51 morți și încă 100 răniți într-un incendiu dintr-un club din Macedonia de Nord. Știre1, știre2, știre3, știre4. Similar cu Colectiv, folosirea de efecte pirotehnice este cauza momentan.
Întorcându-ne acasă, sentimentul general este cel din titlu. Cetățenii care erau la putere înainte de 1990 s-au reformat și nu s-au dat deloc duși de la putere. Au condus țara în continuare și au educat o nouă generație după chipul și asemănarea lor, pe care au lăsat-o și o lasă în loc.
Și problema n-ar fi asta neapărat. Nu, problema suntem noi, cei care votăm împotriva propriilor interese. Pentru că a vota în continuare oameni care ne omoară și ne țin săraci asta este.
Mă uitam la poza asta cu Ponta, de acum 12 ani. Avea totul la dispoziție să facă și totuși nu a făcut. Și acum vrea voturi. Tot PSDul vrea voturi iar și iar, deși au tot fost la putere, au avut majorități, puteau să facă. Și nu au făcut. Ani la rând.
Corupția își arată colții din când în când. Mai mor oameni prin spitale și pe șosele. Mai pleacă din țară. Mai rămân fără locuri de muncă. Numai politicienii pare că sunt sunt eterni. Eterni și bogați.


Chestia asta nu pot sa o inteleg : vin unii ca si Ponta si spun ca vor aduce un nou inceput…apoi PSD vine si ne spune ca sa ii votam pe ei pentru ca sa mergem mai departe, desi obiectiv vorbind, nu suntem pe unde ar trebui sa fim …
Ca si lectii :
– romanul are memoria unui peste goldfish…
– dusmanul lui bine este : mai bine…
Mie mi se pare simplu de inteles, ba chiar cred ca romani stiu ce voteaza.
50% din populatie nu voteaza, sunt nepasatori/indiferenti si orice le-ai prezenta ei considera ca toate partidele sunt la fel si nu au ce vota, asteapta niste sfinti probabil care sa vina sa rezolve toate problemele tarii intr-un singur mandat.
Din cei 50% care voteaza, 25% voteaza pentru schimbare (USR, AUR, SOS, POT) fiecare cum considera si ceilalti 25% sunt hotii/bugetari care voteaza PSD-PNL-UDMR-minoritati pentru ca le convine situatia actuala si vor in continuare asa.
In final hoti/bugetari vor face mereu alianta pentru ca cei care vor schimbare nu se vor intelege niciodata asupra felului in care sa se faca schimbarea.
Nu am dezvoltat o cultură civică și politică. Au avut grija televiziunile de acest lucru ,în general ne fascinează circul politic fara implicare personală.
Cred că vom reuși ,datorită informaților instant ,să fim mai pragmatici in alegerile politice.
Adică candidatul va promite ceva ,dar ști că e mitoman (minte cum respiră) , are dosar de corupție ,se dă suveranist dar pupa în pula pe Puțin , ALEGEREA va fi simplă
Bun, hai sa ne oprim o clipa si sa discutam concret ce putem face. Adica pe cine sa votam in locul eternilor spagari corupti.
Care sunt variantele? Nu intreb retoric, intreb concret. Usr? Am votat usr de cand au aparut, dar nu pot sa zic cu mana pe inima ca am incredere nemarginita in ei. In afara de cativa de pe acolo, restul sunt doar de umplutura sau oportunisti.
Sa presupunem ca avem puterea sa convingem maine 90% din romani sa voteze cum vrem noi. Pe cine ii punem sa voteze?
Cînd votezi de 3 decenii aceiași hoți și te întrebi oare de ce nu se schimbă nimic, înseamnă că alegătorul nu e numai prost…
Da, evident ca poti vota doar dintre cei care sunt pe lista. Deci daca esti ca mine si nu ai partidul propriu care sa faca fix ce vrei tu si nici maica Tereza nu e pe lista votezi cea mai buna optiune pe care o vezi. Eventual sa nu fie PSD.
Sau votezi PSD ca usr nu sunt foarte buni si asteptam pana ce apar cei mai buni ca altfel nu are rost.
Mereu alții dacă ăia care au promis nu au făcut. Extrem de simplu
https://zoso.ro/vlad-voiculescu-clacat-carantina/#comment-1453862
Încă e de actualitate.
nu poți face nimic concret.
