  8. Nu esti bine informat. Noi stam bine la capitolul rachete, mult mai bine decat a stat Ukraina la inceputul razboiului, si avem multe contracte de achizitie in curs.

    00
    • La partea de logistica avem o comanda de 2900 camioane Iveco, cateva sute au ajuns deja, pana in 2026 vin toate.
      https://youtu.be/spnzKD-kGiI

      Rachete anti tanc avem de niste ani buni, peste 2000 de rachete ghidate Spike, facute de Israel.
      https://youtu.be/VQHhduHTfgw

      Patrioturi avem 7 baterii, dar din ce stiu sunt anti racheta nu avioane….

      Pentru avioane avem 8 baterii de HAWK PIP-III R.(Americane)
      https://youtu.be/HZMrLaM-g_0?t=14

      Astia cu manutele rosii nu stiu ca noi suntem printre putinele tari ce detine HIMARS (Americane), cel mai tare sistem de rachete sol sol, cu bataie lunga si precizie.
      Doar dupa 3 luni de razboi s-au indurat sa le dea si ucrainienilor cateva, si deja faceau spume rusii ca sa nu le foloseasca sa atace rusia, ca alea sunt capabile sa loveasca din ukr direct in Moscova. Si au primit mult mai putine decat noi…
      https://youtu.be/BVdWlJlpO_g

      Stiu ca dronele si javelinurile au fost vedete, dar cea mai influneta arma din acest razboi, de ambele parti, a fost artileria.
      „Dumnezeu este de partea cu cea mai bună artilerie.” – Napoleon

      Ukraina a folosit deja mult peste 100 000 obuze de artilerie, 5-6 mii pe zi, iar Rusia de cateva ori mai multe. Zicea generalul Ben Hodges ca ukr a folosit mai multa munitie in 3 luni decat SUA in ultimii 20 de ani…

      Cred ca stam bine, poate oleaca de graba cu comenzile deja plasate.
      Pe langa niste f35-uri, daca vrem sa stam fara emotii in urmatorii ani, am face bine sa cumparam cateva sute de sisteme de artilerie mobila.
      https://youtu.be/XvKDIgtepO4
      https://youtu.be/dHPOPuEBF2Q

      00
    • Claudiu e documentat comentariu tau, nu zic nu, singura problema e ca daca ne uitam pe harta rusul are de ales intre polonia si romania (asta dupa ce trece prin tarile baltice, iar granitele alea minusucule cu slovacia si ungaria probabil ca o sa ramana ascunse „dupa” Ucraina de Vest. Acu’ intrebarea mea e, legat de teoria minimei rezistente, unde se rupe frontul, la gdansk sau la isaccea?

      00
    • Generalul Ben Hodges a zis ca doar folosind avioane f35, i-ar lua 5 zile americii sa distruga tot ce au rusii prin Marea Neagra, Crimea si Ukraina.

      Polonia vrea sa cumpere 80 baterii(500 lansatoare) HIMARS. Cu alea frontul o sa se rupa undeva prin Urali sau Baikal.

      00
    • dpdv tactic citisem ca romania e destul de greu de atacat din cauza reliefului. panica mare e spre tarile baltice.
      influenta si logistica nato a fost/este imensa in ukr, de asta au si tinut si tin piept asa bine. si ukr nu e tara membra nato. cam cum ar fi sa incerce rusia sa intre la noi? avem cel mai mare bulan ca am intrat in nato. cineva acolo sus a fost vizionar mare la momentul respectiv.

      am vz un documentar in care prezentau tehnic amilitara desecretizata din razboiul rece din sua. aveau undeva la 50+ rachete cu focoase nucleare, montate sub pamant, gata sa rada 50 orase din rusia. rusii la randul lor se estima ca aveau la fel. anii 50-60 deci. nici nu vreau sa ma gandesc ce ar fi acum: probabil ca razboi rusia nato all in ar rade omenirea in cateva ore

      00
  9. Niciodata nu am inteles de ce a fost de acord Neanelu sa intram in Nato si Ue. Putea sa o dea de gard ca sarbii sau ca moldovenii. Ce i-or fi promis ăia? sau ăilalti? Sau parea ca Ruzzia se va dezmembra de nu va mai ramane nimic deci oricum nu mai conta?

    00
    • S-a suparat ca nu-i raspundea Eltin la telefon.

      00
    • Cred ca razboaiele iugoslave i-au convins si pe fsn-isti si pe americani sa ne bage in NATO.

      00
    • @Claudiu: corect, războaiele iugoslave au fost baza ideii să ne ia lângă ei. Blair a fost

      00
    • sponsorul principal al ideii. Năstase a mirosit că asta crește nivelul mitei, nea Nelu la momentul ăla a fost votat inclusiv de mine ca să nu iasă Vadim, dar nu mai conta. Era decor nu mai avea coaie nici la propriu, nici la figurat de ani buni

      00
  10. Autostrăzi în/spre Moldova vor fi la 2000 ani după sfârșitul lumii…

    00
  11. Eu altceva nu inteleg, de ce n-au reparat liniile alea de tren pentru graul din Ucraina… ca era destul de evident.

    00
  12. Hai, bre, ca esti carcotas! Pai n-am castigat noi Primul Razboi Mondial luptand cu baioneta la Marasesti si Oituz? :D

    I will see myself out…

    00
  13. Eu nu înțeleg la ce te aștepți de la niște oameni care cred toate balivernele rusești. Extrem de des văd comentarii virulente la adresa USA și NATO cum că vai, săracii ruși ce abuzați sunt ei de NATO și americani de 30 de ani. Dau click pe profil (când nu e troll) și evident, lucrează la MAI, lucrează la Guvernul României, toți mândri de funcția lor afișată cu drag la profil. Fix genul de oameni care dacă am fi atacați de altă țară în secunda 2 ar lucra pentru guvernul de ocupație fără nici o problemă.

