Stagiile disperării când mergi la Urgență

Amuzant cum discuțiile despre situația bătrânei de la Brașov au ajuns în zona aia de revolta sterilă, de oameni slabi cărora li se înmoaie genunchii când trec pe lângă un spital.

Pentru cei dintre voi care nu știu cât de amuzant e să ajungi la urgențe într-un spital din România, iată procesul.

Dacă nu ești în pericol de moarte, nu ai nici un fel de prioritate, și pot trecere ore bune până să fii băgat în seamă de cineva. Patru ore lejer, 6 sau 8 dacă e weekend și a avut loc un accident. Mai câștigați sunteți dacă stați acasă alea 4 ore și sunați la Salvare, pentru că și ăia aduși de Ambulanță au prioritate în fața celor care au ajuns acolo pe picioarele lor.

Stagiul 1: primele două ore

Optimism, zâmbet, cel puțin nu sângerez și nici n-am umflătura aia groaznică pe gât. WTF is that!? Hai că o să fie bine. Și încă mai am cafea în cana mea de firmă, că am trecut pe la mall în drum spre spital.

Stagiul 2: primele patru ore

Bateria la telefon începe să scadă. Sper să termin mai repede. Hai să pun ceva pe facebook, să anunț lumea că am o problemă, să las like-urile să vină la mine. Și totuși, e un singur doctor la 30 de oameni.

Stagiul 3: primele 6 ore

Cafeaua de la automatul din hol e groaznică. Baia e infectă, și totuși e un spital. Copii urlă. Babe și moși discută politică de 2 ore, și repetă ca niște mori stricate tâmpenii crunte și incoerente. Tipului cu chestia de pe gât a început să-i curgă ceva din ea. Scârbos.

Stagiul 4: primele 8 ore

Doamne, dacă mă auzi, știi că nu ți-am cerut prea multe, dar acum te rog mult de tot, ia-mă la tine. E tot ce îmi doresc de două ore. Nu se poate să am doar 12 like-uri.

 

 

spital-urgente

“urgențe” via shutterstock

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

23 comentarii

  1. Dupa 12 ore (daca ai noroc): vezi lumea de sus..

    00
  2. Si daca ti-e rau de nu esti coerent si n-ai pe cineva sa dea spaga pentru tine…
    Concluzia: nu ai voie sa te deplasezi nicaieri in Romania fara o suma de 2000 de lei la tine si un prieten/a care sa cotizeze si sa alerge dupa doctori si asistente daca patesti ceva.

    00
    • Toata tara face evaziune fiscala, si apoi surpriza, nu avem parte de servicii bune. Oameni buni, voi nu intelegeti cum functioneaza o societate.

      Exista si spitale curate, cu oameni normali, profi, unde nu se dau spagi. Se numesc private, si sunt folosite de o tona de oameni.

      Chiar ma mira ca nu au fost mai multi oameni la privat. La o adica, nu au absolut toti corporatistii abonament la privat? Stiam pana si o companie de 5 angajati care dadea abonamente la Regina Maria.
      Si totusi, sa aud ca toata lumea merge pe serviciul public, un servici pe care culmea, majoritatea nici nu-l plateste, e putin ciudat.
      Ca bonus, cumva serviciul trebuie sa fie si bun spre foarte bun.

      00
  3. După 14 ore adormi pe hol, sprijinit de cel cu umflătura la gât. Te vizezi la porțile raiului, unde primești un șut în cur și ești trimis înapoi. N-ai plătit taxa la biserică.

    00
  4. „pentru că și ăia aduși de Ambulanță au prioritate în fața celor care au ajuns acolo pe picioarele lor”.

    Nu chiar, eu am fost dus de SMURD, cu „guler”, si am zacut acolo cateva ore, timp in care unii ajunsi pe picioarele proprii, dupa mine, au fost vazuti/tratati/trimisi acasa.

    00
  5. Asa este.
    Oare lipsesc banii sau ar fi destui daca nu ar face directorii/administratorii spitalelor matrapazlacuri? Chiar nu stiu.
    10 lei la triaj de la oricine ajunge la urgente si e constient ar ajuta?

    00
  6. Articolul tau mi-a adus aminte de cateva experiente neplacute pe la urgente (Constanta) cu ai mei, ultima data cand am ajuns era un barbat in salon cu tata care astepta de 12 ore sa-i spuna cineva ce problema are, de ce se simte rau ca sa stie incotro sa apuce. Perfuzii si multa rabdare, de asta ai nevoie. Personalul este insuficient, locurile la fel (tata de exemplu a stat cu inca 2 persoane pe pat) si multe altele de care daca ne aducem aminte ne apuca groaza 🙁

    00
    • când am fost operat la ochi, era acolo un nene care aștepta de 3 zile sa il bage cineva in seamă și să il opereze de deviație de sept. venise de vineri, era luni, miercui m-am externat și el nimic.

  7. As mai adauga lipsa scaunelor. E dragut sa stai in picioare o ora, doua. Dupa aia te sprijini de pereti. Cand ai amortot de tot si spatele tau incepe sa urle, te asezi pe jos, ce sa faci. Te-ai mai plimba pe acolo, dar nu poti, ca daca pierzi randul?!

    00
  8. Păi urgențele nu-s pentru, știți voi, urgențe?

    Eu, după o zi de durere de cap cruntă, vomă, mers la spital, iar în 30 minute eram deja în salon cu perfuzia în vene și diagnostic de meningită.

    00
  9. da ce ai patit boss?

    00
  10. Din pacate asta am suferit si eu acum cateva zile cand am avut probleme cu o raceala banala care a ajuns pana la epistalxis (nici acuma nu stiu cum naiba se scrie corect de la atata furie) , insa partea nasoala cand ajungi la urgente e atunci cand trebuie sa-ti faci injectie in fund. Da, insa pana aici totul ok dar spre norocul meu am dat peste o asistenta de 20 si ceva, blonda, 90-60-90. :)) Sper sa dati si voi de asa ceva! Spor la urgente!

    00
  11. Am avut glezna luxata. Normal ca nu stiam ce am inainte sa ajung la urgente. M-am dus dupa 24 de ore de la „incident”. Pe picioarele mele. Intr-un singur picior de fapt, si cu ajutorul unui coleg. Am asteptat doar 2 ore. Dupa aceste 2 ore am plecat cu o radiografie si cu o reteta in mana si cu piciorul in aer. M-au vazut 3 medici (probabil medici) dar nici unul nu a pus mana pe mine. Si jur ca ma spalasem inainte. Ortopedul era rezident. Iti dai seama ce bun era copchilul ala daca a putut sa-mi prescrie o glezniera fara sa palpeze deloc piciorul meu diafan?!? In schimb sunt perfect de acord sa las intaietate alora ce le curge sange din ochi, mana sau cur. Si celor ce vomita de asemeni. Eu rezistam si cele 8 ore. Pana la urma, dupa 3 saptamani, am revenit la stadiul de biped.

    00
  12. stagiul 5:sfinte Petre de ce m-ai chemat la tine pentru o nenorocita de entorsa de glezna????

    00
  13. Atâția bani dati la spitale, asa servicii. Lamentatilor

    00
  14. Urgenta e o triere si conteaza foarte mult norocul care il ai si asta e valabil peste tot. Problema este ca in Romania, sunt medici putini, pacienti multi si odata la cateva luni apar cazuri de genul ce s-a intamplat la Brasov sau Iasi. Asta e sistemul, altul mai bun nu avem, din variile motive, de la proasta finantare si capusare la greu, respectiv diversele cumetrii din sistem.

    00
  15. „Amuzant cum discuțiile despre situația bătrânei de la Brașov au ajuns în zona aia de revolta sterilă…”

    Chiar ti se pare ceva amuzant in contextul asta? As descrie oricum situatia asta, dar numai hazlie sau amuzanta nu.
    Poor choice of words, cum ar zice francezul.

    00
  16. Daca ai ghinionul sa patesti ceva in casa si nu te poti misca, nici dracu nu te salveaza cu urgentele lor. Intr-un caz la 1 noaptea sotia insarcinata in 7 luni a trebuit sa iasa sa-i caute pe strazi, iar cand am ajuns la urgente vita de la recentie a inceput sa tipe la noi ca de ce am chemat salvarea. Atata timp cat avusem o criza de piatra la rinichi si nici nu puteam sa ma misc.
    Si se mira de ce romanii se trateaza acasa.

    00
  17. da ma ca afara la sectia de urgente vin doar cei cu boli misto, sunt in tipla si nimic nu e in neregula. in poola calului, ca in UK daca vrei sa rezolvi o raceala sau viroza sau ceva trebuie sa minti cu nerusinare ca aia nu dau doi bani daca nu esti cel putin pe moarte.
    iar la noi in afara de faptul ca buda e ca dracu si amaratii care vin cu probleme sunt mai amarati decat ai lor ai mai gasit ? trierea se face in functie de problema pe care o ai si intamplarea face sa nu fii tu ala care face trierea. iar la ultima experienta cand sa dau cu banu la rezidentu nedormit de la urgenta am primit un refuz foarte hotarat.
    iar ai dormit gresit ?

    00
  18. Mai lasati-ma cu serviciile medicale private… ma refer la cele cu abonament, platite in general de companiile angajatoare. Alea sunt bune sa mergi sa-ti faci analizele standard o data pe an si la cate un consult de rutina cand e ceva ce nu arde. Daca vrei analize in plus fata de setul standard, platesti. Daca ai o urgenta, te duci la stat. M-am intors dintr-un weekend cu o muscatura pe picior, parea de capusa, i-am sunat pe cei de la Regina Maria (ca acolo avem abonament de la firma) si mi-au zis sec de la receptie ca ma programeaza peste 2 zile sau sa ma duc la urgentele de la stat.

    00
  19. Pe tata l-au trimis acasa cu un accident cerebral, in conditiile in care omu’ s-a trezit cu vedere slaba, avea pierderi de echilibru, dureri foarte mari de cap ; a venit ambulanta pe la 13:00, l-au dus la spital si l-au trimis acasa. La 19:00 mergem iar la spital, intr-o stare mult mai rea evident, de garda era un medic psihiatru,ce a plecat la cateva minute dupa (de renume evident) si i-a dat cateva pastilute naturiste pt somn, ce pot fi gasite in farmacii si i-au facut un diazepam. Ni s-a zis ca daca vrea poate ramane, dar doar dimineata la 7 va fi un medic sa-l vada si ca mai bine il ducem acasa pt. ca oricum nu e nimeni sa-i faca ceva sau sa-l consulte. Si l-am dus acasa pe brate, pt ca nu mai avea aproape deloc echilibru si vederea ii scazuse enorm, iar pana dimineata a avut al 2-lea avc. Nici un cadru medical nu a luat in calcul un posibil avc sau sa-i faca un CT, macar sa se intrebe de ce oare nu reactioneaza la nimic si starea se inrautateste?

    00
  20. Noiembrie 2014, colica renala. M-a dus un coleg de munca la urgente la Foreasca. Dupa 40 de minute in care am vrut sa bat 2 doctori ce nu se uitau la mine si eu ma urcam pe pereti de durere, le-am dat in cap cu foaia primita de la biroul ala de impartie urgente si m-am dus la regina maria la euroclinic unde am si abonament de la firma angajatoare. In 5 min aveam perfuzie cu calmante, analize de sange facute si asteptam sa ma vada un ecograf. Cost final dupa ce am plecat de acolo: 50 lei.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link, de la PCGarage prin acest link sau de la Finestore.