@Cipper, asta și vor partidele de la putere, că mereu sunt multe opțiuni. Divide & impera. Că pe ei știu cine să îi voteze, au fanii lor.
Scipio: se pare că nici măcar maica Tereza nu era în realitate cum credeam noi că este, un înger de om.
Caută pe Google, am aflat și eu cu surprindere că nu era deloc ce credeam inițial.
@Marinel – aia care voteaza aceiasi hoti nu se intreba de ce nu se schimba nimic, pentru ca aia nu vor sa se schimbe ceva.
Bugetarii – vor sa aiba garantia posturilor caldute si cu cresteri salariale regulate. Aia se alarmeaza cand vorbesti de faptul ca 30% din posturi nu sunt necesare, inghetarea posturilor, etc. Ma refer in principal la aia din administratie + politie, ca in educatie si sanatate exista un curent care vrea si alte lucruri. Voteaza mereu oricui e contra reducerii aparatului administrativ.
Pensionarii – vor pensii marite. Voteaza cu cine promite asta.
Armata + serviciile – sa nu se schimbe nimic. Oricum nu-s afectati de multe chestii (exceptie eliminarea pensiilor speciale) dar prefera sa nu se schimbe nimic. Voteaza contra schimbarii de orice fel.
Raman restul, divizati de suveranism, progresism si nivelul de trai.
@Marinel
„Care sunt variantele? Nu intreb retoric, intreb concret.”
„Am votat usr de cand au aparut”
Și totuși, tu răspunzi in mod retoric: dacă votați PSD… Ce mă miră este că 34 de oameni de pe blogul ăsta nu remarcă un fapt simplu: nu asta a fost întrebarea! Dar este mai mișto să o dai superior dacă votați PSD
Explicatia e mai simpla: problema noastra (si a macedonenilor) nu e neaparat coruptia ci incompetenta. Crasa. Si e valabila atit pentru politicieni cit si pentru alegatori. Asa cum politicienii sint incapabili sa isi faca meseria nici alegatorii nu sint in stare sa selectioneze politicienii.
Cele două sunt intr.o foarte strânsă legătură !
Si mai vreau sa ridic o alta problema, la care ma gandesc de mai mult timp.
Ce om competent si sanatos la cap s-ar baga in politica? De ce m-as baga in politica pt un salariu de 2-3-4 mii de euro cand pot castiga mai mult din “privat” fara bataia de cap aferenta unei pozitii publice?!
Si doi la mana sa nu mai vorbim despre matematica din spatele promovarii unui candidat. Este un “joc” de numere, ai nevoie de o multime de bani ca sa faci cunoscut un individ unei tari intregi sau chiar si la nivel local, unui judet sau municipiu intreg.
Deci ai nevoie de in individ deja bogat, dar apoi revin la intrebarea initiala. De ce s-ar baga un om bogat si competent in gura leului? De ce ai vrea sa pui reflectorul pe tine si sa iti desenezi o tinta pe frunte?
Am dat manuta verde din principiu pentru ce ai enuntat, nu pentru ca as castiga mai mult de 3-4 mii de euro din privatul unde prestez, lol.
Problema e ca sunt care vin din privat in politic. Doar ca sunt tot bombardieri.
Oamenii cu cap/multi bani cred ca observa ca nu ar avea sustinere daca s ar implica aka popor prost overall , si ca urmare si ar baga mortu in casa. Si cu banii facuti 110% legal si totul in viata ta fara nici o problema, poporul tot va crede ce zice un pzd ist imputit sau un dosar facut pe fenta/banuieli. Pana cand nu exista o majoritate care sa voteze Constient si gandit, nu cred ca o sa vedem prea multe optiuni bune in curand.
O sa incer o idee aici – pentru renume.
Daca ai realizat deja banii de care ai nevoie, incepi sa te gandesti si ce ramane dupa tine, ce se alege de numele tau. Evident daca ai citit un pic si esti mai sus pe piramida nevoilor decat sa ai cea mai mare casa si cea mai rapida masina.
Poate si pentru putere, dar nu cred ca puterea e o atractie asa mare inainte sa o ai deja (unora le e foarte greu sa renunte la ea observ, si dupa vreo 10 ani la putere au idei tampite, vezi toti nebunii din Rusia, Ungaria, Turcia si alte tari misto)
Cine nu vrea sa voteze cu expiratul Ponta poate vota cu un tanar care a trecut pe la Bruxelles unde se fac legile Europei, are legaturi in interior , nu are masina, este total implicat. Crin Antonescu parca e numele lui. Ar mai fi un matematician aparent incoruptibil dar pare ratat ,nu a mai profesat meseria de baza de multi ani , sta in chirie si e si cam neglijent , are deseori parul valvoi.
Repet :
Nicușor Dan e pe pula lui:
– a înființat USR și a plecat când a vrut
– e șef la capitală în al doilea mandat fara partid în spate
– când a văzut pericolul extremist și-a anunțat candidatura independent , arata transparent banii strânși ,răspunde la întrebări
Daca vrei politicieni corupți sau de tip șefi de secta plătiți de Rusia ,ori tălâmbi cadoamna POT , cameleoni ca Simion , eu cred că Nicușor Dan are OO mai mari.
Stai așa, Crin Antonescu? Ăla care zicea că l-a întreținut nevastă’sa 10 ani și nu știe să facă decâ ouă ochi? No thanks, votezi matematicianul care a fost prezent în viața publică din 2012.
Plm deci nu vreti sa votati Antonescu, nu? Bine ma atunci votati cu ala care a ajuns la olimpiada internationala de matematica si va meritati soarta.
@Lup unde mai pui ca in ultimu timp s-a si cizelat putin, dpdv politic. Uite, macar s-a tuns pentru alegerile astea, ca a inteles ca pentru romani „nu ai paru tuns” inseamna ceva mult mai grav decat „a furat, dar nu a facut”.
@Nicu: nu ai cu cine bah, niste intelectuali
In 1990 părinții și bunicii noștri au votat cu Ion Iliescu în proporție de peste 85%, Corneliu Coposu era să fie linșat ,deși a fost un martir adevărat al închisorilor comuniste.
Toți cei corupți care ne capuseaza din 1990 cu acordul nostru.
Iar cei de genul Convenția Democratică sau USR când au ajuns la putere nu au fost pregătiți ,au eșuat lamentabil.
AUR sau alte partide din opoziție nu sunt pregătite pentru guvernare deoarece nu au un plan viabil sau oameni capabili .
Ca nu e suficient sa fii inteligent si putin corupt. Uite-l pe ND, ala e.
Trebuie sa ai carisma, sa stii sa negociezi, sa manipulezi, cand si pe cine sa ataci, cum si cand sa te dai in spectacol. Ca politician.
Apoi de le ai pe astea trebuie sa aduni in jurul tau oameni care sa vrea sa munceasca fara dor de furat.
Dar de vrem sa dam un numitor comun, eu cred ca putem pune scoala prima.
Scoala de era performanta scapam de nenorociti. Dar ei au stiut ca e un pericol si au subjugat-o.
Vorbeam saptamana trecuta cu cineva de la PSD.
Nici ei nu il voteaza pe Crin.
I-am zis ca il votam pe ND sa scapam de el de la PMB.
A zambit si m-a intrebat daca sunt sigur ca vreau asta, pentru ca in locul lui ND la PMB sunt sanse mari sa vina Piedone, care de aceea da foc la Horeca acum, sa fie pe sticla cat mai des.
Aberații, nu îl votează nimeni pe umflatul ăla. La capitală în locul lui ND va veni probabil Ciucu de la s6
Eu nu cred ca cine voteaza nicusor, voteaza piedone. Mai degraba il voteaza pe ciucu.
Ciucu… Privește cerul, mâine e un P+8.
https://maps.app.goo.gl/FnFYM1wvC769Fbda7
Voi nu vreți să se dezvolte orașul…
https://maps.app.goo.gl/3mLakFxcn77L5cCw6
tricodava, my love.
Nu vine niciun Piedone sau Ciucu.
Vine viceprimarul – Adrian Nicolae sau Bujduveanu Stelian
ahahahah, auziti ce visati voi cu Ciucu.
Ciucu are doar 2 traiectorii posibile in politica:
1. Ajunge ca primarul etern Boc, care nu face nimic doar da din gura si fura moderat.
2. Ajunge ca Negoita pe modelu „a furat dar a si facut maica”.
Incendiile in cluburi se intampla inclusiv in tarile nepercepute ca fiind corupte, tari printre care se numara si SUA.
O sa sune ca victim blaming/shaming, dar eu de cand cu Colectiv, nu mai calc in spatii subterane sau orice fel de spatii de unde stiu sau cred ca nu as putea iesi in maxim 20 de secunde.
Si in niciun caz spatii inchise unde se desfasoara focuri de artificii.
@Porque- sa inteleg: fara cinemeatograf, teatru, parcare subterana, magazine mai mari, Louvre, 90% din navele de pasageri, circ, Carturesti, apartamente mai sus de etajul II si fara posibilitatea de a vedea un concert indoor cu ceva pyro.
Esti un om cu o vointa fantastica.
Şi avioanele se prăbuşesc, maşinile se mai izbesc, tencuielile sau țurțurii mai cad în cap, avc-urile mai vin din senin. Aşa, nu mai ieşim niciodată din casă… şi ne sufocăm înghițind o măslină.
Văd că toți o ard cu corupția politică, care e reală și produce victime, dar ești primul care merge la problema directă, anume prostia oamenilor, înainte, după și dincolo de corupție. Cum să folosești torțe și artificii într-un loc închis, cu sute de oameni înghesuiți? Cum să stai într-un loc închis cu sute de oameni îngesuiți și unde se joacă unii cu focul? Ceea ce s-a întâmplat la Colectiv s-a mai întâmplat și în alte părți, iar ceea ce s-a întâmplat în Macedonia e aproape 1:1 cu Colectiv. Eu cred că specia are o problemă. În urmă cu ceva ani, a fost un caz cu unii de au tăiat cu flexul o bombă descoperită în șanțul pe care îl făceau pe șantier. Evident că au fost mutilați. Isprava a fost mediatizată intens. După vreun an, alți indivizi, tot în România, au vrut să taie o bombă cu flexul, cu aceeași consecință. Memoria speciei e bună doar pentru ține minte și a repeta ororile (războaiele, de ex.), dar nu și pentru a învăța ceva din eșecuri. Suntem singura specie cu gândire abstractă și capabilă de reproducerea realității, de modelarea matematică a realității, dar degeaba, suntem cei mai proști când vine vorba de supraviețuire. E un miracol că mai existăm ca specie. Cred că nu merităm asta, suntem prea proști, deși foarte inteligenți. Ăia cu flexul, veți spune, aveau opt clase (dacă), ce să le ceri!? Dar ăia care merg să se distreze în gropile alea, sau care organizează dilelile din gropile alea, ăia au studii superioare, sunt și specialiști printre ei, oameni care, chipurile, știu ce au de făcut. Ca să fii pirotehnist trebuie să fii capabil de procese cognitive complexe. Și totuși…
Cu voia li sefu,mai postez o data. Ultima oara!
Nu mi iese bou asta de ponta din minte.
O tine pe a lui ca a facut reforma fiscala,da in anii cat a fost premier cel putin pe si in partea de infrastructura a fost bataie de joc. Au tinut zeci de km de autostrazi in evaluari. Ani de zile. Si tronsoane de cale ferata. Pentru care acu vine nota de plata. Le platim la macaronari,paellari si tzazayka actualizari de zeci de milioane de euro.
Proiecte scoase la licitatie prin 2013,atribuite in 2017 care sunt si acum in lucru.
De gaura de pe Sibiu-Arad pe A1, daca il prinde cineva pe pontache la un interval,ziceti sa il intrebe pe dobitocu ala de rus,sova,cuc si inclusiv pe el cu un intermiar la transporturi ce cacat au facut?
Ca nu au vrut sa faca autostrazi in Moldova,30 de ani cat au foat la putere in zona si acu se bat cu carmaida pe piept,ca mama ce facem. Proiectele alea din Moldova,au fost impinse rapid in 2019-2020,de tehnocrati.
Daca erau facute in anii 2000,nu mai plecau milioane de romani din tara.
Din pacate intra din NOU in atentie un personaj care a fost tinut la san de ilievici si „stiu ca-ti stau in gat ca glontu-n nastase” si oamenilor ar trebui sa le fie adus aminte,reamintit,scos in evidenta si acest ASPECT DEOSEBIT DE IMPORTANT. As pune numa poze cu el ai nastase.
Daca ai nostri au avut comunism,noi am avut cacatu asta de pesedeu. Astazi,un partid aflat in decadere,care probabil in 5-10 ani sper eu,sa trebuiasca sa fuzioneze cu alti amarasteni ca sa mai ramana ceva de ei.
Nu,nu UE a distrus tara asta. Asta as vrea sa isi aduca aminte oamenii. pesedeu a facut-o. Au vandut tot. Au distrus agricultura in anii 90.
A fost nevoie de 20-30 de ani sa ne revenim.
Industria la fel. Invatamant. Tot.
Oamenii de la sate n-au apa,canal si o viata mai buna tot din cauza lor!
In anii 2000 cand s-au dat fondurile preaderare,le-au facut muci. In fonduri era greu sa bagi mainile ca na,te mai si legau ai atunci ,intarziau avizele,documentatiile. Da,tot ei. Asa s-a nascut sf,presf si toate mizeriile de documentatii prinbcare doar se „parcheaza” bani fara sa si trebuiasca sa faci ceva. In general de la bujet.
In administratie lucrurile nu merg pentru ca e plin de oamenii de-ai lor. Care nu vor sa plece. Caracatita.
Si cu micki asta,eu am si una personala.
Lucram la ceva autostrada si trebuia sa ne viziteze intaiul premier al tarii. Adica acu 12-13 ani. Bineinteles seara,pe la 6-7 s-a anuntat vizita. Boii de sefi,ne-au scos ca pe muste la cacat pe santier,sa fie oameni,pe un vant teribil,sa asteptam coloana. Singurele gunoaie care au venit,au fost aduse de vant, de pe marginea santierului. O mare de pungi,caserole si sticle. Imi si imaginam cum trec mertzanele prin marea de gunoaie. Seful gunoaielor n-a catadicsit sa vina in acea zi,fiind prins la o cina in oras. Banuiesc ca a bagat rat. Noi i-am injurat in sec pe toti,ca asa era de fiecare data cand venea primarul,prefectul,presedintele de cj,premierul,presedintele…toti astia cu p in….pardon,pe fata.
Asa ca puie monta,puie pesedeu,puie ba nenorocitilor!
N-aveti ce sa mai cautati la conducerea tarii! Ati fost 35 de ani si am ajuns aici. Mars la sapa. Trebe suflu nou. Trebe oameni din privat,tehnocrati,oamenii cu studii,oameni care sa vrea sa faca ceva. Si bineintelws reforma si performanta. Nu poti,la carefour!
Mi-ar plăcea un articole acest blog care să puncteze toate nenorocirile și ticăloșiile făcute de acești indivizi și pe care oamenii le uită atât de ușor .
Iar comentarii de tipul pe cine să votăm. Gata, am votat și ma spăl pe mâini. Eu nu știu domnule. Mai departe nu e treaba mea. Iar dacă se dau legi care ne civilizează, ma atac. Nu realizez ca parchez aiurea, ca nu acord prioritate, ca arunc gunoiul unde îmi vine, ca mai fac o combinație și nu declar venit, ca mai dau I șpagă, ca mă cert în magazin pt un loc la coada. Ca fumez în parc și pe stradă. Nu am jenă să cumpăr sh euro 4-5, diesel, și să iau itp la mișto.
Societatea în general trebuie să se ridice și să nu mai stea capră, să se oprească din ciupit, să nu se mai stea impasibil, mai puține foci aplaudace la orice gunoi, mai puține conspirații cu soros care are 95 de ani. Cetățeni, mediul de afaceri, angajații statului. Majoritatea Sa aibă alte valori și obiective, să dea din coate ca Vali pt principii nu pt percepție. Să nu mai înfulece propaganda, să nu mai repete ca idiotii minciuni, etc.
Va mai dura.
Prostia ucide, nu corupția. Coruptul e ca leneșul; iși vrea porția fără consum prea mare de energie/probleme.
De aceea în orașele cu infracționalitate ridicată ești in siguranță în zonele cu polițiști corupți, Vanghelie caștiga mandat după mandat și Piedone e favoritul cvasi-majorității.. funcționează și mențin chestiile în funcțiune.
” Cetățenii care erau la putere înainte de 1990 s-au reformat și nu s-au dat deloc duși de la putere. Au condus țara în continuare și au educat o nouă generație după chipul și asemănarea lor, pe care au lăsat-o și o lasă în loc.” – Daaa, cand au vrut oamenii sa-l voteze pe Georgescu bun/rau dar perceput ca altceva, ati tipat ca din gura de sarpe ca vin rusii/extremistii/mercenarii/bla bla. Asa o sa avem tanara speranta Ponta presedinte, impreuna cu geniul Ciolacu prim ministru.
@Lup
„AUR sau alte partide din opoziție nu sunt pregătite pentru guvernare deoarece nu au un plan viabil sau oameni capabili .” – Da ma, ai dreptate, PSD+PNL sunt tot timpul pregatite de guvernare si mustesc de oameni capabili si competenti.
Nu ,nu ai înțeles ,citește tot ce am scris
bună idee, hai să votăm un mitoman putinist, că „e altceva”.
nicușor ne pute, ghinea ne pute, drulă ne pute.
Ne-am saturat de atata rau, hai sa distrugem si binele ce-l avem.
Au fost 16 candidati. Vreo 4 independenti. Bah, fix pe Georgescu si l-a gasit lumea. Toti de o data, dintr-o data. Pe ideea lor, desigur.
Exact cum PSD e aproape mereu la putere, tot pe ideea oamenilor, desi nu poti gasi unul pe strada care recunoaste ca-i voteaza.
Avem ,statistic vorbind , jumătate de țară înecată în analfabetism funcțional, CUM crezi că vor vota cu un olimpic la matematică (Nicușor Dan).
Piedone , Georgescu au tracțiune datorita muistului cu Romania Educată ,dar hai sa trecem pe educație și vom scăpa de nulitațille gen Ponta ,Piedone , Georgescu Guru ,Ciolacu covrigarul, Simion, Sosoaca , Gavrilă .
Sincer, nu am astfel de oameni în anturajul meu.
@vali
Da, m-ai convins, o sa votez acum pe Drula sau pe Ghinea la prezidentiale. O, stai, de la elitistii USR candideaza din nou proasta aia cu cruci la gat si cu fiica gay la Paris.
„ally” inseamnă că simpatizează cu ei, nu că e gay.
cam atât despre nivelul tău de înțelegere.
@Alin: Deci „fiica gay la Paris” e o problema pentru tine. Faptul ca Georgescu te-a mintit din campanie, nu? Nanocipuri in Pepsi, extraterestri la Davos (unde a fost de mai multe ori), faptul ca are o gramada de bani si avea inca de pe vremea comunismului (cand daca aveai cafea proaspata trebuia s-o imparti si cu securistul, altfel petreceai noaptea la racoare – asta se plimba prin SUA)
Dar tu si toti votantii lui vreti schimbare. Nu sunteti intr-o secta, voi sunteti ok, l-ati gasit pe om toti fara sa fiti influentati in vreun fel de nimeni. Si el va rezolva ceva probleme, greu de pus exact punctul pe i ce trebuia sa rezolve, dar rezolva.. Ca asta vrem de la un presedinte, sa fie „perceput ca altceva”.
Ce conteaza daca 30 de ani ati „perceput” fix astia ca voi ca fiind altceva ba pe Dragnea, ba pe Iliescu, ba chiar si pe Ciorbea sau Basescu. Voi continuati in ingamfare. Ati vazut ca toate promisiunile alora cu construim spitale au fost tepe, lasa ca vine asta ce ne promite si mai multe si ne salveaza. Aham.
Pe modelul asta, o chestie super tare: https://www.reddit.com/r/Romania/comments/1jck0e5/suferinta_lacrimi_si_dor_pentru_mult_iubitul/
Alin cand are o mana rupta si se gandeste ca ar prefera sa aiba altceva nu se gandeste la raceala ci la cancer. Macar e altceva
Nu-mi aduc aminte să fi avut vreun politician excepțional și să nu fi fost votat. În schimb s-au luat zeci de țepe. A venit acum 5 ani Ciucu la sectorul 6 după ani de șpăgari, ultimul om care a făcut vreodată ceva în sector fiind Darabonț în anii 90, parcă l-a dat jos „revoluția portocalie” în 2004. A doua oară a câștigat cu 80%. Clocotilda a
furatcâștigat alegerile la S1, le-a pierdut imediat. La fel și băiatul ăla pe care nu știe nimeni cum îl chema de la sectorul 2. La sectorul 5 a candidat vreodată vreo valoare și n-a fost aleasă (în afară de mine în 2008, dar nu se pune :P)? A venit cineva să-l dea jos pe Negoiță și nu l-a votat lumea? Pe Băluță? Ăia de la doi de disperare au votat inclusiv un anonim să scape de Onțanu. Degeaba, acum îl regretă. Până și voi din capitala Moldovei v-ați întors la șpăgar după aventura cu useristul ăla.Da, e simplu să zici că „suntem vinovați că alegem șpăgari sau oameni care ne ucid”. Dar întrebarea este când și unde a candidat cineva ok și nu a fost ales?
Ce comentariuy bun de pus pe politchii :)))
ne spui si noua cum a furat clotilde algerile? Let me guess…filmarile din procesul legal cu aia la saci, unde erau si pesedei si jandarmi. Ca asa se fura alegerile
așa a rămas in folclor. și cristian se face că i-a scăpat
Amuzant ce se leagă lumea de faza cu „furatul” alegerilor, dar nu zic nimic de faza că tanti era incompetentă și a pierdut în fața unuia declarat „băiat al serviciilor”
Cea mai tare autosabotare a fost cand piata a fost chemata de Johannis sa propuna un premier si a zis ca nu are nici o propunere.
Practic oamenii normali s-au scos singuri din joc.
Este o metodă veche, practicată pe un principiu fundamental ireconciliabil, în a omorî inamicii pe dinăuntru. Nu este corupție, este „by design” intenționat.
Îl citez pe Charles Benoist:
„[…] Seulement, il punit et il récompense citoyens et arrondissemens, selon qu’ils ont bien ou mal voté.
Votent-ils bien? Toute faveur.
Mal? Nulle justice.
L’Ouest et le Nord-Ouest de la France, qui refusent de s’agréger au Bloc, sont en quarantaine. On laisse s’ensabler leurs ports, et ils n’auront de chemins de fer que ce qu’ils en avaient auparavant ou que ce qu’ils en paieront. Les subventions de l’Etat seront pour le Midi rouge qui bouge.
De même pour les particuliers. S’ils votent mal, ils seront épiés, dénoncés, poursuivis et atteints jusqu’à la quatrième génération, dans leurs pères et dans leurs fils. Pas de subsides, pas de secours, pas de dispenses ni de sursis militaires, pas de bourses — et les économes de nos lycées savent pourtant si on les épargne! — dans les collèges ou les écoles!
Pas de bureaux de tabac, pas de recettes buralistes, pas un kiosque à journaux, pas un maravédis de la monnaie gouvernementale! Ce serait peu de chose encore; et cela, après tout, on ne le leur doit point. Mais on ne leur donne pas ce qu’on leur doit, et on leur prend ce qu’on ne devrait pas.”
~ Le Ministère perpétuel, 1904
Oricum traduci, spune-mi, ți se pare cunoscut modus operandi-ul?
România nu se va face niciodată bine (i-a fost vreodată?) fiindcă „nu se vrea” – dovedit, acum.
Votul și protestele nu funcționează.
A mai rămas o opțiune, la sânge rece, dar majorității îi este frică de consecințele ulterioare sau sunt suficienți de spălați pe creier (nu clișeu) încât condiționarea îi blochează efectiv să se gândească la acea opțiune, darămite să și-o imagineze derulată în cap, în minte…
Cu uniformele.
Colectiv: câțiva condamnați după 9 ani de la tragedie, cine trebuia a scăpat deja de condamnare și apare zilnic la TV.
Macedonia, ziua tragediei: 20 de arestați.
pe cine sa votam?
sunt aceiasi si intr-o parte si in cealalta, doar ca 4 ani isi zic pesedisti iar in urmatorii ani isi zic penelisti. Intre timp au parut niste variatiuni pe aceeasi tema, adica usr, pot, aur etc, adica alti hoti sub alte embleme.
Cand s-o pedepsi traseismul politic si politicientii vor raspunde pentru declaratiile politice atunci ma duc la vot. Pana atunci, PAS.