    Noi chiar nu înțeleg impactul de a avea oameni în funcții de decizie angajați pe pile.

    Credem încă în mitul ăla că ăia cu pile îs puși doar să care dosare, nu se riscă nimeni să-i pună în funcții importante cu impact. Dar realitatea e fix invers, ăștia-s împinși spre funcții de decizii de câte unul altul care are nevoie de ‘chestii rezolvate’ și nu-i interesează ce fac ăia în restul programului, cât timp le semnează și rezolvă manevrele.

    Lași să funcționeze mecanismul ăsta vreo 15-20 de ani și aici suntem, oameni care semnează ce li se spune, și-n rest așteaptă să treacă luna fără să se-ntâmple nimic și să trebuiască să ia decizii sau să anticipeze chestii.

    00
  14. Nu vad nici un motiv serios pt care ai ataca Romania. E ca si cand ai ataca desertul Mongoliei sau Antarctica. Nu ai rezerve naturale, ai doar niste localitati paraginite si cu o populatie imbatranita. Nici cand a fost la apogeu Imperiul Rus nu au fost prea curiosi de teritoriile romanesti mai putin de Moldova care a avut mai mult valoare strategico-tactica.

    00
    • Esti pe langa, rusii au trecut p-aici mai des decat ai invatat tu la istorie, ia vezi despre kiseleov si despre regulamentele organice. In general au trecut pe aici ca sa se bata cu turcii sau sa ii ajute pe fratii bulgari. D-altfel rusul e invatat la scoala ca el a eliberat balcanii de otomani, si popoarele din zona (rumanii mai ales) sunt niste nerecunoscatori.

      Visul lor de mereu e ‘stambul (dracu i-au si zis tarigrad), ca blestemul maxim al rusului e ca are cea mai intinsa pleasca de tara si totusi nici o iesire totala la oceane calde pe care sa o controleze ei complet.

      00
  15. Si toate astea cu ce bani?

    00
    • Multumesc! Si eu am avut acelasi gand. „Framantarile” astea ale lui Alex sunt la un nivel destul de simplist. E ca si cum i-ai spune unui om care nu se descurca sa plateasca chiria daca s-a gandit sa isi cumpere o casa. Ca asta e solutia, nu? Sau sa ii sugerezi unui om bolnav sa se faca sanatos.

      Stiu ca avem impresia ca se platesc multe taxe, desi multi incercam, si pe bune dreptate, sa le minimizam, stiu ca se fura, stiu ca daca se fac autostrazi o sa vina brusc zeci de miliarde in investitii, dar lucrurile chiar sunt un pic mai complicate. Noi avem probleme sa micosram pretul benzinei cu 50 de bani. Pe langa toate celelalte probleme. Dar nu doar noi le avem. Aceleasi probleme le au si germanii, de exemplu. Tot ca exemplu in America se discuta intens daca sa puna pauza taxei de infrastructura din benzina, in valoare de 18 centi pe galon.

      Nu m-ar deranja prea tare abordarea simplista si pe alocuri neinformata. Ca pana la urma nu e nimic gresit in ce scrie acolo. Ma deranjeaza mai ales acel „ma framanta” de la inceput, semn ca autorul s-a gandit totusi intens la problema.

      00
  16. Las’ ca eu ma bucur ca nu sunt autostrazi dinspre Moldova spre Vest ca asa macar n-o fi coada prea mare la vama cand o sa fug din tara.
    Sincer, chiar crezi ca politicienii romaninor sa stea pe pozitii ca Zelinsky? Va fi imbulzeala pe Baneasa si Otopeni ca sa plece spre camera de comanda, undeva pe-o insula unde-i cald si bine.
    Apropo’ de infrastructura feroviara, am vazut la „Romania te iubesc” o chestie cu o oferta care prinsese contract de modernizare pentru suruburile care prind sina (piroane, parca) la 500 de lei, iar daca mergeai tu, persoana fizica, la un magazin de cartier (nici macar lant de bricolaj) iti cumparai o bucata la 50 de bani. Bineinteles ca firma respectiva era controlata de nasu’, lu’ varu’ unui vecin cu un politician care a participat la elaborarea caietului de sarcini.

    00
  17. Nu ne trebuie arme, noi avem tactica noastra perfectata in mii de ani, parjolim pasunile (deja executat in primavara), otravim fantanile (well, deja is, pe la tara, bea lumea apa cu nitriti intr-o veselie), podurile is cam prabusite gata, nu ne mai ramane decat sa ne retragem in munti (eventual sa bagam ursii la inaintare? Just an idea). Also, daca rusii intra prin Moldova, o sa le ia cateva saptamani sa bea tot vinul din zona, castigam niste timp. Daca intra din Ucraina, prin Maramures, hello horinca.

    00
  18. necesitatea investitiilor in infrastructura este deja atat de fumata incat nu inteleg cum ar putea cineva sa mai scrie un articol despre asta – chiar si legand-o in mod creativ de zona militara

    iar achizitiile pentru aparare… pai, care-i sensul? in afara de propaganda subtilo-evidenta de a cotiza la occident, lucru cu care suntem obisnuiti si pe care oricum il facem. ne luptam singuri cu rusii? asta nu se va intampla

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile